Sunteți pe pagina 1din 8

Egalitatea de șanse în România

CUPRINS:
Introducere
Principii generale
Definții și delimitări conceptuale
Studiu de caz
Punct de vedere personal
Bibliografie

2
EGALITATEA DE ȘANSE ÎN ROMÂNIA

Planul de acțiune ce va fi implementat în Institutul Geologic al României reprezintă primul pas


pentru atingerea obiectivelor STRATEGIEI NAȚIONALE PRIVIND PROMOVAREA
EGALITĂȚII DE ȘANSE ÎN ROMÂNIA ȘI COMBATEREA-PREVENIREA VIOLENȚEI
2021-2027.
Prin adoptarea măsurilor propuse se va asigura respectarea principiilor în toate procesele din
cadrul instituției.
Activitățile au fost elaborate astfel încât să : promoveze respectul si să asigure oportunități egale
pentru angajați; recunoască diferențele ca sursă de creștere și dezvoltare individuală și
organizațională ; promoveze diversitatea; faciliteze adoptarea de măsuri pozitive și să prevină
inegalitățile.

PRINCIPII GENERALE
Fiecare măsură cuprinsă în planul de acțiune se subsumează următoarelor principii:
a) principiul legalității-desfășurarea activităților de promovare și implementare a principiului
egalității de șanse, potrivit prevederilor Constituției și legislației naționale în materie, precum și
prevederile acordurilor și altor documente juridice internaționale .
b) principiul respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
c) principiul nediscriminării și egalității de șanse și tratament între femei și bărbați;
d) principiul finanțării adecvate-alocarea utilizării responsabile a resurselor financiare pentru
implementarea măsurilor în vederea atingerii obiectivelor.

DEFINIȚII ȘI DELIMITĂRI CONCEPTUALE


Toate ființele umane sunt libere să facă alegeri fără limite impuse de roluri stricte și să se
dezvolte pe plan personal.
Ambele sexe se bucură de libertate în realizarea aspirațiilor fiindcă sunt luate în considerare în
mod egal comportamentele și necesitățile.
Egalitatea între sexe este un indicator al dezvoltării axate pe individ.

3
Egalitatea de șanse între femei si bărbați presupune absența barierelor economice, politice,
sociale și tratament egal pentru femei și bărbați.
Prin „egalitate între femei și bărbați” se înțelege luarea în considerare a nevoilor (și), aspirațiilor
și tratamentul egal al acestora.
Egalitatea de șanse presupune absența barierelor explicite sau implicite pentru participarea
economică, politică și socială pe criterii de sex/gen.
Aceste bariere ce sunt extrem de rezistente la schimbări, s-au dovedit a fi cauzate și menținute de
reprezentările sociale și fenomenele structurale.
Șansele egale sunt o parte a setului de obiective pentru egalitatea de gen ce are la bază
raționamentul necesitații unei serii de acțiuni, măsuri, strategii pentru redresarea inegalității
persistente.
Egalitatea de șanse între femei și bărbați presupune participarea egală în fiecare sferă a vieții
publice și private.
Egalitatea de gen presupune luarea în considerare a intereselor, nevoilor, priorităților ambelor
sexe, recunoscând diversitatea grupurilor de femei și bărbați.
Egalitatea de gen nu presupune că femeile și bărbații vor deveni la fel, ci că drepturile și
responsabilitățile nu vor depinde de sex.
Egalitatea nu este o problemă a sexului feminin, privește deopotrivă atât femeile, cât si bărbații.
Egalitatea de gen în societate nu are (presupune) același rol, aceleași nevoi, resurse și interese
pentru femei și barbați. Nu participă în mod egal la luarea deciziilor. Valorile atribuite muncii
depuse femeilor și a bărbaților nu sunt aceleași. Aceste diferențe variază și de la o cultură la alta
și de la o societate la alta. Acestea sunt diferențe de gen.
Egalitatea de tratament presupune inexistența discriminării directe sau indirecte pe criterii de
gen/sex, (sau) și a unui tratament mai puțin favorabil al femeilor pe motivul maternității/sarcinii.
“Dispoziții favorabile pentru protecția femeilor în ceea ce privește sarcina și maternitatea și
măsuri pozitive cu scopul de a atinge egalitatea de gen substanțială nu sunt contrare principiului
tratamentului egal.„

DISPARITATEA SALARIALĂ DE GEN


Indică diferența câștigurilor salariale orare brute medii dintre angajați femei/bărbați.

4
EIGE (European Institute for Gender Equality) definește egalitatea de gen din perspectiva
drepturilor, responsabilităților, șanselor oportune egale pentru ambele sexe.

ABORDAREA INTEGRATOARE A EGALITĂȚII DE GEN


Punerea accentului pe procesele de elaborare a politicilor este elementul esențial în definiția
abordării integratoare a egalitătii de gen. Această abordare se referă la o reorganizare a
procedurilor și reglementările uzuale, a responsabilităților, capacităților în scopul integrării
perspectivei de gen în aceste proceduri.
Această abordare integratoare a egalității se referă de asemenea la utilizarea expertizei în
planificarea politicilor, în folosirea analizei ce privește impactul de gen în proces; la includerea
consultărilor și participarea organizațiilor relevante. Doar când aceste condiții sunt realizate se
poate afirma că procesul abordării este în curs de executare.
Abordarea integratoare a egalității de gen nu presupune numai a face eforturi pentru promovarea
egalității și a merge până la punerea în aplicare a măsurilor specifice pentru ajutarea femeilor, ci
presupune și mobilizarea tuturor politicilor, măsurilor generale în mod specific în scopul
realizării egalității luând în considerare în mod activ și deschis posibilele efecte asupra
respectivei situații, a perspectivei de gen, în stadiu de proiect. Presupune examinarea sistematică
a măsurilor și politicilor, luarea în considerare a unor efecte posibile în definirea și punerea în
aplicare a acestora.

5
STUDIU DE CAZ

HĂRȚUIREA SEXUALĂ ÎN ROMÂNIA


Potrivit unui raport despre hărțuire sexuală în România realizat de IMAS pentru CPE (Centrul
parteneriat pentru egalitate), fenomenul de hărțuire sexuală există în România.
Peste 12% dintre persoanele participante au declarat că s-au confruntat cu astfel de situații la
locul de muncă. Studiul realizat în Cluj-Napoca, Iași, Constanța și București arată că aproape
60% dintre angajați știu că există o lege în România care pedepsește hărțuirea sexuală, în timp ce
aproape 12% cred că nu există o asemenea lege. 93% dintre persoanele participante consideră
hărțuirea sexuală trebuie pedepsită legal.
Conform acestui studiu, majoritatea persoanelor hărțuite sexual nu depun plângere și nu vorbesc
despre acest lucru ci, pur și simplu devin evitante, se izolează sau uneori caută suport în persoane
de la locul de muncă.
În România există persoane care au consultat avocați pentru asta, dorind să știe care sunt
posibilele soluții pentru rezolvarea unei astfel de probleme, dar niciuna nu a dat în judecată firma
sau agresorul.
În cazul celor care au depus plângere, se pare că sunt doar femei, cinci dintre ele fiind de la o
instituție privată, iar una de la o instituție publică. În cele 6 cazuri a fost vorba despre gesturi,
atingeri, limbaj nedorit, dar și concediere, înrăutățirea condițiilor la locul de muncă, restrângerea
accesului la promovare, ca urmare a refuzurilor sexuale.
Conform studiului, 92% dintre respondenți au obținut informații despre hărțuirea sexuală și
legile ce o pedepsesc de la televizor, iar restul din presa scrisă.

6
OPINIA PERSONALĂ

În opinia mea, hărțuirea sexuală poate fi eliminată și prevenită complet doar cu ajutorul legii și
cooperarea persoanelor ce sunt puse într-o astfel de situație.
În România majoritatea persoanelor ce trec printr-o astfel de situație la locul de muncă aleg să nu
expună problema de teama pierderii locului de muncă, de teama părerilor celor din jur, a
acuzațiilor ce se aduc persoanelor de sex feminin, de genul “a provocat, a dat curs, vestimentația,
machiajul, comportamentul, etc.”.
Soluțiile pentru depășirea acestei probleme sunt comunicarea, expunerea persoanei, depunerea
plângerii, dovezile și aplicarea legilor în vigoare.
Ambele sexe ar trebui informate în mod egal la angajare despre consecințele hărțurii sexuale și
despre ajutorul ce poate fi oferit în cazul în care este victima unei hărțuiri sexuale.
În anul 2022 încă este o problemă destul de des întâlnită în instituții, deși ar fi trebuit să fie
complet eliminată.

BIBLIOGRAFIE

7
Surse web: hhtps://igr.ro
https://www.researchgate.net

S-ar putea să vă placă și