USMF “Nicolae Testemițanu”

Catedra de ortopedie și traumatologie

Ortopedie şi traumatologie - curs istoric.

Contuzia ţesuturilor moi. Entorse. Luxaţii

As. univ. Vadim Madan

 Noțiuni
• Ortopedia și Traumatologia
- ştiinţa şi arta care studiază etiologia, patogenia,
manifestările clinice, tratamentul şi profilaxia
traumatismelor şi maladiilor aparatului locomotor.

Ortopedia se ocupă de diagnosticarea, profilaxia şi

tratamentul afecţiunilor, maladiilor congenitale şi
dobândite a aparatului locomotor pe parcursul vieţii.

Traumatologia se ocupă cu profilaxia şi tratamentul

traumatismul scheletului, articulaţiilor, muşchilor,
vaselor, nervilor trunchiului şi membrelor.
Ortopedie și Traumatologia
Noțiuni

Ortopedia (orthos - drept, corect; paidion - copil) -

denumire dată de Nicolas Andry în 1741 în
lucrarea „Ortopedia sau arta de a preveni şi
corecta la copii deformităţile aparatului
locomotor“.

Lui îi aparţine şi simbolul ortopediei: un tânăr

copac încovoiat, legat de un tutore pentru
viitoarea corecţie şi creşterea corectă .
 Istoric
Părintele medicinei raţionale Hippocrates
(460-370 î.e.n) a publicat cărți precum
„Fractures", „De Articulis" şi alt. în care s-a
descris diagnosticarea şi tratamentul
diverselor traumatisme.

A descris o mulțime de observații clinice,

procedee, metode de tratament ce au fost
utilizate pe parcursul istoriei, iar unele fiind
actuale și în prezent.
 Istoric
Celsus (60 î.e.n. - 20 e.n.):
 a descris 4 semne cardinale ale inflamaţiei
(rubor, tumor, dolor, calor).

primul care a utilizat bandaje cu faşe muiate în

amidon pentru imobilizare.

a propus refracturarea şi reaxarea fragmentelor

în tratamentul fracturilor vicios consolidate.

aplica fixarea cu sârmă a dinţilor în fractura de

mandibulă.

utiliza bandaje speciale în tratamentul cifozelor.

 Istoric
Galen (129 -200 e.n.):
 ilustru medic antic descrie termenii
cifoză, lordoză, scolioză în descrierea
diformităților coloanei vertebrale.

a introdus termenul de “tonus

muscular”.

a descris luxația acromio-claviculară.

a studiat distrugerea și regenerarea

osoasă în osteomielită.
 Istoric
Ambroise Pare (1510 -1590):
este primul care utilizează
ligatura vaselor sanguine în
amputații și descrie tratamentul
diformităților coloanei vertebrale
și piciorului cu aparate și
încălțăminte ortopedică.

publică marele său tratat în

limba franceză “Les livres de
Chirurgie”.
 Istoric
Percival Pott (1714 -1788):
descrie tuberculoza vertebrală
(spondilita tuberculoasă) care este
denumită “Morbul lui Pott”.

descrie fractura bimaleolară

asociată cu fractura marginii
anterioare sau posterioare de pilon
tibial.
 Istoric
Guillanme Dupuytren
(1777-1835):
descrie contractura
aponevrotica a degetelor
“Maladia Dupuytren”.

completează studiile luxației

congenitale de șold.
 Evenimente importante în dezvoltarea Ortopediei și
Traumatologiei (secolul XIX):

• în 1843 Malgaigne descrie și construiește primul aparat extern

• în 1846 Morton descoperă anestezia cu eter şi cloroform,

• utilizarea aparatelor gipsate în imobilizarea fracturilor de

medicul olandez Matyssen (1851) şi marele chirurg rus N.
Pirogov (1853) pe timp de război.

• în 1857 Pasteur descoperă microbii, în 1860 Lister pune bazele

antisepsiei, în 1868 Semelwelss – asepsiei, ce a condus ulterior
la diminurea vădită complicațiilor septice postoperatorii
 Evenimente importante în dezvoltarea Ortopediei și
Traumatologiei (secolul XIX):

• în 1890 de către Lane şi în 1905 fraţii Lambotte

încep utilizarea implantelor metalice în fixarea
fracturilor
• 1895 Conrad Röntgen descoperă razele X, ce a
devenit o examinare fundamentală pentru
diagnosticul și planificarea tratamentului
traumatismelor
 Evenimente importante în dezvoltarea Ortopediei și
Traumatologiei (secolul XX):

• în 1939 chirurgul german Gerhard Küntscher elaborează

și aplică tija centromedulară pentru osteosinteza oaselor
tubulare lungi

• în 1940 introducerea antibioticoterapiei de către Fleming.

• în 1942 Austin Moore utilizează proteza cefalică din inox

în artroplastia șoldului, în 1946 frații Robert și Jean Judet
introduc la Paris un nou model de proteză cefalică.

• în anii 1940 Campbell și Boyd, iar în anul 1942 Smith-

Petersen folosesc primele proteze metalice de genunchi.
 Evenimente importante în dezvoltarea Ortopediei și
Traumatologiei (secolul XX):
• în anul 1950 John Charnley pune bazele conceptului artroplastiei
totale de șold.

• în 1951 chirurgul rus Ilizarov proiectează renumitul aparat extern

circulare ce îi poartă numele

• în 1958 Müller, Allgower și Willengger înființează faimoasa școală

elvețiană AO, ce se ocupă până în prezent de studiul și aplicarea
celor mai contemporane metode de tratament ale fracturilor

• la sfârșitul secolului XX- începutul secolului XXI survine o

evoluție accelerată în domeniul tehnicilor chirurgicale și a
industriei implantelor ortopedice contemporane
 Dezvoltarea Ortopediei și Traumatologiei în
Republica Moldova
• în 1959 se deschide prima secție
specializată cu 40 paturi în cadrul
Spitalului Clinic Republican.

• fondarea catedrei de ortopedie și

traumatologie în 1962, catedra fiind
condusă în perioada 1962-1965 de
N. Gladârevski .
 Dezvoltarea Ortopediei și Traumatologiei în
Republica Moldova
• în perioada 1965-1968 catedra e condusă
de profesorul Nicolae Testemițanu.

• baza clinică a catedrei devine Spitalul

Republican de Ortopedie,
Traumatologie și Protezare cu 110
paturi.

• în această perioadă se deschid secții

specializate în orașele mari (Bălți,
Tiraspol, Bender, Orhei).
 Dezvoltarea Ortopediei și Traumatologiei în
Republica Moldova

• Timp 21 ani, în perioada 1969-1990 catedra este

condusă de profesorul Serafim Stamatin.

• În această perioadă serviciul ortopedo-

traumatologic s-a aflat în continuă dezvoltare, s-au
deschis secții specializate cu 30-50 paturi în toate
orașele și centrele raionale, au început activitatea
punctele traumatologice în orașele mari (Chișinău,
Bălți, Tiraspol, Bender)
Dezvoltarea Ortopediei și Traumatologiei în
Republica Moldova

• în 1990 se fondează catedra

pentru perfecționarea medicilor
ortopezi-traumatologi condusă
de profesorul Vitalie Bețișor,
care fiind un promotor al
traumatologiei și ortopediei
contemporane pune bazale
tratamentului pacientului
politraumatizat în Republica
Moldova
 Dezvoltarea Ortopediei și Traumatologiei în
Republica Moldova
• 1991-1998 catedra este condusă de
profesorul Ion Marin, care pe parcursul
activității sale  o prioritate deosebită acordă
studierii proceselor pseudotumorale şi
tumorilor benigne ale aparatului
locomotor.

• 1999-2011 șef de catedră este profesorul

Filip Gornea, perioada în care a avut loc
continuarea studierii și implementării
metodelor contemporane de tratament în
domeniul ortopediei și traumatologiei.
Dezvoltarea Ortopediei și Traumatologiei în
Republica Moldova

• din 2012 catedra este condusă

de profesorul Nicolae Caproș,
teza de doctor habilitat
susținută în 2008 cu tema
“Tratamentul chirurgical în
complexul de recuperare al
bolnavilor cu diformități
scoliotice și posttraumatice a
coloanei vertebrale”
 Definiție
Traumatismul este un complex de dereglări locale şi
generale în organismul uman asupra cărui a acţionat
un agent traumatic cu o forţă care depăşeşte
rezistenţa ţesuturilor.

Traumatismele sunt produse de 4 factori:

– Factorul mecanic
– Factorul fizic prin energia termică, electrică,
nucleară
– Factorul chimic
– Factorul biologic
 DIN DATELE OMS

• Anual în accidentele rutiere se traumatizează circa 8-10 mln

oameni, din ei decedează aprox. 1,2 milioane accidentaţi.

• La fiecare 1,5 min pe glob are loc un accident rutier.

• Fiecare 2 sec cineva devine invalid după accidente rutiere.

• Mai frecvent se traumatizează bărbaţii la vârsta de 15-29 ani

şi ocupă locul I printre toate maladiile acestei vârste.
 CLASIFICAREA TRAUMATISMELOR ÎN
FUNCŢIE DE PROVENIENŢĂ:
I. Traumatismele în activitatea de producţie sau profesionale
a. industriale
b. agricole
II. Traumatismele în munca neorganizată
a. casnice sau habituale
b. de stradă
с. produse de transport
III. Traumatismele sportive
IV. Traumatismele intenţionate (suicide, crime, acte de terorism
și alt.)
V. Traumatismele la copii, legate de particularităţile vârstei
copiilor.
 CLASIFICAREA TRAUMATISMELOR IN FUNCŢIE
DE NUMERIC ŞI LOCALIZARE

I. TRAUMATISME IZOLATE - traumatismul unei

formaţiuni anatomo-funcţionale a aparatului locomotor
sau a unui organ în limitele unei cavităţi a corpului uman
(80 - 85% din toate traumatismele)

Toate leziunile din cadrul traumatismelor izolate pot fi:

a.) Monofocale
b.) Polifocale
 CLASIFICAREA TRAUMATISMELOR ÎN FUNCŢIE DE
NUMERIC ŞI LOCALIZARE
II. POLITRAUMATISMELE (AO, 2002) sunt definite ca o
traumatizare a diverselor regiuni corporale în care una sau mai
multe prezintă pericol iminent pentru viaţă.

A. Traumatismul multiplu - include în noţiunea sa leziunea a două şi

mai multor organe dintr-o cavitate sau traumatisme în limitele a
două şi mai multor formaţiuni anatomo-funcţionale ale sistemului
locomotor

B. Traumatismele asociate – este leziunea organelor interne a 2 sau

mai multor cavităţi ale corpului (craniană, toracică, abdominală),
sau leziunea a unei sau mai multe organe din cavităţi
concomitent cu traumatisme la nivelul uneia sau mai multor
regiuni anatomo-funcţionale ale aparatului locomotor.
 CLASIFICAREA TRAUMATISMELOR IN FUNCŢIE
DE NUMERIC ŞI LOCALIZARE

III. TRAUMATISME COMBINATE - prezintă acţiunea

a doi şi mai multor factori etiologici de geneză
diferită:
– mecanic - traumatisme izolate, multiple, asociate
– termic - combustii, congelaţii
– chimic - intoxicaţii, arsuri chimice
– nucleară - maladia actinică, acţiunea locală.
 CONTUZIA ŢESUTURILOR MOI
• rezultă după un traumatism prin macanism direct cu
un corp contondent cu păstrarea integrităţii
tegumentului.

• din punct de vedere clinic sunt 2 forme de contuzii:

a) Superficială
b) Profundă
- Hematomul
- Seromul Morel- Lavalle
 Seromul traumatic Morel-Lavallee
• Este o formă de contuzie profundă a țesuturilor
moi, ce se dezvoltă atunci când forța traumatică
acționează asupra țesuturilor sub un unghi astfel
decolându-le de pe structurile subiacente, rezultând
în acumulare de sânge și limfă din vasele
țesuturilor respective lezate.
 CONTUZIA ŢESUTURILOR MOI
Simptoame și semne clinice

• dureri în focarul contuziei

• dereglarea funcţiei din cauza durerii

• echimoza precoce

• hematomul, seromul manifestat prin fluctuiență

• tumefacţie dureroasă
 CONTUZIA ŢESUTURILOR MOI
TRATAMENTUL
• repaos în mişcări cu segmentul traumatizat
• hipotermie locală pe parcursul primelor 24 ore (punga
cu gheaţă şi alt.)
• analgetice primele 3-4 zile
• după 24 ore - optimizarea rezorbţiei revărsatului
sanguino-limfatic (comprese, termofoare, duş, băi
calde, electrofonoforeze, şi alt.)
• termenul de tratament este în funcţie de forma clinică
• hematomul, seromul traumatic Morel-Lavallee –
deseori necesită tratament chirurgical (deschiderea și
drenarea seromului cu hemostaza)
 ENTORSELE
Sunt leziune traumatice prin tensionarea
aparatului capsulo-ligamentare şi a ţesuturilor
periarticulare provocate de obicei printr-un
mecanism indirect de o energie ce le depăşeşte
rezistenţa.
 ENTORSELE
Clasificarea după gradele de gravitate
Entorsă de graul I
• uşoară - o simplă întindere, elongaţie a
aparatului capsulo-ligamentar
Entorsă de gradul II
• moderată - ruptura parţială a ligamentelor la
nivelul fibrelor la diferite niveluri, planuri.
Entorsă de gradul III
• gravă - ruptură ligamentară totală sau
smulgerea inserţiei osoase.
 ENTORSELE
Simptomatologia
• o durere vie în regiunea articulaţiei traumatizate
• impotenţa funcţională parţială sau totală
• edem, hemartroză, diformitatea articulaţiei
• ştergerea reliefurilor osoase, mărirea în volum a
articulaţiei
• dureri la palpare pe parcursul ligamentelor lezate
• prezenţa mişcărilor exagerate (instabilitatea articulaţiei)
 ENTORSELE
Tratamentul
• hipotermie locală primele 24
ore, poziţie ridicată, RUS;
• antialgice;
• Imobilizarea: bandaj elastic
(gr.l), aparat ghipsat (gr. ll, III);
• după abandonarea
imobilizaţiei: proceduri
fizioterapice, recuperarea
mişcărilor.
 LUXAŢII

• modificarea permanentă a
raporturilor dintre
extremităţile osoase
articulare cu pierderea
contactului normal între ele.

• luxat se consideră
segmentul distal în
articulaţie.
 LUXAŢII

Ca excepţie servește
luxaţia corpului
vertebral şi a
extremităţii acromiale a
claviculei, luxat se
consideră segmentul
proximal.
 LUXAŢII
FRECVENŢA
Frecvenţa luxaţiilor în raport cu fracturile
este de 1:8
– luxaţia humerusului - 50-60%
– luxaţia oaselor antebraţului - 18-25%
– luxaţia degetelor mâinii, plantei - 8-9%
– luxaţia femurului - 5-6%
– luxaţia oaselor gambei - 0,5-0,8%
– luxaţia oaselor trunchiului corpului uman
(claviculei, vertebrelor, alt.) - 3%
 LUXAŢII

CLASIFICAREA
I. În funcţie de gradul
deplasării segmentului:
1. Luxaţie completă
(extremităţile osoase şi-au
pierdut complet
contactul)
2. Luxaţie incompletă -
subluxaţie (extremităţile
osoase şi-au pierdut
contactul parţial)
 LUXAŢII
II. După provenienţă:
1. Traumatice:
a. Pure
b. Fracturi - luxaţii
с. Cu unele complicaţii (leziuni vasculare,
nervilor, etc.)
 LUXAŢII

II. După provenienţă:

2. Congenitale
3. Patologice
a. Prin afecţiuni ale
părţilor moi a
articulaţiei (patologii
ligamentare, musculare,
nervoase)
b. Prin leziuni osoase
(TBC, tumori)
 LUXAŢII

III. În funcţie de durata posttraumatică :

– Recente - primele 3 zile de la traumatism.

– Postrecente (învechite) – perioada trecută e între

3 zile și 3 săptămâni după traumatism.

– Tardive (vechi) - peste 3 săptămâni după

traumatism
 LUXAŢII

Mecanismul luxaţiilor traumatice:

1. Direct-foarte rar
2. Indirect- mai frecvent

Luxaţia recidivantă - luxaţia repetată în aceeaşi

articulaţie pe parcursul unui an calendaristic
după prima luxaţie traumatică
 SIMPTOMATOLOGIA LUXAŢIILOR
A. Simptome clinice:
1. Durerea foarte pronunţată accentuată de cea mai mică mişcare;
2. Dereglarea funcţiei (impotență funcțională).

B. Semne clinice:
1. Deformarea regiunii articulaţiei;
2. Cavitatea articulaţiei goală;
3. Fixarea elastică a segmentului luxat;
4. Deformarea axei extremităţii cu angulări, scurtări, rotaţii;
5. Proieminenţa anormală a unei extremităţi osoase;
6. Semnele radiologice;
 TRATAMENTUL LUXAŢIILOR

Elementele fundamentale al tratamentului:

1.Reducerea (sub protecția anesteziei);

2.Imobilizarea sau tracție scheletală
3.Tratamentul funcțional.
 TRATAMENTUL LUXAŢIILOR

Principiile reducerii luxației:

• necesită să fie efectuată cât mai curând posibil "luxaţia

produsă în cursul zilei să fie tratată înainte de apusul
soarelui, iar cea apărută noaptea să nu aştepte răsăritul“
(acad. Al. Rădulescu).
• asigurată o anestezie adecvată.
• în reducere extremitatea luxată va parcurge în sens invers
drumul traumatizam – respectarea legii lui Gun.
• tracţiunea treptată în continuu fără brutalitate;
• reducerea se efectuează prin extensie şi contraextensie,
asociate cu rotaţie.
• reducerea se va efectua pe articulaţia în poziţie
intermediară sau în flexie.
 TRATAMENTUL LUXAŢIILOR

Criteriile reducerii luxaţiei:

– Apariția clicului articular;
– Apariţia posibilităţii de a efectua mişcările pasive
în articulaţie în volum deplin;
– Controlul radiografic cu constatarea reducerii
segmentului luxat.
 TRATAMENTUL LUXAŢIILOR

Imobilizarea - un repaos neîntrerupt pentru refacerea

ţesuturilor moi lezate, în special celor capsulo-
ligamentare. Durata acestei imobilizaţii este variabilă
după articulaţia traumatizată -de la 2-3 săptămâni
-până la 4~6 săptămâni.

Tracție scheletală - în luxațiile de femur.

Tratamentul funcțional - pe parcursul imobilizării cu

porţiunele neimobilizate. După suprimarea
imobilizării se va continua tratamentul funcţional si la
nivelul articulaţiei ce a fost traumatizată.
Mulțumesc pentru atenție!