Umberto Eco

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Umberto Eco

Umberto Eco

Date personale

Născut 5 ianuarie 1932[8][4][3][9][10][11][12][13][14][15][12][16][17][18]
[19][20][21][22][23]
 
Alessandria, Italia[3][24][23] 

Decedat 19 februarie 2016 (84 de ani)[25][4][11][12][13][14][15]

[12][16][17][19][21][23]
 
[3][23]
Milano, Italia  

Cauza
cauze naturale (cancer pancreatic) 
decesului

Căsătorit
Renate Ramge[*] (din 24 septembrie 1962) 
cu

Cetățenie  Italia
 Regatul Italiei 

Ocupație filozof
romancier[*]
eseist
pedagog[*]
scenarist
traducător
profesor universitar[*]
semiotician[*]
scriitor
critic literar[*]
 medievalist 

Pseudoni
Dedalus[1]  
m

Limbi limba italiană[2]

limba franceză
limba latină[3]  

Studii Universitatea din Torino[4][5]  

Profesor
Marco Belpoliti[*]  
pentru

Specie
eseu, roman  
literară

Opere Numele trandafirului

semnificat Diario minimo[*]
ive Pendulul lui Foucault (roman)
Apocalittici e integrati[*]
Come si fa una tesi di laurea[*]  

Influențe[ascunde]

James Joyce
Jorge Luis Borges
Toma de Aquino
Arthur Conan Doyle
Charles Peirce
Immanuel Kant  

Note

Premii Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*]

Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*]
Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și
Artelor[*]
Ordinul de Merit al Republicii Federale
Germania în grad de mare cruce[*]
Premiul pentru Comunicație și Discipline
Umane al Prințesei Asturiilor[*][4]
doctor honoris causa
honorary doctor of the University of
Belgrade[*]
Premiul Médicis pentru literatură străină
Premiul Strega
Honorary doctor of the Free University of
Berlin[*]
Honorary doctor of the University of Liège[*]
Honorary doctor of the Katholieke
Universiteit Leuven[*]
Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad
de Mare Cavaler[*]
Honorary doctor of the Brown University[*]
Doctor honoris causa al Universității Tel
 Aviv[*]
doctor honoris causa
honorary doctor of the University of
Uppsala[*]
honorary doctorate of the University of
Glasgow[*]
honorary doctor of the University of
Athens[*]
honorary doctor of Sofia University[*]
honorary doctor of the University of Tartu[*]
Honorary Doctorate of University of Buenos
Aires[*]
Premiul Statului Austriac pentru literatură
europeană[6]
Q68796930[*]
honorary doctor of the University of Madrid
Complutense[*]
Bancarella Prize[*]
Cesare Pavese Prize[*]
Italian Order of Merit for Culture and Art[*]
honorary doctorate of the University of
Burgos[*][7]
Q101085992[*]
The VIZE 97 Prize[*]  

Semnătură

Prezență online

site web oficial

Internet Movie Database

Modifică date / text 

Umberto Eco (n. 5 ianuarie 1932,[8][4][3][9][10][11][12][13][14][15][12][16][17][18][19][20][21][22]

[23]
 Alessandria, Italia[3][24][23] – d. 19 februarie 2016,[25][4][11][12][13][14][15][12][16][17][19][21]
[23]
 Milano, Italia[3][23]) a fost un scriitor italian, editor, filosof și semiotician.[26] Este
cunoscut în special pentru romanul său Numele trandafirului (Il nome della rosa,
1980), în care a combinat elemente de semiotică într-un cadru ficțional combinat cu
analiză biblică, studii medievale și teorie literară. De atunci a scris mai multe
romane, incluzând Pendulul lui Foucault și Insula din ziua de ieri Cel mai recent
roman al său, Cimitirul din Praga, publicat în 2010, este un best-seller. Umberto Eco
a fost președintele Școlii Superioare de Studii Umaniste, Universitatea din Bologna,
și membru onorific al colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford.[27] A scris texte
academice, cărți pentru copii și multe eseuri.
 Cuprins
 1Biografie
 2Romane
o 2.1Opere literare
o 2.2Cărți pentru copii
o 2.3Lucrări de semiotică-filozofică și critică literară
o 2.4Opere cu caracter eseistic și alte opere
 3Referințe
 4Legături externe
o 4.1Interviuri

Biografie[modificare | modificare sursă]
Eco s-a născut în orașul Alessandria, din regiunea Piemont (nordul Italiei). Tatăl său,
Giulio, a fost contabil, apoi guvernul l-a angajat să participe la trei războaie. În timpul
celui de al II-lea război mondial, Umberto și mama sa, Giovanna, s-au mutat într-un
sat mic din zona muntoasă piemonteză. Eco a fost educat ca romano-catolic în
Societatea St. Francis de Sales, iar în operele sale, precum și în interviuri, a făcut
referire la acest ordin și la fondatorul lui.[28] Numele său de familie este probabil
un acronim pentru ex caelis oblatus (Latină: un cadou din cer), care i-a fost atribuit
bunicului său (care a fost orfan) de un funcționar de stat.[29] A studiat la Torino,
luându-și licența în estetică. Din 1971 este profesor de semiotică la Universitatea
din Bologna. A predat la cele mai faimoase universități din lume, fiind Doctor Honoris
Causa a peste 50 dintre ele. Conduce revista VS. Quaderni di studi semiotici. În anii
1960 a fost unul dintre reprezentanții de frunte ai avangardei culturale italiene,
numărându-se printre fondatorii revistelor Marcatre și Quindici. Din 1959 este
consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumărate premii și distincții
culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). Este autor de romane, eseuri, tratate
academice și cărți pentru copii. Profesor de semiotică la câteva dintre cele mai
celebre universități europene și americane, Umberto Eco a abordat din această
perspectivă aspecte cruciale ale culturii zilelor noastre. Prin opera sa științifică, Eco
este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale,
scrise cu un umor și o ironie nestăvilite, sunt adevărate modele ale genului.

Romane[modificare | modificare sursă]
Strălucitoarea sa operă beletristică, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este
renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj și pentru abundența simbolurilor și
aluziilor culturale. În notele explicative ale romanului, Umberto Eco teoretizează
printre primii conceptele postmodernismului. Romanul a fost ecranizat în 1986.[30]
Opere literare[modificare | modificare sursă]
 Diario minimo, 1963 (rom. Jurnal minim, traducere Corina Anton, Ed.
Humanitas, 2004)
 Il nome della rosa, 1980 (rom. Numele trandafirului, traducere Florin
Chirițescu, Ed. Dacia, 1984), Premiul pentru cea mai bună carte a
anului și Premiul Strega în 1981)
 Il pendolo di Foucault, 1988 (rom. Pendulul lui Foucault, traducere Ștefania
Mincu și Marin Mincu, Ed. Pontica, 1991), Premiul Bancarella
 Il secondo diario minimo, 1992
 L'isola del giorno prima, 1994 (rom. Insula din ziua de ieri, Ed. Pontica, 1995)
 Baudolino, 2000 (rom. Baudolino, traducere de Ștefania Mincu, Ed. Pontica,
2001)
 La misteriosa fiamma della regina Loana, 2004 (rom. Misterioasa flacără a
reginei Loana, Ed. Polirom, Iași 2004 și Ed. Pontica, 2005)
 Il Cimitero di Praga, 2010 (rom. Cimitirul din Praga, traducere Ștefania Mincu,
Ed. Polirom, Iași 2010)
Cărți pentru copii[modificare | modificare sursă]
Toate sunt ilustrate de Eugenio Carmi
 La bomba e il generale, 1966
 I tre cosmonauti, 1963
 Gli gnomi di Gnu, 1992
Lucrări de semiotică-filozofică și critică literară[modificare | modificare
sursă]
 Il problema estetico in San Tommaso, Torino, Edizioni di Filosofia, 1956, a
doua ediție modificată, Il problema estetico in Tommaso d'Aquino, Milano, Ed.
Bompiani, 1970
 Sviluppo dell'estetica medievale, În Momenti e problemi di storia dell'estetica,
1959, Milano, Marzorati, a doua ediție modificată, Arte e bellezza nell'estetica
medievale, Milano, Editura Bompiani, 1987
 Opera aperta, 1962, (rom. Opera deschisă, traducere de Cornel Mihai
Ionescu, Editura pentru Literatura Universală, 1969, Ed. Paralela 45, 2006 )
 * La struttura assente, 1968 (rom. Structura absentă)
 Segno, 1973
 Trattato di semiotica generale, 1975, (rom. Tratat de semiotică
generală,București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1982)
 A semiotic Landscape. Panorama sémiotique. Proceedings of the Ist
Congress of the International Association for Semiotic Studies, Den Haag, Paris,
New York: Mouton (= Approaches to Semiotics, 29), 1979 (cu Seymour Chatman
și Jean-Marie Klinkenberg).
 Lector in fabula. La cooperazione interpretativa nei testi narrativi, 1979
(rom. Lector in fabula(1979, Ed. Univers, 1991)
 Postille a „Il nome della rosa“, 1983
 Semiotica e filosofia del linguaggio, 1984, (Semiotica și filosofia limbajului,
1984)
 I limiti dell'interpretazione, 1990, (rom. Limitele interpretării, Ed Pontica, 1995,
Ed. Polirom, 2011)
 Sei passegiate nei boschi narrativi. Norton Lectures, 1994 (rom. Șase
plimbări prin pădurea narativă)
 Kant e l'ornitorinco, 1997 (rom. Kant și ornitorincul, trad. Stefania Mincu, Ed.
Pontica, 2002, Ed. Polirom, 2010
 Sulla letteratura, 2002 (rom. Despre literatură, 2002)
 Dire quasi la stessa cosa. Esperienze di traduzione, 2003