Ipoteza şi întrebarea de

cercetare
Ce este o întrebare de cercetare?
Este întrebarea la care tu încerci să
răspunzi prin cercetarea sau prin raportul
de cercetare.

Întrebarea de cercetare: trebuie să fie

generală sau specifică?
Ar trebui să fie cât mai specifică. În unele
cazuri se pot formula mai multe întrebări
de cercetare pentru a acoperi subiecte
complexe.
Exemple de întrebări de cercetare:
• De exemplu, dacă ne interesează efectul
somnului asupra reflexelor putem formula
următoarea întrebare:
• Care sunt efectele somnului asupra
reflexelor?
• Similar:
• Are somnul efecte asupra reflexelor?
• Sau:
• Este eficienţa maximă atinsă după opt ore
de somn?
• Ce este o ipoteză?
• O ipoteză este o afirmaţie ce poate fi
demonstrată sau infirmată. Procesul
ştiinţific afirmă că ar trebui să existe doar
propoziţii falsificabile (ce pot fi infirmate).
O întrebare de cercetare poate fi
transformată într-o ipoteză prin
reformulări. De ex., a treia întrebare de
cercetare (de mai sus) se poate
trasnforma într-o ipoteză:
• Reflexele maxime sunt atinse după opt ore
de somn.
• Ce este o ipoteză nulă?
• Ipoteza nulă (H0) este ipoteza ce trebui
infirmată.
• Ex:
• Reflexele maxime nu sunt atinse după opt
ore de somn.
• Alta:
• Somnul nu are efecte asupra reflexelor.
• Pentru a respecta regula ştiinţificităţii (Karl
Popper) se folosesc ipotezele nule, iar
investigaţia ştiinţifică urmăreşte să
respingă aceste ipoteze. Procedeul
ştiinţific nu se termină niciodată,
respingerea unei ipoteze nule duce la alte
ipoteze:
• De ex. respingem o ipoteză nulă:
• Somnul nu are efecte asupra reflexelor.
• Dacă o respingem am demonstrat că somnul
afectează reflexele. Atunci pronim la următoarea
ipoteză:
• Timpii diferiţi de somn au acelaşi efect asupra
reflexelor.
• Dacă am respins această ipoteză am
demonstrat că reflexele sunt influenţate de timpii
de somn, şi putem porni la următorul pas:
• Eficienţa maximă nu este atinsă după 8 ore de
somn.
• Dacă o respingem am demonstrat că 8 ore de
somn duce la eficienţă maximă.
Care este relaţia între ipoteza nulă şi concluziile
cercetării?
O formă generalizată a ipotezei finale (dar nu a
H0) poate fi folosită ca şi concluzie. De ex.
ipoteza finală demonstrată de noi este:
• Eficienţa maximă este atinsă după 8 ore de
somn.

Această afirmaţie poate fi generalizată astfel:

• Această cercetare a demonstrat că somnul are
un efect asupra reflexelor şi că, de fapt, eficienţa
maximă este atinsă după un perioadă specifică
de somn.
 Verificabilitate sau Falsificabilitatea?

• Verificabilitatea (“Cercul de la Viena” –

Rudolf Carnap, Otto Neurath, Moritz Schlick
– pozitivismul logic): o afirmație poate să fie
demonstrată empiric.
• Empirism: este nevoie de dovezi directe,
observabile, măsurabile
• Raționalism: epistemologia este bazată pe
constructe logico-matematic și pe deducție.
 Este posibilă verificabilitatea?

• Falsificabilitatea: dacă o afirmație ar fi falsă, putem

demonstra acest lucru (prin observație, experiment
etc) (Karl Popper – Logik der Forschung, 1933)
• Ex: „Toate lebedele sunt albe” arată greșeala
metodei inductive.
• Unele afirmații pot fi infirmate în teorie altele și în
practică (sunt testabile)
• Criteriul esențial al științificității
• (“un milion de experimente nu pot arăta că am
dreptate, un singur experiment poate arăta că mă
înșel” – A.Einstein)
• O teorie care rezistă în timp (testării teoretice și
celor practice) o vedem ca fiind coroborată de
experiențe/ experimente dar nu este adevărată
în sine.
• Este ușor să confirmăm sau să verificăm
aproape orice teorie - dacă căutăm confirmări.
• Confirmările sunt importante doar dacă sunt
rezultatul unor prognoze riscante; adică, dacă
suntem nelămuriți de teorie, ar fi trebuit să ne
așteptăm la un eveniment care era incompatibil
cu teoria - un eveniment care ar fi infirmat teoria.
• Teoriile științifice „bune” includ interdicții care nu
îngăduie anumite lucruri să se întâmple.
• O teorie care nu este infirmabilă de nici un
eveniment științific posibil, nu este științifică.
Infirmabilitatea este o virtute a unei teorii.
• Orice test veridic al unei teorii este o încercare
de a o falsifica sau infirma. Teoriile care își
asumă riscuri mai ridicate sunt mai testabile, mai
expuse la infirmare.
• A confirma o dovadă este relevant numai în
cazul în care este rezultatul unui test veridic al
teoriei; aici, „veridic” înseamnă că decurge dintr-
o încercare serioasă, dar eșuată, de a falsifica
teoria
• Unele teorii testabile în mod veridic, atunci când
se dovedesc a fi false, sunt în continuare
susținute de către apologeții lor - de exemplu
introducând ad-hoc o presupunere auxiliară, sau
reinterpretând ad-hoc teoria astfel încât să
scape infirmarii. O asemenea procedură este
oricând posibilă, dar salvează teoria de la
infirmare doar cu prețul de a-i distruge, sau
afecta serios, statutul său științific.
Probleme:
• Există numeroase enunțuri ce nu sunt
falsificabile: enunțurile etice: să omori este rău.
• Există perspective teoretice ce sunt prea
generale (teoria reprezentărilor sociale; teoria
alegerii raționale;)

• R: (Popper) – cel mai grav pericol: încercăm să

demonstrăm viziunea noastră, nu să o infirmăm
prin teste riguroase dintr-o perspectivă raţional
critică.
Structura cercetării
• În general structura cercetării se aseamănă cu o
clepsidră:
• Se porneşte de la un domeniu mai larg de interes –
problema iniţială pe care cercetătorul vrea să o studieze.
• Se poate ca interesul iniţial să fie mult prea general, aşa
că ideea este îngustată, transformată să fie cât mai
specifică.
• Odată ce este stabilită întrebarea de cercetare
cercetătorul de implică direct în măsurarea sau
observarea domeniului sau fenomenului de interes.
• După ce datele sunt culese (prin diferite instrumente),
cercetătorul încearcă să le înţeleagă, analizându-le cu
ajutorul a diferite metode.
• Se pot formula anumite concluzii iniţiale, iar pornind de la
acestea se poate generaliza pentru un domeniu mai larg
sau pentru alte situaţii asemănătoare.
 Domeniu larg de interes

Întrebarea sau
ipoteza de cercetare

Concluzii aplicabile unui

domeniu mai larg
Structura cercetării

• Odată ce este stabilită întrebarea de cercetare

cercetătorul de implică direct în măsurarea sau
observarea domeniului sau fenomenului de interes.
• După ce datele sunt culese (prin diferite instrumente),
cercetătorul încearcă să le înţeleagă, analizându-le cu
ajutorul a diferite metode.
• Se pot formula anumite concluzii iniţiale, iar pornind de la
acestea se poate generaliza pentru un domeniu mai larg
sau pentru alte situaţii asemănătoare.
• Cele mai multe cercetări sociale pornesc
de la probleme generale:
• de ex. suntem interesaţi de programe care
să ajute clienţii să îşi găsească un loc de
muncă.
• Problema este foarte generală şi
complexă, avem puţine şanse să o
clarificăm printr-un singur studiu. Aşa ca
vom îngusta problematica la o întrebare
de cercetare specifică. Cum facem
această reducţie? Prin apel la cercetări
anterioare, literatură de specialitate, teorii.
• De ex. anumite teorii susţin că nu este
dificil să găseşti un loc de muncă pentru
clienţi ci este dificil ca aceştia să îl
păstreze. Astfel, ipoteza de cercetare
poate să devină:
• Sunt programele de asistenţă a noilor
angajaţi mai eficiente (decât lipsa lor) la
păstrarea locurilor de muncă pentru
persoanele angajate?
• Problema este că şi această întrebare
este tot prea generală, şi nimeni nu poate
să îşi dea seama ce se doreşte în acest
studiu.
O altă restrângere:
• Programul „Ajutor pentru noii angajaţi” al
AJOFM creşte semnificativ ratele de
angajare dunpă 6 luni pentru persoanele
proaspăt angajate (ce nu au avut loc de
muncă pe durata a cel puţin un an)
comparativ cu persoanele care nu au
beneficiat de un program comparativ.
Componentele unui studiu
• Care sunt principalele componente ale unui studiu
cauzal?
• Studiul cauzal: presupune întrebări descriptive şi
întrebări relaţionale
- presupun 2 variabile de interes: cauza şi efectul
• Cauza: eveniment (divorţul părinţilor), program
(participarea într-un program cu scop precis în
închisoare). Diferenţe între cauze ce pot fi controlate de
cercetător şi ce nu pot fi controlate de cercetător (ex:
contextul).
• Efectul – de cele mai multe ori este vorba despre
rezultatele ce ne interesează.
• Unitatea de analiză: individ sau instituţie? Eşantionarea
• Efectul – cum îl măsurăm ?
• Desiggnul cercetării: efectul este (de obicei) determinat
prin comparaţie (condiţii alternative)