MIHAI EMINESCU

LUCEAFĂRUL
PUBLICAREA POEMULUI
Publicat în “Almanahul
Societăţii Academice
Social-Literare România
jună”, Viena, aprilie
1881, reprodusă în
“Convorbiri literare” şi
în volumul Poesii, 1883,
cu modificări ale lui Titu
Maiorescu.
SURSE DE INSPIRAŢIE
A. FOLCLORICE:
 Basmul Fata în grădina
de aur, versificat de
Eminescu după
versiunea culeasă de
germanul Richard
Kunisch în Muntenia
b) Mitul Zburătorului
c) Motivul “stelei cu noroc”
 SURSE DE INSPIRAŢIE
FATA ÎN GRĂDINA DE AUR – basm în
versuri, având următoarele motive :
Motivul fecioarei de o frumuseţe unică

Motivul personajelor înţelepte, ajutătoare

Motivul celor trei încercări

Motivul balaurului paznic

Motivul metamorfozei

Motivul obiectelor “fermecate”

Motivul cuplului ideal, Adam şi Eva

 SURSE DE INSPIRAŢIE
B. FILOZOFICE:
Influenţa filozofiei lui Arthur Schopenhauer despre
geniu şi omul comun:
GENIUL OMUL COMUN
inteligenţă instinctualitate
obiectivitate subiectivitate
capacitatea de a-şi depăşi sfera incapacitate...
aspiraţie spre cunoaştere voinţa de a trăi
singurătate sociabilitate
puterea de a se sacrifica dorinţa de a fi fericit
 SURSE DE INSPIRAŢIE
C. CULTURAL MITOLOGICE:
Motive din mitologia

greacă, indiană, creştină

motivul păcatului originar;
mitul îngerului căzut; (corespondentul latin al
luceafarului romanesc era Vesperus, intaia “lumanare
cosmica” ce ii ajuta pe oameni sa infrunte tenebrele la caderea
noptii. Initial. Lucifer insemna “cel care luceste”, prin urmare,
in folclorul romanesc luceafarul simbolizeaza lumina,
cunoasterea, norocul. Eminescu include printre atributele
luciferiene pe acela de rapanditor al razei de lumina prin
“strantimi si obscuritati” ↔cunoasterea )

mitul lui Hyperion (forma individualizata a absolutului:

hyper-ion= cel care merge deasupra)

domensiunile plutonic- angelică şi uranic-

demonică – mituri greceşti
elementele cosmogonice din mitologia
indiană ( Rig-Veda)
mitul orfic
 D. BIOGRAFICE:
 Propria-i viaţă ridicată la rang de simbol: Perpessicius: „orice creaţiune
lirică.....e legată de un eveniment din viaţă”

 N. Manolescu vorbeşte despre „vocile Luceafărului” eul

liric, luând, de fapt, anumite măşti:
 Cătălina- omul comun care aspiră la un ideal;
 Cătălin- omul comun înnobilat prin iubire;
 Demiurgul- creatorul absolut;
 Luceafăr-Hyperion- geniul
 FORMA POEMULUI E NARATIV-

DRAMATICĂ:

formula de intoducere “a fost odată”

prezenţa unui narator

povestirea la persoana a III-a

existenţa personajelor

construcţia gradată a subiectului

numărul mare de verbe


 APARTENENŢĂ LA GEN

LUCEAFĂRUL ESTE UN POEM LIRIC

schema epică e doar cadrul

întâmplările şi personajele sunt simboluri lirice,

metafore în care se sintetizează idei filozofice,

atitudini morale, o viziune poetică.
INTERFERENŢA DE GENURI e o caracteristică
romantică.
 TEMA POEMULUI
ALEGORIE PE TEMA ROMANTICĂ A LOCULUI
GENIULUI ÎN LUME
Un indiciu dă chiar Eminescu pe marginea unui
manuscris: “Aceasta este povestea. Iar înţelesul
alegoric ce i-am dat este că, dacă geniul nu
cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de
noaptea uitării, pe de altă parte aici pe pământ
nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil
de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici
noroc.”
 TEMA POEMULUI
ALTE INTREPRETĂRI:
“Basm al fiinţei” (Constantin

Noica)
“Atracţia lui A FI” (Edgar

Papu)
Expresia unei vagi filozofii a

fiinţei şi a neantului (Alain

Guillermou)
 COMPOZIŢIA
PATRU TABLOURI construite pe ideea cuplului şi
alternanţa spaţiilor
TABLOUL I:
SPAŢIU ireal, de poveste “A fost odată ca-n
poveşti”, limitat, dar deschis spre infinit
TIMP al visului, anistoric, de poveste, irepetabil “A
fost ca niciodată”
FATA DE ÎMPĂRAT
nu are nume, e unică (icoana, luna)

trăieşte în castelul de la marginea mării

vine la fereastră=spaţiu al deschiderii

TABLOUL I
FATA DE ÎMPĂRAT
Vorbeşte cu el în somn

Nu e o fiinţă obişnuită:

“preafrumoasă”, “una la părinţi”

Se află mereu în spaţii de trecere:

fereastra, oglinda
Intuieşte natura astrului: “Privea

în zare cum pe mări/ Răsare şi

străluce”
Vrăjeşte, descântă, îl cheamă să-i

lumineze viaţa
Aspiră spre înalt
Semnificatiile imaginilor alegorice din primul
tablou:

1) fata de împărat - fata la varsta delicată cand poate fi

tulburata de zburător (dar si simbol al omului comun)
2) visul fetei - criza puberală, dorinţa de realizare prin
dragoste, rezolvată mitologic prin motivul zburătorului
3) dragostea pentru Luceafăr - aspiraţie spre absolut;
dorinţa omului comun de a-şi depăşi condiţia strâmtă,
limitată, de muritor
4) respingerea Luceafărului - refuzul neantului, spaima
de nemurire care pentru om înseamna moarte (sau
incapacitatea de a-si depasi sfera)
5) senzaţiile de frig şi de ardere - revelaţii intuitive ale
deosebirilor de structură dintre geniu şi omul comun
6) Luceafărul - fiinţa superioară, geniul
7) dragostea pentru fata de împărat - aspiraţia spre
concret sau spre o altă formă a materiei universale
8) dragostea dintre fată şi Luceafăr - atracţia contrariilor
9) metamorfozele Luceafărului - capacitatea geniului de
a-şi da alt chip, mai concret păstrîndu-şi unitatea contrariilor
din care este întrupat, ca şi esenţa superioară
10) hotărîrea de se sacrifica - dorinţa de cunoaştere;
obiectul cunoaşterii - fata de împărat - devine şi subiect al
pasiunii omului de geniu, pentru care el vrea să renunţe la
nemurire
 TABLOUL I – aplicaţii pe text
1)Identifică în primul tablou elemente specifice
lumii basmului; Care crezi că este rolul lor în text?
Fecioara, Madona, frumoasa fără corp, floarea
albastră sunt în lirica eminesciană ipostaze ale
idealităţii feminine. Identifică versuri care conţin
sugestii ale purităţii superlative ale fetei de
împărat.
1)Relevă semnificaţia imaginii “mreajă de văpaie”
care consemnează prima legătură între fată şi
Luceafăr. Enumeră şi alte elemente specifice
imaginarului romantic.
 TABLOUL I
LUCEAFĂRUL
se întruchipează, de fiecare dată e parte a naturii

sale supracategoriale
întruchipările lui sunt METAFORE ALE FIINŢEI

ÎNGERUL iese din mare

“păr de aur”, “faţă străvezie”, “albă”, “mort frumos

cu ochii vii”, născut din cer şi mare
DEMONUL iese din soare

“viţe negre de păr”, “scăldat în foc de soare”,

“trist”, “gânditor”, “palid”, născut din soare şi
noapte
 TABLOUL I – aplicaţii pe text
Identifică strofele care cuprind prima şi apoi cea
de-a doua metamorfoză a Luceafărului. Stabileşte
asemănările şi diferenţele dintre cele două portrete
Poetul însoţeşte descrierea înfăţişării Luceafărului
de verbul “a părea”: “părea un tânăr voievod”,
“coroana-i arde pare...” Motivează folosirea lui
repetată.
1)Compară înfăţişarea statuară a Luceafărului
“umerele goale”, “marmoreele braţe” cu cea a lui
Cătălin “Cu obrăjei ca doi bujori/ De rumeni bată-i
vina” pentru a constata diferenţa dintre cele două
alternative ale iubirii.
 TABLOUL I

LUCEAFĂRUL –VENUS, ASTRU AL IUBIRII

OGLINDA n-o reflectă pe ea, ci pe el; e spaţiu de
trecere între cele două lumi
ÎNGERUL o cheamă în palate de mărgean în adâncul
oceanului, dar OCHIUL LUI O-NGHEAŢĂ
DEMONUL o cheamă în ceruri să fie mai mândră
decât stelele, dar PRIVIREA LUI O ARDE
INCOMPATIBILITATE – CUPLUL NU SE REALIZEAZĂ
 TABLOUL I
TABLOUL I e construit pe o serie de OPOZIŢII:
spaţiu limitat – spaţiu nelimitat

spaţiu terestru – spaţiu astral

viu – mort

sus – jos

murire – nemurire

înger – demon

lumină - întuneric
 TABLOUL AL II-LEA
TIMP şi SPAŢIU de poveste, dar REALE prin
teluricul lor
FATA şi-a pierdut unicitatea, a intrat în
categorie (numele o transformă în exponent al
unei categorii)
e pământeană

seamănă cu Cătălin “Te-ai potrivi cu mine”

CĂTĂLIN are natură terestră copil de casă, paj,

“băiat din flori şi de pripas”, “guraliv şi de
nimic”
el e INSTINCT, adică MULTIPLICITATE
Semnificatiile imaginilor alegorice
din al doilea tablou:

1) Cătălin şi Cătălina - exponenţii individuali ai

aceleiaşi lumi

2) “lecţia” lui Cătălin - forma de magie erotică

(manifestare galanta a principiului
masculin)

3) refuzul iniţial al Cătălinei - reacţie de

orientare (manifestare a principiului
feminin)

4) nostalgia faţă de Luceafăr - ruptura dintre

ideal şi real

5) acceptarea lui Cătălin - revelaţia asemănării

de structură şi de ideal dintre fiinţele
aceleiaşi lumi
 TABLOUL II – aplicaţii pe text
1)Partea a II-a este o idilă. Identifică strofele care
descriu dragostea în lumea omului comun.
Ce semnificaţie crezi ca are cuvântul noroc? Scrie
două enunţuri în care să aibă alte semnificaţii decât
cele din poem.
1)Comentează sensul exclamaţiei lui Cătălin “arz-o
focul”, raportându-l la modul de exprimare al
Luceafărului.
2)Versurile care se referă la Cătălin conţin frecvent
diminutive: copilaş, obrăjei, binişor. Care este rolul
lor în conturarea portretului pajului?
 TABLOUL AL II-LEA
CĂTĂLIN:
îşi “încearcă norocul”

iubirea lui e un JOC CARE SE

ÎNVAŢĂ: “Dacă nu ştii ţi-aş

arăta/ Din bob în bob amorul”
glasul lui e cel din idilele lui

Eminescu
Cătălina îl înţelege, deşi mai
aspiră spre înalt “În veci îl voi
iubi”
CUPLUL SE REALIZEAZĂ
 TABLOUL AL III-LEA
ZONĂ PRESPAŢIALĂ ŞI PRETEMPORALĂ, mai mult
decât originară
neantul, haosul stăpânit de groaza propriului vid,

a golului din începuturi

DRUMUL LUCEAFĂRULUI=DRUMUL CUNOAŞTERII
este o călătorie regresivă în timp sub imperiul

luminii
COSMOGONIA: haosul, întunericul, adâncul,

mările, luminile izvorânde

NU EXISTĂ PUNCTE DE REPER, timpul şi spaţiul nu
s-au născut încă
 Semnificatiile imaginilor
alegorice din al treilea
tablou:

1) Demiurgul - absolutul

2) Hyperion - forma individualizată

a absolutului

3) dorinţa lui Hyperion de a fi

dezlegat de nemurire pentru “o
oră de iubire” dorinţa de a primi
o altă structură, compatibilă cu
ideea de dragoste ca mijloc de
cunoaştere

4) refuzul Demiurgiului -
imposibilitatea obiectivă de a
mai coborî treptele de
organizare a materiei universale

5) consecvenţa în atitudinea lui

Hyperion - şi geniul are o limită
de cunoaştere
 TABLOUL III – aplicaţii pe text
1)Secvenţa descrierii zborului Luceafărului este o
cosmogonie. Separ-o de ansamblul parţii a treia.
2)Selectează din discursul Demiurgului versuri în
care este descrisă fragilitatea fiinţei umane.
Precizează raportul dintre Hyperion şi Demiurg,
având în vedere folosirea alternativă a apelativului
părinte şi a formei de plural noi.
1)Indică legătura ce se poate stabili între legenda
lui Orfeu şi oferta Demiurgului: “Vrei să dau glas
acelei guri/ Ca dup-a ei cântare/ Să se ia munţii cu
păduri/ Şi insulele-n mare”
 TABLOUL III – aplicaţii pe text
1)Indică legătura ce se
poate stabili între legenda
lui Orfeu şi oferta
Demiurgului: “Vrei să dau
glas acelei guri/ Ca dup-a
ei cântare/ Să se ia munţii
cu păduri/ Şi insulele-n
mare”
 TABLOUL AL III-LEA
LUCEAFĂRUL a devenit HYPERION
după Hesiod, divinitate subolimpică, fiu al cerului,

tatăl Soarelui şi al Lunii

după Homer, Soarele însuşi

HYPER-EON: pe deasupra mergătorul

DEMIURGUL
creatorul universului

locuieşte acolo unde a fi şi

a nu fi e totuna, în infinit, în neant

 TABLOUL AL III-LEA

DIALOGUL CU DEMIURGUL:
limbajul sentenţios, gnomic

atmosfera glacială

dialogul e presupus, Demiurgul

aude replicile lui Hyperion înainte ca acesta să le

mai exprime
Demiurgul construieşte o vastă antiteză muritor-

nemuritor: “Ei doar au stele cu noroc/ Şi prigoniri de

soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc,/ Şi nu
cunoaştem moarte”
 TABLOUL AL IV-LEA
SPAŢIU TERESTRU, cu imagini PARADISIACE,
specifice universului TELURIC EMINESCIAN
din “locul lui menit din cer”, locul ordinii, Luceafărul

priveşte spre Pământ – castelul nu mai există

CODRUL, pădurea de tei narcotizantă

LUME A VEGETALULUI, a speciilor unde toate sunt

la plural (spaţiul multiplului)

Chipul fetei a devenit CHIP DE LUT
 TABLOUL AL IV-LEA
Ea rămâne cu aspiraţia: îl cheamă să-i lumineze
NOROCUL – NOSTALGIE PENTRU COMUNICARE
LUCEAFĂRUL se izolează în nemurire şi răceală
UNICITATEA rămâne atributul lui
se descoperă prizonier al eternului
MONOLOG căci comunicarea înseamnă
început de moarte; ca şi iubirea, ea
înseamnă prezenţa în noi a propriei
noastre nefiinţe
 Ce-
ti p
asa
Dac tie,
- oi ch
fi eu ip de l
sau u t,
altu
l?

Semnificatiile imaginilor alegorice din al patrulea tablou:

1) idila pămînteană - împlinirea aspiraţiei spre fericire a perechii pămîntene

2) seriozitatea pasională a lui Cătălin - bărbatul întîmplător devine bărbatul

unic prin iubire

3) “trădarea” fetei - revelaţia Luceafărului asupra timpului ca schimbare; el,

care e nemuritor, nu e stăpînit de timp, n-are experienţa existenţei
determinate temporal, prin trădarea fetei, el descoperă ideea de
schimbare şi că mişcarea e ireversibilă

4) a treia invocaţie a Luceafărului - dorinţa superstiţioasă a fiinţei pămantene

de a-şi prelungi fericirea prin protecţia unei “stele cu noroc”

5) răspunsul final al Luceafărului - constatarea rece, obiectivă a diferenţelor

fundamentale între două lumi antinomice; una trăind starea pură a
contemplaţiei; cealaltă starea instinctualităţii oarbe în cercul strîmt al
norocului, al şansei de a se împlini sau al neşansei
 TABLOUL IV – aplicaţii pe text
Prima imagine a îndrăgostiţilor este cea a doi
tineri, ei devenind apoi copii cu plete lungi, bălaie.
Care consideri că este motivul acestei transformări?
Motivează refuzul Luceafărului de a-i deveni fetei
de împărat stea cu noroc.
Ultimul cuvânt al poemului este rece. Aceeaşi
este şi aspiraţia îndrăgostitului în Odă (în metru
antic) – “Vino iar în sân nepăsare tristă”. Exprimă-ţi
opinia despre secvenţa finală, raportând-o la
ansamblul textului.
 TABLOUL AL IV-LEA

Hyperion are fire duală:

GENIU (contemplativ) TITAN (activ)

Hyperion – întruchipare a GÂNDIRII ce susţine

lumile în fiinţă (I. Em. Petrescu)
el aspiră zadarnic la noaptea uitării
 IDEEA POEMULUI

CEI DOI S-AU CĂUTAT

El se retrage, dar “lumea aceea de jos a învăţat cu

adevărat să-şi ridice privirile către el sau către

altul ca el, de parcă ar sta să spargă cercul său cel
strâmt”
“Trecerea geniului prin lume, ca şi trecerea lui

Hyperion – pe deasupra mergătorul – lasă în urmă o

dâră de lumină şi un zvon al ordinii”
(Constantin Noica)
 IDEEA POEMULUI

“Iată aşadar că se întâmplă totuşi ceva deosebit în

lumea de jos, pe care geniul n-a putut-o salva în
felul cum vroia el. Ba chiar se întâmplă ceva de
necrezut: LUMEA ACEASTA DE JOS VINE EA SĂ
SALVEZE GENIUL... La capătul poemului
eminescian, un nelămurit sentiment de armonie îţi
rămâne, în ciuda dizarmoniei dintre cele două
ordini, cea a generalului şi cea a individualului”
(Constantin Noica)
 BIBLIOGRAFIE
 BULARCA, Cornelia, FUNARIU, Ion, ITU,
Cristina, ITU, Mircea, OSNAGA, Bianca,
Literatura română. Comentarii. Sinteze. Evaluări ,
Ediţia a IV-a revăzută şi adăugită, Ed. Orientul
Latin, Braşov, 1997
 COSTACHE, Adrian, IONIŢĂ, Florin, LASCĂR,

M.N., SĂVOIU, Adrian, Limba şi literatura

română – Manual pentru clasa a XI-a, Editura
Art, Bucureşti, 2007