Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ELITELE
ELITELE
I. CARACTERIZARE
II. TIPOLOGIE
II.1. PĂTURA SUPERPUSĂ
II.2. ELITE ORGANICE
II.3. ELITE MONOPOLISTE
,,Stăpân pe noile instituţii să dai
exemplul de supunere şi moralitate. Să
subordonezi interesele tale interesului
public în vederea căruia acele instituţii
au fost create. Să fii tu primul care crezi
în realitatea acelor instituţii. Să
consolidezi prin fapta ta rolul lor social.
Să faci din funcţionarea lor o binefacere
pentru popor”.
(C.Rădulescu-Motru)
I. Elitele sunt corpul social prin care se defineşte
realitatea socială; acea categorie aflată în
poziţia de a influenţa semnificativ acţiunea
socială a celorlalţi membri ai societăţii.
Realitatea unei societăţi derivă în mare măsură
din conduita elitei;
Elita este singurul strat social cu acces relativ
nelimitat la resursele societăţii şi la
instrumentele de gestiune ale acestora.
Categoria elitei presupune:
ocuparea unor puncte sociale de rezistenţă (controlul
asupra unor instituţii precum armată, servicii secrete,
banca naţională, asupra presei etc.);
deţinerea acestor puncte sociale de rezistenţă, a poziţiei
privilegiate din punct de vedere social, nu este
determinată în mod absolut de competenţă (uneori elita
se poate mulţumi doar cu avantajele ce decurg din
suprapunerea rangului peste o funcţie socială);
Lipsa competenţei atrage după sine deficitul de
funcţionalitate şi, în consecinţă, pierderea legitimităţii
clasei politice care gestionează distribuţia posturilor în
stat.
Competenţa se distribuie în acord cu orientarea
acţiunii social-dominante.
Tipuri de competenţă care propulsează indivizii în
categoria elitelor:
a) Competenţa instrumentală (gestiunea mijloacelor
practice, empirice şi raţional-pozitiviste);
b) Competenţa tradiţională (fixează tradiţia ca
standard de acceptare în cele mai înalte poziţii
sociale);
c) Competenţa de valoare (se întemeiază pe
raţionalitatea de valoare).
Tipologia elitelor din perspectiva manierei în care
se integrează acestea în societate, prin servirea
sau exploatarea comunităţii (raporturi
compensatorii sau necompensatorii cu
societatea):
1. Pătura superpusă;
2.Elite organice;
3. Elite monopoliste.
1. Pătura superpusă este termenul propus de Mihai
Eminescu pentru a desemna pătura guvernantă care se
foloseşte de ,,prisosul muncii sociale pentru consumul
propriu şi pentru cheltuielile guvernării fără a oferi nimic
în compensaţie; cu alte cuvinte este încălcată legea
raporturilor compensatorii dintre consumul cantităţii de
muncă depusă de colectivitate pentru întreţinerea ei şi
cantitatea de servicii pe care aceasta o oferă în schimb.
Ex. Guvernarea liberală interbelică (randamentul social al
acestei elite a fost scăzut, dar a antrenat efecte de
relaţie favorabile).
Costurile guvernării păturii superpuse:
a) politicianismul, în plan politic şi cultural (transformarea
instituţiilor şi serviciilor publice din mijloace pentru realizarea
binelui public în mijloace pentru realizarea intereselor
personale);
b) neoiobăgia, în plan economic (afectarea agriculturii şi a
ţărănimii; incompatibilitatea dintre instituţiile politice,
juridice, sociale şi relaţiile economice autohtone).
Ex. Legea învoielilor agricole (tocmelilor agricole);
Teoria formelor fără fond.
c) Dezorganizarea muncii şi ineficienţa capitalului (Manoilescu:
În România se munceşte mult, dar se munceşte rău şi fără
socoteală; Orientarea capitalului spre investiţii în afara
randamentului economic).
2. Elitele monopoliste (nu produc mai nimic şi consumă aproape
tot ce ajung să conducă).
Sunt şi mai îndepărtate decât pătura superpusă de interesul