Sunteți pe pagina 1din 15

TEMA 3.

Etapele procesului de cercetare ştiinţifică în domeniul


economic. Alegerea temei şi planificarea procesului de
cercetare.

1. Caracterizarea generală a etapelor cercetării ştiinţifice


2. Principii și criterii în alegerea temelor de cercetare
3. Formularea scopului, obiectului şi a obiectivelor cercetării
4. Elaborarea planului efectuării cercetării ştiinţifice
3.1 Caracterizarea generală a etapelor cercetării ştiinţifice

Cunoasterea ştiinţifică include învățarea ştiinţifică și creaţia ştiinţifică. Opiniile diversilor


cercetători privind structura procesului de creaţie ştiinţifică, M. Stein propune numai trei faze:
 Formarea ipotezei (fază pregătitoare);
 Testarea ipotezei (fază de investigare propriu-zisă);
 Comunicarea (fază de finalizare).
Cercetătorul, G. Wallas propune o clasificare mai larg acceptată de cercetători și cu circulaţie
frecventă în literatura de specialitate, sub forma a patru faze :
a. Pregătirea;
b. Incubarea;
c. Iluminarea;
d. Verificarea.
Fazele cercetării științifice sunt :
a) Alegerea temei de cercetare
Alegerea temei de cercetare face parte din faza iniţială, de debut a pregătirii actului de creaţie stiinţifică.
b) Documentarea ştiinţifică
Încă din faza de alegere a temei, mai ales cercetătorul debutant are nevoie să realizeze o informare-
documentare sumară care să-i permită să pună tema în relaţie cu unele din cunoştinţele existente.
În faza de documentare, această relaţie teoretico-practică se cere aprofundată sub cel puţin trei aspecte:
· să cunoască conceptele, noţiunile si categoriile;
· să cunoască bine întreaga teorie a domeniului în care se circumscrie tema (opinii pro si contra);
· să aleagă indicatorii si metodele de măsurare si analiză.
c) Cercetarea ştiinţifică propriu-zisă. Este cea mai complexă etapă a cercetării ştiinţifice economice.
Ea include mai multe subetape, după cum urmează:
· analiza critică a lucrărilor de specialitate;
· elaborarea si formularea ipotezelor de lucru;
· observarea si analiza atentă a realităţii economice;
· experimentul si verificarea ipotezelor;
· formularea si fundamentarea concluziilor.
d) Redactarea și susţinerea publică a lucrării ştiinţifice este o etapă constituită din cele două faze:
redactarea și susţinerea publică.
e) Valorificarea lucrării ştiinţifice. Este o etapă de predare a raportului de cercetare, de aplicare a
rezultatelor obţinute și de acordare a asistenţei de specialitate, a consultaţiilor necesare pentru beneficiar și
alţi solicitanţi, de evaluare a performanţelor (eficienţei) la beneficiari.

3.2 Principii si criterii in alegerea temelor de cercetare


Alegerea temei de cercetare se face întotdeauna din rândul problemelor economice, acelea care reies din
confruntarea teoriei cu faptele empirice.
Alegerea temei de cercetare (fundamentale, aplicative) se face pe baza unor principii generale cum sunt:
· temele mai complexe pot fi realizate cu rezultate bune de mari echipe de cercetare ştiinţifică;
· temele complexe se pot diviza în teme și subteme mai restrânse pentru a putea fi distribuite unor
echipe și cercetători individuali.
· cercetătorii pot alege tema de cercetare pe care o doresc, de care se simt atrași, sau în legătură cu care
ei au anumite acumulări;
· cercetătorul, pornind de la cele arătate aici, poate chiar să propună tema sau teme de cercetare ştiinţifică;
· riscul în cercetarea ştiinţifică este mare, din câte am văzut în paragraful precedent. Acest risc poate fi
majorat sau, dimpotrivă, diminuat cu ocazia alegerii temei de cercetare.
Aceste principii generale de alegere a temei se concretizează si mai mult, pe baza unor criterii cum
sunt:
 cunoştinţele cercetătorului despre temă;
 dacă tema de care se simte atras nu îi este prea cunoscută, cercetătorul trebuie să realizeze o informare
prealabilă alegerii temei, atât sub aspect teoretic, cât si practic (într-o bibliotecă, prin discuţii cu un
cercetător sau profesor, cu un specialist din practică);
 înclinaţiile cercetătorului să fie puse de acord cu profilul şi cerinţele temei;
 importanţa teoretică si practică a temei ce urmează să fie aleasă;
 încheierea temei la termenul prevăzut în contract sau pentru anumite evenimente stiinţifice organizate în
ţară sau în străinătate;
Diminuarea riscului alegerii temei necesită evitarea supraestimării posibilităţilor cercetătorului şi
subestimarea complexităţii şi importanţei temei, a posibilităţilor concrete de informare, documentare si de
analiză.Elaborarea oricărei teme de cercetare implică o organizare specială, în conformitate cu
complexitatea temei. Organizarea este mai amplă în cazul temelor de complexitate mare si medie si mai
restrânsă în cazul temelor cu profil si amploare reduse.
Organizarea cercetării unei teme poate fi în mod individual sau în ehipă. Organizarea cercetării
în echipă este modelul mai complex, dar care în esenţă cuprinde majoritatea aspectelor care
privesc și organizarea cercetării unei teme în mod individual.
Organizarea cercetării în echipă are mai multe avantaje, dintre care:
 permite scurtarea timpului de elaborare a unei cercetări, ceea ce în anumite cazuri este necesar
sau în altele, imperios necesar;
 permite formarea mai rapidă a tinerilor cercetători si evitarea descurajării acestora, inerente în
tot procesul de cercetare a adevărului, în tot actul de creaţie;
 se asigură un larg schimb de opinii, ceea ce evită concluzii si soluţii unilaterale si permite o
mai bună fundamentare a concluziilor fiecărei părţi si a lucrării de cercetare în ansamblu.
Din păcate, munca în echipă include si unele dezavantaje pentru cercetătorii individuali.
Disciplina de echipă, care nu poate fi în nici un fel ignorată, poate restrânge deseori iniţiativa şi
capacitatea de creaţie a cercetătorului membru al echipei de cercetare.
Echipa de cercetare este o structură de organizare a muncii cu caracter nepermanent,
putând reuni cercetători din unul sau mai multe instituţii; ea funcţionează numai pe durata
elaborării unei teme de cercetare ştiinţifică. Un cercetător poate face parte din mai multe
echipe, după caz.
Principiile care stau la baza organizării unei echipe sunt:
 Echipa de cercetare trebuie să cuprindă numărul strict necesar de cercetători, alesi
după criteriul competenţei în domeniul temei de cercetare, al preocupărilor anterioare;
 Echipa de cercetare trebuie să cuprindă atât cercetători cu experienţă, cât si cercetători
tineri; tinerii se formează mai usor, pot observa mai repede unele erori cu care alţii s-
au obisnuit, pot formula unele teze contradictorii, originale;
 Echipele de cercetare dau rezultate bune dacă membrii acestora sunt legaţi prin
raporturi de stimă si prietenie; dacă nu, cel puţin să se cunoască si să se respecte
reciproc;
 Echipa trebuie să-și fixeze obiective precise care să fie cunoscute de toţi membrii
săi. În cadrul echipei sarcinile de cercetare trebuie să se distribuie clar, fără
ambiguităţi, membrilor săi;
 Stimularea membrilor echipei, pe lângă formele cunoscute, trebuie să nîncludă, în
mod obligatoriu individualizarea și semnarea părţilor realizate individual sau în
colaborare; se evită însusirea muncii altuia, dar, asigură şi o mobilizare a fiecărui
membru al echipei;
 Conducerea echipei de cercetare trebuie încredinţată, în mod obligatoriu, unui om de
stiinţă cu experienţă, cunoscut si recunoscut prin lucrările elaborate, cu autoritate
stiinţifică. Este necesar ca cel mai bun cercetător să fie conducătorul echipei, mai
ales dacă este și un bun organizator, exigent, capabil de dialog și comunicare
deschisă, știutor în înlăturarea disensiunilor care în cercetarea stiinţifică sunt
frecvente;
 Asigurarea unei ambianţe democratice, de lucru în echipă. Discutarea deschisă, fără
menajamente și adoptarea în echipă a hotărârilor crează atmosfera necesară muncii
în echipă. Abaterile de la acest principiu pot genera lucrări slabe, ca și atunci când
lipseste autoritatea ştiinţifică.
3.3 Formularea scopului, obiectului şi a obiectivelor cercetării

Denumirea temei trebuie să conţină două momente principale: obiectul cercetării şi


scopul cercetării.
Obiectul cercetării este însăşi problema de cercetare
 Este raţional ca cercetarea să înceapă cu o întrebare de plan general, care ar permite
evidenţierea scopului cercetării.
Scopul este unic, el fixând o ţintă, o anumită finalitate
 Scopul unei cercetări apare ca o exprimare explicită, clară şi sintetică a orientării
fundamentale a demersului ştiinţific care va fi întreprins.
Exemple de întrebări de plan general formulate în baza temei de cercetare:
Tabelul I
Determinarea scopului cercetării
Tema Întrebare de plan general
Interacţiunea dintre mediul de Care esre rolul instruirii de tip MBA
afaceri şi instruirea de tip MBA în constituirea businessului civilizat?
Angajarea personalului prin În ce măsură angajarea prin Internet
internet a noilor lucrători este mai eficientă
comparativ cu metodele tradiţionale?
Publicitatea şi valoarea Cum poate publicitatea civilizată,
acţiunilor corporative menită să amelioreze imaginea firmei,
să influenţeze creşterea cursului
acţiunilor ei?

În baza întrebării de ordin general, care indică direcţia cercetării, se


formulează întrebări mai concrete, care constituie materia primă pentru
formularea obicetivelor cercetării.
Obiectivele cercetării fixează ţinte intermediare şi presupun obţinerea unor
caracteristici cantitative şi calitative ale rezultatului ştiinţific preconizat.
 
Exemplu de definire a obiectivelor cercetării în cazul temei: „Interacţiunea dintre mediul de afaceri şi
instruirea de tip MBA”.
Tabelul 2 “Determinarea obiectivelor cercetării în baza întrebărilor concrete”
Întrebări Obiectivele cercetării
1. Ce schimbări în mediul de afaceri 1. Analiza evoluţiei mediului de
stimulează cererea la instruirea de tip afaceri şi a dinamicii instruirii de tip
MBA? MBA.
2. Care din schimbări sînt favorabile şi 2. Structurarea schimbărilor
care – defavorabile, de lungă şi de scurtă intervenite în mediul de afaceri.
durată?
3. Ce modificări în conţinutul MBA 3. Studierea restructurării
introduce mediul de afaceri? conţinutului MBA în vederea adaptării
la mediul de afaceri.
4. Cum influenţează instruirea de tip 4. Determinarea impactului instruirii
MBA ameliorarea mediului de afaceri? de tip MBA asupra ameliorării mediului
de afaceri.
Formularea întrebărilor presupune o creativitate accentuată, iar formularea obiectivelor
– un limbaj formalizat şi foarte concis. Obiectivele cercetării se cer a fi strict corelate
cu scopul general al cercetării.
Importantă este şi specificarea cadrului cercetării, adică a limitelor în care se va efectua
investigaţia.
Prin stabilirea scopului, obiectului, obiectivelor şi limitelor cercetării este realizată o
structură orientativă a planului de cercetare: ce trebuie atins prin respectivul demers
ştiinţific.

3.4 Elaborarea planului efectuării cercetării ştiinţifice


Planul cuprinde, în primul rînd, termenul la care se va încheia cercetarea, precum şi
principalele etape şi operaţii pe care ea le presupune.
Variantă de planificare a timpului poate servi următoarea:
Tabelul 3
Graficul executării temei de cercetare
Termenhul Numărul de Sarcina necesară a fi îndeplinită
îndepliniri săptămîni/luni
i
    Selectarea direcţiei şi formularea temei de
cercetare
    Familiarizarea cu izvoarele bibliografice şi
determinarea obiectivelor cercetării
    Elaborarea sintezei bibliografice
    Selectarea metodelor de cercetare
    Colectarea datelor primare
    Analiza datelor colectate
    Scrierea lucrării (tezei / raportului ştiinţific)
    Redactarea lucrării
    Transmiterea lucrării către coordonatorul ştiinţific
/ organizaţia-client
Unii cercetători planifică timpul necesar elaborării lucrării ştiinţifice în baza tabelului Hant
Tabelul 3
Tabelul Hant al executării temei de cercetare
(pentru tezele de doctorat)
 

Operaţiile specifice fiecărei teme pot fi incluse într-una din etapele


enumerate, în funcţie de caracter şi importanţă pentru contextul cercetării.
Succesiunea etapelor nu este obligatorie, iar unele activităţi ce figurează ca
etape pot fi recomandate pe întregul parcurs al cercetării (de exemplu,
documentarea bibliografică, colectarea de date).