Umanismul

Mișcare spirituală care stă la baza Renașterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea și care s-a
extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de
reîntoarcerea la textele antichității greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viață, de
gândire și de creație artistică. Umanismul renascentist sublinia superioritatea literaturii latine și
grecești și în special valorile ei în materie de morală personală și publică.

În mod tradițional, istoricii situează începuturile umanismului modern în Italia secolului

al

XIV-lea, fiind legat de numele lui Francesco Petrarca și Giovanni Boccaccio. După invadarea
Imperiului Bizantin de către turci, un mare număr de învățați greci se refugiază în peninsula
italică, aducând cu ei manuscrise în limba lor de origine. Literații italieni, ca Guarino din
Verona, Francesco Filello sau Giovanni Aurispa, învață limba greacă veche și traduc în italiană
operele clasice grecești. Poezia latină a epocii romane este redescoperită grație lui Lorenzo
Valla, iar Coluccio Salutati și Gian Francesco Poggio traduc în limba italiană operele scriitorilor
romani.

Conform umaniștilor, este în sarcina oamenilor să găsească adevărul, prin opoziție cu

căutarea lui în revelație, misticism, tradiție sau orice altceva care e incompatibil cu aplicarea
logicii asupra dovezilor observabile. Cerând ca oamenii să evite acceptarea orbească a unor
opinii nesusținute, el sprijină scepticismul științific și metoda științifică, respingând
autoritarismul și scepticismul extrem și făcând din credință o justificare inacceptabilă a
acțiunilor. De asemenea, umanismul afirmă că o cunoaștere a binelui și răului se bazează pe cea
mai bună înțelegere a propriilor interese și a celor comune ale indivizilor în loc să izvorască
dintr-un adevăr transcendental sau vreo sursă arbitrar localizată.

Umanismul include o atitudine optimistă față de capacitățile oamenilor, dar nu implică

opinia că natura umană este pur binevoitoare sau că absolut fiecare persoană e capabilă să se
ridice la înălțimea idealurilor umaniste de raționalitate și moralitate. El implică nu mai mult
decât recunoașterea că te ridica la înălțimea potențialului tău înseamnă multă muncă și necesită
ajutorul celorlalți. Scopul suprem este prosperitatea umană; îmbunătățirea vieții tuturor
oamenilor. Focalizarea este pe a face bine și a trăi bine aici și acum și a lăsa lumea mai bună
pentru cei care vin după noi, nu pe a trece prin viață suferind pentru a fi răsplătiți după.

Umanismul influențează în mod hotărâtor viața secolului al XVI-lea. La început științele nu erau
incluse și se găseau la marginea acestei mișcări. Asfel Bernard Palissy sau Ambroise Paré nu acordă nicio
atenție autorilor antici, preferând să se bazeze pe experiență și practică. Se studiază totuși scrierile lui
Arhimede, iar Copernic afirmă că experiența trecutului este necesară pentru noi descoperiri.