Fiziologia digestiei

• Digestia – totalitatea fenomenelor mecanice, chimice şi fizico-

chimice, care asigură transformarea, transportul şi absorbţia
substanţelor alimentare pentru asimilarea lor de către organism
Clasificarea digestiei:
1. după geneza enzimelor
- Autolitică – sub acţiunea enzimelor ce se conţin în alimentele îngerate
- Simbiotică – sub acţiunea microflorei intestinale
- Proprie – sub acţiunea enzimelor tractului gastrointestinal
2. după localizarea hidrolizei
- cavitară - în cavităţile tractului digestiv
- parietală: intracelulară – în vacuolele digestive sub acţiunea
enzimelor lizizomale ale enterocitelor
membranară – sub acţiunea enzimelor absorbite
pe suprafaţa membranelor enterocitelor
 Funcţiile tractului digestiv
DIGESTIVE
• Hidroliza substanţelor nutritive
• Transportul substanţelor
nutritive
• Secretorie – secreţia sucurilor
digestive
• Motorie – prelucrarea şi
propulsarea hranei
• Absorbţia – trecerea
substanţelor hidrolizate în
patul sangvin şi limfatic
NEDIGESTIVE
• Endocrină-secreţia hormonilor
tisulari ai TGI
• Excretorie – elimenarea
produşilor metabolici
• Dezintoxicare – inactivarea
toxinelor
• Eritropoietică – absorbţia Vit
B12, acidului folic.
• Imună – rezistenţa imună
nespecifică.
 Digestia în cavitatea bucală
Digestia bucală este etapa buco-faringo-esofagiană a
digestiei şi include:
• Masticaţia
• Salivaţia
• Formarea bolului alimentar
• Deglutiţia
Secreţia salivară
Saliva este secretată de 3 perechi de glande salivare şi
multiple glande exocrine mici localizate în mucoasa
bucală

1. Glandele parotide – de tip seros ( conţin multă ptialină)

2. Glandele submandibulare – de tip mixt
3. Glandele sublinguale – de tip mucos ( conţin mucină cu
rol de lubrifiere)
 Constantele şi compoziţia salivei
• Lichid incolor, opalescent 2. Neproteice:
• Cantitatea 800-1500 ml aminoacizi
• pH - 6,0-7,4 ureia, ac. uric
• Densitatea 1,003-1,008 creatinina
• Temperatura de îngheţare - amoniac (NH3)
0,20C; -0,40C
COMPOZIŢIA ENZIMELE SALIVARE
• Apă – 99,4%
• Reziduu uscat – 0,6% din care: - Alfa-amilaza (ptialina) –
- sub.anorganice(0,2%): hidrolizează amidonul în
dextrine
compuşi ai K+;Na+;Cl-;
bicarbonaţi; fosfaţi - Lipaza salivară - activă numai
la noi-născuţi, hidrolizează
- sub. organice: (0,4%) grăsimile laptelui
1. Proteice: - Lizozima – rol batericid,
mucină, distruge capsula glicozidică a
epiteliu, microbilor
proteine, - Kalikreina – enzimă
enzime. proteolitică
 Reglarea secreţiei salivare
Secreţia salivară poate fi declanşată pe cale reflexă:
1. reflex-condiţionată- de stimuli vizuali, olfactivi, aducere aminte
despre alimente
2. Reflex-necondiţionată- la stimularea mecanică a receptorilor tactili
sau chimică a receptorilor gustativi din mucoasa bucală şi linguală
Calea aferentă senzitivă a acestui reflex este constituită din:
• ramurile senzitive ale n. glosofarigian –de la receptorii de pe partea
posterioară a limbii, ce transmit informaţia spre nucleul salivar
inferior
• ramurile senzitive ale n. facial – de la receptorii de pe partea
anterioară a limbii care se termină pe nucleul salivar superior
Centrul salivar -este localizat la nivelul joncţiunii bulbo-pontine, pote fi
stimulat sau inhibat de impulsurile sosite din tractul solitar şi din
alţi centri ai SNC
Calea eferentă a acestui reflex include inervaţia simpatică şi
parasimpatică a glandelor salivare
Reglarea secreţiei salivare
 Efectele simpaticului şi pasimpaticului
asupra secreţiei salivare
• Stimularea fibrelor postganglionare
parasimpatice (colinergice) provoacă un
răspuns salivar rapid, cu o salivă abundentă,
fluidă, cu o cantitate mică de enzime.
pilocarpina (parasimpatotrop)- măreşte secreţia salivară
atropina (parasimpatolitic) – reduce secreţia salivară
• Stimularea fibrelor postganglionare simpatice
(adrenergice) determină apariţia tardivă a unei
salive în cantitate mică, vîscoasă, bogată în
enzime
 Motilitatea în cavitatea bucală
• Masticaţia – prin intermediul dinţilor,limbii şi muşchilor
masticatori (inervaţi de ramura motorie a n.V cranian) asigură
prelucrarea mecanică a hranei
• Deglutiţia – propulsarea bolului alimentar din cavitatea
bucală prîn faringe şi esofag în stomac
Etapele deglutiţiei:
1. Etapa bucală (voluntară) – coincide cu propulsarea bolului
alimentar spre rădăcina limbii. Mişcările contractile ale limbii
asigură împingerea bolului spre rădăcina ei, care se ridică şi î-
l împinge în faringe.
2. Etapa faringiană (involuntară) – trecerea bolului prin
faringe; epiglota coboară în jos şi închide laringele.
3. Etapa esofagiană (involuntară) – contracţia peristaltică
esofagiană propulsează bolul spre stomac în 5-10 sec.
 Secreţia gastrică
Sucul gastric este secretat de glandele exocrine
stomacale constituite din 3 tipuri de celule:
1. Celule mucoase (pe toată suprafaţa stomacului) –
secretă mucină
2. Celule parietale (predominant în glandele fundice) –
secretă acid clorhidric HCl
3. Celule principale (în corpul stomacului) – secretă
pepsinogen şi renina gastrică

În regiunea antrală a stomacului se află glandele

endocrine constituite din celulele G care secretă
hormonul gastrina, celulele D care secretă
somatostatina şi alte celule endocrine ce secretă
serotonină, histamină
 Constantele şi compozişia sucului gastric
Cantitatea -1500ml
Densitatea 1,002-1,009
pH 0,9-1,5 (la copii- 5,8-4,4)
COMPOZIŢIA
Apă – 99%
Substanşe solide – 1%, din care:
Sub. Anorganice- 0,6%: cationi: Na+, K+ ,Mg+2
anioni: Cl-, HPO4-2, SO4-2
HCl
Sub. Organice – 0,4%: mucină, enzime
Factorul intrinsec Kastl – este secretat de glandele fundice,
reprezintă o mucoproteină, favorizează absorbţia vitaminei B12
necesară eritropoezei, lipsa acestui factor este cauza apariţiei
anemiei pernicioase (B12-dificitară)
Enzimele sucului gastric
1. Pepsinogenul forma inactivă a pepsinei, se
activează la pH acid, scindează proteinele până
la polipeptide
2. Catepsina - participă la digestie în mediu slab
acid, hidrolizează proteinele la sugari
3. Labfermentul (renina gastrică) – produce
coagularea laptelui prin precipitarea
cazeinogenului solubil în prezenţa Ca+2
4. Lipaza gastrică-activă la copii, acţionează
asupra trigliceridelor
5. Gelatinaza – scindează gelatina
6. Lizozimul – scindează glucidele
 Rolul acudului clorhidric
• Asigură aciditatea totală a sucului gastric
• Asigură activarea enzimelor digestive – trecerea
pepsinogenului în pepsină.
• Crează mediul optim de activitate a pepsinei.
• Asigurară motilitatea tractului gastro-duodenal
şi evacuarea chimului în duoden.
• Denaturează proteinele,facilitând astfel
scindarea şi absorbţia lor ulterioară.
• Acţiune bactericidă.
• HCl activează secretina astfel stimulînd secreţia pancreatică
 Reglarea secreţiei gastrice
Sucul gastric se secretă aproape continuu, şi pota fi stimulat sau inhibat de
influenţe nervoase sau umorale

Reglarea neuro-umorală a secreţiei gastrice decurge în 3 faze:

1. Faza cefalică – se realizează prin mecanisme:
Reflex condiţionate – declanşată de stimuli vizuali, olfactivi, auditivi aducere
aminte despre alimente, cronologia orelor de masă
Reflex-necondiţionate- declanşată de stimularea mecanică a receptorilor tactili
sau chimică a receptorilor din cavitatea bucală, de masticaţie şi deglutiţie

2. Faza gastrică – debutează odată cu pătrunderea alimentelor în stomacc,

durează 3-4 ore, se realizează prin:
Mecanism nervos – pe cale vagală impulsurile de la receptorii gastrici ajung la
nucleul vagal bulbar, care eferent stimulează secreţia glandelor parietale
Mecanism umoral – este asigurat de:
• Acetilcolina- stimulează secreţia pepsinei şi factorului intrisec în sucul
gastric şi secreţia gastrinei
• Gastrina- stimulează secreţia ionilor de H+, pepsinei, factorului intrisec şi
motilitatea gastrică.
• Histamina - stimulează secreţia ionilor de H+ şi volumul SG

3. Faza intestinală - stimularea sau inhibarea secreţiei sucului

gastric are loc prin:
• Mecanism nervos – stimulator, la pătrunderea chimului în duoden,pe cale
vagală este stimulată secreţia gastrică
• Mecanism umoral – stimulator/inhibitor:
1. gastrina intestinală – stimulează secreţia acidă a stomacului
2. enterogastronul - inhibă secreţia gastrică
3. bombezina - stimulează secreţia acidă a stomacului
4. motilina - stimulează secreţia acidă a stomacului
5. secretina - inhibă secreţia gastrică
6. VIP (peptid vasoactiv) - inhibă secreţia gastrică
 Functiile ficatului:
• Rezervor saguin
• Secreţia bilei
• Neutralizarea substanţelor toxice de origine
endo- şi exogenă
• Depozitarea glicogenului
• Conversia galactozei, fructozei şi altor
monzaharide în glucoză
• Gluconeogeneza hepatică din aminoacizi
• Sinteza colesterolului, fosfolipidelor şi
lipoproteinelor
• Conversia hidrocarbonaţilor şi proteinelor în
grăsimi
• Sinteza pigmenţilor şi sărurilor biliare
• Sinteza proteinelor sângelui şi factorilor
sanguni de coagulare
• Dezaminarea aminoacizilor, transformarea
amoniacului în uree
• Depozitarea vitaminelor A, D, B12
• Stocarea fierului sub formă combinată cu
apoferitina hepatică
• Inactivarea hormonilor
• Excreţia pe cale biliară a unor hormoni,
droguri, substanţe toxice
 Rolul bilei
• Emulsionează grăsimile
• Activează lipazele
• Favorizează absorbţia acizilor graşi,
vitaminelor liposolubile (A, D, E, K)
şi a colesterolului
• Are acţiune bactericidă
• Favorizează peristaltizmul intestinal
• Neutralizează sucul gastric acid
 Constantele şi compoziţia bilei
Cantitatea 800-1000 ml.
Bila hepatică: galben-aurie, pH 8,0 – 8,6
Bila veziculară: verde-brună, pH 7,0 – 7,6
Compoziţia bilei:
1. Apă 96%
2. Sărurile biliare – precursorul acestora este
colesterolul (metabolit lipidic), care în celulele
hepatice este convertit în acizii colic, dezoxicolic,
lito- şi chenodezoxicolic. Aceştea la rîndul lor se
combină cu glicina sau taurina şi formează sărurile
de Na+ şi K+ a acizilor glicocolic şi taurocolic
3. Pigmenţii biliari: bilirubina şi biliverdina
rezultă din hemoliza eritrocitelor în ţesutul
reticuloendotelial (asigură culoarea bilei)
4.Colesterolul - este în formă neesterificată,
provine din cel endo- şi exogen, în cantităţi
mari favorizează formarea calculelor biliare
5. Lecitina
6. Acizii graşi
7. Mucina
8. Substanţe neorganice:cloruri de Na+, K+, Cl-,
bicarbonaţi şi fosfaţi.
 Reglarea sintezei, secreţiei şi evacuării bilei
• Faza cefalică: la gustarea şi mirosirea alimentelor, la prezenţa lor în
cavitatea bucală şi faringe.
Predomină reglarea nervoasă (n. Vag) – creşte evacuarea bilei.

• Faza gastrică: la distensia stomacului

Reglarea nervoasă (n.Vag) creşte evacuarea bilei.
Reglarea umorală (gastrina) creşte evacuarea bilei.

• Faza intestinală: declanşată de scăderea pH-lui în duoden, de

produşii digestiei lipidelor şi absorbţia acizilor biliari în ileon.
Predomină reglarea umorală
colecistokinina creşte evacuarea bilei şi secreţia acizilor biliari.
secretina – creşte secreţia electroliţolor şi apei

• Interdigestiv: scade eliberarea bilei în duoden, creşte sinteza

de acizi biliari în hepatocite
 Constantele şi compoziţia sucului
pancreatic
Constantele: Compoziţia:
Cantitatea 1000-1500 Apă
ml. Substanţe anorganice:
Lichid incolor, vîscos cationi– Na+, K+, Ca+2,Mg+2
Densitatea 1,007-1,012 anioni- Cl-,PO4-3,SO3-2
pH – 7,4 - 8,6 bicarbonaţi
Substanţe organice:
Mucină
Enzime
 Enzimele sucului pancreatic
(secretate în formă inactivă)

1. Enzimele proteolitice:
Tripsina (forma inactivă tripsinogenul este activată de enterokinaza duodenală la pH
7-8). Hidrolizează proteinele până la oligopeptide şi legăturile peptidice la
nivelul radicalului carboxilic a aminoacizilor bazici
Cimotripsina (forma inactivă chimotripsinogenul, activată de tripsină).
Hidrolizează legăturile peptidice de la nivelul grupurilor carboxilice ale
aminoacizilor aromatici.
Carboxipeptidaza (forma inactivă precarboxipeptidaza, activată de tripsină).
Scurtează polipeptidele cu un aminoacid
Colagenaza (forma inactivă precolagenaza, activată de tripsină). Scindează
legăturile peptidice ale colagenului
Elastaza (forma inactivă proelastaza, activată de tripsină şi enterokinază).
Hidrolizează legăturile peptidice a aminoacizilor
 2. Enzimele glicolitice
• Amilaza pancreatică ( se activează în prezenţa Cl- la pH –
6,5-7,2). Scindează amidonul, glicogenul şi alţi compuşi
glucidici, cu excepţia glucozei, pînă la di- şi trizaharide.

3. Enzimele lipolitice
• Lipaza pancreatică (se activează în prezenţa Ca+2, Mg+2
la pH 7-8) hidrolizează grăsimile neutre în acizi
graşi şi monogliceride
• Colesterolesteraza (se activează în prezenţa sărurilor
biliare la pH 7-8) hidrolizează colesterolul esteric în
colesterol liber şi acid gras
• Fosfolipaza desprinde acizii graşi din fosfolipide
 Reglarea secreţiei pancreatice

1. Faza cefalică (predominant nervoasă)

Controlul nervos este realizat de influenţe parasimpatice
colinergice (n. Vag), care determină elimenarea unui suc
fluid bogat în bicarbonaţi, sărac în enzime şi simpatice
adrenergice (n. spalnhnic) – suc dens, bogat în enzime
• Reflex condiţionat
• Reflex necondiţionat
2. Faza gastrică ( nervoasă şi umorală)
• Reglarea nervoasă – destensia stomacului declanşază reflex
necondiţionat vago-vagal cu eliminarea sucului pancreatic
• Reglarea umorală:
- gastrina: se elimină la extensia stomacului şi stimulează
secreţia pancreatică
3. Faza intestinală (predominant umorală)
• Secretina – stimulează secreţia apei şi
bicarbonaţilor din celulele pancreatice
• Pancreozemina-colecistokinina – măreşte volumil
sucului şi conţinutul de enzime
• Insulina – măreşte secreţia exocrină a
pancreasului
• Somatostatina
• Glucagonul
• Peptidul pancreatic
Toate trei inhibă secreţia exocrină a pancreasului
 Sucul propriu al intestinului subţire

În intestinul subţire se Compoziţia

secretă: Apa
• Sucul pancreatic
• Bila
Substanţe anorganice:
• Sucul propriu al intestinului subţire cationi– Na+, K+, Ca+2,Mg+2
Secreţia intestinală este anioni- Cl-,PO4-3,SO3-2
predominant umorală bicarbonaţi
Substanţe organice:
Constantele
Fluid incolor, opalescent Mucină, Enzime,
Cantitatea 1,8 – 2,0 l Leucocite, Epiteliu
pH – 7,5-8,3
 Enzimele sucului intestinal
1. Enzimele proteolotice - sub acţiunea tuturor
enzimelor proteolitice din sucul intestinal are
loc scindarea totală a proteinelor pînă la
aminoacizi liberi:
• Aminopeptidaza
• Exopeptidaza
• Dipeptidaza
• Nucleazele intestinale
• Enterokinaza (activează tripsinogenul)
2. Enzimele glicolitice (diastasele) hidrolizează
disaharidele în monozaharide:
• Zaharaza → zaharoza → fructoza, glucoza
• Lactaza → lactoza → glucoza, galactoza
• Maltaza → maltoza → glucoza
• α - Dextrinaza → dextrani → glucoza

3. Enzimele lipolitice acţionează asupra grăsimilor

neutre, ce reprezintă 2-5% din totalul grăsimilor
digerate :
• Lipaza intestinală
 Motilitatea intestinală
Sunt 2 tipuri de motilitate intestinală
• Motilitatea locală – favorizează contactul
mai strîns între chim şi mucoasă, asigurată
de:
• Contracţii segmentare
• Contracţii pendulare
2. Motilitate peristaltică – asigură propulsarea
chimului de-a lungul intestinului, aceste
contracţii pot fi sub formă de :
• Unde lente
• Unde rapide
Motilitatea locală intestinală

• Contracţii segmentare
Contracţia musculaturii
circulare la destindere, care
separă intestinul în segmente
egale, durează secunde

• Contracţii pendulare
Contracţii izolate ale fibrelor
longitidinale ce intervin în
amestecarea conţinutului
Motilitatea peristaltică
Reprezintă contracţii a muschilor
longitudinali urmate de
contracţii a muşchilor circulari,
care asigură propulsarea
conţinutului de-a lungul
intestinului
• Contracţii sub formă de
unde lente – apar pe traseu
limitat, cu V=1-2 cm/sec
• Contracţii sub formă de
unde rapide – transportă
chimul la distanţe mari cu V = 2
- 25 cm/sec
 Reglarea motilităţii intestinale
Motilitatea intestinală este reglată de:
1. Mecanismul miogen: fibrele musculare netede posedă
automatizm. La destensia intestinului activitatea miogenă
spontană declanşază contracţii segmentare ritmice
2. Mecanismul nervos:
• Intrinsec – asigurat de reflexele mienterice locale cu
centrul nervos în plexul Auerbach pentru fibrele musculare
longitudinale şi circulare (calea aferentă pentru cele circulare
se întrerupe în plexul Meissner). Aceste reflexe asigură
contracţiile peristaltice
• Extrinsec – inrvaţia simpatică şi parasimpatică
Acţiunea simpaticului şi parasimpaticului
asupra motilităţii intestinale

I. Simpatică fibrele
adrenergice din
componenţa nervilor
splanhnici inhibă tonusul şi
motilitatea intestinală
II. Parasimpatică – este
predominantă, fibrele
colinergice n.vag (până la
colonul proximal) şi
n.pelvian (colonul distal)
determină creşterea
frecvenţei şi amplitudinii
contracţiilor
3. Mecanismul umoral este:
Stimulator Inhibitor
• Gastrina Secretina
• Colicistokinina Glucagonul
• Serotonina Peptidul Y
• Motilina
• Prostoglandinele
• Insulina
Defecaţia – este un act reflex motor al sfincterului intern
(m.neted) şi celui extern (m. striat). Reflexul este declanşat de
creşterea presiunii cauzate de umplere ampulei rectale. Centrul
reflexului – S2–S4 ; calea eferentă parasimpatică măreşte
peristaltizmul şi relaxează sfincterul intern, sfincterul extern
fiind controlat voluntar
 Flora microbiană intestinală
• În colonul proximal predomină flora aerobă (fermentează
difinitiv glucidele)
• În colonul distal se găseşte flora anaerobă (putrefacţia
proteinelor nedigerate → indol, scatol, amoniac)

Funcţiile neenzimatice ale microflorei:

1. Sinteza şi absorbţia vit hidrosolubile B1; B2; B12; H; şi
liposolubile - vit K
2. Formarea stercobilinei din bilirubină
3. Deconjugarea acizilor biliari cu eliminarea ac. dezoxi- şi
litocolic
4. Reabsorbţia acidului colic în circuitul hepato-enterohepatic
5. Stimularea sintezei de imunoglobină A şi M în celulele limfoide
a peretelui intestinal
6. Asigură integritatea şi morfologia normală a epiteliului
colonului
 Absorbţia în tubul digestiv
• Absorbţia este penetrarea în sistemul sangvin
şi limfatic a substanţelor nutritive simple
Mecanismele de absorbţie:
1. Difuzia şi filtrarea – transportul substanţelor
are loc conform gradiantului de concentraţie,
electrolitic şi de presiune
2. Difuzia facilitată – transportul are loc prin
intermediul transportatorilor
3. Transportul activ – cu consum de energie şi
oxigen, contra gradientului de concentraţie
 Absorbţia proteinelor
• Are loc la nivelul intestinului subţire prin membrana
celulelor epiteliale
• Se absorb sub formă de di-, tripeptide şi aminoacizi
liberi
• Este proces activ cu solicitare de energie, dependent
de Na+ (Na+ se deplasează conform gradientului electrochimic
şi atrage aminoacizii)
• Absorbţia AA prin difuzie e limitată, se efectuiază cu
ajutorul unor proteine transportatoare
• Se cunosc 5 tipuri de proteine transportatoare pentru
aninoacizi şi peptide
Mecanismul: co-transportul Na+ dependent
 Absorbţia lipidelor
→ monogliceride
• Trigliceride: + acid biliar, colesterol → micelii
→ acid gras
• Micelii → difuzie simplă → enterocitele intestinale
• Din enterocit, acizii graşi (≤12 atomi C) → sângele portal
• Resinteza în enterocit a trigliceridelor din monogliceride
şi acizii graşi ( mai mult de 12 atomi C)
• Formarea chilomicronilor: globule de trigliceride nou
sintetizate, colesterol şi betalipoproteină (toate sintetizate
în reticulul endoplasmatic al enterocitului)
• Excreţia prin pinocitoză a chilomicronilor din enterocit în
spaţiul extracelular, apoi limfă
 Absorbţia glucidelor
Glucidele se absorb sub formă de monozaharide:

• Glucoza se absoarebe prin mecanism activ

secundar consumator de energie, dependent de
Na+ , co-transport Na+-glucoză
• Galactoza – la fel ca glucoza
• Fructoza – proteine “carrier”, independent de
Na+ , difuziune facilitată
• Pentozele (riboza, dezoxiriboza) – sunt
absorbite prin difuziune simplă
 Absorbţia vitaminelor
1. Vitaminele hidrosolubile: B1 B2 B6 PP, H, C,
ac. pantotenic, ac. folic
• Se absorb prin pinocitoză, co-transport Na+ -
dependent
• Preponderent în partea de sus a intestinului subţire
• Excepţie – Vit. B12 se absoarbe în stomac, prin
mecanism activ în prezenţa factorului Kastl
2. Vitaminele liposolubile: A, D, E, K
• Se absorb în prezenţa bilei şi lipidelor
• Prin mecanism – macrotransport activ
• Excepţia – Vit. A se absoarbe în lipsa bilei
 Absorbţia apei şi electroliţilor
• Apa difuzează în ambele direcţii prin mucoasa
intestinului subţire şi gros în funcţie de gradientul
osmotic. 80% din apă - în intestinul subţire.
• Electroliţii:
• Na+ -difuzie simplă, co-transport cu aminoacizi şi
glucoză.
• K+ - difuzie simplă
• Cl- - difuzie simplă, în ileonul distal şi intestinul gros
prin aniport cu bicarbonaţii
• Ca+2 – transport activ (la cerinţele organismului) şi
difuzie simplă