CURS 1

Râmeț
 CURS 1
„Arhitectul nu proiectează biserici, ci le scrie. Scrierea teologică spre INTRODUCERE
deosebire de cea laică excelează prin rigoare şi responsabilitate”

Biserica are o dublă funcţiune – concretă şi simbolică – şi

prin asta este singurul program capabil să ilustreze coeziunea
dintre materie şi spirit. Actul edificării ecleziastice a generat o
expresivitate proprie sistemelor constructive. În binomul
expresivitate arhitecturală – sistem constructiv există un proces
continuu interdeterminant.
Biserica este interfaţa dintre sacru şi profan, iar relaţia dintre
acestea este supusă unei legături complexe între trăiri estetice,
practici cutumiare şi soluţii raţionale. Liantul comun al acestui
ţesut de informaţii este credinţa, atât timp cât nu intervin mutaţii
bruşte între tradiţie şi inovaţie. Trinitatea sacră are un pandant
profan al percepţiei spaţiale: expresivitatea ca scop, sistemul
constructiv ca mijloc şi forma ca legătură intrinsecă a primelor
două, supuse unor modalităţi diverse de abordare.
 CURS 1
„Arhitectul nu proiectează biserici, ci le scrie. Scrierea teologică spre INTRODUCERE
deosebire de cea laică excelează prin rigoare şi responsabilitate”

Arhitectura sacră se adresează deopotrivă afectului şi intelectului prin

simboluri şi semnificaţii configurate spaţial şi volumetric. Sacralitatea se
materializează prin structură şi capătă valenţe estetice prin artele conexe ce
însoţesc acest demers.
Tradiţia a impus în toate etapele istorice ale devenirii creştine normele şi
canoanele edificării bisericilor ortodoxe. Fiecare nou altar ridicat a copiat cât
mai fidel spaţiul sacru arhetipal aşa cum a fost el transmis în revelaţia
Cel ce crede va căuta întotdeauna cadrul arhitectural recognoscibil ca
vehicul identitar, biserica trebuie să fie diferită de celelalte zidiri în măsura în
care este asemeni cu cele din acelaşi cult.
 CURS 1
INTRODUCERE

Evoluţia arhitecturii creştinismului răsăritean este în rezumat evoluţia

 CURS 1
DIRECTII DE ABORDARE

Excurs istoric

• tradiţia ca factor de echilibru;

• contextualism şi sincronism;
• revelaţia primordială (Ierusalimul ceresc) – matrice arhetipală a spaţiului sacru;
• continuitatea formală generează cadru recognoscibil;
• construcţiile de cult creştin între funcţiune concretă şi simbolică;
• materialitatea şi transcendenţa formelor constructive ecleziastice;
• criza de identitate şi recurs la metafore istoricizante.
 CURS 1
DIRECTII DE ABORDARE

Sistem constructiv

• percepţia, expresivitatea şi simbolistica formelor;

• modalităţi de expresie – implicit şi metaforic;
• elementele structurale – zid, coloană, arc, boltă, cupolă;
• calculul matematic;
• tipologii constructive evoluate – înlocuitor şi generatoare de sisteme constructive
noi;
• arte conexe.
 CURS 1
DIRECTII DE ABORDARE

Aspecte critice

• inadecvarea formală în raport cu materiale noi;

• supradimensionarea funcţiunii;
• paseism formal;
• criza de resurse;
• autosuficienţa beneficiarului.
 CURS 1
DIRECTII DE ABORDARE

Abordarea pluridisciplinară - istorică, arhitectural - structurală, teologică, antropologică, practică

edificantă – a relevat condiţiile minime necesare proiectării şi construirii programului ecleziastic.

Virtuţi etice
• echilibru între cadrul construit şi comportamentul social;
• cultul măreţiei în sens pozitiv ca premisă a conturării elitei;
• accent moral al noilor tehnologii.
Particularităţi etnice
• investigarea originilor – istorice şi mitice – ale structurii ca factor de înnoire a limbajului;
• „genius loci” identitate individuală şi de grup ce condensează şi stochează memoria;
• semantica configuraţiei planimetrice ce adăposteşte şi îngăduie devenirea sacrului.
Valenţe estetice
• modernism versus tradiţionalism;
• modul antroposofic de creaţie manifestat prin relaţia cu terenul, materiale şi climatul spiritual al locului;
• teorii raţionaliste – structura generează forma;
• premisele unui curent autohton cu conotaţii organice dezvoltat pe matricea tradiţiei.
 CURS 1
TRADIŢIE ŞI CONTINUITATE
MILENARĂ

„Sfânta biserică este chip şi icoană a lui Dumnezeu

ca una ce are aceeaşi lucrare ca el prin imitare şi închipuire”
“Mystagogia” Sfântul Maxim Mărturisitorul

Sacrul edificat este parte integrantă şi integratoare a sacrului creştin. După ce s-a aşezat iniţial pe ruinele
păgâne ale civilizaţiei romane, creştinismul a devenit în timp matricea identitară a unei întregi culturi, unitară la
început, sfărâmată apoi în fragmente doctrinare, cultura creştină şi-a păstrat întreaga putere de seducţie şi
modelare în diversele sale forme de manifestare. Arhitectura sacră se adresează deopotrivă afectului şi
intelectului prin
simboluri şi semnificaţii configurate spaţial şi volumetric.
 CURS 1
FUNCŢIILE ARHITECTURII ECLEZIASTICE

Biserica are o dublă funcţiune – concretă şi simbolică – şi prin asta este singurul program
capabil să ilustreze coeziunea dintre materie şi spirit.

« Fiecare biserică este un centru cosmic ce reproduce structura internă a universului. Este corabia
eshatologică – naosul (navis) peste care se înalţă forma sferică a cupolei asemenea cerului ce odihneşte solid
pe arcele ce reprezintă cele patru zări ale lumii, sintetizând unirea cercului cu pătratul, măsura şi cifrul ceresc
al împărăţiei ... iar măsura face orice lucru frumos».
Sfântul Isac Sirul

Reperele geometrice ce stau sub semnul măsurii, fac prin această definiţie distincţia dintre biserica cu
funcţiune concretă şi cea simbolică. Formele de plan se combină după legi sacre în lungul axelor şi dau naştere
volumului ce închide în el spaţiul sacru – «o calitate de profunzime a spaţiului, o profunzime verticală a cărui
proiecţie este locul» cum îl defineşte Mircea Eliade.