SOCRATE, PLATON ȘI ARISTOTEL – PILONI AI

FILOSOFIEI ANTICE

ELABORAT: TALPĂ SNEJANA

PLATON
 Platonn. 7 mai 427 î.Hr., Atena clasică, Liga de la Delos – d. 347 î.Hr., Atena
clasică, Liga de la Delos) a fost un filozof al Greciei antice și
fondatorul Academiei din Atena. Este considerat figura pivotantă pentru
dezvoltarea filosofiei, în special a tradiției Occidentale. Spre deosebire de
ceilalți filosofi contemporani ai săi, întreaga operă a lui Platon se presupune că
a supraviețuit intactă pentru mai bine de 2500 de ani.
 Platon a inovat dialogul scris și formele dialectice în filosofie, care originează
odată cu el. În special prin dialogurile Republica și Legile, Platon pune bazele și
filosofiei politice occidentale, producând unele dintre cele mai timpurii tratate
politice scrise din perspectivă filosofică.
 La rândul său, Platon a fost profund influențat de predecesori precum
Socrate, Parmenide, Heraclit și Pitagora, cu toate că puține dintre textele
acestora s-au păstrat și majoritatea cunoștințelor care mai există aceștia provin
din dialogurile lui Platon.
SOCRATE
 Socrate s-a născut în Alopeke(d), o demă din Atena antică, în 470 î.Hr., adică la sfârșitul
războaielor mediceProbabil că Socrate a primit educația de care aveau parte tinerii atenieni
din vremea sa: a trebuit să învețe muzică, gimnastică și gramatică, adică studiul limbii
bazat pe comentarii de texte.
 Printre maeștrii a căror frecventare ar fi contribuit la formarea gândirii lui Socrate,
Maximus din Tyr citează doua femei: Aspasia din Milet(en) (Ἀσπασία), o curtezană, și
Diotima (Διοτίμα) din Mantineea, o preoteasă. Despre prima, Platon vorbește în
Menexenos, dar este evidentă ironia lui Socrate atunci când face din ea un profesor de
elocință; și Xenofon vorbește de Aspasia în legătură cu Socrate, iar după Eschine, ea l-ar fi
învățat pe Socrate doctrina dragostei care-i face pe oameni mai buni. Cât despre Diotima,
ea este cunoscută mai ales datorită celebrului pasaj din Banchetul, unde preoteasa din
Mantineea povestește nașterea lui Eros.
 De la Socrate a rămas citatul: „Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic”. Socrate
a fost atât de dur în formularea acestui principiu, fiindcă îi critica pe cei care se credeau în
materie de cunoaștere „alfa și omega”, fără să recunoască atunci când nu știau ceva.
ARISTOTEL

 Aristotel (în greacă: Αριστοτέλης, Aristoteles) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 

322 î.Hr.) a fost unul dintre cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice,
clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii
peripatetice. A fost discipol al lui Platon și a tras concluziile necesare din
filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putându-se cu siguranță afirma că
Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare.
 A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca metafizica, logica
formală, retorica, etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor
naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.
 În lucrările de logică a analizat exemple de demonstrație din matematici.
 Prin raportare la epoca filozofiei elene clasice (secolele V-IV î.HR), se disting trei
perioade filozofice: preclasică, clasică şi postclasică. În prima perioadă, preclasică,
intră filozofii antici, antecesori ai lui Socrate. Perioada clasică îi include pe cei trei
coloşi ai gândirii antichităţii: Socrate, Platon şi Aristotel. Iar perioada posterioară celei
clasice îi cuprinde pe toţi filozofii de după Aristotel.
 Din punct de vedere cronologic, primele texte filozofice cunoscute sunt datorate
religiei hinduse (probabil, pe la 1500 î.HR, în India). Şi în China, anterior filozofiei
elene clasice, au existat mai multe curente de gândire, dar operele scrise au apărut mai
târziu. Este vorba, în principal, de cele trei mari tradiții filozofice: taoismul,
confucianismul și budismul.
 Celor trei mari filozofi – Socrate, Platon şi Aristotel – le-au fost precursori alţi gânditori mari ai antichităţii, dintre
care îi menţionăm pe: Lao Zi (Bătrânul Maestru), căruia îi este atribuită cartea Tao Te Ching, în care este susţinută
ideea comportării omului în armonie cu natura, adică spontan şi intuitiv, fără ambiţii, fără dorinţe şi fără supunere
faţă de convenţiile sociale. Pe scurt, acesta este taoismul; Thales din Milet, considerat primul filozof propriu-zis
cunoscut, el căutând răspunsuri raţionale la întrebări despre lumea în care trăim; Confucius (Kong Fuzi), care a
susţinut ideea că fidelitatea şi sinceritatea trebuie să fie principiile de bază ale omului.
 Curentul care promovează ideile lui Confucius poartă numele de confucianism; Buddha (Siddhartha Gautama),
care considera că pacea are origine interioară, omul devine ceea ce gândeşte. Lucrările care prezintă concepţia sa
pun în lumină ideea că starea eternă şi imuabilă a non-fiinţării este cea care-l eliberează pe om de suferinţa
existenţei (Nirvana).
 Acesta este budismul; Heraclit, susţinător al ideii că totul este flux, totul este în schimbare (nu poţi păşi de 2 ori în
acelaşi râu); Protagoras, care a rămas în istoria gândirii umane ca fiind creatorul următoarelor două maxime: Omul
este măsura tuturor lucrurilor! şi Totul este relativ!; Democrit, cel care a afirmat că: Omul este un microcosmos al
universului.
 Lui Aristotel lumea de azi îi datorează multe, dar dintre toate acestea nu trebuie uitat
silogismul – tip de raţionament care este folosit şi astăzi, fiind perfecţionat cu ajutorul
matematicii şi logicii. De asemenea, Aristotel a făcut precizări importante, arătând că,
deşi omul nu are idei înnăscute este, totuşi, înzestrat în chip natural, la naştere,
cu puterea raţiunii.
 În fine, se impune a fi remarcat şi faptul că, aşa cum Sfântul Augustin a introdus şi
adaptat ideile lui Platon în cadrul doctrinei creştine, acelaşi lucru l-a făcut şi Toma din
Aguino cu ideile lui Aristotel, integrându-le în filozofia creştină.