UMANISMUL-

European si
Romanesc

 Tanu Maria Alexandra

 Cuprins :
o Ce este umanismul?
Umanismul Romanesc
Renasterea
Umanismul European
Istoric
o 1.1 Începuturile Umanismului modern
o 1.2 Răspândirea Umanismului în Europa
o 1.3 Germania
o 1.4 Olanda
o 1.5 Franța
o 1.6 Anglia
o 1.7 Alte țări
o 2 Aspecte
o 2.1 Religie
o 2.2 Cunoaștere
o 2.3 Speciism
o 2.4 Optimism
o 3 Influențele Umanismului
 1.Ce este
umanismul?
 “Umanismul este un principiu de via ță democratic și etic care afirmă că oamenii au dreptul și
responsabilitatea de a da sens și formă propriilor vie ți. Umanismul reprezintă construirea
unei societăți mai binevoitoare printr-o etică bazată pe valori umane și alte valori naturale, în
spiritul rațional și liber-cugetător exersat de capacită țile umane. Umanismul nu este teist și
nu acceptă viziuni supranaturale ale realită ții.” – Declara ția restrânsă a IHEU privind
umanismul.Umanismul este un curent cultural profan/laic,dominant in timpul
Renasterii(secolele XIV-XVI),aparut initial in Italia, se extinde in toata EuropaOccidentala si
ulterior in Europa Rasariteana,avand in centru preocuparilor(istorice, filozofice,artistice),
omul si problematica sa.
 Umanismul este etic. El afirmă valoarea, demnitatea
și autonomia individului și dreptul fiecărei ființe umane la
cel mai mare nivel de libertate posibilă, compatibilă în
același timp cu drepturile altora. Umaniștii au datoria de a se
îngriji de întreaga umanitate, inclusiv generațiile viitoare.
Umaniștii sunt de părere că moralitatea este o parte
intrinsecă a naturii umane, bazată pe înțelegere și grijă față
de ceilalți, ce nu are nevoie de confirmare externă.

 Umanismul este rațional. Caută să folosească știința

în mod creativ, nu distructiv. Umaniștii sunt de părere că
soluțiile la problemele omenirii se găsesc în gândirea și
acțiunea umană și nu în intervenția divină. Umanismul
sprijină aplicarea metodelor științifice și a gândirii libere
asupra problemelor bunăstării umane. Dar Umaniștii cred în
același timp că aplicarea științei și a tehnologiei trebuie să
fie temperată de valorile umane. Știința ne oferă mijloacele,
dar valorile umane trebuie să propună scopul final.
 Umanismul sprijină democrația și
drepturile omului. Umanismul tinde către cel mai
înalt grad posibil de dezvoltare a fiecărei ființe umane.
Consideră că democrația și dezvoltarea umană sunt
chestiuni de drept. Principiile democrației și ale
drepturilor omului sunt aplicabile relațiilor interumane și
nu sunt restricționate de formele de guvernare.

 Umanismul insistă asupra faptului că

libertatea personală trebuie să vină totodată
cu responsabilitate socială. Umanismul se avântă
întru construirea unei lumi bazată pe ideea de persoană liberă
responsabilă față de societate și recunoaște dependența
noastră de și responsabilitatea pentru lumea naturală.
Umanismul nu este dogmatic, nu impune niciun crez asupra
aderenților săi. Este, în acest fel, angajat în susținerea unei
educații lipsite de îndoctrinare.
 Umanismul este un răspuns pentru larg răspândita dorință de
alternativă la religia dogmatică. Religiile majore ale lumii pretind că sunt bazate
pe revelații valabile pentru totdeauna, și mulți încearcă să impună felul în care văd ei lumea
asupra întregii umanități. Umanismul admite că o cunoaștere solidă a lumii și a noastră se
naște printr-un proces continuu de observație, evaluare și revizuire.

 Umanismul prețuieste creativitatea artistică și imaginația

și recunoaște puterea transformatoare a artei. Umanismul
afirmă importanța literaturii, muzicii și a artelor creatoare și vizuale pentru
dezvoltarea și împlinirea personală.

 Umanismul este un mod de viață ce tinde către împlinirea în

cel mai înalt grad posibil prin cultivarea unei vieți etice și creative și
oferă mijloace etice și raționale de abordare a provocărilor zilelor noastre.
Umanismul poate fi un mod de viață pentru oricine, oriunde.
Umanismul Romanesc.
Propagarea ideilor umaniste in Tarile Romane sedatoreaza si scolilor ezuite din
Polonia, viitoricronicare moldoveni, facandu-si, de cele mai multeori, studiile in
aceste veritabile institutii deefervescenta culturala. Aici se dezvolta interesupentru
trecut si pentru istorie, ceea ce contribuietreptat la formarea constiintei istorice
lacarturarii romani, intentia primordiala acronicarilor fiind consemnarea
fapteloristorice ,,ca sa nu sa innece a toate tarale aniitrecuci si sa nu sa stie ce s-au
lucrat’’(GrigoreUreche) sau ,, ca sa nu sa utie lucrurile si cursultarai’’(Miron Costin).
Un popor care nu isi cunoasteistoria este, in vizunea lui Grigore
Ureche,asemenea ,,fieralor si dobitoacelor celor mute sifara minte’’, iar Miron Costin
isi reafirmaresponsabilitatea tuturor scrise: ,,Eu oi da samade ale mele, cate scriu.’’
Propagarea ideilor umaniste in Tarile Romane sedatoreaza si scolilor ezuite din Polonia,
viitoricronicare moldoveni, facandu-si, de cele mai multeori, studiile in aceste veritabile
institutii deefervescenta culturala. Aici se dezvolta interesupentru trecut si pentru istorie,
ceea ce contribuietreptat la formarea constiintei istorice lacarturarii romani, intentia
primordiala acronicarilor fiind consemnarea fapteloristorice ,,ca sa nu sa innece a toate
tarale aniitrecuci si sa nu sa stie ce s-au lucrat’’(GrigoreUreche) sau ,, ca sa nu sa utie
lucrurile si cursultarai’’(Miron Costin). Un popor care nu isi cunoasteistoria este, in vizunea
lui Grigore Ureche,asemenea ,,fieralor si dobitoacelor celor mute sifara minte’’, iar Miron
Costin isi reafirmaresponsabilitatea tuturor scrise: ,,Eu oi da samade ale mele, cate scriu.’’

Cronicare munteni, orientati indeosebi catreumanismul italian, au o fizionomie

colectica,scriind in deosebi cronici anonime, in care folosescfoarte des riposta si
invectiva, caracteristicespiritului polemic. Figura umanista si renascentistacel mai bine
conturata este in Tara Romaneascastolnicul Constantin Cantacuzino, care studiaza
laUniversitatea Il Bo din Pavia fiind prieten al luiLuigi Ferdinando Marsili.
REPREZENTANTI
In Tarile Romane, cei mai cunoscuti oameni decultura in
operele carora se expirma ideile umaniste sunt Nicolaus Olahus,
Grigore Ureche,Miron Costin, Ion Neculce, spatarule
NicolaeMilescu, Udriste Nasturel si Dimitrie Cantemir

Trasaturi distincte ale umanismului romanesc :

- carturarii umanisti apartin unor mari familiiboieresti, detin ei insisi dregatorii
inseminate
- ilustreaza tipul curteanului, intervin in viatapolitica, sfarsind de multe ori in
mod tragic

- se formeaza intellectual in afara tarii, laConstantinopol, in Polonia si Italia

- folosesc ca limba de cultura nu numai latina, ci sislavona
- ii preocupa istoria propriului neam, scriu cronicisi istorii, argumentand romanitatea poporului silatinitatea limbii
- pun asemenea scrieri in circuitul umanismuluieuropean, ca sa afirme originile si continuitatearomanilor din cele trei
tari
- in politica antiotomana, cauta sprijin si ajutor latarile crestine catolice
- se implica in probleme religioase, fac cunoscutaortodoxia in spatiu occidental, in care seconfrunta Reforma si Contra-
Reforma
 Renaştere
În ciuda faptului că această mișcare nu are o dată specifică de origine, boomul său a avut loc în Europa de Vest în secolele
XV și XVI.

În această perioadă s-a manifestat transformarea gândirii și a dezvoltării științifice. Adică Renașterea personifică etapa de
tranziție dintre Evul Mediu și modernitate.

Cu toate acestea, această schimbare nu a avut loc dintr-un moment în altul, deoarece primele idei despre individualitate și
extinderea studiilor științifice au apărut datorită burgheziei, o clasă care a condus o parte din timpurile medievale. Astfel,
mai mult decât o tranziție, Renașterea este o continuitate culturală.

Este o continuitate deoarece Renașterea nu s-a concentrat asupra idealurilor propuse de umanism, ci le-a extins. În timp ce
umanismul s-a caracterizat prin reînnoirea și încercarea de a întoarce înțelepciunea greco-romană, bazată pe un cadru
teologic-filologic, Renașterea a promovat progresul științei.

În acest fel, ambele mișcări s-au susținut reciproc pentru a proclama importanța cunoașterii ca nucleu al societății,
detașându-se de perspectiva religioasă care fusese începutul umanismului și rezultând în crearea unor academii artistice,
școli și universități unde se căuta educația. pregătirea științifică și literară.
Umanismul European
Umanismul este un curent cultural profan/laic,dominant in timpul
Renasterii(secolele XIV-XVI),aparut initial in Italia, se extinde in
toata EuropaOccidentala si ulterior in Europa Rasariteana,avand in
centru preocuparilor(istorice, filozofice,artistice), omul si
problematica sa.umanismul europeanTermenul provine din
fr ,,humanisme’’, lat,,humanus’’(,,omenesc’’) si exprima o atitudine
cerecunoaste demnitatea, valorile si posibilitatilefiintei umane,
atitudine manifestata inca dinAntichitatea greaca si latina si
redescoperita inepoca Renasterii, cand se transforma intr-o
amplamiscare culturala europeana. Aceasta apare maiintai in Italia in
sec XIV-XV, avandu-i careprezentanti de seama pe Boccaccio,
Petrarca,Leonardo Bruni. Se dezvola apoi in Franta(prinoperele lui
Rabelais), Anglia(WilliamsShakespeare), Tarile de Jos(Erasmus
dinRotterdam), Germania, Polonia.
 1.1 Inceputurile Umanismului Modern
În mod tradițional, istoricii situează începuturile umanismului modern în Italia secolului al
XIV-lea, fiind legat de numele lui Francesco Petrarca și Giovanni Boccaccio. După invadarea
Imperiului Bizantin de către turci, un mare număr de învățați greci se refugiază în peninsula
italică, aducând cu ei manuscrise în limba lor de origine. Literații italieni, ca Guarino din
Verona, Francesco Filello sau Giovanni Aurispa, învață limba greacă veche și traduc în italiană
operele clasice grecești. Poezia latină a epocii romane este redescoperită grație lui Lorenzo
Valla, iar Coluccio Salutati și Gian Francesco Poggio traduc în limba italiană operele scriitorilor
romani.

Pico della Mirandola face parte din rândurile filozofilor și savanților umaniști, apreciați pentru erudiția lor.
Difuzarea textelor este favorizată de descoperirea tiparului și perfecționarea imprimeriilor, dar și de
dezvoltarea orașelor și universităților, locul de întâlnire al învățaților. Un eveniment important îl constituie
înființarea "Academiei" din Florența sub impulsul lui Cosimo de Medici, condusă de Marsilio Ficino -
traducător al Dialogurilor lui Platon -, unde se întâlnesc umaniști ca Pico della Mirandola, Pietro Bembo și
Angelo Poliziano. "Academia" florentină este dedicată în primul rând filozofiei platoniciene, opunându-se
scrierilor lui Aristotel introduse în Europa de Averroes și Avicenna și acceptate de Biserica Catolică.
Activitatea "Academiei" a exercitat o mare influență asupra dezvoltării literaturii, picturii și arhitecturii din
epoca Renașterii. Așa, de exemplu, Pirro Ligorio pictează tabloul "Alegoria Științelor". Cyriac din Ancona a
fost o altă ființă umanist să-și amintească; el a fost numit "Tatăl de Arheologie"
 Marsilio Ficino (primul din stânga) cu Cristoforo
Landino, Angelo Poliziano și Demetrios
Giovanni Pico della Chekondylos - Frescă de Domenico Ghirlandaio
(detaliu) - Santa Maria Novella, Florența
Mirandola
 1.2 Răspândirea Umanismului în Europa
Umanismul se propagă în primul rând în Germania și Olanda. Ambele țări cunoscând o mare expansiune a
imprimeriilor, se organizează adevărate târguri de cărți care favorizează schimburile culturale.

Vest
Umanismul din Occident a fost strâns legat de programul educațional și de limbaj, distanțându-se de idealul
rațional care a predominat în secolul al XVI-lea pentru a se concentra asupra creativității și interacțiunii dintre
subiecți. Scopul a fost motivarea creșterii poetice și retorice.

Această manifestare a fost influențată de cultura greco-romană, care nu a subliniat necesitatea zeilor sau relevanța
divinului pentru a explica lumea.

Din acest motiv, începând cu secolul al XIII-lea, umanismul occidental a reprezentat o ruptură între spațiul religios
și cel laic datorită conflictului generat în jurul instituțiilor politice și ecleziastice.

Atât papa, cât și regii au căutat să aibă putere absolută asupra statului și a locuitorilor săi. Aceasta a durat până la
mijlocul secolului al XVIII-lea, când s-a născut Iluminismul, mișcare care a înălțat omul ca figură principală din
istorie. În acest fel, dominația atât a imperiului, cât și a creștinismului a fost estompată.

Unii oameni nu mai aveau zei sau monarhi de laudat, motiv pentru care cunoașterea s-a născut ca un instrument
care organizează realitatea; Împreună cu acest limbaj s-a remarcat, un atribut care a diferențiat oamenii de alte
ființe. De aici și concepția progresului lingvistic ca un proiect unificator al umanismului.
Est
Spre deosebire de umanismul din Occident, care se distanța de sfera ecleziastică, în Est era legat de numeroase momente de
transformare religioasă sau umanizare.

La început, credința în continentul asiatic a fost înțeleasă ca un sistem social pentru a rezolva neplăcerile pe care oamenii le-ar
putea avea, dar această viziune s-a schimbat datorită hinduismului.

Hinduismul, deși a încolțit în India, a influențat întregul continent asiatic deoarece a comunicat ideea imanentă a prezenței
divinității în toate acțiunile și deciziile oamenilor.

Prin urmare, a constituit realitatea internă și externă a indivizilor. Dacă ființa și-a pierdut credința, s-a distanțat și de adevăr și
de legătura cu „sufletul universal”.

Adică s-a îndepărtat de sensibilitate și, prin urmare, de simțul uman. Acest cult a proclamat că omul nu era axa lumii, ci era
legat de natură.

În ciuda paradoxului cu privire la locul ocupat de indivizi, umanismul din Est a reușit să se stabilizeze după epoca vedică (327
î.Hr. - 1500 î.Hr.), fiind anterioară celei care a apărut în Europa (Vest).

După acea perioadă, omul asiatic - în ciuda faptului că era înrădăcinat în doctrina sa religioasă - și-a exercitat responsabilitatea
și conducerea în construirea propriului destin, care se baza pe bunăstarea și perfecțiunea acțiunilor sale.
1.3 Germania

Johannes Reuchlin se opune împăratului Maximilian

I, care voia să interzică scrierile în limba ebraică, cu
excepția Bibliei. Reuchlin afirmă că textele interzise
fac parte din patrimoniul cultural al omenirii. În
Germania, umanismul a pregătit calea Reformei lui
Martin Luther. Discipolul său, umanistul Philipp
Melanchthon, profesor de Filologie la Universitatea
din Wittenberg, redactează prima formulare științifică
a principiilor Reformei în lucrarea "Loci communes
rerum theologicarum" (1521), iar în 1540 redactează
"Confesiunea de la Augsburg". El dorea ca
răspândirea Protestantismului să se realizeze cu
mijloace pașnice și s-a străduit să păstreze unitatea
Bisericii apusene.

Johannes Reuchlin
 1.4 Olanda
La sfârșitul secolului al XV-lea, accesul la o cultură umanistă nu mai era
rezervat pentru câteva centre de avangardă, ci s-a răspândit de-a lungul rutelor
comerciale lungi și largi de pe continent. Zona nordică, în general, a fost o
țară cu un ferment viu, cu contacte multiplicate cu umanismul italian. Dacă pe
de o parte cultura clasică se răspândea, pe de altă parte, apelurile la o
religiozitate mai intensă și mai directă au devenit din ce în ce mai urgente, în
opoziție cu scandalurile Curiei Romane [1] .

Protagonistul acestui sezon a fost Erasmus din Rotterdam , care a fost capabil
să interpreteze cu măiestrie orientarea gândirii morale și religioase la
începutul secolului al XVI-lea. În Adagia (1508), el a oferit o combinație
eficientă de înțelepciune populară, citate clasice și bun simț, dar mai presus de
toate, cu celebrul „ Laudă nebuniei” (publicat în 1509 ), el a pus sub semnul
întrebării fundamentele umanismului tradițional, determinând o regândirea
unor teme precum istoria, moralitatea și religia [2] .

Răspândirea tipăririi de tip mobil a permis accesibilitatea până acum de

neimaginat educației, alfabetizării și culturii în secțiuni din ce în ce mai mari
ale populației. Orașe foarte active din punct de vedere editorial, atât în ​
publicarea clasicelor, cât și a lucrărilor moderne, au devenit adevărate forje
ale culturii, precum Antwerp în Flandra
1.5 Franța
În Franța, umanismul pătrunde prin învățații și artiștii
italieni aflați la curtea papală din Avignon (printre aceștia
Petrarca). Traduceri din Titus Livius și Aristotel circulau
deja la curtea regelui Carol V le Sage. Războaiele lui
Francisc I în Italia au contribuit la luarea de contact și
cunoașterea curentelor culturale aflate acolo în plină
efervescență. Francisc I creează Collège des lecteurs
royaux, unde se predau limbile clasice greacă și latină,
precum și ebraica de către Jacques Lefèbre d'Étaples.
Etienne Dolet propagă gândirea inspirată din Platon,
adaptată creștinismului, fapt care influențează poeții
"Pleiadei" ca Pierre de Ronsard sau Joachim du Bellay.
Montaigne susține că rațiunea permite omului să se
elibereze de ideile preconcepute. François Rabelais
întruchipează perfect modelul umanismului din epoca
Renașterii, luptând cu entuziasm pentru reînoirea gândirii
în spiritul antichității clasice, ideal filozofic al timpului
său.

François Rabelais, spirit umanist

 1.6 Anglia

În Anglia, Thomas Morus scrie o lucrare fundamentală de istorie a ideilor

politice ("Utopia", 1516), devine cancelar al regelui Henric VIII, dar -
opunându-se reformei religioase a acestuia - cade în disgrație și este
executat.

1.7 Alte țări

Umanismul este prezent și în Ungaria la curtea regelui Matei Corvin, în

Polonia cu Jan Kochanowski, în Spania cu cardinalul Jiménez de Cisneros,
fondator al unei universități trilingue la Alcalà de Henares și editor al unei
Biblii poliglote, și Juan Luis Vives, Astfel, către 1540 mișcarea umanistă
cuprinde întreaga Europă apuseană, unificând în același ideal acest mod de
gândire optimist, încrezător în progresul omenirii. Umanismul antrenează
crearea unor noi discipline și sfere de activitate ca Geografia, Cosmologia,
Filozofia politică, Teoria istoriei și implică libertatea și independența față de
religie dând astfel impuls reformei religioase. Umanismul permite eliberarea
gândirii omului de cadrul îngust al dogmelor și apariția spiritului de
toleranță.
Thomas Morus, personalitate reprezentativa a
umanismului din Europa
Reprezentanţi ai Renaşterii artistice din Italia:

–Botticelli ( „Naşterea zeiţei Venus”, „Primăvara” );

–Tizian (remarcabile sunt portretele făcute marilor suverani ai
timpului: Franscis I, Carol Quintul);
–Leonardo da Vinci ( „Monalisa”, „Cina cea de Taină” );
–Rafael Sanzio ( „Madona Sixtină”, „Şcoala din Atena” );
–Michelangelo ( a pictat Capela Sixtină de la Vatican ).

–Botticelli, „Primăvara” Leonardo da Vinci „Monalisa”

Rafaello Sanzio - Madona Sixtină Sandro Botticelli - “Naşterea zeiţei Venus”
2.1 Religie

Umanismul respinge în mod clar apelul la credințe supranaturale pentru soluționarea problemelor
umane, dar nu și credințele însele; unele curente umaniste sunt chiar compatibile cu unele religii.
El este în general compatibil cu ateismul și agnosticismul, dar acestea din urmă nu îi sunt necesare.
Cuvintele "ignostic" (american) și "indiferentist" (britanic) sunt uneori aplicate umanismului pe
motiv că acesta este un proces etic, nu o dogmă asupra existenței sau nu a zeilor; umaniștii pur și
simplu nu au nevoie să se preocupe de asemenea probleme. Agnosticismul sau ateismul singure nu
implică în mod necesar umanismul; multe filosofii diferite și uneori incompatibile se întâmplă să
fie ateiste. Nu există nicio ideologie unică și niciun set de comportamente unic la care să adere toți
ateii, și nu toate dintre cele proprii ateilor sunt umaniste.

Pe tărâm literar cel puțin, a existat în Occident un umanism creștin viguros și

fructuos, începând cu Erasmus din Rotterdam și terminând cu un Georges
Bernanos sau orice alt scriitor cu sensibilitate religioasă care se revendică de la
umanism.
De vreme ce umanismul include curente intelectuale trecând printr-o mare varietate de gândiri
filosofice și religioase, mai multe ramuri ale umanismului îi permit să îndeplinească,
suplimenteze sau suplinească rolul religiilor și în special să fie adoptat ca filosofie de viață
completă. Într-un număr de țări, din motive legate de legile care acordă drepturi "religioase"
specifice, filosofia de viață umanistă seculară a fost recunoscută ca "religie". În Statele Unite,
Curtea Supremă a admis că umanismul este echivalent cu o religie în sensul limitat al
autorizării umaniștilor să oficieze ceremonii de obicei conduse de reprezentanți ai cultelor
religioase. Departe de a "declara umanismul religie", această luare de poziție pur și simplu
declară echivalența dreptului umaniștilor de a acționa în moduri de obicei specifice religiilor,
cum ar fi marcarea ceremonială a momentelor importante ale vieții.

Umanismul renascentist și accentul său asupra întoarcerii la origini au contribuit la

reformarea protestantă, ajutând la producerea a ceea ce protestanții consideră o traducere
mai fidelă a textelor biblice.
2.2 Cunoaștere

Conform umaniștilor, este în sarcina oamenilor să găsească adevărul, prin opoziție cu

căutarea lui în revelație, misticism, tradiție sau orice altceva care e incompatibil cu aplicarea
logicii asupra dovezilor observabile. Cerând ca oamenii să evite acceptarea orbească a unor
opinii nesusținute, el sprijină scepticismul științific și metoda științifică, respingând
autoritarismul și scepticismul extrem și făcând din credință o justificare inacceptabilă a
acțiunilor. De asemenea, umanismul afirmă că o cunoaștere a binelui și răului se bazează pe
cea mai bună înțelegere a propriilor interese și a celor comune ale indivizilor în loc să
izvorască dintr-un adevăr transcendental sau vreo sursă arbitrar localizată.

2.3 Speciism
Unii au interpretat umanismul ca pe o formă de speciism, care consideră oamenii mai importanți
decât alte specii. Filosoful Peter Singer, el însuși umanist, afirma că "în ciuda multor excepții
individuale, umaniștii în general s-au dovedit incapabili să se elibereze de una dintre cele mai
centrale [...] dogme creștine: prejudecata speciismului". El a chemat umaniștii să "ia poziție
împotriva [...] exploatării nemiloase a altor ființe simțitoare" și s-a legat de unele afirmații din
Manifestul Umanist III despre care credea că acordă "prioritate intereselor membrilor propriei
noastre specii". Cu toate acestea, el a remarcat de asemenea că același Manifest afirmă că oamenii
nu au "niciun drept dumnezeiesc sau inerent de a supune alte animale" și a admis că "organizațiile
care au făcut cel mai mult pentru animale au fost independente de religie".
2.4 Optimism

Umanismul include o atitudine optimistă față de capacitățile oamenilor, dar nu implică

opinia că natura umană este pur binevoitoare sau că absolut fiecare persoană e capabilă
să se ridice la înălțimea idealurilor umaniste de raționalitate și moralitate. El implică nu
mai mult decât recunoașterea că te ridica la înălțimea potențialului tău înseamnă multă
muncă și necesită ajutorul celorlalți. Scopul suprem este prosperitatea umană;
îmbunătățirea vieții tuturor oamenilor. Focalizarea este pe a face bine și a trăi bine aici
și acum și a lăsa lumea mai bună pentru cei care vin după noi, nu pe a trece prin viață
suferind pentru a fi răsplătiți după.
 3 Influențele
Umanismului
Umanismul influențează în mod hotărâtor viața secolului al XVI-lea. La început științele nu
erau incluse și se găseau la marginea acestei mișcări. Asfel Bernard Palissy sau Ambroise Paré
nu acordă nicio atenție autorilor antici, preferând să se bazeze pe experiență și practică. Se
studiază totuși scrierile lui Arhimede, iar Copernic afirmă că experiența trecutului este necesară
pentru noi descoperiri.

Umanismul influențează și viața politică. Umaniștii amintesc suveranilor

datoriile lor față de Dumnezeu, față de supuși și față de ei înșiși (Niccolo
Machiavelli: "Il Principe", 1532). Ei apelează la popor să participe la viața
publică.

Educația copiilor ar trebui să urmărească în primul rând instruirea copiilor cu

noi cunoștințe pentru a-i face mai umani.

În ceea ce privește literatura, umanismul pune pe primul plan teme ca natura, virtutea,
gloria și iubirea.
Surse de inspiratie

1. WWW.Wikipedia.org
2. WWW.humanismromania.org
3. WWW.view.livresq.com