Tema 1.

Precursorii stiintei economice

1. Caracterul etico-normativ al gindirii antice orientale
Marele Aristotel considera activitatea mentala indreptata spre cunoasterea lumii filosofia si matematica
drept cea mai destoinica preocupare umana, ea aducnd fericirea suprema. Mai putin prestigioasa era stiinta
politica. Pe o treapta si mai inferioara el plasa artele. i cea mai putin prestigioasa preocupare era
considerata activitatea economica. O asemenea atitudine a determinat, intr-o masura, faptul ca, comparativ
cu epocile ulterioare, epoca antica a contribuit relativ modest la dezvoltarea gndirii economice.
Gndirea economica antica a aparut in Orientul (mileniul IV i.e.n.), Grecia si Roma antica (mileniul I
i.e.n.), atingnd apogeul in sec. IX-I i.e.n.
Rationamentele economice ale acestei perioade purtau un caracter pre-stiintific, adica ele nu erau
incadrate intr-un sistem distinct de cunostinte, nu presupuneau utilizarea unei terminologii specifice.
Apartinnd unui grup foarte restrns de oameni, aceste rationamente au ajuns pna la noi sub
forma codurilor de legi, a tratatelor si lucrarilor cu caracter filosofic si religios. De ce anume acestea au
fost formele initiale de prezentare si transmitere a cunostintelor ?
Pastrarea oricarui tip de comunitate ca un tot intreg stabil presupune existenta institutiilor structural formate
in vederea asigurarii ordinii sociale. n aceste conditii au inceput sa fie necesare regulile comportamentale
intre oameni in interiorul comunitatii si in relatiile cu alte comunitati. Aceste reguli primare erau initial
implantate in constiinta prin presiunea socializarii, adica erau transmise din generatie in generatie prin
obiceiuri si traditii. nsa, pe masura formarii comunitatilor mai complexe, in care a inceput diferentierea
intercomunitara, a crescut rolul presiunii subordonarii reguli prin care unele persoane sau grupe isi
impuneau vointa altora.
Cele mai vechi documente cu informatii economice isi au originea in Orientul antic.Principala
particularitate a teoriilor orientale s-a manifestat in rolul masiv al statului in economie,determinat si de
factori obiectivi. Astfel, crearea sistemelor masive de irigare si controlul functionarii lor necesitau
reglementari publice minutioase. Aceasta interventie masiva, realizata prin predominarea proprietatii
publice, a atribuit civilizatiilor orientale calificativul de mod de productie asiatic.
Egiptul antic
Egiptul antic a fost una din primele tari pe teritoriul careia in mileniul IV i.e.n. s-a format statul, ce a condus
la aparitia a trei departamente de baza financiar, militar si al lucrarilor publice ( ele fiind necesare pentru
reglarea nivelului apelor Nilului si constructiei obiectelor de cult).
Economia masiv centralizata necesita multi functionari carturari, capabili sa asigure evidenta si distribuirea
riguroasa a resurselor materiale si umane pe diverse obiecte, precum si aprecierea fertilitatii solurilor si a
roadei obtinute in vederea incasarii juste a rentei (7,5% era indreptata templelor si 22,5% - faraonului). Ca
urmare, apar diverse instructiuni, asa-numitele nvataminte, care defineau normele comportamentale la
diferite niveluri ierarhice: nivelul faraonului (nvatamintele regelui heracleopol fiului sau Meriacr,
sec.XXII i.e.n.), nivelul functionarilor (nvatamintele lui Ipuver,nvatamintele luiAhtoi, feciorul lui
Duaf, catre feciorul sau Piopi, sec. XVIII i.e.n.).
nvatamintele prevedeau nu doar modalitatile de organizare a economiei nationale centralizate, asigurata cu
bunuri productive, forta de munca si produse alimentare, ci si modalitatile de protectie a patrimoniului
public. Pentru ca un obiect sa treaca din patrimoniul public in cel privat erau necesare multiple conditii: ca el

sa fie confectionat prin munca proprie si in timpul liber de la executarea comenzilor publice, din propriile
materii prime si cu propriile mijloace de productie, sa se afle pe pamntul propriu si nu pe cel public.
Deci, caracterul inalt centralizat al economiei impiedica formarea proprietatii private si aparitia interesului
personal, deci si a rationalitatii economice.
Babilonul antic
Pe masura consolidarii proprietatii private, a dezvoltarii relatiilor marfaro-monetare, obiect de reglementare
devine activitatea persoanelor particulare, iar izvoare ale gndirii economice devin normele juridice,
contractele de arenda si cambiile. n Babilonul antic unul din cele mai vechi si cunoscute seturi de norme
scrise poate fi considerat Codul lui Hammurabi(sec. XVIII i.e.n.), care continea 282 articole ce reglementau
tranzactiile de vindere-cumparare, arendare si creditare.
Autorul Codului avea drept scop stabilirea ordinii in societatea babiloniana in vederea consolidarii puterii
claselor elitare. nsa aceasta putere putea fi sporita doar prin sustinerea din partea taranimii libere. De aici si
elaborarea normelor formale de comportament care ar asigura dreptate pentru tarani, acestia fiind
principalii contribuabili si aparatori ai tarii.
Handicapul cel mai mare pentru tarani il constituia povara datoriei. Pentru a inlatura samovolnicia
camatarilor, Hammurabi a stabilit rata dobnzii la un nivel fix 20% pentru datoriile achitate in moneda si
33% pentru cele achitate in natura. Daca anul era neroditor, se permitea transferarea datoriei pe anul urmator
fara incasarea dobnzilor suplimentare. Sclavia pe datorie a fost redusa la trei ani, dupa expirarea carora
taranul trebuia sa fie eliberat. n unele cazuri templele erau obligate sa acorde imprumuturi fara dobnda
saracilor si bolnavilor sau sa-i rascumpere pe cei cazuti prizonieri.
Restrictiile si tensiunile din agricultura au facut sa creasca importanta reglementarii relatiilor dintre
latifundiari si taranii arendasi. Au fost stabilite termenul (1-2 ani), plata de arenda (1/3 din roada), obligatiile
si responsabilitatile partilor in cazul incalcarii contractului de arenda, se permitea arendarea caselor, vitelor
si a robilor.
India antica
n India antica era promovat conceptul celor trei scopuri ale vietii umane: datoria religioasa, dragostea si
interesul material. Cea mai cunoscuta lucrare despre datoria religioasa sunt Legile lui Manu, despre
dragoste Camasutra si despre interesul material Artaastra.
n Legile lui Manu (sec. III i.e.n.) se explica si se justifica stratificarea oamenilor in caste, mentionnduse ca puterea divina a facut din graiul sau pe preoti brahmani, din minile sale pe ostasi ksatriyi, din
bratele sale pe gospodari vaisi, iar din picioare pe surdi, cei lipsiti de drepturi. Primele doua caste aveau
datoria sa conduca statul si sa-l apere de atacurile din exterior, gospodarii erau predestinati sa se ocupe cu
agricultura, meserii si comert, pe cnd sudrii erau obligati sa indeplineasca muncile grele si murdare
deservind castele superioare.
Puterea castelor superioare decurgea nu doar din virtutea dreptului divin, ci si din imensele proprietati de
care acestia dispuneau, in Legile lui Manu pentru prima data fiind delimitate modalitatile de aparitie a
dreptului de proprietate: mostenirea, daruirea, cumpararea, cucerirea, camataria, producerea si pomana. Mai
complexe, comparativ cu Codul lui Hammurabi, erau reglementarile privind datoria: ratele dobnzii erau
diferentiate pe caste si feluri de activitate; era stabilita cautiunea unei alte persoane, precum si gajul. n cazul
decesului debitorului obligatia de plata trecea la fiu sau la alte rude, imposibilitatea platirii datoriei fiind
penalizata cu sclavia.

Important este faptul ca acest set cutumiar autorizaeconomia sacrificiului, cnd o parte din roada sau
avere se cerea a fi sacrificata pentru a asigura roada si bogatie in viitor. Forma a sacrificiului era considerata
daruirea averii brahmanilor.
Indienii concepeau economia nu ca o stiinta a gospodaririi in ansamblu, ci ca una care indica modalitatile de
amplificare a vistieriei statului, in Artaastra (sec. IV i.e.n.) fiind evidentiate urmatoarele surse:

Diversificarea si majorarea impozitelor colectate de la totalitatea populatiei ( cu exceptia slujitorilor

cultelor si invatatorilor);

Confiscarea averii oamenilor bogati prin intermediul invinuirilor false;

Acumularea banilor din organizarea miracolelor false;

Stabilirea unui sistem diversificat de penalitati.

ntruct bogatia statului era formata din contributiile tuturor supusilor sai, ea se preconiza a fi utilizata, in
primul rnd, pentru asigurarea intereselor comune: intretinerea sistemelor de irigatii, constructia drumurilor,
lupta impotriva comerciantilor speculatori, acestia fiind denumiti hoti ce nu poarta numele de hoti. Ca
urmare, Artaastra recomanda pedepse aspre pentru comerciantii care se intelegeau in vederea majorarii si
mentinerii preturilor. Speciali demnitari aveau dreptul de a stabili preturi mai juste dect cele propuse de
vnzatori, diferenta fiind incasata in vistieria statului. n plus, se recomanda de a tine sub un strict control
mijloacele de masura si greutate, precum si calitatea marfurilor. Cat priveste politica comerciala externa, ea
trebuie sa asigure un sold pozitiv si un protectionism selectiv.
China antica
n China antica perioada de inflorire a ideilor economice coincide cu perioada secolului de aur al filosofiei
antice chineze sec. VI-III i.e.n., atunci cnd au inflorit 100 de flori, s-au confruntat 100 de scoli. Mai
reprezentative, insa, au fost trei scoala taoista, confucianista si legista.
Taoismul avea un pronuntat caracter mistic, Tao (sau Dao) semnificnd principiul reglator al universului. El
era considerat compus din 2 elemente complementare esentiale yang si yin: primul de esenta masculina,
care corespundea notiunii de activitate, iar al doilea de esenta feminina, desemna pasivitatea. Fondatorul
acestei filosofii este considerat Laozi , autorul lucrarii Cartea drumului si a virtutii.
n viziunea acestuia exista o prescriptie naturala pe care omul civilizat a neglijat-o. Pentru a restabili
armonia initiala el este obligat sa practice non-interventia: sa se dezica de atributele culturale, de
cunostintele si pasiunile sale. n acest scop Laozi a criticat institutiile umane si bogatia materiala,
considernd ca prin ele individul lacom de putere si bunuri, cupid si imoral se indeparteaza tot mai mult de
perfectiune. El a criticat, de asemenea, interventia statului care, prin impozite excesive, provoaca revolte
populare. ntr-o societate ideala, considerau taoistii, proprietatea trebuie sa fie suprimata, egalitatea
absoluta, iar bunurile schimbate prin troc.
Confucianismul a aparut din ideile lui Congfuzi, sauConfucius, autorul lucrariiDiscutii si
sugestii. Purtnd un pronuntat caracter etic (stima fata de cei mai mari, supunerea fata de cei superiori,
responsabilitatea si modestia), confucianismul nu este lipsit si de unele implicatii economice. Astfel,
atingerea bunastarii materiale este considerata drept scop legitim, cresterea bogatiei fiind asigurata prin
multa munca si consum moderat. Oamenii, mentiona Confucius, trebuie sa se rusineze nu de saracie, ci de
o bogatie excesiva. Se preconiza o interventie activa a statului, functiile lui reducndu-se la urmatoarele:

Educarea maselor conform principiilor umanistice - a justitiei si generozitatii (un om nobil

cunoaste doar datoria, iar unul josnic doar cstigul);

Strictul control al productiei, schimburilor si preturilor in vederea asigurarii echitatii sociale (cnd
bogatia va fi repartizata uniform, saracia va dispare);

Stimularea activitatii economice in vederea asigurarii cresterii bogatiei.

coala legista propaga superioritatea statului de drept asupra celui real, primul fiind bazat pe institutii si legi
care ar proteja dezvoltarea libera a individului. Contributii substantiale au fost aduse la teoria monetara.
Moneda era considerata nu doar un simplu instrument de efectuare a tranzactiilor, ci un instrument de
politica economica utilizat pentru controlul evolutiei nivelului preturilor. Aceasta din motivul ca a fost
descoperita dependenta indirecta intre nivelul preturilor bunurilor si valoarea monedei.
Fila importanta in istoria gndirii economice chineze a fost aparitia in sec. IV-III i.e.n. a tratatului stiintific
colectiv Huan-Tze. Guvernatorul dinastiei i a fondat o academie, denumita Palatul stiintelor, in care
erau preocupati de activitate creativa mii de savanti. Rodul muncii lor au fost peste 500 lucrari reunite sub
titlul comun de Huan-Tze. Pna in zilele noastre au ajuns doar 76 capitole ale acestei lucrari
enciclopedice, care ne familiarizeaza cu urmatoarele idei:

Conditie primordiala a dezvoltarii este asigurarea stabilitatii economice;

Aceasta stabilitate poate fi asigurata, in primul rnd, prin reglementarea preturilor la pine si metale;

Pentru preintmpinarea efectelor negative ale cataclismelor naturale si mentinerea stabilitatii

preturilor este necesara formarea rezervelor publice de pine si alte produse strategice.

Deci, civilizatia antica orientala a fost lipsita de analiza proceselor si fenomenelor economice,
continnd doar un set de masuri de politica economica in domeniul agrar, fiscal si creditar. Ea
reprezinta, esentialmente, un element al gndirii etico-religioase. Analiza economica a fost generata de
civilizatia antica occidentala, izvoarele ei fiind filosofia greaca si jurisprudenta romana.

2. Reflectiile economice din Grecia si Roma antica

Contributiile Occidentului antic la dezvoltarea gndirii economice este reprezentata prin reflectiile
economice din Grecia antica si, in primul rnd, Atena antica. De ce anume Atena?
n mileniul I i.e.n. Atena a cunoscut profunde schimbari de plan politic. Catre anul 680 i.e.n. monarhia
initiala a fost inlocuita cu un regim oligarhic, in care puterea o detineau 9 magistrati alesi din rndurile
nobilimii. Dupa reformele lui Solon si Clistene acest regim a cedat locul democratiei. nsa desi puterea
suprema in stat a inceput sa apartina adunarii populare, cetateni ai Atenei puteau deveni doar unii, cetatenia
fiind refuzata femeilor, strainilor si sclavilor.
Atena a trecut si prin importante schimbari de plan economic. n urma introducerii in circulatie a monedei
divizionare, economia ateniana a cunoscut o expansiune rapida, devenind un imens atelier productiv bazat
pe munca sclavilor. Ea poseda multiple legaturi cu strainatatea, importnd materii prime (fier din Cipru, piei
din Spania) si exportnd produse finite (produse ale olaritului, vinuri, ulei de masline). Gratie intretinerii
unei mari flote comerciale ea, prin intermediul retelei de orase-colonii create de-a lungul litoralului
mediteranean, controla o vasta zona comerciala.
nsa in procesul dezvoltarii sale progresive Atena s-a ciocnit cu interesele Spartei, razboiul peloponeziac
(431-404 i.e.n.) finalizndu-se cu infrngerea Atenei. A izbucnit o profunda criza politica, economica si
sociala care a pus in centrul discutiilor problema cailor ulterioare de dezvoltare.
Sofistii, in marea lor parte comercianti lipsiti de drepturi politice, pledau pentru liberalizarea economiei prin
lichidarea sclaviei si introducerea muncii salariate, dezvoltarea schimburilor cu strainatatea. Ei cereau

suprematia drepturilor individului asupra drepturilor polisului si egalitatea in drepturi. Anume suveranitatea
personala, considerau ei, va favoriza expansiunea economica si va lichida inegalitatile si tensiunile sociale.
Acestor viziuni liberale li s-au opus reprezentantii scolii socratice Socrate si discipolii sai: Xenofon,
Platon si Aristotel. Toti acesti filosofi se evidentiaza, esentialmente, prin reflectiile lor politice si doar prin
filtrul acestor preocupari se pot percepe viziuni asupra prosperitatii economice a polisului si distribuirii
bunurilor in cadrul lui.
Xenofon
Xenofon este primul care introduce termenul de economie, derivat dinoikos (casa) si nomos (gestiune),
acest termen desemnnd regulile gestiunii gospodariei domestice.
El pune accentul pe rolulcentral al agriculturii in producerea si majorarea bogatiei, mentionnd ca
pamntul acorda omului mijloace de subzistenta, cal pentru razboi, il face pe om patriot si-l deprinde cu
justitia sociala ( cine il prelucreaza mai bine obtine o roada mai bogata). Pe cnd activitatile artizanale doar
transforma produsele agricole, care trec ulterior in consum si dispar. Prin aceasta Xenofon ii precede pe
fiziocrati care considerau agricultura drept baza a prosperitatii economice.
Un merit deosebit a lui Xenofon o alcatuieste analiza interlegaturii: diviziunea muncii calitatea
bunurilor confectionate dimensiunile pietei. El mentiona ca in micile orase unul si acelasi mestesugar
confectioneaza si paturi, si usi, si mese, si pluguri, fiind bucuros daca toate aceste comenzi ii permit sa se
intretina. Desigur, el nu le poate indeplini pe toate la fel de bine. n orasele mari dimpotriva, fiecare
mestesugar se specializeaza doar intr-o singura meserie sau o parte a ei. Astfel, unul coase incaltaminte
pentru barbati, altul pentru femei; unul gateste talpi pentru cizme, altul pielea pentru ele, iar al treilea le
combina. n aceste conditii fiecare isi indeplineste lucrul in modul cel mai bun posibil.
n lucrarea Veniturile Xenofon analizeaza resursele economice pe care le poseda Atica si posibilitatile
lor de majorare, cercetarile fiind efectuate in termeni de flux.
Platon
Reflectiile lui Platon poarta un caracter mai filosofic, ele inserndu-se intr-un concept al lumii in care locul
central il detine imortalitatea sufletului. n opinia lui, viata sociala pe pamnt trebuie organizata in asa mod,
ca sa asigure eliberarea sufletelor. Iar pentru aceasta se cer gasite legile care ar garanta guvernarea justa a
polisului. Anume prin aceasta optica sunt abordate problemele cu continut economic.
Analiznd statul existent pe timpul sau, el ajunge la concluzia ca acesta este organizat pe principii
individualiste care au condus la formarea a doua clase opuse bogati si saraci. Bogatii nu doresc, iar saracii
nu au posibilitate de a munci din lipsa mijloacelor necesare. Iar daca activitatea economica inceteaza, statul
se destrama, dispare. Pentru a evita acest lucru, Platon propune in lucrarea Republicamodelul de
organizare a unui Stat Ideal, perfect just, bazat in mare masura pe principii colectiviste. Iata unele
momente mai principale care il caracterizeaza.
n primul rnd, in conformitate cu cele trei parti ale sufletului intelepciunea, curajul si pofta, in statul
ideal trebuie sa existe trei clase: a conducatorilor(filosofilor), preocupata de conducerea polisului;
a gardienilor, preocupata de apararea lui; a producatorilor, preocupata de asigurarea materiala a polisului,
aceasta clasa cuprinznd agricultorii, meseriasii si comerciantii liberi. Divizarea in clase trebuie sa depinda
nu de dreptul nasterii, ci de calitatile personale, in elita (primele doua clase) fiind selectati prin examen cei
mai destepti, puternici si curajosi.

n al doilea rnd, ca patima imbogatirii, coruptia si degradarea morala sa nu atinga elita societatii,
ea trebuie sa fie lipsita de orice proprietate personala, toate bunurile, femeile si sclavii fiind folositi de ea
in comun. Doar in asa mod ea isi va dedica intreaga activitate interesului public si nu celui privat. n schimb
clasa producatorilor, incapabila de sacrificii, va putea pastra dreptul la proprietate si familie.
n al treilea rnd, ordinea in societate o mentine actiunea legiidiviziunii naturale a muncii, care permite
lichidarea contradictiei intre diversitatea nevoilor si capacitatile limitate ale fiecarui om in parte. Platon era
convins ca de la natura fiecare om este inzestrat cu capacitatea de a efectua doar un anumit tip de activitate.
Doar elita este capabila de a conduce statul ideal, deoarece producatorii, preocupati de munca fizica,
degradeaza intelectual si fizic. Cnd fiecare om va indeplini in modul necesar functiile intarite dupa el de
natura societatea se va dezvolta stabil si echitabil.
n al patrulea rnd, statul trebuie sa posede uncaracter agrar, inchis si stationar. Caracterul agrar este
preferabil pe motivul ca activitatea mestesugareasca si comerciala provoaca diferentierea sociala. Caracterul
inchis pentru evitarea influentei negative a popoarelor straine asupra moralei cetatenilor statului ideal,
schimbul fiind acceptat doar in interesul statului. Caracterul stationar presupunea pastrarea numarului
gospodariilor si al suprafetelor posedate, excesul de populatie determinnd crearea noilor orase-colonii, iar
de patrimonii nationalizarea lor.
Din caracteristicile prezentate se poate observa ca acest stat ideal nu este dect un model virtual, irealizabil.
ntelegnd acest lucru, Platon, in lucrarea Legile, incearca sa propuna mijloace si masuri in vederea
apropierii tipului real de economie de modelul ideal descris. El propune o serie de texte legislative, alcatuind
o adevarata Constitutie sociala. n ele este interzisa instrainarea terenurilor si imprumutul cu dobnda
ridicata. Pentru efectuarea comertului exterior se propune introducerea unei monede eline unice. Importul si
exportul erau prevazute a fi scutite de taxe vamale, insa reglementate strict sub aspectul necesitatii lor pentru
stat. Prin lege trebuia reglementata cantitatea lunara de bunuri pe piata interna si limitele oscilarii preturilor
la ele.
Prin comunismul sau elitar Platon a deschis calea unei lungi traditii a Utopiei care, pe parcursul
secolelor, va lua diverse forme: a milenarismului (sec. III), a lui T.Moore si T.Campanella (sec. XVII), a lui
A. Saint-Simon, Ch. Fourier si R. Owen (sec.XIX), a lui Pol Pot(sec.XX).
Aristotel
Aristotel, asemenea lui Platon, acorda o mare atentie principiilor de organizare a statului ideal, insa statul lui
Aristotel se deosebeste printr-o viziune mai pragmatica si modalitati de organizare mai reale.Comunismului
elitar platonian el opune gospodaria casnica ca fundament al societatii.
n primul rnd, Aristotel divizeaza statul in doua clase: oamenii liberi, preocupati de activitate activa sub
forma muncii intelectuale si sclavii, preocupati de activitatea productiva sub forma muncii fizice de
producere a bunurilor necesare consumului oamenilor liberi. ntruct sclavii produc bunurile materiale si,
deci, bunastarea statului, acesta trebuie sa aiba ca prim scop asigurarea numarului necesar de sclavi de
calitate, calea cea mai sigura de realizare a acestui scop fiind considerata razboaiele cu statele vecine.
n al doilea rnd, ordinea in statul aristotelian se baza pe legea naturala a supunerii si dominatiei:
supunerii din partea sclavilor, care reprezentau un obiect de proprietate ce aduce venit, si dominatiei din
partea oamenilor liberi care, nefiind preocupati de munca fizica, se consacrau conducerii.
n al treilea rnd, Aristotel se pronunta impotriva existentei proprietatii comune, considernd ca comunizarea
bunurilor provoaca dorinta generala de a le poseda si lipsa responsabilitatii de a le utiliza rational. Ca
urmare, apare penuria bunurilor si permanente conflicte intre cetateni, conflicte ce genereaza nu
prosperitatea fiecaruia, ci saracia tuturor. De aceea, considera Aristotel,bunastarea polisului poate fi
asigurata doar prin posesiunea unei proprietati private de dimensiuni moderate.

n al patrulea rnd, ca si Platon, Aristotel considera drept stat ideal o mica comunitate agrara care se
autoasigura cu toate cele necesare. nsa intelegnd irealitatea autarhiei, el admite schimbul, fie sub forma
trocului, fie a schimbului monetar. Aceasta l-a determinat sa purceada la analiza economica a categoriilor de
baza ale schimbului marfa, moneda, pret, bogatie.
Aristotel este primul care face distinctie intre cele doua laturi ale marfii valoarea de intrebuintare si
valoarea de schimb. Lund drept exemplu o pereche de sandale, el lamureste, ca ea poate servi att pentru
purtat (valoarea de intrebuintare), ct si pentru schimb pe o alta marfa necesara (valoarea de schimb).
Aparitia si amplificarea relatiilor marfare au generat aparitia monedei. Aristotel a fost primul care a
delimitat functiile banilor: etalon al valorii si instrument al schimburilor. Deci banii, in acceptiunea lui,
nu reprezinta bogatie, ci doar un simplu intermediar al schimburilor.
Anume Aristotel a fost primul care a incercat sa inteleaga legitatile schimbului, descoperind ca:

Schimbul presupune comensurabilitate, adica un element comun ce permite efectuarea acestui

schimb;

Marfurile nu contin nimic ce le-ar face comensurabile, de aceea comensurabilitatea este determinata
de nevoile posesorilor marfurilor schimbate.

El aduce urmatorul exemplu: daca doi producatori un cizmar si un taran intra in relatii de schimb,
schimbnd cizme pe grne, nevoia in pine fiind de 3 ori mai mare dect nevoia in incaltaminte, un sac de
gru va fi schimbat pe 3 perechi de cizme in cazul trocului, sau pretul unui sac va fi de 3 ori mai mare dect
pretul unei perechi de cizme in cazul schimbului monetar. Aceste idei au fost mult timp ignorate, regenerarea
si dezvoltarea lor fiind efectuata doar in sec. XIX prin contributiile neoclasicilor.
Bogatia, in viziunea lui Aristotel, se divide in doua tipuri:

bogatie veritabila, care cuprinde bunurile produse in scopul satisfacerii nevoilor;

bogatie falsa, bunurile ce depasesc consumul si economiile rationale.

Ca urmare, activitatea economica se divide si ea in 2 tipuri:

oeconomica producerea bogatiei veritabile in cadrul gospodariei casnice in vederea

autoconsumului;

chrematistica circulatia marfurilor, care si ea se divide in doua:

a. chrematistica naturala, legata de cumpararea marfurilor necesare consumului, ea fiind
limitata de posibilitatile de productie si nevoile consumatorilor;
b. chrematistica propriu-zisa activitate comerciala speculativa si camatareasca indreptata
spre agonisirea de averi; activitatile date nu au limite naturale, considera Aristotel,
determinnd necesitatea limitarii si controlului lor.

Roma antica
Dar care a fost aportul Romei antice? Desi romanii au fost mai mult militari, juristi si administratori dect
economisti, au si ei meritele lor.

Primul consta in crearea a doua institutii economice fundamentale dreptul de proprietate si contractul.
n Institutiile lui Gaius (sec. II i.e.n.) drepturile de proprietate au fost definite ca usus, usus fructus si
abusus, fiind stabilite modalitatile de insusire, instrainare si protectie a drepturilor de proprietate. Se
recunostea ca bunurile pot fi att in proprietate privata, ct si in cea publica. Proprietatea privata era
conceputa de romani ca un fenomen absolut, adica care presupune nelimitare in drepturi, nelimitare in timp
dect prin durata de viata a obiectului, nelimitare in spatiu, dar fara atingerea drepturilor altora.
Volumul imens al circulatiei bunurilor in Imperiul roman a impus, cu necesitate, elaborarea diferitor tipuri de
relatii contractuale, bazate pe formularea detaliata a drepturilor si obligatiilor partilor contractante, precum si
responsabilitatile partii ce a incalcat conditiile contractului (recuperarea pierderilor cumparatorului in cazul
evictiei, reducerea pretului sau anularea contractului in cazul prestarii unor bunuri de o calitate inferioara
conditiilor contractului).
Al doilea merit il constituiecercetarea modului de viata rural si a eficacitatii activitatii agricole. Opera
din 12 volume a scriitorului si agronomului roman ColumellaEconomia rurala (sec.I) a fost denumita
enciclopedia antica agrara, ea incluznd att informatii din domeniul agriculturii propriu-zise, ct si din
avicultura, piscicultura si apicultura.
Desi activitatea agrara era unanim considerata drept cea mai importanta forma de activitate, modalitatile ei
de organizare generau discutii inflacarate. Astfel,Cato cel Batrn pleda pentru marea exploatare agricola
universala, Varro pentru cea ingust specializata, Columella era adeptul micii exploatari intensive, bazate
pe utilizarea masiva a ingrasamintelor, pe cnd Plinii cel Batrn considera ca agricultura intensiva are ale
sale limite, deoarece este necesar de a cultiva bine pamntul, insa este periculos de a-l cultiva prea bine,
cheltuielile de prelucrare putnd depasi rezultatele obtinute.
Fiind embrionara si lipsita de unitate, orientata cu precadere spre ameliorarea economiei naturale, gndirea
antica a pus bazele reflectiilor ulterioare. Relund textele vechi si inlaturnd unele contradictii in cadrul lor,
in lumea islamica si crestina a aparut si s-a dezvoltat gndirea economica medievala.

3. Gindirea economica medievala bazata pe morala crestina

Criza prelungita a societatii sclavagiste, generata de prabusirea Imperiului roman (a.476), s-a combinat cu
migratiunea unor popoare extra-europene, provocnd mari schimbari si conflicte. Prin prabusirea civilizatiei
urbane si restrngerea la maxim a schimburilor comerciale secolele V-X s-au caracterizat printr-un profund
regres economic.
Acest regres economic a generat si un important regres politic. Devenind imposibila conducerea centralizata
a statului, puterea politica se atomizeaza, concentrndu-se in minile feudalilor. Fiind preocupati de
razboaie, vnatoare, curtoazie si autoafirmare, acestia nu se prea interesau de economie, de gestionarea
rationala a mosiilor sale. Unica problema economica care ii preocupa era urmatoarea: de unde de gasit bani
pentru a cumpara obiecte exotice de lux aduse din Orient. Bogatiile agonisite din razboaiele cotropitoare
erau pretuite mai inalt dect cele agonisite prin activitate economica proprie.
Toate aceste schimbari au defavorizat dezvoltarea stiintelor, inclusiv a gndirii economice. Scrisul s-a pastrat
doar in incinta Bisericii, ce i-a permis acesteia sa ocupe spatiul socio-cultural devenit temporar liber, iar
ulterior si a spatiului economico-politic.
Fruntasi ai bisericii crestine, denumiti canonisti ( de la canon lege bisericeasca) si profesori ai
universitatilor medievale, denumiti scolasti ( de la scolar ) au reluat ideile marilor filosofi antici, indeosebi
a lui Aristotel, si le-au combinat cu dreptul roman si valorile crestinismului, bazate pe urmatoarele postulate
fundamentale:
1. Egalitatea tuturor oamenilor in fata lui Dumnezeu
Prin aceasta a fost lichidata opozitia psihologica si juridica intre oamenii liberi si sclavi.

2. Unicul izvor al mijloacelor de subzistenta trebuie sa fie munca personala

Spre deosebire de filosofii antici, care dispretuiau munca fizica, considernd-o drept o preocupare a
sclavilor, biserica medievala concepea munca drept o datorie sfnta a fiecarui om, inclusiv a clerului. Ca
urmare, creste rapid numarul manastirilor create in locurile cele mai pustnice, unde calugarii defrisau
pamnturile de padurile seculare, le uscau de mlastini si le prelucrau pentru a se intretine, activitatea lor
fiind organizata pe principiile gospodariei naturale.
3. Bogatia este un pacat
Dupa cum mentiona in sec. IV Vasile Maretul, Oare omul nu apare gol din pntecele mamei? De unde
atunci ai ce ai ? Daca spui ca averea ta este rezultatul norocului, esti un necredincios, nu-l recunosti pe
Dumnezeu. Iar daca spui ca averea ta este de la Dumnezeu, spune cauza de ce anume tie Dumnezeu ti-a
acordat-o. Oare poate Dumnezeu sa fie injust impartind necesarul inegal intre oameni ? Nu, nu poate !
Ca urmare, orice venit neprovenit din munca fie de la activitatea comerciala, fie de la cea camatareasca,
era condamnat ca fiind rezultat al exploatarii celui apropiat. Unica justificare a averii excedentare era datoria
de a face binefacere in favoarea celor saraci. i intruct biserica era institutia intermediara intre cei bogati si
cei saraci ea, cu timpul, devenise posesoarea imenselor bunuri predestinate saracilor.
Gndirea scolastica era reprezentata de doua curente succesive: unultomist (sec. X-XIII) si
altulnominalist (sec. XIII-XV).
T. d'Aquino
Reprezentantul principal al curentului tomist a fost italianulToma d'Aquino , care, in tratatul sau Suma
Theologiae, mentiona ca dupa natura lor toate bunurile pamntesti sunt comune, deoarece toate ele apartin
lui Dumnezeu, oamenii putnd doar sa le utilizeze. nsa aceasta nu neaga complet proprietatea privata, ea
fiind necesara pentru a acorda pomana, a gestiona mai eficient gospodaria si a stabili relatii pasnice cu
vecinii.
Pe timpul lui T. dAquino mai domina economia naturala. Treptat, insa, a inceput procesul relansarii
oraselor, dezvoltarii mestesugurilor, intensificarii schimbului monetar. Tot mai des relatiile dintre oameni
luau forma relatiilor dintre cumparatori si vnzatori, fapt ce facea tot mai stringenta problema pretului. Ca
raspuns T. dAquino propune renumita teorie a pretului just.
Conform acestei teorii, nimeni nu doreste sa plateasca pentru un produs mai mult dect el costa si, ca
urmare, nimeni nu este in drept sa ceara pentru acest produs mai mult dect el costa. Cumpararea si vnzarea
trebuie sa se efectueze in binele tuturor, nici o parte fiind dezavantajata. Dar care este substanta acestui
pret ? Pretul just, in opinia lui T. d'Aquino, este un pret bazat pe cheltuielile de productie ale
producatorului si un venit menit sa asigure acestuia o existenta corespunzatoare rangului social
detinut. Cum un asemenea pret nu se putea forma pe piata, el trebuia asigurat de catre stat dupa reguli
menite sa pastreze privilegiile aferente.
O alta intrebare care l-a preocupat pe T. dAquino a fost urmatoarea: are, oare, comerciantul dreptul de a
cumpara la un pret mai redus si a vinde la un pret mai ridicat ? Canoanele bisericesti dadeau un raspuns
categoric negativ, T. dAquino ocupnd o pozitie mai putin dura prin inaintarea conditiilor care justifica
diferenta de pret:

ameliorarea calitatii sau ambalajului marfurilor vndute;

stocarea si pastrarea marfurilor destinate vnzarii;

transportarea marfurilor, legata de mari riscuri de caracter natural si uman;

intretinerea comerciantului si a familiei sale.

Una din problemele cele mai controversate ale Evului mediu a fost problema dobnzii. O faceau
controversata insesi conditiile acordarii imprumuturilor: nu pentru productie, care era stagnanta si strict
reglementata, ci pentru consum. Luau cu imprumut bani cei care nimereau in situatii dificile: nobilii ruinati
in urma razboaielor, taranii istoviti de seceta, vaduvele meseriasilor. n aceste conditii creditorii apareau ca
persoane gata sa stoarca din cei nenorociti ultimele mijloace pentru a se imbogati, aceasta venind in
contradictie profunda cu postulatele moralei crestine. De aceea T. dAquino, asemenea lui Aristotel, sustinea
cabanii sunt un simplu mijloc de schimb care nu produc nimic. Deci, pentru utilizarea lor nu trebuie
perceputa nici un fel de dobnda.
Reprezentantii principali ai curentului nominalist au fost Nicole Oresme , cunoscut prin tratatulDespre
originea, natura si devierile monetare, si Jean Buridan , autorul lucrarilor Sugestii ce tin de politica
aristoteliana si Sugestii asupra Eticii Nichomachice a lui Aristotel.
N.Oresme s-a preocupat, preponderent, de problema monedei, aceasta fiind conceputa, in primul rnd, ca
instrument de schimb ce inlatura dezavantajele trocului si, in al doilea rnd, ca semn banesc a carui valoare
depinde de vointa printului care o emite. De aici si denumirea de teorie nominalista a banilor. ntruct
autoritatea regilor in acea perioada depindea mult de stabilitatea monedei, orice deviere artificiala a valorii
acesteia era condamnata ca indreptata impotriva intereselor nationale.
Spre deosebire de N.Oresme, J. Buridan s-a preocupat mai mult deproblema valorii produselor, esenta
viziunilor sale fiind expusa in fabula Magarul lui Buridan. Acest magar flamnd si insetat in egala masura,
fiind plasat la distanta egala de gramada de ovas si galeata de apa, a murit de foame si sete, fiind in neputinta
a alege intre cele doua alternative. De fapt, ovasul are o valoare mare, fiind rezultatul unei munci istovitoare,
iar apa are o valoare mica, fiind un dar al naturii. nsa pentru magar lucrurile stau altfel. ntruct nevoile sale
sunt echivalente, apa si ovasul au pentru dnsul o valoare identica. Deci, mentioneaza Buridan, valoarea
produselor nu depinde doar de raritatea lor, ci si de o notiune mai subiectiva de utilitate.
Modul de gndire dominant de la inceputurile dezvoltarii pna la sfrsitul Evului mediu este unul
normativ, ce deriva din locul central pe care al detineau normele in societatile slab dezvoltate,
dominate de problema supravietuirii.
La baza acestor norme se afla traditia si autoritatea. Traditia nu stimula, iar autoritatea nu permitea
modificarea rapida a conditiilor de activitate si existenta. Atta timp ct ideea profitului in calitate de motor
al activitatii economice nu a fost dominanta, atta timp gndirea economica a fost predominata de norme, si
nu de teorii economice alternative
Concluzii

Nivelul de sistematizare a ideilor si conceptelor economice nu i-au permis economiei sa devina

stiinta autonoma, ea incadrndu-se intr-un cadru mai vast al filosofiei sau teologiei;

Reprezentantii gndirii antice idealizau sclavia si caracterul natural al economiei, considerndu-le

absolut necesare mentinerii ordinii sociale;

Reflectiile gnditorilor antici se bazau, preponderent, pe categoriile moralei si eticii, fiind indreptate
impotriva comerciantilor si camatarilor creatori de bogatie si inechitate;

Cele mai vechi documente cu informatii economice provin din Egiptul, Babilonul, India si China
antice, ele continnd un set de masuri de politica economica in domeniul agrar, fiscal si creditar;

n Grecia antica obiectele principale de cercetare le-au reprezentat: principiile de organizare a

statului ideal, diviziunea muncii, proprietatea, marfa, moneda, schimbul, bogatia;

Bogatia era conceputa ca bunuri necesare satisfacerii nevoilor, izvorul ei fiind activitatea agricola;

n lumea antica metoda de cercetare a fost normativa cu elemente de analiza pozitiva;

n Evul mediu gndirea economica era subordonata teologiei, fiind supusa unui ansamblu de norme
juridice si psihologice de ordin moral;

Bogatia era intruchipata in rezultatele muncii umane, izvorul ei fiind pamntul

Obiectele principale de cercetare in cadrul gndirii medievale au fost pretul just si injustitia
perceperii dobnzii.

Metoda de cercetare a fost cea dogmatica, ca intreg spirit al vremii;

Tema 2. Doctrina mercantilista: aur si putere.

1. Mercantilismul ca produs doctrinar al economiei de tranzitie
Sub aspect semantic termenulmercantilism deriva din notiunile italiene mercante (negustor) si mercantile
(legat de cstigul banesc), acest termen fiind utilizat pentru prima data in opera lui A. Smith.
Mercantilismul a dominat trei secole de la mijlocul sec. XV pna la mijlocul sec. XVIII, cuprinznd
aproximativ anii 1450 -1750 perioada intre Evul Mediu si capitalismul industrial. n aceasta perioada
ideile economice razlete se transforma in doctrina, in care se combina destul de organic aspecte economice,
politice si financiare.
Care au fost conditiile care au provocat aparitia acestei doctrine?
Schimbari de plan geoeconomic
Prima lovitura data economiei naturale a fost intensificarea relatiilor de schimb in urma cruciadelor. Pna
atunci comertul restrns se desfasura doar pe teritoriul micilor state europene, accesul in Orient fiind barat
de Imperiul Bizantin. Cruciadele au strapuns aceste obstacole, ridicnd importanta oraselor litorale care,
dezvoltndu-se, au asigurat extinderea rapida a mestesugurilor si comertului.
A doua lovitura a constituit-o acumularea primitiva a capitalului care s-a manifestat, preponderent, in
ingradirea pamnturilor si ruinarea micilor gospodari. Ramasi fara mijloace de subzistenta ei s-au

transformat in lucratori salariati. n paralel decurgea procesul formarii primilor antreprenori, reprezentati de
negustori, camatari si maistri care au creat primele manufacturi.
Ca urmare, daca in Evul Mediu forma predominanta a bogatiei o alcatuia proprietatea imobiliara,
reprezentata de suprafetele funciare, de acum inainte forma predominanta devine proprietatea mobiliara,
reprezentata, in primul rnd, de bani. Banii au devenit necesari tuturor. Populatia avea nevoie de bani pentru
a plati impozite; manufacturierii pentru a cumpara materie prima, unelte si utilaje, a angaja lucratori;
negustorii pentru a cumpara marfuri de la manufacturieri si din Orient. O nevoie crescnda de bani o aveau
si noile state centralizate pentru intretinerea armatei regulate, a curtii, a aparatului birocratic.
Cererea de moneda (care pe atunci se confectiona din metale pretioase) devenind mare, oferta metalelor
pretioase ramnea a fi mica, deoarece teritoriul european era sarac in aur si argint. ncercarile de a acapara
metale pretioase generau razboaie, experiente alchimice si falsificari monetare. Ultima metoda o foloseau
mai ales regii francezi din dinastia Valoua, precum si regele englez Henri al VIII-lea.
De fapt, aur si argint se putea aduce din India si China, insa drumul pe uscat spre aceste tari era lung si
anevoios. A aparut problema cautarii unui alt drum spre tarile orientale, considerat mult mai scurt drumul
maritim. n acest scop au fost organizate expeditii geografice soldate cu descoperirea continentului
american.
Una din consecintele economice ale marilor descoperiri geografice a fost revolutia preturilor. Pe
parcursul sec. XVI afluxul de aur din America in Europa s-a dublat, iar a argintului s-a triplat. Ca urmare,
in Spania preturile au crescut de 4,5 ori, in Anglia de 4 ori, Franta de 2,5 ori, Germania de 2 ori. Se
cereau explicate cauzele acestui fenomen si gasite solutiile diminuarii efectelor lui negative asupra
veniturilor fixe ale populatiei si rentierilor.

Schimbari de plan politic

Schimbarile de caracter economic au provocat modificarea formei guvernarii statale in majoritatea tarilor
europene localismul oraselor si al domeniilor feudale, impreuna cu universalismul papalitatii, s-au destramat
in fata statelor nationale si a monarhiei absolute. Legislatia, impozitele, politica externa au devenit
prerogativa regilor. nsa nobilimea feudala nu dorea sa se impace cu intarirea puterii regale, regii cautnd
sprijin la noua patura sociala aparuta cea comerciala (termen prin care se concepeau negustorii,
manufacturierii, bancherii), a carei influenta in urma monetizarii rapide a economiei a crescut considerabil.
Ca urmare, puterea politica a statului a inceput sa depinda de puterea financiara a paturii comerciale.
n conditiile date, pentru consolidarea puterii sale, statul a fost nevoit sa sustina aceasta patura prin multiple
mijloace, din care considerente perioada mercantilista este deseori supranumita epoca comerciantilor.
Schimbari de plan psihologic
Bogatia a existat mai in toate timpurile, iar cupiditatea este la fel de veche ca si postulatele biblice. nsa
exista o mare diferenta intre dorinta inspirata de bogatie a ctorva personalitati si tendinta generala pentru
acapararea bogatiei in snul societatii in intregime. Cruciadele au influentat schimbarea gusturilor si a
moravurilor. Simplicitatea grosolana a popoarelor europene in alimentatie si vestimentatie s-a contopit cu
luxul civilizatiei bizantine. Un spirit nou, de aventura si cstig, i-a locul moralitatii medievale ascetice.

Tot din Bizant, mai ales dupa caderea Constantinopolului, in Europa, prin refugiati, incep sa patrunda
operele literare si artistice antice, provocnd inceputul epocii Renasterii epoci bazate pe propagarea ideilor
frumusetii, armoniei, demnitatii si libertatii intelectuale ale omului. Aceasta ultima idee a creat un climat
favorabil pentru descoperirile stiintifice si tehnice ca, de exemplu, cele ale lui Leonardo da Vinci, N.
Copernic, J.Bruno, R.Decartes, I.Kepler, W.Harwey, I.Newton. Aceste descoperiri, bazate pe combinarea
reflectiilor teoretice cu experientele practice, au semnalat aparitia primei revolutii stiintifice care a devenit
unul din factorii ce au asigurat suprematia civilizatiei europene.
Consecinta a descoperirilor stiintifice a fost si ideea fundamentala ca Universul este supus nu legilor
supranaturale, ci a celor naturale, pe care omul poate sa le cunoasca cu ratiunea si experimentarea proprie.
Aceasta a provocat critica obscurantismului si a dogmatismului bisericesc, subminnd puterea Bisericii,
crend in snul ei o criza profunda, soldata cu reformele protestante ale lui Martin Luter si Jean Calvin,
cunoscute in istorie ca Reformatie. n noua viziune comertul si profitul comercial nu mai erau acuzate, ci
acceptate, la fel ca si dobnda, in discutie fiind pusa nu problema moralitatii existentei ei, ci dimensiunile ei
optimale. Dorinta omului de a se imbogati nu se mai considera pacat, ci ceva natural, ce trebuie sustinut,
anume aceasta perioada genernd aforismul Timpul sunt banii.
Criza Bisericii a fost agravata si de intarirea statalitatilor nationale. n societatea medievala soarta omului de
rnd depindea de stat in cea mai mica masura: viata cotidiana era ghidata de feudal, iar constiinta sociala
de Biserica, institut suprastatal care dicta norme de comportament tuturor, chiar si regilor. Pe masura intaririi
puterii statale a demarat procesul redistribuirii rolului economic si politic intre Stat si Biserica, expresia
ideologica a acestei tendinte manifestndu-se in adresarea spreinteresul national. Aceasta era o abordare
pragmatica a deciziilor economico-politice, absolut diferita de principiul religios al supunerii oamenilor
normelor stabilite de puterea divina. Dupa cum mentiona R.Heilbroner Marele car al societatii care a
cobort att de lent panta dulce a traditiei a inceput, de acum inainte, sa fie impus de o masina cu ardere
interna. Schimbari, iar schimbari si cstig, intruna cstig au devenit forta motrice a noii dezvoltari.
Astfel, un sir de circumstante aduc in centrul preocuparilor stiintificeproblema imbogatirii statului,
cautarea solutiilor acestei probleme transformnd stiinta economie in stiinta economia politica.

2. Ideile teoretice mercantiliste: viziune generala

Mercantilismul este o prima incercare de analiza, de cercetare din punct de vedere teoretic si practic a
economiei de schimb. Daca scolastii Evului Mediu tratau problemele economice esentialmente sub
aspectul moralei divine, mercantilistii incep sa le abordeze sub alte doua aspecte a imbogatirii si a
puterii statului.
Deoarece regii si guvernantii doreau sa obtina informatii ct mai precise asupra avutiei natiunii pentru a
determina extinderea puterii lor proprii, doctrina mercantilista era compusa preponderent din ideile,
sugestiile si recomandarile unor oameni politici, consilieri ai acestora, negustori si bancheri. Ca urmare,
mercantilismul nu poate fi conceput ca o scoala bine definita, ci ca un ansamblu de idei razlete a unor
persoane particulare din diferite tari, acest ansamblu putnd fi reprezentat in felul urmator:
n centrul atentiei mercantilistilor s-a plasat chrematistica, fundamentul teoretic reprezentndu-l conceptul
bogatiei monetare.
Att indivizii de rnd, ct si mercantilistii asociau bogatia cu cantitatea de aur si argint posedata. De ce?
n aceasta perioada istorica inca o buna parte a schimburilor era efectuata prin intermediul trocului sau a
monedelor divizionare din cupru de o valoare redusa. Monedele din metale pretioase erau rezervate doar
schimburilor valoroase, rar nimerind in minile oamenilor de rnd. Ca urmare, pentru majoritatea indivizilor
monedele din aur si argint reprezentau dovada cea mai evidenta a bogatiei.

nsa indivizii vor fi bogati, considerau mercantilistii, daca va fi bogata tara. ara este bogata daca ea poseda
importante zacaminte de metal pretios. i daca nu? Atunci, afirma mercantilistii, ea poate deveni bogata
daca va asigura o balanta monetara sau comerciala activa.
Balanta monetara activa, reprezentnd excedentul monedei intrate in tara peste cantitatea iesita din tara,
poate fi asigurata prin revalorizarea cursului valutei banii se indreapta acolo unde ei se apreciaza la o
valoare mai inalta. nsa exemplul unei tari putea fi reprodus de alte tari, efectul in timp devenind nul. De
aceea o alta cale a fost considerata interzicerea scoaterii monedei din tara. nsa banii care nu pot fi scosi din
tara nici nu intra in ea, ocolind-o. Din aceste considerente mai consistenta pentru cresterea bogatiei s-a
dovedit a fi asigurarea unei balante comerciale active.
Balanta comerciala activa este excedentul valorii bunurilor exportate peste valoarea bunurilor importate.
Deci, sfera crearii bogatiei devine comertul exterior. De ce anume el si nu comertul interior? Deoarece,
mentionau mercantilistii, de la ceea ce se consuma in interiorul tarii natiunea nu devine mai bogata: ce
pierde unul cstiga altul. nsa tot ce se scoate peste hotar devine un venit stabil si considerabil.
Activitatea comerciala fiind compusa din operatiunile de vindere/cumparare cumparare la preturi mai mici
si vindere la preturi mai mari, tara poate deveni mai bogata, sustineau mercantilistii, daca ea va exporta mai
mult si mai scump si va importa mai putin si mai ieften. Deci izvorul bogatiei il reprezinta profitul
comercial.
Dar ce factori pot contribui la cresterea bogatiei? Analiznd ideile mercantiliste putem evidentia trei factori
mai principali: crearea manufacturilor, cresterea populatiei, cresterea masei monetare in circulatie.
Rata scazuta a dobnzii ca stimulator al dezvoltarii economice era considerata de mercantilisti drept marele
avantaj al abundentei monetare. Totodata, abundenta monetara a generat o noua problema cresterea
masiva a preturilor si multiple polemici in jurul acestui fenomen.
O prima explicatie a fenomenului inflationist a fost propusa de englezul Thomas Gresham. El sustinea ca
valoarea relativa a metalelor pretioase decurge din raritatea lor deducnd, prin acesta, principiul moneda
rea inlocuieste moneda buna, principiu cunoscut mai mult ca legea lui Gresham. Conform acestei legi,
agentii economici sunt inclinati sa tezaurizeze moneda cu o valoare mai mare si sa utilizeze pe cea cu o
valoare mai mica, aceasta provocnd cresterea preturilor.
Dezbaterile au continuat in Franta prin celebra controversa Malestroit-Bodin. Functionarul Camerei de
Comert, sieur de Malestroit explica cresterea preturilor prin falsificari nelegitime si oficializate de moneda
efectuate de suverani fie prin reducerea greutatii monedei, fie prin diminuarea cantitatii metalului pretios
continut in moneda, fie prin modificarea raportului de schimb a monedei din metal pretios si metal ordinar.
Aceasta viziune a fost criticata deJean Bodin care a constatat ca cresterea preturilor a devansat gradul de
depreciere a monedelor. Deci, cresterea preturilor este determinata de alti factori, si anume: dominarea
monopolurilor, exportul excesiv de marfuri, risipa de mijloace. nsa factorul decisiv este abundenta aurului
si argintului venit de pe continentul american. Astfel au fost puse bazele teoriei contemporane a monedei.
Relund aceste idei, italianul Davanzati postuleaza relatia strict proportionala intre volumul masei monetare
aflate in circulatie si nivelul preturilor.
Ca reactie, partea preponderenta a mercantilistilor considera ca, daca aurul si argintul reprezinta bogatia si
aceasta bogatie ii face pe oameni fericiti, inflatia devine acel pret care se cere a fi platit pentru aceasta
fericire. Desi existau si viziuni mai analitice. Pentru a evita inflatia, T. Mun propunea orientarea afluxului
de moneda spre investitii in vederea echilibrarii cantitatii de bani in circulatie cu cantitatea bunurilor
produse.
De mentionat, ca efortul mercantilistilor nu a fost orientat spre cunoasterea stiintifica a realitatii ci,
preponderent, spre solutionarea problemelor practice, problema principala fiind consolidarea puterii statale
in conditiile descompunerii ordinii feudale. Pornind de la analiza teoretica a factorilor ce determina cresterea

bogatiei prin dezvoltarea comertului exterior, ei au inaintat urmatoarele recomandari si masuri de politica
economica:
Stimularea dezvoltarii activitatii manufacturiere

Reducerea concurentei pe piata interna prin reglementarea standardelor calitatii bunurilor produse,
acordarea dreptului de monopol la producerea si comercializarea anumitor bunuri, introducerea si
majorarea taxelor vamale la bunurile de import care ar putea concura cu bunurile manufacturate
autohtone. n acest caz statul utiliza asa instrumente ca legislatia, vamele si politia.

Reducerea concurentei pe pietele externe prin crearea marilor companii comerciale a Indiilor
Orientale si Occidentale. Privilegiile acordate acestor companii nu permitea patrunderea pe pietele
corespunzatoare a altor concurenti din tara data. n lupta cu companiile similare straine era utilizat
asa mijloc ca razboaiele comerciale.

Interzicerea exporturilor materiilor prime in vederea prelucrarii lor in interior, la manufacturile

autohtone.

Crearea manufacturilor publice.

Atragerea maistrilor straini iscusiti in scopul utilizarii aptitudinilor lor unicale si ridicarii
productivitatii muncii.

Utilizarea misiilor diplomatice ca centre informationale si spionaj privind noile inventii, inovatii,
metode de organizare a productiei utilizate peste hotare.

Stimularea cresterii populatiei si a reducerii costurilor de productie

Populatia se recomanda a fi numeroasa pentru a fi sursa unei forte de munca abundente si ieftene. n
acest scop era incurajata imigratia si acceptat comertul cu robii adusi de pe noile teritorii.

Salariul se propunea a fi fixat si mentinut la un nivel redus. Acei intreprinzatori care plateau
lucratorilor sai mai mult dect limitele stabilite, erau strict penalizati. nsa salariile puteau fi
mentinute la nivel redus doar in baza unor preturi reduse la produsele alimentare. De aceea se
propunea reglementarea stricta a preturilor date. Daca cineva din intreprinzatori nu respecta
reglementarile stabilite, veniturile lui erau confiscate in vistieria statului.

Stimularea cresterii masei monetare

Modalitatile concrete de stimulare a cresterii masei monetare in circulatie permit delimitarea a doua etape in
dezvoltarea mercantilismului: mercantilismul timpuriu si cel dezvoltat.
La etapa timpurie etapa balantei monetare active - era preconizata atragerea monedei din exterior si
interzicerea scoaterii ei din interior. Atragerea se efectua prin permisiunea de a comercializa doar in anumite
locuri, unde demnitari speciali incasau taxe de import si controlau circulatia monetara. Scoaterea monedei
din interior era stopata prin legea care stipula ca fiecare negustor strain sa-si cheltuiasca veniturile obtinute
de la vinderea marfurilor sale pe cumpararea marfurilor tarii date. n acest scop, fiecare negustor strain era
insotit de persoane speciale care controlau volumul vnzarilor si al cumparaturilor negustorilor straini.

La etapa dezvoltata forma mai civilizata si sigura a cresterii masei monetare a inceput sa fie considerata
asigurarea unei balante comerciale active a tarii, incheierea tratatelor comerciale devenind misiunea
principala a eforturilor diplomatice. n acest scop erau recomandate urmatoarele masuri:

Contingentarea importului bunurilor finite, in primul rnd a bunurilor de lux, importul fiind justificat
doar in cazul reexportului bunurilor importate.

Acordarea inlesnirilor fiscale si creditare exportatorilor de bunuri finite.

Acapararea noilor piete de aprovizionare si desfacere prin cotropirea noilor teritorii.

Coloniile serveau ca piete de aprovizionare cu resurse naturale abundente si, deci, ieftine bumbac, boabe
de cafea, margaritar, mirodenii. Diferenta intre pretul de achizitionare din colonii si vnzarea in patrie sau
peste hotare asigura venituri mari si stabile. n plus, in colonii plecau misionari care ii deprindeau pe
autohtoni cu civilizatia si marfurile metropolei, asigurnd astfel piete sigure de desfacere. De mentionat ca
coloniile aveau dreptul de a cumpara doar marfurile metropolei. Pentru a li se impiedica posibilitatea lor de a
avea legaturi comerciale externe, li se interzicea de a avea flota proprie, tot fluxul de marfuri fiind efectuat
doar pe corabiile metropolei.
Pe parcursul a trei secole sistemul mercantilist a fost cauza conflictelor militare sngeroase pe care Anglia si
Franta le purtau initial cu Spania si Olanda (sec. XVI-XVII), iar mai trziu intre ele (sec. XVIII). Ideea ca
dezvoltarea comertului international poate fi reciproc avantajos era straina mercantilistilor, statul
mercantilist fiind unul expansionist, razboiul si colonizarea in exterior asigurnd, in acceptiunea lor, pacea si
prosperitatea in interior.
Deci, mercantilistii au aparat statul, deoarece prosperitatea comerciala a unei natiuni era considerata
strns legata de expansiunea puterii politice a suveranului si de succesul companiilor lui militare.
Statul, la rndul sau, a protejat comerciantii, deoarece acestia, exportnd, se imbogateau, imbogatind
statul prin colectarile fiscale, el devenind prin aceasta mai puternic pe plan national si international.

3. Mercantilismul : de la idei generale la specific national

Conditiile specifice de dezvoltare din fiecare tara au imprimat mercantilismului o serie de trasaturi
particulare.

Mercantilismul spaniol
Prima si cea mai rudimentara forma a mercantilismului a fost cea spaniola, numita si bullionism (bullion lingou). Aici existau conditiile cele mai favorabile pentru realizarea acestei doctrine. Descoperirea si
colonizarea Americii a adus Spaniei rezerve imense de metale pretioase, obtinute fara mari eforturi, ea
atingnd in decursul unei perioade scurte de timp un nivel de bunastare care, in alte tari, cerea mari eforturi
de munca, mijloace si timp.
nsa abundenta monetara a creat doar iluzia bogatiei. Acei factori care au contribuit la maretia Spaniei au
constituit si cauzele decaderii ei. De ce ?
n tarile europene vecine puterea centrala se baza pe legatura statului cu burghezia in crestere. n Spania,
insa, puterea se baza pe nobilime care manifesta un dispret deplin fata de munca si, in primul rnd, munca

industriala. Datorita luptei cu maurii si cotropirii pamnturilor americane nobilimea a parasit scena istorica
mult prea trziu. Statul spaniol ocrotea nu manufacturile si comertul national, ca in tarile vecine, ci biserica.
Pe lnga cavalerii fara griji figura centrala a vietii spaniole erau calugarii trndavi.
Aceasta situatie anormala, in conditiile lipsei industriei proprii si afluxului enorm de metale pretioase a
provocat o crestere masiva a preturilor. Pentru a preintmpina nemultamirea maselor, Spania a inceput sa
stimuleze importurile. Ca urmare, banii din metale pretioase au parasit tara, iar putinele activitati nationale,
distruse de concurenta marfurilor straine, au disparut cu totul. La aceasta disparitie au contribuit si enormele
impozite stabilite de stat, mai ales asupra activitatilor industriale.
Aceasta practica a demonstrat teoreticienilor si practicienilor mercantilisti ca a avea aur inca nu inseamna
prosperitate garantata. Putin cte putin iluzia monetara este abandonata, caile dezvoltarii economice fiind
vazute fie in industrie, fie in comert.
Mercantilismul italian
Descoperirea Americii si a noilor cai de navigatie maritima a schimbat directiile comertului international in
favoarea comertului transatlantic, Italia si orasele sale pierznd rolul de centru comercial mondial. Desi
pentru un timp ele au continuat sa ramna centre financiare. Banii aici acumulati s-au transformat in
capitaluri de imprumut, iar marii comercianti in bancheri si camatari internationali.
Ca consecinta, mercantilistii italieni s-au preocupat, in primul rnd, de problemele monetar-creditare. Astfel,
bancherul Scaruffi apare cu un proiect grandios pentru acele timpuri, propunnd convocarea unei conferinte
general europene sub conducerea papei de la Roma sau al regilor europeni, cu scopul de a reglementa
circulatia monetara pe plan international. Aceasta deoarece in diferite tari si chiar in diferite regiuni ale
aceleiasi tari, existau sisteme monetare diferite, care faceau dificila dezvoltarea comertului si trecerea
banilor dintr-o regiune si tara in alta. Dificultatile se explicau si prin faptul ca functiile banilor erau
indeplinite simultan de doua monede - aur si argint, cu care ocazie Scaruffi propune sa se stabileasca un
sistem european de raportare a argintului la aur de 12:1.
Mercantilismul francez
Neavnd rezervele de aur ale Spaniei si Portugaliei, Franta gaseste o alta sursa de cstig a aurului
dezvoltarea industriei, din care motiv mercantilismul francez a fost supranumit industrialist. Deja A. de
Montchretien scria: Nu abundenta de aur si argint sunt cele care fac statele bogate si opulente, ci obtinerea
de bunuri necesare vietii. Dezvoltarea productiei nationale devine scopul principal al politicii economice.
Cu acest prilej au fost elaborate un sir de programe de initiere a manufacturilor regale si dezvoltare a celor
particulare. Manufacturile producatoare de bunuri de lux (sticla, matasuri, dantela, parfumerie, cosmetica)
erau create in vederea reducerii importurilor costisitoare, iar cele producatoare de produse mai simple
(tesaturi si stofe) aveau menirea sa asigure cu lucru forta de munca autohtona. Doar beneficierea de un sir
de privilegii din partea statului subventii, scutiri de impozite, imprumuturi fara dobnda, monopolul
fabricarii si comercializarii anumitor articole putea garanta functionarea si prosperitatea lor. Taxele vamale
protectoare erau privite ca crje cu ajutorul carora industriasii autohtoni trebuiau sa se invete a merge
singuri. Drept ca protectia era aplicata selectiv si nu in relatiile cu toate tarile, astfel genernd practica
tarifului dublu.
Pentru a mentine competitivitatea bunurilor franceze pe piata internationala producerea lor era reglementata
pna la cele mai mici detalii viznd marimea, calitatea si valoarea produselor. Dupa cum mentiona J.Colbert,
noi trebuie sa biruim popoarele vecine prin industria noastra si sa le cucerim prin gustul nostru rafinat.
Desi reglementarea detaliata avea si serioase dezavantaje, unul din ele fiind interzicerea aplicarii in

productie a inovatiilor. Daca, spre exemplu, se dorea a introduce noi procedee in industria textila,
producatorul era obligat sa obtina permisiunea autoritatilor municipale pentru a utiliza tesaturile dorite,
precum si acordul a patru din cei mai iscusiti comercianti si tesatori. Cnd s-a incercat a trece la
confectionarea bumbilor tesuti, guvernul a impus producatorii si consumatorii la amenzi costisitoare. Mai
mult ca att, instantelor de control din cadrul breslei producatorilor textili li s-a acordat dreptul de a patrunde
in casele orasenilor pentru a extrage hainele cu bumbi tesuti, interzisi prin reglementarile breslei.
Politica lui Colbert a avut efectele ei benefice asupra dezvoltarii economice in numai 10 ani el reuseste sa
dubleze veniturile regale si sa transforme Franta in tara cea mai puternica din Europa. Dar aceste efecte au
fost atinse cu pretul sacrificarii agriculturii si fiscalitatii excesive a taranilor.
Mercantilismul englez
n Anglia mercantilismul, numit comercialism, evolueaza in directia incurajarii comertului exterior si a
navigatiei. De fapt predilectia pentru comert are in cazul Angliei o explicatie istorica. Ea a pasit mai trziu
pe calea dezvoltarii economice, nu a participat la marile descoperiri geografice, nu avea o industrie
puternica. Numai prin negot, din volumul tranzactiilor, se putea realiza un cstig, considerau englezii, iar
industria nu este dect un mijloc de aprovizionare a comertului exterior.
n sec. XVII Anglia a inceput lupta cu monopolul comercial olandez. Actul navigatiei, instituit de Cromwell
si indreptat impotriva intermediarilor comerciali (olandezi) a acordat flotei britanice dreptul exclusiv de a
exporta marfurile engleze si a importa marfurile straine, ce devenisera pentru statul englez o sursa
importanta de aur si argint. La fel de crncena era confruntarea Angliei cu Franta, acapararea unei parti din
coloniile franceze transformnd-o in putere coloniala de rang mondial.
Imperiul colonial a jucat un rol decisiv in imbogatirea rapida a Angliei. Fondarea in 1600 a Companiei
Indiilor Orientale i-a acordat dreptul de monopol in comercializarea cu India si China. n China se vindea la
preturi mari opiul indian si se cumpara la preturi extrem de mici matasurile si portelanul chinez. Companii
comerciale similare au fost create si in alte parti ale lumii.
Marinarii si negustorii englezi, iar cu ei si statul, se imbogateau si din contrabanda marfurilor, avantajoasa in
conditiile revolutiei preturilor . Preturile inalte din Spania si Portugalia au facut competitive marfurile
engleze mai ieftene, contrabanda inflorind mai ales in coloniile spaniole si portugheze.
Anume mercantilistii englezi au extins balanta comerciala la balanta de plati. Dupa T.Mun, balanta
comertului nu se putea reduce la comparatia exportului cu importul inregistrat la vama. La contul exportului
mai trebuie adaugat profitul comerciantilor, frahtul si premiile de asigurare a vaselor engleze. La contul
importului trebuie sa se tina cont numai de preturile de vnzare in Anglia, scazndu-se taxele vamale si
accizele, precum si frahtul vaselor engleze. n plus, trebuie adaugate, la pasiv, sumele cheltuite in strainatate
pentru sustinerea razboaielor, plata diplomatilor si cstigurile realizate de comerciantii straini in Anglia. La
activ invers, trebuie tinut cont de cheltuielile facute de straini in Anglia, de comerciantii englezi in
strainatate si de cheltuielile facute de puterile straine cu spionajul in Anglia.
Moment important, care denota specificul mercantilismului englez si tranzitia ulterioara la doctrina liberala,
este opinia lui D.North, conform careia nici un popor nu s-a imbogatit prin intermediul politicii. Doar
pacea, munca si libertatea dezvolta comertul si aduc bogatie. Cnd bogatia tarii atinge o anumita limita aurul
si argintul singure se indreapta in tara data.
Mercantilismul german

Germania sec. XVI-XVIII ramnea mult in urma nivelului de dezvoltare a Frantei si Angliei. Aceasta att
din motivul ca era farmitata intr-o multime de statulete izolate, ct si datorita decaderii oraselor hanseatice
ca consecinta a dezvoltarii rapide a legaturilor comerciale intre Europa si America. Ca urmare, gndirea
economica germana a fost centrata, esentialmente, asupra institutiilor de administrare si pregatire a
functionarilor meniti sa maximizeze vistieria publica.
Printre figurile centrale se evidentiaza Ioahim Becker, care a pus bazele stiintei administratiei publice a
oraselor germane libere si a micilor ducate independente. tiinta data cuprindea un compartiment financiar
si unul fiscal, finalitatea ei fiind aprecierea marimii impozitelor si a taxelor vamale varsate in trezoreria
principilor germani. Se propuneau masuri energice viznd realizarea veniturilor statului, perfectionarea
functionarilor fiscali, pedepsirea fraudelor fiscale. Pornind de la aceasta, mercantilismul german a fost
supranumit cameralist, de la notiunea cammer locul de pastrare a tezaurului guvernatorului.
Banii in vistieria publica fiind obiectul principal de studiu, economistii germani, indeosebi Fillip von
Hornik, s-au preocupat si de dilema cererii de moneda, atentionnd asupra deosebirii si chiar contradictiei
intre moneda ca mijloc de circulatie (necesara pentru tranzactii) si ca mijloc de tezaurizare. Concluzia la
care s-a ajuns a fost de a mentine pe ct posibil moneda in circulatie, aceasta fiind una din conditiile cresterii
tezaurului public.
Un loc cu totul deosebit in politica mercantilista germana il ocupa cresterea populatiei. Aceasta intruct
populatia era considerata factorul de productie hotartor in sporirea avutiei materiale si contribuabilul
decisiv in veniturile fiscale ale statului. Pentru a majora puterea contributiva a populatiei a fost propusa
introducerea impozitarii progresive.
Acest specific national denota, totusi, un moment deosebit de important incercarea reprezentantilor lui de a
privi lucrurile sub aspectul formarii economiilor nationale integre, a concurentei unor natiuni cu altele.
n fond, ideile mercantiliste au fost progresive pentru perioada istorica data, contribuind la dezvoltarea
rapida a relatiilor de schimb si, prin aceasta, la dezvoltarea procesului de productie.
Concluzii

S-a finalizat perioada, denumita aristotelica, cnd conceperea fenomenelor si proceselor economice
se incadra in filosofia morala. Se acumuleaza masa critica a premiselor necesare aparitiei economiei
ca stiinta autonoma.

Mercantilistii au fost primii care au incercat sa gaseasca interlegaturile cauzale din cadrul economiei,
in primul rnd in sfera de circulatie, capitalul comercial fiind prima forma de existenta a capitalului
ca atare.

Obiectul cercetarii lor l-a constituit bogatia, ea fiind conceputa ca cantitatea de aur si argint pe care o
poseda tara. Aceasta bogatie se creeaza prin comertul exterior, izvorul bogatiei fiind profitul
comercial.

Factorii cresterii bogatiei sunt considerati dezvoltarea productiei manufacturiere, cresterea populatiei
si a masei monetare in circulatie.

Rezultatul cercetarilor a fost formularea legitatilor empirice si a recomandarilor practice inaintate

regilor in domeniul stimularii factorilor ce determina cresterea bogatiei.

Politica comerciala dominanta a devenit cea protectionista, bazata pe sustinerea producatorilor si

comerciantilor autohtoni.

Mercantilistii au adus primele contributii la teoria cantitativa a banilor.

Tema 3. Doctrina fiziocrata : puterea naturii

1. Particularitatile formarii gindirii franceze pro-agrariene
Pe lnga laturi pozitive - formarea pietei nationale si internationale, acumularea primitiva a capitalului,
doctrina mercantilista a avut si unele consecinte negative. Astfel, dezvoltarea rapida a manufacturilor a
determinat cresterea masiva a masei marfare care necesita tot noi si noi piete externe de desfacere. ntruct
teritorii neocupate, cu timpul, au ramas putine, privirile s-au indreptat spre pietele tarilor suverane. nsa
restrictiile tarifare de tip mercantilist incurcau cucerirea lor. Era suficient ca Anglia sa interzica importul
otelului din Flandra, ca aceasta sa interzica importul lnii engleze pe teritoriul sau. Cnd Franta a interzis
importul unor marfuri manufacturate engleze, Anglia si-a inchis hotarele pentru vinurile franceze. ntre tari
in permanenta izbucneau razboaie tarifare, ce defavoriza dezvoltarea relatiilor economice internationale.
Ca urmare, au inceput sa fie expuse opinii indreptate impotriva teoriei si politicii economice mercantiliste.
Printre primii critici a fost W.Petty, care afirma ca "banii nu sunt dect grasimea de pe corpul natiunii:
supraabundenta lor ii stnjeneste miscarile, iar lipsa - il imbolnaveste". i mai distinct s-a pronuntat
D.Hume:"banii reprezinta nu rotile comertului, ci uleiul datorita caruia miscarea rotilor devine mai moale si
usoara. Banii nu sunt obiectul bogatiei, ci consecinta ei".
Consecinte deosebit de grave s-au resimtit in Franta. Succesele initiale obtinute de industria franceza pe
pietele externe s-au dovedit foarte curnd a fi efemere. n scurt timp noile manufacturi, prin sistemul de
comenzi, subsidii si credite, au devenit o povara grea pentru buget. Iar regulamentele de tip absolut ale
breslelor si ghildelor, prin reglementarea conditiilor de fabricatie, a preturilor si salariilor inabuseau
initiativa si dezvoltarea.
Protectionismul colbertist, acompaniat de preturi reduse la produsele agricole si reglementarea stricta a
circulatiei lor, prin impozitarea excesiva a taranilor (2/3 din veniturile obtinute) a condus la degradarea
activitatii agricole. Aceasta in situatia in care 85% din locuitorii Frantei o alcatuia populatia rurala, iar 60 %
din PIB-ul tarii formau produsele agricole.
Ca urmare, a aparut un cerc vicios: saracia impiedica taranii sa cumpere bunuri manufacturate de la
mestesugari si negustori, majoritatea bunurilor necesar vitale fiind confectionate in propriile gospodarii
taranesti; reducerea cererii taranilor provoca reducerea veniturilor mestesugarilor si negustorilor care, la
rndul lor, isi reduceau cererea la produsele agricole reducnd, prin aceasta, veniturile ulterioare ale
taranilor.
Micile venituri erau suficiente doar pentru alimentatie si, in primul rnd, pentru cumpararea pinii. Din care
motiv marele filosof francez Voltaire scria:"Aceasta era perioada cnd Franta s-a saturat de poezii, comedii,
tragedii si a inceput sa se gndeasca la pine".
Recolta grului a inceput, in mare masura, sa determine intreaga activitate economica. De ea depindeau
veniturile taranilor, prin cererea lor - veniturile mestesugarilor si a negustorilor, prin activitatea lor activitatile manufacturate bazate pe materia prima agricola, prin veniturile agregate ale tuturor paturilor finantele publice. Referindu-se la acest lant cauzal, filosoful francez Mirabeau mentiona:"Toata politica
noastra porneste de la un graunte".
n aceste conditii a fost suficient ca Franta sa treaca la mijlocul sec. XVIII printr-o criza agrara de
subproductie (datorita conditiilor climaterice defavorabile), in conditiile unei cresteri demografice rapide, ca
situatia sa devina dramatica. Veniturile tuturor paturilor de populatie au scazut, reducnd astfel veniturile
publice, ce a provocat o acuta criza financiara. Aceasta s-a intmplat in conditiile in care cheltuielile publice

continuau sa ramna masive pe contul intretinerii curtii regale, a subventionarii manufacturilor si a

cotropirilor coloniale. n cele din urma, Franta nu a rezistat Olandei in lupta economica, si Angliei in lupta
politica, fiind nevoita sa-i cedeze acesteia suprafetele sale intinse din India, de pe malurile fluviului
Mississipi si din Canada.
n plan intelectual in aceasta perioada se afirma, pe de o parte, ideile social-crestine, care acreditau fericirea
oamenilor in repartizarea echitabila a bogatiilor existente. Jean-Jaques Rousseau promoveaza ideea omului
naturalmente bun, dar a carui bunatate a fost corupta de catre societate. Pe de alta parte, se releva tot mai
sigur tendintele liberale. Enciclopedistii inainteaza ideea libertatii si increderii in atotputernicia ratiunii.
Filosofii dreptului natural explica viata societatii prin principii generale valabile in toate timpurile si in toate
tarile.
Reducerea influentei politice si a puterii economice, modificarile in plan intelectual au reorientat gndirea
franceza de la mercantilism, imprimndu-i otonalitate pro-agrariana, care a aparut cu P. de Boisguilbert, a
culminat cu scoala fiziocrata in frunte cu Fr. Quesnay si a finalizat cu A.Turgot.

2. Evolutia ideilor fiziocrate: Boisguilbert-Quesnay-Turgot

Pierre Le Pesant de Boisguilbert
Primul care a incercat sa evalueze proportiile declinului economic in Franta si sa gaseasca explicatiile
aparitiei lui a fost Pierre Le Pesant de Boisguilbert. El porneste de la combaterea conceptului mercantilist
privind factorii cresterii bogatiei, demonstrnd ca nici abundenta oamenilor, nici cea a banilor nu sunt, in
sine, favorabile dezvoltarii economice. Astfel, cresterea demografica conduce la o scadere a productiei pe
locuitor si, deci, la o saracie generala. Iar abundenta monetara, prezenta si in economia franceza, nu a putut
impiedica aparitia declinului economic. n realitate, considera Boisguilbert, aurul si argintul nu sunt valori in
sine, ci mijloc de obtinere a bunurilor necesare, caci oamenii cum au bani, cum ii si cheltuie.
Rezulta, deci, ca adevaratul obiect al bogatiei nu sunt banii, citotalitatea bunurilor produse, aceasta
totalitate fiind divizata in doua categorii: "bogatii necesare" si "bogatii comode". Prima o reprezinta bunurile
necesare satisfacerii nevoilor vitale - produsele agricole, a doua - produsele manufacturate si serviciile.
ntruct ramura producatoare de "bogatii necesare" este agriculturaanume ea, si nu comertul exterior,
este sfera crearii bogatiei unui stat, conchide Boisguilbert. Deci, anume starea deplorabila a agriculturii a
conditionat declinul economic, el, la rndul lui, fiind consecinta consumului insuficient al paturilor sociale.
Pentru a fi inteles mai bine, Boisguilbert pentru prima data in istoria gndirii economice integreaza in
analiza economica elemente sociologice de cercetare, trasnd urmatorul circuit macroeconomic:
Pornind de la aceste interpretari teoretice, el inainteaza o noua strategie a cresterii bogatiei:accentul se cere
a fi pus nu pe dezvoltarea cererii externe, bazata pe exportul bunurilor manufacturate, cum sustineau
mercantilistii, ci pe cererea interna, bazata pe schimbul de produse agricole.
Pentru a sustine aceasta noua strategie, Boisguilbert propune un nou tip de politica economica, bazata pe
relansarea consumului in agricultura. Chintesenta ei o alcatuiau reforma fiscala si liberalizarea comertului cu
grne.
Reforma fiscala era conceputa ca o largire a bazei impozitate pe seama lichidarii privilegiilor fiscale. Ca
urmare a cresterii numarului contribuabililor, cotele impozitare puteau fi chiar reduse, considera
Boisguilbert, evitnd prin aceasta ruinarea continua a taranilor. Desi importanta, reforma nu a fost realizata
in practica, autorul ei fiind exilat.

Liberalizarea comertului cu grne va permite, considera Boisguilbert, largirea pietelor de desfacere a

produselor agricole si majorarea preturilor la ele. Aceasta din cauza ca excedentele din unele regiuni vor
putea fi transferate cu cstig in alte regiuni, ba chiar si peste hotarele tarii. Iar majorarea pretului la grne va
mari veniturile si consumul lucratorilor cu tot lantul ulterior al consecintelor.
coala fiziocrata
nsa apogeul dezvoltarii mentalitatii pro-agrariene revine scolii fiziocrate, strict delimitate in timp anii 1750-1775 . Etimologic "fiziocratie" inseamna "puterea naturii". Spre deosebire de mercantilisti,
fiziocratii reprezinta prima scoala economica organizata in adevaratul sens al cuvntului - un
fondator, Francois Quesnay, un sistem notional distinct, o incercare de a lamuri functionarea sistemului
economic. Alaturi de Quesnay, in asa-numita "secta a economistilor" fiziocrati mai pot fi retinuti:marchizul
de Mirabeau, Mercier de la Riviere, Pierre Dupont de Nemours.
Ca si la mercantilisti, scopul activitatii economice ramne producerea si sporirea bogatiei. De la
Boisguilbert fiziocratii au preluat ideea obiectului bogatiei - bunuri create de natura, produse agricole in
primul rnd, si a sferei crearii ei agricultura (numai pamntul produce, numai natura "inmulteste").
Aceste idei sunt dezvoltate, insa, prin conceptul produsului net ca izvor al bogatiei. Acest produs era
conceput ca o diferenta intre productia agricola obtinuta sicheltuielile efectuate pentru obtinerea ei. De
exemplu, agricultorul insamnteaza primavara 1 sac de gru, iar la toamna obtine o roada de 5 saci. Din
acesti 5 saci, 2 saci sunt utilizati pentru alimentatia agricultorului si a familiei sale, precum si pentru
intretinerea vitelor. Restul 3 saci reprezinta un excedent, sau produs net, explicat de fiziocrati sub aspect
calitativ ca dar al lui Dumnezeu, iar cantitativ - ca diferenta dintre bogatia creata si cea consumata in
agricultura.
ntruct pamntul furnizeaza bunuri att pentru alimentatie, ct si materie prima pentru activitatea
manufacturiera, agricultura, producnd direct produse alimentare, produce indirect toate celelalte
bunuri. Prin aceasta ea este considerata drept unica ramura productiva. Toate celelalte ramuri nu
creeaza, ci doar transforma sau transfera materia prima agricola, fiind sub aspectul crearii bogatiei
sterile.
Pentru ca pamntul sa creeze bogatie sunt necesare, considerau fiziocratii, anumite avansuri:

Avansuri funciare, cheltuieli pe care le fac proprietarii pentru amenajarea si introducerea in cultura
a terenurilor (desecari, defrisari, indiguiri); fiind facute o data pentru totdeauna, ele nu presupun
amortizarea;

Avansuri initiale, cheltuieli suportate de fermieri pentru achizitionarea de echipamente, instrumente,

animale de munca care, cu timpul, se uzeaza si se cer a fi recuperate;

Avansuri anuale, cheltuieli efectuate permanent de producatorii agricoli pentru intretinerea

personala si a animalelor de lucru, seminte, ingrasaminte, lucrari agricole; acestea se recupereaza
integral din productia anului respectiv.

Avansurile funciare si cele initiale pot fi atribuite investitiilor, pe cnd cele anuale - costului de
productie, delimitarea lor fiind inca o contributie importanta a scolii fiziocrate.
Cu ct aceste avansuri vor fi mai mari, cu att mai mult va creste cantitatea si calitatea loturilor prelucrate,
deci mai mare va fi produsul net si, ca urmare, mai bogata va deveni tara. nsa ca sa existe interes in
majorarea avansurilor este necesar, considerau fiziocratii, sa existe un "pret bun" la grne, pret ce ar permite
aceasta majorare. Fr. Quesnay mentiona ca "abundenta si ieftinatatea nu-i bogatie; lipsa si scumpetea este
saracie; abundenta si scumpetea este imbelsugare". Ca urmare, factorii decisivi ai cresterii bogatiei sunt:

nsa fiziocratii au inaintat nu doar un nou concept de crestere a bogatiei ci, prelund ideea lui Boisguilbert
cu privire la circuitul economic, au analizat schimbul fluxurilor de bunuri produse si venituri distribuite in
societate, punnd bazele modelarii economice. Aportul cel mai consistent in acest domeniu l-a adus
Fr.Quesnay in lucrarea"Tabloul economic".
n aceasta lucrare cercetarile efectuate se bazeaza pe urmatoarele premise:
1. Circulatia produsului si distribuirea veniturilor se efectueaza intre 3 clase:clasa
productiva (arendasii si muncitorii agricoli) care produc produsul net; clasa proprietarilor (regele,
proprietarii funciari, functionarii de stat, clerul) care insuseste produsul net sub forma rentei si a
impozitelor; clasa sterila(mestesugarii, manufacturierii, negustorii) care transforma si transfera
produsul net.
2. Tot pamntul este acordat de clasa proprietarilor in arenda clasei productive; prin aceasta mijloacele
banesti care ar fi fost necesare cumpararii pamntului sunt utilizate pentru cumpararea mijloacelor de
productie necesare prelucrarii eficiente a loturilor funciare.
3. Pentru a asigura claritatea modelului se face abstractie de oscilatiile de preturi, de comertul exterior
si de circulatia in cadrul aceleiasi clase.
4. Toate veniturile sunt cheltuite integral pentru consum.
Bazndu-se pe aceste premise, Fr.Quesnay presupune ca clasa productiva dispune de un capital initial in
valoare de 10 miliarde livre, din care 2mld avansuri anuale. Prin utilizarea acestuia se obtine o productie
agricola de 5 mld livre, cifra care corespunde celor realizate in Franta la vremea respectiva. Din aceasta
productie obtinuta, 2 mld reprezinta recuperarea capitalului circulant avansat, deci nu intra in circulatie,
fiind retinuta la nivelul acestei clase pentru anul urmator. Cu cele 3 mld ramase care intra in procesul de
circulatie (din care 2 mld sub forma de alimente si 1 mld sub forma de materii prime), se petrec urmatoarele
tranzactii:
Dupa cum se poate observa din schema, clasa producatorilor, din produsul net in valoare de 3 mld livre,
vnd clasei proprietarilor pe 1 mld produse alimentare si clasei sterile pe 2 mld produse alimentare si
materie prima agricola. Venitul de 3 mld astfel obtinut permite de a cumpara pe 1 mld produse
manufacturate de la clasa sterila si de a indrepta cele 2 mld livre ramase la platirea veniturilor clasei
proprietarilor( rentei, impozitelor, zeciuelei).
Clasa proprietarilor isi cheltuieste veniturile sale obtinute in anul precedent in valoare de 2 mld livre pentru
a cumpara de la clasa productiva produse alimentare pe 1 mld livre si de la clasa sterila produse
manufacturate pe 1 mld livre. Aceste venituri sunt restituite la finele anului prin platile efectuate de clasa
productiva.
Clasa sterila cheltuieste avansul de 1md pentru cumpararea materiei prime pe care o transforma in produse
manufacturate vndute ulterior clasei proprietarilor. Cu mijloacele financiare primite de la clasa
proprietarilor si cea productiva ( 2 mld) ea cumpara produse alimentare si materie prima care, ulterior, se va
transforma in bunuri manufacturate. Deci, clasa sterila nu produce nici un surplus - ea consuma att ct
produce ( pe 2 mld).
Concluziile pe care le putem face in privinta acestui circuit sunt urmatoarele:

Tabloul lui Quesnay pune in evidenta un dublu circuit: fizic si monetar.

El descrie o stare stationara, procesul de productie fiind efectuat in aceleasi proportii. Aceasta pe
motivul ca clasa proprietarilor isi cheltuieste toate veniturile pe consum, iar mijloacele obtinute de
clasa productiva si sterila ajung doar pentru restituirea avansurilor.

El reprezinta un model dinamic, deoarece cuprinde variabile ce apartin unor perioade diferite (de
exemplu, veniturile anterioare ale clasei proprietarilor sunt cheltuite pentru consumul in perioada
curenta).

El este un model teoretic, un ideal care, prin abstractiile introduse, nu reflecta intru totul realitatea
economica.

Modelul lui Fr. Quesnay reprezinta un sistem macroeconomic autoechilibrat, care functioneaza
independent, fara interventia statului, in conditiile asa-numitei "ordini naturale".

Ordinea naturala, in viziunea fiziocratilor, era "Constitutia fizica pe care insusi Dumnezeu a dat-o
Universului". Dupa cum natura se bazeaza pe legile eterne si universale stabilite de Dumnezeu, sustineau
fiziocratii, la fel si activitatea economica, ca parte componenta a naturii, se supune actiunii acestor legi
naturale - legi ce trebuiesc cunoscute si respectate chiar de regi. Aceasta din motivul ca nimeni nu poate
intocmi legi mai bune si echitabile dect cele pe care le-a stabilit forta divina. Bazndu-se pe aceasta idee,
Fr.Quesnay il indruma pe dafinul Ludovic al XVI: "Nu faceti nimic, legile vor conduce in locul Dvs", de
unde a si pornit vestitul postulat fiziocrat "laisser faire, laisser passer, tout va de lui meme".
Care sunt, deci, pilonii care asigura aparitia si mentinerea ordinii naturale ?

proprietatea, legata de insesi esenta omului, fiziocratii delimitnd proprietatea personala (dreptul de
a dispune de sine insusi), proprietatea mobiliara (dreptul de a dispune de roadele muncii sale) si
proprietatea funciara;

libertatea, exprimata in egalitatea drepturilor de a activa in interesul propriu si inlaturarea oricaror

piedici din calea concurentei;

autoritatea, in primul rnd a monarcului, care exprima interesul general.

Bazndu-se pe acesti piloni, mentionau fiziocratii, ordinea naturala permite atingerea a 3 scopuri majore:
1. imbogatirea statului pentru asigurarea ordinii economice:
2. perfectionarea ordinii economice existente pna la nivelul celei naturale;
3. asigurarea prosperitatii agriculturii prin investitii masive in sectorul agrar.
n aceste conditii interventia activa a statului in economie devine inutila, functiile lui economice reducnduse la urmatoarele:
1. Protectia proprietatii ca sursa a libertatii individuale si fundament al ordinii naturale;
2. Liberalizarea comertului ca sursa a libertatii economice, a majorarii cererii la produsele agricole si,
deci, a preturilor la ele;
3. Asigurarea instruirii cetatenilor in vederea inzestrarii acestora cu capacitatile necesare cunoasterii si
respectarii ordinii naturale;
4. Realizarea lucrarilor publice in vederea sporirii randamentului muncii agricole;
5. Asigurarea justitiei fiscale. Daca agricultura este sfera crearii bogatiei, ea nu trebuie sa fie
destimulata de impozite. Multitudinea lor se cere a fi inlocuita cu un unic impozit funciar. Dar cine
sa-l plateasca ? Aplicarea lui asupra veniturilor clasei productive si celei sterile, considerau
fiziocratii, va impiedica restituirea avansurilor acestora, genernd aparitia declinului in agricultura.

De unde rezulta ca unicii platitori ai impozitului funciar trebuie sa fie beneficiarii produsului net proprietarii funciari. A fost propusa chiar marimea acestui impozit - 1/3 din veniturile detinute de
acestia pentru a nu afecta considerabil consumul lor si, deci, veniturile clasei productive.
Un asemenea tip de interventie minimala a statului in economie a primit denumirea de politica laisser
faire.

Anne R.-J. Turgot

ncercari de a transpune politica laisser faire in practica au fost intreprinse de A.Turgot, ministru de finante
al regelui Ludovic al XVI. nsa opozitia din partea paturilor privilegiate a determinat destituirea lui din
functie, aportul lui Turgot in cercetarile teoretice fiind, totusi, incontestabil. Acest aport poate fi redus la
urmatoarele momente:
1. Turgot sustinea ca desi agricultura este o ramura extrem de importanta, ea nu este, totusi, unica
ramura productiva, productive fiind, de rnd cu agricultura, industria si comertul ( idee reluata
ulterior de A.Smith); totodata, agricultura era considerata drept ramura cu productivitatea cea mai
mare.
2. Pe lnga pamnt si munca el recunostea rolul capitalului ca factor de productie necesar oricarei
activitati, acest capital fiind generat de economii.
3. O contributie deosebita a fost adusa de Turgot in domeniul randamentului capitalului. El a constatat
ca in agricultura, in cazul unor investitii succesive de munca si de capital, randamentul obtinut va
creste pna la un anumit punct, dincolo de care el va scadea, tinznd spre zero. Deci a fost
descoperita legea fertilitatii descrescnde a solului, care contine elemente de analiza marginalista.
4. El a divizat clasa productiva si cea sterila in alte doua clase distincte - a antreprenorilor, ce obtin din
activitate profit, si a salariatilor, ce primesc pentru activitate salariu. Astfel, in viziunea lui Turgot
societatea se imparte nu in trei, ci in cinci clase.
5. O alta contributie importanta a lui Turgot priveste teoria valorii. Pentru el valoarea avea un caracter
subiectiv si relativ, la aprecierea fiecaruia, functie de loc, timp si prin comparare cu alte bunuri, ea
fiind de aceea denumita "valoare estimativa". n societate fiecare are nevoie de produsele altora, prin
urmare valoarea estimativa trebuie considerata in dublu sens: din punct de vedere al producatorului si
din cel al cumparatorului. Din confruntarea pe piata a celor doua "estimari" rezulta pretul, o medie pe
care Turgot a numit-o "valoare apreciativa". Aceasta teorie a fost preluata si dezvoltata de catre
economistii neoclasici in secolul urmator.
De fapt, Turgot, ultimul fiziocrat, reprezinta o punte de legatura intre liberalii francezi si cei englezi care, in
scurt timp, prin intermediul scolii clasice au inceput sa domine gndirea economica mondiala. La aceasta a
contribuit, intr-o masura, si lucrarile fondatorului chimiei moderne Lavoisier, a carui lege a conservarii
materiei a determinat ca in natura "nimic nu se pierde si nimic nu se creeaza, totul se transforma". Deci,
agricultura nu poate fi creatoarea bogatiei, postulatul fiziocrat fiind, astfel, contestat.
Concluzii

Doctrina fiziocrata a aparut ca o reactie critica la greselile generate de teoria si politica mercantilista,
greseli care au provocat disproportii si un prodund declin economic.

coala fiziocrata a fost prima scoala organizata: un fondator si un sistem notional distinct; de la
recomandari practice s-a trecut la explicarea functionarii sistemului economic.

i la fiziocrati obiectul cercetarii l-a constituit bogatia, ea fiind, insa, conceputa ca totalitatea
bunurilor create de natura. Sfera crearii acestei bogatii era considerata agricultura, iar izvorul
produsul net.

Produsul net era determinat ca diferenta intre productia globala si avansurile anuale plus amortizarea
avansurilor initiale.

Factorii cresterii bogatiei erau considerati preturile bune la produsele agricole si majorarea
avansurilor in agricultura. Deci, accentul se punea nu pe dezvoltarea cererii externe, bazata pe
exportul bunurilor manufacturate, ci pe cererea interna, bazata pe schimbul produselor agricole.

Prin intermediul circuitelor macroeconomice fiziocratii au studiat modalitatile de repartitie-circulatie

a bogatiei intre clasele sociale, consumul lor interdependent, reducerea cheltuielilor din partea unei
clase determinnd reducerea veniturilor celorlaltor clase si a venitului national in ansamblu.

Aceste circuite reprezentau, de asemenea, sisteme autoechilibrate, care functioneaza in conditiile

unei ordini naturale, ale carei piloni principali erau considerate proprietatea, libertatea si
autoritatea.

Ca urmare, fiziocratii au propus minimizarea functiilor economice ale statului, interventia minimala
a statului in economie fiind denumita politica laisser faire.

Tema 4. Doctrina liberalismului clasic: libertate si

bogatie.
1. Premisele aparitiei doctrinei liberalismului clasic
Deseori se afirma ca sec. XIX a fost epoca de aur a liberalismului. Aceasta afirmatie este justa daca il
comparam cu secolele ce l-au anticipat secole lipsite de libertati politice si economice, secole injghebate in
carcanul obligatiunilor, a interdictiilor si reglementarilor. Aceasta afirmatie seamana a fi justa si in cazul
daca comparam sec. XIX cu sec. XX, care a cunoscut att economii dirijiste in Vest, ct si centralizate in
Est, chiar daca sfrsitul secolului este marcat de revitalizarea ideilor liberale.
Notiunea liberalism provine de la latinescul liberalis (liber). Initial aceasta notiune era utilizata in
domeniul politic pentru a desemna revendicarile de libertate a alegerilor, constiintei, presei, a asocierii
politice si sociale. Imboldul de a aplica aceasta notiune si la domeniul economic a fost dat de catre deviza
fiziocratilor laisser faire, laisser passer, din care motiv doctrina fiziocrata este deseori considerata ca punct
initial al liberalismului economic. Suplimentul de clasic marcheaza atributiile teoretice substantiale ale
reprezentantilor sai la dezvoltarea teoriei economice.
Elementele matriceale ale doctrinei au fost fixate de catre A.Smith in Avutia natiunilor (1776), zenitul a
fost marcat prin Principiile economiei politice si ale impunerii ale lui D.Ricardo (1817) si crepusculul prin Principiile economiei politice ale lui J.S.Mill (1848). E vorba, asadar, de o perioada de dominatie de
aproape un secol, dupa care au aparut reactii critice din partea reprezentantilor altor doctrine economice.

Patria liberalismului clasic a fost Anglia. De ce anume aceasta tara? Ce schimbari s-au petrecut in societatea
engleza la sfrsitul sec. XVIII inceputul sec. XIX ?
Schimbari de plan economic
Dezvoltarea industriei si a comertului, victoriile repurtate in multiplele conflicte militare (120 conflicte pe
parcursul sec. XVIII), extinderea sistemului colonial si utilizarea din plin a avantajelor pe care acesta le
asigura, au permis Angliei acumularea unor imense resurse monetare. Anume ele au reprezentat baza
financiara a primei revolutii industriale, caracterizate prin trecerea de la manufactura, bazata pe diviziunea
manuala a muncii, la fabrica, bazata pe utilizarea sistemului masinizat.
Prima si cea mai spectaculoasa modificare tehnica a fost inregistrata in industria textila, unde o serie de
inventii, incepnd cu suveica mobila si pna la masina de tors au facut posibila mecanizarea torsului firelor
si a tesutului, marind considerabil ritmul productiei si reducnd cheltuielile pe unitate de produs. Industria
bumbacului, complet noua in Anglia si, astfel, neinhibata de vechi traditii mestesugaresti, a adoptat rapid
aceste noi procedee. Drept rezultat, la sfrsitul sec. XVIII pnza de bumbac englezesc a inceput sa se vnda
mai bine dect produsele razboiului de tesut indian chiar si in India.
Ulterior revolutia industriala s-a extins asupra industriei metalurgice. Lemnul a fost inlocuit cu carbune,
pentru obtinerea fontei fiind construit primul cuptor Marten. Ca urmare, la inceputul sec. XIX Angliei ii
revenea 1/2 din volumul mondial al carbunelui extras si al fontei topite.
Trecerea de la lemn la carbune a stimulat dezvoltarea transporturilor, in primul rnd a celui fluvial, maritim
de mare tonaj si, din 1825, a cailor ferate, care au impnzit rapid micul teritoriu insular.
Dezvoltarea industriilor si a transporturilor a fost favorizata de inventia masinii cu abur si ardere interna,
care au pus baza aparitiei industriei constructoare de masini, specializata in producerea pieselor standard
pentru utilajele deja existente.
Aceste schimbari in tehnica si tehnologie au determinat schimbari si in forma de organizare a activitatii
economice. Productia de fabrica, mai ieftena, a inceput sa substituie pe piata produsele manufacturiere si
mestesugaresti, baza tehnica a manufacturii venind in contradictie cu nevoile crescute ale pietei interne si
externe. n plus, dezvoltarea rapida a industriilor cerea concentrarea mijloacelor financiare. Proprietarul
individual nu mai putea tine piept necesitatilor productive, forma importanta de organizare a activitatii
economice devenind societatile pe actiuni.
Ca urmare, Anglia s-a transformat in cea mai mare putere industriala, ponderea ei in produsul global
ridicndu-se la 40%, iar lira sterlina in principala valuta a schimburilor internationale.
Schimbarile de plan politico-social
Industrializarea rapida a determinat cresterea masiva a clasei muncitorilor salariati. De mentionat ca in
rndurile ei se inrolau nu doar barbati, ca in perioadele anterioare, ci si femei si copii, mecanizarea
proceselor productive si descalificarea muncii permitnd utilizarea fortei lor de munca.
Principalul suvoi de viitori salariati venea din agricultura. Procesul de ingradire a pamnturilor a determinat
redistribuirea proprietatii funciare, formndu-se clasa marilorproprietari funciari (landlorzi) si patura
fermierilor agricoli, care luau in arenda pamnturile de la proprietarii funciari si organizau procesul
productiei agricole angajnd forta de munca salariata.

Ramasi fara pamnt, taranii s-au pomenit in situatia de a alege una din 4 alternative: lucru in calitate de
salariat in agricultura sau industrie, serviciul in armata sau flota, plecarea in colonii, cersitul. Pentru ordinea
sociala ultima alternativa era cea mai periculoasa, parlamentul britanic incercnd s-o rezolve prin obligarea
parohiilor de a acorda cersetorilor un acoperis si un mic ration alimentar.
Revolutiile din 1648 si 1688 s-au soldat cu victoria regimului parlamentar, Anglia devenind o monarhie
constitutionala. Aceasta a creat o noua situatie, forta politica importanta devenind clasa
capitalista. Reprezentantii ei apareau din rndurile manufacturierilor si arendasilor prosperi, a proprietarilor
corabiilor flotei engleze, precum si a negustorilor imbogatiti pe seama reexporturilor. Profitul nu se
impozita, veniturile statului formndu-se pe seama impozitelor indirecte, aceasta conditionnd cresterea
puterii economice a clasei date. Ea nu mai avea nevoie de reglementarile minutioase ale activitatii
industriale si comerciale, acestea impiedicnd progresul tehnic si alegerea variantei optimale de alocare a
resurselor. Ca urmare, implicatia masiva a statului a devenit inutila, doctrina mercantilista, dominanta timp
de trei secole, transformndu-se in una depasita.
Schimbari de plan intelectual
Teoriile liberale au la origine doua traditii filosofice diferite. Pe de o parte, traditia dreptului natural, dupa
care criteriul de judecata a unei politici este conformarea acesteia cu o ordine naturala preexistenta. Pe de
alta parte, traditia utilitarista, propagata in principal de Hume si Bentham, in conformitate cu care legile sunt
esentialmente facute de oameni si se cer a fi judecate in functie de efectele lor asupra bunastarii generale pe
termen scurt si lung.
Englezul Hobles introduce in circulatie notiunea de libertate individuala, mentionnd ca fiecare actioneaza
urmarind propriul sau interes. La aceasta afirmatie olandezul Spinoza a adaugat: Cnd fiecare va cauta
ceea ce-i este lui necesar, oamenii vor deveni cei mai necesari unii altora. Ca urmare, a devenit inevitabila
delimitarea stricta a interesului personal si a celui public, lucru efectuat de francezul Ch. de Montesquieu.
n dezvoltarea acestei idei germanul Kant introduce notiunea de constiinta individuala si rationalitate. El se
pronunta impotriva supunerii oarbe institutiilor coercitive, apelnd la spiritul critic al individului. Legatura
intre aspectul filosofic si cel economic a efectuat-o J.Locke, argumentnd interdependenta intre libertatea
individuala si proprietatea privata.
Anume acest fundament filosofic a pus bazele individualismului metodologic a analizei fenomenelor si
proceselor economice prin prisma comportamentului individual bazat pe principiul maximizarii.

2. Sistemul economic al lui a.Smith.

n istoria doctrinelor economice un loc deosebit ii revine patriarhului gndirii economice - Adam Smith,
care prin cercetarile sale a privit lumea economica ca un vast atelier, iar politica economica a reprezentat-o
ca expresia interesului cel mai general al comunitatii. Despre el J.Galbraith a scris: Smith a contribuit
substantial la destramarea vechii lumi, indicnd ce drum va alege viitorul.
Conceptul cu privire la bogatie si factorii cresterii ei
Smith critica viziunea mercantilista si fiziocrata cu privire la bogatie, considernd ca prima este total gresita,
iar a doua unilaterala, sustinnd ca bogatia consta din totalitatea bunurilor materiale de care dispune
natiunea la un moment dat.

Sfera in care se creeaza bogatia nu se limiteaza la comertul exterior, cum considerau mercantilistii, nici
agricultura, cum sustineau fiziocratii, ci cuprinde toate ramurile productiei materiale industria,
agricultura, comertul.
Izvorul bogatiei il constituie munca desfasurata in productia materiala,si nu produsul net cum
considerau fiziocratii, sau profitul comercial cum sustineau mercantilistii.
Aceste momente fiind precizate, Smith cerceteaza factorii cresterii bogatiei, ei fiind, in opinia lui,
urmatorii:
1.Cantitatea muncii, sau ponderea lucratorilor productivi in totalul fortei de munca
Munca productiva, in opinia lui Smith, se fixeaza in obiecte materiale si creeaza profit. Ca urmare, munca
muncitorului din industrie sau agricultura este productiva, in timp ce munca celor care acorda diverse
servicii este neproductiva din simplul motiv ca serviciile dispar chiar in momentul acordarii lor. Deci, munca
fiind utila, nu inseamna ca este si productiva. Munca functionarilor si militarilor, a savantilor si scriitorilor, a
juristilor si preotilor fiind utila societatii este, totusi, neproductiva. n consecinta, mentioneaza Smith, un
om se imbogateste folosind multi muncitori si saraceste utiliznd multi servitori. Cu alte cuvinte, cu ct
ponderea lucratorilor productivi este mai mare, cu att sansele cresterii bogatiei tarii sunt si ele mai mari.
Ponderea lucratorilor productivi, la rndul lor, depinde de capitalul utilizat in procesul de productie. Pentru
A.Smith capital erau sumele de bani care, fiind investite in productie, pot aduce un venit. El divizeaza acest
capital in doua parti:

capital fix, adica care aduce venit fara a circula (unelte, cladiri, utilaje, aptitudini profesionale);

capital circulant, care aduce venit numai daca circula, isi schimba posesorul (banii, stocul de materii
prime si bunuri produse, stocul de mijloace de subzistenta).

Dar de unde provin banii care se transforma in capital ? Din economii, sustine Smith. Veniturile nu se
consuma integral pe cumpararea bunurilor de consum, o parte din ele se economiseste. Cu ct mai mari vor
fi economiile, cu att mai mare va fi volumul capitalului utilizat, deci, cu att mai multi muncitori productivi
vor fi angajati, acestia prin munca lor crend o bogatie mai mare.
2. Calitatea muncii, sau nivelul productivitatii muncii lucratorilor productivi
Productivitatea muncii, in opinia lui Smith, depinde in mod direct de gradul de dezvoltare a diviziunii
muncii care, la rndul ei, provoaca un triplu efect:

Creeaza conditii pentru cresterea indemnarii fiecarui muncitor

A.Smith aduce in calitate de argument un exemplu de la manufactura de bolduri: 10 lucratori actionnd

izolat, fiecare indeplinind consecutiv toate operatiile, puteau confectiona pe zi cte 20 bolduri fiecare.
Specializndu-se in diferite operatiuni ei au inceput sa produca zilnic 4800 bolduri. Astfel, diviziunea muncii
a provocat sporirea productivitatii ei de 240 ori.

Creeaza conditii pentru economia de timp, evitndu-se trecerea de la o ocupatie la alta

Creeaza conditii pentru perfectionarea tehnologica si tehnica a muncii.

Deci, cu ct diviziunea muncii este mai profunda, cu att mai inalta este productivitatea muncii si, deci, mai
mare este bogatia tarii. Lucru curios, insa Smith a cazut in capcana fiziocratilor, considernd munca din
agricultura mai productiva dect cea din industrie pe motivul ca in agricultura, pe lnga munca omului, mai
creeaza si natura.

Gradul de dezvoltare a diviziunii muncii, la rndul sau, depinde de dimensiunile pietei, ipoteza preluata de la
Xenofon si dezvoltata de Smith. Cu ct este mai extinsa piata, cu att mai profunda devine diviziunea
muncii, aceasta influentnd in mod direct productivitatea muncii si bogatia tarii.
Ca urmare, modelul smithian al cresterii bogatiei poate fi reprezentat prin intermediul urmatoarei scheme:
Teoria repartitiei bogatiei
Smith considera ca volumul bunurilor produse in societate timp de un an, in expresie monetara, alcatuieste
produsul social, care se distribuie sub forma veniturilor. Daca mercantilistii deosebeau un fel de venit
( profitul comercial ), iar fiziocratii doua feluri ( renta funciara si salariul ), Smith evidentiaza trei feluri de
venit salariu, profit si renta, distribuite intre trei clase sociale: muncitori salariati, capitalisti si proprietari
funciari.
Smith a fost primul din economisti care a dat o caracteristica ampla naturii si marimii acestor
venituri.
Astfel, salariul era considerat de Smith ca venit de la munca prestata, nivelul lui mediu fiind influentat de
ctiva factori mai importanti:

Cantitatea si pretul mijloacelor de subzistenta necesare muncitorului si familiei sale pretul natural
al muncii.

Cererea la bratele de munca pretul de piata al muncii.

Starea in care se afla economia: progresiva, stationara sau regresiva. n starea progresiva salariile,
datorita cresterii cererii la bratele de munca, au tendinta de a creste, in cea stationara ramn
constante, iar in cea regresiva au tendinta de a se reduce.

Raportul de forte dintre salariati si patroni. Muncitorii solicita salarii mai ridicate pe cnd patronii,
pentru a-si minimiza costurile, tind sa plateasca mai putin. n aceasta confruntare de interese
invingatori, de obicei, sunt patronii, ei fiind mai putini la numar si intelegndu-se mai usor in
vederea mentinerii unor salarii reduse. Totodata muncitorii, neposednd mijloace de subzistenta, nu
au posibilitate de a astepta o conjunctura mai favorabila pe piata muncii, ei fiind nevoiti sa accepte
aceste salarii reduse.

Salariul nu este uniform, mentiona Smith, in diferite activitati el poate fi diferit datorita greutatii sau
prestigiului activitatii, duratei si costului pregatirii profesionale, incertitudinii ocupatiei, etc.
Profitul era conceput ca venit de la capitalul utilizat, marimea lui fiind influentata de trei factori principali:

dimensiunile capitalului investit;

riscul investitiei;

marimea salariului si a rentei, profitul fiind un venit rezidual.

Acesti factori, sustinea Smith, determina limitele profitului, limita minimala fiind in corespundere cu prima
pentru riscul purtat, iar cea maximala cu salariul fixat la minimul de subzistenta in conditiile cnd renta
este nula.

Ca si in cazul salariului, in diferite activitati profitul este diferentiat. Pe termen scurt, considera Smith,
aceasta diferentiere se explica printr-un grad diferit al concurentei. nsa pe termen lung, datorita mobilitatii
factorilor de productie, rata profitului in diferite activitati se egaleaza.
Renta era considerata ca venit de la utilizarea pamntului, marimea ei fiind conditionata de urmatorii
factori:

fertilitatea si amplasarea terenurilor agricole;

raportul de forte intre proprietarii funciari si arendasi.

Studiind aceste feluri de venituri, Smith ajunge la urmatoarea concluzie importanta: intruct salariul
ajunge doar pentru subzistenta, iar renta funciara este utilizata, cu precadere, in scopuri
neproductive, rezulta ca doar profitul poate asigura investitiile necesare si, prin acumularea
capitalului, cresterea economica.
Teoria valorii
Diviziunea sociala a muncii a provocat att cresterea productivitatii muncii, ct si extinderea relatiilor de
schimb, actuala devenind problema cercetarii legitatilor schimbului si a valorii marfurilor schimbate.
Ca si Aristotel, Smith distinge doua feluri de valoare: valoarea de intrebuintare (utilitate) si valoarea de
schimb. nsa el le considera ireductibile una alteia. Utilitatea nu poate determina valoarea de schimb,
deoarece exista bunuri cu o utilitate foarte mare, dar cu o valoare de schimb foarte mica ( de exemplu, apa ).
i invers, alte bunuri au o utilitate foarte mica, insa o valoare de schimb extrem de mare ( de exemplu,
diamantele ). De aceea la baza valorii de schimb, sustinea Smith, trebuie sa fie un alt izvor dect cel al
utilitatii. n cautarea acestui izvor Smith ofera doua raspunsuri diferite:
Pentru stadiul primitiv, cnd bunurile erau confectionate de un singur factor de productie munca
producatorului, izvorul valorii era considerata munca cheltuita de producatorul insusi sau munca altor
producatori, incorporata in bunurile schimbate. Marimea valorii era determinata de cantitatea de
munca depusa sau obtinuta prin schimb, iar masura acestei munci era data de timpul de munca
mediuutilizat pentru producerea bunului respectiv.
Pentru stadiul capitalist lucrurile se prezinta in mod diferit. Pe lnga munca, la crearea productiei mai
participa alti doi factori - natura si capitalul. Proprietarul funciar acorda producatorului terenul sau privat, iar
capitalistul il inzestreaza cu capital fix si circulant. Ca urmare, ei cer sa fie remunerati: capitalistul cu profit,
iar proprietarul funciar cu renta. n aceste conditii, Smith consideravaloarea marfurilor ca fiind data
desuma celor 3 venituri primare: salariu, profit, renta ( V = S+P+R ). El scrie:Salariul, profitul si renta
sunt cele trei surse primare ale oricarui venit ca si ale oricarei valori de schimb. Astfel prezentata, teoria
smithiana a valorii este, in acelasi timp, o teorie a costurilor si o teorie a repartitiei.
Aceasta valoare, sau pretul natural al marfii, mentiona Smith, reprezinta limita inferioara care incita
producatorul de a produce bunuri destinate pietei. nsa pe piata bunul se vinde nu la pretul sau natural, ci
la pretul de piata,care se formeaza liber in dependenta de raportul dintre cerere si oferta. Daca cererea
devanseaza oferta, pretul de piata va depasi pretul natural; daca oferta devanseaza cererea, pretul de piata se
va situa sub cel natural; daca cererea si oferta sunt in echilibru, bunurile se vor vinde la pretul lor natural.
Deci valoarea, sau pretul natural, este centrul in jurul caruia graviteaza pretul de piata al bunurilor
schimbate.
Teoria schimbului international : avantajul absolut

Revolutia industriala a transformat Anglia in mare putere economica a timpului, determinnd necesitatea
modificarii politicii comerciale bazata pe prohibiri, taxe si reglementari.
Mercantilistii cereau reducerea importului marfurilor si crearea conditiilor pentru producerea lor in interiorul
tarii. nsa nu totdeauna aceasta era rational. Daca costurile autohtone depaseau preturile de import a
marfurilor straine, tara se confrunta cu pierderi. Smith mentiona ca cu ajutorul serelor si in Anglia putem
cultiva vita de vie si confectiona vin, insa cheltuielile noastre vor fi de 30 ori mai mari dect cele legate de
importul vinului din strainatate. n plus, cresterea productivitatii muncii a majorat volumul productiei
autohtone, care depasea cu mult necesitatile interne ale tarii, devenind necesara extinderea ulterioara a
exporturilor.
Apare atunci intrebarea: importul caror marfuri este cel mai rational de efectuat si exportul caror marfuri
este cel mai avantajos de extins? Smith considera ca tarile, fiind dotate inegal de natura cu resurse, sau
posednd particularitati achizitionate (retele de comunicatii, nivel inalt de calificare a fortei de
munca), trebuie sa se specializeze la producerea acelor marfuri pentru care au cele mai mici cheltuieli
de munca si capital avantaje absolute. El isi exemplifica gndul pe exemplul a doua tari care produc
cantitati egale de marfuri cu cantitati inegale de munca, conform tabelului de mai jos:
n cazul dat, Portugalia se va specializa in producerea vinului, iar Anglia in fabricarea postavului, deoarece
anume in producerea acestor marfuri ambele au avantaje absolute. Ca urmare, surplusul de marfuri obtinut
in urma specializarii va fi repartizat intre ambele tari, stabilind relatii echitabile intre ele, bogatia unei tari
depinznd in mare masura de bogatia tarilor vecine.
Specializarea internationala, sublinia Smith, va fi benefica daca se va baza pe politica liber-schimbista,
masurile protectioniste fiind utilizate episodic in cazul apararii intereselor nationale sau ca raspuns la
restrictiile vamale din partea altor tari.

Ordinea naturala si rolul statului

Economia de piata nu este condusa dintr-un unic centru. nsa , in pofida acestui fapt, ea functioneaza
conform anumitor reguli, in cadrul unei anumite ordini. De ce?
Societatea este conceputa de Smith ca o suma de indivizi al carorstimulent principal il reprezintainteresul
personal, egoismul. El mentiona ca omul are aproape constant ocazia sa recurga la ajutorul fratilor sai si ar
fi zadarnic sa asteptam numai de la bunavointa lor. Oricine ofera unei alte persoane o afacere ii face
propunerea urmatoare: da-mi acest obiect de care am nevoie si vei primi in schimb cel care-ti este necesar.
Nu de la bunavointa macelarului, berarului sau a brutarului asteptam hrana noastra, ci de la consideratia pe
care o au pentru propriul lor interes. Ne adresam nu omeniei lor, ci interesului lor si nu le vorbim niciodata
de propriile noastre necesitati ci de avantajele lor. Rezulta ca, in cazul cnd fiecare se gndeste la sine,
cstiga societatea in intregime sau, cu alte cuvinte, bunastarea individuala asigura prosperitatea sociala.
La baza egoismului, afirma Smith, se afla hedonismul, adica tendinta individului de a obtine maxim rezultat
cu minim de cheltuieli. Egoismul si hedonismul sunt trasaturile principale care caracterizeaza homo
oeconomicus.Din ciocnirea intereselor personale hedoniste a acestor homo oeconomicus rezulta o ordine
naturala, care asigura autoreglarea economiei ca si cum o mna invizibila ar aranja toate lucrurile ct
mai bine. Astfel, daca prin hazard un echilibru este amenintat, imediat se produce o miscare a preturilor: al
marfurilor produse peste nevoi va scadea, descurajnd producerea lor, iar al celor produse sub cerere va
creste, incurajnd producerea lor. Asadar, Smith promoveaza conceptul ordinii naturale care se realizeaza cel
mai bine in conditii de libertate si prin libertate. nsa la dnsul ordinea naturala este mentinuta nu prin
intermediul legilor economice stabilite de Dumnezeu, cum considerau fiziocratii, ci a mnii invizibile a

interesului personal si al liberei concurente. ncetnd a fi supranaturala, ordinea naturala se transforma la

Smith in una spontana.
De aici Smith ajunge la concluzia ca orice constrngere a activitatii individuale poate aduce societatii doar
pierderi, considernd guvernele drept cei mai mari risipitori ai societatii, deoarece:

Guvernele utilizeaza banii cstigati de altii si nu de sine;

Guvernele nu cunosc totalitatea subtilitatilor activitatii intreprinderilor pentru a le acorda ajutorul

necesar lor;

Functionarii publici sunt rai administratori, ei fiind platiti din fondurile publice, nefiind direct
interesati in administrare.

Rolul statului in acest caz este cel de paznic de noapte, rol ce trebuie sa se limiteze la indeplinirea a trei
functii principale:
1. apararea tarii;
2. administrarea justitiei;
3. producerea bunurilor publice, inclusiv finantarea invatamntului primar.
Smith considera ca invatamntul primar care acorda aptitudini de a citi, scrie si socoti trebuie sa fie finantat
de stat pentru a inlatura pe ct posibil consecintele negative ale diviziunii muncii. n plus, sublinia el, cu ct
clasele inferioare vor fi mai instruite, cu att mai greu vor adera la ideile fanate care reprezinta izvorul
permanent al tuturor tulburarilor sociale, cu att mai mult vor stima ordinea in societate.
De fapt, planul creativ a lui A.Smith a fost grandios, el punndu-si scop de a crea o teorie integra a omului si
a societatii. Primul scop a fost realizat in lucrarea Teoria sentimentelor morale, al doilea partial in
Avutia natiunilor, urmnd sa fie scrisa o a treia lucrare Istoria si teoria culturii. nsa marele economist
nu a mai dovedit sa faca acest lucru, tezaurul lui teoretic fiind dezvoltat, discutat si partial revazut de
discipolii sai pesimisti si optimisti.

3. T.Maltus:teoreticial al dezechilibrului demo-economic si al cresterii

Locul lui Malthus in scoala liberala clasica este deosebit. Se poate spune ca daca Smith a studiat cauzele
avutiei natiunilor, Malthus a studiat cauzele saraciei lor.
Originalitatea lui decurge din introducerea in cercetarea economica a factorului demografic si studierea
impactului acestui factor asupra dezvoltarii economice. De mentionat ca pna la Malthus o populatie
abundenta era conceputa drept factor benefic dezvoltarii, deoarece:

ea permitea colectarea unei mase mai mari de impozite;

producea un volum sporit de produse confectionate;

determina o cerere mai mare fata de produse si, deci, crea premise pentru largirea proportiilor
activitatii economice;

determina o competitivitate sporita a produselor autohtone pe pietele externe.

Malthus a fost primul care, in lucrarea Eseu asupra principiului populatiei, a inaintat ipoteza ca anume
populatia abundenta este cauza saraciei, si nu repartitia inechitabila a bogatiei create in societate. Anume lui,
preotului, ii apartin cuvintele socante: Fiecare om se naste intr-o lume deja ocupata, daca familia sa nu-l
poate hrani sau daca societatea nu are nevoie de munca sa. La marele banchet al naturii el nu are un tacm.
Natura ii ordona sa plece si nu intrzie sa execute, ea insasi, acest ordin. Aceasta afirmatie a dat fiori reci
tuturor. n replica, un economist din epoca a afirmat ca, daca exista un om de prisos pe pamnt, acesta este
Malthus, de buna seama.
Pe ce s-a bazat Malthus in ipoteza sa originala ? n primul rnd, pe datele empirice. n 1801, in Anglia a avut
loc primul recensamnt decenal, care a constatat o crestere rapida, aproape exploziva a populatiei in ultimele
decenii ale sec. al XVIII-lea. n elaborarea teoriei sale cercetatorul englez s-a raportat att la aceasta
crestere, ct si la boomul demografic inregistrat in aceeasi perioada in America decolonizata. Aceasta din
urma se datora, insa, nu att cresterii natalitatii, ct a numarului de imigranti atrasi de mirajul bogatiei si al
libertatii.
Principiile enuntate de Malthus au fost urmatoarele:
1. Exista o lege naturala a disproportiei permanente si progresive intre cresterea populatiei si cea
a bunurilor de subzistenta. n timp ce populatia creste in proportie geometrica ( 1,2,4,8,16,32
), daca instinctul reproducerii actioneaza neingradit,bunurile necesare traiului cresc doar in
progresie aritmetica (1,2,3,4,5). De ce? Motivul acestei disproportii Malthus il vedea, in primul
rnd, in existenta limitelor naturale, dat fiind faptul ca suprafetele cultivabile sunt limitate. n al
doilea rnd, in limitele economice a actiunii legii fertilitatii descrescnde a solului. Lund in calcul
o crestere anuala a populatiei de 3%, el deduce ca aceasta se dubleaza, practic, in 25 ani, saracia
fiind, astfel, o stare naturala a omenirii.
Faptul de a face sa intervina in explicarea fenomenelor economice un factor nou, imprumutat biologiei, si un
instinct diferit de instinctul personal sau dorinta de cstig instinctul sexual, a largit orizontul economiei
politice.
2. Resursele naturale fiind limitate si descrescatoare in randament, solutiile converg in directia
limitarii cresterii populatiei. Masurile preconizate pot fi ex-ante, actionnd in directia reducerii
natalitatii sau ex-post, viznd cresterea mortalitatii.
Cresterea mortalitatii prin epidemii, secete, razboaie, calamitati naturale este o frna destructiva serioasa,
insa accentul trebuie pus, considera Malthus, pe frne preventive. Om religios, el respingea orice mijloace
imorale de reducere a natalitatii, sustinnd doar constrngerea morala prin:

celibat, amnarea casatoriilor pna la vrste inaintate sau pna la asigurarea conditiilor materiale
necesare intretinerii unei familii;

limitarea constientizata a numarului de copii la cel cu conditii de viata prospera.

n plan practic Malthus a criticat cu vehementa legea viznd saracii, care prevedea intretinerea lor
minimala de catre parohiile locale. Prin aceasta, mentiona el, se pun obstacole la mobilitatea geografica a
fortei de munca in locuri unde ar putea exista cererea la ele. n plus, intretinerea gratuita a saracilor ii
destimuleaza in a lucra, unica lor preocupare fiind producerea copiilor. Mai bine ar fi de asigurat
bunastarea unora, mentiona Malthus, dect foametea tuturor. De aici devin justificate preturile inalte la
pine, aceasta favoriznd reducerea populatiei si dezvoltarea agriculturii.
Secolul urmator, al XX-lea , nu a confirmat teoria malthusiana, ritmul de crestere a populatiei in tarile
europene fiind inferior cresterii lor economice. n schimb explozia demografica inregistrata in tarile in curs
de dezvoltare, mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial (4% anual),a parut a confirma ideile lui
Malthus, ducnd la reconsiderarea viziunilor acestuia.

Pe lnga posibilitatea crizei demografice, pesimismul lui Malthus mai este alimentat si deideea posibilitatii
crizelor de supraproductie, generate de insuficienta cererii. Considernd, ca si Smith, economiile egale
cu investitiile, el afirma, de asta data in opozitie cu economistul scotian, ca o crestere majora a acestora
conduce la o criza de supraproductie, datorita ramnerii in urma a cererii. El nu se bazeaza pe faptul ca
problema poate fi rezolvata prin mecanismul preturilor, ci sugereaza ideea stimularii consumului paturilor
neproductive ( persoane care consuma fara a produce ceva ) a functionarilor publici, fortelor militare,
proprietarilor funciari. Ca solutie era propusa si extinderea comertului exterior in vederea asigurarii cererii
externe.
Dupa cum se poate observa, teoria insuficientei cererii, propusa de el, vine in contradictie cu teoria sa a
populatiei.
T.Malthus a fost prietenul lui D.Ricardo cu care era, totusi, in dezacord pe multe probleme puse in discutie
pe timpul sau.

4. D. Ricardo: logicianul stiintei economice

D.Ricardo a fost un spirit rationalist, numit cu drept temei logicianul stiintei economice pentru
consecventa cu care a utilizat metoda abstractiei stiintifice. Ca consecinta, cercetarile sale se evidentiaza
printr-o analiza mai profunda a proceselor si fenomenelor economice.
Ricardo a fost continuitorul in linie directa a lui A.Smith, insa el nu a vazut lumea ca pe o simfonie
armonioasa, ci ca pe una macinata de conflicte interne ce impiedica dezvoltarea ei. Desi avea un respect
recunoscut pentru Smith, intreaga sa opera se constituie intr-o vie polemica cu autorul Avutiei natiunilor.
Prelucrnd si valorificnd ideile invatatorului sau teoretic, Ricardo si-a construit propriul sistem stiintific. El
a preluat, de asemenea, si unele teorii ale lui Malthus, indeosebi cea a populatiei. Contributiile sale decisive
la progresul stiintei economice se evidentiaza in domeniul teoriei repartitiei, a valorii si a schimburilor
internationale.
Teoria repartitiei bogatiei
Daca A.Smith a fost considerat economistul productiei, D.Ricardo poate fi numit economistul
repartitiei. El considera ca totul ce se putea spune despre bogatie si factorii cresterii ei s-a spus deja, de
unde problema de cercetare a economiei politice trebuie sa devina legitatile repartitiei bogatiei intre
clase. Spre deosebire de Smith, care s-a preocupat si el de problema data, Ricardo a studiat nu att factorii ce
determina marimea veniturilor, ct dinamica lor in perioada lunga de timp.
n modul de productie si de organizare a societatii din vremea sa, Ricardo vede in proprietarii funciari
(landlorzi) principalii beneficiari. Cta vreme muncitorul muncea si primea pentru lucru un salariu, iar
capitalistul conducea o intreprindere de la activitatea careia incasa un profit, proprietarul funciar isi tragea
veniturile (renta) din puterile solului, nefiind afectat nici de concurenta, nici de dinamica populatiei. Iata de
ce Ricardo isi incepe studiul cu analiza rentei funciare. El inainteaza cteva premise care explica existenta
ei:

Pamntul este limitat si se afla in proprietate privata;

El este inegal dupa fertilitate si amplasare fata de caile de comunicatii si pietele de desfacere;

Odata cu cresterea populatiei si a cererii de consum sunt luate in cultura pamnturi de categorii
inferioare;

Valoarea individuala a produselor obtinute pe terenuri diferite va fi diferita;

Pe piata produsele agricole se vnd la o valoare sociala, determinata de cantitatea de munca depusa
pe terenurile cele mai putin fertile, pentru a stimula utilizarea lor;

ntre valoarea sociala si cea individuala a produselor apare o diferenta, care este incasata de
proprietarii funciari sub forma de renta funciara.

Astfel Ricardo a demonstrat ca renta nu este un dar al naturii, cum considerau fiziocratii si Smith, ci un
produs al zgrceniei ei, al insuficientei loturilor fertile. De mentionat, ca Ricardo vorbeste numai de renta
diferentiala negnd existenta rentei absolute, cercetata de J.S.Mill.
Din aceste premise Ricardo face urmatoarele concluzii logice de un deosebit interes:

De pe pamnturile cele mai putin fertile nu se plateste nici o renta, arendasul capitalist
realiznd numai rata medie a profitului ( daca nu ar obtine o astfel de rata, ar lua capitalul din
agricultura si l-ar investi in domeniile unde s-ar obtine mai mult );

ntruct preturile agricole se formeaza pe pamnturile cele mai putin fertile, renta funciara nu
se include in preturi.

Cresterea populatiei antreneaza utilizarea pamnturilor tot mai putin fertile, acestea genernd
tendinta de crestere a rentei funciare.

Prin introducerea in cultura de terenuri care implica cheltuieli mereu mai mari de productie,
profitul arendasilor capitalisti scade, aceasta contribuind la frnarea acumularii de capital.

Conceptia lui Ricardo cu privire lasalariu corespunde celei a lui Smith. Ca si Smith el considera ca munca
este o marfa care se vinde si se cumpara pe piata, ea posednd att valoare ( pret natural ), ct si pret ( pret
de piata). n analiza dinamicii salariului Ricardo deosebeste doua tendinte:

Tendinta de crestere a salariului nominal, datorita cresterii preturilor la produsele agricole ca urmare
a majorarii cererii populatiei in crestere.

Tendinta de pastrare a salariului real la un nivel constant la nivelul valorii mijloacelor de

subzistenta. De ce?

Ricardo sustine ca daca salariul creste peste minimul de subzistenta, se amelioreaza situatia muncitorilor,
aceasta provocnd cresterea populatiei. Ca urmare a cresterii populatiei, creste oferta bratelor de munca,
aceasta provocnd reducerea nivelului salariului. i invers, daca salariul scade sub minimul de subzistenta,
situatia muncitorilor se agraveaza, provocnd descresterea numerica a populatiei, reducerea ofertei de munca
si, ca consecinta, cresterea nivelului salariului. Deci, fiind sub influenta ideilor lui Malthus, Ricardo era
convins ca imbunatatirea cardinala a situatiei muncitorilor in perioada lunga de timp este imposibila.
Ulterior aceasta dependenta intre marimea salariului si numarul populatiei a primit denumirea de legea
naturala a salariului. Bazndu-se pe ea, timp indelungat au fost considerate ca neviabile proiectele de
ameliorare a situatiei materiale si a conditiilor de munca a salariatilor.
Profitul, in conceptia lui Ricardo, este un venit rezidual al industriasilor, arendasilor si comerciantilor, venit
care ramne dupa ce din venitul total se achita salariile si rentele.
Ricardo concepea salariul si profitul ca marimi complementare. ntruct dinamica salariului nominal este in
crestere, dinamica ratei profitului ( nu si a masei lui, care poate fi in crestere datorita cresterii capitalului
investit) manifesta tendinta de scadere. Astfel, dupa cum mentiona Ricardo, cnd o prajitura trebuie sa fie
impartita intre doua persoane, nu-i oare evident ca daca unul va lua mai mult, celalalt va lua mai putin ?
Bazndu-se pe aceasta constatare, Ricardo a manifestat pesimism privind perspectivele sistemului
economic existent, dat fiind faptul ca cresterea economica este asigurata de investitii, iar investitiile se

efectueaza din profit. Daca rata profitului are tendinta spre scadere, inseamna ca sistemul economic
va avea o tendinta spre stagnare, si nu spre dezvoltare.Anume aceasta concluzie i-a atras lui Ricardo
calificativul de economist pesimist.
Cum de rezistat acestei tendinte de reducere a ratei profitului? Una din solutii ar putea fi, considera
Ricardo, cresterea importului grnelor straine mai ieftene. Argumentul era acela ca, intruct profitul
depinde de marimea salariului, iar acesta, la rndul sau, de marimea preturilor la produsele alimentare,
devine necesar ca acestea din urma sa fie mici. n Anglia functiona legea corn laws care prevedea
protejarea producatorilor autohtoni de grne de concurenta straina. Aceasta lege, sustinuta de proprietarii
funciari, era combatuta de industriasi, care vedeau in ea cauza salariilor mari si a profiturilor mici. n
Parlament acest conflict s-a manifestat in confruntarea dintre conservatori si liberali, Ricardo lund partea
liberalilor (industriasilor), iar Malthus cea a conservatorilor, pentru el fiind important de a sustine
consumul si, deci, veniturile proprietarilor funciari.
Deci, Ricardo a rasturnat ordinea naturala, ajungnd la concluzia ca mecanismul repartitiei provoaca
contradictii, interesele capitalistilor venind in contradictie cu cele ale muncitorilor salariati si ale
proprietarilor funciari. Recunoasterea caracterului contradictoriu al mecanismului economic deosebeste si ea
metodologia ricardiana.
Teoria valorii
Denuntnd dualismul lui Smith, Ricardo curata teoria valorii de o prima confuzie reflectata in identificarea
muncii cheltuite pentru producerea unei marfi cu munca obtinuta in schimbul ei, elabornd teoria unitara a
valorii-munca.
Daca la Smith valoarea marfurilor avea o substanta dubla (valoare determinata de munca si valoare egala cu
suma veniturilor), la Ricardo izvorul valorii de schimb in toate epocile este determinat strict de munca
cheltuita pentru producerea marfurilor, deoarece profitul si renta apar in urma muncii efectuate de
salariat.
O contributie importanta aduce Ricardo la dezvoltarea teoriei valorii-munca prin luarea in considerare att
a muncii vii, ct si a muncii trecute, materializate in mijloacele de productie confectionate anterior. Nu
numai munca intrebuintata direct in producerea marfurilor influenteaza valoarea acestora ci, la fel, si munca
intrebuintata la producerea de instrumente, unelte si cladiri cu care se ajuta aceasta munca. Totodata, el
apreciaza ca mijloacele de productie nu creeaza valoare noua, ci doar isi transmit valoarea pe care o au
asupra noilor produse.
Marimea valorii marfurilor Ricardo o apreciaza in timp de munca necesar pentru confectionarea lor. Dar
ce fel de timp de munca individual, mediu, de cea mai scurta sau de cea mai lunga durata? Aplicnd
metodologia formarii rentei el alegetimpul de munca cel mai indelungat.
Logica cercetarii il aduce la concluzia ca, intruct munca este unicul izvor al valorii marfii, valoarea se
gaseste in raport direct proportional cu cantitatea totala de munca (intensitatea) si in raport invers
proportional cu productivitatea muncii respective.
Ca valoarea marfii este determinata de munca necesara producerii ei este, considera Ricardo, lege. nsa orice
lege contine si exceptii. Exista anumite marfuri a caror valoare este determinata de raritatea lor
sculpturi si tablouri alese, carti si monede rare, vinuri de calitate deosebita. Valoarea acestora este cu totul
independenta de cantitatea initiala de munca necesara pentru producerea lor, variind dupa posibilitatile si
inclinatiile acelora care doresc sa le posede.
Teoria ricardiana a valorii reprezinta apogeul teoriei obiective a valorii in gndirea clasica si punctul de
plecare a teoriei marxiste.

Teoria schimbului international : avantajul relativ

La Smith teza diviziunii internationale a muncii se baza pe avantajele absolute ale tarilor - avantaje generate
de clima, calitatea solurilor, pozitia geografica, iscusinta deosebita a unor categorii de lucratori. n acest caz
se comparau costurile acelorasi marfuri in diferite tari.
Ricardo mentioneaza, ca principiul avantajului absolut este bun, insa limitele lui de manifestare sunt inguste.
Posibilitati mai largi de schimb le acorda principiul avantajului relativ. Esenta lui se reduce la urmatorul
postulat: daca o marfa poate fi obtinuta cu mai putina munca intr-o tara, aceasta tara poate prefera de
a importa marfa respectiva pentru a se specializa in producerea altor marfuri care ii pot oferi
avantaje mai mari. Deci, pentru alegerea specializarii tarii e nevoie de comparat raporturile de costuri
a diferitor marfuri in diferite tari.
Acest postulat a fost argumentat prin urmatorul exemplu:
Din exemplu rezulta ca Portugalia inregistreaza fata de Anglia avantaje absolute la ambele produse, ceea ce
ar insemna, dupa Smith, ca Anglia nu exporta nimic, ci doar importa. Judecata este incorecta, mentioneaza
Ricardo. Pentru Portugalia este mai avantajos sa exporte vin si sa importe postav, iar pentru Anglia sa
exporte postav si sa importe vin. Aceasta din motivul ca Portugalia va exporta prin vin munca a 80 de
oameni, cumparnd in schimb din Anglia postav pentru a carui fabricare ea insesi ar fi trebuit sa consume
munca a 90 de oameni. Iar Anglia va exporta prin postav munca a 100 oameni, spre a cumpara in schimb vin
pentru a carui producere ar fi trebuit sa consume munca a 120 de oameni.
Concluzia lui Ricardo pentru Anglia este ca o tara care poseda foarte importante avantaje in masini si
indemnare tehnica si care, in consecinta, poate fi capabila sa fabrice marfuri cu mai putina munca dect
vecinii sai poate, in schimbul acestor marfuri, sa importe o parte din grul cerut de catre consumul sau, chiar
daca pamntul ei ar fi mai fertil, iar grul ar putea fi cultivat cu mai putina munca dect in tara din care este
importat.Deci, criteriul fundamental ce determina o anumita diviziune internationala a muncii il
reprezinta nivelurile productivitatii muncii inregistrate in tarile participante, care le face sa se
specializeze in ramurile in care dispun de cele mai avantajoase conditii de productie. Prin aceasta teorie se
mentioneaza ca fiecare tara are de cstigat prin participarea la comertul international.
Ulterior, economisti ca germanul F.List si romnul M.Manoilescu vor incerca sa demonstreze ca teoria
ricardiana era menita nu numai sa apere liber-schimbismul, dar ca ea reprezinta o piedica pentru tarile care
au pasit mai trziu pe calea industrializarii.

5. Liberalii optimisti: smithianul J.B.Say

Revolutia franceza de la 1789 ale carei masuri economice au fost inspirate mai ales de fiziocrati, a dat un
imbold puternic principiilor de libertate, venindu-se astfel in intmpinarea doctrinei lui A.Smith. Pe un astfel
de teren fertil se afirma unul dintre succesorii cei mai de seama a lui Smith francezul Jean Baptiste Say.
Despre el celebrul Ch.Gide si Ch.Rist scriau:unui francez, lucru destul de curios, ii cazu sarcina sa
discrediteze prima scoala franceza de economisti si sa asigure economiei politice engleze marea ei
expansiune.
De fapt, Say se autoaprecia comentator si popularizator al ideilor lui Smith, considerndu-le geniale, insa
expuse cam haotic, fiind nevoie de a le aranja intr-o ordine de expunere mai buna, mai logica, incepnd cu
productia, trecnd la repartitie si finaliznd cu consumul. De unde obiectul de studiu al economiei politice
trebuie sa-l constituie procesul de formare, repartitie si utilizare a bogatiei in conformitate cu nevoile
societatii.
Teoria trinitara a productiei si repartitiei

Ct priveste procesul de productie, anume de la Say porneste delimitarea celor trei factori de productie
munca, pamntul, capitalul. Astfel, spre deosebire de Ricardo, el considera ca nu doar factorul munca
este unicul creator de bogatie, ci totalitatea celor trei factori de productie, toti ei contribuind in egala masura
la crearea produselor si formarea valorii lor.
Persoana care combina acesti 3 factori de productie esteintreprinzatorul, el fiind recompensat pentru
aceasta functie prin profit. Anume intreprinzatorul devine figura centrala a productiei, considera Say,
deoarece anume el organizeaza productia, cerceteaza pietele, arendeaza terenurile, ia deciziile, isi asuma
riscurile, remunereaza posesorii factorilor de productie utilizati.
n opera lui Say finalitatea procesului de productie o alcatuieste nu totalitatea bunurilor materiale, ca la
Smith, ci totalitatea utilitatilor, adica a bunurilor si serviciilor ce satisfac nevoile individuale si sociale.
Individul compara sacrificiul necesar pentru a cumpara bunuri economice cu satisfactia obtinuta de la
consumul lor. Deci, utilitatea determina cererea si volumul ei, ea fiind factorul activ al valorii, pe cnd
costul de productie nu este dect o conditie a producerii bunurilor, considera Say.
Prin teoria celor trei factori de productie se explica si procesul de repartitie. Astfel, dupa ce bunurile create
in procesul de productie sunt vndute pe piata, banii primiti sunt repartizati intre participantii la productie ca
recompensa a serviciilor productive acordate de acestia. Posesorii factorului munca obtin salariu,
posesorii factorului pamnt renta, posesorii factorului capital dobnda, iar intreprinzatorul
profit.
Ct priveste marimea salariului muncitorilor, el trebuie sa fie mic, considera Say, aceasta fiind att in
interesele muncitorilor, ct si a societatii. De ce? Deoarece salariul mic reduce pretul produselor, favorizati
fiind consumatorii produselor, adica societatea in intregime. i intruct muncitorii sunt tot consumatori, ei
de la preturi mai mici la produse vor cstiga mai mult dect de la o majorare a salariilor.
Ct priveste profitul, Say il divizeaza in dobnda si beneficiul intreprinzatorului. Dobnda este incasata de
posesorul capitalului, iar beneficiul intreprinzatorului se prezinta ca un salariu al acestuia, care este mai
mare dect salariul muncitorilor in virtutea functiilor indeplinite si riscurile purtate.
Legea debuseelor
Say priveste in viitor cu optimism, acest optimism fiind asigurat in procesul de circulatie de stabilirea unui
echilibru economic general fundamentat prin legea debuseelor. Conform acestei legi, marfurile se
schimba pe marfuri, banii fiind doar un simplu intermediar al schimburilor, un voal. Vinderea este,
totodata, si cumparare, deci fiecare vnzator este si cumparator. Productia genereaza venituri cheltuite pentru
cumpararea bunurilor produse. Deci, oferta isi creeaza propria sa cerere.
Prin aceasta s-a ajuns la concluzia optimista: majorarea productiei determina majorarea veniturilor
care stimuleaza productia, activitatea economica crescnd pe baza fortelor interne.
Say aplica legea debuseelor si la analiza crizelor de supraproductie, considerndu-le imposibile. Pentru
aceasta el a fost acuzat ca a negat existenta lor. n realitate, insa, el le-a privit ca pe un fenomen temporar,
cauzat de dezajustari sectoriale si cantitative intre cerere si oferta (recolte abundente, producerea bunurilor
nesolicitate pe piata). Problema nu vine de a produce prea mult, ci din a nu produce tocmai ceea ce
trebuie, mentiona el.
Criticii lui Say i-au inaintat o serie de obiectii la aceasta lege, mai importante fiind urmatoarele:

Chiar daca oferta globala este egala cu cererea globala, structura bunurilor produse si cerute poate sa
nu coincida, in unele ramuri existnd o supraproductie, iar in altele o penurie de bunuri.

O parte din venituri se consuma, iar alta se economiseste, insa nu toate economiile se transforma
neaparat in investitii, o parte din ele pot fi tezaurizate. n acest caz acesti bani, nefiind utilizati,
provoaca reducerea cererii globale fata de oferta globala.

Aceste doua critici au fost inlaturate de Say prin urmatoarele argumente:

ntruct preturile sunt foarte flexibile, dezechilibrele pe pietele anumitor produse vor fi rapid
resorbite prin cresterea preturilor la produsele deficitare si reducerea lor la produsele excedentare.

Agentii rationali nu au nici un interes de a detine lichiditati neremunerate dect cele utilizate pentru
consumul curent, de aceea economiile vor fi totalmente plasate pe piata financiara, transformndu-se
in investitii.

Astfel, flexibilitatea preturilor, hedonismul si individualismul garanteaza realizarea unui echilibru general.
n caz de aparitie a unor socuri pe una sau mai multe piete, mecanismul autoreglarii asigura reintoarcerea
spre echilibru.

6. Economia de compromis a lui J.B.Mill

J.S.Millapare nu doar in calitate de popularizator al ideilor lui Smith. El a putut aprofunda si concretiza
unele idei smithiene, gasi formulari mai exacte si complexe, argumenta mai temeinic concluziile. n opinia
lui, concluziile sunt veridice doar pentru anumite conditii, de unde rezulta ca ele nu pot avea un caracter
universal. ntruct asupra realitatii economice actioneaza multipli factori, dezvoltarea stiintei economice
presupune o permanenta evidenta a factorilor si conditiilor schimbatoare, o comparatie si precizare a
rezultatelor obtinute. Din aceste considerente Mill trateaza economia politica ca stiinta indreptata spre
cunoasterea legilor economice.
Majoritatea doctrinelor economice anterioare aparau interesele anumitor clase sau paturi sociale. J.S.Mill,
insa, cauta sa-si plaseze cercetarile sale la intersectia diferitor interese, promovnd o linie de compromis.
Totodata, el a revizuit unele concepte fundamentale, primul din ele fiind cel al universalitatii legilor
economice.
Conceptul dualitatii legilor economice
n opinia lui, legile economice dupa care se formeaza si se pastreaza ordinea naturala sunt diferite pentru
procesul de productie si cel al repartitiei.
n cadrul procesului de productie actioneaza legi naturale, adica obiective, neschimbatoare, mai importante
fiind urmatoarele: legea fertilitatii descrescnde a soluluipentru factorul pamnt, legea naturala a
populatiei pentru factorul munca si legea acumularii pentru factorul capital.
Procesul de repartitie, insa, depinde de legi umane, adica subiective si schimbatoare.
Renta fiind un efect al monopolului, apare att sub forma rentei diferentiale, ct si a celei absolute, platite
pentru orice lot de pamnt ca obiect de proprietate. Mai mult ca att, renta, considera Mill, se percepe nu
doar de la utilizarea factorului pamnt, ci si de la folosirea abilitatilor unor indivizi (renta de abilitate).

Mill a respins conceptul liberal al salariului natural, stabilit la nivelul pretului mijloacelor de subzistenta,
considernd ca acesta trebuie sa fie nivelul lui minim si nu cel natural. Pe lnga factori traditionali de
influentare a salariilor el introduce activitatea sindicatelor.
Ct priveste profitul, Mill admite tendinta de scadere a ratei lui, dar sustine ca ea poate fi contracarata prin
exportul de capital si comertul exterior.
Conceptul schimbului intern si international
Ct priveste schimbul intern, Mill incearca sa stabileasca un compromis intre ideea engleza a costului de
productie, sustinuta de Ricardo, si ideea franceza a utilitatii, sustinuta de J.B.Say. n Principiile economiei
politice el a rezumat teoria clasica a valorii prin urmatoarele momente:

Bunurile au o valoare temporara (pretul de piata) si permanenta (pretul natural), ultima

reprezentnd un centru in jurul caruia graviteaza prima;

Pretul de piata se determina prin raportul cerere-oferta;

Pretul natural se apreciaza pentru diferite bunuri in mod diferit: pentru bunurile a caror
cantitate este limitata absolut rolul principal il detine utilitatea, iar pentru bunurile
reproductibile costul de productie;

Costul de productie consta din suma salariului si a profitului, el fiind determinat in fond de
cantitatea muncii depuse;

Costul de productie este limita inferioara sub care pretul nu poate cobori, desi deasupra acestei
limite pretul poate urca orict, in functie de circumstante.

n urma acestui rezumat Mill a ajuns la concluzia ca in domeniul valorii nimic nu a ramas necunoscut,
teoria valorii fiind astazi finalizata. Nici o afirmatie nu a mai cunoscut o dezmintire att de rapida, doua
viziuni noi asupra valorii cea marxista si neoclasica, facndu-si aparitia in cel mai scurt timp.
Mill a completat teoria ricardiana a schimbului international prin legea cererii reciproce, conform
careiaprodusele unei tari se schimba pe produsele altor tari intr-un asemenea raport valoric, ca suma
exporturilor sa coincida cu cea a importurilor. Aceasta pe motivul ca mijloacele banesti detinute in urma
marfurilor oferite de unele natiuni reprezinta cererea acestor natiuni fata de bunurile altor tari. Cu ct cererea
externa la marfurile autohtone va fi mai inalta, considera Mill, cu att importurile vor fi mai masive,
contribuind la cresterea bogatiei posedate.
Reformarea institutionala si sociala
Mill a pus in discutie insusi fundamentul economiei de piata proprietatea privata. Pentru prima data in
interiorul scolii liberale se mentioneaza ca proprietatea este o institutie sociala si nu un drept natural, deci ea
poate fi modificata pe cale legislativa. El se declara potrivnic al dreptului la mostenire, considernd ca el
este un stimulent puternic pentru activitatea umana dar, pentru mostenitori, el creeaza o situatie privilegiata
fara nici un efort din partea acestora. De aceea devine necesara stabilirea egalitatii la punctul de plecare,
sau egalitatea sanselor prin cote impozitare inalte pe succesiuni.
Mill considera ca societatea poate fi reformata spre bunastarea economica a tuturor pe baza formarii
cooperativelor de productie si a societatilor pe actiuni, in care detinatori ai actiunilor vor fi si salariatii. El

este pionier in lupta pentru egalitatea sexelor, plednd pentru schimbarea rolului economic si social al
femeilor, reducerea dependentei lor de starea materiala a sotilor.
J.S.Mill este ultimul mare exponent al scolii clasice. Cu dnsul economia politica clasica va atinge
intructva perfectiunea si tot cu dnsul va incepe sa se descompuna. Acest proces de descompunere se va
reflecta in 3 reactii critice fata de liberalismul clasic:

Reactia sociala din partea reprezentantilor paturilor nevoiase, ce s-a manifestat in aparitia doctrinei
socialiste.

Reactia nationala din partea reprezentantilor tarilor mai putin dezvoltate, evidentiata prin aparitia
doctrinei dezvoltarii nationale.

Reactia intelectuala din partea economistilor teoreticieni care au intervenit cu noi teorii si metode
de cercetare, semnalata prin aparitia doctrinei neoclasice.

Concluzii

Liberalii clasici au transformat economia politica intr-o stiinta autonoma cu un obiect distinct de
cercetare.

Gndirea economica liberala clasica s-a afirmat in lupta cu mercantilismul. Spre deosebire de
mercantilisti, liberalii clasici aveau o viziune diferita asupra esentei, sferei formarii si izvorului
bogatiei statului, plednd pentru non-interventionismul aparatului administrativ.

Liberalismul clasic se bazeaza pe trei piloni de baza : individualismul, libertatea si universalismul.

Individualismul reflecta primatul individului fata de colectivitate si societate. Libertatea presupune
libertatea personala si a optiunilor economice. Universalitatea, reflectata in legile naturale, afirma
unicitatea regulilor de activitate si comportament, acordnd o importanta secundara formelor
culturale si organizatorice specifice.

Subiectul principal al activitatii este considerat homo oeconomicus, a carui caracteristici principale
sunt: libertatea deciziilor, hedonismul, rationalitatea, detinerea informatiilor complete.

Liberalismul economic pledeaza pentru un regim democratic si ordinea naturala, in care actioneaza
mna invizibila a interesului personal si a concurentei.

Liberalii clasici au pus bazele teoriei valorii-munca, incercnd sa lamureasca legitatile schimbului.

Liberalii clasici au initiat teoria specializarii internationale a statelor.

Metoda cercetarii a fost cea abstracta si deductiva, faptele servind doar in calitate de ilustratii pentru
analiza ( cu exceptia lui T.Malthus)

Reprezentantii liberalismului clasic au cercetat procesele si fenomenele economice att sub aspect
static, ct si dinamic, att la micronivel, ct si la macronivel.

Divergentele intre ei se reduc la cteva probleme: posibilitatea/imposibilitatea crizelor economice;

efectele majorarii economiilor; substanta valorii; bazele schimbului international.

Anume liberalii clasici au creat acel aparat al stiintei economice care va fi ulterior perfectionat de
succesori.

Tema 5. Doctrina economica socialista: egalitate si

echitate
1. Premisele aparitiei doctrinei socialiste
Prima reactie critica fata de ideile liberalismului clasic a fost cea din partea reprezentantilor paturilor
nevoiase. Liberalismul clasic a declarat libertatea individului si a proprietatii, insa aceasta nu i-a facut pe toti
fericiti. A aparut o contradictie serioasa intre ideea ca munca este izvorul bogatiei si practica reala in care
clasa sociala, care indeplinea cel mai mare volum de munca, ocupa treapta inferioara a societatii, cu greu
asigurndu-si mijloacele de existenta.
Situatia precara a clasei muncitoare s-a datorat mai multor factori. Pna in sec. XIX domina mica productie
de marfuri, bazata pe munca manuala. Dat fiind faptul ca instituirea unei asemenea productii nu cerea mari
capitaluri, multi sperau sa devina, cu timpul, gospodari independenti. nsa aparitia masinilor in urma
revolutiei industriale a pus capat acestor sperante.
Primele masini erau scumpe, putini avnd posibilitatea sa le cumpere. Iar cei care le cumparau erau nevoiti
sa-si recupere ct mai rapid cheltuielile efectuate, aceasta putnd fi facut doar pe seama prelungirii zilei de
munca, ziua de munca de 12-14 ore devenind norma.
Utilizarea masinilor a ridicat brusc productivitatea muncii, facnd suplimentara o buna parte din lucratori si
genernd, prin aceasta, somajul in masa. Iar veniturile minimale ale somerilor si salariile reduse ale
muncitorilor, pe de o parte, si masa crescuta de bunuri in urma cresterii productivitatii muncii, pe de alta
parte, au provocat aparitia crizelor de supraproductie.
Conceperea acestor consecinte si nazuinta de a le inlatura au dat nastere unui sir de teorii, cunoscute sub
titlul comun doctrina socialista. Izvoarele ei le gasim inca la Platon si T. dAquino, in lucrarile lui T.Moore
si T.Campanella. nsasocialismul modern s-a nascut in Franta la sfrsitul sec. XVIII-lea prin autori ca
Morelly, J.-J.Rousseau si Mabli.
Plecnd de la considerarea indianului salbatic ca superior europeanului pentru necunoasterea distinctiei
intre al meu si al tau, Morelly considera ca omul este impus la apropierea de semenii sai prin actiuni de
cooperare mutuala. J.-J.Rousseau a incercat sa gaseasca o forma de asociatie care ar proteja att bunurile
fiecarui asociat, ct si libertatea lui, varianta propusa fiind contractul social. Libertatea primitiva, considera
el, trebuie inlocuita printr-o forma de libertate civica, sociala, care presupune, insa, respectarea de catre
fiecare a Legii. Deci, egalitatea poate fi restaurata cu ajutorul legii prin interventia puterii politice.
Constatarea de la care pleaca abatele Mably este existenta raului in lume. Ordinea sociala nu se poate baza,
prin urmare, pe cea naturala. Societatea trebuie sa aiba la baza egalitatea oamenilor si comunitatea bunurilor,
problema dreptatii si a pacii sociale fiind mai importanta dect cea a producerii si sporirii bogatiei.
Proprietatea fiind fundamentul ordinii si al securitatii sociale, toti trebuie sa aiba un acces facil la ea.
n Anglia ideile socialiste au fost promovate prin lucrarile pastorului W.Godvin. Principala tinta a criticii
sale a constituit-o proprietatea privata, considerata creatoare de inegalitati. Conform opiniei lui,
proprietatea nu este legitima dect daca bunurile sunt distribuite proportional cu nevoile fiecaruia.
n Germania s-a evidentiat filosoful social J.Fichte. Liberalismul i se parea un fel de libertate a oamenilor de
a se autodistruge. De aceea, cu ct se va accentua diviziunea muncii si se vor diversifica nevoile
consumatorilor, considera el, cu att reglementarile statale vor trebui sa fie mai numeroase, ajungndu-se
pna la controlul total al schimburilor si introducerea planificarii ca instrument de administrare a activitatilor
economice. Prin aceasta a fost inaintata ideea socialismului de stat.

n dezvoltarea sa doctrina socialista a cuprins perioada anilor 1800-1920, fiind reprezentata de 4 scoli mai
importante: a socialismului utopic, anarhista,marxista si postmarxista.

2. Socialismul utopic sau economia visurilor

De fapt utopic inseamna tip de societate ideala, dorita. Provenienta notiunii vine de la lucrarea englezului
T.Moore Utopia, in care se descria societatea bazata pe proprietatea colectiva, belsug si fericirea
oamenilor.
Ideile
socialismului
utopic
au
fost
expuse
in
anii 1800-1840 de H.
Saint-Simon,
Ch.Fourier si R.Owencare, utiliznd metoda evolutionista, si-au concentrat atentia asupra
disfunctionalitatilor sistemului capitalist si a necesitatii crearii unei organizari sociale mai perfecte.
Autorii clasici erau convinsi ca economia capitalista este vesnica, fiind eterne si universale legile dupa care
ea se dezvolta. Socialistii utopici, insa, au fost primii care au inaintat teoria determinismului istoric a
caracterului trecator al oricarei societati, inclusiv a celei capitaliste. Societatea umana, considerau ei, se
afla in permanenta evolutie, trecnd de la forme mai inferioare de dezvoltare la cele mai superioare. Astfel,
Saint-Simon distingea epoca sclavagista, feudala si industriala, iar Ch.Fourier:

perioade premergatoare industriei ( haotica, primitiva si salbatica);

perioade industriale ( a patriarhatului cu o mica industrie, a barbariei cu o industrie mijlocie, a

civilizatiei cu marea industrie );

perioade ale industriei asociate ( a garantismului semiasociatiei, a scientismului a asociatiei

simple, a armoniei a asociatiei complexe).

Trecerea de la o perioada a evolutiei la alta se efectueaza, in opinia socialistilor utopici, sub influenta
diversilor factori:

a progresului stiintei, moralei si religiei, considera Saint-Simon;

a dezvoltarii nevoilor umane, mentiona Ch.Fourier;

a ratiunii oamenilor instruiti, insista R.Owen.

Socialistii utopici au fost primii care au criticat mecanismul de functionare a sistemului capitalist.
Liberalii clasici considerau drept criteriu al existentei claselor tipul venitului obtinut (clasa proprietarilor
funciari obtinea renta, cea capitalista profit, cea muncitoare salariu ). Socialistii au aplicat un alt criteriu
posedarea proprietatii. Una din cauzele tuturor relelor era considerata proprietatea privata, privita ca
ramasita a feudalismului. Datorita ei muncitorul este nevoit sa cedeze gratuit o parte din produsul muncii
sale proprietarului, aceasta obligatie fiind conceputa ca o exploatare a unui om de catre altul. Relatia de
exploatare este reprodusa permanent prin institutia mostenirii, mentiona Saint-Simon. Daca interesul social
cere ca proprietatea sa se afle in minile oamenilor cei mai destoinici, mostenirea face ca aceasta sa fie
repartizata prin hazardul mostenirii.
O alta lacuna era considerata concurenta, care genera razboiul fiecaruia contra tuturor. Cu ct progreseaza
industria, afirmau utopistii, cu att muncitorul este nevoit sa accepte un salariu mai derizoriu, dat fiind faptul
ca sporeste populatia, iar aceasta, la rndul sau, mareste oferta de brate de munca, determinnd cresterea
concurentei intre muncitori.
O a treia lacuna a capitalismului era apreciata anarhia productiei, cauzata de interesele personale. Dupa cum
mentiona Ch.Fourier, medicul este cointeresat in mai multi bolnavi, judecatorul in mai multi infractori,

zidarul in mai multe incendii, cizmarul in a produce incaltaminte de calitate inferioara, deoarece
consumatorii vor fi nevoiti sa se adreseze mai des la ei, marindu-le prin aceasta cstigul.
Maresc anarhia productiei si bursele de valori, denumite de Fourier cloaca oficializata si protejata de
autoritatea publica. Provocnd scaderi ori urcari temporare de preturi la marfuri si efecte in scopul obtinerii
de beneficii personale ilicite ele, prin fluctuatii de preturi si penurii artificiale de marfuri, dezorganizeaza
intreaga activitate economica. n timp ce perioadele de razboi si tulburari politice sunt defavorabile pentru
marea majoritate a populatiei, pentru speculatorii de la bursa acestea sunt vremurile cele mai bune, de mari
cstiguri.
Anarhia este sustinuta si de crizele de supraproductie, in urma carora o parte din produsele create in loc a fi
distribuite saracilor este lichidata in vederea mentinerii unor preturi inalte.
Structura economica ineficienta, considerau utopistii, determina structura sociala precara. Saint-Simon
mentiona ca daca vor dispare 3 mii din cei mai distinsi oameni natiunea se va transforma intr-un corp lipsit
de suflet, in timp ce ea nu va pierde nimic daca vor disparea 30 mii functionari si clerici, inclusiv 10 mii din
proprietarii cei mai bogati. Ca urmare, societatea actuala nu este altceva dect o lume rasturnata, care
trebuie restabilita in pozitia corecta prin perfectionarea ordinii sociale.
Utopistii au inaintat conceptul unei societati noi, mai echitabile.Aceasta societate era denumita in mod
diferit: industrialism (Saint-Simon), armonism (Ch.Fourier),comunism (R.Owen).
Care
erau
caracteristicile ei definitorii?
La Saint-Simon noua societate era organizata sub forma asociatiilor indistrialilor, compuse din
reprezentanti a trei clase: agricultori, fabricanti si comercianti. Anume ei, considera Saint-Simon, alcatuind
24/25 din natiune, produc totalitatea bogatiilor societatii, depasind celelalte clase in capacitatile lor mentale.
Conducerea activitatii lor se prevedea a fi asigurata prin Constitutia industriala, de consilii ale industriei
si tribunale de comert si industrie, iar coordonarea prin programe si planuri de dezvoltare. Pentru a
inlatura hazardul nasterii statul trebuia sa devina unicul mostenitor, care va distribui resursele in
concordanta cu nevoile reale. n acest caz, mentiona Saint-Simon, indivizii vor avea sanse egale de afirmare,
fara ca aceasta sa insemne egalitarism. Repartitia era prevazuta a fi infaptuita dupa munca, conform
principiului de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa aportul adus. Constituirea societatii noi era
preconizata in cadrul unei Europe unificate cu un parlament unic si un guvern al talentelor.
La Ch.Fourier noua societate era organizata sub forma falansterelor asociatii industrial-agrare pe actiuni
cu un numar de 1500-3000 persoane si totalitatea resurselor si infrastructurii necesare: terenuri agricole,
ateliere industriale, magazine, scoli, spatiu locativ. Toti membrii falansterelor erau preconizati a fi nu
salariati, ci coproprietari, repartitia veniturilor efectundu-se in mod deosebit: 3/12 conform talentului, 4/12
conform capitalului si 5/12 conform muncii. Ca urmare a lucrului in comun, a diversificarii activitatilor si a
repartitiei echitabile munca se va transforma dintr-o obligatie in placere, asigurnd cresterea rapida a
productivitatii muncii si a bunastarii oamenilor. Falansterele, considera Fourier, se vor asocia intre ele,
formnd organizatii regionale si, ulterior, o asociatie mondiala cu capitala la Constantinopol, in care va
domina armonia deplina, va functiona o singura limba de comunicatie, o singura unitate monetara si unice
masuri de greutate, unice obiceiuri si traditii. Aceasta va permite, conform calculelor lui Fourier, de a
multiplica de 20 ori veniturile obtinute de la organizarea rationala a activitatii economice.
Spre deosebire de alti utopisti, R.Owen a pornit nu de la modele teoretice, ci de la experiente practice, in
baza carora a inaintat o serie de principii teoretice. La el noua societate se prevedea a fi organizata
pe principii cooperatiste,in care proprietatea ar apartine cooperativei, iar repartitia s-ar efectua conform
muncii. n conditiile lichidarii pietei, circulatia se prevedea a fi efectuata prin intermediul crearii
magazinelor de schimb, in care muncitorii vor putea cumpara bunurile necesare cu ajutorul asa-numitilor
bani-munca certificate pe care erau inscrise orele de munca prestate de ei in cooperativa. Succesul va fi
atins, considera Owen, daca va fi schimbata mentalitatea oamenilor prin schimbarea mediului in care
ei traiesc. Aceasta conditiona solutionarea problemelor sociale de trai si munca (ziua de munca fiind
limitata la 10 ore, fiind interzisa munca copiilor pna la 10 ani si lichidate amenzile numeroase) , lucru

educativ enorm, protectia sociala a lucratorilor, introducerea elementelor de autogestiune. Anume de la

experimentele lui Owen porneste legislatia muncii, ingineria sociala si paternalismul, larg raspndite in
activitatea contemporana.
Socialistii utopici considerau caunica cale de trecere la noua societate sunt experimentele locale,
difuzarea lor prin imitatie si propaganda scrisa si orala, convingerea paturilor avute in acordarea
ajutorului financiar necesar. Numai Owen timp de 10 ani a elaborat 500 petitii, a tinut peste 1000
cuvntari, a scris circa 2000 articole. Pna la sfrsitul zilelor sale a dorit sa fie auzit si Ch.Fourier. El a tiparit
chiar un aviz in care era scris ca fiecare capitalist ce doreste sa-si investeasca mijloacele in crearea
falansterelor poate sa-l gaseasca acasa zilnic, la orele 12.00. nsa zadarnica i-a fost asteptarea.
Prin aceasta modul de actiune al socialistilor utopici tinea mai mult de secta dect de o adevarata miscare
sociala. Cu ei reflectia economica devine o arta a criticii societatii burgheze si trasarii unor societati ideale.
Desi ideea cooperatiei a prins radacini, in 1895 fiind creata Alianta Cooperatista Internationala cea mai
mare organizatie non-guvernamentala din lume. Conform aprecierii Conferintei Internationale a Muncii de
la Geneva ( iunie 2002 ), echilibrul social impune existenta unui sector public si a unui sector privat
puternic, precum si a unui puternic sector reprezentat de cooperative, organizatii mutuale si alte forme de
organizare sociala si non-guvernamentala.

3. Anarhismul sau economia libertara

Anarhismul reprezinta o fuziune intre ideile liberale si cele socialiste. De la socialisti a fost preluata critica
proprietatii si teoria exploatarii muncitorilor, iar de la liberali critica interventiei economice a statului si
exagerarea liberei initiative.
Parintele anarhismului a fost francezul Pierre Joseph Proudhon,ideile lui fiind preluate, dezvoltate si
raspndite de rusii Mihail Bakunin siPiotr Kropotkin.
Cercetarea lui Proudhon incepe cu analiza proprietatii, pe care o imparte in doua categorii: marea si mica
proprietate. Marea proprietate o caracterizeaza drept un furt, ea avnd la temelie dreptul celui mai
puternic. Mica proprietate, insa, bazata pe munca personala, era considerata necesara, ea fiind o garantie a
libertatii individului si o protectie contra actiunii arbitrare a puterii publice. Ceea ce se cerea a fi lichidat,
mentiona Proudhon, era nu proprietatea insusi, ci dijma proprietarilor veniturile neprovenite din munca renta, chiria, dobnda, profitul. Aceasta pe motivul ca doar munca este creatoare de bogatie, cum au
demonstrat-o liberalii clasici si, deci, numai ea trebuie sa fie remunerata.
Deci, pentru a asigura echitatea sociala forma predominanta de proprietate trebuia sa fie proprietatea
bazata pe munca personala, iar forma predominanta de organizare a activitatii economice mica
productie de marfuri.
Proudhon nu ocoleste nici vesnica problema a stiintei economice cea a valorii produselor. El afirma ca in
diferite epoci si tari unul si acelasi produs continea diferite cheltuieli de timp si de fabricatie: in unele cazuri
mai mari, in altele mai mici. nsa intr-un moment determinat valoarea produsului este absolut constanta, ea
nefiind influentata nici de doleantele cumparatorilor, nici de cele ale producatorilor, ci doar de conditiile de
productie la momentul dat. Deci, valoarea produsului nu se formeaza pe piata, conchide el, ci se
constituiein cadrul procesului de productie pe baza cheltuielilor temporale si a celor de fabricatie. O
asemenea valoare a fost denumitavaloare constituita.
Exploatarea muncitorilor, in opinia lui Proudhon, decurge din faptul capatronul plateste fiecarui lucrator
valoarea muncii individuale, dar opreste pentru sine produsul fortei colective a tuturor, produs mult
superior celui pe care l-ar putea da suma fortelor lor individuale. Dupa cum mentiona el, 200 grenadiri au
ridicat in cteva ore obeliscul din Luxor. Se poate presupune ca un singur om, in 200 de zile, ar fi facut-o ?
i totusi, suma salariilor platite ar fi fost aceeasi. Astfel, lucratorul se crede platit, dar e numai in parte,
profitul fiind surplusul de valoare creat prin coeziunea muncitorilor uniti.

Pe lnga exploatarea in sfera productiei, Proudhon considera ca muncitorii mai sunt exploatati si in sfera
circulatiei. Eliberarea lor el o vedea prin efectuarea unei serii de reforme in aceasta sfera:

lichidarea banilor prin inlocuirea lor cu bonuri de schimb, care vor permite accesul la marfurile
necesare consumului in dependenta de munca prestata in economie;

anularea dobnzii prin organizarea creditului gratuit acordat de Banca populara. Se preconiza ca
dobnda sa constituie o suma simbolica de 0,25% pentru acoperirea cheltuielilor de functionare ale
bancii, astfel fiecare putnd imprumuta mijloacele necesare pentru a fonda o intreprindere sau a
incepe o afacere oarecare;

lichidarea guvernului, devenit in timp institut inutil. Reformarile in sfera circulatiei vor crea conditii,
sustinea Proudhom, pentru formarea clasei mijlocii care, devenind nucleul societatii, va pune capat
conflictelor de clasa si de interese. Astfel guvernul, ca mediator intre clasele sociale, isi va pierde
functia sa principala, el devenind inutil, societatea autodezvoltndu-se in baza libertatii oamenilor
posesori si truditori.

Proudhon aduce un adevarat elogiu libertatii sub toate formele sale de manifestare: libertate de constiinta,
libera concurenta, libertatea muncii, a schimbului, a presei, etc., respingnd comunismul pe care-l considera
religie a mizeriei. n opinia lui, proprietatea privata este exploatarea celui slab de catre cel puternic,
proprietatea comuna, insa, este exploatarea celui puternic de catre cel slab. Ca urmare, anarhia este
conditia de existenta a societatii adulte, dupa cum ierarhia este conditia de existenta a societatilor
primitive.
Principiile fundamentale ale anarhismului au fost axate in opera lui Max Stirner Omul unic si proprietatea
sa (1844), ele reducndu-se la urmatoarele:
1. Toate interesele sunt legitime daca poseda taria necesara.
2. Eu sunt acela care decid asupra dreptului meu. n afara de mine nu mai exista un alt decident. Se
poate ca aceasta sa nu convina altora. Treaba lor, nu au dect sa se apere.
3. Daca nu mi-o interzic singur, am dreptul la orice fapta. Am dreptul sa rastorn pe Isus, Dumnezeu,
Iehova daca pot. Am dreptul de a ucide daca nu-mi interzic singur aceasta fapta, daca nu mi-e frica
chiar mie de ea ca de un rau.
4. Lucratorii care se plng ca sunt exploatati, nenorociti, care nu au nici o proprietate, nu au altceva de
facut dect sa-si recunoasca dreptul de a lua proprietatea care le place.
Critica anarhistilor se concentreaza asupra statului. Prin interventia sa in spatiul tuturor relatiilor umane, prin
legile sale care reglementeaza viata cetatenilor, prin functionarii sai care au menirea sa le aplice, statul este
considerat ca fiind agentul prin excelenta al exploatarii si agresiunii. A fi guvernat, mentiona
Proudhon, inseamna ca la fiecare operatie, la fiecare tranzactie, la fiecare miscare sa fii notat, inregistrat,
numarat, tarifat, timbrat, masurat, cotizat, patentat, licentiat, autorizat, impiedicat, corectat. Sub pretextul
folosului public si in numele interesului general esti pus la contributie,exercitat, inchis, exploatat,
monopolizat, concesionat, furat, apoi, la cea mai mica impotrivire, la cea dinti plngere, esti oprit, amendat,
batjocorit, jignit, batut, dezarmat, legat, inchis, impuscat, judecat, condamnat, deportat, sacrificat, vndut si,
ca o culme, tras pe sfoara, inselat, dezonorat. Iata guvernul, iata justitia, iata-i morala. Deci, statul este
negatia umanitatii.
Nu importa tipul de guvernare. Ordine absoluta sau constitutionala, republica democratica sau aristocratica,
guvern cu sufragiu universal ori restrns toate sunt tot una, caci toate presupun Statul. Autoritatea este
tot autoritate, ori ca este a unei majoritati, ori ca este a unui despot; este tot o vointa straina care ni se
impune, subliniau reprezentantii anarhisti. Marea greseala a tuturor revolutiilor, mentionau ei, a fost tocmai

aceea ca nu au rasturnat un guvern dect ca sa puna indata altul in loc. Singura revolutie adevarata va fi
aceea care va distruge insusi guvernul principiul insusi al autoritatii.
Prin aceasta anarhistii, refuznd capitalismul, se opun att socialistilor utopisti, ct si marxistilor, pe care-i
considerau etatisti. Deviza lor era: libertatea fara socialism este o injustitie, iar socialismul fara libertate o
robie.
Avnd initial un succes mare in rndurile muncitorilor, anarhismul ulterior si-a pierdut pozitiile prin
declaratiile fanatice si actele teroriste organizate de reprezentantii sai. Astfel, Bakunin era cel care scria:
Generatia actuala trebuie sa distruga tot ce exista, fara deosebire si orbeste, cu acest singur gnd: ct mai
mult si ct mai repede. Noi vrem sa distrugem toate Statele si toate Bisericile, cu toate institutiile si legile lor
religioase, politice, juridice, financiare, politienesti, universitare, economice si sociale, pentru ca toate aceste
milioane de biete fiinte umane sa respire in sfrsit cu o completa libertate. Ct despre mijloace, cu ct
mai variate, cu att mai bine. Otrava, pumnalul, latul revolutia sfinteste totul in acest domeniu. n aceste
idei putem recunoaste izvoarele teoretice ale terorismului contemporan!

4. Sistemul economic a lui K.Marx

Opera lui K. Marx ocupa un loc deosebit in cadrul istoriei gndirii economice. n primul rnd prin
complexitatea abordarii. Pentru Marx teoria economica nu a reprezentat un scop in sine, el s-a referit la ea ca
un filosof social care a cautat sa gaseasca izvoarele economice ale dezvoltarii sociale. De unde rezida o
combinare a aspectelor economice, filosofice, istorice si sociologice de cercetare.
n al doilea rnd, Marx se deosebeste cardinal de ceilalti economisti prin faptul ca, nefiind liberal, el nu
poate fi clasat nici in rndurile adeptilor interventionismului statal. Refuznd principiul laisser faire si al
reglementarii pietei, el pledeaza pentru suprimarea si lichidarea statului la un anumit nivel al dezvoltarii
economico-sociale.
Sistemul economic marxist s-a format in baza criticii socialismului utopic, precum si a sintezei ideilor
valorii a lui D.Ricardo cu metoda dialectica a lui Hegel. Marx mentiona ca predecesorii sai, socialistii
utopisti, au inaintat idei indraznete, insa ireale, fiind o absurditate critica morala a societatii existente si
descrierea detaliata a societatii viitoare. n plus, el considera imposibila crearea insulitelor socialiste in
interiorul societatii capitaliste, apreciind asociatiile cooperatiste ca elemente de adaptare a clasei
muncitoresti la capitalism si nu de eliberare de la exploatarea capitalista. Transformarea societatii, mentiona
el, poate rezulta doar dintr-un proces global, experimentele izolate fiind sortite esecului.
Pornind de la aceasta, K.Marx si-a propus sa creeze un socialism cu adevarat stiintific, care ar
descoperi legile societatii capitaliste si destinul ei istoric. Fiind un curent minoritar in anii 50-60 ai sec.
XIX marxismul, cu crearea Internationalelor, a primit o larga raspndire in Germania, Austria, Italia, Rusia,
partidele politice si miscarile masive formate influentnd substantial istoria secolului XX.
Catre contributiile teoretice principale ale lui Marx se pot evidentia conceptul modului de productie,
dezvoltarea teoriei valorii, crearea teoriei plusvalorii, imbogatirea teoriei capitalului, perfectionarea teoriei
reproductiei produsului social.
Conceptul modului de productie si noul obiect de studiu
La liberalii clasici motorul evolutiei il reprezenta interesul personal si concurenta. Marx, insa, ca filosof
istoric, cauta acest motor in alt domeniu. Ca si Hegel, el concepe societatea nu ca o suma de indivizi, ci ca
un tot intreg (holism metodologic), inaintnd conceptul modului de productie ca totalitate a fortelor de
productie si a relatiilor de productie. n fortele de productie Marx includea nivelul de dezvoltare a fortei
de munca, a mijloacelor si obiectelor muncii. Relatiile de productie cuprindeau cele din cadrul productiei,
repartitiei, schimbului si consumului, ele fiind determinate de forma de proprietate asupra mijloacelor de

productie. Anume ea implica acestor relatii fie un caracter de ajutor si solidaritate, fie un caracter
exploatator, bazat pe dominatie si supunere.
Acest mod de productie, considera Marx, determina suprastructura, constituita din formele juridice,
politice, religioase, filosofice proprii societatii existente, el proclamnd prin aceasta primatul materialului
asupra spiritualului.
Analiznd procesul istoric, Marx demonstreaza ca modurile de productie se schimba continuu pe o linie
mereu ascendenta si ca istoria omenirii este, inainte de toate,istoria succesiunii modurilor de productie.
Cauza schimbarii modurilor de productie de la inferior la superior trebuie cautata intr-un proces care se
petrece chiar in interiorul modului de productie. n ce consta acest proces?
n unitatea dialectica a fortelor si relatiilor de productie, considera Marx, rolul determinant il au fortele de
productie. Relatiile care domina pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii sunt determinate de
caracterul fortelor de productie. Deci, ele nu pot fi liber alese de oameni, fiind determinate obiectiv. nsa
relatiile de productie nu ramn pasive: daca sunt corespunzatoare caracterului si nivelului fortelor de
productie, ele contribuie la dezvoltarea acestora, daca, insa, nu mai corespund caracterului fortelor de
productie, atunci ele le frneaza dezvoltarea.
Dezvoltarea productiei, mentiona Marx, incepe totdeauna cu schimbari in fortele de productie si, in primul
rnd, cu dezvoltarea uneltelor de munca. Lucrnd zilnic cu mijloacele de munca, avnd tendinta de a-si
usura eforturile, de a obtine mai multe produse cu sfortari mai putine, oamenii amelioreaza mijloacele de
munca, le perfectioneaza, creeaza altele noi, mai bune, si o data cu aceasta isi imbogatesc experienta de
productie, maresc productivitatea muncii, iar cu timpul schimba intregul proces de productie.
Relatiile de productie se pot dezvolta, insa, numai in cadrul permis de forma de proprietate si de
posibilitatile ei de evolutie. nsa posibilitatile fiecarei forme de proprietate sunt limitate de insasi natura ei.
Ca urmare, fortele de productie fiind primele care se modifica, cu timpul relatiile de productie ramn in
urma lor, le frneaza. Apare o discordanta intre fortele de productie noi, dezvoltate, si relatiile de productie
ramase in urma, invechite. De aici necesitatea inlocuirii relatiilor perimate cu altele noi, superioare, potrivite
nivelului mai inalt al fortelor de productie, capabile sa le asigure cresterea.
Restabilirea concordantei relatiilor cu caracterul si nivelul fortelor de productie nu are loc automat,
sustinea Marx. Clasele legate de vechile relatii de productie, avantajoase lor, se opun inlaturarii
acestor relatii. Ca urmare, inlaturarea vechii forme de proprietate si instaurarea celei noi sunt posibile
numai pe calea luptei dintre clase, pe calea revolutiei sociale. Astfel, dezvoltarea schimbului de marfuri si
a productiei manufacturate au venit in contradictie cu sistemul de relatii feudale, ce a si provocat revolutia
engleza din sec. XVII si revolutia franceza din sec. XVIII. Conform unui proces analog, la o anumita etapa
de dezvoltare, fortele de productie capitaliste vor intra in contradictie cu relatiile de productie capitaliste, ce
va determina necesitatea istorica a unei noi revolutii sociale. Capitalismul apare, astfel, ca un mod de
productie istoriceste trecator, o veriga in lantul istoriei.
Marx mentiona ca studierea fortelor de productie este obiectul de studiu al diverselor stiinte economice
concrete, in timp ce esenta si evolutia relatiilor de productie trebuie sa constituie obiectul de studiu al
economiei politice. Studierea aparitiei, dezvoltarii, pieirii si inlocuirii unui tip de relatii economice cu altul
denota ca economia politica are un caracter istoric, puterea, dominatia si supunerea probleme centrale ale
paradigmei marxiste venind in contradictie cu armonia dominanta in marea majoritate a teoriilor liberale.
Aceasta explica subtitlul lucrarii capitale a lui Marx - Capitalul. Critica economiei politice.
Reconceperea teoriei ricardiene a valorii

Studierea relatiilor de productie capitaliste presupune, considera Marx, cunoasterea prealabila a marfii, a
raporturilor dintre producatorii de marfuri, capitalismul fiind o economie marfara in care avutia apare ca o
uriasa ingramadire de marfuri, iar fiecare marfa, luata separat, ca forma elementara a acestei avutii.

Figura 5.8. Teoria valorii: analiza comparativa

Marx a preluat teoria valorii marfii de la liberalii clasici, in special de la D.Ricardo, sistematiznd-o si
imbogatind-o cu elemente noi. El accepta descoperirile facute de clasici precum ca la temelia valorii marfii
si a schimbului se afla munca materializata in ele, ca marfa are doua proprietati valoarea de intrebuintare si
valoarea de schimb, pe care, de altfel, clasicii nu au reusit sa le explice.
Marx ajunge la concluzia ca dubla proprietate a marfii este conditionata de dublul caracter al muncii
intruchipate in ea munca abstracta si munca concreta. Munca concreta mentiona Marx, este activitatea
productiva a omului desfasurata intr-o forma speciala cu anumite unelte si obiecte de munca,
indreptata spre un scop anumit, avnd ca rezultat o valoare de intrebuintare de un anumit fel (de exemplu,
munca brutarului sau munca croitorului).
Spre deosebire de munca concreta, care poseda un caracter eterogen, munca abstracta este omogena, egala
calitativ, ea reprezentndcheltuielile fizice si intelectuale pecare le depune muncitorul la crearea marfii.
Astfel, cum nu s-ar deosebi munca brutarului de cea a croitorului, ambii depun eforturi fizice si intelectuale
pentru confectionarea pinii si a hainelor. Deci, munca abstracta este munca privita ca simpla cheltuire de
forta de munca umana in general. De aceea,anume ea creeaza valoare, considera Marx, descoperire cu care
se mndrea in mod deosebit.
Daca munca abstracta este acel element obiectiv care reprezinta substanta valorii, sustine Marx,
atunci marimea ei este data de cantitatea de munca abstracta materializata inmarfa. La rndul ei,
cantitatea de munca se masoara prin timp de munca. Dar producatorii de marfuri lucreaza in conditii de
productie diferite: unii cheltuiesc pentru producerea aceluiasi produs un numar mai mare de ore de munca,
altii un numar mai mic. De aceea Marx precizeaza, ca valoarea marfurilor nu este data de timpul de munca
individual pentru producerea lor, ci detimpul de munca socialmente necesar, adica timpul de munca in
care se produce majoritatea marfurilor de o anumita speta. De exemplu, la un moment dat se produc 30 ml
de metri de pnza, din care 3 ml au necesitat cte 5 ore de munca, 25 ml 3 ore de munca si 2 ml - 2 ore de
munca pentru fiecare metru de pnza. n acest caz, timpul de munca socialmente necesar pentru producerea
unui metru de pnza va fi de 3 ore. Ca urmare, intreprinderile ce au cheltuieli mai mici de munca obtin un
cstig suplimentar, iar cele cu cheltuieli mai mari se afla in pierdere.
Considernd egale diferite marfuri pe care le schimba intre ei, producatorii de marfuri considera, de fapt,
egale muncile pe care le-au depus pentru producerea lor. Asadar, in acceptiunea marxista, valoarea marfii
reprezinta o relatie intre oameni, proprie economiei de marfuri, ce se infaptuieste in procesul schimbului,
iar legea valorii este o lege care presupune efectuarea schimbului pe baza de echivalente de munca.
n societatea capitalista, sustine Marx, devine marfa si forta de munca, adica capacitatea omului de a munci.

Figura 5.9. Forta de munca ca marfa specifica

Ca si orice alta marfa ea poseda, deci, valoare de intrebuintare si valoare. Valoarea fortei de munca, afirma
Marx, se exprima in salariu, marimea caruia trebuie sa corespunda valorii bunurilor necesare reproducerii

muncitorului si familiei sale. nsa mai importanta pentru capitalist este valoarea de intrebuintare a fortei de
munca capacitatea ei de a produce pentru capitalist plusvaloare.
Ricardo si ceilalti clasici mentionau ca starea defavorabila a clasei muncitoare este determinata de faptul ca
salariul tinde spre nivelul valorii mijloacelor de subzistenta, adica nivelul ei natural. Prin teoria plusvalorii
Marx a demonstrat, insa, ca la orice nivel al salariului muncitorul nu primeste ca remunerare totul ce
produce, starea lui ramnnd defavorizata in orice conditii.
Teoria plusvalorii, sau esenta exploatarii capitaliste.
n societatile precapitaliste, considera Marx, circulatia marfurilor poate fi descrisa sub forma M B M, ea
exprimnd vnzarea marfii proprii de catre micul producator pentru cumpararea altei marfi care sa-i
satisfaca o anumita nevoie. Cu totul altfel are loc circulatia marfurilor in conditiile modului de productie
capitalist, forma ei fiind B M B, in care B = B + b. Acest excedent de valoare peste valoarea
initiala a fost denumit de Marx plusvaloare. Care este izvorul lui?

Figura 5.10. Momentele esentiale ale teoriei plusvalorii

La prima vedere, formula B M B contrazice legii valorii, care presupune schimb de echivalente. n
conformitate cu cerintele legii valorii B ar trebui sa fie egal cu B, iar in realitate el este mai mare. Aceasta
formula contrazice in mod aparent si teoriei valorii munca. Conform acestei teorii, valoarea se creeaza
numai in procesul de productie, ea reprezentnd munca umana materializata in marfa. Or, formula B M
B creeaza impresia ca plusvaloarea ar lua nastere in procesul circulatiei. Cum se rezolva aceasta
contradictie ?
Pentru a raspunde la aceasta intrebare, Marx analizeaza elementele componente ale formulei banii si
marfa. Banii, prin ei insusi, nu pot fi izvorul plusvalorii, deoarece sunt un simplu mijlocitor al schimburilor.
Prin urmare, conchide Marx, cresterea valorii decurge din celalalt element din marfa. nsa marfa are doua
caracteristici: valoarea de intrebuintare si valoarea. Valoarea marfii nu poate fi izvorul plusvalorii, deoarece
ea nu este altceva dect munca abstracta materializata. Ramne, deci, ca izvorul plusvalorii sa fie cautat in
valoarea de intrebuintare a marfii. nsa valoarea de intrebuintare a marfurilor obisnuite (haina, carte) nu are
calitatea de a naste valoare. Prin urmare, izvorul plusvalorii trebuie de cautat in valoarea de intrebuintare a
unei marfi speciale, care in procesul folosirii are calitatea de a produce o valoare mai mare dect propria ei
valoare. Asemenea marfa speciala, sustine Marx, este forta de munca a omului.
Plusvaloarea este, deci, valoarea creata de muncitorii salariati in procesul productiei peste valoarea
fortei de munca si insusita gratuit de capitalist in virtutea proprietatii private asupra mijloacelor de
productie (acestei notiuni i s-a atribuit simbolul m).
K.Marx nu numai ca a descoperit esenta exploatarii capitaliste, dar a aratat si modul in care poate fi
determinata marimea ei, aceasta fiind exprimata in rata plusvalorii (m).
Rata plusvalorii exprima raportul reciproc dintre doua parti ale zilei de munca, indicnd ct din ziua de
munca muncitorul lucreaza pentru sine si ct pentru capitalist. Acea parte a zilei de munca in cursul careia
muncitorul reproduce valoarea fortei sale de munca Marx a numit-o timp de munca necesar, iar munca
efectuata in decursul ei, munca necesara. Cealalta parte a zilei de munca, in cursul careia muncitorul
creeaza plusvaloarea pentru capitalist, a fost numita timp de supramunca, iar munca cheltuita in decursul
ei, supramunca. Deci, rata plusvalorii a fost exprimata prin raportarea supramuncii la munca necesara.

mpartirea zilei de munca in timp de munca necesar si timp de supramunca nu presupune o delimitare
precisa a orelor in care muncitorul lucreaza pentru sine de orele in care lucreaza pentru capitalist. O
asemenea delimitare, mentiona Marx, este posibila numai in teorie. n practica, muncitorul lucreaza simultan
si pentru sine si pentru capitalist, astfel inct fiecare ora, minut, fiecare secunda a zilei de munca contine si
munca necesara, si supramunca. Tocmai aceasta particularitate a productiei capitaliste de marfuri ascunde,
mascheaza exploatarea in societatea burgheza.
Rata plusvalorii este expresia gradului de exploatare a fortei de munca de catre capital. Determinnd
prin calcule tendinta evolutiva a acestui indicator, Marx ajunge la concluzia ca capitalistii sunt niste
vampiri ce sug seva din clasa muncitoare, aceasta facnd-o pe doua cai: productia plusvalorii absolute si
productia plusvalorii relative.
Deoarece scopul productiei capitaliste nu este pur si simplu obtinerea de plusvaloare, ci de ct mai multa
plusvaloare, capitalistul este interesat sa prelungeasca timpul de supramunca, ceea ce face ca, in conditiile in
care timpul de munca necesar ramne neschimbat, sa creasca gradul de exploatare. Plusvaloarea obtinuta
prin prelungirea zilei de munca dincolo de limitele timpului de munca necesar Marx a numitoplusvaloare absoluta. Daca ziua de munca creste la 10 ore, iar timpul de munca necesar ramne acelasi
(4ore), atunci rata plusvalorii sporeste la 150% (6:4 x100).
Daca ar fi posibil, capitalistul ar prelungi ziua de munca la 24 de ore. Dar ziua de munca are anumite limite.
Limita minima o constituie timpul de munca necesar, deoarece nu ar mai fi posibila productia plusvalorii.
Limita maxima depinde de limita fizica, necesara satisfacerii nevoilor fiziologice, si limita morala, necesara
satisfacerii nevoilor social-culturale ale muncitorilor.
Limitele producerii plusvalorii absolute si dezvoltarea fortelor de productie creeaza noi posibilitati de a mari
gradul de exploatare fara a prelungi extensiv ziua de lucru, prin reducerea timpului de munca
necesar. Plusvaloarea obtinuta ca urmare a reducerii timpului de munca necesar si maririi
corespunzatoare a timpului de supramunca, in conditiile in care ziua de munca ramne neschimbata, a
fost denumita de Marxplusvaloare relativa. Daca in cadrul unei zile de lucru de 8 ore timpul de munca
necesar scade de la 4 la 2 ore, timpul de supramunca creste corespunzator de la 4 la 6 ore, deci si gradul de
exploatare se majoreaza de la 100% (4:4) la 300% (6:2).
Cum poate fi redus timpul de munca necesar ? Marx explica ca reducerea timpului de munca necesar poate
sa aiba loc numai prin micsorarea marimii valorii fortei de munca. La rndul ei, marimea valorii fortei de
munca este determinata de timpul de munca socialmente necesar pentru producerea mijloacelor de
subzistenta necesare muncitorului si familiei sale. Ca atare, prin cresterea productivitatii muncii in ramurile
care produc bunuri de consum, precum si in cele care fabrica elementele materiale pentru producerea
mijloacelor de subzistenta, se poate reduce timpul de munca necesar. Acest proces, care se desfasoara
spontan, duce la scaderea valorii sociale a marfurilor ce intra in consumul muncitorilor, implicit la scaderea
valorii fortei de munca si la cresterea plusvalorii.
Legea economica fundamentala a modului de productie capitalist, conchide Marx, este legea
plusvalorii. Asigurati-i capitalistului 10% cstig si el va fi de acord la orice amplasare a banilor sai, la 50%
el este gata sa-si puna capul la bataie, la 100% - incalca brutal orice legi umane, la 300% - nu exista crima la
care n-ar recurge capitalistul pentru a obtine acest cstig, chiar cu amenintarea spnzuratorii.
Plusvaloarea obtinuta in procesul de productie se imparte, ulterior, intre diferite grupe de capitalisti
(industriasi, comerciali, financiari, agricoli), lund forma profitului industrial, profitului comercial, dobnzii
si a rentei funciare.
Teoria capitalului.

Rolul esential al capitalului ca o componenta a avutiei nationale a fost analizat de A.Smith si D.Ricardo, care
l-au abordat mai ales sub aspect tehnic. Marx aprofundeaza analiza istorica si natura sociala a capitalului,
punnd in discutie noi aspecte ale acestei categorii economice.
Definind notiunea de capital el arata ca acesta nu reprezinta doar o suma de bani sau cantitate de bunuri
materiale ci, in primul rnd, o relatiede productie, raport determinat intre doua clase sociale care au roluri
diferite in desfasurarea activitatii economice : capitalistii, care iau deciziile de productie, si muncitorii
salariati, care sunt factori de executie. Capitalul este o valoare care contine plusvaloare.
Ocupndu-se de structura capitalului, Marx l-a divizat in capital constant si capital variabil.Capitalul
constant (c) reprezinta partea de capital banesc utilizat pentru cumpararea mijloacelor de productie
care isi transmit fie gradual, fie integral valoarea sa marfurilor confectionate.Capitalul variabil
(v) este partea de capital banesc utilizat pentru angajarea fortei de munca care, prin cheltuirea muncii
concrete, creeaza o valoare de intrebuintare noua, iar prin cheltuirea muncii abstracte o valoare
noua.
La inceputul procesului de productie se avanseaza o suma de bani (B), care se investeste in mijloace de
productie (c) si forta de munca (v). Deci, formula capitalului avansat va fi: B = c + v.
La sfrsitul procesului de productie rezulta o marfa a carei valoare contine, in afara celor doua parti
componente, si plusvaloarea. Capitalul initial (B) s-a transformat intr-o valoare care s-a autovalorificat :
BI = c + v + m.
Prin aceasta Marx a aratat caracterul limitat al analizei liberale clasice, care se baza pe necoincidenta de
interese intre diferite clase, rezultata din mecanismul natural de functionare a economiei. Necoincidenta
intereselor a fost inlocuita cu antagonismul declasa, posibil de lichidat doar cu lichidarea modului de
productie capitalist.
Dorinta de a obtine un cstig ct mai mare si lupta de concurenta il impinge pe capitalist sa nu consume
toata plusvaloarea obtinuta. El o imparte in doua parti: o parte o consuma, pe cnd cealalta o utilizeaza
pentru extinderea si perfectionarea productiei. Transformarea plusvalorii in capital este numita de
Marxacumularea capitalului, iar cresterea proportiilor capitalului prin acumulare concentrarea
capitalului, aceasta putnd fi exprimat in felul urmator:
Prin aceste notiuni Marx ajunge la concluzia ca tot capitalul, toata bogatia societatii capitaliste, concentrata
in minile proprietarilor mijloacelor de productie, a fost creata prin munca muncitorilor salariati. Atunci,
deci, cnd muncitorii vor proceda la nationalizarea fabricilor si uzinelor, a cailor ferate si bancilor, ei vor
intoarce ceea ce le apartine in mod legitim. Anume aceasta concluzie constituie baza teoretica a luptei
proletariatului pentru trecerea bogatiei in minile sale.
Ramne a vedea in ce proportie creste capitalul constant si cel variabil, raportul lor valoric fiind denumit de
Marx compozitia organica a capitalului. El a incercat sa determine evolutia acestui indicator analiznd
datele empirice pe parcursul unui secol de la mijlocul sec. XVIII pna la mijlocul sec. XIX, calculele
demonstrndcresterea compozitiei organice a capitalului,adica a cresterii ponderii capitalului constant.
Care este cauza si consecintele acestui fenomen ? Doar anume forta de munca, capitalul variabil produce
plusvaloare, si nu capitalul constant. Marx mentiona ca preferinta spre utilizarea capitalului constant rezida
din faptul ca utilajele pot functiona 24 de ore in zi, asigura productivitatea si calitatea necesara, nu intra in
greva si, in cazul reducerii cererii, este mai usor de a scoate din lucru cteva utilaje dect a licentia ctiva
zeci de lucratori.
Fiind favorabila capitalistului prin cresterea masei plusvalorii, tendinta cresterii compozitiei organice a
capitalului devine defavorabila muncitorilor din dublul motiv: are loc descalificarea lor, pe de o parte, si
cresterea suprapopulatiei relative, sau a armatei industriale de rezerva, a mizeriei, pe de alta parte.

Pornind de la aceasta, Marx inainteaza renumitalege a acumularii capitalului: cresterea bogatiei

determina cresterea exploatarii si pauperizarii (saracirii) celor ce o produc. De aici necesitatea pentru
proletariat de a se organiza pentru a lupta contra acestei exploatari si a crea o noua societate, mai echitabila.
Cu acest scop este lansata lozinca: Proletari din toate tarile, uniti-va!, capitalistii activnd nu doar pe plan
national, ci si cel mondial.
Dinamica sistemului capitalist
Parte valoroasa a analizei marxiste o constituie modelarea macroeconomica a acumularii capitaliste,
denumita teoria reproductiei. n aceasta problema Marx a pornit de la dublul caracter al muncii
materializate in marfa, produsul social prezentndu-se sub doua aspecte: a). material si b).valoric.
Sub aspect material produsul social total se compune din:

mijloace de productie

mijloace de consum.

Ca urmare si productia sociala se va imparti in doua mari sectoare:

sectorul I, constituit din ramurile care produc mijloace de productie

sectorul II, format din ramurile care produc obiecte de consum.

Sectorul I se subdivide, la rndul sau, in : productia mijloacelor de productie pentru producerea mijloacelor
de productie ( de exemplu, productia de strunguri destinate producerii razboaielor de tesut) si productia
mijloacelor de productie pentru producerea obiectelor de consum ( de exemplu, productia de piele destinata
producerii incaltamintei).
Sectorul II se subdivide in productia de mijloace de subzistenta necesare consumului clasei muncitoare si
celei capitaliste ( de exemplu, alimente, incaltaminte) si productia articolelor de lux, care intra numai in
consumul clasei capitaliste ( de exemplu, bijuteriile).
Sub aspect valoric produsul social se imparte in trei parti:

o parte care inlocuieste capitalul constant consumat;

o alta parte care inlocuieste capitalul variabil;

partea care reprezinta plusvaloarea.

Productia celor doua sectoare se poate reprezenta sub forma urmatoare:

IQ = I (c + v + m)
IIQ = II ( c + v + m)
De exemplu, Im este o parte din mijloacele de productie produse in timpul anului si, totodata, venitul
capitalistului ce produce aceste mijloace de productie.
Aceste trei parti ale produsului social au roluri diferite in procesul reproductiei: partea echivalenta cu
valoarea capitalului constant este transformata in mijloace de productie; partea echivalenta cu valoarea

capitalului variabil va fi retransformata in mijloace de subzistenta necesare consumului individual al

muncitorilor; plusvaloarea va fi retransformata in mijloace de subzistenta si obiecte de lux pentru consumul
individual al capitalistilor in cadrul reproductiei simple, si in mijloace de subzistenta, obiecte de lux si
mijloace de productie necesare acumularii, in cadrul reproductiei largite.
Abstractiile pe care se bazeaza reproductia sunt doua:
1. preturile de piata corespund valorilor, ce este in acord cu conditiile echilibrului de piata de lunga
durata in cazul caracterului constant al progresului tehnic si preferintelor consumatorilor.
2. Marx reiese din caracterul inchis al economiei si din natura pura a societatii capitaliste, in care
exista si se confrunta doar doua clase capitalistii si proletarii.
Pentru a se putea realiza produsul social, trebuie sa existe anumite proportii intre cele doua sectoare ale
productiei sociale si intre diferitele ramuri in cadrul fiecarui sector, att sub forma valorica, ct si sub forma
materiala. Aceste proportii, reprezentnd conditiile realizarii produsului social in reproductia simpla
(stare stationara) sunt urmatoarele:
a. ntruct mijloacele de productie pentru intreaga societate se produc in sectorul I, este necesar ca
valoarea produselor din acest sector sa fie egala cu capitalul constant in ambele sectoare:
I ( c+v+m ) = I( c ) + II( c )
b. Productia sectorului II, fiind destinata consumului individual, este necesar ca valoarea ei sa fie egala
cu suma capitalului variabil si a plusvalorii din ambele sectoare:
II ( c+v+m) = I (v+m ) + II ( v+m )
c. Valoarea nou creata in sectorul I trebuie sa fie egala cu capitalul constant consumat in sectorul II,
pentru a inlocui capitalul uzat:
I ( v+m ) = II ( c )
nsa modului de productie capitalist ii este caracteristica reproductia largita si nu cea simpla. De
aceea conditiile realizarii in reproductia largita primesc la Marx forma urmatoarelor inegalitati:
a. Valoarea produsului sectorului I trebuie sa fie mai mare dect suma capitalurilor constante din cele
doua sectoare, pentru a acoperi uzura si a asigura procesul de productie cu mijloace de productie
suplimentare:
I ( c+v+m ) > I ( c ) + II ( c )
b. Suma capitalurilor variabile si a plusvalorii din cele doua sectoare trebuie sa fie mai mare dect
valoarea produsului sectorului II, dat fiind ca o parte din plusvaloare se utilizeaza pentru acumularea
capitalului:
I ( v + m ) + II ( v + m ) > II ( c+v+m )
c. Suma capitalului variabil si a plusvalorii din sectorul I trebuie sa fie mai mare dect capitalul
constant din sectorul II
I ( v + m ) > II ( c )

Prin teoria reproductiei Marx a perfectionat conceptul circuitului produsului social, expus anterior de Fr.
Quesnay in Tabloul economic. Totodata, cercetarile lui au pus bazele modelarii cresterii economice si a
analizei legaturilor interramurale, dezvoltate ulterior de V.Leontief.
Destinul capitalismului
Analiznd problemele pe care le genereaza modul de productie capitalist, Marx ajunge la concluzia ca, in
snul lui se formeaza 3 contradictii fundamentale:
1. intre caracterul social al productiei si caracterul privat capitalist de insusire a rezultatelor productiei;
2. intre anarhia in societate in intregime si caracterul organizat in cadrul fiecarei intreprinderi;
3. intre productie si consum.
Aceste contradictii, provocnd crize, vor genera revolutia, care va deschide calea unei societati noi
comuniste. Caracteristica acestei societati a fost data in liniile cele mai generale, provocnd ulterior erori
practice. Catre trasaturile mai importante se refera urmatoarele:

Proprietatea colectiva asupra mijloacelor de productie

De la proprietatea colectiva, comuna asupra mijloacelor de productie si vine denumirea de comunism.

Numai acest tip de proprietate va da posibilitate ca supraprodusul sa nu fie insusit de o minoritate, ci sa
apartina tuturor.

Transformarea si disparitia ulterioara a statului

Statul, in conceptia lui Marx, este un instrument politic de exploatare a unei clase de catre alta clasa. Daca,
in urma lichidarii proprietatii private, va dispare exploatarea, vor dispare clasele si, deci, necesitatea in
existenta statului.
nsa disparitia statului va fi treptata, considera Marx. ndata dupa revolutia sociala se va incepe o perioada
tranzitorie a transformarilor economico-politico-sociale si statul muncitorilor, sub forma dictaturii
proletariatului, trebuie sa fie in fruntea acestor transformari. Dar pe masura efectuarii acestor transformari
rolul statului se va reduce succesiv, pna la disparitia lui totala.

Disparitia pietei

Lichidarea proprietatii private va determina lichidarea relatiilor marfare, disparnd astfel de categorii
economice ca valoarea, moneda, salariul. Coordonatorul activitatii economice nu va mai fi piata prin
raportul cerere-oferta, ci planul, care va determina caracteristicile cantitative si calitative ale nevoilor si
posibilitatilor de productie.

Dublul principiu de repartitie

n faza initiala, tranzitorie ( socialism ), repartitia se va efectua dupa munca pentru a asigura bunastarea
societatii prin cresterea productivitatii muncii. n faza superioara va fi posibil de a trece la repartitia dupa
necesitati, deoarece vor fi inalt dezvoltate fortele de productie si va exista o mentalitate adecvata a
oamenilor, munca transformndu-se dintr-o obligatie intr-o necesitate vitala, placere.
Experienta istorica din sec. XX a infirmat multe din ideile lui K.Marx, insa el ramne, totusi, unul din marii
economisti ai sec. XIX, prin metoda si problematica cercetarii.

5. Imperialismul ca concept major al scolii post marxiste

Perioada intre moartea lui K.Marx si primul razboi mondial este perioada dezvoltarii scolii postmarxiste,
cnd ideile lui Marx erau difuzate de unii, revazute de altii si criticate de multi. Unul din motive a fost
schimbarile in dezvoltarea fortelor productive, ultimul sfert al sec. XIX fiind caracterizat prin mari progrese
in domeniul tehnic si al tehnologiei de productie: posibilitatea producerii si utilizarii pe scara larga a energiei
electrice, crearea temeliilor chimiei moderne, perfectionarea mijloacelor de transport, perfectionarea
extractiei de carbune si titei. S-au produs schimbari importante in structura industriei, rolul predominant
revenindu-le metalurgiei, constructiei de masini si industriei extractive.
Aceste noi fenomene au facut necesara aparitia unor intreprinderi mari si foarte mari ca urmare a unui inalt
grad de concentrare si centralizare a capitalului. Cercetarea acestor schimbari s-a aflat in atentia
lui Friedrich Engels. Monopolurile erau concepute de el ca rezultat si forma a socializarii productiei, adica
a agravarii contradictiei dintre caracterul social al productiei si insusirii privat-capitaliste. El mentiona ca
proportiile mari ale intreprinderilor fac sa devina mai dificila concurenta, genereaza tendinta spre intelegeri
in vederea preturilor si volumului de productie. Prin urmare, sustinea Engels, concurenta genereaza
concentrarea productiei, iar aceasta concentrare, pe o anumita treapta a dezvoltarii sale, duce la monopol
care stopeaza concurenta.
Acesta a fost primul pas in elaborarea teoriei imperialismului, termenul de imperialism fiind introdus in
1902 de Hobson. Termenul fiind unic, viziunile asupra esentei fenomenului dat erau diferite.
Viziunea lui Roza Luxembourg
n lucrarea Acumularea capitalului ( 1913 ) autoarea incearca sa demonstreze ca schema reproductiei
largite a lui Marx contine in sine o contradictie. n urma cresterii compozitiei organice a capitalului
producerea mijloacelor de productie incepe sa devanseze producerea bunurilor de consum, aceasta
distrugnd proportionalitatea necesara intre cele doua subdiviziuni ale productiei sociale. Apare problema
excedentului de bunuri care nu poate fi resorbit in interiorul tarii.
Solutia care permite depasirea acestei contradictii, mentiona R.Luxembourg, este de a nu mai considera
capitalismul ca un sistem atotcuprinzator, ci ca o economie care se dezvolta in cadrul unui mediu economic
precapitalist, menit sa serveasca ca piete de desfacere pentru marfurile excedentare. Aceasta o demonstreaza,
mentiona ea, lupta tarilor dezvoltate pentru constituirea sau largirea imperiilor coloniale si a zonelor de
influenta, impartirea economica si politica a globului fiind expresia imperialismului ca politica a tarilor
capitaliste dezvoltate.
nsa daca necesitatea in noile piete de desfacere era nelimitata, lumea care putea fi cucerita avea limitele
sale. De unde s-a ajuns la concluzia ca in ziua, cnd lumea va fi impartita definitiv, ea se va ciocni cu doua
cai alternative de evolutie: fie calea socialismului, penuria pietelor de desfacere stopnd dezvoltarea
ulterioara a tarilor capitaliste, fie calea razboiului mondial pentru reimpartirea lumii. Istoria a ales cea de-a
doua cale, prognosticul facut de R.Luxembourg in 1913 adeverindu-se in anul 1914 prin declansarea
primului razboi mondial.
Viziunea lui Rudolf Hilferding
Un rol important l-au avut cercetarile lui R.Hilferding, a carui lucrare Capitalul financiar. Studiu asupra
dezvoltarii recente a capitalismulu ( 1910 ) era apreciata ca cea mai importanta lucrare dupa Capitalul lui
Marx. Viziunea lui se baza pe ipoteza ca capitalismul a intrat intr-o noua faza a dezvoltarii sale
capitalismul financiar, caracterizat prin urmatoarele trasaturi:

Fuziunea marii industrii cu marile banci;

Unificarea sferelor anterior razlete ale capitalului industrial, comercial si bancar sub conducerea
aristocratiei financiare;

Substituirea concurentei interramurale cu intelegerile dintre cartele, sindicate si trusturi;

Exportul de capital si regenerarea politicii coloniale pentru acapararea materiilor prime si a fortei de
munca ieftene;

narmarea si militarismul ca modalitate de crestere a veniturilor monopolurilor.

Imperialismul, considera Hilferding, este o politica economica a capitalului financiar care utilizeaza aparatul
de stat pentru promovarea si apararea intereselor sale.
Extrapolnd tendintele observate, el a ajuns la concluzia ca concentrarea industriei se va solda cu formarea
unui cartel general, iar concentrarea capitalului bancar cu formarea unei banci centrale, ce va crea premise
pentru socializarea procesului de productie si circulatie si conditii pentru inceperea perioadei de tranzitie de
la capitalism la socialism.
Viziunea lui Vladimir Lenin
Ca analiza critica si sinteza a viziunilor existente, in 1916 apare lucrarea lui V.Lenin Imperialismul, stadiul
cel mai inalt al capitalismului. n viziunea lui, imperialismul este o continuare a trasaturilor esentiale ale
capitalismului, un stadiu al acestuia, dar un stadiu deosebit stadiu cel mai inalt. Lenin l-a caracterizat prin
urmatoarele cinci trasaturi economice fundamentale:
1. Concentrarea productiei, concentrarea si centralizarea capitalului, care au atins o treapta de
dezvoltare att de inalta inct au creat monopolurile;
2. Fuziunea capitalului bancar cu cel industrial si formarea, pe baza acestui capital financiar, a
oligarhiei financiare;
3. Exportul de capital, spre deosebire de exportul de marfuri, capata o insemnatate deosebit de mare;
4. Formarea de uniuni monopoliste internationale ale capitalistilor, care impart intre ei lumea;
5. Terminarea impartirii teritoriale a globului pamntesc intre cele mai mari puteri capitaliste.
Dominatia monopolurilor, considera Lenin, constituie esenta economica a imperialismului. Odata instaurata,
aceasta dominatie isi pune amprenta asupra intregii vieti economice, politice, ideologice, ea aflndu-se la
baza aparitiei celorlalte trasaturi fundamentale ale imperialismului.
n articolul Imperialismul si scindarea socialismului ( 1916 ) Lenin a mai caracterizat imperialismul ca
parazitar si muribund. Formele parazitismului se manifesta, in viziunea sa, in urmatoarele: posibilitatea
de a stopa PT, datorita dominatiei monopolurilor care mentin preturi inalte de monopol; cresterea puterii
rentierilor, adica a persoanelor neocupate care traiesc din veniturile aduse de obligatiuni, aparitia tarilorrentiere; exploatarea popoarelor dependente si coloniale care acorda mijloace banesti pentru coruperea
aristocratiei muncitoresti.
Capitalismul muribund era inteles de Lenin ca un proces dublu. Pe de o parte, agravarea la extrem a tuturor
contradictiilor capitalismului, ce provoaca razboaie imperialiste si revolutii sociale, premisele obiective si
subiective ale acestei revolutii fiind determinate de actiunea legii dezvoltarii inegale si in salturi a tarilor

capitaliste. Pe de alta parte, crearea premiselor materiale a socialismului prin socializarea enorma a
procesului de productie.
Concluzii

Doctrina socialista a fost o reactie critica fata de ideile liberalismului clasic din partea
reprezentantilor paturilor nevoiase.

Socialistii au criticat ordinea naturala cu caracterul etern si universal al legilor care o formeaza,
inaintnd principiul determinismului istoric, adica a caracterului trecator al oricarei societati, inclusiv
a celei capitaliste.

Socialistii au introdus notiunea de exploatare a unui om de catre altul, incercnd sa explice izvorul ei
cedarea gratuita de catre muncitor a unei parti din produsul muncii sale.

Prin teoria exploatarii necoincidenta intereselor dintre clase, prezenta in lucrarile liberalilor clasici, a
fost inlocuita cu antagonismul de clasa, posibil de lichidat doar cu lichidarea societatii capitaliste.

Daca liberalii clasici nu s-au preocupat de natura proprietatii, acceptnd-o ca ceva natural, socialistii
au considerat problema distribuirii proprietatii intre oameni ca unul din obiectivele principale ale
cercetarii economice.

Socialistii utopici au avut meritul de a evidentia si critica principalele lacune ale mecanismului de
functionare a sistemului capitalist. Ei au incercat sa demonstreze ca crizele economice nu sunt o
disfunctionalitate ocazionala si temporara a sistemului economic capitalist, ci o caracteristica
imanenta lui, care decurge din politica laisser faire.

Plednd pentru reformarile economico-sociale, socialistii utopisti au deplasat pe prim plan sarcinile
perfectionarii tehnico-stiintifice a societatii, ridicarea nivelului cultural, moral si de instruire a
maselor populare.

Anarhismul reprezinta o fuziune a ideilor liberale cu cele socialiste: de la socialisti a fost preluata
critica proprietatii private si teoria exploatarii muncitorilor, de la liberalii clasici critica interventiei
economice a statului si exagerarea liberei initiative.

Sistemul economic marxist s-a format in baza criticii socialismului utopic, precum si a sintezei
ideilor valorii a lui D.Ricardo cu metoda dialectica a lui Hegel.

K.Marx a propus un nou obiect de studiu al economiei politice evolutia relatiilor de productie intre
clasele sociale.

K.Marx a imbogatit teoria ricardiana a valorii-munca prin concretizarea tipului de munca creator de
valoare a bunurilor ( munca abstracta ), prin determinarea marimii valorii si delimitarea legii valorii.

K.Marx a elaborat teoria plusvalorii prin determinarea esentei ei ( excedent de valoare peste valoarea
initiala ), a izvorului ei ( diferenta intre valoarea muncii si valoarea fortei de munca ), a marimii ei
( raportul procentual intre supramunca si munca necesara, sau intre plusvaloare si capitalul variabil ),
a modalitatilor ei de majorare ( absoluta si relativa ), a tendintei generale de evolutie, a repartizarii ei
intre diferite grupe de capitalisti.

K.Marx a propus o noua viziune asupra capitalului, determinndu-l ca raport social intre clasele
antagoniste, sau ca o valoare care contine plusvaloare. n acest scop au fost introduse noi categorii si

legi : capital constant si variabil, legea acumularii capitalului, compozitia organica a capitalului si
tendinta cresterii ei.

Sistemul economic marxist se caracterizeaza prin contributii substantiale la dezvoltarea teoriei

reproductiei produsului social, cercetarile in acest domeniu crend bazele modelarii cresterii
economice si a analizei legaturilor interramurale.

Daca doctrina liberalismului clasic se baza pe individualismul metodologic, cea socialista pe

holismul metodologic (sistemica a economiei in ansamblu ).

Metodologia marxista se bazeaza pe o gama intreaga de metode si procedee: studii empirice, logica
deductiva, analogii, analiza si sinteza, de la simplu la complex, de la schimbari cantitative la
modificari calitative.

Tema 6. Doctrina dezvoltarii nationale : unitatea si

prosperitatea natiunii
1. F.List si dezvoltarea economica a natiunilor
Reactia nationala fata de liberalismul clasic a aparut in Germania, aceasta tara manifestnd ritmuri mult mai
lente de dezvoltare comparativ cu celelalte puteri europene. Printre cauzele retardarii economice a
Germaniei fata de Anglia, Olanda si Franta a fost, in primul rnd, pierderea pozitiilor de mare centru
comercial din bazinul marii Baltice (confederatia oraselor hanseatice a dominat comertul european in sec.
XII XV ). n urma marilor descoperiri geografice caile comerciale au ocolit Germania, ele deplasndu-se
in Oceanul Atlantic. n al doilea rnd, cautarea altor izvoare externe de acumulare primitiva a capitalului si
cotropirile coloniale s-au ciocnit de factorul dezintegrarii teritoriale. n sec. XVIII inceputul sec. XIX pe
teritoriul german erau amplasate peste 300 regate, knezate si episcopii, precum si 50 orase imperiale, acest
conglomerat purtnd denumirea de Sfntul Imperiu roman al natiunii germane.
Dezintegrarea teritoriala crea obstacole serioase dezvoltarii economice. n lipsa statului unitar erau diferite
unitatile de masura si greutate. Neexistnd o moneda unica, circulau peste 600 feluri de unitati monetare.
Aceasta determina existenta frontierelor vamale in interiorul Imperiului, hotarele lui exterioare, datorita
lipsei puterii centrale efective, fiind in mare masura deschise marfurilor straine. Cnd in anul 1815, dupa
batalia de la Waterloo, a fost anulata blocada continentala a Angliei, stocurile ei de marfuri s-au indreptat in
Europa. Respinse din Franta, unde Restauratia stabilise un regim prohibitiv, ele s-au orientat spre Germania,
care s-a pomenit inundata de produsele industriale engleze, mai ieftene si calitative. Mica si slaba industrie
germana, bazata pe activitatea manufacturiera, a devenit total necompetitiva.
Astfel s-a impus protectia urgenta a pietei interne, argumentarea si justificarea acestei protectii revenindu-i
lui Friedrich List.
List era un spirit prea practic si prea mult legat de problemele vitale ale mersului economiei nationale ca sasi inchege un sistem bazat pe cercetari la nivelul intregii omeniri. Sistemul sau economic vizeaza prioritar
acele momente si elemente interne si internationale, care ar fi putut impiedica sau accelera progresul rapid si
afirmarea natiunii germane. De fapt, scopul intregii lui vieti si activitati stiintifice poate fi redus la
urmatoarele idei majore:

Realizarea unitatii economice si politice a Germaniei.

Lansarea dezvoltarii economiei germane pe cale industriala.

Progresul economic rapid al Germaniei si atingerea, cel putin, a nivelului de dezvoltare a Angliei.

i daca, totusi, opera sa a gasit un ecou larg in multe tari ale lumii, aceasta se datoreaza faptului ca prin ea sa dat expresia teoretica unui caz care se intlnea in multe tari.
List a operat in cercetarile sale cu notiunea de natiune. Societatea nu reprezinta o suma a indivizilor
egoisti care produc si schimba bunuri urmarind doar propriul lor interes, considera el. Indivizii traiesc intr-o
comunitate care este natiunea. nsa daca la mercantilisti natiunea se identifica cu statul si regele,
caracterizndu-se prin solidaritate in interiorul tarii si ostilitate fata de exterior, List evidentiaza
contradictiile in interiorul tarii intre interesele indivizilor si cele ale natiunii. Astfel, o natiune cu o
industrie slab dezvoltata este in pierdere, desi unii comercianti pot prospera pe contul importului produselor
straine. Cnd ei importa leacuri sau iaduri, opiu si rachiu lor le este indiferent efectul importurilor lor asupra
bunastarii poporului, moralitatii societatii si prosperitatii statului. i invers: pentru o natiune adesea este mai
avantajos sa produca in tara anumite marfuri industriale, chiar daca o costa mai scump dect daca le-ar
cumpara din strainatate. n acest caz apare o contradictie intre interesul individual al cumparatorului, care ar
prefera marfa straina mai ieftena, si interesul natiunii care, prin dezvoltarea industriilor producatoare ale
bunului respectiv, poate deveni mai puternica si mai bogata. De aceea, considera List, este necesar de a
trece de la tratarea problemelor economice prin prisma individului la tratarea lor prin prisma
natiunii, ea fiind veriga de legatura intre individ si umanitate. Daca indivizii au interes sa se imbogateasca
prin crearea si manipularea valorilor de schimb, apoi natiunea, dupa el, are interes sa se consolideze si sa-si
asigure maretia. Prin aceasta difera, in opinia lui List, economia cosmopolita clasica de economia politica
a natiunii.
Teoria evolutiei economice a natiunilor
Natiunea fiind plasata in centrul cercetarilor, List elaboreaza o teorie a evolutiei economice a natiunilor.Ea
se bazeaza, in primul rnd, pe conceptul celor 5 stari prin care trece, in dezvoltarea sa, orice natiune:

Starea salbatica;

Starea pastorala;

Starea agrara;

Starea agroindustriala;

Starea agroindustriala-comerciala.

Efectund un studiu comparativ al nivelului de dezvoltare al tarilor europene, List ajunge la concluzia ca
economia Spaniei si Portugaliei se caracterizeaza prin stare agrara, cea a Frantei agroindustriala, cea a
Angliei agroindustriala-comerciala. Ct priveste economia statelor germane ea se afla, in aprecierea lui, in
perioada de tranzitie de la starea agrara la cea agroindustriala. Sarcina stringenta pentru statele germane
devine, deci, atingerea nivelului Angliei a starii agroindustrial-comerciale, Anglia fiind considerata natiune
normala.
Fiecare natiune normala, in opinia lui List, trebuie sa posede urmatoarele caracteristici de baza:
1. Teritoriu vast, pentru a dispune de resurse economice variate
De mentionat ca List a fost primul din economisti care a pus in cercetare corelatia dintre puterea
natiunii si dimensiunile teritoriului national. Un teritoriu bine arondat trebuie sa cuprinda cmpii, paduri,
iesire la mare, cursuri de apa. Statele care nu dispun de aceste conditii, le-ar putea obtine pe doua cai:

cucerirea prin forta militara ori economica;

asocierea benevola la natiunile mai dezvoltate.

Considernd natiunea germana lipsita de conditii teritoriale optime, List considera ca daca Germania in
comun cu Olanda, Belgia si Elvetia ar fi format o puternica uniune politica si comerciala, aceasta ar crea
premise pentru o indelungata pace pe continentul european si slabirea pozitiilor detinute de Anglia pe pietele
europene. n plus, el cerea emigrarea germanilor in regiunile bazinului Dunarii pentru a extinde pietele
agricole ale Germaniei. Deci, se poate considera ca List a creat nu doar o economie politica nationala, ci
o economie geopolitica care, ulterior, a fost utilizata la fundamentarea teoretica a spatiului si raihului
german.
2. Populatie numeroasa, pentru a produce mult si, prin consum, a stimula dezvoltarea ulterioara a
productiei.
3. Economie dezvoltata complex.
Conceptul fortelor productive ale natiunii
Dar care este factorul care determina trecerea de la o stare a evolutiei economice la alta ? n opinia lui List
acesta este nivelul de dezvoltare a fortelor productive ale natiunii. Categoria data este apreciata de el
destul de vag si include tot ce exista in societatea germana si poate fi mobilizat benefic in directia
progresului:

Fortele naturale (clima, caracterele solului);

Fortele materiale (utilaje, instrumente, obiecte infrastructurale);

Fortele institutionale incepnd cu religia crestina, monogamia si terminnd cu organele de

securitate nationala.

n modelul listian, cu ct mai bune si dezvoltate vor fi aceste forte, cu att va fi mai ridicat nivelul de
dezvoltare a fortelor productive ale natiunii, natiunea aflndu-se intr-o stare mai avansata de dezvoltare
economica.
Deci, puterea unei natiuni, considera List, nu se poate aprecia dupa bogatia pe care o poseda la un moment
dat. Aceasta poate fi consumata si, daca nu exista forte productive corespunzatoare care sa asigure crearea
ei, natiunea poate sa decada. List aduce un exemplu care explica clar ideea inaintata. Traiau doi tati, fiecare
din ei la un moment dat posednd o avere identica, estimata la 1000 taleri, si un numar egal de feciori cte
cinci. Diferita era, insa, strategia utilizarii banilor posedati. Primul tata si-a depus banii la banca in vederea
obtinerii dobnzilor si majorarii sumei posedate, feciorii sai fiind preocupati cu indeplinirea lucrarilor
gospodaresti. Al doilea tata si-a cheltuit banii pentru instruirea feciorilor sai. n aceste conditii, mentiona
List, comportamentul primului tata se bazeaza pe teoria bogatiei, iar celui de-al doilea tata pe teoria
fortelor productive. n momentul decesului lor, primul tata va fi mai bogat, insa ulterior cei cinci feciori ai
sai neinstruiti vor risipi rapid avutia acumulata de el. Ct priveste situatia din cea de-a doua familie, cei cinci
feciori instruiti nu numai ca vor restitui sumele cheltuite pentru instruirea lor, ci vor multiplica averea prin
inteligenta lor.
Prin urmare, puterea de a crea bogatii este infinit mai importanta dect bogatia insasi.
Dar pentru a crea bogatie prin dezvoltarea fortelor productive trebuie sa existe anumite conditii, una din ele
fiind sustinerea acestui proces din partea statului. Oamenii de afaceri germani doreau a se imbogati dar, fiind
prea slabi in fata concurentei straine, aveau nevoie de ajutorul statului. De aceea Fr. List a atacat politica

economica liberal-clasica cea a laisser faire, bazata pe ordinea naturala si non-interventia masiva a
statului in economie.
Politica protectionismului vamal
Atacul a fost indreptat, in primul rnd, asupra politicii comerciale liber-schimbiste, considerata de liberalii
clasici valabila pentru toate tarile in toate timpurile. n conditiile nivelurilor diferite de dezvoltare ale
natiunilor liber-schimbismul avantajeaza doar tarile mai dezvoltate, dezavantajndu-le pe cele
ramase in urma, aprofundnd prapastia intre ele si favoriznd crearea situatiei de monopol pentru tarile
dezvoltate. Cu timpul, mentiona List, s-ar fi creat o situatie cnd natiunile europene continentale s-ar fi
pierdut asemenea unor rase sterile. Franta, Spania si Portugalia ar fi asigurat Anglia cu cele mai bune vinuri,
singure consumndu-le pe cele mai rele, Germania ar fi asigurat-o cu jucarii, ceasuri de lemn, iar uneori si
cu oameni indreptati sa lucreze in Asia si Africa.
Reflectnd asupra cauzelor hegemoniei economice a Angliei, List ajunge la concluzia ca, crendu-si in sec.
XVII-XVIII potentialul sau industrial si comercial prin aplicarea protectionismului vehement, englezii
special doresc sa induca celelalte natiuni in eroare prin aplicarea politicii liber-schimbiste. De ce ? Pentru asi asigura si pe viitor suprematia sa economica. Deci unicul mijloc de a ridica nivelul tarilor ramase in urma
la nivelul tarilor avansate, conchide List, este promovarea politicii protectionismului vamal.
Protectionismul listian, spre deosebire de cel mercantilist, se baza pe trei caracteristici de baza:
1. Caracter selectiv
Tarifele vamale erau prevazute a fi aplicate nu la toate marfurile straine, ci doar la cele care erau mai
competitive comparativ cu marfurile nationale. Deci, ele nu erau aplicate la produsele agricole, ci doar la
cele industriale - pentru a sustine producatorii industriali germani.
Opera lui List cuprinde multe idei si demonstratii cu privire la rolul si avantajele industriei in economia
moderna, despre contributia ei la ridicarea economiei tarii si a asigurarii unei pozitii favorabile in
schimburile internationale. Astfel, List mentiona ca la o natiune curat agricola o parte considerabila din
fortele productive ramn in zacere si neintrebuintare. Natiunea agricola depinde de natiunile straine, ea fiind
dependenta de cererea lor, extrem de instabila in diferiti ani ( mare in anii cu conditii climaterice
defavorabile si mica cu conditii favorabile). n plus, concurenta pe pietele produselor agricole este mai
mare dect pe cele ale produselor manufacturate, natiunea agricola fiind permanent amenintata de
concurentii sai.
Adversarii sustinerii dezvoltarii industriale inaintau argumentul ca industrializarea s-ar face pe contul
dezvoltarii agriculturii si in detrimentul acesteia, acest lucru fiind demonstrat prin consecintele politicii
colbertiste in Franta. Contraargumentele aduse de List au fost urmatoarele:

Industria creeaza unelte si utilaje care, fiind utilizate in agricultura, ridica randamentul ei;

Industria creeaza noi locuri de munca pentru populatia agricola devenita suplimentara in urma
cresterii randamentului agriculturii;

Industria, utiliznd materie prima agricola, asigura o piata sigura pentru produsele agriculturii.

Deci, conchide List, prin dezvoltarea sa industria asigura att dezvoltarea agriculturii, ct si veniturile celor
preocupati de activitatea agricola sau industriala, pierderile de la preturile sporite in urma aplicarii masurilor
protectioniste fiind compensate intr-o masura mai mare de veniturile de la extinderea pietelor de desfacere.
n plus, prin industrializare se inlatura caracterul unilateral al economiei, ea capata un caracter complex, iar

forta productiva a muncii nationale creste considerabil, inlaturnd pericolul de a fi dezavantajata in

schimburile internationale si, cu att mai mult, de a fi subjugata economia nationala de alte tari.
2. Caracter temporar
n opinia lui List tipul politicii comerciale trebuie sa depinda de faza de dezvoltare a natiunii. Ea trebuie sa
fie liber-schimbista pentru a iesi din barbarie, dar inlocuita cu una protectionista in cazul tranzitiei de la
starea agricola la cea agroindustriala. Pe masura ce produsele nationale devin competitive fata de cele
straine, protectia statului devine inutila, politica comerciala fiind din nou orientata spre liber-schimbism.
n acceptie contemporana se poate mentiona ca pna ajung la un asemenea stadiu, tarile in dezvoltare trebuie
sa-si creeze propriile blocuri regionale, liberaliznd schimburile dintre ele si negociind in colectiv cu statele
avansate conditiile comertului si investitiilor.
3. Caracter educativ
Pentru a stimula producatorii autohtoni, populatia trebuie sa fie educata in spirit patriotic, cererea ei fiind
indreptata la produsele autohtone si nu la cele straine, chiar daca acestea din urma sunt mai bune sau ieftene.
Prin aceasta tara se va dezvolta in baza fortelor sale interne, asigurndu-si securitatea economica. De
mentionat ca acest spirit patriotic este prezent la natiunea germana pna in prezent, el asigurnd in mare
parte suprematia economica a Germaniei in cadrul Europei unificate.
Rezulta, deci, ca protectionismul este un pret pe care il suporta consumatorii intr-un termen scurt si
mediu de timp. Dar cum numai industria nationala devine competitiva, consumatorii incep sa
beneficieze de acest sacrificiu. Totodata, List pleda pentru importul masiv al competentelor straine si
reintoarcerea, prin intermediul primelor platite, a competentelor germane ce activeaza in exterior.
Putini au fost gnditori economisti care sa fi avut o asa mare influenta asupra derularii ulterioare a
evenimentelor cum a avut-o F.List. n a doua jumatate a sec. XIX programul sau economic a fost realizat in
practica de cancelarul Bismark, rezultatele lui constituind primul miracol german. Elemente ale acestui
program ramn a fi actuale si la inceputul sec. XXI. Cauzele acestei persistente in timp decurg, in primul
rnd, din hegemonismul economic, politic si militar al SUA, care isi impune lumii intregi viziunea sa asupra
ordinii mondiale, cum in sec. XVIII-XIX au facut-o Franta si Anglia. n al doilea rnd, liberalizarea pietelor
financiare a beneficiat speculatorii internationali, afectnd grav o serie intreaga de economii nationale. n al
treilea rnd, organizatiile financiare internationale ( FMI, BM ), prin finantare externa, tind sa dicteze
politicile economice ale statelor nationale recipiente, masurile propuse neaducnd obligatoriu prosperitate
natiunii, iar uneori soldndu-se chiar cu mari costuri economico-sociale.
Deci, in alcatuirea sistemului sau List nu pleaca de la invataturi culese din carti, ci de la dezvoltarea si
studierea vietii, de la cerintele majore ale dezvoltarii. Economia politica este conceputa ca o stiinta
experimentala, fapt prin care isi afirma optiunea nu spre abstractizare, ci spre empirism, optiune devenita
caracteristica pentru intreaga scoala istorica germana, la a carei intemeiere F.List si-a adus o importanta
contributie.

2. Evolutia scolilor istorice germane

Cea mai severa critica a metodologiei clasice vine din partea scolii istorice germane. De fapt, ea
intruchipeaza nu att domeniul istoric, ct cel economico-istoric, reprezentantii ei, spre deosebire de liberalii
clasici, incluznd in cmpul de cercetare a economiei politice pe lnga factorii economici si factori noneconomici. Prin aceasta ei au fost primii care au inceput studierea in context istoric a multitudinii
problemelor social-economice cu care se confrunta economiile nationale.

Ideile scolii istorice s-au consolidat in mod treptat, evolutia lor fiind marcata prin 3 etape succesive. Prima
etapa a cuprins perioada anilor 40-60 ai sec. XIX, primind denumirea de vechea scoala
istorica. Reprezentantii ei principali au fost Wilhelm Roscher (1817-1894), Bruno Hildebrand ( 18121978) si Karl Knies (1821-1894). A doua etapa revine anilor 70-90 ai sec. XIX, fiind denumita noua
scoala istorica. n cadrul ei se evidentiaza Gustav Schmoller(1838-1917) si Adolph Wagner(1835-1917).
A treia etapa s-a desfasurat in prima treime a sec. XX sub denumirea de tnara scoala
istorica. Principalii ei reprezentanti au fost Werner Sombart (1863-1941) si Max Weber(1864-1920).
Ideile scolii istorice germane au gasit sustinere att in tarile lipsite de statalitatea centralizata Germania,
Italia, Polonia, ct si in tarile mai inapoiate dupa nivelul lor de dezvoltare Rusia, SUA, Japonia.
Importanta vechii scoli istorice decurge din faptul ca prin critica doctrinei liberalismului clasic si a
primelor idei marginaliste aceasta scoala a generat marea controversa a metodelor din sec. XIX, prima
lovitura metodologica fiind data principiului universalismului dezvoltarii vietii economico-sociale.
Istoricienii vechi au atacat cosmopolitismul teoriei clasice, exprimat in concluzia formulata de J.B.Say:
Hotarele administrative ale statelor care inseamna totul pentru politicieni, sunt ceva putin semnificativ si
trecator pentru cei preocupati de economia politica. Forma de manifestare a cosmopolitismului erau legile
economice naturale, adica eterne si universale. Pretinsul universalism, considerau istoricienii, rezulta
dintr-o viziune mecanicista ingusta a vietii economice, unde totul poate fi explicat dupa principiul
cauzalitatii: daca pretul creste, trebuie numaidect sa existe o cauza, dar si un efect al acestui proces. nsa
viata economica este mult mai complexa pentru a fi prinsa in scheme stricte. Complexitatea ei decurge din
multitudinea factorilor si proceselor ce o influenteaza, inclusiv cei politici si psihologici.
n plus, legile fizice, sau legile naturii, sunt valabile oricnd si oriunde pentru ca lumea fizica este guvernata
de un sistem de regularitati fizice invariabile in spatiu si timp. Legile vietii economice, in schimb, difera in
functie de spatiu si timp, de cadrul institutional pe care economistul trebuie sa-l descrie scrupulos. Cum
anumite reactii chimice nu se produc dect in conditii specifice de temperatura si presiune, pe care chimistul
trebuie sa le indice exact, tot astfel si legile preturilor sau ale repartitiei veniturilor sunt diferite in cazul
cadrului institutional care guverneaza concurenta sau monopolul, mentionau istoricienii. Elemente
decisive ale cadrului institutional erau considerate particularitatile si traditiile nationale, psihologia nationala
si sistemul judiciar.
Deci, nu pot exista legi unice pentru toate natiunile, dupa cum nu poate fi cusut un costum dupa o masura
universala.
Imposibilitatea universalismului in stiintele economice determina necesitatea aplicarii in cercetare a metodei
istorice, dat fiind faptul ca circumstantele similare apar doar in timpul unei singure perioade istorice. Istoria
se repeta, dar niciodata nu se repeta la acelasi nivel, mai ales daca evenimentele in cauza sunt de importanta
istorica si daca exercita o influenta durabila asupra societatii. Pornind de la aceasta, W.Roscher in lucrarea
Initiere in cursul de economie politica utiliznd metoda istorica (1843) mentiona ca scopul nostru este o
expunere a ceea ce popoarele au gndit, au voit si au slujit in domeniul economic, ceea ce au urmarit si ceea
ce au obtinut, de ce au urmarit si de ce au dobndit anumite lucruri. Un popor nu este numai o masa de
indivizi care traiesc astazi. Cine doreste sa cerceteze viata economica nu se poate multami numai cu
observarea conditiilor economice actuale Cercetarea faptelor economice din trecutul istoric trebuie sa
completeze consideratiunile teoretice, iar aceste consideratiuni trebuie sa-si gaseasca verificarea lor tocmai
in aceste fapte istorice.
Aceasta idee a fost sustinuta de A.Muller, care considera ca un adevarat economist este doar acela care, pe
lnga economie, mai cunoaste bine istoria si cultura poporului sau, precum si de B.Hildebrand, prin
definirea economiei ca stiinta a legilor dezvoltarii istorice a natiunii.
Economistii noii scoli istorice, membri ai Uniunii politicii sociale au mai fost denumiti catedersocialisti, adica socialisti formati in cadrul catedrelor profesorale. Prin promovarea ideii concilierii ordinii
si libertatii socialismul de catedra se afla in opozitie att fata de liberalii clasici promotori ai principiului

laisser faire, ct si fata de marxisti promotori ai revoltelor si revolutiilor. Conservatismului si revolutiei ei

opuneau reformarea evolutiva a societatii. Astfel, G.Schmoller recunostea conflictul de clasa intre capitalisti
si proletari, insa concepea monarhia si birocratia drept forte capabile sa neutralizeze efectele luptei de clasa.
Legislatia sociala, incheierea contractelor colective de munca, sustinerea paturilor vulnerabile iata, in
opinia lui, conditiile unei paci durabile in societate.
Egoismul si hedonismul agentului economic a fost cea de-a doua tinta a atacurilor scolii istorice. A face
din egoism o virtute si din interes singurul imbold care-l determina pe individ sa activeze echivaleaza, in
conceptia istoricilor, cu a fi adept al unei viziuni imorale. Spiritul mercantil nu este, in opinia lor, dominanta
activitatii si comportamentului uman, individul fiind animat si de alte mobiluri foarte variate. Astfel,
A.Wagner a propus conceptul celor 5 mobiluri primordiale ale activitatii umane:

Cautarea cstigului personal si teama de saracie;

Spiritul de recompensa si teama de pedeapsa;

Sentimentul onoarei, consideratiunii si teama de rusine si dispret;

Placerea ce o acorda munca prin sine-insusi si rezultatele aduse, teama urmarilor inactivitatii;

Morala interna si destinul datoriei, teama de remuscari.

Cea de-a treia acuza se refera la abuzul de abstractie in cercetarile liberalilor clasici, in special la
Ricardo, el transformnd economia politica dintr-o stiinta a realului intr-una de conflict. n locul acestor
abstractii economistii istoricieni, indeosebi G.Schmoller, plaseaza faptul concret, declarnd ca fenomenele
economice trebuie observate si descrise asa cum se prezinta ele la prima vedere, fara a face multa filozofie
in jurul lor si a trage din ele anumite concluzii de caracter general. Prin aceasta a fost readus in cercetare
procedeul inductie, iar economia politica a fost declarata ca stiinta a fenomenelor economice.
Urmatorul pas in cercetarile empirico-teoretice l-a efectuat la inceputul sec. XX tnara scoala istorica
germana, reprezentata indeosebi de W.Sombart si M.Weber.
Lui Sombart recunoastere mondiala i-a adus lucrarea Capitalismul contemporan ( 1907), acest tip de
organizare a vietii economice fiind apreciat de el ca una din cele mai marete creatii ale spiritului uman. n
fond, Sombart considera necesara caracteristica evolutiei sistemului economic nu doar sub aspect tehnic al
perfectionarii factorilor de productie, ci dintr-un triplu aspect: al spiritului, formei, substantei.
Spiritul era conceput ca motivatia fundamentala a activitatii economice, ceva inradacinat in relatiile
economico-sociale, in deprinderile si obiceiurile poporului dat; forma ca totalitatea institutiilor si
organizatiilor economice, politice, juridice, socio-culturale care determina limitele activitatii economice in
relatiile dintre agentii economici; substanta ca totalitatea factorilor cu ajutorul carora se produc si se
transforma bunurile. n dependenta de aspectele concrete ale acestor trei componente, Sombart delimiteaza 5
sisteme economice:
1. Sistemul economic natural
Spiritul il constituie tendinta spre autoasigurare; organizatia de baza feudalul care, prin puterea sa
decizionala, repartizeaza lucrul si produsul creat; factorii de productie sunt rudimentari, cu un randament
extrem de scazut.
2. Sistemul economic mestesugaresc

Spiritul constituie satisfacerea nevoilor orasenilor, profitul fiind limitat datorita reglementarii existente;
organizatia de baza o reprezinta breslele mestesugaresti si ghildele comerciale; factorii de productie sunt
putin productivi, deoarece productia se efectueaza cu precadere la comanda si pentru o piata limitata.
3. Sistemul economic capitalist
Spiritul se formeaza din setea de cstig, rationalitate si virtutile burgheze generate de religie; organizatia de
baza o reprezinta antreprenoriatul care combina factorii de productie si repartizeaza veniturile; factorii de
productie sunt in permanenta dezvoltare, deoarece in permanenta modificare sunt nevoile.
4. Sistemul economic colectiv
Spiritul devine atingerea egalitatii in productie, venituri si satisfacerea nevoilor; organizatia principala este
statul care determina toate aspectele productiei, repartitiei si a schimbului; factorii de productie sunt
dezvoltati, insa pe parcursul timpului ritmul dezvoltarii lor devine tot mai lent.

5. Spiritul economic corporatist

Spiritul are functia de a elimina anarhia capitalista dar, totodata, de a evita dictatura colectivista; organizatia
de baza o constituie corporatia si statul care o orienteaza; factorii de productie sunt bine dezvoltati.
De la Sombart estafeta spiritului capitalist a fost preluata de M.Weber prin lucrarea Etica protestanta si
spiritul capitalist ( 1904). Weber concepea societatea capitalista ca expresie concentrata a rationalitatii
economice, ea fiind bazata pe:

Religie rationala protestantism;

Cunoastere rationala stiinta;

Drept rational coduri civile;

Gestiune publica rationala efectuata de birocrati profesionisti;

Organizare rationala a firmelor orientare spre maximizarea profitului.

Dogma centrala a protestantismului, in expresie economica, era cerinta ca veniturile sa nu fie cheltuite pe
veselii si cumpararea obiectelor de lux, ci indreptate spre majorarea proportiilor afacerilor, prosperitatea lor
fiind explicata ca semn al bunavointei divine si, totodata, ca obligatie religioasa urmata de munca asidua si
autodisciplina.
Prin demersul sau istoricii au adus contributii importante la studiul mecanismelor de functionare ale pietelor
nationale. nsa punerea accentului pe inductie, refuzul de la abstractizari si, deci, de la principii generale si
legitati economice au impiedicat formarea unei teorii economice integre, initiativa in acest domeniu fiind
preluata de reprezentantii doctrinei neoclasice.
Concluzii

Doctrina dezvoltarii nationale a fost o reactie a natiunilor mai tinere si slab dezvoltate fata de teoria
cosmopolita si politica liber-schimbista a liberalilor clasici.

Daca liberalii clasici studiau repartitia veniturilor intre clase in interiorul natiunii, F.List si-a
concentrat atentia asupra repartitiei veniturilor intre natiuni.

Analizele pe care le-a efectuat List sunt cele ale mecanismului de dezvoltare economica, rezultata
din aplicarea fortelor productive.

Fortele productive, in viziunea listiana, cuprind totalitatea fortelor naturale, materiale si

institutionale, capabile sa creeze bogatia si prosperitatea natiunii.

F.List se pronunta pentru interventia directa a statului prin crearea conditiilor necesare dezvoltarii
fortelor productive.

Politica pe care o recomanda List este cea a protectionismului vamal care, stimulnd dezvoltarea
tinerii industrii, asigura reducerea inapoierii economice fata de tarile mai dezvoltate si transformarea
Germaniei intr-o natiune normala.

List a fost primul care a inceput sa utilizeze exemple cu caracter istoric in calitate de argumente
economico-politice.

n viziunea scolii istorice germane economia politica este o stiinta care trebuie sa serveasca interesele
natiunii, fiind declarata suprematia interesului national fata de cel individual.

Istoricienii recunosteau nu actiunea legilor naturale, ci a celor istorice, adica conditionate de spatiul
si timpul in care actioneaza.

Reprezentantii scolii istorice au evaluat impactul asupra economiei att a factorilor economici, ct si
non-economici geografici, istorici, mentali, formnd bazele unor asa stiinte interdisciplinare ca
geografia economica, istoria economica, sociologia economica, psihologia economica.

Tema 7. Doctrina liberalismului neoclasic: -revolutia

marginalista
1. Revolutia marginalista punct de prnire a doctrinei neoclasice
Pentru istoria stiintei este ceva obisnuit de a delimita clasicul de contemporanul, acest hotar in stiinta
economica fiind stabilit prin revolutia marginalista din anii 70 a sec. XIX.
n aceasta perioada in teoria economica au intervenit schimbari care au provocat o revedere radicala a
obiectului, metodelor de cercetare si chiar a denumirii teoriei economice. ncepnd cu A.Marshall, in tarile
anglo-saxone termenul depolitical economy a fost inlocuit cu cel de economics, dupa analogie
cumatematics si phisics (pentru a atribui stiintei economice un caracter exact si nu descriptiv sau
revolutionar). Rezultatele comportamentului rational (maximizator ) si a situatiilor de echilibru, utilizarea
marimilor marginale in domeniul productiei, repartitiei, schimbului si consumului au permis economistilor,
interesati de diverse probleme, sa gaseasca un limbaj comun.

Aceste schimbari au reprezentat o reactie intelectuala fata de liberalismul clasic, primind denumirea de
revolutie marginalista. Ce a determinat aparitia ei?
Rolul contextului istoric pare a fi putin semnificativ. Desi revolutia marginalista s-a desfasurat in perioada
celei de-a doua revolutii industriale, este dificil de a gasi careva paralele semnificative intre ele. Factorul
decisiv a fost , mai degraba, profesionalizarea stiintei economice. Anume in aceasta perioada in toate
centrele universitare au fost deschise catedre economice specializate, economia devenind una din
disciplinele obligatorii de studiu. Totodata, au aparut organizatii profesionale ale economistilor (American
Economic Association, Royal Economic Society ) in SUA si Anglia si o multitudine de reviste, prestigioase si
astazi ( Economic Journal, Journal of Political Economy, American Economic Review ), aceasta accelernd
difuzarea cunostintelor si a cercetarilor economice la nivel international.
Cronologic, inceputul revolutiei marginaliste este marcat prin aparitia aproape simultana a trei lucrari
fundamentale : Teoria economiei politice(1871) a lui J.S. Jevons, Bazele economiei politice(1871) a lui
K. Menger siElemente de economie politica pura(1874) a lui L. Walras. Desi aceste trei opere au aparut
independent una de alta in trei tari cu conditii social-economice si traditii spirituale foarte diferite ( Anglia,
Austria, Elvetia ), toate ele au avut o unica orientare teoretica principial noua, ce le-a permis urmasilor de a-i
califica pe autorii lor ca initiatori ai revolutiei marginaliste.
De mentionat ca ideile lor nu au avut un larg ecou in rndul colegilor economisti. Deoarece noile lucrari
teoretice se ciocneau cu dificultati in procesul traducerii, iar reuniuni internationale ale economistilor inca
nu se convocau, Jevons, Menger si Walras timp indelungat nu stiau de existenta reciproca, contemporanii
concepndu-i ca cercetatori izolati. i numai la mijlocul anilor 80 ai sec. XIX, datorita eforturilor active ale
discipolilor lui Menger si Walras, precum si a lui A. Marshall, marginalismul a inceput sa cucereasca
pozitiile dominante in gndirea economica, fiind puse fundamentele doctrinei neoclasice.
Denumirea de neoclasica, data doctrinei, are o semnificatie dubla. Pe de o parte, ea denota unele elemente
de continuitate cu liberalii clasici, iar pe de alta parte ruptura dintre ei.
Catre elementele de continuitatepot fi mentionate urmatoarele:
1. individualismul metodologic, conform caruia fenomenele si procesele economice erau explicate
prin comportamentul indivizilor liberi, societatea fiind conceputa ca o suma a acestor indivizi;
2. concurenta perfectacaconditie indispensabila a desfasurarii activitatii economice;
3. ideea autoreglarii economieiprin mecanismul flexibil al preturilor;
4. interventia minimala a statului in economie.
n calitate de deosebiri, sau rupturi teoretice, putem evidentia urmatoarele:

Obiect de studiu deosebit

Spre deosebire de reprezentantii liberalismului clasic, pentru care problema centrala de cercetare o constituia
bogatia si caile ei de crestere, neoclasicii plaseaza in centrul atentiei problema alocarii eficiente a
resurselor disponibile,fapt ce rezulta din cresterea si diferentierea considerabila a nevoilor umane in urma
dezvoltarii procesului de productie. Categorii centrale de studiu devin raritatea si echilibrul economic.

Subiecti de studiu diferiti

Daca la clasici subiectii de studiu erau prezentati prin clasele sociale, ale caror interese erau deseori opuse,
pentru neoclasici subiectii studiului devin cei care totdeauna au existat, exista si vor exista consumatorii si
producatorii.Interesele lor sunt interdependente: ceea ce produc unii consuma altii, ceea ce prefera unii

produc altii, iar comportamentul lor este maximizator - maximum utilitate pentru consumatori si maximum
profit pentru producatori.

Abordari diferite a substantei si marimii valorii marfurilor

Abordarea marginalista a valorii era opusa abordarii liberalilor clasici. Acestia din urma deduceau valoarea
din cheltuielile de munca trecuta, evalund-o din partea ofertei. nsa pe masura aprofundarii diviziunii
muncii cuantificarea valorii prin munca s-a ciocnit de greutati. Munca a devenit mai scumpa si mai rara,
fiind substituita tot mai mult de factorul capital. Deosebit de complicata s-a dovedit a fi compararea muncii
simple cu cea complexa, a muncii vii cu cea materializata.
Aceste greutati i-au determinat pe marginalisti sa revina la paradoxul lui A. Smith (apa are o utilitate mare,
dar o valoare de schimb mica, pe cnd diamantul, avnd o utilitate mica, poseda o valoare mare). Explicatia
pe care o dadeau paradoxului decurgea din faptul ca nu este corect de a se orienta la utilitatea tuturor
resurselor de apa si diamante, ci doar la utilitatea pe care o aduce o anumita cantitate din ele. Cu ct o mica
cantitate de bun este mai utila, cu att valoarea lui este mai mare. n pustiu, in situatii critice, calatorul
pretuieste mult mai mult sticla de apa dect inelul din diamant de pe degetul sau. Astfel, de la teoria
valoare-munca s-a trecut la teoria valoare-utilitate, valoarea fiind apreciata din partea cererii viitoare
a consumatorului.

Abordari diferite a repartitiei veniturilor

Opusi in problema valorii, clasicii si neoclasicii au viziuni diferite si in problema repartitiei. n timp ce
reprezentantii clasici trateaza veniturile capitalistilor si a proprietarilor funciari ca reduceri din valoarea
creata de muncitori, neoclasicii concep aceste venituri, inclusiv salariile, ca remunerare a serviciilor
productive. Inovatia lor majora consta in aplicarea principiului marginal la analiza repartitiei, ei sustinnd
ca preturile serviciilor productive sunt proportionale productivitatii marginale a factorilor de
productie.

Metodologia diferita de cercetare

Marginalistii erau interesati nu de aspectul dinamic al sistemului economic, ci de cel static, nu de faptul cum
se schimba economia, ci de cel cum ea functioneaza.
Mai mult ca att, in cercetarile sale ei erau preocupati de studierea conditiilor ce determina formareasituatiei
statice de echilibru, situatie rezistenta la schimbarile de scurta durata a variabilelor economice.
Daca liberalistii clasici se limitau, in calculele lor, la utilizarea valorilor medii si totale, arsenalul analitic
marginalist devine mult mai variat,locul central revenindu-le marimilor marginale ( care indica sporul
unitar suplimentar al variabilelor economice). Prin intermediul indicatorilor marginali (utilitate marginala,
produs marginal, cost marginal, productivitate marginala) se concretiza principiul maximizarii functiilor:
daca sporul unei unitati suplimentare a bunului consumat sau produs nu conduce la cresterea utilitatii sau
profitului total, situatia indica o stare de echilibru, ea fiind considerata optimala.
Principiul maximizarii a permis de a trata problemele economice ca probleme de gasire a extremelor, de a
utiliza calculul diferential si alte instrumente ale analizei matematice. Cu acest prilej marginalistii deseori
aduceau drept argument metodologic citatul lui I. Kant: orice suma de cunostinte se transforma in
veritabila stiinta doar in masura in care utilizeaza instrumentarul matematic. De aceea, incepnd cu
aceasta perioada, economistii incep sa fie divizati in literati, care efectueaza analiza calitativa a
fenomenelor si proceselor economice, si matematicieni, care se axeaza pe analiza cantitativa.
Pornind de la aceste particularitati,nucleul
urmatoarelepostulate fundamentale:
1. preferintele indivizilor sunt stabile;

teoretic

dural

doctrinei

neoclasice

include

2. indivizii poseda totalitatea informatiilor despre conditiile pe piata;

3. indivizii efectueaza alegerea in mod rational;
4. piata in permanenta tinde spre echilibru.
Se cere, insa, de mentionat ca pretul platit pentru aceste schimbari metodologice s-a exprimat in
abstractizarea excesiva a cercetarilor si simplificarea radicala a comportamentului uman, individul fiind
conceput ca un simplu maximizator rational.
Sub aspect institutional, revolutia marginalista si prima etapa de dezvoltare a doctrinei neoclasice s-a
exprimat in formarea, in anii 1870 1914, a trei scoli teoretice universitare. Carl Menger a devenit
fondatorul scolii austriece (de la Viena), dezvoltata ulterior de Eugen von Bohn-Bawerk si Fredrich von
Vieser. coala elvetiana ( de la Lausanne) a fost creata prin eforturile lui Leon Walras si a discipolului
sau Wilfredo Pareto.Cea mai diversificata, insa, a fostscoala anglo-americana. DupaWilliam Stanley
Jevons, profesor al universitatilor din Mancester si Londra, traditiile ei au fost continuate de profesorul
universitatii din Cambridge Alfred Marshall si a profesorului universitatii din Columbia John Bates Clark.
Posednd trasaturi specifice, aceste scoli merita un studiu separat.

2. Scoala austriaca subiectiva

coala austriaca s-a format la Universitatea din Viena, la catedra pe care multi ani a condus-o Carl Menger.
Particularitatile ei metodologice pot fi caracterizate prin urmatoarele momente:

Individualism metodologic extrem de riguros

Reprezentantii austrieci au pus la baza teoriei lor metoda robinsonadei, care plaseaza in centrul
cercetarilor comportamentul economic al unui individ izolat a lui Robinzon. Trasaturile caracteristice
gospodariei acestuia sunt extinse, ulterior, asupra economiei in ansamblu.

Subiectivism consecvent

Valoarea de schimb a bunurilor de consum este considerata a fi dedusa de consumatori in mod subiectiv,
reiesind din importanta pe care ei o atribuie acestor bunuri. Iar valoarea de schimb a bunurilor productive era
determinata de aprecierile subiective ale valorii bunurilor de consum produse cu ajutorul acestor bunuri
productive.

Analiza cauzala si caracter discret al cercetarii

Austriecii dadeau preferinta analizei cauzale si nu celei functionale. Spre deosebire de celelalte curente
marginaliste, ei se opuneau divizarii infinite a bunurilor (nu intmplator in calitate de exemplu a bunului
schimbat la ei figurau caii bun indivizibil, in timp ce Marshall opera cu ceaiul bun perfect divizibil). Ca
urmare, considerau ei, este posibila doar scala discreta a cererii si ofertei si, deci, nu poate exista un singur
punct care ar indica pretul de echilibru. Exista doar intervalul in care acest pret se stabileste.

Refuzul de la utilizarea instrumentarului matematic de analiza

Marginalismul austriac este pur verbal, fara formule si diagrame. i nu pe motivul ca reprezentantii acestei
scoli nu posedau suficiente cunostinte in domeniul matematicii. Ei tindeau sa reprezinte postulatele lor
teoretice intr-un mod maximal realist, cuvntul fiind considerat mai concret dect schema.
2.1. Ultra-individualismul lui Carl Menger

Conceptul cu privire la nevoi si bunuri

Categoria de baza de la care porneste cercetarea lui Menger este nevoi umane. Ele apar, in viziunea lui, ca
reactie a gradului de adaptare a organismului uman la mediul ambiant. n cazul cnd exista discordante intre
om si mediu apar insatisfactii, care genereaza nevoi. i doar satisfacerea acestor nevoi restabileste echilibrul
pierdut. Deci,nevoile, in opinia lui Menger, reprezinta niste dorinte umane nesatisfacute.
Anume nevoile transforma produsele in bunuri (categorie nou introdusa de Menger in cercetare, pna la el
fiind utilizate notiunile de produs si marfa). Bunurile sunt definite caproduse care satisfac o anumita
nevoie umana. Deci, ca un produs sa se transforme in bun este necesara prezenta a 4 conditii de baza:
1. sa existe o anumita nevoie;
2. sa fie prezent un produs care ar putea satisface aceasta nevoie;
3. omul sa cunoasca capacitatea produsului dat de a satisface nevoia data;
4. omul sa poata dispune de produsul dat pentru satisfacerea nevoii date.
Moment important in conceptul referitor la bunuri este delimitarea lor in bunuri de rangul I, care satisfac in
mod nemijlocit nevoile umane, si bunuri de rang superior(II, III etc.), care servesc la producerea
bunurilor de rangul I, satisfacnd nevoile umane in mod indirect. Spre exemplu, explica Menger, pinea este
un bun de rangul I deoarece ea satisface direct nevoia noastra in alimentatie, faina este un bun de rangul II
deoarece serveste ca materie prima la producerea pinii, iar grnele si morile sunt bunuri de rangul III
deoarece reprezinta conditii pentru producerea fainii.
Bunurile de diferite ranguri sunt in strnsa interdependenta. Daca, din careva motive, nevoia in bunurile de
rangul I dispare ( spre exemplu in tutun ), toate plantatiile, utilajele, bratele de munca necesare producerii
tutunului inceteaza de a mai fi necesare, deci de a mai fi bunuri. i invers: daca dispare careva din bunurile
complementare de rangurile superioare, devine imposibila producerea bunurilor de rangul I, deci devine
imposibila satisfacerea nevoii.
Transformarea bunurilor de rang superior in bunuri de rangul I (obtinerea veselei din metal, a pinii din
grne, a articolelor vestimentare din bumbac ) necesita timp, pe care Menger il denumeste perioada de
productie. Ea devine din ce in ce mai indelungata pe masura cresterii etapelor de transformare a bunurilor
productive in bunuri de consum. Iar aceasta genereaza greseli si inexactitati, mentiona Menger. n plus,
creste numarul populatiei si se diversifica nevoile ei, se epuizeaza resursele economice. Ca urmare,
majoritatea bunurilor propuse pe piata sunt intr-o cantitate insuficienta fata de nevoi. Bunurile, nevoile in
care depasesc cantitatile lor disponibile intr-o perioada determinata de timp au fost calificate de
K.Menger ca bunuri economice.Anume in cazul lor omul face alegere intre diferitele nevoi care se cer a fi
satisfacute si cele care pot ramne nesatisfacute. Celelalte bunuri, a caror cantitati disponibile intr-o
perioada determinata de timp depaseste nevoile in eleau fost calificate ca bunuri noneconomice( libere in acceptiunea contemporana). Menger nu excludea faptul ca pe masura dezvoltarii
societatii umane cercul acestor bunuri va deveni tot mai restrns.
ntruct numai bunurile economice sunt apropriate, numai ele poseda valoare, afirma Menger.
Conceptul valorii bunurilor.
Valoarea unui bun, sustinea K.Menger, este importanta pe care acesta o prezinta pentru om. Dar cum poate fi
cuantificata marimea acestei valori ? n conformitate cu 2 factori:

subiectiv ce loc in ierarhia nevoilor ocupa nevoia satisfacuta de bunul dat;

obiectiv cte unitati de bun, care satisfac nevoia data, se afla la dispozitia noastra.

Aceasta teza este ilustrata de Menger prin intermediul faimosului sau Tablou alsatisfactiilor(tab.1).Cifrele
pe orizontala denota ierarhia nevoilor: I nevoia in alimentatie, cea mai importanta pentru om; II nevoia
in vestimentatie, mai putin importanta comparativ cu prima; III nevoia in adapost, mai putin importanta
comparativ cu cea de-a doua; X cea mai putin importanta nevoie. Cifrele pe verticala semnifica gradul de
satisfactie pe care il aduce consumul fiecarui bun suplimentar, exprimat in indici conventionali (aceasta
reprezentare primind denumirea de cuantificare cardinala).
Analiza tabelului denota ca pe masura cresterii cantitatii bunurilor consumate gradul de satisfactie a nevoii
descreste, adica utilitatea pentru om a fiecarui bun consumat suplimentar devine tot mai mica. Deci,
marimea valorii bunului este determinata de marimea ofertei lui, sau de raritatea lui: cu ct oferta bunului
este mai mica, adica bunul este relativ mai rar, cu att valoarea acestui bun este mai mare, si invers.
Alta concluzie care rezida din viziunea lui Menger consta in faptul ca valoarea bunului nu este o calitate
intrinseca a bunului, ci doar un rationament cu privire la importanta bunului destinat satisfacerii unei
anumite nevoi umane. n calitate de rationament ea nu poate exista dect in constiinta umana, si nu in viata
reala. ntruct importanta diferitor nevoi pentru diferiti indivizi este diferita, rezulta ca valoarea aceluiasi
bun pentru diferiti indivizi este diferita. Anume aceste concluzii majore i-au atribuit scolii fondate de
Menger calificativul de scoala austriaca subiectiva.
Pornind de la faptul ca consumatorul se orienteaza la maximizarea satisfacerii nevoilor sale cu veniturile
disponibile el, in opinia lui Menger, isi va repartiza venitul de asa maniera inct sa satisfaca nevoile de egala
intensitate. Astfel, daca pretul unei unitati din fiecare bun este de 1 u.m., venitul disponibil al
consumatorului fiind de 10 u.m. el, in alegerea sa, se va opri la indicele 7, varianta aleasa permitndu-i sa-si
satisfaca nevoia prin consumul a 4 bunuri ce satisfac nevoia I, a 3 bunuri nevoia II, a 2 bunuri nevoia III
si a 1 bun nevoia IV.
Aceste reflectii se refera la bunurile de gradul I, adica la bunurile de consum. Dar cum poate fi
apreciatavaloarea bunurilor productive, sau de grade superioare? Deoarece ele servesc pentru
producerea bunurilor de gradul I valoarea lor, conchide Menger, depinde de valoarea acestora din
urma, dat fiind faptul ca scopul activitatii economice este satisfacerea nevoilor umane.
Conceptul cu privire la schimbul bunurilor.
Ce va sta la baza schimbului utilitatea cea mai mare sau cea mai mica ? Marginalistii considerau ca
utilitatea cea mai mica marginala, individul fiind predispus sa schimbe pe un bun strain, necesar lui, bunul
personal cel mai putin important pentru dnsul. Deci, schimbul este avantajos pentru ambii contragenti,
dar fiecare obtine prin schimb mai mult dect ofera. Aceasta devine posibil datorita faptului ca fiecare
vine pe piata cu evaluarile sale subiective.
Deci, schimbul bunului X pe bunul Y va avea loc in conditiile cnd individul A apreciaza bunul X mai mult
dect bunul Y, iar individul B apreciaza mai mult bunul Y dect bunul X. Acest schimb va continua pna la
momentul cnd valorile relative ale acestor doua bunuri pentru ambii indivizi se vor egala, indivizii ne mai
fiind incitati la schimbul bunurilor de importanta egala. Prin urmare, proportiile de schimb ale bunurilor
sunt determinate de valoarea subiectiva atribuita bunurilor.
Dar la ce pret se efectueaza schimbul ? Pentru a raspunde la aceasta intrebare K. Menger studiaza formarea
pretului in cazul schimbului ocazional, a concurentei unilaterale si bilaterale.
Cazul schimbului ocazional (un vnzator si un cumparator)

Daca puterea economica a indivizilor aflati in schimb reciproc si experienta lor de schimb sunt egale,
raportul de schimb se stabileste, in opinia lui Menger, la nivelul mediu al aprecierilor lor individuale. Astfel,
daca individul A apreciaza valoarea a 40 l de vin in 100 kg pine, iar individul B in 80 kg, raportul de
schimb se va stabili la nivelul 40 l de vin = 90 kg de pine.
Cazul concurentei unilaterale (un vnzator si mai multi cumparatori)
Aceasta situatie este analizata sub aspect dublu. Daca bunul schimbat este indivizibil (cal), pretul lui se
stabileste intre aprecierile vnzatorului si a cumparatorului cel mai puternic, gata sa ofere pentru cal cea mai
mare cantitate de pine. Daca, insa, bunul este divizibil ( se vnd mai multi cai ), repartitia lui intre diferiti
cumparatori se supune unor legitati mai complexe, aceasta fiind reprezentat in tab.2:
Tabela denota ca primul cumparator este gata sa schimbe 1 cal pe 80 kg pine, al doilea pe 70 kg, etc. n
cazul cnd vnzatorul schimba un cal, acest cal va reveni cumparatorului A1 , la raportul cuprins intre 70 si
80 kg. Daca pe piata sunt propusi 3 cai, doi din ei vor fi vnduti cumparatorului A1, iar al treilea
cumparatorului A2 la raportul cuprins intre 60 si 70 kg. Deci, raportul si pretul se afla intre aprecierile
celui mai slab cumparator participant la tranzactii si celui mai puternic cumparator ramas in afara ei.
n cazul schimbului bazat pe concurenta bilaterala situatia anterioara se repeta, deosebindu-se doar prin
faptul ca caii apartin mai multor cumparatori, mecanismul stabilirii raportului de schimb fiind identic.
2.2. Contributiile teoretice ale lui E. von Bohm-Bawerk
Principiul utilitatii marginale.
Bohm-Bawerk, considerat cel mai important reprezentant al scolii austriece, a expus mai clar si exact esenta
principiului utilitatii marginale, aplicnd in cercetarile sale metoda robinsonadei.
Sa ni-l inchipuim pe Robinzon, mentiona el, pe o insula stncoasa cu un izvor de apa potabila. Sa
presupunem ca nevoile lui zilnice in apa se repartizeaza in felul urmator: l litru pentru a-si potoli setea, 2 litri
pentru alimentatie, 5 litri pentru a ingriji gradina, 10 litri pentru spalatul rufelor si efectuarea lucrarilor
gospodaresti si ultimii 2 litri pentru stropirea florilor. Deci, nevoile zilnice in apa alcatuiesc 20 litri.
Sa presupunem, continua Bohm-Bawerk, ca izvorul il asigura zilnic cu 100 litri de apa. Care va fi in aceste
conditii valoarea unui litru de apa? Ea va fi egala cu zero, deoarece pierznd 1litru, el va avea la dispozitia
sa alte 99 litri, aceasta depasind cu mult totalitatea nevoilor sale. i daca pe insula va aparea Vinerea,
Robinzon nu va avea nici un motiv economic de a-i impune o plata pentru consumul apei potabile.
Sa presupunem, acum, ca in urma unei secete dure izvorul a secat considerabil, oferta zilnica de apa
alcatuind doar 20 litri. Robinzon si in acest caz isi satisface totalitatea nevoilor, insa pierderea macar a unui
litru de apa genereaza anumite pierderi: florile vor primi mai putina apa si vor incepe sa se usuce. Daca va
aparea Vinerea insetat, Robinzon ii va permite acestuia sa-si potoleasca setea, insa deja nu gratuit, ci contra
unui bun cu o valoare pentru Robinzon nu mai mica dect florile care s-au uscat.
Cu ct izvorul va seca mai mult, cu att mai simtitor pentru Robinzon va deveni fiecare litru pierdut de apa.
Pierznd 10 litri, Robinzon va fi nevoit sa umble murdar, pierznd alte 5 litri el va fi lipsit de legume si
fructe, ulterior intervenind chiar problema supravietuirii. i la fiecare litru Robinzon va cere de la Vineri o
plata crescnda, pna cnd nimic in lume nu-l va impune sa se lipseasca de ultimul litru de apa.
Deci, valoarea unitatii de bun este determinata de gradul de importanta a nevoii care este satisfacuta cu
ajutorul acestei unitati. Primul litru de apa are o valoare infinit de mare. O valoare considerabila au si
urmatorii litri, insa aceasta valoare este in descrestere pna la limita cnd ea devine nula.

Totodata este evident ca primul litru de apa nu se deosebeste cu nimic de toti ceilalti litri. Unitatile identice
de bun nu pot avea o valoare diferita, deoarece fiecare unitate poate fi substituita cu alta. Deci,valoarea
bunului este determinata de valoarea ultimei unitati a bunului disponibil, sau, cu alte cuvinte, de
utilitatea lui marginala. Daca consumatorul va pierde o unitate din bunul posedat, el va refuza de la
satisfacerea celei mai putin importante nevoi.
Principiile schimbului.
La Bohm-Bawerk schimbul se baza pe aceleasi principii ca si la Menger, insa el opera cu categoria pret si
nu troc.Astfel, mentiona el, pe vnzator il intereseaza limita inferioara a pretului, care ii recupera costul de
productie si ii aduce un anumit venit. Pe cumparator, insa, il intereseaza limita superioara a pretului, care nu
depaseste capacitatea lui de cumparare. La intersectia acestor interese se formeaza nivelul pretului de piata,
el exprimnd egalitatea utilitatilor marginale. Aceasta sugestie Bohm-Bawerk a exprimat-o prin urmatorul
exemplu de pe piata de cai:
Datele tabelului denota ca daca pe piata se intlnesc primul cumparator cu primul vnzator, pretul se va
stabili in limita 300-100 u.m. n cadrul acestui interval, daca pretul se va opri la nivelul 115 u.m., tranzactia
va fi realizabila, insa cstigul cumparatorului ( 185 u.m.) va depasi cu mult pe cel al vnzatorului ( 15 u.m. ).
La acest pret sa cumpere cai ar dori toti cumparatorii, insa sa-i vnda ar fi de acord doar primii doi vnzatori.
Acest pret injust genereaza concurenta cumparatorilor, determinnd majorarea pretului. La pretul de 225
u.m. doresc a vinde cai 6 vnzatori, pe cnd sa-i cumpere doar 4 cumparatori. Concurenta vnzatorilor, in
acest caz, va cobori pretul de vnzare.
n urma ajustarii doleantelor cumparatorilor si a vnzatorilor, cele mai mici divergente se stabilesc in
intervalul pretului 210-215 u.m. n interiorul acestui interval si se va forma pretul tranzactiei.
n baza acestui model, Bohm-Bawerk propune doua principii majore ale schimbului:
1. Cu ct numarul agentilor pe piata este mai mare, cu att limitele intervalului de formare a
pretului sunt mai inguste.
2. Pretul se formeaza din interactiunea marimilor marginale a utilitatii maximale pentru
cumparator si a pierderilor minimale pentru vnzator.
Teoria capitalului si a dobnzii.
Aceasta teorie reprezinta cea mai importanta si originala contributie a lui Bohm-Bawerk la dezvoltarea
stiintei economice. Prin aceasta teorie el a incercat sa demonstreze ca dobnda la capital este o categorie
vesnica si nu una legata de relatiile de exploatare, cum considerau reprezentantii doctrinei socialiste.
Pentru Bohm-Bawerk exista doi factori de productie originali pamntul si munca, originalitatea lor fiind
bazata pe faptul ca oferta lor este determinata de alti factori dect cei economici (naturali si demografici).
Capitalul, ca factor de productie, are o alta origine, el fiind produs al combinarii factorilor originali cu
factorul timp.
Ideea centrala a teoriei se reduce la faptul ca capitalul majoreaza productivitatea factorilor de productie
originali prin utilizarea metodelor de productie ocolite. Exemplul care explica aceasta afirmatie este
urmatorul: omul poate prinde peste in mod nemijlocit, utiliznd doar bratele sale. nsa cheltuind ceva timp el
poate confectiona o undita, care ii va ajuta sa sporeasca cantitatea de peste prins. Cheltuind o noua portiune
de timp, el poate confectiona o plasa, care va spori si mai mult randamentul eforturilor depuse. Cu ct
ansamblul momentelor intermediare este mai mare, adica cu ct este mai prelungit ocolisul, cu att
productivitatea sub aspect cantitativ si valoric a factorilor de productie originali este mai mare. Deci, capital

sunt bunurile intermediare care, prin cheltuieli de timp, au menirea de a face mai productiv procesul de
productie.
Pornind de la principiul productiei ocolite , Bohm-Bawerk a inaintat o noua ipoteza a esentei dobnzii,
total diferita de cele anterioare. El a afirmat ca dobnda apare ca rezultat al influentei factorului timp asupra
bunurilor, formulnd, in fond,preferinta pentruconsumul prezent.Conform acestei preferinte bunurile
prezente sunt mai valoroase comparativ cu bunurile viitoare din trei motive:

Paturile putin asigurate ale societatii, fiind destul de numeroase, isi cheltuiesc veniturile totalmente
pentru consumul curent ( acest motiv a fost criticat de colegii sai, care mentionau ca batrnii isi reduc
intentionat consumul lor cotidian pentru a face ceva rezerve pentru zile negre).

Oamenii subestimeaza viitoarele nevoi si, deci, bunuri, din motivul incertitudinii viitorului si a
imaginatiei limitate ( si acest motiv a fost criticat de colegii sai, ei mentionnd ca indivizii sunt
rationali si ca anume impreviziunile vietii ii fac sa economiseasca).

Aceste doua motive psihologice fac, in opinia lui Bohm-Bawerk, caindividul sa plateasca un anumit pret
dobnda pentru a putea consuma bunurile viitoare in prezent. i invers, individul va accepta consumul
prezent in viitor numai daca o sa i se plateasca o recompensa dobnda.

Bunurile intermediare prezente sunt disponibile de a fi imediat incluse in procesul de productie,

contribuind la cresterea numarului de bunuri de consum produse si, deci, la satisfacerea nevoilor.

Deci, dobnda este un rezultat al timpului si nu a productivitatii factorului capital, cum considerau colegii
sai marginalisti. n dependenta de marimea capitalului si durata procesului de productie (transformarea
bunurilor indirecte in cele directe, mai valoroase), se obtine o dobnda mai mare sau mai mica de la capital.
Aplicnd teoria sa la sistemul relatiilor creditare si salariale, Bohm-Bawerk a ajuns la concluzia ca daca
posesorul unui capital de 200 u.m. acorda aceasta suma cu imprumut, el are tot dreptul ca, dupa o perioada,
sa primeasca 220 u.m. datorita deprecierii in timp a valorii prezente. Numai astfel cele doua sume se vor
egala. n aceeasi maniera sunt explicate toate veniturile factoriale. ntreprinzatorul, angajnd muncitorul, ii
plateste un bun prezent salariu. Acest muncitor creeaza un bun viitor, deci de o valoare mai mica dect
salariul primit. De aceea, pentru a respecta echivalenta schimbului, muncitorul va trebui sa creeze o valoare
suplimentara profitul, care va trece in posesia intreprinzatorului in baza echivalentei schimbului si nu a
exploatarii.
Folosind termenii contemporani,salariul, in acceptiunea lui Bohm-Bawerk, reprezinta valoarea viitorului
produs marginal al factorului munca, multiplicat la cantitatea bunurilor produse si discontat la momentul
zilei(in calitate de discont apare rata dobnzii la momentul dat). Acelasi rationament se foloseste si la
explicarea marimii rentei funciare si a capitalului. Renta este discontul de pe valoarea viitorului produs
marginal multiplicat la cantitatea bunurilor produse. Dobnda reprezinta discontul de pe valoarea
viitorului produs marginal, creat de bunurile productive prezente.
2.3. Friedrich von Vieser : initiatorul costului alternativ
Aportul lui F. von Vieser la dezvoltarea teoriei economice se exprima in doua momente mai importante.
n primul rnd, el a propus o noua modalitate de calcul a valorii bunurilor. Daca Bohm-Bawerk concepea
valoarea totala ca suma consecutiva a utilitatii diferitor portiuni de bunuri, Vieser considera acest mod de
calcul incorect si greoi. Pornind de la faptul ca valoarea oricarei unitati a bunului consumat se apreciaza
dupa utilitatea marginala, el a propus ca valoarea totala sa fie calculata ca multiplicarea acestei utilitati
marginale la numarul unitatilor de bun. Aceasta a reprezentat-o prin urmatorul exemplu:

Utilitatea si valoarea totala

Numarul unitatilor de bun
Utilitatea marginala
Utilitatea totala
Valoarea totala

1
10
10
10

2
9
19
18

3
8
27
24

4
7
34
28

5
6
40
30

6
5
45
30

7
4
49
28

8
3
52
24

9
2
54
18

10
1
55
10

n al doilea rnd, Vieser a introdus in cercetare o noua categorie, larg utilizata in teoria economica
contemporana cost alternativ,incercnd prin aceasta sa faca o punte de legatura intre utilitate si cost.
Astfel, mentiona el, resursele economice pot fi utilizate la confectionarea diverselor bunuri. nsa producnd
un fel de bun noi pierdem posibilitatea de a utiliza resursele necesare producerii lui la confectionarea altor
bunuri. Cu alte cuvinte, producerea unor bunuri determina sacrificarea altor variante alternative de utilizare a
resurselor economice.
Pornind de la aceasta constatare, Vieser a formulat urmatoarea regula, denumita ulterior legea lui Vieser:
valoarea bunului reprezinta utilitatile neprimite de la consumul altor bunuri, care ar fi putut fi
produse (cumparate) cu resursele utilizate la producerea (cumpararea) bunului dat.
Deci, costul bunului sunt utilitatile neprimite si nu cheltuielile reale ale factorilor de productie, cum
considerau liberalii clasici. Ca urmare, costul devine comensurabil cu utilitatea, devenind posibil calculul
efect-cost.
F. von Vieser sublinia ca ceea ce exista in exces nu este apreciat de oameni. De aceea notiunea de cost
alternativ are sens doar in cazul in care resursele sunt relativ limitate sau fixe, aceasta notiune fiind valabila
doar pentru situatiile staticii economice.
Ulterior scoala austriaca a evoluat prin cercetarile lui Ludwig von Mises si Friedrich von Hayek ( laureatul
Premiului Nobel, 1974 ).

3. Scoala matematica elvetiana

Tendinta de a da expresie matematica oricarui rationament economic deosebeste scoala elvetiana de celelalte
scoli marginaliste. Reprezentantii ei principali L.Walras si V.Pareto considerau ca cuvntul, ca instrument
de rationare, poate fi echivoc si polisemantic, rednd sensul lucrurilor inexact. Ca urmare, unicul instrument
de rationare trebuie sa fie expresia numerica, masura, ecuatiile matematice, dat fiind faptul ca:
1. este veridic doar ceea ce este evident;
2. este evident doar ceea ce poate fi masurat si exprimat numeric;
3. teoria este stiintifica in masura in care utilizeaza instrumentarul matematic.
Anume prin lucrarile lor matematica s-a transformat din mijloc de ilustrare in modalitate de expunere a
principalelor interdependente economice.
3.1. Leon Walras : creatorul modelului echilibrului general
Fiind martorul criticii liberalismului clasic din partea nationalistilor si a socialistilor, Walras si-a pus scopul
de a plasa stiinta economica pe un fundal teoretic mai solid. El considera ca opera lui A.Smith si a
succesorilor lui clasici era depasita, deoarece nu facea distinctie neta intre teoria economica si problemele de
natura istorica, politica si etica. n opinia lui stiinta economica trebuie sa se divida in 3 compartimente
distincte:

tiinta economica pura, care trebuie sa se preocupe de studiul legitatilor circulatiei bogatiei.

tiinta economica aplicativa,care are menirea de a studia modalitatile producerii bogatiei.

tiinta economica sociala,orientata spre analiza modalitatilor de repartitie a bogatiei produse.

L.Walras si-a concentrat toata atentia asupra stiintei economice pure, intitulnd lucrarea sa de
bazaElemente de teorie economica pura,in care locul central il ocupaproblema formarii preturilor si a
echilibrului. De altfel el a refuzat sa separe studiul celor doua notiuni valoare si pret, considernd ca
pretul este expresia valorii de schimb, formarea lui fiind bazata pe cteva principii generale:

Cererea este functie de pret;

Cererea scade pe masura ce pretul creste si invers;

Pretul se stabileste la nivelul la care cererea si oferta se echilibreaza.

Studiul formarii preturilor a constituit doar punctul de plecare in elaborarea de catre Walras a teoriei
echilibrului economic general, a carei ipoteza de baza a format-o ideea interdependentei subiectilor
sistemului economic. Astfel, toti agentii economici au fost divizati in doua categorii:

Posesori ai serviciilor productive ( menajele );

Antreprenori ( firmele ).

Aceste categorii de agenti economici activeaza, in opinia lui Walras, pe trei piete interdependente:

Piata serviciilor productive, pe care antreprenorii cumpara, iar posesorii vnd factorii de productie
necesari procesului de producere a bunurilor;

Piata bunurilor, pe care posesorii serviciilor productive, din veniturile factoriale obtinute, cumpara,
iar antreprenorii vnd bunurile produse;

Piata capitalurilor, pe care posesorii serviciilor productive depun economii, iar antreprenorii le
transforma in investitii.

Toate aceste piete functioneaza conform urmatoarelor principii:

1. pe piata domina concurenta perfecta, ce inseamna ca nici un participant la schimb nu poate
influenta situatia de piata;
2. toata informatia necesara luarii deciziilor este concentrata in preturi, ea fiind accesibila
tuturor participantilor la schimb;
3. toate schimburile in sistemul de piete se petrec instantaneu.
Cnd participantii la schimburile economice ating maximizarea satisfactiilor sale se stabileste un echilibru
economic. i intruct subiectii economici si pietele pe care ei activeaza se afla in interdependenta, echilibrul
economic i-a forma echilibrului economic general. Walras a demonstrat acest lucru printr-un model
matematic bazat pe urmatoarele conditii de baza:
1. preturile pe piata sunt stabile;
2. cererea serviciilor productive este egala cu oferta lor;

3. preturile bunurilor corespund cheltuielilor necesare producerii lor, exprimate in servicii

productive.
Walras cerceteaza initial cazul economiei schimbului pur, in care cantitati fixe de n bunuri ( j = 1,,n )
sunt repartizate intre m indivizi ( i = 1,,m ) in mod arbitrar, fiecare individ detinnd un anumit stoc de
bunuri ( Si1,,Sin ). Aceasta repartitie nefiind conforma nevoilor reale, se intreprind tranzactii de schimb.
Fiind cunoscute cantitatile consumate de un individ i (Qi1,,Qin ), propunerile de schimb vor fi - (Si 1
Qi1,...,Sin Qin).
Fiecare individ intrat in schimb este supus unei constrngeri bugetare: valoarea bunurilor pe care le poate
cumpara nu poate sa depaseasca valoarea bunurilor pe care accepta sa le vnda. Utiliznd sistemul de preturi
( P1,Pn ), constrngerea bugetara a individului i poate fi inscrisa in felul urmator:
P1(Si1 Qi1) + + Pn(Sin Qin) = 0
Conform teoremei utilitatii maximale a bunurilor un individ, supus constrngerii bugetare, isi maximizeaza
satisfactia acceptnd un cos de consum care egaleaza utilitatile marginale ponderate la preturi. Preferintele
indivizilor fiind date, deciziile lor de schimb se formeaza in functie de preturi:
Sij Qij = fij( P1,,Pn)

[j = 1,,n]

Echilibrul simultan al deciziilor de schimb pe n piete, sau echilibrul economic general, poate fi inscris ca un
sistem din n ecuatii cu nnecunoscute, unde necunoscutele sunt preturile:
Aceste ecuatii nu sunt independente, echilibrul pe (n1) piete implicnd echilibrul pe piata n.Ca urmare,
constrngerea bugetara a unui individ i poate fi inscrisa ca:
P1fi1( P1,,Pn) + + Pnfin(P1,,Pn) = 0
iar pentru ansamblul de m indivizi se obtine:
P1

fin1(P1,,Pn) + + Pn

fin(P1,,Pn) = 0

Aceasta egalitate semnifica cacererea neta ( diferenta intre cerere si oferta ) a unui ansamblu de bunuri
la nivelul economiei in intregime este nula ( legea lui Walras ).
Daca n-1 piete sunt echilibrate, echilibrul se stabileste si pe piata bunului n:
Pn

fin(P1,,Pn) = 0

Sistemul ecuatiilor care reprezinta echilibrul economic general include o necunoscuta suplimentara lipsita de
ecuatie, ea fiind apreciata ca moneda , al carui pret este egal cu 1.
ntelegnd ca economia schimbului pur este prea abstracta, Walras purcede ulterior la modelarea
echilibrului economic general incazul economiei productive, in care bunurile sunt rezultatul
combinatiei serviciilor productive, aceasta combinatie fiind efectuata de antreprenor. Bunurile sunt produse
de firme care utilizeaza sfactori de productie (K=1,,s), coeficientul tehnologic Akj reprezentnd cantitatea
serviciului factorului k necesar producerii unei unitati a bunului j .
Fiecare consumator poseda un anumit stoc arbitrar de factori de productie a caror servicii le vinde firmelor.
innd sa-si echilibreze cumparaturile de bunuri cu vnzarile serviciilor sale productive, el isi maximizeaza
utilitatea egalnd utilitatile si dezutilitatile marginale ponderate la preturi. n acest caz cererea de piata

pentru fiecare bun si oferta de piata a fiecarui serviciu productiv depind de preturile acestor bunuri (P 1,
,Pn) si servicii (R1,,Rs).
Dj = fj(P1,,Pn, R1,,Rs

[j = 1,,n]

Ok = fk(P1,,Pn, R1,,Rs)

[k = 1,,s]

Firmele manifesta cerere la serviciile productive in dependenta de programul lor de productie. Deci cererea
de piata a fiecarui serviciu productiv K se va inscrie in felul urmator:
Dk
=

Akj * Oj

unde Oj reprezinta oferta bunului j

Reiesind din conditia egalitatii pretului bunului cu cheltuielile pentru producerea lui,
Pj=

Rk * Akj

n cazul echilibrului general se stabileste o egalitate intre oferta si cererea pentru fiecare produs (Oj = Dj) si
serviciu productiv (Ok = Dk). nlocuind simbolurile ofertei si cererii prin cantitatile de echilibru Qj si Qk,
obtinem urmatorul sistem:
1. Qj = fj( P1,,Pn, R1,,Rs)
2. Qk = fk( P1,,Pn, R1,,Rs)
3.
Qk
=

Akj * Qj

Pj =

Rk * Akj

4.

Acest sistem este compus din necuatii de cerere si n ecuatii de preturi la bunuri, din s ecuatii de oferta
si s ecuatii de cerere a serviciilor productive, continnd un numar egal de necunoscute: ( n + s ) cantitati de
echilibru Qj si Qk, ( n + s ) preturi de echilibru Pj si Pk.
Dupa cum se poate observa, modelul walrasian poseda doua particularitati: profit nul al antreprenorilor si
parametri ficsi.
Profitul nul, considera Walras, este determinat de conditiile concurentei perfecte: daca o activitate este
profitabila ea creste in dimensiuni, egalnd cererea cu oferta si reducnd, astfel, profitul la limita zero.
Totodata, Walras separa antreprenorii de proprietarii firmelor, considernd ca veniturile lor se formeaza in
baza serviciilor lor productive, ele fiind prin aceasta pozitive. n aceste conditii profiturile apar fie din
nerealizarea echilibrului, fie dintr-o concurenta imperfecta sau din producerea la un cost inferior celui
marginal.
Parametrii ficsi ai modelului coeficienti tehnologici si cerere invariabile denota o economie statica,
adica economie lipsita de progresul tehnic, de stocuri neutilizate de resurse, de modificari ale populatiei si a
sortimentului de bunuri. Prin aceste conditii Walras a simplificat mult realitatea economica, insa aceasta

simplificare a creat premise pentru cercetarile ulterioare, efectuate in anii 30 50 ai sec. XX de J.Hicks,
G.Debreu, K.Arrow si M.Allais. Acestia au creat modele ale echilibrului economic general in baza
parametrilor schimbatori.
Fiind apreciate conditiile stabilirii si modelul echilibrului economic general, Walras si-a pus intrebarea: dar
cum practic se ajunge la acest echilibru ? Cercetarile l-au adus la concluzia ca acesta se stabileste nu in urma
unui calcul riguros al agentilor economici, ci al unui proces real de tatonare ( tatonnement), care poate
derula prin doua modalitati.
n cadrul primei modalitati se stabileste un nivel arbitrar al preturilor, schimbul efectundu-se in baza acestor
preturi injuste. n acest caz unii participanti la schimb vor cstiga iar altii vor pierde, prin aceasta fiind
incalcat principiul maximizarii individuale. Ca urmare, tranzactiile vor fi anulate, propunndu-se noi preturi,
in baza carora se vor incheia noi tranzactii. Deci, aceasta modalitate presupune un indelungat proces de
incercari si erori care, considera Walras, in principiu poate treptat aduce la stabilirea echilibrului economic
general.
A doua modalitate de atingere a echilibrului mai exacta si rapida se bazeaza pe procesul directionat de un
arbitru asa-numitul auctionist care, in baza comenzilor primite, calculeaza posibila cerere si oferta,
corectnd mereu nivelul preturilor. Tranzactiile se incheie doar dupa anuntarea de catre auctionist a nivelului
pretului de echilibru, format la egalitatea cantitatii cerute si oferite de bunuri.
Se va misca ori nu sistemul economic spre echilibru, va putea ori nu auctionistul sa determine nivelul
pretului de echilibru depinde de faptul, mentiona Walras, in ce masura preturile reactioneaza la diferentele
intre cerere si oferta. Ele pot reactiona prompt si exact numai daca se stabilesc in mod liber. De aceea orice
interventie a statului in stabilirea preturilor este inadmisibila, conditie indispensabila a formarii lor fiind
concurenta perfecta.
Sistemul walrasian a fost supus unor critici importante. Astfel, Wicksell a mentionat ca Walras a neglijat
studiul banilor si consecintele dezechilibrelor monetare. J.Schumpeter a aratat ca modelul walrasian este
prea static, iar antreprenorul o fiinta ireala din moment ce profitul sau este nul. Desi Walras a declarat ca
elaboreaza o teorie a echilibrului general al economiei, el a tratat-o prin prisma veniturilor individuale ale
subiectilor si nu prin prisma marimilor globale. Deci, el a incercat sa rezolve o problema macroeconomica
printr-o viziune microeconomica.
nsa in pofida acestor critici, aportul adus de L. Walras la dezvoltarea teoriei economice este incontestabil, el
fiind considerat drept cel mai important teoretician pur.
3.2. Vilfredo Pareto : teoreticianul optimului economic
Succesorul lui L.Walras, V.Pareto diviza si el teoria economica in teorie pura si aplicativa. Economia pura o
concepea ca prim pas in cunoasterea fenomenelor economice, obiect principal de cercetare fiind
interdependentele si echilibrul economic general. n cadrul acestei economii, mentiona Pareto, trebuie
utilizat instrumentarul stiintelor fizico-matematice. Urmatorul pas este inserarea succesiva a unor situatii
reale si efectuarea sintezei, acest pas fiind din domeniul economiei aplicative. n acest caz se cere aplicarea
instrumentarului stiintific al istoriei si sociologiei.
Pana la publicarea lucrarii sale Curs de economie politica economistii utilitaristi calculau utilitatea totala
prin insumarea utilitatilor individuale. nsa insumarea presupune identitatea unitatilor de masura pentru
diversi consumatori. Or, Pareto sublinia ca este imposibil de a efectua comparatii interpersonale a utilitatii,
dat fiind faptul ca fiecare individ este unicul arbitru a satisfactiei sale, ea depinznd de parametri personali.
Totusi, adauga el, aceasta nu ne impiedica sa afirmam ca fiecare consumator alege in mod rational cantitatile
bunurilor dorite. Consumatorul stie, in realitate, ca pentru el o anumita combinare a bunurilor este mai
avantajoasa dect alta sau ca cele doua combinatii ii sunt indiferente (cuantificare ordinala). Se poate,

deci, afirma ca pentru preturile existente el cumpara bunurile care formeaza combinatia cea mai avantajoasa.
Aceasta semnifica:
Daca inlocuirea unei cantitati qa din bunul A cu o cantitate q b din bunul B da o combinatie echivalenta
combinatiei initiale,
aceasta inlocuire va avea loc, daca valoarea monetara a lui q b este mai scazuta dect a lui q a, adica daca
avem:
Pb * qb < pa * qa, sau qb/qa < pa/pb
Daca consideram qb/qarata marginala de substituire a produsului A cu produsul B, se poate aprecia ca
consumatorul va inlocui bunul A prin bunul B atta timp ct rata marginala de substituire a lui A prin B va fi
inferioara raportului dintre pretul lui A si pretul lui B. Cnd rata marginala de substituire va fi egala cu
raportul intre preturile celor doua bunuri, orice combinatie intre cele doua bunuri devine indiferenta
consumatorului, aducndu-i aceeasi satisfactie. n felul acesta, consumatorul egalizeaza raporturile dintre
utilitatile marginale in raport cu preturile bunurilor cumparate. Daca, de exemplu, se substituie 2 unitati din
B pe 1 unitate din A, inseamna ca utilitatea marginala a lui B este de doua ori mai mica dect a lui A. Rata
marginala de substituire a celor doua bunuri este egala cu raportul dintre utilitatile lor marginale.
Cercetarile efectuate de L.Walras au generat intrebarea: echilibrul economic general este o stare optimala de
repartizare a bunurilor si resurselor economice in orice conditii ? Poate exista cazul cnd pentru societate se
atinge un efect global, iar pentru unii indivizi un cstig unilateral ? De exemplu, in cazul cresterii
volumului de bunuri si reducerii profiturilor unitare va cstiga doar o parte de indivizi consumatorii.
Efectul pozitiv de la majorarea extragerii petrolului il vor resimti doar salariatii ce activeaza in ramura
petroliera, pe cnd populatia din imprejurimi va resimti un efect negativ sub forma poluarii mediului
ambiant.
Care este, deci, criteriul utilitatii sociale, si-a pus intrebare Pareto. Raspunsul a decurs din cercetarile bazate
pe rata marginala de substituire.
n situatia echilibrului general al economiei fiecare consumator cumpara cantitatile de bunuri pentru care
raporturile dintre utilitatile lui marginale sunt egale cu raporturile dintre preturile lor. Rezulta ca, daca nu se
schimba nimic in nivelul preturilor bunurilor si in cantitatile produselor, este imposibil sa creasca
satisfactiile obtinute de un consumator fara diminuarea celor obtinute de un altul. De ce ? Pentru a avantaja
un consumator trebuie sa i se ofere contra unei unitati din bunul A o cantitate din bunul B superioara
raportului existent intre pretul lui A si a lui B. Dar, pentru a opera aceasta substituire, trebuie prelevata
cantitatea dorita din B din consumul unui alt individ care este, astfel, dezavantajat.
Acelasi rationament se refera la resursele economice. Sa consideram doi factori de productie cu preturi si
productivitati marginale egale. Deplasnd o unitate a primului factor din ramura A in ramura B, se pierde
cantitatea qa din A si se cstiga cantitatea qb din B. Pentru a recupera cantitatea pierduta din A, este suficient
sa se deplaseze din B catre A o unitate din factorul al doilea. Dar aceasta deplasare duce la pierderea
cantitatii qb din B, egala cu cea cstigata anterior. Deci, nu este posibil cu aceleasi resurse sa se obtina
sporuri la un produs fara a se diminua corespunzator cantitatea de alt produs.
Situatia este optimala, deduce Pareto, daca se respecta urmatoarea conditie: este imposibil de a majora
bunastarea unora fara a diminua bunastarea altora. Cu alte cuvinte, situatie optimala este cea care
denota cea mai eficienta distribuire a bunurilor si alocare a resurselor economice. Pornind de la cercetarile
lui Pareto economistii au inceput sa delimiteze doua stari posibile ale economiei: stare optimala si stare suboptimala.
Ulterior a fost demonstrata teorema ca echilibrul economic general si este starea optimala a pietei, cnd toti
participantii la piata, fiecare orientndu-se la propriul lui interes, ating maximizarea utilitatilor sale. Prin
aceasta a fost confirmat, formalizat si actualizat principiul smithian al minii invizibile.

Sensul practic al concluziilor lui W.Pareto se reduce la faptul ca,daca economia activeaza in regim de
optimalitate, interventia statului in economie este inutila. Daca, insa, se inregistreaza stare suboptimala statul, prin impozite si reglementarea unor preturi, trebuie sa compenseze actiunea
factorilor destabilizatori.

4. Contributiile scolii anglo-americane

Specificitatea scolii marginaliste engleze s - a bazat pe doua considerente. n primul rnd, britanicii au avut
al sau fondator W.S.Jevons. n al doilea rnd, scoala liberala clasica, de la care doreau sa se dezica in
Austria si Elvetia, a fost cu precadere engleza. Noua generatie de economisti nu dorea sa-si subaprecieze
invatatorii numai pe motivul ca au aparut noi teorii. Ei au preferat sa modernizeze tezaurul clasic.
4.1. Utilitarismul economic a lui William Stanley Jevons
W.S.Jevons a fost primul dintre pionerii neoclasicismului. El dorea mult sa creeze o teorie economica
originala si exacta, asemenea matematicii. Daca cercetarile lui ar fi fost mai minutioase si consistente, el siar fi atins scopul, insa multe din ideile lui reprezentau doar ipoteze. Cnd rationamente analogice au fost
aprofundate in lucrarile reprezentantilor scolii austriece, argumentarea riguroasa le-a asigurat un deplin
succes.
Teoria utilitatii
Jevons a fost serios influentat de doctrina filosofica utilitarista a lui I.Bentham, care considera drept temelie
a tuturor actiunilor umane si criteriu al moralitatii tendinta oamenilor spre atingerea utilitatii, spre obtinerea
placerii maximale cu suferinte minimale. Aplicnd aceasta doctrina filosofica la stiinta economica, el a
creatmodelul homo oeconomicus rational, care in permanenta apreciaza in memorie diversele variante de
consum, comparnd costurile lor (suferintele) cu intensitatea satisfacerii nevoii (placerile).
Maximizarea utilitatii, afirma Jevons,reprezinta problema de baza a cercetarii in cadrul stiintei
economice. n acest scop el delimiteaza doua categorii de utilitate.Utilitatea totala a unitatilor existente de
bun depinde de cantitatea lor: U = f(x), dependenta fiind directa. nsa exista si utilitate a sporului de bunuri,
pe care Jevons a numit-o grad de utilitate, apreciat ca raport intre DU/DX, iar in cazul sporului extrem de
mic u/
x. Pe economisti, mentiona Jevons, ii intereseaza in primul rnd utilitatea ultimului

spor al bunurilor, acesta fiind denumit grad final de utilitate.Pe masura cresterii cantitatii bunurilor
consumate acest ultim spor are tendinta de a se reduce, sublinia el. Totodata, Jevons a precizat ca nu el a fost
acela care a descoperit acest major principiu, insa lui ii apartine formularea lui mai exacta.
Valoarea bunurilor, mentiona Jevons, este determinata de gradul final de utilitate. nsa aceasta nu inseamna
ca costurile de productie nu joaca nici un rol. Rolul lor in formarea valorii este indirect, deoarece costul de
productie determina oferta, oferta determina gradul final de utilitate, iar gradul final de utilitate determina
valoarea.
Consumul optimal al bunurilor, in opinia lui Jevons, trebuie sa fie repartizat intre perioade in asa
portiuni, inct in fiecare moment dat gradul final al utilitatii bunurilor consumate, cu rectificarea
probabilitatii obtinerii lor si apropierii in timp, sa fie identic.

V1 p1 q1 = V2 p2 q2 == Vn pn qn
unde V - gradul final de utilitate, p probabilitatea,

q coeficientul apropierii in timp

Teoria schimbului.
Din teoria utilitatii Jevons a dedus teoria schimbului, explicnd-o in baza urmatorului grafic:
Pe axa orizontala sunt indicate cantitatile de bunuri schimbate, spre exemplu gru si carne. Cantitatea
grului schimbat creste de la stnga la dreapta, iar cantitatea de carne invers, de la dreapta la stnga. Pe
axe verticale sunt indicate utilitatile finale ale bunurilor schimbate.
Daca pna la schimb individul A dispunea de a unitati de carne, dupa schimbul unei anumite cantitati de
carne pe gru in posesia lui va ramne doar a unitati de carne. Pentru dnsul utilitatea grului cumparat va
alcatui marimea aagd, pe cnd utilitatea carnii vndute doar aach,astfel inct sporul net al utilitatii de la
schimbul efectuat va corespunde suprafeteihdgc. Devine evident ca in interesul lui A este de a prelungi
schimbul pna la punctul m, in care utilitatile finale ale bunurilor schimbate se vor egala. Acelasi lucru se
refera si la individul B, posesorul grului.
Jevons a propus forma algebrica a schimbului. Fie x cantitatea de carne schimbata pe cantitatea y de gru.
Dupa efectuarea schimbului in posesia lui A vor ramne a-x carne si y gru, iar in posesia lui B x carne
si b-y gru. n acest caz gradul final de utilitate a carnii pentru A poate fi apreciat ca FDU1(a-x), iar pentru B
ca FDU2(x), unde 1 reprezinta individul A, iar 2 individul B. Consecutiv gradul final de utilitate a
grului va fi FDU1(y) pentru A si FDU2( b-y) pentru B.
n punctul de echilibru, pentru A pierderea utilitatii carnii si sporul utilitatii grului vor fi identice
FDU1(a-x) *
x = FDU1(y) *
y; pentru B vor fi identice sporul utilitatii carnii si pierderea
utilitatii grului FDU2(x)*

x = FDU2( b-y)*

y.

n final se obtine formula schimbului:

=

Acest raport, indica Jevons, demonstreaza ca raportul de schimb al bunurilor este invers proportional
gradului final de utilitate a bunurilor schimbate. Sau, mai simplu, cu ct utilitatea unui bun pentru
individ este mai mare, cu att cantitatea lui schimbata pe alt bun va fi mai mica.
Jevons a fost nu doar un reprezentant al teoriei economice pure, ci si un precursor al economiei aplicative,
manifestnd interes deosebit fata de diverse observari legate de viata economica practica. Astfel, in 1862 el
editeaza Studii asupra fluctuatiilor comerciale periodice, in 1863 observa si cerceteaza legatura dintre
descoperirea minelor de aur in California si Australia si cresterea nivelului general al preturilor. n 1865 in
centrul atentiei lui se plaseaza dependenta intre prosperitatea natiunii engleze si asigurarea ei cu carbune
ieftin. nsa pasiunea lui pentru cercetari statistice a cauzat si erori metodologice. n lucrareaCrizele
comerciale si petele solare(1878-1979) el pune in evidenta corelatia intre petele solare si ciclurile
economice ( aceeasi durata de 10 ani), considernd ca radiatia sporita in momentul aparitiei petelor solare
determina recolte abundente care influenteaza productia globala.
4.2 John Bates Clark: varianta marginalista a repartitiei veniturilor

Marginalismul american a fost dominat de personalitatea economistului J.B.Clark. Realizarile lui stiintifice
sunt de o dubla importanta: metodologica si teoretica. n primul caz se are in vedere noutatea metodologica
ce tine de o noua delimitare a structurii stiintei economice, in al doilea fundamentarea asa-numitei legi a
productivitatii marginale a factorilor de productie.

Conceptul cu privire la statica si dinamica

Clark considera depasita divizarea clasica a stiintei economice in 4 compartimente:
1. productia bogatiei;
2. repartitia veniturilor;
3. circulatia;
4. consumul.
propunnd o principial noua delimitare a structurii ei:
1. fenomene social-economice universale;
2. economia statica;
3. economia dinamica.
Ce intelegea Clark sub notiunile de statica si dinamica ? Statica el numea oasemenea stare a economiei in
care se produc in permanenta aceleasi cantitati de bunuri, in acelasi asortiment si prin utilizarea
acelorasi tehnologii de productie.n aceasta stare constanta, mentiona Clark, economia isi asigura
echilibrul si stabilitatea, iar valoarea bunurilor si veniturile posesorilor factorilor de productie isi obtin
dimensiunile lor naturale.
Clark insa recunostea ca in realitate societatea se afla in stare dinamica, care presupune diverse schimbari
ce dezechilibreaza economia. Ce fel de schimbari ? Iata unele din ele:

cresterea populatiei;

multiplicarea si diversificarea nevoilor umane;

majorarea capitalului;

ameliorarea tehnicilor de productie;

schimbarea formelor organizatorice ale intreprinderilor.

n urma acestor schimbari valoarea bunurilor si a veniturilor factoriale incep sa oscileze in jurul
dimensiunilor lor naturale, aceste oscilari, considera Clark, fiind obiectul de studiu al viitoarei stiinte despre
dinamica social-economica.

Teoria marginalista a repartitiei

Problema repartitiei functionale a venitului national intre principalele clase sociale a avut o importanta
primordiala in economia politica clasica, mai ales in teoria lui D.Ricardo. Problema legitatii distribuirii
veniturilor intre salariati (salariu), proprietari funciari (renta) si proprietari ai capitalului (profit) purta nu
doar un caracter stiintific, ci si unul politic. n plus, problema repartitiei era indisolubil legata de cea a
izvorului valorii: daca izvor al valorii era considerat doar un singur factor de productie (munca), veniturile
tuturor posesorilor celorlaltor factori de productie erau apreciate ca avnd un caracter exploatator; daca izvor
al valorii erau considerati toti factorii de productie, exploatarea devenea efemera.
n economia politica clasica venitul fiecarui factor de productie era tratat in mod deosebit. Teoria salariului
se baza pe conceptul marimii fixe a fondului salarial, aflat la nivelul minimului de subzistenta; renta era
privita ca supliment diferential aparut in urma actiunii legii fertilitatii descrescnde a solului; profitul era
conceput ca venit rezidual. Meritul lui Clark a fost acela de a propune un nou concept de repartitie a
veniturilor, bazat pe productivitatea marginala a factorilor de productie.
Drept reper a acestui concept a servit teoria rentei diferentiale a lui D.Ricardo. Acesta considera ca, spre
deosebire de alte venituri, renta este un venit diferential, care pentru fiecare lot de pamnt este o diferenta
intre valoarea de piata a produsului si valoarea produsului marginal (adica de pe lotul mai putin fertil). Clark
a iesit cu ideea caracterului analogic al salariului si dobnzii.
Studiind salariile, Clark presupune ca in economie se foloseste o cantitate fixa de bunuri-capital( pamntul,
datorita transformarilor si ameliorarilor succesive efectuate de multiple generatii, fiind conceput ca forma
derivata a capitalului si nu factor de productie distinct). n acest caz, pe masura ce economia va utiliza un
numar crescnd de unitati de munca (presupuse omogene), randamentul total obtinut va creste, dar mai putin
dect proportional cu numarul unitatilor de munca angajate. Fiecare unitate angajata va adauga un
randament mai scazut dect cele precedente. Ca urmare, se obtine situatia randamentului descrescator.
Suprafata sub curba ABCD va reprezenta intregul produs al muncii dotat cu capital. Totodata, deoarece toate
sporurile de munca sunt calitativ identice, in urma concurentei ofertantilor de locuri de munca intre ei si a
lucratorilor intre ei, salariul va tinde spre valoarea produsului marginal, a ultimului angajat (cel ce
activeaza cu cel mai scazut randamentul). Marimea lui va fi reprezentata prin suprafata AECD, suprafata
BCE reprezentnd venitul de la utilizarea factorului capital dobnda.
Situatie inversa se stabileste in cazul cnd este fixata cantitatea muncii, cantitatea capitalului majorndu-se
succesiv. Pentru aceste conditii, in urma actiunii legii randamentului descrescator suprafata AECD va
reprezenta dobnda, iar BCE salariul.
Aceasta este explicatia teoretica a procesului repartitiei veniturilor. Dar cum el se infaptuieste in practica?
Repartitia reala a veniturilor, in opinia lui Clark, se petrece in modul urmator.
Venitul total ABCD este nu altceva dect incasarea antreprenorului. Din acest venit el plateste posesorilor
factorului munca salariul AECD, iar posesorilor factorului capital dobnda. Daca BCE depaseste produsul
marginal al capitalului, diferenta intre ele va alcatui venitul antreprenorului sub forma profitului ( venit
rezidual ). De mentionat ca in conditii statice excedentul lipseste, profitul antreprenorului fiind egal cu zero
(ca si in modelul lui Walras ).
Aceasta modalitate de repartitie a veniturilor conform productivitatii lor marginale asigura lipsa
oricarei exploatari,posesorul fiecarui factor de productie obtinnd acea parte a bogatiei sociale pe
care a creat-o.
Deci, prin noul sau concept Clark a utilizat o unica abordare marginalista a valorii si a repartitiei, legitatile
formarii diferitor venituri devenind identice. Totodata, acest concept poseda si unele lacune. n primul rnd,
Clark a studiat doar cererea la factorii de productie, oferta lor fiind considerata constanta. n al doilea rnd,
conditia randamentului descrescator devine gresita din momentul trecerii din starea statica in cea dinamica,

cnd factorii cresc cantitativ si se perfectioneaza calitativ. nsa aceste lacune nu reduc din valoarea
conceptului propus, el fiind in marea lui parte utilizat si astazi in cercetarile economice.
4.3. Teoria de compromis a lui Alfred Marshall
Ca si J.S.Mill in doctrina liberala clasica, A.Marshall a fost figura finala, de sinteza a revolutiei marginaliste.
Asemenea operei lui J.S.Mill Principii de economie politica, Principiile stiintei economice ale lui
Marshall au reprezentat cadrul cel mai deplin de cunostinte economice de la finele sec. XIX si manualul
principal al studentilor economisti pna la aparitia Economics-ului lui P.Samuelson.
nclinatia lui Marshall spre sinteza s-a manifestat in cteva directii. n primul rnd, Marshall avea o proprie
viziune asupra gradului de utilizare in cercetarea economica a metodelor matematice. Fiind matematician de
forta el, spre deosebire de colegii sai Jevons si Walras, acorda matematicii un rol destul de modest, toate
diagramele din lucrarea sa fiind date in notele de subsol, iar ecuatiile algebrice in anexe. Scopul era nu
doar de a reda materialul mai simplu si accesibil. Marshall considera ca supraaprecierea matematicii in
analiza economica poate deveni un pericol, reorientnd atentia noastra la probleme imaginare. nsa
dezvoltarea ulterioara a teoriei economice nu a mers pe calea indicata de el, metodele matematice devenind
unul din instrumentele principale ale analizei economice contemporane.
n al doilea rnd, considernd marginalismul drept o evolutie si nu o revolutie, Marshall a incercat sa
combine abordarea marginalista cu cea clasica si istorica. Asemenea clasicilor, el punea pe prim plan
problema cresterii economice si a repartitiei veniturilor, iar criticnd unilateralismul lui Jevons, a integrat in
teoria marginalista analiza costului de productie. Spre deosebire de alti economisti englezi, Marshall aprecia
inalt realizarile teoretice ale scolii istorice germane, fiind interesat de metoda evolutionista, analiza
comparativa a diferitor epoci si tari, de studierea aspectelor etice si juridice.
Totul aceasta a servit pentru nenumarate invinuiri in eclectism, la care Marshall reactiona foarte dureros.
nsa eclectismul a fost pretul platit pentru incercarea de a atribui stiintei economice un caracter mai aplicativ.
Metoda echilibrului partial
Spre deosebire de Walras, care a analizat echilibrul pe totalitatea pietelor interdependente, Marshall, mai
putin ambitios in scopurile sale, a preferat sa cerceteze piata bunurilor determinate, dat fiind caracterul
invariant al celorlaltor piete. Studiind factorii care determina marimea cererii si ofertei individuale el, pe
lnga factorul pret, a introdus si alti factori preturile factorilor de productie, a bunurilor substituibile si
complementare, a veniturilor si preferintelor consumatorilor. De la factori mai indirecti el a preferat sa se
abstractizeze, considerndu-i toate celelalte conditii fiind date (ceteris paribus).
Utilizarea metodei echilibrului partial i-a permis sa solutioneze multe probleme teoretice ce tineau de parti
componente ale sistemului economic.
Analiza utilitatii si a cererii
n teoria cererii Marshall se desolidarizeaza de hedonismul lui Bentham-Jevons, recunoscnd ca nevoile apar
din productie si nu invers. De aceea stiinta economica care studiaza doar nevoile si gradul lor de satisfacere
nu poate crea o integra teorie economica.
Realizarile cele mai semnificative in cadrul teoriei cererii sunt legate de determinarea curbei cererii, a
elasticitatii si surplusului consumatorului.

Curba cererii, ca fenomen observat empiric, a fost introdusa in teoria economica de catre precursorul
marginalistilor - francezul A.Cournot. nsa pna la Marshall ea era autonoma fata de utilitatea marginala,
economistii doar intuind legatura dintre marimile descrescnde ale cererii si utilitatii. Anume Marshall a fost
acela care pentru prima data a combinat aceste doua categorii, transfernd legea utilitatii marginale
descrescnde in limbajul preturilor.
Rationamentul lui a decurs din urmatoarea logica: intruct consumul fiecarei unitati suplimentare de bun
aduce un spor descrescator de utilitate, individul nu va fi predispus sa plateasca acelasi pret pentru diferite
cantitati de bun. Cu ct cantitatea bunului cumparat este mai mare, cu att utilitatea ultimei lui unitati este
mai mica, pretul platit de individ fiind mai mic si el. Deci, curba cererii desemneaza o functie
descrescatoare fata de pret.
Marshall sublinia ca, daca dorim sa analizam curba cererii ca consecinta a utilitatii marginale descrescnde,
trebuie sa excludem situatiile cnd preturile bunurilor oscileaza brusc, iar cheltuielile de consum ocupa in
bugetul familial locul predominant n caz contrar modificarea pretului il va face pe consumator mai bogat
sau mai sarac, asupra cererii lui influentnd suplimentar efectul venitului. Curba cererii lui Marshall, insa,
admitea doar efectul substitutiei.
El a analizat, de asemenea, cazul cresterii si scaderii cererii care, geometric, l-a exprimat in deplasarea
curbei cererii fie la dreapta, fie la stnga.
Desi ideea elasticitatii cererii ( raportul dintre modificarea procentuala a cererii si modificarea procentuala a
preturilor ) nu a fost o pura inventie a lui Marshall, meritul transformarii ei in categorie imanenta a analizei
economice ii apartine lui. Anume Marshall a inceput sa aplice elasticitatea att la cererea bunurilor, ct si
la cererea factorilor de productie, precum si la oferta.
Regula generala pentru bunurile de larg consum a fost apreciata in felul urmator: elasticitatea cererii este
inalta in cazul preturilor inalte, este mare sau considerabila in cazul preturilor moderate insa, pe masura
reducerii preturilor se reduce si elasticitatea cererii, ea devenind nula in cazul satisfacerii nevoii. n plus,
constata Marshall, mai elastica este cererea la bunurile cu urmatoarele caracteristici:

nu sunt vital necesare;

au substituenti;

poseda mai multe modalitati de utilizare;

in bugetul consumatorului nu ocupa o pondere ridicata.

Una din categoriile importante ale analizei microeconomice contemporane este cea asurplusului
consumatorului. Ea a fost propusa pna la Marshall de precursorul marginalist francez Dupuit, insa
utilizarea ei larga a asigurat-o Marshall. Sub surplus al consumatorului Marshall intelegeadiferenta intre
pretul pe care cumparatorul este predispus sa-l plateasca numai pentru a nu se lipsi de bunul necesar si
pretul realmente platit de el, aceasta diferenta fiind masura economica a satisfactiei suplimentare. Pentru
exemplificare Marshall propune cazul cumparatorului de ceai pentru care functia cererii este descrisa in felul
urmator:
Tabelul 5. Scala modofocarii cererii in functie de pret
Pretul (silingi)

Marimea cererii (funti)

20

14

10

Cifrele denota ca utilitatea primului funt este apreciata la 20 silingi, celui de-al doilea la 14, celui de-al
treilea la 10 etc. Sa presupunem, mentiona Marshall, ca pretul de piata al ceaiului se stabileste la 2 silingi
funtul, consumatorul cumparnd la acest pret 7 funti de ceai si cheltuind, astfel, 14 silingi. nsa utilitatea
totala obtinuta de la cumparatura poate fi apreciata la marimea de: 20 + 14 ++ 2 = 59 silingi. Deci,
surplusul consumatorului, sau satisfactia lui suplimentara, va alcatui 59 14 = 45 silingi.
Daca de presupus ca gusturile oamenilor sunt relativ identice, iar unitatea monetara are pentru ei aceeasi
valoare, notiunea de surplus al consumatorului poate fi extinsa asupra consumului global al bunului dat,
aceasta concluzie permitndu-i lui Marshall sa cladeasca primele caramizi in fundamentul teoriei economice
a bunastarii.

Formarea pretului in diferite perioade de timp

Unul din obiectele centrale ale cercetarii lui Marshall il reprezinta pretul de echilibru. Spre deosebire de
reprezentantii scolii austriece, el a preferat sa studieze formarea lui nu in baza schimburilor izolate sau a
concurentei unilaterale, ci a tranzactiilor care se incheie in permanenta in economie.
El considera pret de echilibru acel pret, care se stabileste la egalitatea cererii si ofertei (in expresie grafica
punctul de echilibru este deseori numit crucea lui Marshall), acest pret fiind relativ stabil.
Astfel, daca pretul de piata devanseaza pretul de echilibru, oferta va intrece cererea si pretul va incepe sa se
coboare pna va ajunge la nivelul celui de echilibru. i invers, daca pretul de piata va fi mai mic dect cel de
echilibru, cererea va intrece oferta si pretul va incepe sa urce pna cnd va atinge nivelul de echilibru.
Marshall considera ca pretul de echilibru are sens doar referitor la o anumita perioada de timp, el delimitnd
3 perioade: perioada pietei, perioada scurta si perioada lunga de timp. Perioadelor date le corespund preturi
diferite, aceasta afirmatie demonstrnd-o pe exemplul pietei pestelui proaspat, adica a pietei pe care nu pot
exista nici un fel de stocuri.
n perioada pietei cantitatea de peste prins, sau oferta lui, este o marime fixa. n aceste conditii pretul de
echilibru poate oscila de la o zi la alta in dependenta de oscilarea cererii la el, ofertantii de peste obtinnd
in cazul cresterii cererii si, deci, a pretului, un venit suplimentar cwazi-renta (fig.7.17)
n perioada scurta de timp devin posibile unele schimbari si de oferta a pestelui, care poate creste in
anumite limite restrnse pe seama utilizarii mai eficiente a factorilor de productie existenti (de exemplu prin
iesirea mai deasa a pescarilor in largul marii). Desigur, aceasta va provoca cresterea costurilor unitare, insa
aceasta crestere va fi recompensata prinpret majorat determinat de cererea sporita(fig.7.18).
n perioada lunga de timp schimbarile devin pronuntate. Din partea cererii se pot schimba gusturile,
aceasta determinnd afluxul in ramura a muncii si a capitalului. Din partea ofertei epuizarea resurselor
naturale va determina pescarii sa caute peste in regiuni acvatice mai indepartate, aceasta provocnd
randamente descrescatoare. Totodata, perfectionarea ramurii constructiei navale va determina cresterea
productivitatii, provocnd prin aceasta randamente crescatoare. n acest caz pretul va depinde de raportul

acestor doua tendinte contradictorii. Daca mai puternica va fi tendinta randamentului descrescator, curba
ofertei va fi in crestere si pretul va creste (fig. 8a). n caz daca mai puternica va fi tendintarandamentului
crescator, curba ofertei va scadea, determinnd prin aceasta scadereapretului (fig. 8b). Iar daca tendintele se
vor echilibra (randament constant), curba ofertei va fi orizontala,pretul ramnnd la acelasi nivel (fig. 8c).
Deci, conceptul marshallian al perioadei de timp nu corespunde unei abordari calendaristice, chiar daca se
presupune ca orizontul in perioada lunga de timp este mai mare dect in perioada scurta sau perioada pietei.
La baza lui se afla posibilitatile ofertei de a se adapta la modificarea cererii de piata.
Astfel Marshall a ajuns sa intre in polemica cu Jevons si marginalistii austrieci, care explicau formarea
pretului doar in baza cererii ( a utilitatii ), apropiindu-se de pozitiile liberalilor clasici, care deduceau
valoarea doar din costuri. Prin conceptul perioadelor de timp el a inlaturat viziunile unilaterale ale ambelor
tabere, sustinnd ca att cererea, prin utilitate, ct si oferta, prin costuri, participa la formarea pretului,
asemenea lamelor foarfecelui care taie hrtia. nsa rolul lor este diferit in diferite perioade de timp. Cu ct
perioada de timp este mai scurta, cu att mai mare in formarea pretului este rolul cererii, si cu ct ea
este mai lunga, cu att mai mare devine rolul ofertei.
Analiza costurilor si a organizarii
Marshall a efectuat delimitarea notiunilorcost total, cost mediu si cost marginal, acesta din urma
fiind apreciat ca sporul de cheltuieli necesare producerii unei unitati suplimentare de bun. ntruct anume
costul marginal indica volumul optimal de productie, adica oferta, curba costului marginal, conchide
Marshall, poate fi identificata cu curba ofertei.
Dinamica costurilor medii in cazul cresterii volumului de productie a fost reprezentata prin trei cazuri:

stabilitatea lor ( legea randamentului constant);

reducerea lor ( legea randamentului crescator);

cresterea lor ( legea randamentului descrescator).

Marshall a sustinut ca randamentul descrescator este cauzat de utilizarea factorilor de productie naturali, in
timp ce randamentul crescator de inovatiile introduse in procesul de productie de catre om. Ca urmare, in
ramurile sectorului primar actioneaza legea randamentului descrescator, in timp ce in sectorul
secundar (al industriilor si constructiilor) legea randamentului crescator.
Trecnd la analiza prin prisma perioadelor de timp, el a demonstrat ca cu ct perioada este mai scurta, cu
att mai pronuntat este randamentul descrescator, si cu ct perioada este mai lunga, cu att mai pronuntat
devine randamentul crescator, bazat pe ameliorari tehnice si tehnologice.
Acordnd o mare atentie progresului tehnic, Marshall la cei trei factori traditionali de productie a mai
adaugat inca unul organizarea, studiindu-l minutios in baza functionarii intreprinderilor industriale.
Acestea din urma se dezvolta, in opinia lui, in baza a doua procese:

economii interne,determinate de calitatea aptitudinilor antreprenoriale si perfectionarile tehnologice

din interiorul firmei;

economii externe,legate de o accesibilitate sporita la informatii, de preturi mai reduse la tehnici

specializate, de brate de munca mai calificate.

Ca urmare a acestor economii cresc dimensiunile activitatii firmelor, crescnd si puterea lor economica. Aici
intervine un paradox: logica dezvoltarii concurentiale determina disparitia in timp a concurentei ! Paradox

care i-a speriat pe multi, dar nu si pe Marshall. El considera ca intreprinderile, in activitatea lor, sunt supuse
unei legi biologice similare celei care domina lumea vegetala si animala unde coexista si se confrunta
diverse specii. i in industrie activeaza intreprinderi mici, medii si mari, tinere si cu traditii. Randamentele
crescatoare ale unora sunt compensate prin randamente descrescatoare ale altora, aceasta determinnd
pastrarea concurentei.
Marshall si-a desfasurat cercetarile in bazafirmei reprezentative, adica intreprinderii medii, care poseda
att economii interne, ct si externe pentru crestere si dezvoltare intr-un mediu concurential. Desi acest
obiect de studiu nu l-a facut indiferent fata de problema monopolului, sfrsitul sec. XIX caracterizndu-se
printr-un rapid si intens proces de monopolizare.
n pofida opiniei dominante, Marshall a incercat sa demonstreze avantajele monopolului generate de
economiile de scara si posibilitatile de finantare a noilor tehnologii. Aceste avantaje permit ca curba ofertei
in perioada lunga de timp sa treaca la un nivel inferior celei formate in conditii concurentiale. Daca
monopolistul este ghidat de motive altruiste, scopul lui este determinat nu doar de maximizarea venitului sau
de monopol, ci si a surplusului consumatorului, aceasta provocnd reducerea preturilor si majorarea
volumului de productie. Dar de unde de gasit asemenea monopolisti altruisti ? Statul poate sa devina un
asemenea monopolist, sustinea Marshall, mai ales in domeniul monopolului natural.
Monopolul natural trebuie sa fie unicul domeniu de interventie a statului in economie ? Nu, considera
Marshall, statul poate influenta bunastarea sociala si prin instrumente fiscale impozite si subventii.
Utilizarea lor trebuie sa fie determinata de raportul intre veniturile/cheltuielile publice de la aplicarea lor si
modificarea surplusului consumatorului. Spre exemplu, taxarea preturilor va majora bunastarea sociala doar
daca suma impozitului colectat va depasi reducerea surplusului consumatorului in urma majorarii preturilor.
Subventiile platite producatorilor, care determina reducerea preturilor, vor majora bunastarea sociala doar in
cazul daca majorarea surplusului consumatorului va depasi cheltuielile publice de acordare a acestor
subventii.
n caz general Marshall a demonstrat capentru majorarea bunastarii sociale impozitate se cer a fi ramurile
cu randament descrescator, iar subventionate cele cu randament crescator. n ramurile cu randament
constant interventia statului este inutila.
Asemenea lui A.Smith, Marshall a format un sistem al stiintei economice. Drept ca proportiile acestui efort
au fost mai modeste: Smith a cladit pe loc gol, pe cnd Marshall s-a bazat pe cele create de predecesori. El
a reformat multe aspecte ale teoriei economice, ea obtinnd o aparenta noua. ntelegnd acest lucru,
Marshall a propus schimbarea denumirii teoriei economice, termenul de Economie politica fiind inlocuit
cu cel de Economics.
Cu timpul au inceput sa fie auzite tot mai dese critici la adresa marginalistilor. Unii o criticau pentru
simplicitate, considernd ca viata este mult mai complexa, cuprinznd nu numai aspecte economice, ci si
politico-sociale si juridice. Altii criticau unul din principalele postulate marginaliste ca pe masura cresterii
consumului utilitatea si, deci, valoarea bunurilor scade, mentionnd ca acest postulat nu se refera la bunurile
intelectuale: cu ct omul mai mult cunoaste, cu att el este mai setos de cunostinte; nu se refera acest
postulat nici la mijloacele de productie, deoarece cu ct mai mult capital este utilizat in productie, cu att
acest proces este mai perfect.
Ca urmare, partasii doctrinei neoclasice au perfectionat-o, iar criticii au creat premise pentru aparitia unor
noi doctrine institutionalista si keynesista.
Concluzii

Revolutia marginalista a condus la o revedere radicala a obiectului,metodelor de cercetare si chiar a

denumirii teoriei economice, doctrina neoclasica, generata de ea, constituind o reactie intelectuala
fata de doctrina liberalismului clasic.

Elementele de comunitate intre doctrina clasica si cea neoclasica pot fi reduse la urmatoarele:
individualism metodologic, concurenta perfecta, autoreglarea economiei, interventia minimala a
statului in economie.

Neoclasicii au introdus un nou obiect de studiu a teoriei economice alocarea eficienta a resurselor
disponibile, si noi subiecti de studiu consumatorii si producatorii cu interese interdependente.

Abordarea marginalista a valorii este opusa abordarii liberalilor clasici: teoria valoare-munca/costuri
este inlocuita cu teoria valoare-utilitate.

Postulatele fundamentale ale doctrinei neoclasice se reduc la urmatoarele: preferinte stabile ale
indivizilor, detinerea de catre indivizi a informatiilor complete, rationalitatea alegerii, tendinta spre
atingerea echilibrului pe piata.

nceputurile revolutiei marginaliste se caracterizeaza prin formarea a trei scoli austriaca,elvetiana si

anglo-americana, ale caror fondatori au fost C.Menger, L.Walras si W.S.Jevons.

coala austriaca a acordat o atentie deosebita mai ales problemelor legate de nevoi, bunuri, valoare si
proportiile de schimb. Anume in cadrul ei s-a ajuns la concluzia ca valoarea bunului este un
rationament subiectiv si nu o calitate intrinseca a bunului; ca cu ct bunul este mai abundent, cu att
valoarea lui este mai mica; ca marimea valorii se masoara prin utilitatea marginala.

Prin lucrarile lui E. von Bohm-Bawerk au fost aduse contributii originale la teoria capitalului si a
dobnzii. Capitalul este conceput nu ca factor de productie ci, mai degraba, ca mijloc de majorare a
productivitatii celorlaltor factori de productie. Dobnda este apreciata ca rezultat al timpului datorita
preferintei indivizilor spre consumul curent.

Prin cercetarile lui F. von Vieser in circulatia stiintifica a fost introdusa una din cele mai importante
categorii ale teoriei economice contemporane costul alternativ.

coala elvetiana se deosebeste de celelalte scoli marginaliste prin tendinta de a da expresie

matematica oricarui rationament economic. Anume prin contributiile reprezentantilor ei matematica
s-a transformat din mijloc de ilustrare in modalitate de expunere a principalelor interdependente
economice.

Problema centrala de cercetare in cadrul scolii de la Lausanne a fost cea a interdependentelor

subiectilor sistemului economic si a determinarii mecanismului de stabilire a echilibrului economic
general si a optimului economic.

Deosebit de eterodoxa a fost scoala anglo-americana. De la ultra-utilitarism, care recunoaste doar

utilitatea drept element constitutiv a valorii si pretului (pozitia lui W.S.Jevons) s-a ajuns la o sinteza a
teoriei valoare-costuri cu teoria valoare utilitate (pozitia lui A.Marshall).

O contributie considerabila la dezvoltarea teoriei repartitiei a adus-o reprezentantul neoclasicismului

american J.B.Clark. Prin teoria productivitatii marginale a factorilor de productie au fost unificate
legitatile formarii diferitor tipuri de venituri.

n cadrul primei etape de dezvoltare a doctrinei neoclasice figura de sinteza a fost A.Marshall, a carui
contributii majore pot fi reduse la urmatoarele momente: cercetarea factorilor si legitatilor stabilirii
echilibrului partial; studierea mecanismului formarii preturilor in diferite perioade de timp;
propunerea conceptului surplusului consumatorului; analiza elasticitatii cererii si ofertei si a
legitatilor modificarii ei; introducerea in cercetare a costurilor de productie si a factorului
organizare.

Prin cercetarile sale neoclasicii au imbinat sfera productiei cu cea a consumului intr-un unic obiect
de analiza, extinznd utilizarea marimilor marginale si asupra sferei de repartitie si schimb.

Doctrina neoclasica ramne a fi dominanta la inceputul mileniului III, aceasta dominatie fiind
calificata cu termenul de mainstream. Fixndu-si atentia asupra comportamentului individual al
producatorilor si consumatorilor, aceasta doctrina a creat premise pentru aparitia teoriei
microeconomice.