Lucrare Licenta

UNIVERSITATEA “ŞTEFAN CEL MARE”
SUCEAVA
FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA ROMÂNĂ – FRANCEZĂ
LUCRARE DE DIPLOMĂ
NEOLOGISMELE ITALIENE ÎN OPERA LUI G.

CĂLINESCU
COORDONATOR
CANDIDAT,
ŞTIINŢIFIC,
Prof.univ.dr. IOAN OPREA
- IUNIE –
2004
1
Cuprins
Introducere ……………………………………
………………...2
Cap I G. Călinescu, personalitate a culturii române.

Întâlnirea cu Italia………………………………………4
Cap II Influenţa italiană asupra românei literare moderne…….9
Cap III Aspecte ale împrumutului neologic italian în opera lui

G. Călinescu……………………………………………12
Cap. IV Lexicul neologic italian, prezentare şi interpretare…...15
Concluzii………………………………………………………...36
Bibliografie……………………………………………………...38
2
REZUMAT
Lucrarea Neologismele italiene în opera lui G.

Călinescu , a avut drept scop să evalueze prezenţa
neologismului italian în romanele Bietul Ioanide şi
Scrinul negru .
Putem afirma că naraţiunea predomină decisiv în
compoziţia celor două romane şi, în special, al împrumutului
italian.
Personajele din Bietul Ioanide şi Scrinul negru ,
indiferent de categoria socială, gradul de cultură sau de vîrstă,
folosesc toate acelaşi tip de vocabular, presărat cu neologisme
italiene.
Romanele Bietul Ioanide şi Scrinul negru au
rămas în conştiinţa cititorilor, atît prin complexitatea
evenimentelor şi acţiunilor prezentate, cît şi prin
abundenţa neologismului romanic.
3
INTRODUCERE
Apariţia romanelor Bietul Ioanide şi Scrinul negru a

reprezentat un punct de referinţă în istoria literaturii
române, şi desigur în istoria culturii româneşti. Pînă în
zilele noastre, a continuat să se scrie despre aceste două
romane şi despre autorul lor, fapt ce dovedeşte valoarea
incontestabilă a romanelor, în ciuda valului de critică
negativă în momentul apariţiei lor.
Critica timpului a avut în vedere cîteva aspecte
stringente prezentate cu atîta măiestrie în romane, precum
surprinderea aristocraţiei sub aspectul ei de destin istoric
încheiat, perimat, în contextul apariţiei unei noi lumi,
socialismul. De la un roman la altul, romancierul
surprinde o lume nu numai cu efortul adaptării la timpul
ei, ci şi cu devenirea ei într-o perioadă a istoriei care nu-i
mai aparţine.
Prin Bietul Ioanide şi Scrinul negru , G. Călinescu se
impune ca unul dintre romancierii români cu cea mai mare
profunzime în zugrăvirea lumii aristocratice, de la perioada ei
de graţie, pînă la prăbuşire.
S-ar mai putea totuşi adăuga cîteva aspecte
importante în legătură cu analiza la care au fost supuse cele
două romane. Majoritatea criticilor au omis sau au dat prea
puţină importanţă lexicului utilizat de romancier, în special
împrumutului neologic romanic, cu referire la neologismul
italian atît de prezent în opera sa.
La o analiză mai atentă, se poate observa abundenţa
de neologisme italiene în Bietul Ioanide şi Scrinul negru ,
ţinînd cont şi de formaţia intelectuală a romancierului, faptul
că a fost profesor de limba italiană, punînd în valoare
îndrumările pe care le-a primit de la formatorul său, reputatul
profesor Ramiro Ortiz.
G. Călinescu a fost un scriitor care a folosit din
abundenţă neologismul romanic, şi în special cel italian, fapt
care duce la constatarea că cele două romane, ca de altfel
întreaga operă a scriitorului, se adresează unui public cultivat,
4
cu o anumită experienţă intelectuală şi cu cunoştinţe generale
extinse.
Făcînd apel la Dicţionarul de neologisme şi
Dicţionarul explicativ al limbii române , Ediţia a II-a, vom
încerca să evidenţiem cuvintele neologice italiene prezente în
Bietul Ioanide , Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1986 şi
Scrinul negru ,Editura Junimea, Iaşi, 1996, ediţiile după care s-
a elaborat lucrarea, aducînd, poate , un argument în plus, care
să demonstreze spiritul creativ al romancierului.
5
CAPITOLUL I
G. Călinescu, personalitate a culturii române
Întîlnirea cu Italia.
Apariţia lui G. Călinescu pe scena vieţii a avut loc în

anul 1899, ca fiu ilegitim al lui Tache Căpitănescu şi al Mariei
Vişan. Copilul e crescut de impiegatul C.F.R., Constantin
Călinescu şi soţia sa Maria, în casa cărora mama băiatului era
menajeră.
Veniţi unul către altul din două puncte geografice
diferite: tatăl, vlăstarul unei lumi în amurg, sosea prin
ascendenţi necunoscuţi de pe tărîmurile însorite ale
Mediteranei, mama, ţărancă neştiutoare de carte, cobora din
mun ţii Carpaţi, părinţii naturali ai lui G. Călinescu s-au
despărţit definitiv după naşterea copilului. Mixtura de
ascendenţi trezeşte de obicei în individ, şi istoria literaturii stă
dovadă, nelinişte, chemări nelămurite. La G. Călinescu însă
fondul autohton reprezentat de mamă a menţinut echilibrul,
infuzîndu-i dîrzenia tipic ţărănească şi, timp de aproximativ
patru decenii, vitalitatea ereditară îl va ajuta să urce treptele
afirmării literare.
Influenţa culturii italiene asupra lui G. Călinescu a
început în momentul apariţiei profesorului Ramiro Ortiz la
Facultatea de litere şi filosofie din Bucureşti. “Întîlnirea, în
perioada în care îşi căuta înfrigurat drumul, a fost decisivă şi a
avut în biografia sa acelaşi rol pe care l-a jucat înrîurirea
profesorului de filosofie Martin Knutzen în viaţa studentului
Immanuel Kant.” 1
În profesorul de italiană găsise un maestru sub
supravegherea căruia, entuziast, îşi făcea ucenicia, aşa cum în
Renaştere, viitorii mari pictori începeau prin a amesteca
vopsele în atelierul unui maestro .
La sfîrşitul anului universitar, contractase la
“Cultura Naţională” traducerea cărţii Un uomo finito de
Giovanni Papini şi tot în aceeaşi perioadă a tradus pentru
1
Ion Bălu, Viaţa lui George Călinescu, Editura Cartea Românească, 1981, p.63.
6
revista “Roma” din Decameronul lui Boccaccio Nuvela lui
Nostaglio degli onesti.
Tocmai pentru a avea o imagine adecvată asupra
limbii italiene vorbite, Ramiro Ortiz îl invită într-o excursie în
Italia, intrînd astfel în contact direct cu cultura şi limba
italiană.
G. Călinescu a susţinut examenul de licenţă la limba
şi literatura italiană, iar, la propunerea lui Ramiro Ortiz,
alesese ca subiect Umanismul lui Carducci , aprofundarea
cunoştinţelor de limbă în timpul traducerii dovedindu-se de
mare folos, numeroase neologisme italiene regăsindu-se în
opera călinesciană.
G. Călinescu reuşeşte după un efort îndelungat, să
devină unul dintre studenţii de la Şcoala Română din Roma,
impresionînd, probabil, prin numărul mare de traduceri din
operele unor celebri scriitori italieni precum Giovanni Papini,
Luigi Pirandello sau Alfredo Panzini.
Roma a reprezentat o perioadă decisivă în împlinirea
personalităţii călinesciene, şi după cum afirma Ion Bălu:
“Receptarea intensivă a frumosului italic, unită cu dorinţa
vitală de instruire au avut incalculabile urmări asupra
dezvoltării intelectuale ulterioare.” 2
Formaţia intelectuală a lui George Călinescu se
desăvîrşeşte în ţara lui Dante: “Italia este în ordinea spiritului
întîia mea ţară!” 3
Oarecare pricepere dovedeşte în problemele de
arhitectură şi de urbanism, explicabilă prin specializarea la
Roma şi evidente în romanele ulterioare Bietul Ioanide şi
Scrinul negru .
S-a creat senzaţia, nu de puţine ori, că G. Călinescu
vorbeşte într-un limbaj necunoscut epocii contemporane lui.
Autorul însuşi avea sentimentul deosebirii de semeni: “În
vreme ce ei înoată în platitudini, şi sunt aproape muţi şi orbi
în faţa lumii, eu am idei, percep universul, stabilesc în
permanenţă relaţii care ar părea năstruşnice oricărui onest
burghez.” 4
G. Călinescu a fost o personalitate complexă:
prozator, dramaturg, poet, critic şi istoric literar, eseist,
ziarist. A scris monografii consacrate unor scriitori precum
Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon şi Grigore
2
Ion Bălu, op. Cit., p. 98
3
Ion Bălu, op. Cit., p.99
4
Ion Bălu, op.cit., p.105
7
Alexandrescu. Activitatea sa de critic literar este încununată
prin monumentala Istorie a literaturii române de laorigini
până în prezent , apărută în 1941, conţinând peste 1000 de
pagini in guarto.
Romancierul Călinescu îşi va demonstra zelul creator
prin romanele: Cartea nunţii , Enigma Otiliei , Bietul Ioanide ,
Scrinul negru .
Bietul Ioanide este, indiscutabil, romanul cel mai
controversat dintre toate romanele lui G. Călinescu. Faptul se
explică mai întîi prin categoriile umane şi prin epoca pe care o
reflectă, şi, pe de altă parte, printr-o modalitate artistică
surprinzătoare. Contrar, apariţia romanului Scrinul negru va
înregistra un adevărat succes. Totuşi, entuziasmul pentru
Scrinul negru , puternic la apariţia romanului, se temperează
treptat, şi criticii acreditează din ce în ce mai mult opinia că
Bietul Ioanide rămîne cea mai importantă realizare epică a lui
G. Călinescu.
Stilul neologistic şi percepţia sintetică, proprie
omului de ştiinţă, devin superior artistice în Bietul Ioanide şi
în Scrinul negru .
Interesul pentru intelectualitate arătat de G.
Călinescu în romanele acestea, apare firesc în datele
personalităţii sale. Trăind într-un registru larg actul de cultură,
G. Călinescu ca romancier, şi-a îndreptat firesc atenţia spre
lumea intelectuală şi spre problematica ei. Proza sa atestă nu
numai aplicaţie pentru pictura acestei categorii sociale, ci şi
consangvinitate şi, în cele din urmă, voinţa autorului de a se
exprima pe sine însuşi.
Romancierul Călinescu se va arăta fidel opiniilor
teoreticianului. Felul în care e înfăţişată aristocraţia valahă în
Bietul Ioanide şi în Scrinul negru , în două etape diferite ale
istoriei, confirmă consideraţiile teoretice ale lui G. Călinescu,
asupra acestei clase, în acord totodată cu transformarea ei
realist-istorică. În personalitatea lui G. Călinescu,
teoreticianul preexistă artistului şi-l însoţeşte în actul creator,
fenomenul se relevă cu atît mai mult atunci cînd romancierul
se aplică lumii intelectuale, căreia îi răsfrînge, mai ales în
Bietul Ioanide , o imagine dintre cele mai adecvate şi mai
expresive din întreaga noastră literatură.
Pe lîngă o problematică sever intelectuală, Bietul
Ioanide dezvăluie adîncimea descripţiei unui mediu
intelectual, cu un sistem de referinţe universalist în planul
8
artei şi culturii şi, în fine, cu un limbaj în care neologismul
capătă o mare vigoare plastică. Ceea ce sunt, ceea ce ar putea
face şi ceea ce fac eroii intelectuali formează cea mai mare
parte din substanţa sa narativă. Intenţia mărturisită de autor de
a fi încercat să arate prin acest roman “cum trăiesc spiritele
academice vremurile furtunoase” le dezvăluie în primul rînd
pe ele; roman al unei umanităţi determinate istoric şi social,
Bietul Ioanide constituie o amplă ilustraţie a conştiinţei
intelectuale, faţă în faţă cu ea însăşi într-o societate falsă şi
depreciativă şi într-o epocă de învolburări social-politice cu
finalizare dramatică. “Pentru el –notează C. Jalbă- insul
intelectual este superior responsabil în sine, intelectualitatea
însemnând prin excelenţă condiţie-forţă, condiţie creaţie,
voinţă de a se exprima şi de a înfăptui.” 5
G. Călinescu surprinde în romanul său o
intelectualitate cuprinsă de năzuinţa îmburghezirii, o categorie
în ascensiune, ai cărei inşi erau înzestraţi cu tonusul şi cu
adaptabilitatea necesare de a profita de noile împrejurări
sociale. Semnificativ este domeniul de manifestare al
personajului, faptul că Ioanide poate fi înţeleasă ca o expresie
a necesităţii umane de a construi după legile utilului şi ale
frumosului, de a marca trecerea omului prin lume, printr-o
operă.
Bietul Ioanide rămîne în romanul, se poate spune,
opera cu cea mai densă referire la cultură şi la artă.
“Combustia spirituală a lui Ioanide acoperă un spaţiu vast de
cultură, în genere cel clasic, dar nu numai acesta, şi în
catagrafia lui se poate identifica universul spiritualităţii
autorului însuşi." 6
Scrinul negru înregistrează un destin de receptare
complicat şi dramatic, chiar dacă acesta se desfăşoară pe linia
unui apologetism în fond la fel de vitreg ca refuzul frontal de
recunoaştere a valorii. Treptat însă, romanul se deschide unei
înţelegeri adecvate, el fiind receptat prin valoarea sa
autentică: pictura aristocraţiei într-un moment final al
existenţei ei ca clasă socială. Descrierea vieţii aristocratice ca
şi opera de interpretare, cu valenţe ştiinţifice cere neologisme.
Afluxul de neologisme se poate explica şi prin
formaţia italienistă a lui Călinescu, cu referire în special la
neologismele italiene atât de prezente în opera sa.
5
C. Jalbă, Romanul lui George Călinescu, Ed. Minerva, Bucureşti, 1980, p.98
6
C. Jalbă, op.cit., p.106
9
Prin Bietul Ioanide şi Scrinul negru , G. Călinescu se
impune ca unul dintre romancierii noştri cu cea mai mare
profunzime în zugrăvirea lumii aristocratice. El surprinde
aristocraţia sub aspectul ei de destin istoric încheiat, perimat.
De la un roman la altul, între cele două se constată o
înverşunare în tonul romancierului, satira aristocratică fiind în
Scrinul negru mai violentă, devenind şarjă şi caricatură. Rîsul,
ironia şi satira sunt efecte fireşti ale atitudinii, ale modului de
existenţă şi de comportare al, clasei în acest moment;
aristocratismul în noile date ale istoriei, cu cît se
încăpăţînează să supravieţuiască în noile realităţi, fie şi ca
spirit, cu atît devine mai ridicol şi mai grotesc.
Ceea ce stîrneşte ironia usturătoare a lui G.
Călinescu faţă de aristocraţie este spiritul de castă, hotărît să
supravieţuiască în ciuda istoriei şi a bunului simţ, “acel
orgoliu de a trece printr-o criză istorică”, cum se exprimă
Ioanide. Scrinul negru descrie de fapt un fel de paranoism în
bloc, tradus prin pierderea simţului realităţii istorice prin
trădarea “crizei istorice”, ca pe o aventură extravagantă.
În prezentarea aristocraţiei, Călinescu rămîne un
clasic, un scriitor captat de esenţa morală a clasei, de portretul
ei conturat în cea mai incisivă manieră moralistă, pe un traiect
de istorie complet, încheiat definitiv pentru umanitatea
respectivă.
Bietul Ioanide şi Scrinul negru surprind o lume nu
numai cu năzuinţa adaptării la timpul ei, ci şi cu devenirea ei
într-o perioadă a istoriei care nu-i mai aparţine.
10
CAPITOLUL II
Influen ţa italiană asupra românei literare
Datorită dezvoltării culturale a Italiei medievale

înaintea altor ţări, limba italiană devine de timpuriu un
important furnizor de elemente lexicale pentru majoritatea
limbilor europene, printre care şi limba română, ilustrînd teza
general admisă a transmiterii împrumuturilor după marile
curente de cultură şi civilizaţie.
Cultura italiană a devenit un model pentru toate
culturile europene, limba italiană literară fiind “prima dintre
idiomurile europene care şi-a afirmat identitatea prin
corespondenţa cu o limbă populară şi prin independenţa faţă de
o limbă de cultură şi de cult deosebită, chiar dacă aceasta era
latină.” 7 În orice caz, după franceză, italiana ocupă un loc
important printre idiomurile romanice care au influenţat
româna.
Primii termeni de origine italiană datează din
secolele XV – XVII, provenind de regulă prin filiere
neromanice şi se datorează vechilor relaţii comerciale dintre
Veneţia şi Ţările Române, şi, mai ales, contractelor culturale
realizate de către cărturari moldoveni din secolul al XVII-lea
şi prin intermediul Poloniei.
În epoca lui Brîncoveanu, creşte numărul cuvintelor
italiene pătrunse direct sau indirect, drept consecinţă a
încercării de integrare a Ţărilor Române în mişcarea culturală
din Europa occidentală.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi în
prima parte a secolului al XIX-lea, graţie contactelor cultural
– lingvistice stabilite cu Italia şi cu Occidentul european,
pătrund în Transilvania, direct sau prin intermediul zonei de
cultură austro-ungare, numeroşi termeni neologici latino-
romanici, cei mai mulţi de provenienţă latină. Însă cele mai
multe neologisme latino-romanice (cu etimon italian unic sau
cu etimologie multiplă) sunt asimilate de limba română literară
în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, perioadă în care se
înregistrează şi excesele curentului italienizat. Tot din secolul
al XIX-lea datează, în cea mai mare parte, şi cuvintele italiene
7
Ioan Oprea, Rodica Nagy , Istoria limbii române literare. Epoca modernă, Ed. Universităţii, Suceava,
2002, p.280
11
cu etimon unic, adaptate la sistemul fonetic şi morfologic al
limbii române, de tipul abate , agenţie , etc.
Pentru influenţa italiană exercitată asupra limbii
române, prezintă interes italienismele datorate în special
curentului italienizat promovat de Heliade, cu manifestări mai
intense în Muntenia celei de-a doua jumătăţi a secolului al
XIX-lea. Heliadiştii apelează în mod exagerat la limba italiană
şi introduc cuvinte şi variante italiene care s-au dovedit
neviabile. Cele mai multe se înregistrează la Heliade, A. Pann,
N. Filimon, Gh. Asachi, dar ele apar şi la alţi scriitori care
activează în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (C.
Bolliac, Al. Odobescu, Al. Macedonski, etc.), precum şi în
presa timpului.
Un ultim aflux de neologisme italiene se
înregistrează la sfîrşitul secolului al XIX-lea, prima jumătate a
secolului al XX-lea şi perioada deceniilor trecute.
Cu excepţia lui bravissimo , înregistrat la sfîrşitul
secolului al XVIII-lea, incognito , agio , andante , brio , dacapo ,
pizzicato şi alte cîteva folosite de V. Alecsandri, A. Pann şi N.
Filimon, peste 130 de cuvinte şi locuţiuni italiene – termeni ai
limbajului muzical cult, ai culturii şi artelor în general
neologismele italiene au pătruns în limba română în ultimele
7-8 decenii şi nu au fost asimilate de limba română sau se află
într-un grad redus de asimilare.
Tot de dată recentă sunt şi mulţi dintre termenii
livreşti caracteristici pentru unele terminologii culte ale
lexicului românesc: acvaforte , acvatint , agonal , apogiatură ,
etc. Au existat chiar oameni de cultură români care au apelat
cu predilecţie la împrumuturile din limba italiană. Este cazul
lui G. Călinescu la care, dată fiind formaţia sa intelectuală şi
vocabularul romanic foarte bogat, neologismele italiene sunt
utilizate cu o mare frecvenţă ( ambient , certo , invernal , etc.)
Problema neologismelor este, de fapt, o problemă de
cultură, iar elementele latine au dobîndit statut de termeni
internaţionali prin care capătă denumire ideile noi de-a lungul
secolelor.
Îndreptăţită este opinia lui G. Călinescu, potrivit
căreia: “Neologismele nu le adoptă un român cult ca să
latinizeze o limbă destul de latină, ci ca să urmeze progresul
ideilor europene care, cu adaptările naţionale de care vorbeam,
se exprimă într-o limbă internaţională. […] În fond, noi prin
limba franceză sau italiană (însă după forma italiană)
12
redeşteptăm vocabule latine, încît ar fi mai bine să zicem că
neologismele noastre sunt în general de origine latină şi că
reprezintă vocabularul intelectual european puţin întîrziat.” 8
În general, soarta unui neologism depinde, între alţi
factori, şi de persoanele care-i îmbrăţişează cauza. Cu cîţiva
ani în urmă, au putut să şocheze unele neologisme prezente în
scrisul lui G. Călinescu. Totuşi, o parte din ele s-au impus, cel
puţin în limba şi scrisul unor categorii de intelectuali, şi nu
mai produc astăzi vreo impresie defavorabilă asupra
ascultătorilor sau cititorilor.
În orice caz, în occidentalizarea vocabularului
românei moderne, un rol de seamă l-a avut şi împrumutul de
origine italiană intrat în limba română direct sau mediat, în
urma contactelor cultural-lingvistice, italo-române.
CAPITOLUL III
8
Ştefan Munteanu, Vasile D. Ţâra, Istoria limbii române literare, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1983, p.30.
13
Aspecte ale împrumutului neologic italian în opera
lui G. Călinescu
Un aspect important care trebuie avut în vedere

atunci când este vorba despre romanele Bietul Ioanide şi
Scrinul negru este vocabularul şi în special lexicul neologic
italian.
S-au scris multe pagini despre stilul operei lui G.
Călinescu, despre savoarea limbii utilizate, demonstrîndu-se că
romancierul este un adevărat maestru în arta compoziţională.
Mai puţin s-a vorbit însă de vocabularul din cele două romane
menţionate.
S-a neglijat valoarea stilistică a limbii folosite de
prozator, izbitoare prin abundenţa neologismelor care o
alcătuiesc. Această problemă a fost ridicată anticipat de
scriitorul însuşi: “Mulţi au oroare de neologisme (…) în ideea
că pentru o anumită noţiune nu există decât o singură expresie
justă (…). Cu toate acestea un dicţionar nu va fi niciodată o
operă terminată, fiindcă limba este un proces viu, care se face
chiar în timpul gîndirii, binenţeles după anumite legi ale
gîndirii însăţi.” 9
Naraţiunea predomină decisiv în compoziţia
romanelor şi e realizată pretutindeni cu ajutorul neologismului
precis şi sintetic, deşi insistă analitic pe momente, gesturi şi
situaţii inegale ca valoare epică şi se referă la felurite
elemente ale acţiunii.
Dacă examinăm pasajele dialogate, se constată că,
derogînd de la obiectivul realist consacrat, de definire socială
şi individuală prin vorbire, personajele din Bietul Ioanide şi
Scrinul negru folosesc toate acelaşi vocabular, indiferent de
apartenenţa de clasă sau de gradul de cultură, de vârstă sau de
preocupări.
Modul particular de istorisire care ni se impune în
cele două romane este tocmai stilul neologistic, cu feluritele
sale implicaţii analitice, abstracte şi expresive.
Cantitativ, neologismele italiene din Bietul Ioanide
şi Scrinul negru , sporesc şi prin întrebuinţarea lor pentru
vocabularul tehnic aparţinînd arhitecturii, artei muzicale sau
9
Monica Lazăr, Valori stilistice ale neologismului în “Scrinul negru”, în “Revista de istorie şi teorie
literară”, Ed. Academiei, nr.3-4, 1965, p. 647.
14
coregrafiei. Dintre acestea putem exemplifica prin
împrumuturi italiene ca stucătură < it. stuccatura, campanilă
<it. campanile, stuc <it. stuco, arie <it. aria, violină <it.
violino, do <it. do, pianoforte <it. pianoforte, solfegiu <it.
solfeggio, tarantelă <it. tarantella, :
“ Stucătura de pudră sublinia fenomenul în chipul cel
mai flagrant.” ( Bietul Ioanide , p.13)
“Prinsese oroare de muzica vocală şi de solfegiu .”
( Bietul Ioanide , p.589)
“Sub textul pentru violină era şi acompaniamentul
pentru pianoforte , pe care, din lipsă de partener, Ioanide îl
ignora, nerespectînd exact puzele.” ( Scrinul Negru , p. 357)
“Arhitectul Ioanide jucînd tarantela la Teatrul de
operă şi balet.” ( Scrinul Negru , p.634)
Neologismele italiene sînt utilizate în cele două
romane călinesciene şi pentru denumirea unor profesiuni
precum inginer <it ingegnere sau locotenent <it. locotenente, :
“Acesta era inginerul Nacu, colecţionar de artă, în
măsura economiilor sale.” ( Bietul Ioanide , p.78)
“ Locotenentul Remus Gavrilescu îl ia pe fratele meu
la locotenentul Zamfirache, care avea în pază pe terorist, şi-I
spune : << Vreau să-l văd şi eu la faţă, sînt curios să ştiu cum
arată un anarhist.>>” ( Scrinul Negru , p.625)
Dozajul masiv de neologisme italiene în Bietul
Ioanide şi Scrinul negru , devine procedeu artistic prin nevoia
resimţită de scriitor de a denumi foarte exact noţiunile, de a le
disocia în chipul cel mai minuţios, de a le aplica, într-un
anumit sens, etichete definite, de o precizie aproape
matematică.
La o analiză atentă, din punct de vedere morfologic,
a celor două romane călinesciene, se observă numărul mare de
substantive cu etimologie italiană, precum acvaforte <it.
acquaforte, canalie <it. canaglia, capelă <it. capella,
capodoperă <it. capo d’opera, gelozie <it.gelosia, mafie <it.
mafia, piaţă <it. piazza, serată <it. serrata, bastard <it.
bastardo, maestru <it. maestro, tril <it. trillo, etc., :
“ Canalia ! şopti amabil doamna Valsamany.” ( Bietul
Ioanide , p.5)
“Alerga prin locurile ameninţate, se aşeza cu spatele
la tablouri, făcea sforţări eroice spre a-şi mîntui
capodoperele .” ( Scrinul Negru , p.59)
15
“Felul liniştit cum vorbeşte mama cu tata şi cu
generalul, lipsa lor de gelozie mi s-au părut foarte nostime.”
( Scrinul Negru , p.73)
În ceea ce priveşte numărul adjectivelor şi al
verbelor cu etimologie italiană, putem spune că este foarte
redus, astfel avem adjective ca: danez <it. danese; sau verbe
precum: seral <it. serale, costa <it. costare, oferi <it. offerire,
scuza <scusare, studia <it. studiare, etc., :
“Soneria se auzi repede, voiau să încheie mai curînd
repetiţia generală, spre a face cu putinţă pregătirea
spectacolului seral . ” ( Scrinul Negru , p.651)
“Acesta, e drept, nu participase direct la crimă, dar şi
de-ar fi luat parte, Hangerlioaica l- ar fi scuzat .” .” ( Bietul
Ioanide , p.512)
Acestea sînt doar cîteva exemple care demonstrează
prezenţa elementului neologic italian în Bietul Ioanide şi
Scrinul negru .
G. Călinescu a fost un scriitor care a folosit din
abundenţă neologismul italian, firească urmare a formaţiei sale
intelectuale, italienismul propriu-zis fiind desigur greu de
identificat, uneori altoindu-se pe un cuvînt franţuzesc, alteori
confunzîndu-se cu un latinism.
Cert este că autorul dă dovadă de multă acuitate în
alegerea cuvîntului potrivit, astfel încît, acesta să se ataşeze
perfect contextului şi personajelor, fără a atrage atenţia asupra
sa, fără a părea nenatural sau extravagant.
CAPITOLUL IV
Lexicul neologic italian; prezentare şi interpretare
16
Paginile care urmează cuprind listele de cuvinte
neologice italiene, prezentate în romanele Bietul Ioanide şi
Scrinul negru . Cuvintele sînt aşezate în ordine alfabetică.
Primele pagini cuprind cuvintele cu etimologie unică
italiană, în timp ce ultimele pagini conţin cuvintele cu
etimologie multiplă: italiană-latină şi italiană-franceză.
Substantive cu etimologie italiană
1.Substantive feminine cu etimologie italiană
17
 acvafórte <it. acquaforte
“Luînd ca temă cîteva acvaforte de Aman, adunase
de pildă, mai ales cu concursul doamnei Farfara, un număr de
mobile rebegite, dar graţioase, pe care Expertul cu ajutorul
tapiţerilor le restaurase, şi crease <<un salon românesc din
epoca lui Th. Aman>>, pe care-l petrecuse cu un preţ
impunător.”
( Bietul Ioanide , p 418)
 anticámeră <it. anticamera

“Într-o astfel de anticameră , Pomponescu lua la orele
zece dimineaţa cafeaua cu lapte în sufragerie împreună cu
doamna Pomponescu – mamă şi doamna Pomponescu –
consoartă.”
( Bietul Ioanide , p 129)
“Intrînd în anticameră , lăptăreasa turnă doi litri de

lapte într-o cratiţă de aluminiu, apoi zise cu blîndeţe:
-Poate mă plătiţi şi pe mine!”
( Scrinul negru , p.507)
 armátă < it. armata

“În faţa răsturnării totale a valorilor, voiau parcă să
se fortifice cu ajutorul unei armate de morţi, răspunzînd astfel
ierarhiei noi cu una imposibil de contestat.”
 árie <it. aria
“Cu acest prilej fu solicitată şi Ioana să cînte cîteva
arii franceze cu acompaniamentul pianistului, şi se pune
întrebarea dacă invitarea ei nu pornise la sugestia lui
Pomponescu.”
“Am avut sentimentul că văd aria lui Haendel.”
 bárcă <it. barca

“O barcă cu motor condusă cu propria-ţi mînă şi un
<<hei>>, strigat cu pieptul tău fac mai mult decît toate odele
şi epodele lui Horaţiu.”
18
( Bietul Ioanide , 265)
 burghezíe <it. borghesia

“În gîndul lui califică îndată pe Gaittany drept
<<dobitoc>>, pentru că n-avusese nicidecum intenţia să ia
peste picior aristocraţia, pe care o socotea mai puţin ofensivă
decît burghezia .”
 cámbie <it. cambio

“Sufleţel renunţă la bani pentru post, îi trebuia
cambia ca s-o arate la cunoscuţi, eventual s-o reproducă în
facsimil, în reviste în cazul cînd ar fi fost trădat.”
 campanílă <it. campanile

“Spre a fi mai convingător, transformă proiectul în
machetă de ipsos, ce reprezenta Palatul comunal (cu o
clopotniţă în speţa campanilei din Piaţa San Marco din
Veneţia, însă dreaptă, austeră, turnată în beton armat şi
vărgată cu careuri) şi bazilica.”
 canálie <it. canaglia

“- Canalia ! şopti amabil doamna Valsamany.”
“Lui Ioanide îi repugna să violenteze şi a întreprinde
ceva neconsimţit faţă de Mini I se înfăţişa în minte ca o
purtare de canalie .”
 capélă <it. capella
“Bazilica era mai mult o capelă personală.”
 capodóperă <it. capo d’opera

“Şi aci prestigiul capodoperelor cauza lui Sufleţel o
comoţie morală, fără raport la valoarea muzicii în sine, dar
emoţia era tot aşa de convulsivă ca şi faţă de Georgicele lui
Virgil.”
19
“Alerga prin locurile ameninţate, se aşeza cu spatele
la tablouri, făcea sforţări eroice spre a-şi mîntui
capodoperele .”
 cavalerié <it. cavalleria

“Altfel, avusese gradul de general în cavalerie .”
 copértă <it. coperta

“Pe o foaie de muşama roşie întinsese marfa de
vînzare: siringi Record de dimensiuni mari, două cutii cu
canule pentru injecţii, un binoclu militar în toc de piele, un
termometru de baie în ramă de lemn, cîteva pneuri de bicicletă
şi cronicile în ediţia Kogălniceanu, legate în pînză şi cu
coperta întîiului volum dată la o parte şi pironită cu o
scrumieră de alabastru, de vînzare şi ea.”
 gelozíe <it. gelosia

“Felul liniştit cum vorbeşte mama cu tata şi cu
generalul, lipsa lor de gelozie mi s-a părut foarte nostime.”
 lagúnă <it. laguna

“<<Ce zici de laguna asta?>> îl întrebase odată
Ioanide, în Cişmigiu, voind să-şi continue prin el impresia
asupra bazinurilor asimetrice cu pretenţii de lacustritate
naturală.”
“Cînd apele umflate ale fluviilor se revarsă peste
cîmpuri, înghiţind locuinţele oamenilor, acela care se salvează
sărind de pe acoperiş, într-o luntre, străbătînd neaşteptata
lagună pe care plutesc trunchiuri întregi de copaci, vite
înecate şi deasupra căreia apar coamele stejarilor, ca mici
tufişuri de plante acvatice, nu poate, cu toate pierderile
suferite, să-şi reprime un sentiment de admiraţie pentru
măreţia fenomenului.”
 máfie <it. mafia
20
“Avem de-a face cu o mafie a destrămării, lucrurile
nici nu se mai ascund.”
 mitraliéră <it. mitragliera

“-Bestiile apocaliptice! Mitraliera sau banii!”
“Trei camioane cu bănci se umplură de soldaţi cu tot
echipamentul, inclusiv mitraliere .”
 piaţă <it. piazza

“Ioanide îşi aşezase un fotoliu în drumul plin de
iarbă (strada, într-un cartier nou, era foarte puţin frecventată
de vehicule, fiind nepavată la un capăt) şi reconstituia pe o
masă nişte machete plesnite de clădiri, rînduindu-le în jurul
unei presupuse pieţe în miniatură.”
“Trecură prin trei pieţe vaste, prin ilimitate curţi
interioare, ce dădeau clădirilor perpective de viziuni
arhitecturale de Renaştere.”
 piaţétă <it. piazzetta

“La mine e un fel de piaţetă din care se desfac alte
străzi.”
 schíţă <it. schizzo

“Ioanide trase blocul din buzunar: execută o schiţă ,
apoi începu să măsoare, ceru sfori şi, în tăcere, ajutat de
Cornel, însemnă temelia.”
 serátă <it. serata

“Caty şi-a făcut sală de muzică cu două piane, harfă,
şi dădea cu prietenele ei serate muzicale, la care invitau şi pe
Nicu.”
 spádă <it. spada
21
“Într-o revărsare de ape care-ţi ajunge pînă la pîntece
aş vrea să-l văd pe Achile învîrtind spada .”
 speránţă <it. speranza

“Cîtăva vreme nutri o speranţă nebună în efectul
cererii de graţiere, apoi, cînd înţelese că aceasta va fi respinsă,
frica lui luă forma unui delir furios.”
“Motivul pentru care se adunase la mareşalul
Cornescu monseniorul, prinţul Hanerliu, prinţesa Şerica şi
ceilalţi era următorul: Hangerlioaica îi convoca pe toţi în acea
zi spre a discuta două probleme importante ivite în ultima
vreme, fiindcă aveau obieceiul toţi să se consulte, să se
informeze reciproc, să formuleze speranţe în comun.”
 stímă <it. stima

“Astfel, preţuia motocicleta ca o mare satisfacţie
proprie, totuşi dacă i-ar fi fost prezentată o persoană cu titlu
de inventator al motocicletei nu i-ar fi acordat nici o stimă .”
( Bietul Ioanide , p. 422)
 stradélă <it. stradella

“Scrisoarea era adresată nu la locuinţa lui, ci în
strada Coteşti, o stradelă pe lîngă biserica uniţilor din strada
Polonă.”
 stucătúră <it. stuccatura

“ Stucatura de pudră sublinia fenomenul în chipul cel
mai flagrant.”
 tarantélă <it. tarantella

“Arhitectul Ioanide jucînd tarantela la Teatrul de
operă şi balet.”
 teracótă <it. terracotta
22
“Soba nu arăta nici ea ca oricare alta, ci asemeni
celor bătrîneşti, cu două coloane şi ornamentaţii baroce, însă
construită în teracotă albă.”
 tratatíve <it. trattative

“Madam Pomponescu începu tratative prin Gaittany,
care la rîndu-I se puse în contact cu Hangerliu, în scopul de a
capta pe prinţesă.”
“-Dacă găseşti în altă parte mai ieftin, încheie
tratativele madam Farfara, foarte bine.”
 valútă <it. valuta

“Dar de ce să nu-mi spună? Şi cu ce bani? De unde
valuta ?”
 violină <it. violino

“Solo sau în grupuri, balerinele piruetau pe variaţii
graţioase şi pastorale, în care se distingeau violinele şi
flautele.”
2. Substantive masculine cu etimologie italiană
 bastárd <it. bastardo

“Aci calitatea de bastard intra în joc, avînd o funcţie
onorabilă şi ilegal.”
 dó <it. do
“Apoi, încovoindu-se sever asupra violinei, începu să
cînte aria din sonata lui Tremais, alunecînd degetul spre a
trece pe aceeaşi coardă de la do la nota la de sus cu o extremă
prudenţă şi emoţie.”
 ingíner <it. ingegnere
23
“Acesta era inginerul Nacu, colecţionar de artă, în
măsura economiilor sale.”
“Acesta era inginerul Antoine Hangerliu, căsătorit cu
Şerica Băleanu, rudă a monseniorului şi vestită şi ea prin
veleităţile ei princiare.”
 italián <it. italiano

“Mai tîrziu, uitînd de indispoziţie, primi invitaţia
unui italian bu, cu părul negru şi foarte ondulat şi cu ceafa
voinică şi lată (aceasta din urmă particularitate apărea foarte
răspîndită la bărbaţi).”
 locotenént <it. locotenente

“ Locotenentul Remus Gavrilcea îl ia pe fratele meu
la locotenentul Zamfirache, care avea în pază pe terorist, şi-I
spune: <<Vreau să-l văd şi eu la faţă, sînt curios să ştiu cum
arată un anarhist.>>”
 maéstru <it. maestro

“Dar, în sfîrşit, se simţea mîna maestrului .”
“Însă ca să nu se supere pe Betty şi pe Caty, se aşeza
în capătul mesei, în sufrageria cea mare, şi pierdea un ceas şi
jumătate la un prînz complicat, la care luau parte guvernanta,
maestrul de călărie, o dată un maestru de dans sau de muzică
şi mai întotdeauna invitaţi.”
 ministeriábil <it. ministeriabile

“ Ministeriabilul ridică uşor din umăr şi, tulburat, se
preocupă de mestecarea cu linguriţa a laptelui.”
3. Substantive neutre cu etimologie italiană
 adágio <it. adagio
24
“În fine, vioara solo, acompaniată de harfă, începu
plutitorul adagio .”
 arpégiu <it. arpeggio

“Actul final începu cu un antract muzical, cu
arpegiaturi de harfe.”
 asédiu <it. assedio

“Apoi Hagienuş veni cu un cap de bărbat grec cu
barba plesnită într-o parte, remarcabil prin impresia de păr uns
cu ulei pe care o făcea marmura; după aceea cu un mic
basorelief asirian narînd asediul cetăţii Susa, sub
Asshurbanipal.”
 bastón <it. bastone
“Ştia că acesta nu poate să şadă locului mai mult de
o jumătate de oră, cel mult un ceas, după care epuizîndu-şi
doza de <<perfect>> şi <<da>>, îşi lua bastonul şi trecea…”
 dispréţ <it. disprezzo

“Un exemplar căzu şi în mîinile lui Ioanide, acesta
însă îl aruncă fără a-l citi, dar nu dintr-un sentiment de
dispreţ , ci fiindcă, distrat, nu observă despre ce tratează,
crezînd că e o broşură adventistă.”
 duét <it. duetto

“Siegfrid şi Odette, în duet , începură să danseze.”
 pianofórte <it. pianoforte

“Sub textul pentru violină era şi acompaniamentul
pentru pianoforte , pe care, din lipsă de partener, Ioanide îl
ignora, nerespectînd exact pauzele.”
 pizzicáto <cuv.it.
“Piesa, foarte mult pizzicata în partea a doua, pe c
are o alesese Cucly ca să nu întoarcă placa, era o virtuozitate
25
pentru violină, cu măsuri executate saltato şi trăsături pline şi
vibrante de arcuş.”
 portofóliu <it. portafoglio

“În mod normal, după depunerea portofoliului ,
Pomponescu rămînea cu destui <<amici politici>> ca să-şi
permită menţinerea unei mici curţi.”
 sédiu <it sedio

“Cum de aci înainte regele Lear zicea în glumă,
mergînd la madam Pomponescu, <<mă duc la sediu >>, casa lui
pomponescu fu denumită << sediu >> în mod general.”
“Ajuns în Capitală, rătăci cîtăva vreme, meditînd la
cine să se ducă întîi, în fine se sui la locuinţa Şerichii
Băleanu, la sediul cabinetului numismatic, care se afla într-o
vilă ce aparţinuse unui înalt personaj de la curte.”
 solfégiu <it. solfeggio

“Prinsese oroare de muzica vocală şi de solfegiu .”
 sólo <it. solo

“În materie de muzică îl rugase pe Hergot să-I cînte
solo , fără acompaniament de piano.”
“Un solo de oboi dădea accente triste naraţiunii.”
 stuc <it. stuco

“Pe pereţi, printre o sumedenie de mici picturi în
ulei, reprezentînd peisaje orientale, încadrate în rame
combinate din bucăţi de fildeş şi linii de abanos, tronau două
mari portrete de femei, în rame de stuc poleit, prea de tot late
şi brodate ca uşile de la altare.”
 tril <it. trillo
26
“Ar fi fost, cerîndu-ţi un copil, un egoism stupid ca
al romanilor care mîncau privighetori spre a fi originali,
lipsind pădurile de triluri .”
Adjective cu etimologie italiană
 asediátă <it. assediare

“M-am născut într-o fortăreaţă, în care mă simt
asediată .”
burghéz <it. borghese


“Fiul lui Capgros, magistrat şi deputat înainte de
1900, se proclamă singur Rudolf Hangerliu, zis Capgros,
nevoind să renunţe, din raţiuni politice, la numele de
burghez .”
 danéz <it danese

“Miliţienii priveau un mare cîine danez gri cu pete ca
de fum întins jos la marginea şoselei şi care judecînd după o
baltă de sînge, fusese împuşcat.”
 gelós <it. geloso

“O femeie este geloasă nu numai cînd iubeşte, dar şi
cînd nu mai este iubită.”
 italian <it. italiano

“Pe o ladă de formă italiană (ca o cassapanca
sculptată cu flori şi capete de îngeri) se ridica un vraf de cărţi
îmbrăcate în piele, păstrînd – după aspectul lor de vechime,
cotoarele imprimate în aur şi găurile de cari – ediţii din
secolul al XVIII-lea.”
27
 negatív <it. negativo
“Zenaida Manu, zisă Străchineasca, clătina mereu din
cap, aparent negativ .”
 serál <it. serale

“Soneria se auzi repede, vroiau să încheie mai curînd
repetiţia generală, spre a face cu putinţă pregătirea
spectacolului seral .”
 strániu <it. stranio cf.it. strano

“Lipsa de contact cu alţi copii, într-o şcoală, făcuse
pe Filip meditativ şi emotiv, şi asta se vedea din exerciţiile
sale la clavecin caracterizate printr-o sensibilitate stranie
pentru acea vîrstă, avînd în vedere că n-avea o vocaţie
excepţională pentru muzică.”
 studiát <it. studiare

“Fapt este că reverberaţia străzii a fost studiată
noaptea, din moment ce, după acest examen, Munteanu, trecînd
cu maşina pe stradă, a ochit becul cu revolverul.”
“Pălăria, sutana, pantofii se învechiseră, dar prelatul
le curăţa cu zelul cu care o pisică îşi linge blana şi apărea
mereu sclivisit, foşnitor şi de o smerenie studiată .”
Adverbe cu etimologie italiană
 allégro <cuv.it.
“Orchestra cînta allegro vivo, simbolizînd naraţia
vieţii sale, pe care Odette o face lui Siegfrid.”
28
 piáno <cuv.it.
“Cînd însă descria punţi curbe deasupra parchetului,
întindea mîinile lateral, într-un gest de plutire pe fluide, şi se
ridica sau cobora mai uşor sau mai plină de pondere după cum
pasajul era piano ori forte.”
( Scrinul negru , p. 179)
Verbe cu etimologie italiană
 costá <it. costare

“Cît te-a costat materialul?”
 intoná <it. intonare

“Ex-ministrul fusese impresionat afară din cale de
procesiunea de lumînări din faţa casei sale şi de corpul
plutonului cu cizme intonînd :
Strigăm în ciuda sorţii:
Să ne trăiască morţii !”
 invidiá <it. invidiare

“-Trăim vremuri măreţe, perora Ioanide, privit cu
coada ochiului de către trecători, peste un secol urmaşii ne vor
invidia, aşa cum invidiem noi pe contemporanii lui
Robespierre şi ai lui Bonaparte.”
 oferí <it. offerire

“Reprezentantul oferi din proprie iniţiativă o chirie
disproporţionat de mare faţă de valoarea localului, la care
Gulimănescu, lacom, mai reclamă un mic spor, ceea ce i se
făgădui.”
29
 salutá <it. salutare
“Nu trecea o dată fără să zică <<sărut mîinile>> sau
să salute .”
 scuzá <it. scuzare

“Acesta, e drept, nu participase direct la crimă, dar şi
de-ar fi luat parte, Hangerlioaica l-ar fi scuzat .”
 studiá <it. studiare

“-Am făcut aici un calcul minim, vi-l las să-l
studiaţi , directorul de cabinet îmi va comunica aprecierea
dumneavoastră.”
Substantive şi adjective cu etimologie

italiană şi latină
 alabástru <it. alabastro , lat. alabastrum

“Pe o foaie de muşama roşie întinsese marfa de
vînzare: siringi Record de dimensiuni mari, două cutii cu
canule pentru injecţii, un binoclu militar în toc de piele, un
termometru de baie în ramă de lemn, cîteva pneuri de bicicletă
şi cronicile în ediţia Kogălniceanu, legate în pînză şi cu
coperta întîiului volum dată la o parte şi pironită cu o
scrumieră de alabastru , de vînzare şi ea.”
 áncoră <it. lat. ancora

“Şi cau un paradox – aproape de intrere, încolăcit ca
un şarpe, se vedea un lanţ puţin ruginit, terminat cu o ancoră
moderată de iaht sau de barcă cu motor.”
30
“În schimb , stătu pînă la ridicarea ancorei , fluturînd
o batistă, Seraphin.”
 austriac <it. austriaco , lat. austriacus
“Vasul părea austriac , iar peisajul danubian, ce se
zărea puţin în fund, era mai degrabă vienez.”
 capitél <it. capitello , lat. capitellum

“Pe partea dinspre oraş a falezei, care era pavată cu
lespezi de piatră, se înşirau mari blocuri de piatră cu coloane
dorice sau cu pilaştri încununaţi de capiteluri în ordinul ionic,
formînd peristil sau doar aplicate direct asupra faţadei.”
 capítol <it. capitolo , lat. capitulum

“Milimetrul acesta e teribil de vast, e distanţa dintre
fişa unui penitenciar şi un capitol trist într-un manual de
istorie, alături de adevăraţii revoluţionari.”
 falsitáte <it. falsitá , lat. falsitas ,- atis

“_Ţţ, ţţ, ţţ ! făcea din buze Gaittany cu o falsitate
evidentă.”
 fórţe <it. forte , lat. fortis

“Urma deci să estimeze adevăratul raport de forţe .”
 invídie <it.,lat. invidia

“Pomponescu era în mod normal un om agreabil, deşi
pasibil de crize de invidie şi mizantropie şi care nu trecea
niciodată în antipatiile sale la gesturi violente şi vulgare.”
 mansuetúdine <lat. mansuetudo ,- inis ,

it. mansuétudine
“Astfel, cîinele său Ştolţ revela sufletul cel mai
candid şi mai plin de mansuetudine , ochii lui exprimau o
abdicare totală în faţa voinţei stăpînului, şi totuşi erau
31
momente cînd Ştolţ, dînd din coadă şi lăsîndu-se jos, refuza cu
respect a se supune.”
 mecánic <lat. mechanica , it. meccanica

“Părea un mecanic .”
 óperă <lat.,it. opera

“Cel puţin Gonzalo avea sentimentul că face operă
riguroasă de ştiinţă, şi asta îl ajuta să suporte o existenţă
insipidă pentru oricare altul.”
“Se aşeza înaintea lui, închizînd ochii pe jumătate,
părînd a nu înţelege nimic din ce se vorbea în jurul său, dacă
nu avea vreun raport la opera pe care o contempla.”
 stat <it. stato , lat. status

“La 1848, revoluţionarii voiau unitatea şi
democraţia, acum însă, cînd avem un stat unitar, ce putem visa
cu ajutorul unei puteri străine, care ajută devizionismul?”
“-S-ajute Dumnezeu statului socialist să facă cît mai
multe autobuze ca astea, care sînt o mîndrie pentru ţara
noastră.”
Verbe cu etimologie italiană şi latină
 salvá <lat.,it. salvare

“Deci Tudorel avea să rămînă un ocnaş iar dacă, prin
forţa evenimentelor s-ar fi salvat , nimeni nu l-ar fi spălat de
pata notorie de a fi făptuit un omor.”
“Această fată e nebună, îşi zise arhitectul, trebuie
s-o salvăm cu orice chip.”
32
 sperá <lat., it. sperare

“Ioanide traduse astfel : <<Îl dă afară de la catedră şi
el mai speră !>>”
 tratá <it trattare , lat. tractare
“Nu trăda alcovul, în schimb trata pe Demirgian cu
autoritate, şi soţul verifica la tot pasul superioritatea
Sultanei.”
Substantive şi adjective cu etimologie

italiană şi franceză
 ácont <it. accónto , fr. acompte

“Îţi dăm cît vrei, acont imediat, cît vrei…”
 americán <cf.it. americano , fr. américain

“Interioarele erau luxoase şi confortabile, un horn de
piatră îngăduia să se facă la nevoie foc în mari căminuri,
sofale vaste, fotolii voluptoase şi adînci, rafturi de cărţi în
adîncimea peretelui de lemn, sufragerie pentru douăsprezece
persoane, nimic nu lipsea din somptuoasa baracă, luminată
electric printr-o mică uzină proprie, binenţeles nici baia,
folosind apa unui rezervor alimentat prin puţuri americane .”
 baritón <it. baritono , fr. baryton

“Tot timpul mi-a cîntat cu glas de bariton Santa
Lucia.”
 basoreliéf <it. bassorelievo , fr. basrelief

“Lipeam peste tot basoreliefuri colosale şi monştri
din teracotă.”
33
 burghéz <it. borghese , fr. bourgeois
“Aceşti oameni aveau imaginaţie, nu erau burghezi
care comandă cu bucata.”
 cimént <it. cimento , fr. ciment

“Astfel, totul avea să coste foarte puţin, afară de
ciment şi var, ce trebuiau transportate de la oraş.”
“Am strîns de mult tot ce-mi trebuie, nişte cărămidă,
ceva ciment , bolovani.”
 cortégiu <it. corteggio , fr. cortége

“Cînd însă văzu că clopotele şi cîntările se înteţesc şi
cortegiul porneşte din nou, îşi reaprinse lumînarea la aceea a
doamnei Farfara.”
 dantésc <it. dantésco , fr. dantesque

“Intrînd pe o uliţă de mahala din dreapta şoselei, te
aflai deodată în faţa unei bolgii danteşti pe fundul căreia
forfotea un bîlci.”
 detáliu <it. dettaglio , fr. détail

“Demirgian era senzual, şi printre covoare păstra
culegeri de pornografii plastice chineze şi japoneze, remarca
prin vitrină, pe stradă, femeile cu un detaliu picant, nu priza
trpurile macerate, ci carnaţia planturoasă!”
 dizgráţie <it. disgrazia cf.fr. disgrâce

“-E în dizgraţie , zise, Gulimănescu.”
( Scrinul negru ,p.396)
 drapél <it. drapello , cf.fr. drapeau

“-În curînd, tovarăşe profesor, drapelul va fîlfîi
deasupra palatului nostru, zise Dragavei către Ioanide, alături
de care urca scările de marmură ale intrării principale.”
34
 fascíst <it. fascista , fr. fasciste

“Erau versuri de la două jurnale, unul favorabil,
exprimînd părerile cercurilor reacţionare sau de-a dreptul
fasciste , progermane şi antisovietice, celălalt democrat,
defavorabil lui Gavrilcea.”
“-Săriţi, fasciştii , imperialiştii!”
(Scrinul negru , p. 108)
 fascísm <it. fascismo ,fr. fascisme

“În Sicilia există o veche tendinţă izolaţionistî, din
nefericire fascismul a sugrumat violent <<spiritul din Sud>>,
încît şansele noastre erau foarte mici.”
 francéz <it. francese , fr. français

“Prinţesa ticlui o scrisoare vibrantă către Charles
Maurras şi Leon Daudet, cu gîndul de a o expedia cu avionu
celor doi polemişti francezi .”
“Străinul, în aşteptarea lui Sufleţel, care venea mai
pe urmă-I fiindcă se îmbrăca cu un pardesiu peste cămaşă, luă
de pe masă un volum ce conţinea traducerea în franceză a unei
părţi din Capitolul lui Karl Marx.”
 gondólă <it. gondola , fr. gondole

“Aci în Veneţia m-am lovit piept în piept, în piaţa
San Marco, cu Max Hangerliu, care a insistat să mă plimbe în
gondolă , luînd vîsla din mîna barcagiului şi împingînd el
gondola .”
 madónă <it. madonna ,fr. madone

“În fund, pe un altar înalt, şedea, ca o madonă , o fată
tînără cu pletele risipite în aer, în cerc eteric, ca o coamă de
pin, şi care nu era cu totul nudă.”
 rócă <it. rocca , cf.fr. roc
35
“Materialul de construcţie urma să fie piatra de
Dobrogea şi rocă de mare, pufoasă, de cochilii, fără a exclude,
la nevoie, zidăria albă.”
 sol <it., fr. sol

“Filip cîntă o mică serenadă în sol major de
Domenico Scarlatti, presărată cu triburi şi arpegiaturi în stilul
pompos jălalnic al secolului XVIII, deşteptate parcă dintr-un
şir de pahare de cristal.”
 stímă <it. stima , cf.fr. estime

“De altfelk arhitectul o luase drept secretar de cîţiva
ani, înainte ca puterea graţioasă de conducere a Miniei să se fi
relevat în mod oficial, şi Mini păstrase acest post neoficial din
stimă , deoarece Ioanide nu se putea descurca singur, avea
oroare de telefon, nu se familiarizase cu noile instituţii.”
 témpo <it.,fr. tempo

“-Apoi, orchestra, condusă prudent de bagheta
dirijorului , cîntămăsurile unui dans pe temă rusească şi în
tempo moderat.”
 trémolo <it. tremolo , fr. trémolo

“Orchestra începu să cînte celebrul andante mosso cu
tremolo de violine şi acompaniament de harfe.”
 traváliu <it. travaglio , cf.fr. travail

“Ce ni se pare graţios de departe e rezultatul unui
travaliu fizic extraordinar.”
 virtuóz <it. virtuoso , fr. virtuose

“Ce mai vorbă, eşti un virtuoz .”
36
Verbe cu etimologie italiană şi franceză
 nará <it. narrare , fr. narrer

“Smărăndache nara că, fiind într-o excursie de
intelectuali în străinătate, Sufleţel a primit o telegramă din
partea Aurorei cu acest conţinut: <<De ce întîrzii?>>”
 conferí <fr. conférer , it. conferire
“Apoi afirma că Pomponescu î-a spus cum că
ministrul de război, cu care a conferit în Consiliul de Miniştri,
s-a arătat extrem de binevoitor, însă I-a atras atenţia că sînt
mari greutăţi.”
Interjecţii cu etimologie italiană şi franceză
 adío <it. addio , fr. adieu

“-Maica Maximila, le zise în chip de rămas bun
stareţa, a ieşit din lumea aceasta şi vă spune adio prin glasul
meu.”
 brávo <fr.,it. bravo

“- Bravo ! Era cît pe ce să strige Leu.”
37
CONCLUZII
Lucrarea Neologismele italiene în opera lui G.

Călinescu , a avut drept scop să evalueze prezenţa
neologismului italian în romanele Bietul Ioanide şi Scrinul
negru.
Putem afirma că naraţiunea predomină decisiv în
compoziţia celor două romane şi e realizată pretutindeni cu
ajutorul neologismului romanic şi, în special, al împrumutului
italian.
Folosirea consecventă a neologismului cenzurează
permanent participarea sentimentală a naratorului la aspectele
şi evenimentele acţiunii. El domină materialul, îl selectează şi-
l analizează, îl prezintă în limbajul care convine cel mai mult
punerii în evidenţă a acestor operaţii.
Se poate observa că personajele din Bietul Ioanide şi
Scrinul negru , indiferent de categoria socială, gradul de
cultură sau de vîrstă, folosesc toate acelaşi tip de vocabular,
presărat cu neologisme italiene.
Împrumutul neologic romanic, în general, are la bază
circulaţia cuvintelor în interiorul unei limbi şi între limbi. În
cazul împrumutului italian, este vorba în special de termeni
tehnici aparţinînd arhitecturii, artei muzicale, coregrafiei,
administraţiei, etc., acceptaţi în unanimitate de societate,
pentru a completa lipsurile existente în vocabularul limbii.
Preferinţa pentru împrumutul neologic italian este de
la sine înţeleasă, ţinînd cont de originea comună a limbilor.
Româna şi italiana fac parte din aceeaşi familie lingvistică, a
limbilor romanice, iar asemănarea formală şi fonetică a
cuviontelor a permis acceptarea şi integrarea lor în fondul
vocabularului. Cu timpul ele au cunoscut o circulaţie tot mai
largă, lărgindu-şi sfera de utilizare în medii sociale diferite.
Dovadă este prezenţa lor în vorbirea personajelor din Bietul
Ioanide şi Scrinul negru , care, indiferent de categoria socială
din care fac parte, uzează de aceste neologisme.
Romanele Bietul Ioanide şi Scrinul negru au rămas în
conştiinţa cititorilor, atît prin complexitatea evenimentelor şi
38
acţiunilor prezentate, cît şi prin abundenţa neologismului
romanic.
39
BIBLIOGRAFIE
1. Bălu, I. Viaţa lui George Călinescu , Ed. Cartea

Românească, Bucureşti, 1981
2. Călinescu, G Bietul Ioanide , Ed. Cartea
Românească,Bucureşti, 1986, ediţia
după care s-a elaborat lucrarea
3. Călinescu, G Scrinul negru , Ed. Junimea, Iaşi,
1996, ediţia
după care s-a elaborat lucrarea
4. Gheţie, I Istoria limbii române literare , Ed.
Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,
1978
5. Jalbă, C Romanul lui George Călinescu ,
Ed.Minerva, Bucureşti, 1980
6. Lazăr, Monica Valori stilistice ale neologismului în
Scrinul negru ,RITL, Ed. Academiei,
14, nr. 3-4, 1965
7. Marcu, F., Dicţionar de neologisme , Ed.
Maneca, C. Academiei, Bucureşti, 1978
8. Mocanu, Marin Z. Cuvinte italiene pătrunse în limba
română prin intermediul unor limbi
neromanice , în SCL,XXXI 1980,p.
247-256
9. Mocanu, Marin Z . Periodizarea împrumuturilor
italiene pătrunse în limba română , I,
în SCL, XXIX 1978,p. 641-652, II, în
SCL, XXX 1979, p. 23-30
10. Munteanu, Şt., Istoria limbii române literare , Ed.
Ţâra, D. Vasile Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1983
11. Oprea, I., Istoria limbii române literare ,

Nagy, Rodica Epoca modernă, Ed. Universităţii,
Suceava, 2002
12. xxx Dicţionarul explicativ al limbii
române , Ed. A II-a; Academia
40
Română, Ed. Univers Enciclopedic,
Bucureşti, 1998
41

Lucrare Licenta

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare Licenta

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “ŞTEFAN CEL MARE”

NEOLOGISMELE ITALIENE ÎN OPERA LUI G.

Cap I G. Călinescu, personalitate a culturii române.

Cap II Influenţa italiană asupra românei literare moderne…….9

Cap III Aspecte ale împrumutului neologic italian în opera lui

Cap. IV Lexicul neologic italian, prezentare şi interpretare…...15

Lucrarea Neologismele italiene în opera lui G.

Apariţia romanelor Bietul Ioanide şi Scrinul negru a

Apariţia lui G. Călinescu pe scena vieţii a avut loc în

Datorită dezvoltării culturale a Italiei medievale

Un aspect important care trebuie avut în vedere

Substantive cu etimologie italiană

1.Substantive feminine cu etimologie italiană

 anticámeră <it. anticamera

“Intrînd în anticameră , lăptăreasa turnă doi litri de

 armátă < it. armata

 bárcă <it. barca

 burghezíe <it. borghesia

 cámbie <it. cambio

 campanílă <it. campanile

 canálie <it. canaglia

 capodóperă <it. capo d’opera

 cavalerié <it. cavalleria

 copértă <it. coperta

 gelozíe <it. gelosia

 lagúnă <it. laguna

 máfie <it. mafia

 mitraliéră <it. mitragliera

 piaţă <it. piazza

 piaţétă <it. piazzetta

 schíţă <it. schizzo

 serátă <it. serata

 spádă <it. spada

 speránţă <it. speranza

 stímă <it. stima

 stradélă <it. stradella

 stucătúră <it. stuccatura

 tarantélă <it. tarantella

 teracótă <it. terracotta

 tratatíve <it. trattative

 valútă <it. valuta

 violină <it. violino

2. Substantive masculine cu etimologie italiană

 bastárd <it. bastardo

 ingíner <it. ingegnere

 italián <it. italiano

 locotenént <it. locotenente

 maéstru <it. maestro

 ministeriábil <it. ministeriabile

3. Substantive neutre cu etimologie italiană

 adágio <it. adagio

 arpégiu <it. arpeggio

 asédiu <it. assedio

 dispréţ <it. disprezzo

 duét <it. duetto

 pianofórte <it. pianoforte

 portofóliu <it. portafoglio

 sédiu <it sedio

 solfégiu <it. solfeggio

 sólo <it. solo

 stuc <it. stuco

 tril <it. trillo

Adjective cu etimologie italiană