Munții Harghita

Prezentare Generală
Cuprins:
I. Cadrul natural:
-poziția geografica
-relief
-clima
-hidrografia

II. Populație și așezări omenești:

-nr. Locuitori,natalitate ,mortalitate
-orașe

III. Economie:
-resurse, agricultură,industrie,servicii
I. Cadrul natural:
Limite
• Munțîi Harghita reprezintă partea sudică a lanțului eruptiv din Carpațîi Orientali,
respectiv latura vestică a grupei centrale ce domină spre est Depresiunea Ciucului iar
spre vest Subcarpațîi Transilvaniei.

• În nord, Pasul Sicas, aflat la obârșia pîrîului Carierei (afluent al Mureșului) și a pîrîului
Sicasau (afluent al Tîrnavei Mari), îi desparte de Munțîi Gurghiului. În lungul văilor
Șicasău și Tîrnava Mare se înscrie apoi limita vestică, prelungită spre sud de-a lungul
unei linii imaginare ce ar uni localitățile Feliceni, Văleni, Martinis și Meresti. De aici
începe limita sud-vestică a Munților Harghita, limita ce-i desparte de Munțîi Persani:
linia ce traversează interfluviul dintre Homorodul Mic și Pîrîul Vîrghis în amonte de
Cheile Vîrghisului, apoi interfluviul dintre Vîrghis și Hidegaso și se continuă în lungul
pîrîului Covacius și apoi Cormos, pîna în Depresiunea Baraolt. Către sud Munțîi
Harghita se învecineaza cu Depresiunea Baraolt și Munțîi Baraolt, față de care linia de
demarcație trece prin localitățile Filia și Herculian, apoi în lungul văîi Ozunca și peste
pasul Hatod pîna în valea Oltului. Dincolo de această, Munțîi Harghita se învecineaza
cu cei ai Bodocului, de care sînt separați prin Valea Roșie și Pasul Jimbor.
• În est, limita trece pe la baza conului vulcanic Puciosu, iar spre depresiunile Ciuc
și Gheorgheni la contactul dintre versanțîi mai abrupți ai Munților Harghita și
glacisul(Glacisul este o fâșie de teren neted și alungit ușor înclinat în partea
inferioară și cu pantă tot mai mare în partea superioară (profil lontgitudinal
concav), ce face racordul între un abrupt morfo-tectonic și o suprafață relativ
orizontală (câmpie, depresiune, terasă, luncă, etc.) piemontan, aproximativ pe la
750-900 m altitudine. Munțîi Harghita alcătuiesc un lanț muntos orientat NNV-
SSE, lung de peste 70 km, a cărui lățime nu depășește 25 km. Atît dimensiunile,
cît, mai ales, poziția lor geografică - la marginea estică a Depresiunii Transilvaniei -
au o importantă deosebită în ceea ce privește calitatea unor componente ale
peisajului natural, respectiv potențialul lor turistic.
Relief
• Priviți din Depresiunea Ciucului, Munții Harghita apar că un masiv impunător a cărui creastă domină depresiunea cu peste
1000 m. Ea are un aspect vălurit, sugerînd crenelurile roase de vreme ale unei vechi cetăți sprijinite de contraforturi
înfipte în sedimentele depresiunii. Pe măsură ce ne apropiem însa de culmile muntoase, constatăm că, deși există un
puternic abrupt către est, căile de acces nu au dificultate ridicată, astfel că aproape din toate localitățile ce mărginesc
depresiunea pornesc spre munte cărări lesnicioase. În partea vestică, pantele prelungi sînt cele mai caracteristice. Ele se
continuă și pe platoul vulcanic facînd trecerea lînă spre depresiunile submontane, chiar dacă, prin această particularitate,
căile de acces sînt mai lungi. Această evidență asimetrie este rezultatul dispunerii reliefului în două trepte principale:
treaptă conurilor vulcanice însirate de la nord-vest la sud-est pe flancul estic al Munților Harghita și treaptă platourilor
vulcanice dispusă pe flancul vestic al munților. Desigur, această particularitate a reliefului Munților Harghita se reflectă și
prin aceea că accesul pe creastă necesită un efort mai susținut, dacă urmăm cărările ce vin din Depresiunea Ciuc, în
comparație cu cele ce vin din Depresiunca Translivaniei.

• Craterele vulcanice, reconstituite, sînt dispuse pe un aliniament nord-sud, ușor sinuos, legate între ele prin pantele
conurilor vulcanice. După gradul de conservare a reliefului vulcanic, cinci dintre cele opt cratere păstrează mai bine
aspectul inițial: Ostoros (1384 m) drenat de pîrîul Loc, Harghita(1800 m) drenat spre sud-vest de obîrsia Vîrghisului,
calderă Luci (l 390 m) care cuprinde obîrsia pîrîului Luci ce se îndreapta spre vest, craterul Cucu (1558 m) drenat spre est
de Pîrîul Mare, și craterele îngemanate Mohos și Sfînta Ana, ale conului vulcanic Puciosu, primul drenat de pîrîul Ciomatu
spre nord-est, iar cel de al doilea, nedrenat, avînd pe fundul lui cuvetă singurului lac de crater de la noi. Două dintre
cratere (Arotas, 1390 m și Pilisca, 1375 m) sînt greu de reconstituit, chiar de către specialiști, datorită gradului avansat de
distrugere prin eroziune. În afară de acestea sînt și cîteva "aparate vulcanice" lipsite de cratere: Rachitis (1152 m), Muntele
Mic (1189 m) și Murgu(1015 m). În ce privește dimensiunile craterelor reconstituite, diametrul variază între 1,5-4 km, iar
adîncimea între 60 și 300 m.
• Datorită deosebirilor de altitudini, aspect și complexitate a reliefului, se disting trei sectoare
montane cu o serie de particularități proprii, scoase de altfel în evidență de cele două arii de
discontinuitate morfologică: Pasul Vlahita (997 m) și Defileul Oltului de la Tușnad (615 m):

• - sectorul nordic, între Pasul Sicas și Pasul Vlahita, cel mai înalt din întregul lanț al Munților
Harghita, cuprinde conurile vulcanice Rachitis, Ostoros, Muntele Mic, Harghita-Mădăraș și Arotas,
precum și vîrfurile Racu (1759 m), Fagul Roșu (1 372. m), Poienii (1384 m) și Vîrful Ascuțit (1 685
m); dintre acestea se detașează Harghita-Mădăraș (1 800 m), un con vulcanic pe care se mai
recunosc cîteva planeze, craterul principal și cîteva mici cratere secundare (W. E. Schreiber, 1975);
tot aici, la peste 1 500 m, s-a dezvoltat un relief crio-nival cu stînci reziduale și grohotisuri, forme
de tasare nivala s.a.;

• - sectorul sudic, individualizat între Pasul Vlahita și Defileul Oltului de la Tușnad, ocupă cea mai
mare suprafață și atinge cea mai mare complexitate morfologică că urmare a prezenței calderei
Luci; această are aspectul unei depresiuni ovale, avînd axa mare (7 km) pe direcția est-vest și cea
mică (4 km), perpendiculară pe prima; spre vest, platoul vulcanic este brăzdat de Homoroade,
Vîrghis și afluenții Cormosului, ce evidențiază pantă generală a reliefului; în partea estică a acestui
sector se află, dominant, conul Cucu (1 558 m) iar spre sud Murgu (1 015 m);
• - sectorul sud-estic se rezumă la aparatul vulcanic Puciosu (Ciumatu sau Ciomadu)
avînd în partea superioară cele două cratere îngemanate: Mohos și Sfînta Ana; acesta
din urmă este singurul crater conservat în întregime din țară noastră, pe fundul lui
aflîndu-se singurul lac de crater de la noi - lacul Sfînta Ana.

• Primelor două sectoare le corespunde, spre vest, un platou vulcanic lat de 10-15 km, în
care văile s-au adîncit cu 200-300 m. Spre deosebire de platourile vulcanice din nord
(al Călimanilor și al Gurghiului), deși le continuă, acest platou este mult mai intens
fragmentat de vai, iar în ariile de confluența ale acestora s-au format mici depresiuni
de eroziune (Capîlnita și Vlahita), în care s-au dezvoltat de timpuriu așezări omenești.

• Treaptă platourilor vulcanice se distinge prin relativă netezime a interfluviilor ce se pot

racorda la un nivel de 950-750 m, ușor înclinata spre vest și sud-vest. Formațiunea
vulcanogen-sedimentara s-a comportat față de eroziunea rîurilor că o platoșa a cărei
duritate, odată învinsa de eroziune, a permis rîurilor să creeze vai cu versanți relativ
abrupți, ce contrastează cu netezimea platourilor. Privită de aici, creastă Harghitei pare
mai amplă datorită succesiunii de planuri ce corespund culmilor secundare.
• Pasul Vlahita (997 m), o să destul de largă cu aspect de culoar (V. Mihăilescu,
1963), a permis o legătură destul de lesnicioasă între Odorheiu Secuiesc și
Miercurea-Ciuc, prin drumul modernizat DN 13 A. Din această arteră pornesc
spre nord și spre sud o mulțime de poteci ce se pierd prin deșișul pădurilor
de conifere, dar numai cele marcate pot oferi siguranță unui acces pe culmi.

• Defileul Oltului de la Tușnad s-a format prin spintecarea de către rîul Olt a
barajului de aglomerate vulcanice provenite din erupțiile celor doi vulcani
vecini: Pilisca și Puciosu. După cum arată pantă accentuată (aproape 6,5%) a
firului văii Oltului ce se strecoară cu greu printre cele două conuri vulcanice,
procesul de eroziune a fost deosebit de intens. Adîncirea Oltului este
remarcabilă (615 m) față de Puciosu (1 300 m) și Pilisca (1 375 m) și chiar față
de coamă barajului inițial, apreciată la 850 m altitudine
 Clima
• Pozitia geografica a Muntilor Harghita, în vestul grupei centrale a Carpatilor Orientali, extinsi de la
nord la sud, prezinta un versant, cel vestic, expus maselor de aer oceanic bogat în precipitatii, iar cel
estic adapostit. De asemenea, altitudinea lor de sub 1 800 m nu constituie un obstacol prea mare
pentru acestea, iar parametrii climatic îi conduc la includerea acestor munti în subetajul climatic al
muntilor mijlocii. Tot datorita pozitiei geografice si reliefului, masele de aer au un caracter
ascensional, astfel ca ele favorizeaza o nebulozitate accentuata si implicit o durata a stralucirii soarelui
destul de mica în timpul unui an (1600-1900 ore). Vremea cea mai frumoasa, ca timp senin, propice
drumetiilor montane, are o frecventa mai mare în intervalele 25 iulie -10 noiembrie si 20 ianuarie - 10
februarie, cînd durata medie lunara a stralucirii soarelui este cuprinsa între 160 si 200 ore.
• In aceste conditii, temperatura medie anuala înregistreaza valori sub 20C pe vîrfurile cele mai înalte,
între 20 si 40C pe culmile de peste 1 000 m si între 40 si 60C pe platourile vulcanice din vest. In luna
ianuarie, cea mai rece, media termica este de -100C pe creste si -60C la poalele culmilor muntoase. La
fel sînt distribuite si temperaturile de vara: 80C pe culmile de peste 1 500 m si 15CC la baza versantilor
(media lunii iulie). Prezenta în imediata vecinatate a Muntilor Harghita a Depresiunii Ciuc, arie cu
frecvente inversiuni de temperatura în semestrul rece si cu o circulatie redusa (în ziua de 15 ianuarie
1985 la Miercurea-Ciuc s-a înregistrat -38,40C), imprima o diferenta de 20-40C între cei doi versanti ai
Muntilor Harghita, cel estic fiind în general mai racoros. Totodata, si amplitudinea medie anuala este
de numai 190-200C pe versantul vestic si de 200-210C pe cel estic. Pe creste aceasta atinge valori
minime: 170-180C.
• În general, durata intervalului fara înghet scade cu altitudinea: sub 100 de zile dintr-un an pe
culmi si 140-160 zile dintr-un an pe platourile vulcanice. Primul înghet se înregistreaza în medie în
cea de a treia decada a lunii septembrie, iar ultimul în prim a decada a lunii iunie. Pe crestele cele
mai înalte însa se pot înregistra zile si chiar intervale de înghet în timpul verii, astfel ca datele
extreme ale perioadei cu înghet probabil pot coincide.
• Aflati, asa cum s-a amintit mai sus, sub influenta circulatiei generale vestice, Muntii Harghita sînt
expusi predominant vînturilor de vest si nord-vest. In sezoanele de tranzitie, componentele sudice
si sud-estice au o frecventa mai mare. Iarna, datorita aparitiei si persistentei inversiunilor termice
în Depresiunea Ciuc, predomina calmul atmosferic însotit de o valoare redusa a nebulozitatii, ceea
ce favorizeaza intensa circulatie turistica din acest sezon. Brizele de vale au o frecventa
apreciabila, ele reusind în ascensiunea lor spre creste sa risipeasca ceata ce se instaleaza catre
poalele muntilor în intervalul ianuarie-martie, fapt ce contribuie la marirea duratei de stralucire a
soarelui pîna la 1 800-1 900 ore anual aici, fata de numai 1 600-1 800 ore anual pe culmi. Adesea
valurile de ceata formate pe platourile vulcanice din vest sînt împinse de curentii de aer de pe vai
spre culmi sau chiar dincolo de acestea, catre Depresiunea Ciuc.

• In ansamblu, în Muntii Harghita se poate distinge un etaj al climatului montan forestier pîna la
1600 m altitudine si un subetaj al climatului muntilor mijlocii între 1600 si 1800 m.
Hidrografia
• Datorita unei omogene alcatuiri geologice si aureolei mofetice a neoeruptivului, Muntii Harghita beneficiaza de
conditii de zacamînt hidrominerale deosebit de favorabile pe întreaga lor suprafata. Aceasta situatie este cu atît
mai importanta cu cît majoritatea traseelor turistice de aici întîlnesc izvoare mineralizate si multe dintre ele au
devenit arii polarizatoare ale turismului balnear si ale unor drumetii montane.

• Precipitatiile abundente si rocile practic impermeabile din care sînt alcatuiti Muntii Harghita au conditionat o
retea hidrografica abundenta cu o densitate ce depaseste adesea 2 km/km2. In general, reteaua hidrografica
are un caracter divergent: catre ariile joase drenate de Olt si Mures, înspre est si nord, si catre ariile drenate de
Tîrnave, în vest. In fostele cratere, ca o particularitate hidrografica, se distinge o retea radiar-convergenta ce
formeaza sectorul de obîrsie al cîtorva rîuri: Loc, Vîrghis, Pîrîul Mare, Ciumatu s,a. Din punct de vedere al
utilitatii lor pentru diferite sectoare ale economiei regiunii, cele mai valoroase pot fi considerate apele
Tîrnavelor din zona de obîrsie, unde au fost realizate si cîteva acumulari (cea mai importanta este cea de la Sub
Cetate), dar mai ales zacamintele hidrominerale de o calitate deosebita. Din acest punct de vedere, în
perimetrul Muntilor Harghita se disting doua tipuri (A. Pricajan, 1972): unele acumulate în lavele si
aglomeratele andezitice, iar altele în nisipurile si pietrisurile de origine piroclastica. Primului tip îi corespund
zacamintelehidrominerale din care se formeaza izvoarele cu debite mici (sub 1 litru/sec.), din ape acumulate în
scoarta de alterare a andezitelor; în multe cazuri, la suprafata andezitelor alterate apar acumulari de hidroxid
de fier, iar sub acestea roca este puternic caolinizata datorita emanatilor de CO2, care circula liber sau în
solutie; în situatia unor debite foarte mici, aceste izvoare determina mlastiniri a caror frecventa este
remarcabila în Muntii Harghita; apele acestea au un caracter bicarbonatat, alcalin, calcic, magnezian, feruginos,
uneori sulfuros, mineralizarea totala fiind slaba (0,1-1,8 g/1 la Harghita-Bai), adesea insesizabila.
• Cel de al doilea tip de zacaminte hidrominerale este cantonat în formatiunile vulcanogen-sedimentare (brecii
piroclastice, aglomerate, micro-conglomerate, gresii si nisipuri andezitice) de la periferia Muntilor Harghita,
inclusiv a conului vulcanic Puciosu; cele mai importante izvoare apar pe versantul vestic al Harghitei la Capîlnita,
Homorod, Vlahita si Lueta si pe linia de contur a masivului Puciosu, la Tusnad-Sat si Baile Tusnad; importante
izvoare se gasesc în statiunile Homorod, Seike, Sertes, Lueta, Chirui, Harghita, Sîntimbru, Modicea, Danesti,
Madaras, Racu, Miercurea-Ciuc, Jigodiu, Sîncraieni, Vîrghis, Doboseni, Biborteni, Herculian, Batanii Mari,
Ozunca, Malnas, Tusnad, unele de interes local (vezi descrierea la capitolul Statiuni balneare si climaterice).

• Reteaua hidrografica de suprafata se alimenteaza numai în proportie de 25-30% din apele freatice si subterane.
De aceea se remarca o dependenta strînsa fata de regimul precipitatiilor atmosferice, mai ales ca acestea sînt
distribute pe o suprafata ocupata de roci eruptive, practic impermeabile. Aceste ape se organizeaza într-o retea
colectata de Olt, în est si sud, de Tîrnave, în vest, si Mures în nord.

• Oltul strabate Depresiunea Ciuc dupa ce izvoraste din Hasmasul Mare (1 792 m) si primeste mai multi afluenti
din Muntii Harghita: Lunca, Rata, Modicea, Groapa Apei, Madarasul Mare (17 km), Silas, Var, Seghes, Beta,
Copolnas, Techera, Pîrîul Merilor, Pîrîul Mare (14 km), Mitaci. Dupa defileul de la Tusnad primeste Valea Rosie ce
colecteaza apele de pe versantul estic si sudic al masivului Puciosu. În Depresiunea Baraolt se strîng mai multe
pîraie care sînt colectate de Baraolt (Ornius, Duca, Brad, Sugo etc.), Cormos (Batatura Cailor, Fierarul, Gherend,
Cosag etc.) si Vîrghis (43 km; Chirui, Cheapiu etc.).

• Muresul aduna din Muntii Harghita numai cîteva pîraie: Senetea, Poieni, Carbunele Negru s.a. de pe versantii
nordici ai culmilor Poienii (1384 m) si Rachitis (1 152 m).
• Lacul Sfînta Ana. Singurul lac de crater de la noi din tara se gaseste în masivul
Puciosu (Ciomatu) - 1 301 m - într-un crater nedrenat, geaman cu craterul Mohos.
Oglinda lacului ce ocupa o suprafata de 22 ha se afla la 950 m altitudine si cuveta
are o adîncime maxima de 7 m. Rezervatia ocupa si versantii craterului (în total
400 ha) pentru a conserva atît lacul, cît si suprafata de pe care se scurg în lac
apele de precipitatie. În partea de est a lacului se afla o turbarie lata de 8-10 m în
care cuibaresc ratele sulitar (Anas acuta). Fiind unul din cele mai vizitate obiective
turistice, pentru protectia lui se cer masuri severe de conservare si ocrotire:
interzicerea camparii în jurul lacului, a focului si a aruncarii resturilor menajere, a
accesului automobilistilor etc. De asemenea, somonul pitic american (Amiurus
nebulosus) aclimatizat de curînd în apele lacului va trebui studiat cu atentie
pentru a nu strica echilibrul biologic al apelor.
II. Populație și așezări omenești:
• Numărul locuitorilor: 324 890 locuitori (1 iulie 2010); Grad de urbanizare: 43,7%;
• Structura etnică: români 14,1%, maghiari 84,6%, romi 1,2%, alții 0,1%
• Orașe: 4 municipii: Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Toplița și 5 orașe:
• Băile Tușnad, Bălan, Borsec, Cristuru Secuiesc și Vlăhița
• Densitatea populației este scăzută (48,9
locuitori/kmp), sub cea înregistrată la nivel național sau regional. În ultimii 20 ani, populația
județului s-a redus cu 10,2%, înregistrând un ritm relativ accentuat de declin, iar până în anul
2050, potrivit prognozelor demografilor, județul Harghita ar mai putea pierde alte 29% din
populația actuală. Evoluția structurii pe grupe de vârstă pune în evidență un accentuat
proces de îmbătrânire demografică, ponderea vârstnicilor mărindu-se de la 10,3% în 1990 la
14,4% în anul 2010, prognoza pentru 2050 fiind de 32,2%.
1990 2000 2010 2025 2
• 1990 1995 2000 2005 2009
• Rata natalității (‰) 13,7 10,7 10,9 11,6 11,2
• Rata fertilității (‰) 55,9 42,3 41,9 45,1 44,9
• Rata mortalității (‰) 10,1 11,9 10,8 11,5 11,3
• Rata sporului natural (‰) 2,6 -1,2 0,1 0,1 -0,1
• Sporul natural (persoane) 1318 -421 26 10 -35
Economie
• Exploatarea și prelucrarea lemnului în industria fabricării mobilierului joacă un rol
important în economia județului Harghita. Bogăția subsolurilor în hidrominerale,
gaze mofetice și ape termale are de asemenea o importanță economică prin
valorificarea acestora în stațiunile balneoclimaterice Băile Harghita și Băile Tușnad,
iar rezervele de ape minerale de diferite tipuri hidrochimice sunt valorificate pe
scară industrială sub forma apelor minerale înbuteliate Borsec, Perla Harghitei,
Tușnad, Bilbor. Un aport deosebit în economia județului aduce și industria de
textile, confecții și tricotaje, industria alimentară prin prelucrarea și industrializarea
cărnii și a laptelui, agricultura prin valorificarea culturilor și creșterea animalelor,
comerțul, serviciile și turismul.
• Valorificarea produselor specifice zonei, ceramica populară de la Corund și Dănești
și intensificarea agroturismului au de asemenea rolul lor în economia acestui județ.
• Obiective turistice
• Complexul baroc Șumuleu
• Manăstirea Sfântul Ilie din Toplița
• Biserica de lemn din Tulgheș
• Biserica din Săcel
• Cetatea Mikó ce adăpostește Muzeul de Etnografie
• Castelul Lăzarea
• Băile Tușnad
• Borsec
• Băile sărate Praid
• Lacul Sfânta Ana
• Lacul Roșu
• Cheile Bicazului
• Poiana narciselor de la Vlăhița
• Muntele de sare Praid
• Mlaștina Dumbrava Harghitei
Bibliografie
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Harghita
• http://
www.scritub.com/geografie/turism/Muntii-Harghita65165157.php
• http://
regio-adrcentru.ro/wp-content/uploads/Document_Files/PORStudiiR
egionale/00001243/brbww_Profil%20judetul%20Harghita.pdf
• http://diacritice.opa.ro/