RĂSPUNDEREA ÎN Notiuni generale

DREPTUL FINANCIAR
RELAȚIA RĂSPUNDERE JURIDICA –
RASPUNDEREA IN DREPTUL
FINANCIAR
Răspunderea individuală
pentru abateri

Temeiul răspundere specifică

de drept financiar

Răspunderea
juridică
 NOȚIUNI GENERALE
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PARTE INTEGRANTĂ A RĂSPUNDERII SOCIALE
Viața socială se desfășoară în mod organizat în baza unor norme sau reguli sociale necesare bunului mers al activității umane în orice
domeniu. Aceste norme stabilesc o anumită conduită, pe care subiecții relațiilor sociale trebuie să o respecte în raporturile dintre ei.
Încălcarea regulilor prestabilite printr-o conduită necorespunș zătoare antrenează răspunderea socială a celui vinovat, obligându-l să
suporte cele mai diferite consecințe ale faptei sale.

„Răspunderea socială se referă la comportamentul pe care îl aleg membrii tății din multiplele variante posibile în cadrul
determinismului social, raportat la interesele generale ale societății și cerințele obiective ale dezvoltării sociale„ (Gh. Boboș, 1983)
Acest comportament, în funcție de respectarea sau nerespectarea nomelor sociale, constituie temeiul antrenării unor reacții, a unor
consecințe, pe plan social.
Răspunderea socială presupune o atitudine:
conștientă,
activă,
concretizată într-un comportament ce corespunde în cel mai înalt grad cerințelor, necesităților sociale obiective.
Această atitudine rezultă dintr-o hotărâre, act de conștiință și voință al individului.

Atitudinile oamenilor au loc în cadrul unui determinism complex.

Acest determinism este încă relativ, întrucât operează într-un cadru limitat, existând numeroase posibilități de acțiune lăsate la
alegerea individului.
„Alegerea liberă și conștientă a uneia din variantele posibile ale comportării stă la baza răspunderii individului ” (Gh. Boboș, 1983)
Comportamentul persoanei este supus în mod permanent unor aprecieri și reacții din partea societății organizate.
Această apreciere, deși pare spontană și se manifestă în fiecare caz în parte, este instituționalizată cu ajutorul
normelor sociale chemate să modeleze comportamentul individului, dirijând activitatea lui în direcția dorită de societate.
„Răspunderea socială implică sancționarea socială a atitudinii alese de in cazul unei neconcordanțe între conduita lui
și normele sociale instituite” (Gh. Boboș, 1983)
În funcție de natura nomelor încălcate și răspunderea antrenată va avea un caracter corelativ având drept
consecință aplicarea unor sancțiuni corespunzătoare încălcate, sancțiuni care, în anumite condiții, pot avea un rol
important în restabilirea echilibrului social.

Răspunderea juridică este strâns legată de activitatea unor organe de stat. Stabilirea concretă a răspunderii juridice are
la bază nu numai o apreciere socială, ci și o constatare oficială făcută de organele de stat învestite.
Stabilirea răspunderii juridice face posibilă individualizarea și sancționarea oricărei încălcări a dreptului. Sancțiunea
juridică, având un caracter mai grav decât celelalte sancțiuni (politice, morale etc.) este mai promptă și mai eficace,
realizarea ei fiind inevitabilă și obligatorie.
Cu toate că răspunderea juridică prezintă o serie de particularități care-i conferă un loc de sine stătător, totuși,
ea se găsește într-o permanentă interdependență și influențare reciprocă cu celelalte forme ale răspunderii sociale.
NOȚIUNEA RĂSPUNDERII JURIDICE
În literatura juridică străină, răspunderea juridică este cercetată mai ales de specialiștii în domeniul dreptului civil.

Henry Lalou: din punct de vedere etimologic, cuvântul „responsabilitate” derivă de la latinescul spodeo, care în contractul verbis din
dreptul roman Înseamnă obligația solemnă a „debitorului” față de creditorul său de a-șî îndeplini prestația asumată prin contract.

Plecând de la această definiție, autorul indică sensul ce urmează a fi atribuit noțiunii de „responsabilitate”.

În general se referă la responsabilitate în civil, care presupune o obligație în reparare care se naște dintr-un delict sau dintr-un cvasidelict.

Conform DEX

DELÍCT: Fapt nepermis de legea penală; infracțiune de mai mică gravitate, care se sancționează cu amendă penală sau cu închisoare
corecțională. – Din lat. delictum. Cf. fr. délit.

CVASIDELICT: Fapt ilicit care, comis fără intenția de a vătăma, cauzează totuși o daună, putând da naștere la o acțiune civilă pentru
daune-interese.

Urmărind definirea instituției răspunderii juridice, observăm că există o definiţie în cadrul Codului Administrativ la art. 563:
Răspunderea juridică reprezintă forma răspunderii sociale stabilită de stat, în urma încălcării normelor de drept printr-un fapt ilicit şi
care determină suportarea consecinţelor corespunzătoare de către cel vinovat, prin utilizarea forţei de constrângere a statului în scopul
restabilirii ordinii de drept astfel lezate.
 FUNCȚIILE RĂSPUNDERII JURIDICE (SENS
GENERAL)
Executarea constrângerii de stat are la noi un caracter derivat, deoarece respectarea ordinii de drept este asigurată prin metoda
convingerii.
Sancțiunile juridice aplicabile în cazul nerespectării normelor de drept îndeplinesc două funcții: una coercitivă și alta educativ-
preventivă.
1. Funcția educativă: se realizează prin influența pe care o exercită asupra conștiinței oamenilor dreptul, în general, ca instrument
de ordonare a desfășurării raporturilor sociale.
2. Funcția educativ – preventivă: Conștiința că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu rămâne nesancționată, ci atrage după sine
obligația de dezdăunare este de natură a îndeplini o funcție educativă și deci o funcție socială de prevenire a producerii unor
asemenea fapte.

Exercitarea constrângerii --- efect intrinsec al realizării răspunderii juridice nu este un scop în sine, deoarece aplicarea sancțiunilor
juridice are ca finalitate nu numai constrângerea celui vinovat de încălcarea ordinii de drept să se conformeze normelor juridice, ci
urmărește, înainte de toate, o finalitate educativă, și anume cultivarea sentimentului de respect al disciplinei și ordinii sociale,
realizându-se astfel, prin combinarea celor două funcții, o eficiență deosebită în ceea ce privește înțelegerea și aplicarea dreptului.
 LEGEA NR. 500/2002 PRIVIND
FINANTELE PUBLICE
Articolul 4 prevede
(1) Legea bugetară anuală prevede și autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare,
precum și reglementări specifice exercițiului bugetar.
(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, sub forma creditelor de angajament și creditelor bugetare, în cadrul
cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.
(3) Angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) se face numai în limita creditelor de
angajament și în scopurile pentru care au fost aprobate.
(4) Angajarea cheltuielilor peste creditele de angajament și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri
decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii.

Obs!: legea nu prevede o formă de răspundere separată de cele existente (civilă, penală, contravențională).
I. RĂSPUNDEREA
ADMINISTRATIVĂ
Sediul materiei: Codul administrativ (OUG 57/2019), Constituţia României

A. Notiune şi reglementare
Anterior adoptării Codului Administrativ, răspunderea administrativă nu avea o definiţie legală.
Exista lege-cadru doar pentru răspunderea contravențională (O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor),
respectiv în art. 52 din Constituţie exista reglementat dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică – care reprezenta
o forma răspunderii administrativ-patrimoniale.

Nu trebuie confundate!
Răspunderea care revine personalului din administraţia publică (civilă, disciplinară, penală) cu răspunderea administrativă
(administrativ-disciplinară, administrativ-patrimonială, administrativ – contravenţională).
 1. CADRUL GENERAL AL RĂSPUNDERII

Codul reglementează într-o primă parte la art. 563 definiţia răspunderii juridice, în sens general, de la care pleacă pentru a putea fi dezvoltată şi delimitată răspunderea
administrativă. Tehnica legislativă utilizată a fost de definire a genului proxim pentru a indica diferenţa specifică.

Art. 563 - Răspunderea juridică

    Răspunderea juridică reprezintă forma răspunderii sociale stabilită de stat, în urma încălcării normelor de drept printr-un fapt ilicit şi care determină suportarea
consecinţelor corespunzătoare de către cel vinovat, prin utilizarea forţei de constrângere a statului în scopul restabilirii ordinii de drept astfel lezate.

  Art. 564 - Formele răspunderii juridice în administraţia publică

    (1) Săvârşirea unor fapte ilicite, de către personalul prevăzut de art. 5 lit. gg), în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală,
după caz.
  (2) Răspunderea civilă şi penală se angajează conform legislaţiei specifice
 2.   CADRUL RĂSPUNDERII
ADMINISTRATIVE
Art. 565 - Răspunderea administrativă

  (1) Răspunderea administrativă reprezintă acea formă a răspunderii juridice care constă în ansamblul de drepturi şi obligaţii conexe de natură administrativă care, potrivit legii, se nasc ca

urmare a săvârşirii unei fapte ilicite prin care se încalcă norme ale dreptului administrativ.

  (2) Răspunderea se stabileşte în funcţie de forma de vinovăţie şi de participarea efectivă la încălcarea legii.

   (3) Răspunderea administrativă nu exclude şi se poate completa cu alte forme ale răspunderii juridice, în condiţiile legii.

Art. 566 - Formele răspunderii administrative  

  Răspunderea administrativă poate fi disciplinară, contravenţională sau patrimonială.

Art. 567 - Principiile răspunderii administrative  

  (1) Principiul legalităţii răspunderii - răspunderea administrativă nu poate opera decât în condiţiile sau în cazurile prevăzute de lege, în limitele stabilite de aceasta, conform unei anumite

proceduri desfăşurate de autorităţile învestite în acest scop.

(2) Principiul justeţei sau proporţionalităţii răspunderii - corelarea sancţiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei ilicite săvârşite şi cu întinderea pagubei, în cazul producerii unei

pagube, cu forma de vinovăţie constatată, printr-o corectă individualizare.

  (3) Principiul celerităţii - momentul aplicării sancţiunii trebuie să fie cât mai aproape de cel al manifestării faptei ilicite, fără amânări sau tergiversări inutile, pentru ca rezonanţa socială a
 RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIV-
PATRIMONIALĂ
Art. 573 - Definiţie

Răspunderea administrativ-patrimonială reprezintă o formă a răspunderii administrative care constă în obligarea statului sau, după caz, a unităţilor administrativ-

teritoriale la repararea pagubelor cauzate unei persoane fizice sau juridice prin orice eroare judiciară, pentru limitele serviciului public, printr-un act administrativ ilegal

sau prin refuzul nejustificat al administraţiei publice de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege sau la un interes legitim.

Art. 574 - Condiţiile răspunderii exclusive a autorităţilor şi instituţiilor publice pentru prejudiciile de natură materială sau morală produse ca urmare a carenţelor

organizatorice sau funcţionale ale unor servicii publice

Autorităţile şi instituţiile publice răspund patrimonial exclusiv pentru prejudiciile de natură materială sau morală produse ca urmare a carenţelor organizatorice sau

funcţionale ale unor servicii publice cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) existenţa unui serviciu public care prin natura sa conţine riscul producerii anumitor prejudicii pentru beneficiari;

b) existenţa unui prejudiciu material sau moral, după caz, al unei persoane fizice sau juridice;

c) existenţa unei legături de cauzalitate între utilizarea unui serviciu public care prin natura sa conţine riscul producerii anumitor prejudicii şi paguba produsă persoanei

fizice sau, după caz, a persoanei juridice.

Art. 575 - Răspunderea administrativ-patrimonială solidară pentru prejudicii cauzate prin acte administrative

(1) Autorităţile şi instituţiile publice răspund patrimonial, din bugetul propriu, pentru pagubele materiale sau morale
cauzate prin acte administrative, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere sau prin nesoluţionarea în termen a
acesteia.

(2) Dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere, în situaţiile în care este
dovedită vinovăţia cu intenţie a demnitarului, a funcţionarului public sau a personalului contractual, acesta răspunde
patrimonial solidar cu autoritatea sau instituţia publică dacă nu a respectat prevederile legale specifice atribuţiilor stabilite
prin fişa postului sau prin lege.

Art. 576 - Răspunderea administrativ-patrimonială solidară pentru prejudicii cauzate în legătură cu punerea în
valoare a bunurilor şi a serviciilor publice

Autorităţile şi instituţiile publice şi personalul acestora, a cărui culpă a fost dovedită, răspund patrimonial solidar
pentru pagube produse domeniului public ori privat ca urmare a organizării sau funcţionării serviciului public cu
nerespectarea prevederilor legale în vigoare.
 II. RĂSPUNDEREA CIVILĂ
Sediul materiei: Codul civil (Cap. IV – art. 1349 si urm.)

Răspunderea civilă este de două tipuri: delictuală (art. 1349) şi contractuală (art. 1350) .

A. RĂSPUNDEREA DELICTUALĂ

Art. 1.349 Răspunderea delictuală

(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere,

prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele

aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte prin lege specială.
Notiune
Presupune un raport juridic obligaţional care izvorăşte dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii,
raport în care autorul faptei ilicite sau o altă persoană chemată să răspundă are obligaţia de a repara
prejudiciul.

Apare ca o sancţiune de drept civil, întrucât are în vedere patrimoniul persoanei răspunzătoare de fapta
ilicită prejudiciabilă, iar în cazul decesului acesteia, obligaţia de reparare a prejudiciului se va transmite
moştenitorilor.

Formele răspunderii civile delictuale:

1. Directă - pentru fapta proprie
2. Indirectă:
-pentru prejudiciile cauzate de alte persoane aflate într-un raport juridic (art. 1372 – cauzate de un minor;
art. 1373 pentru prepus)
-pentru prejudiciile cauzate de animalele (art. 1375)
-pentru prejudiciile cauzate de lucruri (art. 1376)
-pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului (art. 1378)
CONDIŢIILE ANGAJĂRII RĂSPUNDERII JURIDICE
CIVILE

1. Prejudiciul
2. Fapta ilicită
3. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu
4. Vinovăţia

Condiţiile răspunderii sunt cele din dreptul comun – dreptul civil.

A. PREJUDICIUL:

consecinţa negativă suferită de o persoană

se naşte dreptul la reparaţie

Clasificare
-Prejudiciu patrimonial
-Prejudiciu nepatrimonial

Cerintele reparării prejudiciului

-prejudiciul să fie cert
-prejudiciul să nu fi fost reparat în prealabil de o terţă persoană fizică/juridică
B. FAPTA ILICITĂ:

Orice acţiune sau inacţiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt
cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparţine unei persoane
Nu este reprezentată doar de o faptă comisivă, ci şi de o omisiune.
Există o legătură indisolubilă între fapta ilicită şi vinovăţie (dacă nu ar exista fapta
ilicită, nu ar avea sens analiza aspectelor privitoare la vinovăţie).
C. RAPORTUL DE CAUZALITATE
DINTRE FAPTA ILICITĂ ŞI
PREJUDICIU
-Caracter obiectiv ( în analiza acestei condiţii se face abstracţie de reprezentarea
mentală autorului)
-Determinarea raportului de cauzalitate se face, în opinia majoritară, conform
sistemului indivizibilităţii cauzei cu condiţiile (fenomenul cauză nu acţionează
izolat,ci este de multe ori condiţionat de anumiţi factori care favorizează efectul).
D. VINOVĂŢIA

Reprezintă latura subiectivă a faptei (atitudinea subiectivă a autorului faţă de fapta sa

şi faţă de urmările acestei fapte la momentul momentul săvârşii acesteia).

Răspunderea civilă delictuală poate fi: subiectivă sau obiectivă.

 BIBLIOGRAFIE
1. Dan Drosu Șaguna, Oana georgiana Molean, Diana Calciu Văduva, Drept Financiar public, ediția
7, Editura C.H. Beck, București, 2019.
2. Gh. Boboș, Teoria generală a statului și dreptului, Ed. Didactică, București, 1983.
3. Codul Administrativ (OUG 57/2019)
4. Legea nr. 500/2002
5. Codul Civil
6. Gabriel Boroi, Mona-Maria Pivniceru , Carla Alexandra Anghelescu, Bogdan Nazat, Ioana
Nicolaem Tudor – Vlad Rădulescu, Fişe de drept civil – partea generală, persoane, drepturi reale
principale, obligaţii, contracte, succesiuni, familie, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, editura
Hamangiu, Bucureşti, 2017