EGALITATEA DE ȘANSE ÎN ROMÂNIA

Egalitatea de șanse între femei si bărbați presupune:

1. absența barierelor economice, politice, sociale și tratament egal pentru femei și bărbați;
2. absența barierelor explicite sau implicite pentru participarea economică, politică și
socială pe criterii de sex/gen;
3. participarea egală în fiecare sferă a vieții publice și private.
Egalitatea de gen presupune:
1. luarea în considerare a intereselor, nevoilor, priorităților ambelor sexe, recunoscând
diversitatea grupurilor de femei și bărbați.
2. inexistența discriminării directe sau indirecte pe criterii de gen/sex (ex. nediscriminarea
femeilor pe motivul maternității/sarcinii).
Totodată, trebuie menționat faptul că, egalitatea de gen nu presupune că femeile și bărbații vor
deveni la fel, ci că drepturile și responsabilitățile nu vor depinde de sex.

DIRECȚII DE ACȚIUNE PENTRU PROMOVAREA EGALITĂȚII DE ȘANSE:

- DISPARITATEA SALARIALĂ DE GEN (ex. eliminarea diferențelor câștigurilor

salariale dintre angajați femei/bărbați);
- ABORDAREA INTEGRATOARE A EGALITĂȚII DE GEN:
1. Elaborarea politicilor și adaptarea (upgradarea) procedurilor și reglementărilor uzuale, în
scopul integrării perspectivei de gen în aceste proceduri.
2. Realizarea unor studii de caz (analize) referitoare la impactul de gen în toate domeniile
economico-sociale.
3. Mobilizarea tuturor politicilor, măsurilor generale în mod specific, în scopul realizării
egalității, luând în considerare, în mod activ și deschis, posibilele efecte asupra
respectivei situații.

HĂRȚUIREA SEXUALĂ ÎN ROMÂNIA

Potrivit unui raport despre hărțuire sexuală în România realizat de IMAS pentru CPE (Centrul
parteneriat pentru egalitate), fenomenul de hărțuire sexuală există în România. Conform acestui
studiu, majoritatea persoanelor hărțuite sexual nu depun plângere și nu vorbesc despre acest
lucru ci, pur și simplu devin evitante, se izolează sau uneori caută suport în persoane de la locul
de muncă. În cazul celor care au depus plângere, se pare că sunt doar femei, cinci dintre ele fiind
de la o instituție privată, iar una de la o instituție publică. În cele 6 cazuri a fost vorba despre
gesturi, atingeri, limbaj nedorit, dar și concediere, înrăutățirea condițiilor la locul de muncă,
restrângerea accesului la promovare, ca urmare a refuzurilor sexuale.

CONCLUZII
În România majoritatea persoanelor ce trec printr-o astfel de situație la locul de muncă aleg să nu
expună problema de teama pierderii locului de muncă, de teama părerilor celor din jur, a
acuzațiilor ce se aduc persoanelor de sex feminin, de genul “a provocat, a dat curs, vestimentația,
machiajul, comportamentul, etc.”.
Ambele sexe ar trebui informate în mod egal la angajare despre consecințele hărțurii sexuale și
despre ajutorul ce poate fi oferit angajaților care sunt victime ale hărțuirii sexuale.
Soluțiile pentru depășirea acestei probleme sunt comunicarea, depunerea plângerii, dovezile și
aplicarea legilor în vigoare.