Formarea conştiinţei istorice

Studiu de caz

Realizatori :
 Argumentarea
proiectului
Conştiinţa istorică se naşte din încercarea de a
construi identitatea unui popor, ea reprezintă
sentimentul, intuiţia pe care fiinţa umană o are
despre propria existenţă care reflectă apartenenţa
sa la un anumit grup social, neam, naţiune.
Conştiinţa istorică are la bază unitatea de limbă,
de teritoriu, de mentalitate, eventual şi religie sau
de alte valori.
 Delimitări conceptuale
Istoriografia :
 disciplină care studiază

scrierile istoriografice
 este ştiinţa istoriei

 reprezintă totalitatea

scrierilor istorice dintr-o

anumită ţară şi dintr-o
anumită epocă.
Istoriografia literară :
 reprezintă totalitatea
lucrărilor ştiinţifice având ca
obiect istoria unei literaturi.
 Cronica este scrierea istorică în care sunt consemnate în ordine cronologică
evenimentele dintr-o anumită perioadă, după surse diverse, atât scrise, cât şi orale.
În spaţiul medievalităţii româneşti, denumirea ei este de letopiseţ şi limba de
expresie este la început slavona, limbă oficială, de cancelarie, preluată din mediul
bisericesc care o consacrase ca limbă a culturii scrise. Ştefan cel Mare este
promotorul acestei acţiuni, continuate ulterior şi de alţi domnitori, pentru ca în
secolele următoare să devină operă de autor, atât în Moldova, cât şi în Ţara
Românească.

Temele fundamentale
abordate de cronicari şi de
ceilalţi autori preocupaţi de
conştiinţa istorică a românilor
sunt:

 originile
 limba
 continuitatea
 evenimentele istorice
 instituţia domniei
 Dimitrie Cantemir
Termenul de Umanism (din latină: humanitas = omenie,
manitate) reprezintă poziţie filozofică care pune omul şi
valorile umane mai presus de orice , orientându-se în special
asupra omului ca individ.

Se dezvoltă în ţara noastră începând cu sec al XVII-lea ,

atunci când apar primii cărturari:

Grigore Ureche Ion Neculce Miron Costin Constantin Cantacuzino

CRONICARII MOLDOVENI
De-a lungul timpului, oameni precum Grigore Ureche, Miron Costin, Ion
Neculceşi Dimitrie Cantemir au săltat literatura română pe cele mai înalte culmi.
Cronicarii moldoveni sunt boieri luminaţi, cărturari preocupaţi de consemnarea
istoriei poporului, fiind conştienţi de rolul său educativ.
Temele fundamentale abordate de cronicari şi care au contribuit la formarea
conştiinţei noastre istorice sunt: originea latină comună a tuturor românilor,
latinitatea limbii române, formarea continuităţii poporului român în acest spaţiu
geografic.
Cronicarii moldoveni scriu „Letopiseţul Ţării Moldovei”, continuând scrierea
de undea părăsit-o predecesorul.
Motivul pentru care consemnează evenimentele este cunoaşterea istoriei.
Liniile de cercetare abordate de cronicari au dat un impuls formării conştiinţei
identitare şi au contribuit la impunerea limbii naţionale ca limbă de cultură.
 Cronica lui Grigore Ureche începe cu scopul declarat al cronicarului, acela ca urmaşii să îşi
cunoască istoria.
''Ureche este întemeietorul istoriografiei în limba poporului, este cel dintâi care s-a preocupat nu
numai de statul feudal Moldova, ci de originea poporului roman ca o unitate (...) Cronica lui Ureche
nu este numai un izvor pentru istorici, ci şi o operă literară, un isvor de bogată inspiraţie pentru
scriitorii romani, aceasta datorită nu numai faptelor pe care le povesteşte, dar şi felului cum le-a
evocat.'' (P.P Panaitescu-1995)

Miron Costin scrie o cronica, în cea mai mare parte, de factură subiectivă, care spre sfârşit devine
memorialistică, autorul făcându-şi simţită prezenţa la tot pasul ,,O!Moldova! Di ar hi domnii tăi,
carii stăpânescu în tine, toţi înţelepţi, încă n-ai peri aşa lesne'', reflectează el la un moment dat!
Operele sale capitale sunt desigur ''Letopiseţul Ţării Moldovei'' şi ''De neamul moldovenilor'',
ele fiind echivalente în literatura romană cu ''Istoria de la fondarea Romei'' de Titus Livius.

Ceea ce conteaza în cronica lui Ion Neculce este oralitatea extraordinară a autorului, care dă o
anumită familiaritate evenimentului istoric. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean,
anticipând apariţia lui Creangă.

Dimitrie Cantemir nu scrie un letopiseţ al moldovenilor, ci ,,Hronicul vechimei a romano-

moldo vlahilor'', o cronică a tuturor românilor, ocupandu-se şi de cutovlahi şi de românii
macedoneni. El încearcă în felul acesta să conştientizeze lumea de unitatea poporului român
indiferent dacp sunt moldoveni sau vlahi. De asemenea Dimitrie Cantemir nu izolează istoria
poporului nostru de istoria altor popoare, ci o încadreaza în istoria universală.
 ,,Cronicarii munteni n-au arta portretistică a
moldovenilor, în schimb graţie limbii lor nervoase, a
repeziciunii munteneşti, ei pot dramatiza mai viu, mai
familiar.'' George Călinescu
Istoriografia munteană originală ia naştere mai
târziu decât cea moldoveană, în a doua jumătate a
secolului al XVII-lea şi chiar dacă nu are un caracter
descriptiv sau narativ la fel de dezvoltat ca cel al
moldovenilor, prezintă o imagine mai interesantă a
epocii feudale.
 Ideile referitoare la originea romană a poporului şi latinitatea
limbii române, continuitatea elementului român în Dacia, unitatea
românilor de pretutindeni vor fi reluate pe alt plan şi susţinute cu
alte argumente ştiinţifice de către reprezentanţii Şcolii Ardelene.
 Bibliografie

 ,, Istoria literaturii române de la origini până în prezent'' -

George Călinescu

 ,,Manual de istorie'' clasa a XII-a, editura Carminis

 ,,Letopiseţele ţării Moldovei'‘

 ,,Cronicari munteni'', prefaţă Al. Piru, Editura Tineretului