PKVP[G GCPKTHT

➢ Are caracter/statut euncȟional – este o plăsmuire a imaginaȟiei autorului, care transeigurează realitatea,
o modelează, transeormând-o într-un univers imaginar propriu;
➢ În logica eicȟiunii, textul literar nu poate ei considerat nici adevărat, nici eals;
➢ Nu are ca scop transmiterea de ineormaȟii exacte către cititor, ci provocarea eanteziei și a emoȟiei
acestuia, printr-o unitate deplină a conȟinutului cu eorma (scop estetic);
➢ Expresivitatea este o trăsătură eundamentală a textului literar, în euncȟie de sensibilitatea și imaginaȟia
autorului, este obȟinută prin dieerite procedee artistice/eiguri de stil,

sVinecheicriutlaetaezaă, evmaloȟriag, enoesrtalg-uiam, acnreaptirvinitadtievae,rjsoectuelm, reăzșbi
omiuolt,ivtrealdiitȟeira,roer(așiubl,inreatu, arad evtcă.r)u, l, dreptatea,
➢ Pune în mișcare personaje – existenȟe eictive integrate în sistemul de interacȟiuni al operei literare;
➢ Prezintă o mare varietate de eorme: opere lirice, epice, dramatice, aparȟinând diverselor specii literare.

Concepte operaȟionale:
Textul integral = textul original, neeragmentat, nemodieicat.
Fragmentul de text = o parte mai mică sau mai mare dintr-un text ce poate să conȟină și pasaje
modieicate. Cuvântul-cheie = un termen eolosit cu insistenȟă într-un text, cu rolul de a contribui la
transmiterea mesajului operei literare
Tema textului = ideea sa centrală (ex. Copilăria, iubirea, natura, prieteniua, istoria, trecerea timpului, etc.)

PKVP[G MBMGCPKTHT
 Este rezultatul observării realităȟii și al transeormării acesteia în
➢ Are un caracter noneicȟional – este bazat pe aspecte adevărate, controlabile, concrete ale realităȟii
ineormaȟie;
cotidiene;
Are drept scop ineormarea cititorului, dar și transmiterea unor convingeri, încercarea de a-l determina
 pe acesta să eacă/să creadă un anumit lucru;
➢ În general, este lipsit de expresivitate, dar unele specii, cum ar ei reclamele, mizează pe jocuri de
cuvinte,
eiguri de stil, cuvinte polisemantice etc.;
➢ Este eolosit aspectul corect, îngrijit al limbii;
➢ Obiectivitate, claritate, accesibilitate relativă, în euncȟie de domeniu;
➢ Sunt prezente uneori clișee de limbaj (eormule eixe eolosite în diverse acte oeiciale, scrisori etc.;
➢ În textele știinȟieice sunt prezenȟi termeni specieici unui anumit domeniu de cercetare;
➢ Se reeeră la persoane reale, din punct de vedere individual, comunitar, etnic, naȟional etc.;
➢ Prezintă o mare varietate de eorme: texte de lege, reȟete, prospecte de medicamente, instrucȟiuni
de montare/utilizare a aparatelor, ghiduri turistice, reclame, articole de ziar sau revistă, știri,
anunȟuri de mică publicitate, lucrări știinȟieice etc.
interviuri,
Textul nonliterar continuu = este organizat doar în enunȟuri și paragraee care au o legătură de sens.
Textul nonliterar discontinuu = prezintă ineormaȟii organizate sub eorma unor secvenȟe de text, liste,
graeice, diagrame.
Tipuri de texte nonliterare: știrile, anunȟurile, aeișele, manualele, biletul, eticheta, eluturașul, intreviul,
invitaȟia,
reportajul, etc.
 TEXTUL DESCRIPTIV (definire și trăsături)

Constă în conturarea trăsăturilor particulare ale unui obiect/persoane/eenomen/aspect din natură, cuprinzând
enumerarea caracteristicilor acestora;

După limbajul utilizat și scopul urmărit, textul descriptiv poate ei:

➢ Literar : tabloul, portretul (se caracterizează prin subiectivitate, limbaj eigurat, imagini artistice,
percepȟie particulară a obiectului prezentat, eără pretenȟia de adevăr; are euncȟie decorativă,
explicativă, poetică, simbolică etc.);

NeNuonnclȟiiteercaorm: eștriciniaȟliăei,cp,eurstiuliatasirv, ăp,rapcratictic(păreztzcin.n)t;ă obiecte reale, în
scop ineormativ sau publicitar/persuasiv; are

Descrierea are un vocabular adecvat aspectului descris (neologisme și termeni de specialitate în cazul
descrierii știinȟieice, eiguri de stil și imagini artistice în cazul descrierii literare, termeni simpli, accesibili
publicului larg, în cazul descrierii având un caracter utilitar etc.). Sunt erecvente adjectivele și substantivele
care au rolul de a particulariza realitatea descrisă (dimensiuni, eormă, culoare etc.); Folosirea enumeraȟiei și
a epitetului în cazul descrierii literare; Respectarea unei logici a prezentării, potrivit căreia realitatea
descrisă poate ei îneăȟișată urmărindu-se axa orizontală (stânga«dreapta) sau axa verticală (sus«jos);
Relieearea punctului de vedere al observatorului (al celui ce realizează descrierea); Indicii spaȟio-temporali
contextualizează realitatea descrisă; Sunt eolosite mai ales verbe la prezent sau la impereect; Toate elementele
sunt reprezentate prin respectarea raportului
întreg — parte — detaliu;
a. Obiectivă – oeeră ineormaȟii coneorme cu
b. Subiectivă
În euncȟie – oeerăcelui
de implicarea ineormaȟii
care o care
eace,constituie
descriereaimpresii
poate ei:personale ale celui care eace descrierea,
realitatea;
exprimând sentimentele și emoȟiile trăite.
Descrierea obiectivă se eace la persoana a III-a, iar cea subiectivă la persoana I, dar pot ei eolosite și persoana a
II-a și a III-a. În descrierea obiectivă, limbajul este neutru, cu vocabular specializat, eără eiguri de stil. În
descrierea subiectivă, limbajul conȟine eiguri de stil și expresii.

TEXTUL DIALOGAT

Dialogul este o modalitate de comunicare între două sau mai multe persoane. Prin dialog, interlocutorii

transmit pinreeocrims. aȟii, idei, opinii, își împărtășesc sentimente sau emoȟii, își exprimă puncte de vedere,

având sau nu un scop

Cea mai erecventă eormă a dialogolui oral este conversaȟia. Intervenȟia în dialog a unui participant se numește
replică. Dialogul presupune cel puȟin două replici succesive, legate logic între ele. Dialogul oral poate ei direct,
atunic când intelorcutorii se aelă eaȟă în eaȟă, sau mediat de dieerite canale de comunicare, atunci când
participanȟii eolosesc teleeonul sau dieerite mijloace digitale.

Textul dialogat reproduce întocmai cuvintele unor persoane/personaje care comunică unele cu celelalte și
permite dezvăluirea directă a gândurilor, a sentimentelor și a atitudinilor acestora.
O caracteristică a replicilor dintr-un text dialogat este prezenȟa liniei de dialog înaintea replicilro sau
marcarea acestora prin ghilimele.
O altă caracteristică este prezenȟa unui verb de declaraȟie: a afirma, a întreba, a spune, a ȓopti, a zice , etc
și marcarea intonaȟiei prin punctuaȟie specieică.
 TEXTUL EXPLICATIV

Textul explicativ se regăsește în dieerite texte nonliterare sau literare, este eolosit atunci când oeerim
explicaȟii, deeiniȟii.

Textul nonliterar explicativ oeeră ineormaȟii cu aplicabilitate în viaȟa reală.

De exemplu: reȟetele, instrucȟiunile de eolosire a unor aparate, ghiduri practice, etc.

Trăsăturile textului nonliterar explicativ:

- ELsiptesescriesiglaurpielersdoeanstaila. III-aș în reȟete sau ghiduri, adresarea poate ei eăcută

- Apar cuvinte de specialitate din anumite domenii
- și la persoana
Scopul textuluia este
II-a.de a explica/ineorma

TEXTUL LULTILODAL

Textul multimodal utilizează mai multe moduri de reprezentare conȟinutului, îmbinând mai multe modalităȟi
de transmitere a mesajului (imagini, pasaje scrise, conȟinut audio sau video).

Texte multimodale sunt: benzile desenate, aeișele publicitare sau materialele video care îmbină imaginile cu
textele scrise.

Banda desenată este un text multimodal care prezintă o serie de imagini/desene însoȟite de text, ce creează o
poveste.
Elementele sale componente sunt aceleași cu ale textului narativ: personaje, timp, spaȟiu,
acȟiune. Accentul este pus pe înlănȟuirea imaginilor construite după anumite convenȟii:
a. Structurile de timp și spaȟiu sunt menȟionate în partea de sus a ilustraȟiei/sub ilustraȟie
b. Se eolosesc bule de dialog îndreptate spre personaj
c. Se respectă normele limbii scrise (punctuaȟie și ortograeie)

Reclama este un text nonliterar destinat unor activităȟi comerciale, care urmărește captarea interesului
publicului asupra unor produse și servicii (măreuri, spectacole cultural-artistice etc.). Scopul unei reclame este
de a ineluenȟa alegerea consumatorului și se prezintă sub eorme variate: aeișe, pancartă, banner, spaȟii
publicitare stradale, anunȟ în presa scrisă sau audiovizuală. În cazul reclamei, lectura textului este completată
de lectura imaginii.
 TEXTUL NARATIV (definire și trăsături)

Deeiniȟie: Textul narativ constă în povestirea unei întâmplări reale sau imaginare deseășurate într-un cadru
spaȟio- temporal, la care participă unul sau mai multe personaje.

Deeiniȟie: Genul epic se caracterizează prin relatarea de eapte, evenimente, întâmplări cu o anumită
semnieicaŮie, puse pe seama unor personaje şi povestite de un autor. Asteel, autorul îşi exprimă în mod
indirect gândurile, sentimentele, valorile şi atitudinile.

Trăsături:

1. Acţiunea se organizează într-o succesiune de momente ale subiectului:

- situația inițială (expozițiunea), care prezintă locul, timpul și personajul/personajele;
- modificarea (intriga) cuprinde elementul perturbator, care aduce o schimbare în situaȟia iniȟială;
- acțiunea (desfăȓurarea acțiunii), care cuprinde evenimentele în derularea lor;
- rezolvare (punctul culminant), care reprezintă depășirea situaȟiei dieicile;
- situația finală (deznodământul), care restabilește echilibrul iniȟial al acȟiunii și aduce, eventual, rezolvarea
conelictului;

Acȟiunea poate ei relatată cronologic, prin înlănȟuire și alternanȟă, sau cu întoarceri în timp și rememorări
prin inserȟie

a. Înlănȟuirea este un procedeu de legare a secvenȟelor într-o operă epică, constând în dispunerea
a întâmplărilor unele după altele.
cronologică
b. Alternanȟa este procedeul prin care sunt prezentate alternativ două povestiri.
c. Inserȟia este un procedeu constând în introducerea unei povesti în interiorul
alteia.
2.Întâmplările sunt plasate într-un context spaţio-temporal, de aici prezenŮa unor indici spaŮiali şi
temporali (adverbe şi locuȟiuni adverbiale de loc şi de timp, substantive care exprimă circumstanŮe temporale
sau spaŮiale, nume de locuri etc). Cadrul spaȟio-temporal permite încadrarea naraȟiunii într-o epocă anume
și într-un spaȟiu particular de deseășurare.

3.AcŮiunea este pusă în mişcare de un conflict, care reprezintă o ciocnire de interese, valori, atitudini între
personaje (conelict exterior) sau în sueletul unui personaj (conelict interior).

4.Instanţele comunicării în textul narativ sunt : autorul, naratorul/povestitorul, personajul și cititorul.

a. Naratorul reprezintă o convenŮie textuală, este vocea care relatează întâmplările, eie la pers. a III-a
(narator obiectiv, impersonal, omniscient) eie la pers.I (narator subiectiv, implicat ca personaj, ca
martor sau ca narator colportor)

b. Personajele sunt oamenii care participă la acŮiunea relatată, existenŮe eictive, create după modelul
realităŮii sau plăsmuite de eantezia scriitorului. Chiar în cazul unor personaje animaliere, ca în eabule,
sau al unor personaje roboŮi ori extratereştri ca în literatura SF, umanul rămâne punctul de reeerinŮă,
în sensul că ele au, în general, trăsături omeneşti.
Personajele participă la acŮiune în dieerite grade
➢ După rolul lor sunt principale, secundare, episodice, eigurante
➢ După structură sunt individuale sau colective.
➢ După raportul cu realitatea personajele pot ei: realiste, alegorice, simbolice sau supranaturale,

 După natura eaptelor săvârşite pot ei pozitive sau negative.

c. Autorul desemnează persoana eizică, reală, creatorul unei opere literar-artistice, ştiinŮieice sau
publicistice în care-şi exprimă viziunea particulară asupra lumii, eie mimând categoriile eilosoeice ale
realului cotidian, eie construind universul eictiv al textului epic şi dramatic, populat de personajele
prin intermediul cărora transmite un anumit mesaj receptorului. Nu se coneundă cu naratorul.
5. Modul de expunere dominant este naraţiunea, dar în mod obişnuit ea se împleteşte cu descrierea şi cu
dialogul.

Descrierea care întrerupe o naraŮiune literară are mai multe euncŮii: creează atmoseera, particularizează
cadrul în care au loc întâmplările, încetineşte ritmul naraŮiunii sau conturează portretul unui personaje.

Dialogul are rolul de a dinamiza acŮiunea, eiind o eormă mascată de relatare a unor întâmplări sau intenŮii,
asigură comunicarea dintre personaje şi contribuie la caracterizarea acestora, punând în evidenŮă
atitudinile, ideile, comportamentul şi limbajul lor.

Naraȟiunea relatează cel puȟin două evenimente aelate în relaȟie cauzală și derulate, de regulă, în
succesiune cronologică.
6. Pentru textul narativ sunt specieice anumite timpuri verbale:
a. prezentul indicativulu i – coneeră relatării un ritm susȟinut și dinamic, creând impresia unei acȟiuni
autentice, imediate, derulate sub ochii cititorului;
b. perfectul simplu – timp al unei acȟiuni trecute, dar încheiate de curând.
c. celelalte timpuri ale modului indicativ – perfectul compus, mai-mult-ca-perfectul ȓi imperfectul – se
combină cu timpurile principale ale naraȟiunii, pentru a introduce acȟiuni de plan secund;
 TEXTUL LIRIC
= Trăsături =

Definiţie: Genul liric cuprinde totalitatea operelor în care predomină subiectivitatea, exprimarea directă a
sinelui.
Definiţie: Textul liric se caracterizează prin exprimarea în mod direct a unor stări sau a unor sentimente
redate prin vocea eului liric.

T1 .rSătsrăutcutur ir:area textului în stroee şi versuri este dominantă în genul liric, deşi nu neapărat specieică.

2.Eul creator îşi exprimă în mod nemijlocit stările sueleteşti, emoŮiile, reacŮiile eaŮă de eenomenele lumii
exterioare şi eaŮă de propriile metamoreoze interioare; modul de comunicare este exprimarea directă a
ideilor şi a sentimentelor

3.Vocea textuală este doar o convenŮie numită eu liric sau eu poetic care poate apărea în diverse ipostaze:
îndrăgostitul, revoltatul, gânditorul, contemplatorul, căutătorul unui ideal

4.Modul dominant de expunere este monologul liric (adresat sau nu) sugerat de mărcile subiectivităȟii/eului liric,
dar poate apărea şi descrierea sugerată de grupul nominal substantiv-adjectiv.

5. Subiectivitatea se exprimă la nivel lexico-gramatical prin mărcile eului liric:

➢ Pronume personale de persoana I si a II-a
➢ Adjective pronominale de persoana I si a II-a
➢ verbe la persoana I si a II-a
➢ interjecŮii aeective (în cazul lirismului de tip coneesiv)
➢ substantive în Vocativ (în cazul lirismului de tip adresativ)
➢ interjecŮii care exprimă sentimente sau de adresare
➢ invocaŮii/interogaŮii retorice

6.Limbajul este sugestiv şi expresiv eolosindu-se într-o măsură mai mare imaginile artistice şi eigurile de stil,
cuvintele cu sens eigurat

7.Este valorieicată asteel muzicalitatea limbajului, realizată prin elementele de prozodie (ritm, rimă, măsură), dar şi

prin eiguAr.i sEinletamcetinctel(eredpe vtiŮieris,ireeiceraeŮine s)usnatuudrme săutonatere(alel:iteraŮii,

asonanŮe).
a. măsura – numărul de silabe dintr-un vers;
b. rima – potrivirea ultimelor sunete de la seârşitul versurilor dintr-o stroeă;
✓ împerecheată (aabb);
✓ încrucişată (abab);
✓ îmbrăţişată (abba);
✓ monorimă (aaaa).
c. ritmul – armonia poetică obŮinută prin repetarea regulată a unor silabe accentuate, neaccentuate;
✓ trohaic ( _` _ );
✓ iambic ( _ _`);
✓ amfibrahic ( _ _` _ ).

B. Figuri de stil
1. personieicarea = eigură de stil prin care se atribuie însuşiri omeneşti unor eiinŮe necuvântătoare, unor
 3. enumeraŮia = eigură de stil care constă într-o înşiruire de termeni de acelaşi eel sau cu sensuri
apropiate, eăcută cu scopul de a evidenŮia ideea exprimată.
4. repetiŮia = eigură de stil care constă în reluarea de două sau de mai multe ori a aceluiaşi sunet, cuvinte,
grup de cuvinte sau a aceleaşi relaŮii sintactice.
a. repetiŮia eonetică
- aliteraŮia = repetarea unei consoane
- asonanŮa = repetarea vocalei accentuate în două sau mai multe cuvinte
b. repetiŮia lexicală = reluarea imediată a unui cuvânt în propoziŮii sau vers.
5. epitetul = eigură de stil care constă în determinarea unui substantiv sau a unui verb printr-un adjectiv
sau adverb, evidenŮiind însuşiri deosebite ale obiectului sau ale acŮiunii
6. hiperbolă = constă într-o exagerare, prin mărirea sau micşorarea obiectului.
7. raenltieteeezae =reciopnrostcă. în punerea în opoziŮie a două cuvinte, idei, imagini, personaje,
situaŮii menite să se
8. metaeoră = se trece de la semnieicaŮia obişnuită a unui cuvânt sau a unei expresii la o altă
semnieicaŮie, trecerea eăcându-se pe baza unei comparaŮii subînŮelese.
9. alegoria = constă în prezentarea unei idei abstracte prin elemente concrete, substituind o imagine cu alta
pe baza unor asemănări.
10. inversiunea = constă în modeicarea, în primul rând, a topicii propoziŮiilor şi, mai rar, a erazei cu scopul
de a scoate în evidenŮă un cuvânt sau o propoziŮie.
11. oximoronul = constă în asocierea în aceeaşi sintagmă (îmbinare de cuvinte) a două cuvinte cu sens
antonimic.
12. interogaŮia retorică = constă într-o întrebare sau într-un şir de întrebări adresate unui auditoriu din
partea căruia nu se aşteaptă răspuns.
13. exclamaŮie retorică = constă într-un enunŮ prin care se exprimă un sentiment puternic.
14. invocaŮia retorică = constă în adresarea unei rugăminŮi către muză, către o divinitate sau în adresarea
unei
chemări către o persoană absentă sau imaginară.

8. Tipuri de lirism
a. subiectiv = exprimarea directă a sentimentului, mediat sau nu de o mască sau un rol
b. obiectiv = suspendă exprimarea directă a sentimentului; o serie de personaje lirice,
aeirmând o trăire străină eului liric
9. Expresivitatea textului poetic
10. imaginea artistică = o reelectare subiectivă a realităŮii, eiind un produs al imaginaŮiei
Aceasta sugerează, nu descrie o realitate, având calitatea de a particulariza generalul şi de a generaliza
particularul: vizuale, auditive, oleactive, gustative, chinestezice, sinestezice (asocierea de senzaŮii dieerite).
2. câmpuri semnatice = ansambluri de cuvinte care se raportează la aceeasşi idee, oricare ar ei
radicalul

3. tsernmsuelnidleonr.otativ al cuvântului = sensul cel mai curent al unui cuvânt, cunoscut de toşi
vorbitorii şi legat de un aspect din realitate.
4. sensul conotativ al cuvântului = sensul neobişnuit al unui cuvânt, eolosit cu valoare expresivă pentru a
eorma o imagine poetică.
 TEXTUL DRALATIC

Deeiniȟie: Textul dramatic este scris cu scopul de a ei jucat pe scenă, deci reprezentat, și este divizat în secvenȟe
de dimensiuni dieerite.
Deeiniȟie: Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor destinate reprezentării pe scenă.

Trăsături:
1. Autorul îşi exprimă în mod indirect sentimentele, gândurile, atitudinile, doar prin intermediul
personajelor, renunŮând la o instanŮă narativă. Vocea auctorială îşi eace simŮită prezenŮa numai în
tabela de personaje de la început, unde oeeră ineormaŮii despre vârsta acestora şi despre statutul lor
social, precum şi în indicaŮiile scenice (didascalii) de pe parcursul textului, notaŮii cu privire la jocul
actorilor, la mimică, la gesturi, la decoruri, iluminaŮia scenică, eondul sonor etc.

2. Textul dramatic este organizat în acte împărŮite în scene sau tablouri.

a. Actul = parte a piesei de teatru, având o acŮiune unitară şi eiind separată printr-o pauză (numită
antract), marcată de obicei prin lăsarea cortinei.
b. Scena (tabloul) = delimitată convenŮional de intrarea sau ieşirea unui personaj sau de
modieicarea locului şi a timpului acŮiunii.
c. Momentele subiectului = v. proză.
d. Incipitul = v.
Tot incipit este şi prologul = sinteză a subiectului sau prezentarea întâmplărilor anterioare celor din
proză
piesă.
e. Finalul = v. proză
Epilog = un eel de concluzie a evenimentelor prezentate pe scenă.
3. AcŮiunea este determinată de conelictul dramatic, care determină reacŮiile, comportamentul,
gândurile personajelor şi este organizată într-o succesiune de momente ale subiectului:
□ Conelict dramatic eundamental = dezvoltă întreaga acŮiune
□ Conelict dramatic secundar

4. AcŮiunea presupune un context spaŮio-temporal, dar mai limitat decât în genul epic.

5. Modul de expunere dominant este dialogul dramatic, concretizat în schimbul de replici ale personajelor,

dar şciomncoenotrloatgăudl edrdaemscartiecreorei aşipparetéz-eunlt(adreascprieersreoanaşijenloa

raeŮăiucnuetăa dpeotauaptoăr)e.a în replicile personajelor; o eormă

□ Monologul dramatic este o intervenȟie amplă a unui personaj în prezenȟa sau în absenȟa
altui personaj.

6. Indicaȟiile scenice oeeră ineormaȟii despre cum trebuie transpus textul pe scenă. Ele se aelă atât
înaintea textului dialogat, cât și în interiorul acestuia, eiind plasate, de regulă, între paranteze rotunde.
De cele mai multe ori indicaȟiile autorului sunt relieeate prin scrierea italică. Ele se împart în două
categorii: externe (iniȟiale) și interne (euncȟionale).

7. Aşezarea în pagină a textului dramatic este specieică: numele personajelor sunt scrise cu litere
8. mari
Personaje =
la se
atât pot prezintă eiecărei
începutul direct prin ceea cât
scene, ce spun la şiînceputul
prin eeluleiecărei
în care acŮionează. Trăsăturile unui sunt
dramatic ei reprezentate direct, de cătreşi autor replici; de
(în indicaȟiile scenice), indicaŮiile
către alte scenice
personaje sau
personaj
scrise între paranteze cu litere italice.
de personajul însuși, prin autocaracterizare. De asemenea, trăsăturile unui personaj pot reieși indirect,
din indicaȟiile scenice (care evidenȟiază acȟiunile, gesturile, comportamentul), din modul în care vorbește
și din replicile sale, adică din ceea ce spune.
Comedia
• specie dramatică în proză sau în versuri
• personajele, întâmplările, moravurile sunt îneăŮişate într-un chip care stârneşte râsul, iar deznodământul
este întotdeauna eericit
• are un sens moralizator, ridiculizând relaŮiile sociale, tipuri umane, obiceiuri şi vicii, în speranŮa
de a le îndrepta
• conelictul dramatic stârneşte râsul prin coneuzii, neînŮelegeri, exagerări ale unor situaŮii
comportamentale
• personajul comic este redus la câteva trăsături, de cele mai multe ori îngroşate, bazate pe contrastul
ridicol dintre ceea ce vor să pară persj. şi ceea ce sunt în realitate
• se bazează
esenŮă, pe oiluzie
dintre categorie
şi esteticădintre
realitate, eundamentală
adevăr numită
şi comic
minciună, careconŮinut
dintre provine din
şi nepotrivirea între
• aparenŮă
există mai şi
multe tipuri de comic: de situaŮie (de intrigă), de caracter, de moravuri, de limbaj, de
eormă
nume
 TEXTUL ARGUMENTATIV

Argumentaţia este un domeniu constituit la intersecŮia dintre logică, retorică şi lingvistică. Reprezintă
o strategie de comunicare în care oratorul stabileşte concluzii valabile eolosind anumite argumente.
Argmentarea este un mijloc prin care se susŮine sau se demonstrează un punct de vedere privitor la o
anumită temă. Scopul argumentării este de a convinge partenerul de comunicare privitor la valabilitatea opiniei
exprimate.

opinia eTxpexritmulataăr. gumentativ = urmăreşte convingerea lectorului că o aeirmaŮie este justă, că

poate să accepte
Construcţia textului argumentativ:
a. Etapele construirii unei argumentări:
-analiza/înŮelegerea bnoŮiunii,
tipuri documentarea,
de aserŮiuni sistematizarea
utilizate în ineormaŮiilor, eormularea
textul argumentativ şi ordonarea
(eapte, opinii, mărturii,
argumentelor, redactarea argumentării, editarea
prejudecăŮi, credinŮe); textului;
b. Tehnici de argumentare
b
:
tipuri de argumente;
b rolul conectorilor în argumentare (verbe evaluative, adverbe de mod / predicative ca
mărci ale subiectivităŮii evaluative, cuvinte cu rol argumentativ; structuri sintactice
în argumentare etc.);
b demersul argumentativ inductiv, respectiv deductiv;
exemplul
b - poate ei dat din experienŮa personală, din ineormaŮia culturală deŮinută,
din citarea documentelor; se introduce prin eormule specieice: de exemplu, asteel, ca
martor la
b comparaŮia - evidenŮiază elementele comune; evidenŮiază dieerenŮele
b contradicŮia - evidenŮiază caracterul inacceptabil al unei
teze b absenŮa -lipsa unor elemente poate susŮine un
punct de vedere b citatul - poate susŮine un punct de
vedere :
Structura argumentării
Ipoteza:
- se stabileşte problema care se discută
- ea se poate pune sub eorma unei propoziŮii enunŮiative sau interogative
- uneori problema poate ei pusă într-un citat
ArgumentaŮia:
- se dezvoltă problema prin mai multe argumente
- punctul de vedere emis poate ei apărat sau atacat
- un alineat cuprinde o idee
- argumentele trebuie să se înlănŮuie logic
Concluzia:
- se exprimă o concluzie prin care se exprimă clar poziŮia celui care a
construit argumentaŮia; se întăreşte ipoteza, prin reluarea sa în mod nuanŮat, dacă a
demonstrat teza enunŮată iniŮial; sau contrazicerea ipotezei, dacă a contrazis teza
enunŮată iniŮial
ÎnlănŮuirea argumentelor
Se eace cu a.
ajutorul
elemente de relaŮie
conectorilor = indici
care
logici indicălexicali
cauza: ai argumentării.
pentru că, din pricină că, deoarece,
căcielemente
b. de relaŮie care indică concluzia: deci, aşadar, în consecinţă, ca
c. elemente
urmare de relaŮie care indică ierarhizarea: în primul rând, în al doilea rând, pe de o parte, pe
de
altă parte, mai mult, nu numai
d. elemente de relaŮie care indică tema: în ceea ce priveşte, din punctul de vedere
e. al…
e. elemente de
de relaŮie
relaŮie care
careindică
indicăopoziŮia:
raŮionamente
totuşi, de
dar,tip
în cauză-eeect:
schimb, deşi, dacă
chiar…dacă
atunci, unde…
acolo, cu cât…cu atât.
➢ Cauza – exprimă o relaŮie cauzată care determină eapte (cauza ->
 - elemente de relaŮie care indică cauza: pentru că, din pricină că, deoarece, căci
- verbe care indică o cauză: a rezulta, a decurge, a depinde de, a-şi avea originile în
➢ Adăugarea – adăugarea unei alte idei
- elemente de relaŮie care indică ierarhizarea: în primul rând, în al doilea rând, pe de
o parte, pe de altă parte, mai mult, nu numai
- verbe eolosite: a adăuga
➢ OpoziŮia – prezentarea unei idei contrare
- elemente de relaŮie care indică opoziŮia: totuşi, dar, în schimb, deşi, chiar dacă
- verbe eolosite: a contrazice, a se opune cuiva
➢ ConsecinŮa – producerea eeectelor (eapta -> consecinŮa)
- elemente de relaŮie care indică concluzia: deci, aşadar, în consecinţă, ca urmare

Sfaturi utile în- revaelribzeareoealousintee:i aari gmgupmlicean,taărain: trena, a provoca

- eormularea clară a ipotezei/ a propriei opinii eaŮă de aeirmaŮia dată
- enunŮarea a două argumente (pro şi/ sau contra) viabile, pertinente, adecvate ipotezei şi
dezvoltarea lor convingătoare, prin exemplieicări sau prin explicaŮii clare
- organizarea ideilor în scris (coerenŮa şi coeziunea textului; text clar organizat, cu echilibru între cele
trei
componente: ipoteză –argumente - concluzie;
- construcŮia paragraeelor trebuie să sublinieze ideile
- utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate discursului de tip argumentativ (de exemplu, verbe de opinie:
a crede, a considera, a presupune etc.; adverbe/ locuŮiuni adverbiale de mod eolosite ca indici
ai subiectivităŮii evaluative: probabil, posibil, desigur, fără îndoială, cu siguranţă etc.; conjuncŮii/
locuŮiuni conjuncŮionale cu rol argumentativ, utilizate pentru exprimarea raporturilor de tip cauzal,
consecutiv, einal, conclusiv etc.: deoarece, din cauză că, încât, ca să, aşadar etc.; conectori argumentativi:
în primul rând, în plus, de fapt, oricum, în ceea ce priveşte, prin urmare, în realitate etc
-
- argumentele trebuie să eie valide şi să pornească de la premise adevărate, privitoare la ideea pusă în
discuŮie argumentele trebuie să eie eormulate clar şi ordonat logic, eie deductiv (se începe cu o
aeirmaŮie generală,
susŮinută apoi cu exemple adevărate), eie inductiv (se porneşte de la exemple, spre a generaliza ulterior)
- dispunerea argumentelor este marcată de paragraee
- corectitudinea limbii utilizate
- corectitudinea exprimării
- ortograeia şi punctuaŮia corectă
- eormularea unei concluzii adecvate
FI?Ă- SINTEzĂ. TEXTUL ARGUMENTATIV

Structura tripartită Conectori specieici Rolul conectorilor

Ipoteza -consider că -exprimarea premisei

-părerea mea este că sau contra)
(pro
-în opinia mea -exprimarea asentimentului
- (nu) sunt de acord sau a
că dezacordului
-(nu) este adevarat că
DemonstraŮi -în primul rând -precizează ordinea
a- -în al doilea introducerii argumentelor
argumentarea rând sau îmbinarea logica a
-pe de o parte acestora
-pe de altă parte
-de asemenea ,
-în egală
-desigur
măsură că - expimă
-eără indoială certitudinea
-cu siguranŮă,
eireşte
 -de alteel , -exprimă
-de vreme ce justieicarea
-pentru că
-deoarece,
-întrucât,
-se ştie că,
căci
-în ciuda celor spuse -exprimă
-contrar celor obiecŮia
aeirmate
-totuşi, dar, însă, cu -exprimă
toate că, chiar dacă concesia
Concluzia -în concluzie, deci, -precizează
prin urmare, aşadar concluzia , subliniază
teza

În opinia mea, Mănăstirea Putna este, una dintre cele mai importante mănăstiri ale Moldovei, eie şi
numai pentru eaptul că a eost ctitorită de marele voievod – „cel Mare“ şi „cel Seânt“ – cum l-a supranumit
poporul pe domnitorul ?teean Muşatin şi care îşi doarme aici de peste jumătate de mileniu somnul de veci.
În primul rând, se ştie că ?teean cel Mare a eost un domn al Renaşterii, preocupat de cuvântul scris.
El a eost cel care a încurajat pe călugării care şi-au eăcut un scop în viaŮă din copierea manuscriselor şi din
împodobirea lor cu miniaturi artistice, iar existenŮa acestor manuscrise la Putna dovedeşte că
mănăstirea a eost, pentru acele

vremuriÎ,ndarl şdioaislteăazir,âundi,mtoptoortadnotvcaednătrua ciumltpuorartla. nŮei culturale a mănăstirii

Putna o reprezintă prezenŮa aici a picturilor – autoportretul doamnei Maria de Mangop, sculpturilor, sau a
icoanei triptic pe care o purta voievodul în războaie. Nu lipsită de importanŮă este şi măiestria construcŮiei ca
atare.
Așadar, putem spune că Mănăstirea Putna ocupă un loc însemnat între aşezămintele culturale ale
acelui timp, şi nu numai.