Sunteți pe pagina 1din 5

Reformele realizate de

Alexandru Ioan Cuza


Alexandru Ioan Cuza – biografie
 Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie/1 aprilie 
1820, Bârlad, Tutova, Moldova – d. 3 mai 1873, 
Marele Ducat de Baden, Imperiul German) a fost primul domnitor al 
Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca
domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 
24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate. Ales
domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică
pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către
Puterea suzerană (Imperiul Otoman) și Puterile Garante și apoi pentru
desăvârșirea Unirii Principatelor Române prin înfăptuirea unității
constituționale și administrative. Aceasta s-a realizat în ianuarie 1862,
când Moldova și Țara Românească au format statul român unitar
modern, adoptând oficial numele de România, cu capitala la București,
cu o singură adunare și un singur guvern.
Odată ajuns domnitor al Principatelor Române
Unite, Alexandru Ioan Cuza a realizat o serie de
reforme foarte importante, care au jucat un rol
mare în dezvoltarea țării.
Reformele elaborate de Alexandru Ioan Cuza:
1. Secularizarea averilor mănăstirești – 1863
2. Reforma agrară (legea rurală) – 1864
3. Introducerea sistemului de unități și măsuri
metrice - 1864 (ca unitate de măsură apare oca)
4. Reforma militară
5. Reforma învățământului (apar școlile cu 4,7 clase și
universitățile)

6. Reforma electorală (de la vârsta de 21 de ani bărbații cu


un anumit cens de avere au dreptul la vot)

7. Reforma judiciară
 În anul 1866, o largă coaliție a partidelor vremii,
cunoscută sub denumirea de Monstruoasa Coaliție din
cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, l-au
forțat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice. Domnia lui în
Principatele Române ia sfârșit.

Opinia proprie:

După părerea mea, domnia lui Alexandru Ioan


Cuza a fost una reușită și binevenită datorită
reformelor elaborate de el. Aceste reforme
au adus multe schimbări bune pentru Țara
Românească și Țara Moldovei.

S-ar putea să vă placă și