Politete pozitiva sau politete negativa?

De multe ori cursantii ma intreaba: cum se poate sa vorbim despre

politete negativa cind am invatat cu totii sa consideram ca e un lucru bun
sa fii politicos? Si de aceea ma simt obligat sa le explic ca nu e o noua
interpretare a bunelor maniere in stilul parvenitismului social la moda acum,
in care politetea nu mai este de bon ton ci e doar o perspectiva pragmatica
asupra politetii, care considera ca politetea poate fi pozitiva sau negativa in
functie de modul in care emitatorul doreste sa se apropie sau sa se
pastreze la distanta fata de receptorul sau.
Cu alte cuvinte, politetea pozitiva are functie integrativa, adica 
emitatorul are tot interesul de a coopera si doreste sa il atraga si pe
receptor in aceasta actiune, pe cind politetea negativa urmareste crearea
de bariere si pe blocarea distantei dintre interlocutori. Din punct de vedere
al proxemicii, as spune ca locul politetii pozitive este in zona personala, in
timp ce locul politetii negative se afla undeva in zona sociala, poate chiar in
zona ei periferica, exterioara. Acest lucru se traduce prin faptul ca, atunci
cind dorim sa aplicam strategiile pozitive avem tendinta sa ne apropiem de
interlocutor, pentru a putea sa il inglobam in zona noastra personala, pe
cind aplicarea strategiilor negative ne va face sa ne indepartam de
interlocutor pentru a-l plasa in zona sociala.
Dar cum functioneaza, de fapt, politetea?  Atitudine, comportare
conforma cu buna-cuviinta, amabila, politicoasa; amabilitate.  Cu alte
cuvinte, politetea este, de fapt, o strategie de adaptare la conventiile
sociale existente la un moment dat. Prin strategiile sale, politetea creeaza
conditiile unei interpretari adecvate a intentiei de comunicare, pentru ca
uneori aceasta poate fi inteleasa gresit de catre interlocutor. Prin urmare,
folosirea politetii - pozitive sau negative - are ca scop o clarificare a
contextului in care trebuie decodificat mesajul.
In concluzie, atunci cind emitatorul isi construieste mesajul folosind
politetea pozitiva,  el incearca sa isi sublinieze interesul si aprecierea
pentru receptorul sau. In acest fel, mesajul va cauta sa sublinieze
aprobarea emitatorului si punctele sale comune cu interlocutorul, avind ca
obiectiv principal o constructie care sa nu poate fi interpretata cu usurinta
drept ostila.
Ce putem face pentru a lansa un mesaj politicos pozitiv, pe care
interlocutorul nostru sa nu il interpreteze drept amenintator? Avem mai
multe metode:
  sa ne exageram interesul, aprobarea si simpatia fata de 
interlocutorul nostru si de ideile expuse de acesta.
 sa facem observatii cu privire la receptor, opiniile si actiunile sale,
care sa ii arate ca vorbim in cunostinta de cauza si ca apreceirea
noastra este reala.
 sa folosim ascultarea activa, prin parafrazarea sau chiar prin reluarea
completa a spuselor interlocutorului
 sa folosim marci de identitate care sa puna in evidenta apartenentala
noastra la acelasi grup social ca si interlocutorul.
Pe linga aceste lucruri, mai avem posibilitatea de a folosi subiectele
“sigure” de discutie (vremea e cel mai sigur subiect!) precum si glumele
lipsite de orice tenta ofensatoare (nu spuneti bancuri cu olteni, moldoveni,
ardeleni, femei, homosexuali, unguri!).
Pe de alta parte, atunci cind vrem sa  ridicam si sa pastram barierele
in relatia cu o persoana cu ajutorul politetii negative avem citeva strategii
care ne stau la indemina. In mare, ele urmareasc sa atenueze socul sau
prejudiciul adus interlocutorului prin actul de comunicare performat, dar
pastreaza distanta existenta intre cei doi participanti.
Cum procedam ca mesajul nostru sa nu para izvorit din dorinta de a
ne admonesta
 Formulam direct scuze, sa ne diminuam propria personalitate in
raport cu interlocutorul, exagerind valoarea acestuia. Sigur, trebuie sa
avem in vedere sa nu devenim penibili sau servili, dar uneori aceasta
strategie poate sa ne salveze dintr-o situatie grea.
 Impersonalizam enunturile, lucru care functioneaza foarte bine cind
interlcoutorul are o personalitate dominatoare si nu accepta cu usurinta
opiniile altora (in loc de eu stiu ca spunem se crede/spune ca …)
 Folosim intrebari exploratorii in loc de reprosuri.
 Incepem prin a ne declara neputinta de a intelege ceea ce vrea sa ne
spuna interlocutorul in loc sa il criticam direct.
Toate aceste strategii ale politetii, pozitive sau negative au ca tinta
realizarea unei comunicari eficiente care sa evite conflictele cu ceilalti. Ele
pot ajuta si la detensionarea unei situatii care a escaladat spre agresivitate
din cauza ca receptorul a interpretat drept ostile mesajele transmise de
emitator.
In concluzie, urmariti cu atentie ceea ce spune interlocutorul si folositi
strategia potrivita pentru a evita conflictele si a putea sa va indepliniti
obiectivele de comunicare!