Sunteți pe pagina 1din 8

Adorarea lui

Dumnezeu

Adorarea lui Dumnezeu

 Definiţie: Adorarea este o atitudine profund religioasă,
însoţită de ritual și gesturi, prin care se exprimă dependenţa
şi supunerea totală faţă de Dumnezeu,  ca Domn atotputernic
şi atotţiitor (“Că Ție se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea,
Tatălui și Fiului și Sfântului Duh” se spune ȋn slujbele Bisericii)
 Adorarea este cultul suprem adus lui Dumnezeu
 : “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima
ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată
puterea ta” (Marcu 12,30)
Modalitati de adorare a lui Dumnezeu


- direct, prin adorarea LUI
- indirect, prin cinstirea sfinţilor, („Lǎudaţi pe Domnul
ȋntru sfinţii Lui”, Ps.150)  a Maicii Domnului, a Sfintei
Cruci, a Sfintelor Icoane, a Sfintelor Moaște.
 Sfânta Euharistie se bucură de acelaşi cult de
adorare, deoarece ea este însuşi Trupul şi Sângele
Domnului
Posibilităţi de exprimare a adorǎrii
lui Dumnezeu

 -      cuvântul
 -      cinstirea sărbătorilor
 -      participarea la cultul divin
 - respectarea posturilor
 - invocarea numelui sfinţilor spre mijlocire și ajutor
 -      cinstirea icoanelor și a sfintelor moaște
 -       aducerea de ofrande
- zidirea de biserici cu hramul praznicelor ȋmpǎrǎtești
Forme de adorare a lui Dumnezeu

- Cuvânt:  rugăciunea, lectura Sfintei Scripturi

Gest: Semnul Sfintei Cruci, inchinăciunile, îngenuncherile,    mătăniile, etc.

 -Daruri oferite din iubire: pâine, vin, lumânări, tămâie, roade ale


pământului, etc.
Rugăciunea



Rugaciunea este cea mai inalta forma de cinstire a lui Dumnezeu
 Felurile rugaciunii
 1. Dupa subiectul ei
particulara
publica
 2. Dupa continut
de lauda
de multumire
de cerere
 3. Dupa forma
launtrica
verbala
 4. Dupa scop
 Rugaciuni de calatorie, in caz de boala, in caz de seceta, pentru parinti, pentru copii
Pacate impotriva lui Dumnezeu

 - erezia (abatere de la invatatura de credinta)
 - apostazia (lepadare publica de Dumnezeu)
 - superstitiile
 - ocultismul (practici magice)
 - fanatismul religios
 - ura fata de Dumnezeu
 - spiritismul
 - vrajitoria
Adorarea lui Dumnezeu

S-ar putea să vă placă și