CURSUL IV

PROTECŢIA MUNCII ÎN
TEHNICA DENTARĂ
Protecţia muncii constituie un ansamblu
de măsuri instituţionalizate având ca
scop asigurarea celor mai bune condiţii
în desfăşurarea procesului de muncă,
apărarea vieţii, integrităţii corporale şi
sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane
participante la procesul de muncă (Legea
nr. 90/1996).
Activitatea tehnicianului dentar face apel
la serviciile unui număr mare de aparate
şi utilaje. Prin specificul funcţionării lor,
acestea reprezintă pericole potenţiale
pentru sănătatea celor care le
manipulează. Pentru minimalizarea
acestor riscuri, tehnicienii dentari trebuie
să cunoască şi să respecte normele de
protecţia muncii în acest domeniu.
Amplasarea, exploatarea şi întreţinerea
utilajelor, instalaţiilor, aparatelor şi
instrumentarului din unităţile
stomatologice (cabinete şi laboratoare de
tehnică dentară) se vor face conform
prevederilor, normelor, standardelor,
instrucţiunilor referitoare la acestea.
Personalul medical, mediu sanitar şi de
îngrijire, inclusiv medicii, tehnicienii
dentari, studenţii în practică, vor fi
instruiţi să poarte întregul echipament de
protecţie sanitară prevăzut în Normele
Ministerului Sănătăţii Publice: halate,
bonete, mănuşi, mască, ochelari de
protecţie. Acest echipament ar trebui în
colectivităţi să fie de unică folosinţă.
 CRITERII DE PROIECTARE ŞI
AMPLASARE

 Este de preferat ca laboratoarele dentare

să fie amplasate în poziţii retrase faţă de
arterele de mare circulaţie sau de alte
surse de zgomot, pentru a nu depăşi
nivelul maxim admis de zgomot de 50 –
70 db;
 Amplasarea şi orientarea clădirilor faţă
de punctele cardinale şi direcţia
vânturilor dominante trebuie să asigure
condiţii cât mai favorabile pentru
iluminarea şi ventilarea naturală a
acestora. Pentru încăperile amplasate în
subsoluri, vor fi prevăzute sisteme de
ventilaţie şi iluminare adecvate;
 Încărcarea planşeelor nu va depăşi
sarcina maximă sau eforturile dinamice
şi vibraţiile pentru care au fost calculate;
 Uşile vor fi vizibile, se vor deschide în
sensul de evacuare şi vor fi menţinute
permanent neblocate;
 Se asigură grupuri sanitare pentru
personal;
 Amplasarea utilajelor, aparatelor şi
instalaţiilor se va face astfel încât să se
evite executarea de mişcări inutile şi
obositoare din partea persoanelor care le
manipulează, asigurând în acelaşi timp
libertatea lor de mişcare la locul de
muncă;
 Se vor asigura condiţii de muncă în
poziţii corecte şi neobositoare pentru
personal.
 Pardoseala trebuie să satisfacă anumite
condiţii:
 Să aibă o suprafaţă plană şi netedă
pentru a nu îngreuia circulaţia, dar
suficient de rugoasă şi antiderapantă
pentru a nu permite alunecarea;
 Să nu se deformeze sub acţiunea
greutăţilor depozitate sau a obiectelor
grele căzute în mod obişnuit;
 Prin uzură normală să nu ducă la
producerea de praf;
 Să fie hidrofugă;
 Să aibă un coeficient de conductibilitate
termică foarte redus;
 Să aibă o pantă de scurgere de minimum
2%.
 FACTORII DE RISC IN LABORATORUL DE TEHNICA
DENTARA.

Tehnicianul dentar sanatos/purtator de suferinte cronice (diabet, reumatism

poliarticular etc). poate fi subiectul unor agresiuni fata de propria sanatate,
prin:

 Poziție statică prelungită

 Tehnici multiple şi complexe
pe un camp redus
 Instrumentar variat, adesea neergonomic
 Dispozitive, aparate complexe
 Miscări repetitive
 Noxe (pulberi, vapori, gaze),
 Saliva, agenti patogeni
 Iluminare suboptimală
 Zgomot
 Protecţia faţă de instalaţiile electrice:
 Acestea trebuie astfel concepute şi construite
încât să nu prezinte riscul de incendii sau
electrocutare.
 Toate echipamentele şi aparatele electrice
utilizate în instalaţiile electrice trebuie să fie
omologate.
 Instalaţiile electrice şi dispozitivele de protecţie
trebuie să fie adecvate tensiunii.
 Intervenţiile le instalaţiile electrice se fac
numai de persoane autorizate. Toate
intervenţiile la instalaţiile electrice
trebuie să fie făcute numai după
scoaterea de sub tensiune a acestora.
 Instalaţiile electrice (prize şi continuităţi)
vor fi verificate la 6 luni de personalul
specializat.
 Toate aparatele vor fi prevăzute cu
sisteme de siguranţă, supraveghere,
semnalizare şi control.
 Elementele conducătoare de electricitate
vor fi legate la pământ.
 Aparatele de mare putere trebuie să aibă
întrerupătoare de urgenţă care să le
deconecteze de la reţea în caz de
necesitate.
 Se contraindică improvizaţiile de orice fel
la instalaţiile electrice.
 Instalaţiile electrice, de apă şi gaz trebuie
izolate corespunzător şi orice derivaţie
de la traseul principal necesită robinet
separat.
 Protecţia faţă de instalaţiile de gaze
naturale:
 Acestea trebuie astfel concepute şi
construite încât să nu prezinte riscul de
incendii sau explozie.
 Instalaţiile care utilizează gazele naturale
vor fi verificate la 6 luni de personalul
specializat.
 În încăperile în care se utilizează gaze
naturale se vor monta senzori de gaz
pentru a detecta scăpările.
Protecţia antimicrobiană şi antivirală:
 Studiile efectuate au demonstrat prezenţa
infecţiei încrucişate între cabinet,
laborator şi pacient în proporţie de 67%.
 Micro-organismele, virusurile şi levurile
(ciupercile) pot fi transmise prin
intermediul amprentelor (cu hidrocoloizi
ireversibili sau siliconi), probelor
intermediare de ceară, protezelor de
reparat, etc.
 La nivelul cavităţii orale cei mai
frecvenţi germeni întâlniţi sunt:
 streptococii;
 stafilococii (alb şi auriu);
 escherichia;
 lactobacilii;
 fusobacteriile;
 anaerobii spiralaţi;
 levuri numeroase.
 Agenţii infecţioşi sunt entităţi vii,
acelulare (virusurile), celulare de tip
procariot (bacteriile), celulare de tip
eucariot (fungii, protozoarele) şi
multicelulare (helminţii) capabile să
producă infecţii prin pătrunderea,
dezvoltarea şi multiplicarea într-un
organism – gazdă susceptibil.
 În prezent există şase mari grupe de
dezinfectanţi recunoscuţi de A.D.A.
(American Dental Asociation):
 Hipocloritul de sodiu în diverse soluţii;
 Iodoforii;
 Spray-urile cu fenoli - alcooli;
 Compuşii sintetici pe bază de fenoli;
 Spray-urile apoase fenolate;
 Glutaraldehida.
Dispozitivele medicale care prin modul
de proiectare sau prin natura
materialului din care sunt construite nu
suportă nici un tip de sterilizare, trebuie
să fie supuse unei dezinfecţii adecvate, al
cărui efect să fie bactericid, fungicid,
virulicid şi sporicid.
Decontaminarea protezelor, a
amprentelor şi modelelor trebuie
efectuate de către asistenta medicală, sub
îndrumarea medicului, deci în cabinet. Se
realizează spălarea cu apă călduţă a
urmelor de sînge şi salivă şi apoi
dezinfectarea acestora.
Recipientul pentru transport va fi şi el
dezinfectat. Urmează o a doua etapă de
dezinfecţie în laborator. Tehnicianul
dentar va purta mănuşi până la
realizarea dezinfecţiei complete. Se va
amenaja un colţ special pentru stocarea şi
dezinfecţia amprentelor.
 Protezele dentare vor fi în mod
obligatoriu dezinfectate prin imersia într-o
soluţie de:
 Iodofori sau hipoclorit de sodiu pentru
protezele mobile totale;
 Iodofori şi hipoclorit pentru protezele
parţiale (acrilice sau metalice);
 Iodofori sau glutaraldehidă pentru
protezele fixe.
Măsurile de protecţie individuală, - halat,
bonetă, mască, ochelari, - sunt obligatorii.
Sistemul de aspiraţie de la masa de lucru
reduce încărcarea microbiană a aerului
din laborator, la care se adaugă instalaţia
centrală şi lămpile cu ultraviolete.
Igienizarea incintei unui laborator de
tehnică dentară se va face folosind doar
aspiratoarele de praf (nu măturile).
Pentru pulberile, aşchiile rezultate din
prelucrarea aliajelor sau a răşinilor
trebuie să existe sisteme de aspiraţie de
tipul exhautoarelor.
Pavimentele se vor şterge cu pufuri
înmuiate în diverse soluţii dezinfectante.
La spălarea suprafeţelor apa va fi
schimbată la fiecare încăpere, iar în cazul
încăperilor mai mari aceasta se va
schimba de două sau mai multe ori.
Principiul celor “două găleţi”este bine de
urmat. Acesta constă în spălarea
consecutivă de două ori a pavimentului,
bineînţeles schimbând apa cu soluţia
decontaminantă.
Pereţii protejaţi cu vopsele de ulei sau cu
faianţă cât şi mobilierul din fiecare
încăpere se va şterge cel puţin
săptămânal cu o soluţie dezinfectantă.
Dezinfecţia suprafeţelor se realizează cu
soluţii specifice oferite de diverse firme
comerciale sau cel mai simplu cu
hipoclorit de sodiu.
Protecţia analizatorului vizual:
Protejarea ochiului urmăreşte evitarea
contactului direct cu diverse particule sau
substanţe şi cu sursele luminoase exagerate sau
prost amplasate. Împiedicarea efectelor nocive
asupra analizatorului vizual reduc oboseala
vizuală.
Organizarea locului de muncă se va face în aşa
fel încât să se evite acomodările prea frecvente
ale analizatorului vizual, urmărindu-se:
 Plasarea instrumentarului în câmpul
vizual, adică într-un unghi de 40 – 45
grade în jurul practicianului;
 Înălţimea planului de lucru la 20 – 45 cm
distanţă şi într-un unghi de 30 – 60 grade
în raport cu planul simetric al
tehnicianului;
 Lampa individuală de la nivelul mesei va
fi astfel amplasată încât să nu fie
percepută în mod direct;
 Lampa să emită un fascicul paralel cu
direcţia privirii tehnicianului dentar;
 Vor fi evitate instrumentele strălucitoare
cât şi umbrele în câmpul vizual;
 Purtarea obligatorie a ochelarilor de
protecţie mai ales la prelucrarea prin
aşchiere efectuată atât la protezele fixe
cât şi la cele mobile sau mobilizabile;
 Utilizarea prelungită a lupei nu este
indicată pentru că oboseşte analizatorul
vizual;
 Apelarea la coduri de culori de
intensitate mare şi sisteme specifice
asigură şi o diferenţiere mai facilă;
 Lumina rece, emisă de instrumente cu
fibră optică (lămpi şi cuptoare de
fotopolimerizare) nu trebuie să ajungă
niciodată în contact direct cu ochiul,
existând riscul distrugerii definitive a
conurilor vizuale sensibile la lumina
emisă;
 Utilizarea ecranelor de protecţie când se
lucrează cu diferite aparate – sablator,
soclator, motorul cu ax orizontal, etc.
Protecţia analizatorului auditiv:
Analizatorul auditiv asigură integrarea
fiinţei umane în mediul bio-psiho-social.
Dacă expunerea personală zilnică
depăşeşte 85 db, purtarea
echipamentului de protecţie devine
obligatorie. Protecţia se poate realiza cu:
 Căşti speciale antizgomot (antifoane
externe) care diminuează cu 25 db
sunetele de înaltă frecvenţă, cele de joasă
frecvenţă rămânând perceptibile;
 Antifoane interne – sunt tampoane,
dopuri din materiale spumoase sau
flexibile care se introduc şi se mulează în
conductul auditiv extern şi reduc nivelul
de zgomot cu cel puţin 20%.
Acestea prezintă dezavantajul că sunt
greu de tolerat vreme îndelungată şi pot
da iritaţii locale.
Se recomandă ca mesele, sertarele,
rafturile pe care se aşează instrumente de
laborator, să prezinte folii de cauciuc care
absorb zgomotul produs de repunerea
acestor instrumente.
Credem că cel mai plăcut este să se pună
un fond muzical adecvat, o muzică
armonioasă, plăcută, va spori puterea de
concentrare a tehnicianului dentar.
 Sunetul este reprezentat de oscilaţia mecanică
periodică a aerului.
 Zgomotul este definit ca întreaga senzaţie
auditivă dezagreabilă sau jenantă.
Parametrii zgomotului sunt:
 Frecvenţa măsurată în Hz - peste 1000 devine
nocivă;
 Intensitatea măsurată în db – peste 50 devine
periculoasă.
 Zgomotul poate influenţa sănătatea prin:
 Instalarea oboselii;
 Creşterea presiunii sistolice şi diastolice;
 Creşterea riscului de hipertensiune arterială;
 Creşterea colesterolemiei şi glicemiei;
 Accelerează respiraţia;
 Scade tonusul muscular;
 Încetineşte peristaltismul tubului digestiv.
 Din punct de vedere psihic duce la:
 Diminuarea atenţiei;
 Iritabilitate;
 Astenie;
 Cefalee;
 Nevroze.
Protecţia împotriva vibraţiilor:
În laboratorul de tehnică dentară
vibraţiile produse de piesele de mână au
fost reduse semnificativ prin înlocuirea
lor cu micromotoare. Vibraţia mecanică
generează riscuri pentru sănătatea şi
securitatea tehnicianului dentar.
Valoarea limită de expunere zilnică pe o
perioadă de referinţă de opt ore trebuie
să fie de 2,5 m/s2.
Automatizarea etapelor tehnologice, sub
forma diverselor aparate electronice sau
controlate de computer, a redus mult
intervenţia omului.
Pentru compresoare se recomandă
plasarea de amortizoare sub aparate, la
nivelul zonelor de fixare sau manipulare
pentru reducerea vibraţiilor. La alte
dispozitive se pot utiliza vibro-izolatori,
care reprezintă elemente elastice a căror
deformare face posibilă mişcarea
vibratorie, respectiv izolarea
antivibratorie.
 Protecţia împotriva pulberilor, gazelor şi
acizilor:
 Masa de lucru a tehnicianului dentar
trebuie să prezinte un sistem individual
de aspiraţie a pulberilor sau aşchiilor
rezultate prin diferite prelucrări.
 Aparatele care elimină noxe vor fi
însoţite de hote absorbante dacă nu sunt
prevăzute cu sisteme de aspiraţie sau
filtre din construcţie.
 Pentru spaţiile în care au loc procese
tehnologice ce degajă căldură, umiditate,
pulberi, gaze, vapori toxici, etc., înălţimea
şi volumul încăperilor se stabilesc prin
calcul ţinându-se seama de asigurarea
schimburilor de aer şi de mijloacele de
combatere a noxelor.
 Sistemele generale de ventilare a aerului
vor fi (în general) naturale şi mecanice,
circulaţia aerului realizându-se în tot
spaţiul zonei de lucru.
Circularea aerului se poate realiza într-
un singur sens (sistem deschis, fără
recirculare), sau cu recirculare (implică
prezenţa unor elemente de tratare a
aerului: filtre, aeroterme, separator de
noxe, baterii de încălzire sau răcire).
 Mijloacele individuale de protecţie
reprezentate de mască şi ochelari sunt
obligatorii. Esenţial este ca masca să
acopere orificiul bucal şi orificiile nazale,
să se adapteze intim pe reliefurile feţei şi
să fie perfect etanşă.
 PROTECŢIA CONTRA
TRAUMATISMELOR:

Orice leziune trebuie imediat tratată:

curăţire, dezinfecţie, pansare.
Protecţia împotriva sedentarismului:
 Alternarea poziţiei de lucru şezândă cu
cea ortostatică;
 Practicarea unui repaus activ – exerciţii
fizice specifice grupurilor musculare mai
puţin solicitate, tehnici de relaxare
adecvate, odihnă pentru oboseala
musculară, - pe parcursul unei zile de
lucru.
EFECTELE SEDENTARISMULUI
SEDENTARISMUL POATE PROVOCA
LEZIUNI ALE URMĂTOARELOR
ORGANE:
 Boli de inimă: atunci când stăm jos pentru
mult timp, muşchii ard mai puţine calorii, iar
sângele curge mai lent, permiţându-le acizilor
graşi să blocheze mai uşor inima. Şederea
prelungită a fost asociată de mult timp cu
niveluri crescute ale presiunii arteriale şi ale
colesterolului. De asemenea, oamenii care sunt
extrem de sedentari au de două ori mai multe
şanse de a suferi de o boală de inimă,
comparativ cu cei care au o viaţă activă. 
 Pancreas hiperproductiv: pancreasul produce
insulină, un hormon care transportă glucoza la
celule pentru a asigura necesarul de energie.
Însă, celulele din muşchii inactivi nu răspund
la fel de uşor la insulină, iar pancreasul
produce din ce în ce mai multă. Acest proces
poate duce la diabet sau alte boli. Un studiu
realizat în anul 2011 a indicat că răspunsul la
insulină începe să decline chiar şi după o
singură zi de stat mult pe scaun. 
 Cancer de colon: studiile au asociat statul mult
pe scaun cu un risc mai mare de cancer de colon.
Motivul pentru care statul pe scaun favorizează
apariţia aceste boli este neclar încă. Însă, oamenii
de ştiinţă au formulat o teorie care spune că
producerea în exces a insulinei încurajează
creşterea în exces a celulelor. O altă teorie spune
că mişcarea creşte nivelul de antioxidanţi
naturali care distrug celulele dăunătoare şi pe
cele care care cauzează cancerul, cunoscute sub
numele de radicali liberi. 
 DEGENERAREA MUSCULARĂ

 Abdomen moale: când stăm în picioare

sau când ne mişcăm, muşchii abdominali
ne ajută să stăm în poziţie verticală. Însă,
atunci când stăm pe scaun ei nu mai sunt
folosiţi. Muşchii tensionaţi ai spatelui şi
cu cei abdominali slabi formează o
alianţă care poate forţa arcul natural al
coloanei vertebrale ducând la
hiperlordoză şi lordoză. 
 Contracţia şoldurilor: încheieturile flexibile ale
şoldurilor ne ajută să ne menţinem echilibrul,
însă oamenii care stau mult timp pe scaun îşi
extind rare ori muşchii flexori în faţă, motive
pentru care aceştia se scurtează şi devin mai
rigizi. Acest fenomen limitează o gamă de
mişcări şi lungimea pasului. Studiile au indicat
că mobilitatea redusă a şoldurilor este unul
dintre motivele principale pentru care cad
persoanele în vârstă. 
 Gluteus maximus moale (muşchiul
fesierul mare): când stăm jos, gluteusul
nu este solicitat. Pentru că stăm mult
timp pe scaun, el se obişnuieşte cu acest
sedentarism şi devine moale. Este un
lucru deja dovedit că un gluteus moale
afectează stabilitatea şi capacitatea de a
face paşi mari. 
PROBLEME LA NIVELUL PICIOARELOR

 Circulaţie proastă: statul pe scaun

pentru perioade lungi de timp încetineşte
circulaţia sângelui, lucru care face ca
fluidele să se acumuleze la nivelul
picioarelor. Problemele cauzate de acest
fenomen variază de la glezne umflate şi
varice la formarea cheagurilor de sânge,
adică la tromboză venoasă profundă. 
 Oase moi: activităţile precum mersul pe
jos sau alergatul stimulează şoldurile şi
oasele din partea inferioară a corpului, cu
scopul de a le determina pe acestea să
devină mai groase, mai dense şi mai
puternice. În prezent, medicii spun că
actuala creştere a cazurilor de
osteoporoză este cauzată de lipsa de
activitate. 
 PROBLEME ÎN PARTEA
SUPERIOARĂ A CORPULUI

 Creier înceţoşat: când ne punem muşchii

la treabă pompăm oxigen şi sânge în
creier şi declanşăm eliberarea de tot felul
de substanţe chimice care îmbunătăţesc
starea creierului şi starea noastră de
spirit. Când suntem sedentari pentru
mult timp, totul se încetineşte, chiar şi
funcţiile cerebrale. 
 Gât încordat: dacă, în majoritatea
timpului stăm la masa de lucru, ne
putem afecta vertebrele cervicale prin
înclinarea capului în faţă, spre lucrare
sau înclinarea lui în lateral, pentru a ţine
un telefon mobil cu umărul. Acest obicei
poate duce la dezechilibre permanente. 
 Spate şi umeri inflamaţi: gâtul nu este
singurul care are de suferit din cauza
poziţiei nefireşti pe care o adoptăm noi.
Atunci când stăm aplecaţi spre masa de
lucru, umerii şi muşchii spatelui fac o
extensie exagerată. 
 PROBLEME DE SPATE

 Coloana inflexibilă: dacă nu mişcăm

coloana vertebrală, ea devină inflexibilă
şi uşor de vătămat în activităţi banale.
Atunci când ne deplasăm, discurile moi
dintre vertebre se extind şi se contractă
ca nişte bureţi care absorb sânge şi
substanţe nutritive proaspete. Când stăm
jos mult timp, discurile sunt strivite
inegal şi îşi pierd din spongiozitate. 
 Probleme ale discurilor intervertebrale:
oamenii care stau mai mult timp jos au
mai multe şanse de a suferi de hernie de
disc lombară. 
ALTE NORME PENTRU LABORATOARELE
DE TEHNICĂ DENTARĂ

 Organele externe în mişcare (curele, roţi

dinţate, arbori, cuplaje, etc.) vor fi
prevăzute cu apărători complete;
 Motoarele cu ax orizontal vor fi racordate
la sisteme de ventilare prin aspiraţie şi
vor fi prevăzute cu apărători şi ecrane de
protecţie;
 Aparatele de centrifugare de tip “rotax”
necesită paravane de protecţie cu o
înălţime de circa 1,7 m măsurată de la
pardosea;
 Compartimentul de topire-turnare
trebuie prevăzut cu un covor de cauciuc
gros de un centimetru;
 Tuburile de oxigen şi acetilenă vor fi
plasate în spaţii zidite în afara
laboratoarelor.
ŢINUTA TEHNICIANULUI
DENTAR
În concordanţă cu această ţinută psiho-
socială, tehnicianul dentar se
caracterizează printr-o ţinută
vestimentară profesională specifică, la
care face apel în momentul în care
pătrunde în laborator. Aceasta trebuie să
înlocuiască complet ţinuta de stradă,
pentru ca hainele să fie protejate de
pulberile şi de noxele din laborator.
 Date statistice:

 După 5 ani de activitate, 15% din medicii

stomatologi se infectează cu hepatita B;
 După 25 de ani de activitate procentajul
ajunge la 55%.
Posibilitatea transmiterii agenţilor
patogeni prin amprente de alginat a fost
clar dovedită. Germenii nu sunt
înlăturaţi prin spălarea amprentelor cu
apă, ei rămânând activi mult timp chiar
şi după aceea.
 Cele mai expuse zone ale laboratorului
de tehnică dentară sunt:
 Masa pentru gips;
 Masa de lucru a tehnicianului;
 Locul de prelucrare;
 Telefonul.
 Protecţia antimicrobiană şi antivirală:

 Studiile efectuate au demonstrat prezenţa infecţiei încrucişate

între cabinet, laborator şi pacient în proporţie de 67%.
 Micro-organismele, virusurile şi levurile (ciupercile) pot fi
transmise prin intermediul amprentelor (cu hidrocoloizi
ireversibili sau siliconi), probelor intermediare de ceară,
protezelor de reparat, etc.
La nivelul cavităţii orale cei mai frecvenţi germeni întâlniţi sunt:
 streptococii;
 stafilococii (alb şi auriu); Și în laboratorul de tehnică dentară
 escherichia; controlul infecției este important
 lactobacilii; întrucât există riscul transmiterii
 fusobacteriile; microbilor din cabinet și al realizării
 anaerobii spiralaţi; infecțiilor incrucișate, fazele clinice
 levuri numeroase alternând cu cele tehnologice în cadrul
tratamentului protetic, ortodontic șI
chirurgical.
 MANAGAMENTUL PREVENIRII SI
MINIMALIZAREA RISCURILOR IN CADRUL
LABORATORULUI DE TEHNICA DENTARA

I) Decontaminarea şi dezinfecţia laboratorului de

tehnică dentară

II) Echipamentul de protecţie

III) Decontaminarea pieselor protetice

 Mijloacele de protecţie:
 Halatele: sunt folosite diverse tipuri:
 lungi;
 scurte;
 cu mâneci lungi;
 cu mâneci scurte (sunt cele
recomandate pentru medicina
dentară);
 încheiate în faţă;
 încheiate la spate.
 De asemenea, pot fi utilizate şi costume formate
din bluzon plus pantalon (sau fustă). Halatele pot
fi confecţionate din pânză, rezistente la spălări şi
sterilizări, sau din fibre celulozice neţesute
pentru unică utilizare, presterilizate şi livrate în
ambalaj etanş (pentru cabinetul de medicină
dentară).
 Ele trebuie confecţionate într-o linie modernă,
lejeră, pentru a permite efectuarea cu uşurinţă a
mişcărilor. Culoarea lor poate varia, de la alb
până la culori pastelate, în armonie cu cromatica
întregului laborator.
 Masca:
Pot fi utilizate:
 măşti de tifon din patru straturi cu patru
şnururi, care acoperă numai nasul şi
treimea inferioară a feţei;
 măşti dreptunghiulare din tifon de 50/30
mm cu fantă pentru ochi şi două şnururi
de fixare, care acoperă faţa şi părul;
 măşti prefabricate din textile neţesute
(dreptunghiulare sau convexe
anatoforme), mulate pe etajul inferior şi
mijlociu al feţei, cu şnururi elastice de
fixare.
TIPURI DE MĂŞTI
TIPURI DE MĂŞTI
Pentru a fi eficientă masca trebuie să aibă
trei straturi, să nu fie din bumbac (care
reprezintă un mediu prielnic pentru
dezvoltarea germenilor), să acopere gura
şi nasul cât mai mult şi să coboare până
sub menton, să se aplice intim pe faţă şi
să prezinte o etanşeitate marginală
maximă.
 Mănuşile:

au rolul de a proteja mâinile şi de a

împiedica infecţiile încrucişate. Ele
reprezintă o barieră fizică împotriva
transferului micro-organismelor.
Sunt confecţionate din:
 latex (cauciuc natural);
 nitril (cauciuc sintetic);
 materiale plastice (polietilenă,
polivinil, policlorură de vinil). Acestea
sunt foarte fine şi fragile, dar
confortabile.
 Hybride
 Pentru a-şi îndeplini rolul, ele trebuie să
prezinte o serie de caracteristici:
 să fie testate de fabricant pentru a fi
impermeabile;
 să menţină sensibilitatea tactilă;
 suprafaţa lor să fie uşor aderentă (nu
lucioasă) pentru a împiedica alunecarea
obiectelor;
 să se potrivească perfect. În acest scop s-
au realizat mănuşi pentru ambele mâini,-
dreapta şi stânga, - pe mărimi diferite
care sunt notate cu cifre, sau numai pe
trei mărimi: lungi (L), medii (M), şi scurte
(S). Există şi mănuşi nepereche.
 Mănuşile pot să fie sau nu sterile, lucru
indicat de fabricant. Pentru examinare
sau manopere nechirurgicale nu sunt
necesare mănuşi sterile. După aplicare pe
mâini ele se spală cu apă şi săpun sau
amestec de detergent şi antiseptic. În
acest caz se folosesc mănuşi de cauciuc
sau polietilenă.
 Refolosirea mănuşilor nu este indicată
căci se deteriorează, iar purtarea lor
continuă face ca tegumentele să
transpire. Pot să apară şi probleme
alergice care se pot datora pudrei de talc,
proteinelor din latex, nivelurilor înalte de
acceleratori de vulcanizare reziduali, dar
şi utilizării unor săpunuri şi antiseptice
neadecvate. Pacienţii alergici la cauciuc îi
depistăm printr-o anamneză bine
condusă.
ALERGIE LA LATEX
În tehnica dentară mănuşile sunt
rezervate situaţiilor în care sunt trataţi
pacienţi cu risc (HIV, hepatită, TBC) şi
oricând se manipulează piese protetice
sosite din cabinet.
 Bonetele:
sunt confecţionate din pânză sau textile
neţesute, pot avea diferite forme, este
bine ca ele să acopere părul în totalitate,
având rolul de a împiedica pătrunderea
accidentală a acestuia în câmpul operator
sau agăţarea de elementele
echipamentului.
 Ochelarii de protecţie:
sunt din ce în ce mai utilizaţi. Au diferite
forme în funcţie de firma producătoare,
pot fi simpli, numai din sticlă sau şi cu
lupe. Pot prezenta şi apărători laterale,
care îi fac mai eficienţi. Ei sunt utilizaţi
pentru a evita contaminarea globilor
oculari cât şi accidentarea acestora cu
diverse fragmente ce pot sări în timpul
lucrului.
 Pentru protecţia vizuală, când utilizăm
lumina de la lampa de fotopolimerizare,
cuptorul de fotopolimerizare sau un
aparat cu laser, ei trebuie să blocheze
lungimea de undă a radiaţiei emise.
 Protecția oculară este
Protejarea ochiului urmăreşte evitarea
asigurată cu: contactului direct cu diverse particule sau
substanţe şi cu sursele luminoase
exagerate sau prost amplasate

Ochelari de
protecție Calote cu scut
Scuturi faciale Viziere facial
Ecrane de protecție
 Reducerea oboselii vizuale

Organizare Cromatică
judicioasă a corespunzătoare
lucrului

Iluminare
corespunzătoare
Aproximativ 90% din informatii provin prin
intermediul organului vizual, ceea ce
conduce la solicitarea importanta a
acestuia
 Protecţia analizatorului auditiv:
Analizatorul auditiv asigură integrarea fiinţei umane în mediul
bio-psiho-social. Dacă expunerea personală zilnică depăşeşte 85
db, purtarea echipamentului de protecţie devine obligatorie.
 Sunetul este reprezentat de oscilaţia mecanică periodică a aerului.
 Zgomotul este definit ca întreaga senzaţie auditivă dezagreabilă
sau jenantă.
Parametrii zgomotului sunt:
 Frecvenţa măsurată în Hz - peste 1000 devine nocivă;
 Intensitatea măsurată în db – peste 50 devine periculoasă.
 Zgomotul poate influenţa sănătatea prin:
 Instalarea oboselii;
 Creşterea presiunii sistolice şi diastolice;
 Creşterea riscului de hipertensiune arterială;
 Creşterea colesterolemiei şi glicemiei;
 Accelerează respiraţia;
 Scade tonusul muscular;
 Încetineşte peristaltismul tubului digestiv.
Din punct de vedere psihic duce la:
 Diminuarea atenţiei;
 Iritabilitate;
 Astenie;
 Cefalee;
 Nevroze.
 Zgomotul poate influenţa sănătatea prin:
 Instalarea oboselii;
 Creşterea presiunii sistolice şi diastolice;
 Creşterea riscului de hipertensiune arterială;
 Creşterea colesterolemiei şi glicemiei;
 Accelerează respiraţia;
 Scade tonusul muscular;
 Încetineşte peristaltismul tubului digestiv.
Din punct de vedere psihic duce la:
 Diminuarea atenţiei;
 Iritabilitate;
 Astenie;
 Cefalee;
 Nevroze.
 1. MĂSURI TEHNICE

Măsuri împotriva zgomotelor externe:

- plasarea laboratoarelor în zone liniştite;
- izolarea pereţilor cu straturi fonoabsorbante;
- geamuri duble sau din termopan.
Măsuri împotriva zgomotelor interne:
a. Măsuri pentru compresor
- plasarea compresorului la distanţă;
- achiziţionarea unor compresoare moderne, silenţioase
(compresorul fără ulei care în interior este căptuşit cu
un material fonoabsorbant iar motorul este aşezat pe
arcuri, amortizând astfel şi trepidaţiile).
 b. Măsuri pentru micromotoare
- înlocuirea pieselor vechi cu altele noi;
- achiziţionarea unor piese silenţioase;
- întreţinerea tehnică corectă.

În zona de lucru se aplică o folie

de cauciuc/alt material absorbant al zgomotului
 2. MĂSURI ORGANIZATORICE
REFERITOARE LA PROTECŢIA AUDITIVĂ

- Măsurile organizatorice se referă la protecţia

auditivă individuală.
Există 3 tipuri de protecţie auditivă fiecare cu
avantaje şi dezavantaje:
- dopuri de urechi,
- antifoane interne,
- căşti (antifoane externe).
Programele terapeutice - Se desfăşoară
cuprinzând următoarele :
1. Exerciţii pentru musculatura şi coloanei cervicale
2. Exerciţii pentru coloana vertebrală lombară
3. Exerciţii pentru articulaţia umerilor şi a braţelor
4. Exerciţii pentru membrele inferioare şi gleznă
5. Exerciţii pentru articulaţiile mâinii şi degetelor
Dispozitive pentru mobilizarea
articulaţiilor mâinii
Rolul acestor dispozitive:
- Relaxează muşchii şi articulaţia mâinii;
- Îmbunătăţeşte circulaţia sanguină;
 Ameliorează rigiditatea, reduc paresteziile
şi durerea la nivelul degetelor;
- Rreduc oboseala musculară ca urmare a poziţiilor fixe
prelungite pe instrument.
 Dispozitive
Rigide
(sferele chinezești) Dispozitive
Elastice
(Mingile de mână,
Colacii de mână)

Dispozitive
cu arc
(cleștii/arcurile
de mână) Dispozitive
plastice
(plastilina de mână)
O ţinută vestimentară corectă, curată,
îngrijită, impune şi reflectă întrucâtva
poziţia profesională şi modul de
organizare interioară a laboratorului.
Respectarea în permanenţă a unei ordini
perfecte, a unei dispuneri sistematice şi
logice a instrumentarului, indică şi o
gândire logică, organizată, sistematizată,
seriozitate în muncă.
ECHIPAMENT DE PROTECŢIE LA TOPIREA-
TURNAREA ALIAJELOR/METALELOR

 Ochelarii de protecţie – au lentile colorate şi o

bandă de cauciuc elastic cu care se fixează pe
cap;
 Mânuşi de piele – confecţionate pe diverse
mărimi;
 Şorţul de piele – are o lungime mare şi
protejează de scântei şi metal topit.
 PROTECŢIA
IMPOTRIVA
ACCIDENTELOR
TRAUMATISMELOR

Dupa formele clinice de manifestare, localizare, si etiologie accidentele din

laboratorul de tehnica dentara pot fi clasificate astfel:
1. Ranirea mainilor si ale antebratelor,
2. Arsurile
3. Alergiile
Ranirea mainilor si ale antebratelor,
 Arsuri termice

Arsurile energie termica prin:

   turnarea, topirea, aliajelor,
  dezambalariea chiuvetelor, cilindrilor si conformatoarelor dupa turnare,
  utilizarea de flacara deschisa, bec Bunsen, bec de gaz, lampa de spirt,
  folosirea unor instrumente fierbinti, (de. ex. clestele pentru manipularea ringurilor de
turnare, conformatoarelor pentru tiparele pieselor protetice incinse),
  particule fierbinti ce se desprind in urma aschierii: aliaje, ceramica, material acrilic,
desprinderii unor spanuri metalice fierbinti pe parcursul frezajului,

 folosirea spatulelor electrice, care functioneaza pe principiul

incalzirii rezistive,
 manipularii cuptorului de preincalzire/incalzire,
  manipularii cuptorului pentru arderea maselor ceramice,
 folosirii aparatului de curatat cu ajutorul vaporilor de apa sub
presiune,
 utilizarii neadecvate a baii termostat pentru ceara,
  aparat de fotopolimerizare pentru placi de baza.
 cuptor de fotopolimerizare
 Arsuri electrice
electrocutarea prin:
 aparat pentru galvanoplastie,
 gravajul electrolitic,
 topirea prin incalzire rezistiva,
 topirea prin inductie, turnarea,
 centrifuga orizontala comandat electric,
 spatula electrica cu doua varfuri pentru modelajul in ceara
  sudare prin punctare, cu ajutorul arcului electric, cu laser sau gaz
ionizat,
 baie de ultrasunete,
  sablator,
 aparat de conformare a gutierelor,
 vacuum malaxor,
 soclator,
 cuptoare de preincalzire,
 oala termo-baro,  etc.
Alergiile Exista reactii alergice imediate sau intarziate.
In laboratorul de tehnica dentara calea de penetrare este cea
respiratorie sau cea cutanata si teoretic poate fi indusa de toate
materialele utilizate in procesele tehnologice.

Pe cale respiratorie pot patrunde:

- vaporii de monomer,
- microparticule rezultate din slefuire sub forma de praf foarte fin
granulat,
- pulbere fina de metale, aliaje (de ex. Ni – Cr)

- Conversațiile prelungite (statul cu gura deschisa) in timpul

proceselor operative
- + absenta protectiei nazo – orale adecvate.
O forma clinica specifica este rinita
alergica.

Alergiile cutanate apar in urma contactului prelungit,

repetat si neprotejat cu lichidele, substantele, pulberile cu
potential alergizant.
SOLICITĂRILE LA CARE
ESTE SUPUS
TEHNICIANUL DENTAR
 Solicitările la care este supus tehnicianul
dentar în procesul muncii rezultă din
profilul şi caracteristicile profesiunii:
 preponderent sedentară (peste 3/4 din
timpul afectat se desfăşoară în poziţie
aşezat);
 realizată printr-o sumă de mişcări fine,
complexe, precise, repetitive, generatoare
de monotonie;
 sub acţiunea unor factori ambientali
(zgomot, vibraţii, iluminare, pulberi,
gaze, acizi);
 cu o concentrare intelectuală
semnificativă şi o responsabilitate
privind corectitudinea execuţiei piesei
protetice.
 1. Solicitarea fizică
Este localizată la grupele musculare cel mai
frecvent implicate în procesul muncii (muşchii
degetelor, mâinii, antebraţului). Menţinerea
poziţiei de postură aşezat implică o contracţie
permanentă a grupelor musculare antagoniste,
în vederea asigurării unei poziţii fiziologice a
coloanei vertebrale. Alte grupe musculare
implicate sunt cele care menţin postura
extremităţii cefalice, muşchii globilor oculari.
 Contracţia musculară prelungită la nivelul
membrelor superioare, comprimarea, la
nivelul antebraţului, a pachetelor vasculo-
nervoase prin sprijinul antebraţelor la
marginea mesei de lucru (în absenţa unor
suporturi adecvate), la care se adaugă şi
factorul trepidaţie (vibraţie), transmis de
piesa de mână, determină în timp afecţiuni
osteo-articulare, cunoscute sub denumirea
de boala Raynaud, la care contribuie şi
poziţia instrumentarului static în timpul
lucrului. Aceste modificări apar în timp,
după ani de practicare a profesiei.
 Literatura mai descrie şi sindromul
carpo-tunel, o neuropatie compresivă
manifestată prin oboseala musculară,
dureri, amorţire, resimţite la nivelul
policelui, index, mijlociu şi inelar. Se
datorează compresiunii nervului median
la locul unde străbate tunelul carpian, cât
şi a vaselor care îl însoţesc.
 2. Solicitarea neuro-psihică

Este importantă, pentru că se lucrează pe

un câmp redus ca dimensiuni (dintele),
unde trebuie redate multe detalii cu un
instrumentar complex, de foarte înaltă
precizie.
Paleta tehnicilor de lucru este variată,
impune folosirea mai multor aparate şi,
în acelaşi timp, cunoştinţe teoretice
multiple. Pe lângă aspectele tehnologice
complicate, tehnicianul dentar face apel
la un vast bagaj de cunoştinţe: anatomia
şi fiziologia sistemului stomatognat,
gnatologie, biomateriale, biomecanică,
etc.
 El trebuie să fie conştient şi convins că
lucrarea pe care a realizat-o nu este un
corp inert, ci va face parte integrantă
dintr-un sistem biologic complex, în care
trebuie să se integreze morfologic şi
funcţional.
 Rolul artistic al tehnicianului se exprimă
prin cunoaşterea valorii culorii,
aprecierea proporţiilor, volumelor, a
legilor armoniei.
 Activitatea tehnicianului dentar se
desfăşoară printr-o sumă de tehnici
multiple la masa de lucru şi la aparate cu
implicarea şi a celorlalţi factori
menţionaţi, astfel încât el îşi pune la
contribuţie imaginaţia creativă,
inteligenţa, memoria mişcărilor în flux
continuu. Sistemul nervos central este
implicat în toate actele pe care
tehnicianul le are de desfăşurat.
Însuşirea unei noi tehnici de lucru
impune efectuarea de exerciţii cu mâinile
(eventual piciorul care acţionează
pedala). La început, mişcarea nu este
precisă, dar prin repetarea gestului se
face educarea, antrenarea sa, sub
controlul cerebral. Este implicat
analizatorul vizual, care face posibil
controlul corectitudinii mişcării prin
reacţia de feed-back.
 Reducerea solicitării neuropsihice este
realizată într-o anumită măsură de
respectarea principiilor ergonomice în
organizarea muncii, dar şi învăţare,
antrenament, pe tot parcursul vieţii
profesionale.
Relaţia profesională care se stabileşte între
medic şi tehnicianul dentar nu va solicita
psihicul atunci când sunt înţelese şi
respectate principiile colaborării:
consideraţia, respectul reciproc, încrederea
celor doi parteneri. Psiho-ergonomia
subliniază că aceste calităţi sunt
indispensabil legate de o pregătire
profesională temeinică de ambele părţi.
Numai atunci se instalează echilibrul.
 Altfel apar stări tensionale, neînţelegere,
care se cumulează cu neliniştile şi stress-
ul cotidian, augmentând stress-ul specific
profesional. Stress-ul tehnicianului
dentar rezultă din caracteristicile şi
solicitările menţionate, din teama pentru
a nu greşi, din teama de eşec.
 0 situaţie ce solicită o constituie şi
necesitatea de a fi la curent cu toate
noutăţile apărute în materie de aparate,
echipamente, materiale, necesitatea de a
se pregăti în permanenţă pentru a fi în
pas cu cerinţele medicului. Reacţia în faţa
unei noi tehnici de lucru, a unui nou
aparat, poate fi de acceptare sau de
respingere, o nouă sursă de stres.
 3. Solicitarea auditivă

Provine din funcţionarea

instrumentarului dinamic (piesa de
mână), din manipularea incorectă a
instrumentarului static (repunerea lui de
la o înălţime necorespunzătoare pe masa
de lucru) şi de la funcţionarea aparatelor.
Nivelul sonor al laboratoarelor de
tehnică dentară este ridicat şi expunerea
prelungită la zgomot determină pe
parcursul vieţii profesionale afectarea
analizatorului auditiv.
 Mai frecvent se întâlneşte hipoacuzia -
predominant a urechii drepte (scăderea
permanentă a capacităţii auditive, după
expuneri îndelungate la zgomote de tip
percepţie, în afara zonelor de conversaţie)
şi dacă terenul este foarte predispozant şi
se adaugă şi alte surse de zgomot (se
manifestă efectul cumulativ al zgomotului)
- surditatea profesională (pierderea
ireversibilă a capacităţii auditive,
perceptivă, în zona frecvenţelor
conversaţionale: 500 - 2.000 Hz).
 La scăderea acuităţii auditive participă,
în mod variat, diverşi factori de risc:
 nivelul intensităţii zgomotului (peste 90
dB);
 durata expunerii (peste 5 - 10 ani);
 vârsta (peste 40 de ani);
 sexul (sensibilitate la frecvenţe înalte mai
ales la bărbaţi);
 factori de mediu, mai ales trepidaţiile.
 Zgomotul perturbă activitatea
neuropsihică obişnuită (iritabilitate,
modificarea atenţiei, a memoriei, a stării de
vigilenţă) şi, prin conexiunile corticale
între ariile auditive şi cele optice, se pot
produce modificări ale funcţiei vizuale
(îngustarea câmpului vizual, perturbarea
vederii stereoscopice, etc.). De asemenea,
activează axul diencefalo-hipofizar,
sistemul neurovegetativ, cardiovascular,
respirator, tractul digestiv.
 4. Solicitarea vizuală
Este intensă, pentru că se lucrează pe un
câmp de dimensiuni reduse, tehnicianul
fiind obligat să redea cu exactitate cele mai
fine detalii ale dinţilor, să realizeze sau să
manipuleze şi să monteze sisteme
complicate, de fineţe, cu rol în menţinerea
şi stabilizarea protezelor scheletate, etc.
Acestea impun adesea folosirea unei lupe
pentru a mări detaliile.
 Oboseala vizuală rezultă din această
concentrare permanentă, pentru a avea o
imagine clară, şi din adaptările vizuale
frecvente, determinate de o aranjare
necorespunzătoare a locului de muncă şi
o iluminare incorectă (ca nivel, cu umbre,
străluciri în câmpul vizual).
Variaţiile acuităţii vizuale, ale tonusului
muşchilor ciliari, cu scopul de a focaliza
imaginea pe retină, reprezintă surse de
disconfort vizual după o perioadă de
lucru continuă şi îndelungată.
Utilizarea corespunzătoare a culorilor poate
reprezenta un factor pozitiv, întrucât
culoarea poate ghida deplasările privirii în
cazul căutării unui instrument, tot culoarea
permite aranjarea locului de muncă în mod
ordonat. Un obiect care nu este la locul său
devine insolit şi este remarcat.
Solicitarea îndelungată, necorespunzătoare,
a analizatorului vizual, favorizează în timp
scăderea pragului acuităţii vizuale.
 5. Solicitările iritative
Se manifestă în special la nivelul
sistemului respirator, prin acţiunea
pulberilor, gazelor şi vaporilor. Se
produce o îmbătrânire precoce
respiratorie a întregului arbore respirator
(bronşită cronică, scăderea capacităţii
vitale). La aceşti factori din laborator se
adaugă şi factorii iritativi individuali
(fumat).