Sunteți pe pagina 1din 14

m Etimologic vorbind, Francmasoneria este o

asociatie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul


"franc" desemna în Evul Mediu francez pe cineva
scutit de darile feudale). Cuvântul franc-
franc-mason,
încetatenit la noi prin sec. al XVIII-
XVIII-lea de un
cleric, vine pe filiera franceza; dar si în celelalte
mari limbi europene sensul termenului este
identic: freemason (în engleza), Freimaurer (în
germana), liberi muratori (în italiana)
m Membrii aveau, de asemenea, parole, semne, vestimentatie
speciala, un alfabet secret. În stadiul operativ, societatea masonica
a avut - repet, ca orice breasla - numai trei grade: ucenic, calfa si
maestru (mester). Acestea au ramas pâna astazi primele trei grade
ale tuturor riturilor masonice si alcatuiesc asa-
asa-zisa Francmasonerie
albastra, temelia si temeiul oricarei Francmasonerii regulare din
lume.
Pentru ce se asociau constructorii/zidarii? Scopul primordial, atestat
la toate breslele, era pastrarea si transmiterea sub control a
secretului profesional. Aceasta operatiune avea si o dimensiune
spirituala: exista un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai
ales al uneltelor de zidarie) si un mit fundamental - mitul despre
uciderea lui Hiram, arhitectul Templului lui Solomon.
m Francmasoneria se transforma dintr-
dintr-o societate operativa într
într--o societate speculativa, adica în
ceea ce ea este astazi.

m Francmasoneria speculativa a fost o societate secreta alcatuita din oameni liberi cu scopul de a se
perfectiona moral si spiritual în libertate, egalitate si fraternitate. Aceasta organizatie este
responsabila pentru Declaratia Drepturilor Omului si pentru elaborarea conceptului modern de
democratie.

m Francmasoneria speculativa nu este nici religie, nici semi-


semi-religie (cum au numit-
numit-o unii). Ea
orienteaza individul catre savârsirea faptei bune si îl îndeamna sa se desavârseasca in continuu;
ar putea fi, deci, definita ca o fraternitate de lupta contra raului. Tocmai pentru ca nu este religie,
ea cere tuturor candidatilor sa posede o religie, adica sa creada într-
într-o Fiinta Suprema.

m Fata de secolele trecute, astazi Francmasoneria nu se mai declara societate secreta, ci discreta.
Grupurile sociale cele mai active sunt oamenii politici, bancherii, oamenii de afaceri, oamenii de
cultura, structurile militarizate, justitia si miscarea sindicala.

m "Francmasoneria este un ordin fratern al barbatilor unde exista juramântul de pastrare al


secretului; ea deriva din fratria medievala a masonilor operativi; recunoaste cele mai multe din
vechile lor hrisoave legi, obiceiuri si mituri; este loiala fata de guvernul civil pe teritoriul caruia se
afla; inculca virtuti morale si sociale prin utilizari simbolice ale uneltelor cioplitorilor de piatra si
prin alegorii, conferinte si îndatoriri; ai carei membri sunt obligati sa respecte principiile iubirii
fraterne, egalitatii, ajutorului si sprijinului mutual, al secretului si încrederii; ei au mijloace secrete
de a se recunoaste unul pe altul ca masoni pretutindeni în lume; si se întâlnesc în loji care sunt
conduse oarecum autocrat de un Maestru Venerabil ajutat de Supraveghetori, unde candidatii,
dupa o cercetare a calitatilor lor mentale, morale si fizice, sunt admisi oficial ca membri ai
Societatii în ceremonii secrete bazate partial pe vechile mituri ale breslei constructorilor."
Ô 


m á    
m 
  
m 
   
m   

m   
á 
m
    
m 
   
 
m  

m   
m á
  
m 
  
m 
 

O  
  

m  D Simbol al înfrânarii, al principalelor


doctrine ale Ordinului, al cunoasterii si priceperii.
Fara compas nu se poate alcatui un echer, iar
fara echer nu se poate construi un Templu.
Echerul si compasul sunt simbolurile universale
ale maestrului mason si ale Franc-
Franc-Masoneriei.
Ele sunt, fiecare în parte, o Mare Lumina
masonica.
Compasul este emblematic pentru înfrânarea
patimilor (lacomie, mânie, judecata nedreapta,
intoleranta, egoism). Heraldica lui masonica tine
de triunghiul cu vârful în sus, care e un simbol
celebru al spiritualului si al Divinitatii.
m  ! D Simbolul mijloacelor de perfectionare
si al vointei. Conform vechilor documente,
ciocanul masonului era folosit Ƣpentru a sparge
colturile ascutite ale pietrei brute, facând-
facând-o pe
aceasta mai potrivita pentru lucrul
constructoruluiơ. Asadar, unii specialisti
considera ca veritabilul ciocan al masonului ar fi
cel cu un capat ascutit, iar nu ciocanul de lemn
cu ambele capete rotunjite, deoarece acesta din
urma n-n-ar putea Ƣsparge colturile ascutite ale
pietreiơ.
m
"#$ %%&'%( D Simbol al Divinitatii si,
prin analogie, al atributelor Sale cele mai
importante pentru om: iubirea, atotstiinta,
dreptatea si mila. Ochiul a fost ales ca simbol al
diversilor zei înca din Egipt si India. El va deveni
un celebru si consacrat simbol al Proniei divine
în crestinism (ochiul în triunghi). Este foarte
posibil ca aceasta sa fie sursa care l-l-a daruit
Franc--Masoneriei.
Franc
Una dintre cele mai importante reprezentari ale
Ochiului Atotvazator se gaseste pe bancnota de
1$. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite.
m (% D Simbol al muncii onorabile. Materialul din care era fabricat
sortul masonic D pielea de miel D este un simbol al inocentei, simbol
asociat dintotdeauna mielului. Inocenta nu înseamna, însa,
ignoranta. Termenul se refera la cei curati sufleteste indiferent cât
de multe stiu, nu la cei curati prin nestiinta.
Exista un simbolism special în ce priveste sortul celor trei grade
fundamentale: ucenic, calfa si maestru. Acesta urmareste calea de
la întuneric la lumina, de la ignoranta la cunoastere.
Folosirea sortului este extrem de veche; nu D precum în cazul
masonilor operativi D doar cu functie de protectie pentru corp si
haine, ci ca un semn de distinctie. Era purtat astfel de preotii lui
Israel, de candidatii la initiere în misterele lui Mithra, de japonezii
timpurilor stravechi în exercitiul lor religios. Au existat sorturi si în
Etiopia si în Egipt. Masoneria simbolica de azi a preluat aceasta
conotatie de sacru si noblete.
Materialul si culoarea sunt elemente importante ale simbolismului
sortului, desi în ziua de astazi ele si-
si-au pierdut din importanta,
esentiala fiind prezenta sortului în sine.
m )$ - Simbolul Cartii (Legii) Sacre. Este una
dintre cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Acolo
unde lojile contin si membri de alta credinta
decât cea mozaica si cea crestina, se coopteaza
Cartile respectivelor alte credinte. Dar, atât
istoric cât si numeric, în Franc-
Franc-Masonerie
predomina credinciosii Bibliei. Volumul Legii
Sacre este simbolul credintei tacute si profunde
a francmasonului în Marele Arhitect al
Universului.


m Marele sigiliu al Statelor Unite are doua fete. Prima fata poarta motto-
motto-ul E
pluribus unum (13 litere) si prezinta un "vultur" (in realitate un phoenix)
purtand in gheare un manunchi de 13 sageti, respectiv o ramura de maslin
cu 13 frunze si 13 fructe, avand deasupra capului 13 stele, aranjate deloc
intamplator, chiar in forma celebrei Peceti a lui Solomon. Piramida cu 13
niveluri, inscriptiile latinesti Annuit coeptis (13 litere) si Novus ordo
seclorum si ochiul "atotvazator" apar pe "revers". Intalnim astfel o prima
ciudatenie - si anume cele doua fete ale sigiliului. Sigiliul este pe post de
stampila, folosit pentru a autentifica anumite documente, de ce este nevoie
de un revers al unei stampile?
m
Astfel s-
s-a nascut dublul Sigiliu al Statelor Unite folosit si in prezent.
m Primele schite ale reversului sigiliului american contineau piramida masonica
neterminata, avand motto-
motto-ul Deo favente perennis (Gratia nepieritoare a lui
Dumnezeu). Ele au fost respinse de catre primul comitet pentru stabilirea
sigiliului (desemnat in 1776), precum si de cel de-de-al doilea. Abia in 1872,
piramida neterminata a fost completata cu ochiul "Providentei", plasat
deasupra ei.
m O remarca interesanta este ca in actualul
sigiliu american, ochiul din varful piramidei
este un ochi stang. In simbolismul
universal, Ochiul Providentei divine este
cel drept. Merita sa amintim aici celebra
expresie "Banul este ochiul dracului".
m
m Bancnota americana de 1 dolar este un socant exemplu de
simbolism masonic. Pe fata ei este imprimat portretul lui
Washington, unul dintre principalii revolutionari masoni care au
contribuit la fondarea Statelor Unite. In dreapta portretului lui
Washington, se observa emblema Trezoreriei, care inglobeaza
simbolurile masonice ale echerului, cheii si balantei si 13 stele
dispuse pe echer, dupa cum se observa in imaginea de mai jos. In
privinta reversului bancnotei, el are infatisarea de mai sus abia dupa
1935 din vremea marelui crah bursier. Sigiliul american, cu cele
doua fete ale sale, este intesat de simboluri masonice, in centrul lui
aflandu--se ideea-
aflandu ideea-forta de unificare. Desigur, neintamplator, cuvantul
"one" (unu) se repeta de 6 ori. IN GOD WE TRUST se afla in centrul
reversului bancnotei, deasupra cuvantului ONE
m De la baza catre varf, treptele piramidei masonice
corespund urmatoarei ierarhii: umanistii, francmasonii
fara sort, lojile albastre, cluburile francmasonice mascate
(Rotary, Lions, etc), ritul York, ritul scotian 1-
1-33,
comunismul, Marele Orient, B'nai Brith, Clubul celor 500
, Clubul celor 33, Consiliul celor 13 (grupare secreta
condusa de clanul Rothschild), pe cea mai inalta treapta
fiind situata Casa Rothschild. MCDCCLXXVI este numarul
roman ce reprezinta 1776. Anul 1776 reprezinta formal
anul in care s-
s-a adoptat Declaratia de Independenta,
insa printre altele reprezinta si anul fondarii lojei
francmasonice denumita "Illuminati" de catre Adam
Weishaupt (1 mai 1776). O alta semnificatie a anului
1776, reprezinta construirea Turnului Babel mentionat in
Biblie, daca s-
s-ar lua ca anul 0 - anul nasterii lui Adam.