Curs 3

Doctrine timpurii privind

schimbul exterior
 Douglas A. Irwin, Against the Tide. An
Intellectual History of Free Trade, Princeton
University Press, 1996, cap. 1
 Atitudinile antice față de mare

 Printre primele atitudini față de natura și desirabilitatea comerțului

exterior.
 Locațiile din vecinătatea mărilor sunt binecuvântare sau blestem?

Grecii și romanii – atitudine ambivalentă

Favorabilă: (Plutarh) ”This element, therefore, when our life was savage and
unsociable, linked it together and made it complete, redressing defects by
mutual assistance and exchange and so bringing about cooperation and
friendship… the sea brought the Greeks the vine from India, from Greece
transmitted the use of grain across the sea, from Phoenicia imported letters as a
memorial against forgetfulness, thus preventing the greater part of mankind
from being wineless, graineless, and unlettered.”
▪ Defavorabilă: (Horațiu) ”In vain has God in his wisdom
planned to divide the land by the seas separations, if, for all
that, ungodly ships are crossing the waters that he placed out
of bounds.”

 Marea face legătura cu străinii, care ar putea pune în pericol

viața cetății prin expunerea cetățenilor la manierele rele și la
morala coruptă a barbarilor.
 Atitudinea duală față de mare – atitudine
duală față de comerț.
 Comerțul:

 Oferă oportunitatea extinderii prosperității

naționale;
sau
 Amenință securitatea și economia națiunii.
Atitudinea față de cei angajați în activități comerciale

 În Grecia antică, comerțul era văzut ca o

ocupație sub demnitatea cetățenilor.
 Platon sugerează în “Republica” că în orașele
bine guvernate negustoria este o îndeletnicire
rezervată celor inferiori, nefolositori în alte
treburi.
 Aristotel condamnă schimbul nonbarter, pe
care îl consideră a nu fi în concordanță cu
natura, oamenii luând lucruri unul de la altul.
Atitudinea față de cei angajați în activități
comerciale

 Cetățenii nu ar trebui să se implice în activități

comerciale, acestea fiind lăsate în seama
străinilor, care erau privați de drepturi politice.
 Separare între cetățenie și comerț.
 O consecință importantă, lipsa tarifelor în
lumea greacă.
Atitudinea față de cei angajați în
activități comerciale
 În Roma antică, cumpărarea la un preț și vânzarea la unul mai
ridicat era considerată o activitate vulgară, sub demnitatea
cetățenilor din clasele superioare (legea interzicea chiar
participarea la comerț a senatorilor).
 Cicero (101 -43 î.Hr) este ceva mai îngăduitor cu comerțul la
scară mare, în timp ce, pe cel de mici dimensiuni, îl socotește
vulgar.
 Plinius (23-79) are o atitudine pozitivă față de comerțul
maritim, militând în favoarea efectuarii de lucrări publice,
construirii de drumuri și mai ales porturi, care “leagă prin
comerț oameni aflați la mare distanță unii de alții, astfel că
produsele naturale aflate în orice loc par să aparțină tuturor.”
Atitudinea față de cei angajați în activități
comerciale

 Pledoaria de peste secole în favoarea comerțului liber se va

baza pe câștigurile rezultate din diviziunea muncii.

▪ Platon (cca. 427 - 347 î.Hr.): “The result [of such a division],
then, is that more things are produced, and better and more
easily when one man performs one task according to his
nature, at the right moment, and at leisure from other
occupations”; ”it is practically impossible to establish the city
in a region where it will not need imports”.

 Pentru a face comerț, statul are nevoie de comercianți și de

surplus de bunuri produse, peste nevoile interne.
Atitudinea față de cei angajați în activități
comerciale

 Xenophon leagă diviziunea muncii de dimensiunea

pieței, observând că în orașele mici fiecare individ
este angajat în activități multiple, în timp ce în
orașele mari se concentrează pe o singura sarcină.
 Atitudinea față de comerț nu devine însă mai
favorabilă.
 Fisosofii greci susțin restricțiile comerciale, din
cauza pericolelor morale și civice (contactul cu
străinii este considerat periculos pentru ordine și
fibra morală a societății).
Atitudinea față de cei angajați în
activități comerciale
 Aristotel (384-322 î.Hr.) – locația ideală pentru
un oraș, autosuficiența, barter “natural”, apărarea.
 Autosuficiența – mult superioară dependenței
față de comerțul maritim.
 Comerțul extern, doar pentru necesități esențiale,
bine reglementat și urmărit (oamenii de stat
trebuie să știe de ce are nevoie cetatea), fară a
urmări profitul, prin porturi adiacente orașelor.
 Câștigurile din comerț sunt cunoscute de greci
și romani, iar atitudinile prudente față de acesta
sunt legate de considerente non economice.
 Suspiciune față de comercianți și față de
loialitatea acestora ca cetățeni.
 Scopul autosuficienței nu a presupus niciodată
impunerea unei autarhii complete.
 Comerțul este indispensabil, astfel comercianții
trebuie tolerați, dar nu încurajați.
 Doctrina economiei universale

 Derivă din primele atitudini favorabile față de

rolul mării.
 Devine teoria dominantă ce susține acceptarea
comerțului între regiunile Globului.
 Pleacă de la credința că Providența a răspândit
intenționat resursele inegal pentru a face
posibil schimbul.
Doctrina economiei universale

Combină 4 elemente, potrivit lui J. Viner ( The Role of

Providence in the Social Order, Princeton University Press,
1976, 27-54):

 Credința stoic-cosmopolitană în fraternitatea universal

umană (”toți suntem frați”)
 Descrie beneficiile pe care schimbul/comerțul le aduc
umanității
 Resursele economice sunt distribuite inegal pe glob
▪ (anticipare a legii ricardiene a asocierii și a modelului
Heckscher-Ohlin-Samuelson sau al ”înzestrării
factoriale”)
 Atribuie situația (”fericită”) intervenției divine, care are
în vedere prin promovarea comerțului
cooperarea/apropierea între oameni.
 Doctrina economiei universale
 Seneca (cca. 4 î.Hr. – 65 d.Hr.):
 observa că Providența a aranjat elementele naturale astfel încât ”the wind has
made communication possible between all peoples and has joined nations
which are separate geographically”

 Philon din Alexandria (cca. 15-10 î.Hr. – 54 d.Hr.):

 ”He [God] has made none of these particular things complete in itself, so that
it should have no need at all of other things. Thus, through the desire to obtain
what it needs, it must perforce approach that which can supply its needs, and
this approach must be mutual and reciprocal. Thus, through reciprocity and
combination…God meant that they should come to fellowship and concord
and form a single harmony. And that a universal give and take should govern
them, and lead to the consummation of the whole world”

 Origen (cca. 185 – cca. 254):

 ”Lack of the necessities of life has also made things, which originate in other
places, to be transported to those men who do not posses by them the art of
sailing and navigation; so that for these reasons one might admire
 Doctrina economiei universale
 Libanius (cca. 314 – cca. 394):
 ”God did not bestow all products upon all parts of the earth, but distributed His
gifts over different regions, to the end that men might cultivate a social
relationship because one would have need of the help of another. And so He called
commerce into being, that all men might be able to have common enjoyment of the
fruits of earth, no matter where produced.”
▪ Exprimare ”canonică” a doctrinei economiei universale, citată adesea în
secolele următoare

 Sf. Vasile cel Mare (cca. 330 – 379):

 The sea ”becomes a patron of wealth to merchants, and it supplies the needs of
life, providing for the exportation of superfluous articles by the prosperous and
granting to the needy the remedy for their wants”.
▪ Problema surplusului: condiție suficientă, dar nu necesară pentru apariția
schimbului.

 Sf. Ioan Hrisostom (”Gură de Aur”; cca. 347 - 407):

 Student al lui Libanius în tinerețe; consideră că marea leagă diferitele regiuni,
preîntâmpinând descurajarea relațiilor cordiale între oameni, și transformând
pământul într-o singură casă locuită de toți.
 Doctrina economiei universale

 Teodoret (”al Cirului”; cca. 393 – cca. 457)

 ”For the Creator, wishing to instill harmony into human
beings, made them depend on one another for various needs.
For these reasons we make long voyages on sea, seek our
needs from others, and bring back cargoes of what we want;
nor has providence allocated to each section of the earth all
the needs of mankind lest self-sufficiency should militate
against friendship. Accordingly the sea lies in the center of
the earth, divided into countless bays like the market place of
a huge city, providing an abundance of every necessity, and
receives many sellers and buyers and brings them from one
place to another and back again”.
 Doctrina economiei universale

 Câștigurile economice din schimb sunt

recunoscute de timpuriu.
 Comerțul liber nu este totuși o opțiune, din
cauze ce au de a face cu considerente legate
de efecte non economice.
 Doctrina este îmbrățișată atât de mercantiliști,
cât și de susținătorii comerțului liber.
Viziunea catolică timpurie, scolasticismul și
protestantismul

 Primii părinți creștini au tratat economia ca o

ramură a eticii.
 La fel ca grecii și romanii, au condamnat
comerțul ca favorizând frauda, promovând
avariția și încurajând câștigurile lumești.
 Alungarea negustorilor din Templu.
 Angajarea în comerț era văzută ca un pericol
pentru suflet.
 Viziunea catolică timpurie,
scolasticismul și protestantismul

 Fericitul Augustin (354 – 430):

 ”Let Christians amend themselves, let them not trade”; ”For
they that are active traders… they attain not the grace of God”

 Sf. Ambrozie al Milanului (339 – 397):

 ”God did not make the sea to be sailed over, but for the sake
of the beauty of the element. The sea is tossed by storms; you
ought, therefore, to fear it, not to use it… use it for purposes
of food, not for purposes of commerce”
▪ Se spune despre Ambrozie că aproape că nu pare să recunoască
posibilitatea comerțului cinstit.
 Viziunea catolică timpurie,
scolasticismul și protestantismul

 Deosebirea între comerț cu prelucrare versus

simpla intermediere.

 Preocupareapentru aspecte morale;

promovarea avariției și luxului), comerțul
deturnează excesiv atenția la chestiuni
lumești.
Scolasticii (cca. 800-1500)

 Gândirea scolastică medievală continuă să privească

cu suspiciune activitatea comercială, dar începe să
devină tot mai liberală pe măsura trecerii timpului.
 Doctrina scolastică este mai capabilă să vadă
comerțul cu indiferență morală, în funcție de
circumstanțele afacerii.
 Se menține distincția între munca productivă, cu
recompense justificabile, și comerț, care nu produce
nimic. Urmărirea excesivă a profitului este asociată
cu păcate ce amenință sufletul.
 St. Toma d’Aquino (1225 – 1274) este teologul medieval ce contribuie major la
reducerea sancțiunilor doctrinare împotriva comerțului.
▪ În Summa Theologica acceptă ca activități ale comercianților utile pentru
societate:
▪ Depozitarea bunurilor
▪ Importul bunurilor necesare
▪ Transportul bunurilor din regiuni unde sunt relativ abundente în altele unde
sunt relativ rare
▪ Câștigul pecuniar, ”though not implying, by its nature, anything virtuous or
necessary, does not, in itself, connote anything sinful or contrary to virtue”.
▪ Comerțul ca activitate neutră (nu viciu, nu virtute)

▪ Preferă comerțul intern celui internațional (urmându-l pe Aristotel). Producția

internă este mai “demnă”.
▪ Contactul cu străinii deteriorează viața cetății (anticipează ”argumentul
cultural” în favoarea protecționismului).
 D’ Aquino: “If the citizens themselves devote
their life to matters of trade, the way will
opened to many vices”, ca lăcomia, corupția și
lipsa virtutei.
 Deși promovează o utilizare “moderată” a
comercianților în schimburi, mută gândirea
scolastică într-o direcție pro-comerț,
acceptând necesitatea comerțului pentru
fiecare țară.
 Baza pentru doctrina viitoare, mai favorabilă comerțului.
• Thomas din Chobham (1160 – 1233/1236?):
• ”commerce is to buy something cheaper for the purpose
of selling it dearer. And this is all right for laymen to do,
even if they do not add any improvement of the goods
which they bought earlier and sell later. For otherwise
there would have been great need in many regions, since
merchants carry that which is plentiful in one place to
another place where the same thing is scarce.”
• John Calvin (1509-1564):
• (din nou ambivalenta fata de comert) “Navigation cannot,
indeed, be condemned on its own account; for by importing
and exporting articles of merchandise, it is of great
advantage to mankind. Nor can any fault be found with this
mode of intercourse between nations; for it is the will of
God that the whole human race should be joined together by
mutual acts of kindness. But as it most frequently happens
that abundance leads to pride and cruelty, Isaiah reproves
this kind of merchandise, which was the chief source of the
wealth of the land. Besides, in that merchandise which is
carried on with distant and foreign nations, there is often a
large amount of tricks and dishonesty, and no limit set on
the desire of gain.”
• Martin Luther (1483 – 1546):
• În favoarea comerțului intern (autarhia ca deziderat; la fel
cu primii utopiști – Thomas Morus, Tommaso Campanella;
sau mai târziu J.G. Fichte)
• ”God has certainly given us, as he has to other countries,
enough wool, flax, and everything else necessary for the
seemly and honorable dress of every class. We do not need
to waste fantastic sums for silk, velvet, gold ornaments, and
foreign wares.”
• ”I do not see that many good customs have ever come to a
land through commerce”.