CURENTUL LITERAR AL CREAȚIEI

LUI UMBERTO ECO

Profesor: Rotaru Elina

Elaborat: D.DIVYSS
 BIOGRAFIA
Eco s-a născut în orașul Alessandria, din regiunea Piemont (nordul Italiei).
Tatăl său, Giulio, a fost contabil, apoi guvernul l-a angajat să participe la trei
războaie. În timpul celui de al II-lea război mondial, Umberto și mama sa,
Giovanna, s-au mutat într-un sat mic din zona muntoasă piemonteză. Eco a
fost educat ca romano-catolic în Societatea St. Francis de Sales, iar în operele
sale, precum și în interviuri, a făcut referire la acest ordin și la fondatorul lui.[23]
 Numele său de familie este probabil un acronim pentru ex caelis
oblatus (Latină: un cadou din cer), care i-a fost atribuit bunicului său (care a
fost orfan) de un funcționar de stat.[24] A studiat la Torino, luându-și licența în
estetică. Din 1971 este profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. A
predat la cele mai faimoase universități din lume, fiind Doctor Honoris Causa a
peste 50 dintre ele. Conduce revista VS. Quaderni di studi semiotici. În anii 1960
 a fost unul dintre reprezentanții de frunte ai avangardei culturale italiene,
numărându-se printre fondatorii revistelor Marcatre și Quindici. Din 1959 este
consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumărate premii și
distincții culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). Este autor de romane,
eseuri, tratate academice și cărți pentru copii. Profesor de semiotică la câteva
dintre cele mai celebre universități europene și americane
 ROMANUL “NUMELE
TRANDAFIRULUI”
 Strălucitoarea sa operă beletristică,
începută în 1980 cu Numele
trandafirului, este renumită pentru
subtilele ei jocuri de limbaj și pentru
abundența simbolurilor și aluziilor
culturale. În notele explicative ale
romanului, Umberto Eco teoretizează
printre primii conceptele 
postmodernismului. Romanul a fost
ecranizat în 1986
OPERE LITERARE
 Diario minimo, 1963 (rom. Jurnal minim, traducere Corina Anton, Ed.
Humanitas, 2004)
 Il nome della rosa, 1980 (rom. Numele trandafirului, traducere Florin
Chirițescu, Ed. Dacia, 1984), Premiul pentru cea mai bună carte a anului și 
Premiul Strega în 1981)
 Il pendolo di Foucault, 1988 (rom. Pendulul lui Foucault, traducere 
Ștefania Mincu și Marin Mincu, Ed. Pontica, 1991), Premiul Bancarella
 Il secondo diario minimo, 1992

 L'isola del giorno prima, 1994 (rom. Insula din ziua de ieri, Ed. Pontica, 1995)

 Baudolino, 2000 (rom. Baudolino, traducere de Ștefania Mincu, Ed. Pontica,

2001)
 La misteriosa fiamma della regina Loana, 2004 (rom. 
Misterioasa flacără a reginei Loana, Ed. Polirom, Iași 2004 și Ed. Pontica,
2005)
 Il Cimitero di Praga, 2010 (rom. Cimitirul din Praga, traducere Ștefania
Mincu, Ed. Polirom, Iași 2010)
 LUCRĂRI DE SEMIOTICĂ-FILOZOFICĂ ȘI CRITICĂ
LITERARĂ

 Il problema estetico in San Tommaso, Torino, Edizioni di

Filosofia, 1956, a doua ediție modificată, Il problema estetico in
Tommaso d'Aquino, Milano, Ed. Bompiani, 1970
 Sviluppo dell'estetica medievale, În Momenti e problemi di storia
dell'estetica, 1959, Milano, Marzorati, a doua ediție
modificată, Arte e bellezza nell'estetica medievale, Milano,
Editura Bompiani, 1987
 Opera aperta, 1962, (rom. Opera deschisă, traducere de Cornel
Mihai Ionescu, Editura pentru Literatura Universală, 1969, Ed.
Paralela 45, 2006 )
 * La struttura assente, 1968 (rom. Structura absentă)

 Segno, 1973

 Trattato di semiotica generale, 1975, (rom. Tratat de semiotică

generală,București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1982)
 OPERE CU CARACTER ESEISTIC ȘI ALTE OPERE

 Apocalittici e integrati, 1964 u. 1978 (rom. Apocaliptici

și integrați . Comunicații de masă și teorii ale culturii de
masaă1964, Polirom, Iași 2008)
 Come si fa una tesi di laurea, 1977 (rom. Cum se face o
teză de licență, Ed. Pontica, 2000, Ed. Polirom, Iași
2006);
 Dalla periferia dell'impero, 1977 șiSette anni di
desiderio, 1983
 Sugli specchi e altri saggi, 1985

 Arte e bellezza nell’estetica medievale, 1987

 Il secondo diario minimo, 1992

 NUMELE TRANDAFIRULUI
Este o povestire istorică, dar și o anchetă pentru găsirea criminalului, având
loc într-o mănăstire italiană în anul 1327. Elemente de semiotică, analiză
biblică, studii medievale și teorie literară se adaugă ficțiunii. Publicat mai întâi
în limba italiană în 1980, cu titlul Il nome della rosa (Numele trandafirului),
traducerea în limba română a apărut 1984. Cartea a primit Premiul pentru cea
mai bună carte a anului și Premiul Strega în 1981.
 La un nivel strict elementar, romanul exemplifică metoda scolastică
 pentru rezolvarea unei crime; este o metodă care era foarte cunoscută în 
secolul al XIV-lea, bazată pe raționament deductiv, în special pe silogisme
9
. William refuză să accepte ca motiv al crimelor simpla posedare
demonică, în ciuda faptului că demonologia servea adesea ca explicație.
Deși în mănăstire există o înțelegere greșită a evenimentelor, iar călugării,
sub influența profețiilor larg răspândite ale lui Gioacchino da Fiore,
credeau că trăiau ultimele zile înainte de venirea lui Anticrist (Apocalipsa
după Ioan era o carte cunoscută în amănunt, și frecvent citată), William,
prin concepțiile sale empirice, reușește să demonstreze că, de fapt,
criminalii sunt oameni în carne și oase. Adunând fapte și observații,
urmându-și intuiția și metoda dialectică, el hotărăște ce trebuie investigat,
așa cum era prescris unui scolastic. Totuși, simpla folosire a logicii nu
ajunge. Variatele semne și întâmplări au semnificație numai în contextele
lor date, iar William trebuie să fie mereu atent la contextul în care
interpretează misterul. Într-adevăr, întreaga povestire îl determină pe
narator, Adso, și pe cititor să recunoască mereu contextul pe care îl
folosește pentru interpretare, ridicând întregul text la niveluri variate, la
care au semnificații hermeneutice diferite.