Meningele

• Meningele este un sistem

format din trei membrane
conjunctive de origine
mezenchimală, care
învelesc sistemul nervos
central (situat în cavităţi
osoase: canalul vertebral
şi cutia craniană), adică
atât măduva spinării cât
şi encefalul.
• Ele intervin în protecţia şi
nutriţia ţesutului nervos,
precum şi în păstrarea
LCR în spaţiul destinat
lui.
De la exterior spre
interior, cele tei
membrane
meningeale sunt:
- duramater
- arahnoidă
- pia mater
Din punct de vedere
mbriologic, structural şi
funcţional, meningele
este împărţit în
pahimeninge şi
leptomeninge.
- Pahimeningele
(meningele gros), de
origine mezodermală,
este reprezentat de dura
mater, iar
- Leptomeningele
(meningele subţiri), de
origine ectodermală, ,
este reprezentat de
arahnoidă şi pia mater.
• Meningele, în
funcţie de structura
nervoasă centrală
pe care o acoperă,
se împarte în
meningele spinal şi
meningele
encefalic.
Meningele este
format din prin
doua structuri:
–unul fibros numit
pahimeninge,
sau dura mater,
–celălalt,
meningele
moale, sau
leptomeningele,
este areolo-
vascular. Acesta
este format din
două foiţe:
- pia mater aderenta de substanta
nervoasa, reprezentand structura
initiala si
- arahnoida, derivată din pia mater,
neaderentă de substanţa
nervoasă, care trece ca o punte
peste şanţurile care separă
cicumvoluţiile. Arahnoida e
formată din fibre subţiri de tip
elastic, tapetate doar de un rand
de celule turtite, numite
meningocitele.
Leptomeningele are structura unei
seroase de tip particular. ca şi
traveele care delimitează spaţiile
areolare subarahnoidiene,
este un strat
conjunctiv continuu, Dura mater spinală
situat alături de
periostul vertebral
propriu fiecărei
vertebre. Între
periostul vertebral şi
dura mater se
găseşte spaţiul
epidural. Acesta
conţine ţesut adipos
areolar prin care
trece componenta
internă a plexului
venos vertebral.
Dura mater spinală
formată din ţesut
conjunctiv fibros, bogat
în fibre de colagen şi
foarte puţine fibre
elastice, este slab
vascularizată. Dura
mater avânud un
important rol de protecţie
mecanică, prezintă o
aşezare a fibrelor de
colagen în reţele
suprapuse, care
formează o structură
aproape inextensibilă, cu
rezistenţă crescută,.
• În partea superiorară, dura
mater aderă la marea
gaură occipitală, unde se
continuă cu dura mater
cerebrală. Dura mater mai
aderă şi la faţa posterioară
a corpurilor vertebrale C2-
C3. Dura mater este
întărită pe toată lungimea
sa de tracturi fibroase ce
vin din ligamentul
longitudinal posterior al
coloanei corpurilor
vertebrale.
• Mai jos de S2, împreună cu filum
terminale formează ligamentul
coccigian care se inseră pe
vertebra coccigienă 2.
• Dura mater formează teci durale
rădăcinilor nervilor spinali.
Acestea se continuă cu epinervul
în găuriloe intervertebrale. În
regiunea cervicală, joncţiunea
dintre dura mater şi epinerv
aderă la periostul găurilor
intervertebrale.
• Între dura mater şi arahnoidă se
găseşte spaţiul virtual subdural
care conţine o lamă fină de lichid.
este de fapt un strat de
ţesut conjunctiv lax Arahnoida spinală
avasculară dispus
spre interiorul
canalului medular, ca
o pânză de păianjen
(determină denumirea
foiţe). Arahnoida
spinală prezintă rare
trabecule ce o leagă
de pia mater.
Arahnoida spinală
căptuşeşte tecile
nervoase pe interior
de dura mater.
• Între arahnoidă şi pia
mater se află un
spaţiu relativ regulat
denumit
subarahnoidian, în
care se găseşte
lichidul cefalorahidian.
Spaţiul
subarahnoidian situat
între pia mater şi
arahnoida spinală,
este inelar pe
secţiune transversală.
• Între L1-L2 (limita inferioară a
măduvei spinării) şi S2 (limita
inferioară a sacului dural),
spaţiul subarahnoidian poartă
numele de cisternă lombară.
În acest spaţiu se găseşte o
cantitate crescută de LCR în
care se află filum terminale şi
nervii cozii de cal.
• Acesta este locul de elecţie
pentru puncţiile şi anestezia
rahidiană a nervilor
lombosacrali.
este o membrană Pia mater spinală
conjunctivo-
vasculară
constituită din două
straturi:
– stratul intern (pia
intima) aderă la
ţesutul nervos şi
este avascular
– stratul extern
(epi pia)
vascularizat.
• Pia mater acoperă
suprafaţa medulară.
• Se prelungeşte pe
rădăcinile nervilor
spinali, cărora le
constituie tunici ce
se continuă cu în
dreptul orificiilor
intervertebrale.
• Conul medular
formează inferior
filum terminale
(acesta conţine
şi celule gliale).
• La acest nivel se
găseşte
ventriculul
terminal Krause.
• între cele două
rădăcini ale nervilor
spinali, pia mater
trimite în plan frontal,
mai multe expansiuni
(18-24) de formă
triunghiulară cu vârful
lateral, ataşat
arahnoidei şi durei
mater, numite
ligament denticulat,
cu rol de ancorare
laterală.
este constuită din
ţesut conjunctiv Dura mater encefalică
fibros moale, slab
vascularizat, sărac
în fibre elastice.
• Fibrele de colagen
sunt numeroase. Ele
sunt dispuse în mai
multe reţele
suprapuse care
formează o
structură de
rezistenţă care
conferă durei mater
rol de protecţie
mecanică.
Dura mater
cerebrală are două
foiţe:
- una externă, care
ţine loc de periost
intern pentru
oasele craniului,
numită strat
endostal
- una internă, numită
strat meningeal.
• Dura mater aderă la craniu
prin travee conjunctive;
aderenţa fiind maximă la
nivelul suturilor şi găurilor
sau fisurilor craniene. Cele
două straturi aderă între ele,
mai puţin în zonele unde se
găsesc sinusurile venoase
ale durei mater.
• Nervii cranieni sunt înveliţi de
prelungiri ale durei mater, cu
excepţia nervului olfactiv
care nu are teacă durală. În
cazul nervului optic, dura
mater se continuă cu sclera.
Dura mater prezintă mai multe prelungiri:
- coasa creierului;
- coasa cerebelului;
- cortul cerebelului;
- diafragma şeii;
- cavitatea trigeminală.
Durea mater prezintă:
- Sinusuri pereche
- s. cavernoase;
- s.intercavernoase anterior şi posterior;
- s.sfenoparietale;
- s. pietroase inf.;
- s. pietroase sup.;
- s. transverse;
- s. sigmoidiene.
Sinusuri nepereche s. sagital sup.;
- s. sagital inf.;
- s. occipital;
- s. drept;
- plexul venos bazilar.
Afluenţii sinusurilor venoase:
- vv. cerebrale;
- vv. diploice;
- vv. emisare.
Între sinusul cavernos şi venele de la exteriorul craniului
există unele anastomoze.
• Între dura mater şi Arahnoida
arahnoida
cerebrală există un
encefalică.
spaţiu spaţiu virtual
în care se găseşte
o lamă fină de lichid
seros numit spaţiu
subdural.
• Între arahnoidă şi
pia mater există
spaţiul
subarahnoidian, în
care se află LCR.
Arahnoida este legată de
pia mater prin travee
conjunctive, care
traversează spaţiul
subarahnoidian. În
spaţiul subarahnoidian
se găsesc vilozităţi
emise de arahnoidă
prin care LCR se
filtrează în sângele
venos. În spaţiul
subarahnoidian din
anumite regiuni există
porţiuni mai dilatate,
numite cisterne
subarahnoidiene.
Cisternele subarahnoidiene de
nivelul şanţurilor ce
delimitează girii cerebrali
sunt mici, în timp ce
cisternele situate la nivelul
şanţurilor mari, ce
delimitează lobi sunt mari.
1. Cisterna cerebelo-bulbară
(magna sau cerebro-
medulară);
2. Cisterna pontină
(prepontină);
3. Cisterna interpedunculară;
4. Cisterna suprachiasmatică;
5. Cisterna marii vene
cerebrale Galen (cisterna
ambiens sau
cvadrigeminală),
6. Două cisterne laterale.
• este conjunctivo- Pia mater
vasculară şi prezintă
două straturi:
encefalică
• stratul intern (pia intima)
avascular, aderent la
ţesutul nervos
• stratul extern (epipia)
vascularizat.
Între vase şi pia mater se
găseşte spaţiul subpial
Virchow-Robin, în care
pătrund prelungirile
astrocitelor. În acest fel
se formează bariera
hemato-encefalică,
formată din
– endoteliu capilar,
– membrana bazală a
capilarului şi
– stratul glial.
 LCR
• Lichidul cefalorahidian,
este comparat cu sistemul
limfatic şi a fost denumit
“a treia circulaţie” a
creierului. Fluidul biologic
numit LCR, se găseşte în
şi în
– sistemul ventricular format
din cei doi ventriculi laterali,
ventriculul III şi IV,
– canalul central al măduvei
spinării,
– spaţiul dintre arahnoidă şi
piamater (spaţiul
subarahnoidian).
LCR este secretat de formatiuni
specializate din sistemul nervos. El se
formează în principal în ventriculii laterali,
la nivelul plexurilor coroide (în proporţie de
70 % din LCR), restul fiind secretat
transependimar.
• LCR se formează la
nivelul plexurilor coroide
prin dializă. Prin
membranele filtrante cu
permeabilitate selectivă
trec doar unele substanţe.
Astfel se explică de ce
ionii de Ca, Mg, K, acidul
uric, aminoacizii etc. sunt
inegal răspândiţi în sânge
şi LCR, cu toate că
acesta este izotonic cu
plasma şi în echilibru
osmotic cu sângele.
• Lichidul cefalorahidian
este secretat în
cantitale de 0,5
ml/min, adică cam 450
– 600 ml/zi in principal
de plexurile coroide
din cei patru ventriculi
cerebrali, printr-un
proces consumator de
energie. LCR este
înlocuit cam de 3–4
ori/zi.
 Circulaţia LCR
• Lichidul
cefalorahidian circula
in jurul creierului si al
maduvei spinarii.
LCR secretat în
ventriculii laterali
trece în spaţiul
subarahnoidian prin
cele trei foramene ale
ventriculului IV:
orificiile Monro în
ventriculul III, apoi,
prin apeductul
cerebral Sylvius, în
ventriculul IV.
• Prin orificiul lui
Magendie (orificiul
median al
ventriculului IV) şi
prin orificiile
laterale Luschka,
LCR trece din
spaţiul
subarahnoidian
encefalic în spaţiul
subarahnoidian
medular.
• Circulaţia LCR este
influenţată de
mişcările capului, de
respiraţie, de
creşterea presiunii
sanguine (în special
a presiunii venoase)
etc.
• În spaţiul
subarahnoidian, între
L2 şi S2, este locul
în care se fac
puncţiile lombare şi
rahianesteziile
lombare.
LCR circulă în două
moduri:
• longitudinal şi
• transversal.
Circulaţia
transversală
realizează un
schimb
trensepndimar şi
transspinal între
LCR şi spaţiul
extracelular al
ţesutului nervos.
 Resorbţia LCR.
• În final LCR este absorbit.
Reabsorbţia LCR se face
prin granulaţiile
arahnoidiene. Cele mai
multe din granulaţiile
arahnoidiene Pacchioni se
găsesc în sinusul sagital
superior al durei mater.
Există însă granulaţii şi în
alte sinusuri, precum şi în
venele medulare. O parte
a LCR este absorbită şi de
sistemul venos cerebral
sau prin spaţiile
periradiculare şi
perineurale spinale şi
craniene.
• În final, LCR-ul absorbit în
sistemul venos ajunge
inimă. Reabsorbţia şi
secretia sunt în echilibru.
LCR circulă datorită
secreţiei urmată de
reabsorbţia sa. Producţia,
circulaţia şi absorbţia LCR
asigură protecţia, hrănirea
şi eliminarea produselor de
excreţie ale creierului şi
maduvei spinarii, fără nici o
pierdere de săruri sau alte
componente ale lichidului,
acestea fiind în
permanenţă recirculate.
• LCR are rol de protectie
mecanică (amortizează
mişcările SNC), de
eliminare a surplusului
de lichid interstitial
(mediul în care
funcţionează neuronii).
Barierele
hematomeningee si
hematoencefalica sunt o
stavilă în pătrunderea
agentilor infectiosi, al
metabolitilor toxici, dar si
al chimioterapicelor catre
LCR si tesutul nervos.
 Compozitia LCR
• LCR este un lichid clar, incolor, limpede ca apa de
“stâncă” (de izvor).
• La examenul microbiologic, LCR este steril.
• LCR normal se compune în cea mai mare parte din
apa (98,5 – 99 %) şi 1% substanţe solvate: NaCl
(0,7%) şi alte saruri, albumine, urme de zahar, un
număr mare de specii moleculare, electroliţi,
biocatilazatori şi cataboliţi, oligoelemente şi substanţe
organice cu structură complexă.
• Excesul cloruro-sodic explică de ce LCR. este
hiperosmolar în raport cu plasma (gradientul de
presiune osmotică este de circa18 mm Hg). Lipsa
principalelor sisteme-tampon din plasmă, precum şi
contactul intim cu ţesutul nervos explică faptul că
LCR. este un mediu relativ acid în raport cu plasma
(pH 7,30-7,34), hipooxigenat şi hipercarbonic .
Caracteristicele LCR sunt următoarele
- densitatea sa variază între 1,006 - 1,009
- pH-ul LCR este de 7,4- 7,5
- conţine 99% apă şi 1% substanţe solide:
- examen biocimic
- glucoză 45-75mg% (mg/dl)
- proteine (albumine şi globuline) 18-28-40 mg% (mg/dl).
- calciu 4,5-5,5 mg% (jumătate faţă de cel plasmatic).
- fosforul organic, tot aproximativ 1/2 faţă de cel plasmatic.
- Na: 300-345 mg%, mai mult decât cel plasmatic
- Mg: 2-3,5 mg%, mai mult decât în plasmă.
- Cloruri: 680-730 mg/dl
- acid lactic: 35 mg/dl
- LCR nu conţine elemente figurate ale sângelui, cu excepţia unui
număr foarte mic de limfocite: 0 – 3 limfocite pe mm3.
- LCR din ventriculi este mai sărac în celule şi proteine, decât cel
din spaţiul subarahnoidian şi din cisterne. Deci în spaţiul
subarahnoidian i se adaugă un plus de proteine şi celule.
Caracterele LCR se pot modifica în funcţie
de starea patologică:
–roşu opalescent in hemoragiile
meningiene,
–rosu transparent în accidentele
provocate de punctiiile rahidiene,
–aspect “lacat” in hemoragiile meningiene
vechi,
–xantocrom (cu diferite nuante de galben)
datorita methemoglobinei sau bilirubinei.
 Rolul fiziologic al LCR rezultă din
raporturile sale cu SNC.
• Rolul de asigurare şi menţinere, împreună cu structurile semirigide ale
meningelui, a formei structurilor anatomice de consistenţă semifluida a SNC.
• Rolul de apărare a formaţiunilor nervoase de efectulnociv al solicitărilor
mecanice, şocuri, care nu depaşesc oanumită intensitate.
• Roluri biodinamice: se referă la capacitatea LCR de aservi ca mediu de
schimb metabolic.
• Rolul limfatic este de a colecta şi elimina surplusul delichid interstiţial din
masa tisulară a SNC.
• Asigură eliminarea substanţelor metabolice rezultatedin activitatea SNC,
cum ar fi: unii aminoacizi, acid lactic,cataboliţi ai serotoninei, dopaminei sau
a altor molecule curol de mediatori chimici centrali, precum şi
eliminareasubstanţelor farmaco-dinamice sau toxice ajunseaccidental la
nivelul spaţiilor lichidiene.
• Realizarea homestaziei mediului şi menţinereamoleculara în care se
desfăşoară activitatea SNC. Acesta este un rol foarte important, deoarece
LCR este un lichid biologic având o compoziţie asemănătoare cu a
lichiduluiinterstiţial din ţesutul nervos şi cu care se gaseşte înpermanente
raporturi de interschimb
• Transportul unor substanţe cu rol hormonal de la nivelul locului de
biosinteza.
• Protector biologic, luptând împotriva factorilor patogeni, fiind bactericid şi
bacteriostatic.
 Vascularizaţia măduvei spinării are mai multe
surse arteriale în funcţie de nivelul la care ne
raportăm:
-arterele spinale segmentare (prin arterele
radiculare anterioare şi posterioare).
 În regiunea cervicală acestea au originea
în artera vertebrală, artera cervicală
ascendentă şi artera cervicală profundă.
 În regiunea toracală au originea în
arterele intercostale posterioare.
 În regiunea lombară pleacă din arterele
lombare.
 În regiunea sacrală, arterele sacrale
laterale şi medie dau naştere arterelor
spinale segmentare.
- artera spinală anterioară;
- arterele spinale posterioare.
• Arterele segmentare dau
câte o ramură spinală,
ce pătrunde în canalul
vertebral prin orificiul
intervertebral. În canalul
vertebral arterele
segmentare se ramifică
într-o ramură vertebrală
pentru corpul şi arcul
vertebral şi o ramură
meningeală din care se
desprind două ramuri
anterioară şi posterioară.
• Arterele de la
nivelul piei mater
formează un plex
arterial
perimedular, care
asigură
vascularizaţia
substanţei albe
periferice
• Reţeaua venoasă care se
formează în pia mater
drenează în şase canale: unul
la nivelul fisurii mediane
ventrale, unul la nivelul
şanţului median dorsal, patru
laterale (două de fiecare
parte, posterior de cele două
rădăcini ale nervului spinal).
În sus, canale venoase
comunică cu venele cerebrale
şi cu sinusurile venoase ale
durei mater. Pe orizontală
comunică cu plexul venos
vertebral. Între plexul venos
peridural şi venele lombare se
formează anastomoze cavo-
cave.
 Vascularizaţia encefalului
• Deşi reprezintă 2%
din greutatea
corporală, creierul
consumă 20% din
totalul de oxigen
necesar
organismului. Între
vase şi pia mater
există spaţiul
subpial Virchow-
Robin, în care
pătrund prelungirile
astrocitelor.
• Astfel se formează
bariera hemato-
encefalică, alcătuită din:
– endoteliu capilar,
– membrana bazală a
capilarului şi
– stratul glial, format de
prelungirile astrocitelor.
• Bariera hemato-
encefalică are
permeabilitate selectivă,
dar există regiuni, care
nu sunt protejate de
bariera hemato-
encefalică, dispuse în
special în jurul
ventriculilor.
 Patologia inflamatorie a meningelor
Oricare agent infecţios poate afecta meningele şi sistemului
nervos. De obicei localizările meningo-cerebro-spinale sunt
secundare altor infectii ale organismului:
– boli intectioase,
– endocardite,
– infectii pulmonare si urinare,
– inflamatii regionale etc.
Caile propagare a germenilor la organele sistemului nervos sunt:
– calea vasculara (arterială sau venoasa),
– diseminarea din aproape in aproape (de la sinusuri, de la
urechea interna etc),
– calea prelungirilor neuronale (rabie, herpes zoster). sau
– infectarea directă în timpul unor traumatisme sau al unor
manevre chirurgicale septice.
Dupa localizarea initiala sau preponderenta
a procesului inflamator, se disting:
– meningite: pahimeningite sau
leptomeningite
– encefalite,
– mielite,
– encefalomielite,
– meningoencefalite,
– nevrite si radiculonevrite.