Politete pozitiva sau politete negativa?

De multe ori cursantii ma intreaba: cum se poate sa vorbim despre

politete negativa cind am invatat cu totii sa consideram ca e un
lucru bun sa fii politicos? Si de aceea ma simt obligat sa le explic
ca nu e o noua interpretare a bunelor maniere in stilul
parvenitismului social la moda acum, in care politetea nu mai este
de bon ton ci e doar o perspectiva pragmatica asupra politetii, care
considera ca politetea poate fi pozitiva sau negativa in functie de
modul in care emitatorul doreste sa se apropie sau sa se pastreze la
distanta fata de receptorul sau.

Cu alte cuvinte, politetea pozitiva are functie integrativa, adica 

emitatorul are tot interesul de a coopera si doreste sa il atraga si pe
receptor in aceasta actiune, pe cind politetea negativa urmareste
crearea de bariere si pe blocarea distantei dintre interlocutori. Din
punct de vedere al proxemicii, as spune ca locul politetii pozitive
este in zona personala, in timp ce locul politetii negative se afla
undeva in zona sociala, poate chiar in zona ei periferica, exterioara.
Acest lucru se traduce prin faptul ca, atunci cind dorim sa aplicam
strategiile pozitive avem tendinta sa ne apropiem de interlocutor,
pentru a putea sa il inglobam in zona noastra personala, pe cind
aplicarea strategiilor negative ne va face sa ne indepartam de
interlocutor pentru a-l plasa in zona sociala.

Dar cum functioneaza, de fapt, politetea? DEX-ul ne da

urmatoarea definitie: POLITETE, (2) politeti, s.f. 1. Atitudine,
comportare conforma cu buna-cuviinta, amabila, politicoasa;
amabilitate.  Cu alte cuvinte, politetea este, de fapt, o strategie de
adaptare la conventiile sociale existente la un moment dat. Prin
strategiile sale, politetea creeaza conditiile unei interpretari
adecvate a intentiei de comunicare, pentru ca uneori aceasta poate
fi inteleasa gresit de catre interlocutor. Prin urmare, folosirea
politetii - pozitive sau negative - are ca scop o clarificare a
contextului in care trebuie decodificat mesajul.
In concluzie, atunci cind emitatorul isi construieste mesajul
folosind politetea pozitiva,  el incearca sa isi sublinieze interesul si
aprecierea pentru receptorul sau. In acest fel, mesajul va cauta sa
sublinieze aprobarea emitatorului si punctele sale comune cu
interlocutorul, avind ca obiectiv principal o constructie care sa nu
poate fi interpretata cu usurinta drept ostila.

Ce putem face pentru a lansa un mesaj politicos pozitiv, pe care

interlocutorul nostru sa nu il interpreteze drept amenintator? Avem
mai multe metode:

 sa ne exageram interesul, aprobarea si simpatia fata de 

interlocutorul nostru si de ideile expuse de acesta.
 sa facem observatii cu privire la receptor, opiniile si actiunile
sale, care sa ii arate ca vorbim in cunostinta de cauza si ca
apreceirea noastra este reala.
 sa folosim ascultarea activa, prin parafrazarea sau chiar prin
reluarea completa a spuselor interlocutorului
 sa folosim marci de identitate care sa puna in evidenta
apartenentala noastra la acelasi grup social ca si
interlocutorul.

Pe linga aceste lucruri, mai avem posibilitatea de a folosi

subiectele “sigure” de discutie (vremea e cel mai sigur subiect!)
precum si glumele lipsite de orice tenta ofensatoare (nu spuneti
bancuri cu olteni, moldoveni, ardeleni, femei, homosexuali,
unguri!).

Pe de alta parte, atunci cind vrem sa  ridicam si sa pastram

barierele in relatia cu o persoana cu ajutorul politetii negative avem
citeva strategii care ne stau la indemina. In mare, ele urmareasc sa
atenueze socul sau prejudiciul adus interlocutorului prin actul de
comunicare performat, dar pastreaza distanta existenta intre cei doi
participanti.
Cum procedam ca mesajul nostru sa nu para izvorit din dorinta de
a ne admonesta

 Formulam direct scuze, sa ne diminuam propria personalitate

in raport cu interlocutorul, exagerind valoarea acestuia.
Sigur, trebuie sa avem in vedere sa nu devenim penibili sau
servili, dar uneori aceasta strategie poate sa ne salveze dintr-o
situatie grea.
 Impersonalizam enunturile, lucru care functioneaza foarte
bine cind interlcoutorul are o personalitate dominatoare si nu
accepta cu usurinta opiniile altora (in loc de eu stiu ca
spunem se crede/spune ca …)
 Folosim intrebari exploratorii in loc de reprosuri.
 Incepem prin a ne declara neputinta de a intelege ceea ce vrea
sa ne spuna interlocutorul in loc sa il criticam direct.

Toate aceste strategii ale politetii, pozitive sau negative au ca tinta

realizarea unei comunicari eficiente care sa evite conflictele cu
ceilalti. Ele pot ajuta si la detensionarea unei situatii care a
escaladat spre agresivitate din cauza ca receptorul a interpretat
drept ostile mesajele transmise de emitator.

In concluzie, urmariti cu atentie ceea ce spune interlocutorul si

folositi strategia potrivita pentru a evita conflictele si a putea sa va
indepliniti obiectivele de comunicare!