CAPITOLUL I Invǎţǎtura de credinţǎ despre sfinţi

I.1 Despre sfinţenie

Cuvântul „sfânt” (în lb. greacă „aghios”, ȋn slava veche “sventiti”) înseamnă „nepământesc”,
care nu e de pe pământ, din lumea noastră .
Dogmatica ortodoxǎ afirmǎ cǎ sfinţenia lui Dumnezeu este o calitate fiinţialǎ și apofaticǎ a
Sfintei Treimi, greu de exprimat prin cuvinte. Sfinţenia lui Dumnezeu se bazeazǎ pe consensul ȋntre
voinţa si fiinţa Sa. Numai Dumnezeu este sfinţenia desǎvȃrșitǎ. Dupǎ cǎderea lui Adam toatǎ creaţia a
fost supusǎ deșertǎciunii și golitǎ de sfinţenie. Ea suspinǎ dupǎ o regenerare dar restaurarea ȋntregului
cosmos trebuie sǎ ȋnceapǎ cu omul.1 Sfinţenia trebuie sǎ cuprindǎ toate aspectele vieţii omului dar și
ȋntreg pǎmȃntul. Pǎmȃntul purificat și sfinţit trebuie sǎ devinǎ un “cer nou și pǎmȃnt nou”2
Prin energiile Sale necreate, Dumnezeu revarsǎ sfinţenia și asupra fiinţelor umane, fǎcȃndu-i
pǎrtași acesteia. Creștinismul a deschis tuturor accesul la sfinţenie desfiinţȃnd graniţa dintre sacru și
profan.3: “cǎci sfȃnt esti Dumnezeul nostru și ȋntru sfinţi te odihnești” spune cultul Bisericii. Sfinţii
apostoli Pavel și Petru ȋi numesc pe creștini “sfinţi” sau“neam sfant”. În Evanghelia după Ioan, sfȃntul
evanghelist ne aratǎ sfinţenia lui Dumnezeu astfel: „...am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din
Tatăl, plin de har și de adevăr” (1, 14). Mai departe adaugǎ: “Dumnezeu este luminǎ” (I Ioan1,5).
Dumnezeu, Care este cu adevǎrat luminǎ dupǎ fiinţǎ, Se face cu adevǎrat luminǎ ȋn cei ce au dobȃndit
virtuţile. Orice sfȃnt deci, ajunge și el prin iubirea de Dumnezeu, luminǎ prin participare. Sfȃntul
Maxim Mǎrturisitorul spune cǎ “Dumnezeu care e luminǎ prin fire, Se aflǎ ȋn noi, care suntem luminǎ
prin imitare, precum se aflǎ modelul ȋn chipul care-i fǎcut dupǎ el.4
Sfantul Grigorie Palama, vorbind despre ȋndumnezeirea omului, spune ca Dumnezeu se face
vizibil sfinţilor ȋn luminǎ, unindu-se cu ei ca și cu niște dumnezei. Toate puterile lor sufletești sunt
copleșite de “prisosinţa slavei”5 Ei sunt ca “ȋngerii lui Dumnezeu ȋn cer care pururea vǎd faţa Tatǎlui
nostru cel din ceruri” (Mt. 22,30)

1
PROF. N.CHIŢESCU, PR.ISIDOR TODORAN, PR. PROF. I.PETREUŢǍ – Teologia Dogmaticǎ și Simbolica, Vol.1,
Ed.Renașterea, Cluj Napoca – p.278
2
PROF. N.CHIŢESCU, PR.ISIDOR TODORAN, PR. PROF. I.PETREUŢǍ – Teologia Dogmaticǎ și Simbolica, Vol.1 – pag.279
3
PR. PROF. DR. DUMITRU STǍNILOAE - Teologie Dogmaticǎ Ortodoxǎ, Vol.1, Ed.- pag. 265-269
4
SF. MAXIM MǍRTURISITORUL, Despre diferite locuri grele din dumnezeiasca Scripturǎ ȋn “FilocaliaSfintelor Nevoinţe ale
Desǎvȃrșirii”, vol.3, Ed. IBMO, Buc.2009, – p..65
5
SF.GRIGORIE PALAMA, “Despre Sfȃnta Luminǎ”, ȋn “FilocaliaSfintelor Nevoinţe ale Desǎvȃrșirii” vol.VII, Ed. IBMBOR,
Buc., 1977, p.304
 Sfantul Ioan Damaschin explica faptul cǎ prin ȋndumnezeirea trupului și a voinţei omului nu
anuleazǎ sau nu schimbǎ ȋnsușirile firii umane. Trupul lucreazǎ cele dumnezeiești numai ȋn virtutea
faptului cǎ Dumnezeu este unit cu el. El dǎ ca exemplu fierul ȋnroșit ȋn foc care nu are calitatea de a
arde ci posedǎ aceastǎ energie prin unirea cu focul. Firea umanǎ s-ar fi schimbat numai dacǎ ea ar fi
devenit izvorul lucrǎrilor dumnezeiești, ceea ce nu s-a ȋntȃmplat 6. Ea doar se ȋmpǎrtǎșeste dintr-un
izvor deosebit ei, adicǎ din izvorul energiilor divine.

Pe de altǎ parte, putem spune așa cum argumenteazǎ pǎrintele teolog Stǎniloae, ca natura
umanǎ iese din graniţele ei atunci cǎnd este ȋndumnezeitǎ. În Persoana Domnului Iisus Hristos, firea
umanǎ se manifesta prin lucrǎri și atribute care depǎșeau resursele ei naturale atȃt ȋnainte cȃt mai ales
dupǎ Înviere. Așa se ȋntȃmplǎ și cu sfinţii, natura lor umanǎ manifestȃndu-se dincolo de graniţele
naturale dar cu precizarea ca ea nu a devenit la rȃndul ei sursǎ de energii divine ci le are pe acestea prin
ȋmpǎrtǎșirea cu harul primit ca dar. .7 În acest sens, toţi pǎrinţii Bisericii accentueazǎ cǎ ȋndumnezeirea
este “dupǎ har” și nu “dupǎ naturǎ.” Cei care se ȋmpǎrtǎșesc de harurile Duhului Sfȃnt nu se
ȋmpǎrtǎșesc și de fiinţǎ. Firea umanǎ este doar un mediu care reflecta energiile divine.

“Așa vom fi toţi ȋn Dumnezeu [..] și-L vom vedea ȋn toate, fiind tot atȃt de realǎ prezenţa
unitarǎ a lui Dumnezeu ȋn toate, pe cȃt de reale și de necontopite ȋn Dumnezeu vor rǎmȃne “toate”
fǎpturile adunate ȋn El. Aceasta este perspectiva eternǎ a ȋndumnezeirii.”8

Indumnezeirea omului nu inceteaza. Omul va spori mereu ȋn lucrarea dumnezeiascǎ fǎrǎ sǎ

ajungǎ la capat și fǎrǎ sǎ ajunga niciodatǎ exact ca Dumnezeu deaorece nu se poate identifica cu
Dumnezeu dupǎ fiinţǎ.

Ca o concluzie la cele spuse, pǎrintele teolog Stǎniloae definește sfinţenia sau ȋndumnezeirea ca
o “deplinǎ pǎtrundere a omului de Dumnezeu”.

6
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, p.207-208
7
PR. PROF. DR. DUMITRU STǍNILOAE, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, Ed. IBMBOR, Buc., 2002, p.436
8
Ibidem, p.440