Campanii de informare

Cetățeni

Proiect cofinanțat din Fondul Social European,

prin Programul Operațional Capacitate Administrativa 2014-2020
Tematica:

Modalitati de evitare a
conflictului de interese.
Importanta prevenirii si Diferite abordari privind
Rolul societatii civile si
combaterii coruptiei coruptia. Cauzele coruptiei
mass-mediei in prevenirea
si combaterea coruptiei
Egalitatea de sanse si
nediscriminarea si
Dezvoltare durabila - o egalitatea de gen - o
sectiune cu privire la sectiune de promovare a
importanta protectiei egalitatii de sanse intre
mediului si dezvoltarii femei si barbati, a egalitatii
durabile, problemele de de sanse pentru toti, fara
mediu si tema schimbarilor discriminare in functie de
climatice; gen, rasa, origine etnica,
religie, handicap, varsta,
orientare sexuala.
Codul penal prevede ca și infracțiuni de
corupție:

darea de mită

luarea de mită

traficul de influenţă

foloasele necuvenite

conflictul de
interese
Importanta prevenirii combaterii coruptiei

 Asigurarea integrității reprezintă o obligație asumată de românia în cadrul convențiilor

și tratatelor internaționale.
 Corupția reprezintă un fenomen grav ce pune în pericol stabilitatea și securitatea
societății, subminează valorile moralității și ale democrației, periclitează dezvoltarea
economică, socială și politică.
 Ca stat membru al uniunii europene, romania trebuie să respecte legislația comunitară,
în acord cu principiile și valorile fondatoare ale uniunii europene.
 O definiție a corupției utilizată frecvent la nivel internațional este cea oferită de
banca mondială, respectiv: „întrebuinţarea ilegală a resurselor publice în scopul unui
câştig personal”.

 Din punct de vedere etimologic, cuvântul corupție derivă din latinescul

„coruptio, onis”, iar conform dicționarului explicativ român înseamnă abatere de la
moralitate, cinste și datorie.
 Cu alte cuvinte, putem spune că doar în situația în care există intenția de a
obține un avantaj nemeritat/pe nedrept în urma exercitării unei îndatoriri de
serviciu avem de a face cu o faptă de corupție.
 Prevenirea reprezintă un pilon principal în lupta împotriva corupției. Multe state
membre au creat norme și instituții specifice pentru a preveni corupția și a consolida
integritatea în sectorul public.

 O provocare majoră pentru eficacitatea măsurilor de prevenire constă în asigurarea

faptului că au la bază o diagnosticare atentă a riscurilor și a vulnerabilităților. Măsurile
de prevenire trebuie să se axeze pe problemele pe care caută să le remedieze și să fie
utilizate atunci când există o nevoie reală.
 Este extrem de important nu doar să existe dispoziții juridice, ci și ca instituțiile
însărcinate cu aplicarea lor să funcționeze într-o manieră eficace și imparțială.

 Corupția Rămâne o cauză care limitează perspectivele de dezvoltare a României și

capacitatea de promovare a obiectivelor de politică externă, inclusiv a imaginii
României în mediul internațional.

 Totodată, corupția afectează eficiența și profesionalismul din autoritățile și instituțiile

publice, mai ales din perspectiva furnizării de servicii de interes general, aspect care
generează o încredere scăzută a cetățenilor în capacitatea statului de a gestiona relațiile
sociale.
Diferite abordari privind coruptia. Cauzele coruptiei

Cauzele principale generatoare a faptelor de corupție pot fi clasificate în trei mari

categorii:

 a. Endogene organizaționale, ce țin de organizație, care indică organizarea și funcționarea

ineficientă sau defectuoasă;

 b. Endogene prin raportare la resursele umane din cadrul organizației, care se manifestă prin
incompetență, lipsa de educație și etică profesională și alte asemenea;

 c. Exogene, care implică factorii externi relevanți organizației, care se manifestă prin conflicte
de interese și incompatibilități, favoritism, influențări și amenințări, interese personale private,
etc.
Elementele cheie în analiza cadrului organizațional le reprezintă organizarea și
instrumentele de management și control ale organizației și resursele umane, fără de
care nu se pot implementa mecanismele de prevenire a corupției:

1. Organizarea și funcționarea (sistemul de management și control) organizației, care

trebuie să fie evaluata din punct de vedere a disfuncționalităților:
2. Funcționarii publici:
1. Organizarea și funcționarea (sistemul de management și control) organizației, care trebuie să fie evaluata
din punct de vedere a disfuncționalităților:

Structura supradimensionata, care are ca efect diluția artificială a răspunderii și birocratizarea excesiva sau, dimpotrivă, structura
subdimensionata care poate avea un impact negativ asupra managementului organizației și a calității activităților desfășurate;

Politizarea excesiva a organizației, care, de regula, conduce la conflicte de interese și incompatibilități ascunse, la manipularea unor
activități specifice;

Sistem de management și control ineficient sau anevoios, care induce abateri de la legalitate și conformitate sau, dimpotrivă, care
produce breșe speculative;

Proceduri de lucru dificil de aplicat (tip „de fațadă”) sau ineficiente, care diminuează calitatea rezultatelor și eficienta activităților,
măresc birocrația și scad transparenta;

Lipsa mecanismelor și/sau procedurilor specifice măsurilor de prevenire a corupției (strategie anticorupție, cod de conduita etică și
profesionala, consilier de etica, standard de integritate, instituția avertizorului de integritate etc.);

Utilizarea incorecta sau ineficienta a resurselor umane;

Nerespectarea segregării funcțiilor, care conduce la apariția conflictelor de interese;

Inexistența sau ineficiența instrumentelor controlului intern
managerial;

Inexistenta sau ineficienta auditului public intern și a

controlului anticorupție;

Mecanisme superficiale sau inadecvate de evaluare și

mecanisme de sancționare administrative formale;
2. Funcționarii publici:

a. Incompetență sau
c. Favoritismul sau e. Lipsa
competențe și
intimidarea/amenința
abilități inadecvate
rea din partea formarii/instruirii
pentru pozițiile profesionale
factorilor decizionali;
ocupate;

b. Lipsa de educație, d. Necunoașterea

etică și integritate legislației
profesională și lipsa
mecanismelor de incidente
evaluare a activităților
integrității; desfășurate;
Cea de-a treia cauza generatoare care implică factorii externi relevanți organizației
aceștia pot fi clasificați în patru mari categorii:

a. Politicul
care se manifesta
prin instabilitate
legislativa, cadrul d. Tehnologic
legislativ incoerent, b. Economicul prin lipsa
uneori chiar
care se manifesta instrumentelor de
protecționist, prin c. Social-cultural
prin nivelul de trai tip e-guvernare, e-
imixtiunea
scăzut, lipsa prin nivelul educație sau
decidenților politici
competitivității și a educațional scăzut; utilizarea
(influențe politice
dezvoltării sistemelor
inclusiv asupra
durabile; informaționale
numirilor în poziții
nesecurizate.
de înalți funcționari
publici) și chiar de
instabilitatea
politica în stat;
Modalitati de evitare a conflictului de interese. Rolul societatii civile si mass-mediei in
prevenirea si combaterea coruptiei

 Un ”conflict de interese” implică un conflict între

datoria faţă de public şi interesele personale ale unui
funcţionar public, în care funcţionarul public are
interese, în calitatea sa de persoană privată, care ar putea
influenţa necorespunzător îndeplinirea obligaţiilor şi
responsabilităţilor oficiale
 Prin contrast, se poate spune că există un conflict de interese
aparent atunci când se pare că interesele unui funcţionar public ar
putea influenţa în mod necorespunzător îndeplinirea sarcinilor dar
în realitate situaţia nu este aşa.
 Un conflict potenţial apare atunci când un funcţionar public are
interese personale, care sunt de o asemenea natură încât s-ar
produce un conflict de interese dacă funcţionarul ar avea atribuţii
oficiale în acea privinţă (conflictuale) în viitor.
 În cazul în care un interes personal a compromis în fapt
îndeplinirea corectă a sarcinilor unui funcţionar public,
situaţia specifică respectivă trebuie privită mai degrabă
ca un caz de comportament necorespunzător sau ”abuz
în serviciu” sau chiar ca un caz de corupţie şi nu ca un
”conflict de interese”.
 In această definiţie, ”interesele personale” nu se limitează la interesele financiare sau
pecuniare sau la acele interese care generează un beneficiu personal direct pentru
funcţionarul public.
 Un conflict de interese se poate referi la o activitate care altfel poate fi legitimă în
calitate de persoană privată, la afiliaţii şi asocieri personale şi la interese de familie
dacă aceste interese pot fi considerate în mod plauzibil ca putând influenţa
necorespunzător modul în care funcţionarul îşi îndeplineşte sarcinile.
 Un caz special îl constituie problema alegerii unui alt loc de muncă de către un
funcţionar public: negocierea viitorului loc de muncă de către un funcţionar public
înainte de a renunţa la funcţia publică este în mare măsură considerată drept o situaţie
de conflict de interese.
Principiile de bază pentru tratarea conflictelor de interese

Slujirea interesului public

Susţinerea transparenţei şi controlului exercitat de

către public
Promovarea responsabilităţii individuale şi a
exemplului personal
Promovarea unei culturi organizaţionale care să fie
intolerantă faţă de conflictul de interese
Slujirea interesului public

Funcţionarii publici trebuie să ia decizii şi să facă recomandări pe baza legislaţiei şi

politicii corespunzătoare şi caracteristicilor fiecărui caz, fără să ia în consideraţie câştigul
personal (adică să fie “dezinteresaţi”).

Corectitudinea procesului de luare a deciziilor oficiale, în special în aplicarea politicii la

cazurile individuale, nu trebuie să fie prejudiciată de preferinţele religioase, profesionale,
politice de partid, etnice, familiale sau alte preferinţe sau angajamente ale factorului de
decizie.

Funcţionarii publici trebuie să renunţe sau să restrângă interesele personale care ar putea
compromite deciziile oficiale la care participă. Dacă acest lucru nu este posibil,
funcţionarul public trebuie să nu se implice în luarea deciziilor oficiale care ar putea fi
afectate de interesele şi relaţiile lor personale.
Susţinerea transparenţei şi controlului exercitat de către public

Funcţionarii publici şi organizaţiile publice trebuie să acţioneze de

o manieră care să permită cel mai atent control din partea
publicului. Această obligaţie nu este îndeplinită în totalitate prin
simpla respectare a literei legii; ea implică şi respectarea unor
valori mai largi ale administraţiei publice, cum ar fi lipsa
intereselor private, imparţialitatea şi corectitudinea.
• Funcţionarii publici trebuie să-şi declare interesele personale şi
afiliaţiile care ar putea compromite îndeplinirea dezinteresată a
îndatoririlor lor publice, pentru a permite un control adecvat şi
găsirea unei soluţii.
Promovarea responsabilităţii individuale şi a exemplului personal

Funcţionarii publici trebuie să acţioneze în orice moment astfel încât integritatea lor să servească drept exemplu pentru alţi funcţionari publici
şi pentru cetăţeni.

Funcţionarii publici trebuie să acepte responsabilitatea pentru modul în care îşi desfăşoară activităţile în calitate de persoane private, în
măsura în care este posibil, astfel încât să prevină apariţia unor conflicte de interese la numirea în funcţia publică şi ulterior.

Funcţionarii publici trebuie să accepte responsabilitatea pentru identificarea şi rezolvarea conflictelor în beneficiul interesului public
atunci când apare un conflict.

Funcţionarii publici şi organizaţiile publice trebuie să-şi demonstreze angajamentul de a asigura corectitudinea şi profesionalismul prin
aplicarea unei politici şi practici eficiente cu privire la conflictul de interese.
Promovarea unei culturi organizaţionale care să fie intolerantă faţă de conflictul de
interese

Organizaţiile publice trebuie să asigure şi să pună în practică politici, proceduri şi practici adecvate
de conducere în mediul de lucru pentru a încuraja controlul şi rezolvarea eficientă a situaţiilor de
conflict de interese.

Practicile organizaţiilor trebuie să îi încurajeze pe funcţionarii publici să declare problemele legate

de conflictele de interese şi să le discute şi trebuie să se prevadă măsuri pentru a proteja aceste
informaţii astfel încât ele să nu fie utilizate incorect de către alţii.

Organizaţiile publice trebuie să creeze şi să susţină o cultură de comunicare şi dialog deschis cu

privire la corectitudine şi promovarea ei.

Organizaţiile publice trebuie să ofere îndrumare şi instruire în vederea promovării înţelegerii şi

evoluţiei dinamice a regulamentelor şi practicilor recunoscute ale organizaţiei publice şi a aplicării
lor în mediul de lucru.
De ce ajunge să mă afecteze
corupţia?
 Corupţia mă afectează în primul rând pentru că şi eu particip, pentru că nu resping, pentru că
accept.
 Desigur, uneori, sunt ori mă simt constrâns—fie ştiu sigur, fie mi se dă de înţeles, fie mi se spune
verde-n faţă că nu voi obţine cutare lucru dacă nu voi plăti.
 Da, nivelul de trai îi pune pe mulţi oameni în situaţia de-a fi nevoiţi să ia şpagă pentru a-şi întregi
veniturile, dar asta nu înseamnă că eu nu pot găsi pe cineva care să nu aibă nevoie de şpagă.
 Da, lipsa timpului mă constrânge să accept varianta mai la-ndemână, în care am impresia ca
„dau un ban, da' stau în faţă.” 

 Însă aş putea alege să nu mă afecteze decât corupţia altora, niciodată corupţia mea!  Iar atunci
când mă afectează corupţia altora, să-i denunţ! 
Cea mai răspândită definiţie a corupţiei este abuzul
puterii încredinţate pentru obţinerea unui
beneficiu personal (pentru sine sau pentru altul).
 Fie că discutăm despre clasica mită/şpagă, fie despre subtilul conflict de interese, corupătorul are
un beneficiu, atunci când „cumpără” abuzul de putere al coruptului;
 costurile şi beneficiile acestei tranzacţii se distribuie în mediul extern, afectând negativ familia
corupătorului şi oferind un avantaj necinstit grupurilor nelegitime de interese.
 Şi coruptul obţine un beneficiu din „vânzarea” abuzului de putere, căci exercitarea corectă a puterii
încredinţate se poate face numai în interes public; tranzacţia produce efecte în mediul extern şi prin
acest canal, afectând pozitiv acoliţii coruptului şi negativ toate interesele comunităţii.
 Astfel, corupătorul şi coruptul, deopotrivă, înşală aşteptările tuturor celorlalţi membri ai societăţii,
care au avut încredere în demnitarul/funcţionarul/angajatul pe care l-au desemnat să gestioneze
acea putere de decizie.
 Aşadar, corupţia este o chestiune foarte personală; decizia oricărei persoane de-a se angaja într-un act
de corupţie ori un comportament corupt ţine cont de avantajele/beneficiile pe care le poate obţine şi de
riscurile, respectiv costurile/ dezavantajele corelate, în cazul în care ar fi prins şi dovedit. Perspectiva
balansării acestor avantaje şi riscuri a condus la ideea că sarcina anticorupţiei stă pe umerii aparatului de
stat, care trebuie să intervină cu măsuri prin care avantajele să fie cât mai mici, iar riscurile cât mai
mari.

 Astfel a apărut şi s-a dezvoltat aşteptarea cu privire la acţiunea instituţiilor statului de-a dezvolta politici
publice anticorupţie, care să sancţioneze prompt orice comportament corupt (după ce acesta a avut loc),
să controleze procesele vulnerabile la corupţie (în timp ce comportamentul corupt se poate manifesta),
ori să prevină riscurile de manifestare a corupţiei (înainte de-a încolţi în mintea cuiva ideea că un
comportament corupt poate fi o soluţie).
Cum recunosc corupţia?

Dacă acceptăm ideea că există o piaţă a corupţiei, unde

cererea se întâlneşte cu oferta, dar acceptăm şi ideea
că angajarea într-un comportament corupt este o
chestiune personală, poate ar fi bine să trecem în
revistă cele mai importante motivaţii şi cele mai uzuale
înfăţişări ale corupţiei.
Cea mai gravă formă este aceea în care cererea de
corupţie porneşte de la dorinţa corupătorului de a
obţine ceva ilegal, pe substanţă:

 pentru aceasta, corupătorul este dispus să dea mită ori să cumpere

influenţă;
 altcineva este dispus să se corupă, abuzând puterea ce i-a fost
încredinţată, pentru a-i oferi corupătorului exact ceea ce-şi doreşte.
Trei forme ceva mai atenuate

sunt cele în care corupătorul îşi doreşte ceva pentru care există un temei legal, însă doreşte să
primească:
  mai repede,
  mai mult 
 sau mai bun/mai bine decât prevede legea;
Încălcarea legii nu se mai referă strict la substanţa dorinţei corupătorului, ci la procedura prin care
se poate obţine acel lucru ori la calităţile lucrului dorit;
Corupătorul este dispus să dea mită ori foloase necuvenite, ori să cumpere influenţă, iar coruptul
este dispus să interpreteze abuziv unele proceduri ori prevederi legale, eventual situându-se în
conflict de interese la luarea deciziei.
Cea mai slabă dintre formele corupţiei
(dar şi cea mai insinuantă!)
este aceea în care corupătorul doreşte să-şi asigure viitorul, ori să rămână în graţiile coruptului,
pentru eventuale tranzacţii de tipul celor 1+3 de mai sus;

Fractura de sistem nu afectează, în mod direct, nici legea, nici procedura, ci

exact încrederea celorlalţi membri ai societăţii;

Corupătorul este dispus să ofere foloase necuvenite, iar coruptul nu refuză posibilitatea de-a abuza,
cândva, în folosul celui dintâi, eventual într-o situaţie de conflict de interese.
Să ne gândim împreună la câteva cazuri tipice pentru
societatea românească:

 Cineva doreşte să-şi cumpere o casă, dar nu are toate documentele necesare pentru
obţinerea creditului, aşa că îi oferă funcţionarului de la bancă o „atenţie” pentru a „nu
observa” acest lucru şi pentru a-i aproba cererea.
 Am fi tentaţi să spunem că nu-i vorba de corupţie, pentru că n-are legătură cu o instituţie
publică, dar există corupţie şi în sectorul privat!
 Desigur, ne aflăm în faţa unui caz de dare de mită, unul dintre cele mai grave, pentru că
doritorul de casă ştie că nu are toate documentele, ştie că nu are dreptul, dar forţează
situaţia, pentru că a auzit că şi alţii au făcut la fel.
 Din păcate, sondajele de opinie ne spun că 27% dintre români ar face acelaşi lucru, deşi
nu toţi românii au nevoie de casă nouă, nu toţi îşi permit un credit, iar necesarul de
locuinţe nu este acoperit nici măcar în proporţie de 5%—sau, cine stie?, poate tocmai din
toate aceste cauze? Asta înseamnă că fiecare al patrulea prieten sau coleg sau vecin sau
cunoscut ar face la fel? „Spune-mi cu cine te împrieteneşti, ca să-ţi spun cine eşti!”
Să ne gândim la altcineva, care se grăbea la volan
sau nu era atent şi-a greşit faţă de regulile de
circulaţie.
 Pus în situaţia de-a fi sancţionat de poliţie, anti-eroul nostru îşi aduce aminte că are
un prieten sau o cunoştinţă care lucrează în poliţie şi stă în cumpănă—oare să se
folosească de numele acelei cunoştinţe, pentru a scăpa de sancţiune?
 Sondajele ne spun că 48% dintre români vor încerca să se folosească de numele
cunoscut, în loc să-şi asume că au greşit şi că e corect să fie sancţionaţi.
 Cum v-aţi simţi dacă aţi şti că numele dumneavoastră este folosit zilnic de prieteni,
colegi, vecini, cunoscuţi, pentru a obţine lucruri ori servicii la care nu au dreptul?
 Chiar aşa, oare când s-a folosit ultima oară cineva de numele meu, chiar dacă nu
lucrez în poliţie şi n-aş putea ajuta cu nimic, nici dacă aş vrea... Chiar aşa, să fi
lucrat eu în poliţie, l-aş fi ajutat pe acest şofer să nu primească sancţiunea?!? Dar
ce mă fac dacă acest şofer, 3 zile mai târziu, accidentează un copil, pentru că n-a
învăţat să fie mai prudent la volan?!?
Altă situaţie, a lucrătorului din poliţie care ar putea
interveni pentru şoferul grăbit, este un caz tipic de
trafic de influenţă.
 Invers, dacă şoferul doar menţionează numele, avem de-a face cu o simplă
încercare de intimidare.
 Corupţia, însă, este foarte insinuantă şi se manifestă în situaţii din cele mai
variate.
 În cazul în care şoferul i-ar oferi sau promite ceva prietenului din poliţie, ca să
intervină, ne-am afla într-o situaţie de cumpărare de influenţă, iar dacă i-ar oferi
o „atenţie” (după ce-a aflat că prietenul a intervenit din proprie iniţiativă) traficul
de influenţă iniţial ar fi urmat şi de o primire de foloase necuvenite, ori totul s-ar
transforma într-o luare de mită post-factum.
 Istoria buchetului de flori de mai sus poate fi calificată fie ca folos necuvenit, fie
ca luare de mită, fie ca simplu gest de curtoazie—dumneavoastră aţi şti cum să
faceţi diferenţa?
Cum aleg, ce aleg?

 Corupţia este o chestiune foarte personală, aşa încât intervenţia statului nu poate fi
suficientă, ci este nevoie şi de o schimbare de atitudine la nivel individual, care
poate fi educată.
 Din această perspectivă, devine importantă reputaţia persoanei, aşa încât ne vom
concentra un pic asupra integrităţii—însuşirea fiecăruia dintre noi de-a fi onest
şi responsabil în îndeplinirea rolurilor sociale şi a îndatoririlor de serviciu, respectiv,
dacă lărgim cadrul, însuşirea aparatului de stat (sau doar a instituţiilor publice) de
a-şi menţine intactă capacitatea de deservire a interesului public.
 Respingerea comportamentelor corupte este o dovadă puternică de integritate,
care poate fi educată şi dezvoltată la nivel personal.
 [Managementul modern pune mare accent pe dezvoltarea relaţiilor personale
dintre lucrătorii unei organizaţii/instituţii, aşa încât se pot identifica şi pune în
aplicare măsuri specifice pentru stimularea integrităţii în sectorul public.]
Gândindu-vă la cele 4+1 infracţiuni de corupţie din Codul
penal (darea de mită, luarea de mită, traficul de influenţă,
foloasele necuvenite şi conflictul de interese), încercaţi să
răspundeţi la următoarele întrebări:
• Care este beneficiul concret urmărit de corupător şi cum anume abuzează el de
puterea care i-a fost încredinţată funcţionarului/demnitarului?
• Care este beneficiul concret al coruptului şi cât de grav vi se pare abuzul de
putere pe care acesta îl săvârşeşte?
• De ce sunt corupţia şi integritatea două chestiuni foarte personale? Ce anume aţi
făcut dumneavoastră, personal, în legătură cu corupţia sau cu integritatea, în
ultimele 6 luni?
• Cum, unde găsiţi dumneavoastră puterea sau sprijinul de-a rezista tentaţiilor şi de-
a respinge corupţia? În instituţie, în familie, printre prieteni, în asociaţia
profesională?
• Ce măsuri de management aţi vrea să fie adoptate în instituţia unde lucraţi, pentru
a îngrădi apariţia tentaţiilor şi/sau pentru a creşte capacitatea de respingere?
Cum mă feresc de corupţie?

După cum se poate intui, există corupţie pe care o generez chiar eu, după cum
există corupţie generată de alţi semeni ai mei. Cel mai uşor este să mă feresc de
corupţia pe care chiar eu aş putea s-o generez:
• Dacă ştiu că voi avea nevoie de acte oficiale (permise, licenţe, certificate etc.),
e bine să mă informez din timp despre durata procedurilor,
despre costul acestora (inclusiv taxele de urgenţă, acolo unde există),
despre documentele pe care trebuie să le prezint, şi să-mi planific
bine acţiunile.
• În primul rând, să mă informez, preferabil direct la sursă (e uimitor cât de multe
informaţii se găsesc pe paginile web ale instituţiilor publice!), nu la vreo
cunoştinţă sau la un prieten, ca să nu-i pun în situaţia unui posibil trafic de
influenţă.
• Dacă descopăr că durează mai mult decât mi-ar plăcea mie, am la dispoziţie
cel puţin trei opţiuni care nu generează niciun fel de corupţie:
• verific dacă îmi permit să plătesc toate taxele de urgenţă şi cât timp aş câştiga cu
asta;
• ajustez planul iniţial, astfel încât să accept că va dura mai mult
timp, amân sau replanific;
• evaluez costurile şi angajez un serviciu care dispune de mai mulţi oameni şi poate
rezolva toate lucrurile într-un timp mai scurt.
 Vă mulțumim!