BIOMECANICA

NERVILOR
PERIFERICI
Sistemul nervos serveşte ca centru de control şi reţea
de comunicare a organismului.

Din aceste considerente, sistemul nervos prezinta trei

roluri majore :

simte schimbările produse în organism,

le interpretează

răspunde conform acestor interpretări prin

iniţierea unor acţiuni sub formă de contracţie
musculară sau secreţie glandulară.
Sistemul nervos poate fi împărţit în două
componente:
sistemul nervos central(SNC), alcătuit din
creier
măduva spinării,
sistemul nervos periferic, alcătuit din numeroase
procese nervoase care se întind de la creier până la
măduva spinării.
Aceste procese nervoase transmit informaţia
nervoasă la creier de la receptorii senzitivi din piele,
articulaţii, muşchi, tendoane, viscere şi organe de
simţ, precum şi informaţia nervoasă de la SNC la
efectori (muşchi şi glande).
 Sistemul nervos periferic include 12 perechi de
nervi cranieni cu ramurile lor şi 31 perechi de nervi
spinali, de asemenea cu ramurile lor respective.
Aceste ramuri se numesc nervi periferici.
Fiecare nerv spinal este conectat la măduva
spinării printr-o rădăcină posterioară (dorsală) şi o
rădăcină anterioară(ventrală), care se unesc şi
formează nervul spinal la nivelul spatiului
intervertebral.
Rădăcinile posterioare conţin fibre ale neuronilor
senzitivi (conduc informaţiile senzitive de la
receptorii din piele, muşchi, tendoane şi articulaţii la
SNC), iar rădăcinile anterioare sunt alcătuite, în
principal din fibre ale neuronilor motori (conduc
impulsurile de la SNC la efectori - muşchii).
Imediat ce nervii părăsesc spaţiul intervertebral., ei
se împart în două mari ramuri:

ramul posterior, care inervează muşchii şi

pielea capului, a gâtului şi a spatelui,

ramul anterior, mai mare şi mai important,

care inervează părţile anterioare şi laterale
ale acestoe structuri, precum şi extremităţile
inferioare şi superioare.

Cu excepţia regiunii toracice, ramul anterior nu

inervează direct structurile , ci formează mai întâi
plexuri (reţele) nervoase, cu nervii adiacenţi.
Acest curs are drept obiect de studiu nervii spinali
periferici, care sunt alcătuiţi atât din fibre nervoase,
cât şi din elemente tisulare de legătură şi structuri
vasculare, care înconjoară fibra nervoasă.
Nervii periferici prezintă anumite caracteristici
anatomice, care pot servi la protecţia fibrei nervoase
de distrugere mecanică, de exemplu în timpul
extensiei sau compresiei acestora.
De asemenea, se va descrie comportarea mecanică a
nervilor periferici supuşi la extensiune sau
compresie, precum şi procesul de regenerare a
ţesutului nervos lezat sau procesul de îmbătrânire al
acestuia.
Compoziţia şi structura nervilor periferici

Nervii periferici sunt structuri compozite complexe,

alcătuite din fibre nervoase, ţesuturi de legătura si
vase de sânge.

Pentru că cele trei elemente tisulare, ce alcătuiesc

aceşti nervi reacţionează la traume diferit si pot
fiecare juca roluri distincte in deteriorarea funcţională
a nervului după traumă, aceste elemente sunt
descrise separat.
A. Schiţă a măduvei spinării şi a
nervilor spinali(vedre
posterioară) .Nervii spinali
ies din canalul medular prin
spaţiul intervertebral. Sunt 8
perechi de nervi cervicali, 12
perechi de nervi toracici, 5
perechi de nervi lombari, 5
perechi de nervi sacrali şi o
pereche de nervi coccigieni.
Cu excepţia regiunii
cuprinse între a doua şi a
unsprezecea vertebră
toracică(T2-T11), nervii
formează reţele complexe
(plexuri) după ieşirea din
spaţiul intervertebral. se
poate observa doar ramul
principal al fiecărui nerv
(ramul anterior).
B. Secţiune transversală a
măduvei cervicale
prezentând măduva spinării
în canalul medular şi ieşirea
rădăcinilor nervoase prin
spaţiul intervertebral.
C. Secţiune transversală a
măduvei lombare cu
prezentarea rădăcinilor
nervoase a "cozii de cal" în
canalul spinal
D. Fiecare complex de rădăcini
nervoase care ies prin spaţiul
intervertebral constă dintr-o
rădăcină motorie, o rădăcină
senzitivă şi un ganglion
dorsal.
Termenul de „fibra nervoasa” se refera la procesul
elongat (axon), care porneşte de la celula nervoasa
alături de stratul de mielina si de celulele Schwann.

Fibrele nervoase ale neuronilor senzitivi conduc

impulsurile de la piele, muşchii scheletici si
articulaţii către sistemul nervos central.

Fibrele nervoase ale neuronilor motorii aduc

impulsurile de la sistemul central nervos la muşchii
scheletici, determinând contracţia musculara.

Fibrele nervoase nu transmit doar impulsuri, ci

servesc si la conectarea anatomica intre celulele
nervoase ale organismului si organele efectoare.
Reprezentarea schematica a aranjamentului unui nerv spinal tipic la iesirea din
radacinile nervoase dorsala si anterioara . Nervul periferic incepe dupa terminarea
ramificarii ramului dorsal (pentru a simplifica, nu se arata formarea plexurilor
nervoase). Nervii spinali si majoritatea nervilor periferici sunt nervi mixti: contin
atat fibre nervoase senzitive (aferente) cat si motorii(eferente). Corpul celular cu
fibrele sale nervoase formeaza un neuron. Corpurile neuronale ale motoneuronilor
sunt localizate in coarnele anterioare ale maduvei spinarii, iar cele ale neuronilor
senzitivi in ganglioanele radacinilor dorsale. Sunt prezentate aici o fibra nervoasa
motorie care inerveaza un muschi, si o fibra nervoasa senzitiva ce inerveaza pielea.
Aceasta conexiune este menţinută de aşa numitul sistem de
transport axonal, prin intermediul căruia diferite substanţe (de
exemplu proteine) sintetizate in celulele organismului sunt
transportate de la celule la periferie si in direcţie opusa.
Transportul axonal are loc la viteze ce pot varia de la 1mm/zi
pana la aproape 400mm/zi.

Structura
schematica
a unei fibre
nervoase
mielinizate
De jur imprejurul fibrelor nervoase se afla straturi
succesive de tesut de legatura- in general numite
endoneurale,
perineurale
epineurale,
care protejeaza continuitatea fibrelor.
Functia de protectie a acestor tesuturi este esentiala,
intrucat fibrele nervoase sunt extrem de susceptibile
(pot suferi modificări) la intindere si compresiune.
Stratul dinspre exterior, epineural, este localizat intre
fascicole si superficial in nerv.

Aceste straturi tisulare mai mult laxe servesc la

amortizare in timpul miscarilor nervului, protejand
fascicolele de traumele din exterior si intretinand
aportul de oxigen prin intermediul vaselor sangvine
epineurale.

Procentul de tesut de legatura epineural variaza de la

nerv la nerv, dar si in cadrul diferitelor nivele ale
aceluiasi nerv.
Reprezentarea schematica a unui segment de nerv periferic. Fibrele
nervoase individuale sunt localizate sub membrana endoneurala. Ele sunt
strans impachetate in fascicole, fiecare inconjurata de o membrana
puternica, perineurala. Un manunchi de fascicole este inconjurat de un tesut
de legatura lax, epineural. Vasele sangvine sunt prezente in toate straturile
nervului.
A, arteriole; V, venule. Sagetile indica directia de curgere a sangelui.
Vedere microscopica a unei sectiuni transversale pritr-o portiune dintr-un
fascol a unui nerv priferic uman. Membranele mielinice ale fibrelor nervoase se
pot vedea ca formatiuni negre ovoidale sau rotunde.Se observa membrana
perineurala (P), care inconjoara fascicolele si vaselor de sange (sageata), in
membrana epineurala (300x).
 In regiunile unde nervul se apropie mult de os sau
articulatie, tesutul epineural este mai abundent, fiind
necesara o mai mare protectie decat in alte parti.
Radacinile nervoase spinale nu prezinta nici tesut
epineural, nici perineural, astfel fibrele nervoase
putand fi mult mai susceptibile la traume.
Tesutul perineural este de fapt o membrana
lamelara care inconjoara fiecare fascicol. Fiecare
membrana prezinta rezistenta mecanica mare,
precum si proprietati specifice de bariera biochimica.
Rezistenta este demonstrata prin faptul ca
membrana perineurala nu se rupe la o presiune de
1000 mm coloana de Hg, realizata prin influx de
lichid a fascicolelor.
Presiunea tesutului interstitial in fascicole este in mod
normal usor crescuta
presiunea lichidului endoneural +1,5±0,7 mmHg
in comparatie cu presiunea din tesuturile
inconjuratoare, de exemplu
tesutul subcutanat 4,7±0,8 mmHg
tesutul muscular 2±0,2 mmHg .
Presiunea crescuta a lichidului endoneural este
ilustrata prin fenomenul prin care apare hernierea
fibrelor nervoase la incizia membranei perineurale.
Presiunea lichidului endoneural poate creste mai
mult in cazul unor traume nervoase ulterioare
edemului.
Aceasta crestere a presiunii poate afecta
microcirculatia si functia nervului.
Sistemul microvascular
Nervul periferic este o structura bine vascularizata, ce
contine retele vasculare atat in membrana epineurala, cat si
cea perineurala si endoneurala.
Intrucat atat propagarea impulsurilor cat si transportul
axonal depind de aportul de oxigen local, este necesar ca
sistemul microvascular sa aiba o capacitate de rezerva mare.
Aportul sangvin al nervului periferic, ca un intreg, este dat
de vasele mari care se apropie din loc in loc de acesta de-a
lungul traseului.
Cand aceste vase nutritive locale ajung la nerv, ele se divid
in ramuri ascendente si descendente.
Aceste vase au traseu longitudinal nervilor si realizeaza
frecvent anastomoze cu alte vase din membranele peri si
endoneurale, care, alaturi de arteriolele si venulele mari
epineurale(50-100 µm)constituie un sistem vascular
longitudinal.
Pentru fiecare fascicol nervos se intalneste un plex capilar
orientat longitudinal, formand niste bucle la diferite nivele.

Sistemul capilar este hranit de catre arteriole cu diametru intre

25 si 150 µm, care penetreaza membrana perineurala.

Aceste vase au traseu oblic prin membrana perineurala si se

crede ca datorita specificitatii structurale acestea se pot
inchide usor asemanator unor valve, in cazul cresterii
presiunii vasculare in intteriorul fascicolelor.

Fenomenul ar putea explica de ce apare o reducere a fluxului

sangvin interfascicular chiar la cresteri limitate a presiunii
lichidului endoneural.

Sistemul de anastomoze longitudinale furnizeaza o marja de

siguranta daca vasele segmentare regiolnale sunt sectionate.
La un animal de laborator este extrem de dificil sa induci o
ischemie completa a nervului prin procedura chirurgicala.

De exemplu, daca intreg complexul nervos sciatic al unui

iepure (lung de 15 cm) este separat chirurgical de structurile
inconjuratoare, iar vasele nutritive sunt sectionate, nu se
observa o reducere vizibila a fluxului sangvin interfascicular
(studii microscopice intravitale).

Chiar daca un nerv astfel mobilizat este sectionat distal sau

proximal, sistemul vascular intraneural poate asigura
microcirculatia pana la cel putin 7-8 cm de la locul secționarii.

Daca se sectioneaza un nerv nemobilizat, se pastreaza perfect

microcirculatia chiar si la capatul nervului; acest fenomen
demonstreaza suficienta colateralelor vasculare intraneurale.
Comportarea biomecanica a nervilor periferici

Traumele externe ale extremitatilor si compresiunile

nervoase por produce deformari mecanice ale
nervilor periferici care au ca rezultat deteriorarea
functionalitatii nervoase.

Daca trauma mecanica depaseste un anumit prag

mecanismul de protectie al nervului ar putea deveni
ineficient, aparand modificari in structura si functia
nervului.

Cauzele obisnuite de trauma nervoasa sunt

intinderea si compresiunea, care pot creste la
extensie rapida si strivire.
Traumele nervilor perifericiri prin intindere
Nervii sunt structuri puternice cu o considerabila
capacitate de intindere. Incarcarea maxima care poate
fi suportata de nervii median si ulnar se situeaza
intre 70 si 220 N, respectiv 60 si 150 N.
Aceste date sunt de interes pur academic, intrucat
intinderile pot provoca traume tisulare intraneurale
severe cu mult inainte ca nervul sa se rupa.
Discutarea elasticitatii si a proprietatilor mecanice
ale nervilor este complicata de faptul ca nervii nu
sunt materiale izotropice omogene, ci mai degraba
structuri compozite, fiecare componentă tisulara
avand propriile proprietati biomecanice.
Tesuturile de legatura epineurale si perineurale
sunt structuri longitudinale.
Exista controverse prind gradul de contributie al fiecarui
component tisular la proprietatile macanice ale nervilor.

Sunderland considera ca capacitatea de intinderea a nervilor

periferici depinde in principal de membrana perineurala si ca
proprietatile elastice ale nervilor sunt pastrate atat timp cat
aceasta membrana ramane intacta.

Haftek sustine, totusi, ca elasticitatea nervilor depinde mai

mult de membrana epineurala, si mai putin de cea
perineurala si doar putin de tesutul interfascicular.

Cand se aplica o tensiune pe nerv, elongatia initiala a

nervului, la o incarcare mica, este urmata de un interval, in
care tensiunea si elongatia prezinta caracteristica liniara a
unui material elastic.
Curba incarcare (N) - elongatie
(mm) obtinuta prin testarea unui
nerv tibial de iepure proaspat
excizat la o rata de intindere de
1,0mm/min. Portiunea initiala a
curbei indica o elongatie
considerabila, fara vreo incarcare
masurabila datorita slabirii nervului
la inceputul testului. Lungimea
initiala a segmentului testat era de
36,6 mm (Se stie ca nervul in vivo se
afla sub o usoara tensiune). Dupa ce
tensiunea incepe sa creasca, curba
prezinta o regiune in care nervul se
comporta ca un material elastic
liniar. Aceasta portiune liniara se
intinde pana aproape de punctul de
incarcare maxima, in acest caz, 4,3N.
Dincolo de acest punct, capacitatile
mecanice ale nervului de
deterioreaza rapid.
La apropierea de limita regiunii liniare, fibrele nervoase incep
sa se rupa in interiorul tubilor endoneurali si in interiorul
membranei perineurale intacte.

La final apare ruptura epi si perineurala, odata cu degradarea

proprietatilor elastice, iar nervul se comporat mai mult caun
material plastic(de ex., raspunsul la scaderea incarcarii este
revenirea incompleta).

Desi apar variatii ale capacitatii de intindere de la nerv la nerv,

elongatia maxima la limita elasticitatii este de 20%, aparand
modificari structurale complete la un maxim de elongatie de
aproximativ 30%.

Aceste valori sunt date pentru nervii obisnuiti; trauma unui

nerv poate induce modificari ale proprietatilor mecanice si
anume scaderea elasticitatii.
Traumele de intindere ale nervilor periferici sunt de obicei
asociate cu accidente severe, ca atunci cand o tensiune mare se
aplica plexului brahial (de ex. coliziunea la viteza mare sau
caderea de la inaltime).
Aceste traume ale plexului pot determina pierderea
totala sau partiala a functionalitatii unora sau tuturor
nervilor extremitatii superioare, reprezentand o
disabilitate considerabila din punct de vedere al
pierderii senzitive si motorii.

Recuperarea depinde de cat de grav sunt distruse

componentele tisulare ale nervului precum si de
intinderea traumei tisulare.

De importanta clinica este observatia ca fibrele

nervoase ale unui nerv sub tensiune par sa se rupa
inaintea tubilor endoneurali sau a membranei
perineurale.
 Acest lucru indica ca, dupa o trauma de intindere
moderata, care include doar ruptura axonilor, axonii
regenerati au trasee intacte spre periferie.
Traumele de mare tensiune ale plexurilor reprezinta un tip
extrem de leziune prin intindere, cauzata cu violenta.
O alta situatie de intindere de interes clinic considerabil il
reprezinta sutura capetelor unui nerv sectionat sub tensiune
moderata. Aceasta situatie apare cand exista goluri
substantiale in continuitatea trunchiului nervos, iar
restaurarea continuitatii necesita aplicarea unei tensiuni
pentru a apropia capetele nervului.
In acest caz, tensiunea moderata, gradual aplicata nervului
poate intinde sau angula vasele de sange.
Poate fi de asemenea suficienta reducerea ariei de sectiune
fasciculara cu scaderea fluxului capilar intraneural.
La intinderea nervului suturat membrana perineurala se
strange si astfel presiunea lichidului endoneural creste,
capilarele interfasciculare putand fi obturate.

De asemenea, fluxul este scazut in vasele segmentare

nutritive si de drenaj, ca si vasele mari din membrana
epineurala, iar la un moment dat microcirculatia intraneurala
se opreste.

Observarea intravitala a fluxului sangvin intraneural al unui

nerv tibial de iepure arata ca o elongatie de 8% induce o
scadere a fluxului venular si ca o tensiune si mai mare
determina scaderea continua a fluxului capilar si arteriolare,
pana cand, la o elongatie de 15%, toata microcirculatia
intraneurala inceteaza complet.
 Studii utilizand tehnici de microangiografie
pentru evaluarea fluxului microvascular al unui nerv,
de la caine, suturat sub tensiune, au aratat ca o
elongatie de 5% poate induce traume ale vaselor
intrafasciculare.
Nervii suturati sub aceasta tensiune nu se
regenereaza la fel de bine ca cei suturati fara a fi sub
tensiune.
O alta situatie de intindere graduala, aplicata pe
timp indelungat, o reprezinta cresterea unor tumori
intraneurale.
In acest caz, fibrele nervoase iau un traseu fortat
in jurul tumorii ce se extinde, aparand modificari
functionale minime sau deloc.
 Reprezentarea
schematica a unui
nerv periferic si a
aportului de
sange in cele trei
stadii ale
intinderii:
Stadiiul I : Vasele de sange segmentare(S) sunt buclate
pentru a permite miscarile fiziologice ale nervului.
Stadiul II: La cresterea graduala a elongatiei, aceste vase
se intind, iar fluxul sangvin scade.
Stadiul III: Aria sectionata a nervului este redusa in
timpul intinderii, avand un flux sangvin si mai scazut.
Incetarea completa a fluxului in nerv apare la o elongatie
de aproapre 15%.
Traumele nervilor periferici prin compresiune

Se stie de mult ca procesul de compresiune al unui nerv poate

induce simptome, precum amortire, durere si slabire
musculara.

Baza biologica a acestor modificari functionale au fost intens

investigate.

Grundfest arata ca nervii prinsi intr-o regiune de compresiune

isi pot pastra functionalitatea normala, chiar daca presiunea
este foarte mare, atat timp cat exista o concentratie adecvata de
oxigen.

Intr-o astfel de situatie daca se inlatura oxigenul din regiunea

de compresiune, functionalitatea nervului se deterioreaza
repede, chiar daca presiunea din jurul nervului este in
parametri normali.
Pe baza acestor observatii, se presupune ca presiunea
este mai putin importanta decat ischemia in
degradarea functionalitatii nervoase in timpul
compresiunii.

Experimentele lui Grundfest au fost realizate pe toti

nervii cuprinsi in regiunea de compresie S-au
observat diferente la nervii compresati local, pe un
segment anume.

La aceste investigatii s-a observat ca chiar

compresiuni mici pot duce la modificari structurale si
functionale, fiind vizibila importanta factorilor
mecanici(marimea si modul de compresie).
Schema unui dispozitiv experimental de studiere a
deteriorarii functiei nervului in timpul compresiei
Nivele critice de presiune
Observatiile experimentale si clinice releva date despre nivele
critice de presiune la care apare disturbarea fluxului sangvin
intraneural,transportului neural si a functionalitatii nervoase.
Anumite nivele de presiune par a fi bine definite cu privire la
modificarile structurale si functionale induse in nerv.
Durata de compresiune de asemenea influenteaza aparitia
acestor modificari.
La o compresie locala de 30 mmHg pot aparea modificari
functionale in nerv, iar viabilitatea sa poate fi pusa in pericol
in timpul unei compresii prelungite (4-6 ore),la acest nivel de
presiune.
Aceste modificari par sa determine scaderea fluxului sangvin
a regiunii compresate a nervului.
Nivele de presiune asemanatoare (aproximativ 32 mmHg) au
fost inregistrate in apropierea nervului median din tunelul
carpian la pacientii cu sindrom de tunel carpian in timp ce la
controlul unor subiecti normali apare o presiune medie de
doar 2 mmHg.

Compresiunea indelungata sau intermitenta la nivele scazute

de presiune( 30-80 mmHg) poate determina edem intra neural
care la randul lui se poate organiza in cicatrici fibrotice.

Compresia la 30 mmHg determina de saemenea modificari in

sistemul de transport axonal, iar compresiile indelungate pot
astfel duce la depletia proteinelor transportate axonal, distal
fata de locul compresiei.

Acest blocaj al transportului axonal indus de compresia locala

poate creste susceptibilitatea axonilor la alte compresiuni
distale, sub forma sindromului de dubla strivire.
Presiuni putin mai mari, de exemplu, de 80 mmHg,
pot cauza incetarea completa a irigarii sangvine
intraneurale; in segmentul local compresat, nervul
devine complet ischemic.
Totusi, chiar dupa 2 ore de compresie sau mai mult,
irigarea este restaurata rapid cand scade presiunea.
Chiar nivele mai mari de presiune-de exemplu, 200-
400 mmHg-aplicate direct pe nerv pot induce traume
structurale ale fibrei nervoase si deteriorarea functiei
nervoase, cu o recuperare incompleta, chiar dupa
perioade scurte de compresie.
Astfel, marimea presiunii aplicate se coreleaza cu
severitatea leziunilor compresive induse de aceasta.
Modul de aplicare al presiunii
Nivelul de presiune nu este singurul factor care
influenteaza severitatea leziunilor nervoase induse de
compresie.
Rezultatele experimentale si clinice indica faptul ca
modul de aplicare al presiunii prezinta o mare
importanta.
Acest lucru este evidentiat prin faptul ca directa
compresie a nervului la 400 mmHg prin intermediul
unui mic manson gonflabil, in jurul nervului
determina o leziune nervoasa mai severa decat
compresiunea indirecta la 1000 mmHg printr-un
dispozitiv (tourniquet) aplicata in jurul extremitatii.
Chiar daca presiunea hidrostatica, ce actiona asupra
nervului in prima situatie este mai putin din
jumatatea valorii din cea de-a doua situatie, leziunea
nervoasa este mai severa, probabil datorita
compresiei directe care cauzeaza o deformare mai
pronuntata a nervului (in special la capete), in
comparatie cu fenomenul de compresie indirecta,
cand straturile de tesut dintre dispozitivul de
compresie si nerv il protejeaza pe acesta din urma.
Prin urmare, se poate spune ca leziunile nervoase
cauzate de compresie nu depind diract de presiunea
hidrostatica din centrul regiunii de compresie, ci mai
degraba de deformarile mecanice specifice induse de
presiunea aplicata.
Aspectele mecanice ale compresiunii nervoase
Analizele microscopice electronice ale deformatiei fibrelor
nervoase din nervul peroneal al unui babuin, deformatii
induse de comprimarea cu un dispozitiv tourniquet
demonstreaza asa numitul efect de muchie, care este o leziune
specifica produsa in fibrele nervoase la ambele capete ale
segmentului nervos compresat: nodurile Ranvier erau
dispuse inspre partile necompresate ale nervului.
Fibrele nervoase din centrul segmentului compresat, unde
presiunea hidrostatica este cea mai mare, in general, nu sunt
afectate sever.
Fibrele de diametru mare sunt de obicei afectate.
Aceasta observatie se pune de acord cu calculele teoretice,
indicand faptul ca fibrele de diametru mai mare prezinta
deformatii mai pronuntate decat fibrele de diametru mic, la
aceeasi valoare a presiunii.
 Clinic, se cunoaste deja ca o leziune de compresie a unui
nerv afecteaza fibrele mari (de ex. cele cu functii motorii), in
timp ce fibrele subtiri (ex.care mediaza senzatia de durere)
raman nelezate.
Vasele de sange intraneurale se pot leza la capetele
segmentului de compresie.
In principiu, leziunile fibrelor nervoase si ale vaselor de
sange par sa fie consecinte ale gradientului de presiune, care este
maxim chiar la capetele segmentului comprimat.
Luand in considerare efectele mecanice asupra compresiunii
nervoase, trebuie tinut minte ca efectele unei anumite presiuni
depind de modalitatea in care aceasta este aplicata, dar si de
marimea si duarata acesteia.
Desi presiunea se poate aplica cu o varietate de distributii
spatiale, se intalnesc in principal 2 modalitati de baza de aplicare
a presiunii de comprimare, intalnite in conditii experimentale si
patologice.
O modalitate este aplicarea unei presiuni uniforme pe intreaga
circumferinta a segmentului longitudinal de nerv sau
extremitate. Aceasta este un mod de compresie radiala, utilizat
in dispozitivele tourniquet pneumatice.
S-au utilizat de asemenea dispozitive miniaturale de producere
a compresiei controlate a fiecarui nerv in parte. Clinic, acest tip
de incarcare apare probabil cand presiunea pe nervul median
creste in tumelul carpian, producand sindromul caracteristic.
Un alt tip de actiune mecanica are loc atunci cand nervul este
compresat lateral.
Acesta este un fel de deformatie care apare daca nervul sau
extremitatea se afla intre doua suprafete paralele rigide, ce
strang nervul, respectiv extremitatea; astfel de deformare apare
la apasarea unui nerv de o suprafata rigida sau os.
Poate apare de asemenea cand nervul spinal este comprimat de
discul herniat.
Detaliile deformarii nervului pot fi destul de diferite in cele
doua cazuri de incarcare. In compresia uniforma
circumferentiala, ca cea determinata de dispozitivul
tourniquet, sectiunea transversala a nervului sau extremitatii
tinde sa ramana circulara, dar scazuta in diametru, in
regiunea comprimata.

Deoarece tesuturile sunt practic incompresibile, compresia

radiala presupune strangerea tesutului sub dispozitiv,
determinandu-l sa iasa dinspre linia centrala inspre capetele
libere.

Aceasta dezlocare tisulara, alaturi de tensiunile puternice

produc efectul de muchie, mentionat mai sus.

Aceasta regiune suporta atat gradientul maxim de presiune

cat si dezlocuira maxima de tesut.
Campul de distributie teoretica a presiunii sub un manson aplicat unui
model de nerv cilindric de raza a. Distributia pe directia radiala (r)si
longitudinala (z) sunt analizate pe baza proprietatilor izotropice ale
materialului si pe teoria elasticitatii, astfel incat deformarea este
proprtionala cu presiunea. Sagetile reprezinta vectorii de distributie.
A. Distributia teoretica a
campului lao compresie
laterala datorata unei
presiuni uniforme

B. Sectiunile transversale
originala si deformata sunt
prezentate pentru elongatia
maximala de 10,30, 50%, pe
directia x. Vectorii de la A la
A’, de la B la B’, etc.,indica
pasii urmati de punctele A,
B, etc, in timpul deformarii.
Presiunea-durata versus nivel
Se cunosc putine privind importanta presiunii si a
timpului asupra producerii leziunilor nervoase.
Factorii mecanici par a fi mai importanti la presiuni mai
mari decat la presiuni mici.
Totusi, timpul reprezinta un factor important atat la
presiuni moci cat si la presiuni mari.
Acest fenomen este ilustrat de faptul ca directa
compresiune a nervului la 30 mmHg timp de 2-4 ore produce
modificari reversibile, pe cand compresia indelungata la acest
nivel de presiune cauzeaza leziuni ireversibile ale nervului.
Compresia la 400 mmHg determina leziuni nervoase mult
mai severe dupa 2 ore dacat dupa 15 minute.
Aceste informatii indica faptul ca leziuni apar la presiuni
mari, dar la anumite peroade de timp si ca proprietatile
vascoelastice ale tesutului nervos periferic sunt dependene de
timp.
Regenerarea nervilor periferici
Dupa o leziune de zdobire sau sectionare, continuitatea
axonului este intrerupta si partile distale ale xaonului sufera o
degenerare numita waleriana.
Celulele Schwann ale segmentului nervos distal prolifereaza in
timpul primei saptamani dupa lezare, orientandu-se
longitudinal spre a forma asa numitele benzi Bungner.
Mielina si axoplasma se dezintegraza si sunt resorbite prin
activitatea macrofagelor. La locul leziunii, partile proximale ale
catorva axoni „inmuguresc”.
Mugurii cresc inspre segmentul distal si apoi avanseaza de-a
lungul coloanelor de celule Schwann (tubi endoneurali),
pentru a reinerva, in final, organele-tinta.
La oameni, rata de crestere axonala este de 1mm/zi.
Dupa leziunea de strivire, continuitatea coloanelor de celule
Schwann in zona de trauma ramane de obicei intacta, aceste
coloane ajutand la ghidarea cresterii axonale inspre organe.
Cand nervul este sever lezat nu se pastreaza aceste structuri de
ghidare, aparand fenomenul de crestere nedirectionata corect.
Astfel, se pot reinerva alte organe decat cele care trebuie,
teritoriile periferice fiind proiectate in zone corticale noi,
neadecvate.
Clinic, aceasta situatie se reflecta prin recuperarea incompleta a
nervului.
Regularitatea cresterii axonale si a orietarii acesteia este
complexa si se bazeaza pe o varietate de mecanisme biochimice
si biomecanice.
Structurile polarizate, precum cheagurile de fibrina pot
constitui un ghidaj pentru cresterea mugurilor.
Compresia laterala nu produce neaparat o dezlocuire axiala a
tesutului, ci poate deforma doar sectiunea transversala de la
aproape circulara la eliptica.

Este clar ca in acest tip de compresie, nervul se intinde pe

directia perpendiculara directiei de compresie. Aceasta
intindere este ilustrata prin miscarea punctului G in G’, in
timpul compresiei.In acelasi timp, punctul A se muta la A’,
indicand scurtarea sau compresia pe directia incarcarii.

Gradul de compresiune poate fi masurat gradul de extensie

maxima (λ), care se defineste ca fiind diametrul
maxim/diametrul initial al nervului. Sunt prezentate formele
teoretice pentru valori ale λ de 1,1; 1,3 si 1,5.

Rezultatele teoretice sunt prezentate in figura se bazeaza pe

teoria elasticitatii. In timpul deformarii, punctul B se muta la
B’, iar C la C’ si tot asa.
Efectele deformarii asupra functionalitatii axoplasmei sau
membranei neuronale nu se cunosc.
Se pare ca degenerarea initiala a functiilor este asociata cu
lezarea membranei.
Se poate arata ca daca aria de sectiune a nervului ramane
constanta in timpul deformarii, perimetrul se modifica de la
forma initiala circulara la o forma eliptica.
Aceasta crestere indica un fenomen de intindere a
membranei, care-i afecteaza probabil permeabilitatea si
proprietatile electrice.
Aceasta deformare este similara cu cea a corpusculilor Pacini,
stimulati de presiunea aplicata pe piele.
Detaliile unei astfel de deformari nervoase si consecintele
sale functionale nu au fost studiate destul.
Imbatranirea tesutului nervos periferic

In sistemul nervos periferic odata cu imbatranireaapar

cateva modificari structurale si functionale.

Majoritatea persoanelor prezinta disfunctii ale nervilor

periferici pe la 70 ani; exemple de aceste disfunctii sunt
alterarea senzatiei vibratorii, alterarea echilibrului,
luxatii de glezna si alterarea vitezei de conducere
nervoasa periferica.

La persoanele in varsta pot apare usoare scaderi ale

senzatiei vibratorii la extremitatile superioare.

Din contra pierderea perceptiei vibratorii la extremitatile

inferioare este foarte comuna odata cu imbatranirea.
Alte modificari ale functionalitatii nervoase periferice la
persoanele in varsta pot fi sensibilitatea scazuta la
atingere si cresterea usoara a pragului de durere.

Disfunctii motorii se pot observa fiind induse fi de

modificarile inervatiei periferice, fie de modificarile
muschiului in sine.

Vitezele de conducere nervoasa periferica, cuprinse intre

50 si 70 m/s la adultii tineri, descresc usor la indivizii in
varsta. Scaderea incepe sa apara de pe la 30-40 ani, iar
modificarea este normala la de 10m/s la persoanele de
60-80 ani.

Modificarile structurale ce apar datorita

disfunctionalitatilor, la batrani, nu sunt inca complet
intelese.
Au fost raportate atat modificari degenerative la fibrele
mielinizate cat si la cele nemielinizate, precum si
subtierea membranei perineurale si cresterea tesutului
endoneural.
Nu se cunoaste daca imbatranirea biologica sau alti
factori, precum , traumele, bolile sau compromiterea
vasculara sunt cauza acestor alterari neurale.
Clinic, s-a stabilit ca recuperarea functionala a
persoanelor in varsta dupa o leziune nervoasa periferica
este mai putin satisfacatoare decat aceea la persoanele
foarte tinere.
Diferenta se poate baza nu doar pe o crestere axonala mai
eficienta la tineri, dar si unei mai mari capacitati a
creierului unui tanar de a se adapta leziunilor nervoase
periferice.