Războiul din

Afganistan
(1979-1989)
 Războiul Afgano-Sovietic
Războiul Afgano-Sovietic a durat nouă ani. Forțele afgane
implicate au fost Partidul Popular Democrat din Afganistan,
de orientare marxistă, susținut de către forțele sovietice, care
au luptat contra rebelilor islamiști mujahedini. Rebelii au fost
susținuți de mai multe țări, printre care și Statele Unite ale
Americii, Arabia Saudită, Pakistan și alte state musulmane, în
contextul politic internațional al Războiului Rece.
Desfășurarea de trupe militare sovietice a început în 24
decembrie 1979. Ultimele trupe sovietice au fost retrase din
Afganistan între 15 mai 1988 și 15 februarie 1989. Datorită
costului mare și inutilității politice finale ale acestui conflict
militar, războiul din Afganistan a fost, deseori, asemănat cu
Războiul din Vietnam, americano-vietnamez.
 Războiul care a distrus URSS şi comunismul
Războiul sovieto-afghan (1979–1989) este cel mai extins
conflict militar din istoria Uniunii Sovietice. Imixtiunea
militară în Afghanistan a avut pentru sovietici efectele
unei victorii de-a lui Pyrrhus. Canalizarea unor sume
financiare substanţiale (60 mld. de ruble) va intensifica şi
mai mult criza economică a sovieticilor, care a marcat, în
final, colapsul Uniunii Sovietice şi, implicit, a
comunismului. Numărul total al militarilor sovietici care
au efectuat stagiul militar în zonă cifrându-se la 620 000,
numărul morţilor reprezentând 15 051, iar cel al
pierderilor sanitare (handicapurilor fizice) evaluându-se
la 469 685. Kremlinul, din considerente de amor propriu,
va recunoaşte abia în ultimele momente eşecul în
Afghanistan.
 Inclus în arcul instabilităţii şi al conflictelor de
lungă durată, Afghanistanul a fost transformat
într-un mecanism militar, unde cultura
războiului şi violenţele constituie şi actualmente
principalele puncte de referinţă. „Ţara munţilor”
(80% din suprafaţa ţării este montană) este
regiunea de pe glob cu cele mai multe mine
antipersonal – peste 10 mil. – îngropate în sol.
Drept urmare a războiului din Afghanistan s-a
activizat extremismul islamic, care a
alimentat/alimentează terorismul internaţional
 La sfârşitul anilor 1970, interesele URSS în Afghanistan, reprezentate prin diverse proiecte "protectoare”
economice, financiare, de dezvoltare a infrastructurii, de pregătire a bazei sociale, de infiltrare a consilierilor
(inclusiv militari) etc., alături de tratatele bilaterale şi internaţionale, au validat două direcţii ale doctrinei politicii
internaţionale, generate prin prisma "echilibrului sau a forţei": de constituire a unui soi de Finlandă asiatică (calea
moderată), o ţară neutră, dar, din aceeaşi perspectivă, potrivit sovieticilor, exportul şi instalarea revoluţiei nu
excludeau şi metodele radicale, cristalizate prin conceptul de o a doua Mongolie, un transfer radical de la
feudalism la socialism (metoda radicală). Transferul radical al Afghanistanului la socialism, prin decizia de a
interveni în această ţară, a fost hotărât la 12 decembrie 1979 de Biroul Politic al CC al PCUS.Deciziile Biroului
Politic au stat la baza organizării unei lovituri de stat pentru răsturnarea liderului afghan Amin şi înlocuirea
acestuia cu Babrak Karmal, instalat de Moscova în fruntea unui nou executiv. La 25 decembrie, ora 15:00 (ora
Moscovei), trupele sovietice au trecut graniţa, intrând în Afghanistan, preponderent pe cale aeriană. Au fost
întreprinse 343 de zboruri, timp de 47 de ore, pentru a transporta 7700 de oameni, 894 de unităţi de echipament
militar şi 1 062 tone furnituri. La 27 decembrie a.a., corpul expediţionar a ocupat pala-tul prezidenţial, asasinându-l
pe Amin, împreună cu soţia, cei şapte copii, un nepot şi 30 de membri ai personalului.
Babrak Karmal a anunţat la Radio Kabul, după o înregistrare efectuată la staţia radio din Termez (RSS Uzbekistan)
constituirea unui nou guvern şi "distrugerea maşinii teroriste a lui Amin şi a protejaţilor săi”. Noua conducere
afghană era considerată de Moscova "un centru al universului, simbol al fericirii umane”. Imediat după ingerinţă,
trupele sovietice au intrat în luptă cu forţele ostile noului regim prosovietic din Kabul, generând astfel un război
civil.
Participarea moldovenilor în război
Cifra totală a parti-cipanţilor din RSS Moldo-venească la
războiul din Afghanistan se estimează la 12500 de militari, dintre
care 301 şi-au pierdut viaţa, 4 sunt dispăruţi, iar 700 au rămas
invalizi. Dinamica implicării moldovenilor în acest război a fost
condiţionată, pe lângă factorii politico-militari, şi de componenţa
naţională a armatei sovietice în Afghanistan. Primii soldaţi
mobilizaţi proveneau din regiunile asiatice ale URSS, deoarece,
în opinia liderilor sovietici, elementele etnice şi lingvistice
urmau să constituie componentele principale ale proximităţii
dintre armata sovietică şi cea afghană.
Lucrurile aveau să ia o altă turnură, deoarece litigiile istorice
regionale, cunoaşterea limbii etc. au favorizat cazurile de
evadare, de sustragere şi vindere a armelor. Kremlinul s-a
reorientat, iar pentru unităţile militare din Afghanistan au fost
luaţi în vedere militarii din partea occidentală a Uniunii
Sovietice: ruşii, ucrainenii, belaruşii, moldovenii (românii).
 Concluzie
Pe parcursul războ-iului sovieto-afghan componenţa naţională
a trupelor ce luptau în Afghanistan a suferit modificări
substanţiale, chestiune ce şi-a lăsat amprenta asupra include-
rii moldovenilor în acest eveniment istoric major. Grosso
modo, graţie devotamentului şi comportamentului sincer,
moldovenii din teritoriul pruto-nistrean au avut o imagine atât
în rândul ofiţerilor, cât şi în cel al soldaţilor sovietici din alte
regiuni.
Pentru participanţii din RSS Moldovenească, dar şi pentru
întreg spaţiul sovietic, războiul din Afghanistan a marcat o
detaşare de societatea sovietică (dimensiune extrem de dificil
de realizat în contextul unui regim totalitar) şi o interacţiune,
în premieră, cu o altă civilizaţie, situându-se astfel în
perimetrul unei mobilităţi geografice şi sociale, considerent
ce i-a plasat, după revenirea în URSS, drept o categorie
aparte în comunitate.