Neuronul

Bădilaș Florin Emanuel

Clasa a-X-a F
Colegiul Național “ Mihail Kogălniceanu “ Galați
Profesor Coordonator : Mogoș Cătălin
Neuron
Neuronii sunt o clasă de celule specifice pentru
sistemul nervos. Neuronul este, de fapt, o celulă
adaptată la recepționarea și transmiterea informației,
unitatea elementară (celulară), embriologică,
anatomică, funcțională, trofică și metabolică a
sistemului nervos. Conceptul de neuroni, ca unitate
principală a sistemului nervos, a fost introdus de
anatomistul spaniol Santiago Ramón y Cajal. El a
arătat că neuronii sunt celule individuale care
comunică între ele. O contribuție fundamentală la
cunoașterea celulei nervoase în stare normală și
patologică a constituit-o la vremea sa cunoscuta
monografie a lui Gheorghe Marinescu, La cellule
nerveuse (Ed. Doin, Paris, 1909).
Neuronii au mărimi cuprinse între 100-200 μm și 4-8 μm. Au un corp celular (soma) și un număr
mare de prelungiri.

Din punct de vedere funcțional, neuronul se împarte în trei regiuni:

• regiunea receptoare, recepționează și procesează informația, fiind formată din dendrite și soma. Aici se
stabilește contactul cu alți neuroni prin sinapse, dar, de obicei, nu se formează potențiale de acțiune în
această regiune, ci doar potențiale locale (potențiale postsinaptice).

• regiunea conductoare leagă regiunea receptoare de cea efectoare. Ea este formată din porțiunea axonului de
la locul în care acesta iese din corpul celular hilul axonic până la arborizația sa. Aici au loc potențialele de
acțiune prin sumarea potențialelor locale.

• regiunea efectoare, informația (potențialul de acțiune) este recodificată aici sub formă chimică prin
neurotransmițător și transmisă prin sinapsa regiunii receptoare a următorului neuron.
Structura
Neuronii au, în general, un singur nucleu mic, dispus central, care prezintă unul sau doi
nucleoli. Aici este sintetizată o cantitate ridicată de ARN, iar cromatina este dispersată.

Ribozomii sunt asociați reticulului endoplasmatic rugos și formează substanța tigroidă

(corpusculii Nissl). Corpii Nissl se găsesc în corpul celular și în porțiunea inițială a dendritelor,
dar niciodată în axon. Ei au un rol în metabolismul neuronal.

Reticulul endoplasmatic neted are un rol în reglarea nivelului de ioni de calciu din neuron.

Microfilamentele, neurofilamentele și microtubulii formează citoscheletul neuronului. Trebuie

menționat că neurofilamentele (asociate, formează neurofibrilele) au un rol mecanic, de
susținere și de conducere a influxului nervos.
Mitocondriile se găsesc în corpul celular, însă cele mai multe se
concentrează în butonii terminali ai axonului, furnizând energie (sub
formă de ATP) pentru transmiterea semnalului la nivelul sinaptic și
sinteza unor neurotransmițători.

Corpul celular și dendritele sunt învelite într-o membrană plasmatică,

neurilema, cu o importanță deosebită în recepționarea și transmiterea
semnalelor prin canalele ionice. Axonii prezintă axolema, care este
învelită de trei teci: teaca de mielină (aderă intim la axolema, rol de
izolator electric), teaca Schwann (conține celule schwan) și teaca
Henle (permeabilitate și rezistență). Teaca de mielină este întreruptă la
intervale de 80-600 μ de noduri Ranvier.
Clasificare
După numărul de prelungiri:
• neuroni multipolari, cu număr mare de prelungiri. De obicei, au o formă stelată, cu nucleu mare
și sferic, dispus central. Pot fi neuroni senzitivi.
• neuroni bipolari, cu două ramificații la extremități. Au formă fusiformă, iar nucleul este ovalar și,
de obicei, excentric. Se găsesc, de exemplu, în retină.
• neuroni unipolari, cu o singură prelungire axonică. De exemplu: celulele cu bastona ș sau celulele
cu con din retină.
• neuroni pseudounipolari, cu o prelungire în formă de T: prelungirea ini țială se desparte în două.
Sunt sferici, cu nucleu mare, localizat central. Se găsesc în ganglionii rahidieni sau ganglionii
spinali.

După funcționare:
• neuroni senzitivi (receptori), care primesc excitațiile de la stimulii mediului extern - neuronii
olfactivi, receptori termici, receptorii presiunii și receptorii durerii. Astfel de func ții îndeplinesc
neuronii pseudounipolari și cei bipolari.
• neuroni motori (efectori), care transmit impulsul nervos prin axon pană la organele efectoare
(mușchi, glande). Cei mai mulți neuroni motori sunt multipolari.
• neuroni de asociație (intercalari), care preiau informația de la neuronii senzitivi, o analizează și
elaborează o reacție de răspuns, transmisă apoi neuronilor motori.
• neuroni secretori - neuronii hipotalamusului, care secretă neurohormoni.
Proprietăți funcționale
Excitabilitatea este proprietatea de a intra în activitate sub acțiunea unui
stimul. Membrana joacă un rol esențial prin canalele sale ionice care se deschid
sau se închid în funcție de modificările de energie din preajma membranei.
Conductibilitatea este proprietatea de a conduce impulsurile. Această
conducere se realizează diferit în fibrele mielinice și amielinice, cele mielinice
fiind mai rapide (60–120 m/s în cele mai groase, 3–14 m/s în cele mai subțiri;
iar în cele amielinice, 0.5–2 m/s).
Degenerescența se referă la degradarea neuronului în condiții de lezare
serioasă a axonului.
Regenerarea este proprietatea de a se reface după anumite lezări.
Activitatea sinaptică se referă la codarea chimică a informației și transmiterea
acesteia prin sinapse.
Conectivitate
Neuronii comunică între ei prin sinapse. Axonul terminal al unei celule
nervoase intră în contact cu terminația dendritică a unui alt neuron. Neuronii,
precum celulele Purkinje, pot avea peste 1000 de ramificații dendritice, făcând
conexiuni cu alte zeci de mii de celule.

Sinapsele pot fi excitatorii sau inhibitorii.

În creierul omenesc există un număr imens de neuroni, formând un număr

imens de sinapse. Fiecare neuron dintre cele 16-18 miliarde (deși unii speciali ști
susțin existența a 40 de miliarde sau, și mai exagerat, 100 de miliarde) are, în
medie, 7 000 de conexiuni sinaptice cu ceilalți neuroni, sau până la 10 mii de
sinapse. Din păcate, din diferite motive, numărul sinapselor nu e aproximabil,
ci doar speculabil.