DISPOZITIVE

DNr.4 Baza de referinta, baza de cotare si baza functionala

DNr. 7: Baze de referinta, baze de pozitionare, clasificare
pozitionarilor.
DNr.13 Dispozitiv de semicentrare pt suprafete plane cu pene
DNr. 15: Dispozitive de semicentrare(prisme simple si speciale)
DNr. 16 Dispozitive de centrare Dornuri de centrare. Dornuri rigide
DNr. 23 Dornuri de centrare, Dornurile cu deformare si Dornuri cu
membrana elastica.
DNr. 26: Capate multiaxe: definire, clasificare tehnologica

Dispozitive de semicentrare cu surub

Dispozitive de centrare, dornuri reglabile, dornuri cu plujere

Dispozitive de centrare.Dornuri cu pene

Cap multiax universal cu elemente flexibile (cardane)

 DNr.4 Baza de referinta, baza de cotare si baza functionala
BC1
Fig. 4.2. – Baze de cotare
Pentru cotare trebuie alese elemente geometrice ale
OL care sunt denumite baze de cotare, uneori
denumite şi baze de proiectare. BC este elementul
geometric (punct, curbă sau suprafaţă) care aparţine
OL de la care se defineşte şi se cotează alte elemente
geometrice ale sale. BC pentru a respecta buna
funcţionare a OL trebuie să fie suprapuse peste BFu
ale acestora.
În fig. 4.2. se prezintă modul de alegere a BC
pentru obiectele de lucru OL1 şi OL2.
BFu1
Bfu2
Fig. 4.1. - Baze funcţionale
4.1. Baze de referinţă funcţionale (BFu)
BFu sunt elemente geometrice aparţinând OL în raport
cu care se analizează buna funcţionare a acestuia. Un
exemplu de BFu se prezintă în figura 4.1.
Elementul funcţional cerut este existenţa jocului j . Acest
lucru impune ca BFu1 şi BFu2 pentru cele doua OL1 şi
OL2 să fie suprapuse pentru ca prin realizarea cotelor C1
şi respectiv C2 să se asigure existenţa jocului j care
permite buna funcţionare a celor două obiecte de lucru.
Dacă nu ar exista jocul j atunci îmbinarea cu şurub a
celor două obiecte nu s-ar face corespunzător.
 DNr. 7: Baze de referinta, baze de pozitionare, clasificare pozitionarilor.

4.3.2. Baza de poziţionare (BP)

BP - element geometric dedublat, ce aparţine atat OL, cat si dispozitivului, prin intermediul căruia se realizează poziţionarea acestuia. BP pot:
Baze de poziţionare excentrice
•Baze de poziţionare de aşezare (BPA) (v. figura 4.5a).
- asigură 3 puncte teoretice de contact între OL şi D,
- preia 3 grade de libertate din totalul de 6 ale obiectului de lucru (2R + 1T)
- poate fi realizată cu suprafeţe restrânse (fig. 4.5a) sau întinse
•Baze de poziţionare de dirijare (direcţionare) (BPD) (v. fig 4.5b)
- asigură 2 puncte de contact între OL şi D
- preia 2 grade de libertate (1R + 1T)
•Baze de poziţionare de rezemare (BPR) (v. figura 4.5c)
- asigură 1 punct de contact între OL şi D
- preia 1 grad de libertate (1T)

Baze de poziţionare centrice

sunt elemente geometrice virtuale, de simetrie ale obiectului de lucru
( plane de simetrie, axe de simetrie sau puncte de simetrie).
Ele se pot clasifica astfel:
• Baza de poziţionare de semicentrare (BP SC) - este un plan de
simetrie (π1) aşa cum apare în fig.4.6.
• Baza de poziţionare de centrare (BPC) - sau axa de centrare (AC).
- BPC este intersecţia a două planuri de simetrie (π1) şi (π2). Din
intersecţia acestora rezultă o axă de simetrie numită axă de centrare
AC aşa cum se prezintă în fig.4.7.
clasificare pozitionarilor
.)• după numărul gradelor de libertate preluate de la OL
1. Rezemarea –preia 1 grad de libertate. Ea poate sa facă o
localizare de translaţie (1T fig .9a), sau o localizare de rotaţie
(1R fig 4.9b).
3. Aşezarea – preia 3 grade de libertate (2R+1T pentru fig. 4.11a sau 3T
pentru fig. 4.11b)
5. Ghidarea
2. Dirijarea sau direcţionarea – preia 2 grade de
libertate (1R+1T, respectiv 2T)
În cazul figurii 4.10a având un OL prismatic este
preluată o rotaţie şi o translaţie, iar în figura 4.10b
sunt preluate două translaţii pentru un OL în formă
de disc.
4. Coordonarea prezentată în fig. 4.12 este poziţionare compusă care preia 4 grade de
libertate ale OL (2 R + 2 T). Coordonarea este o poziţionare compusă din două dirijări
(direcţionări )
6. Amplasarea este poziţionarea compusă care preia toate cele 6 grade de libertate
ale OL (fig. 4.15.)
DNr.13 Dispozitiv de semicentrare pt suprafete plane cu pene

O altă variantă pentru realizarea unei semicentrări după

suprafeţe plane interioare este redată în fig. 10.8.
OL este aşezat pe suprafeţele superioare ale penelor înclinate
PI, acestea fiind menţinute iniţial în poziţie superioară, de către
arcurile elicoidale AE. Această poziţie permite pereţilor laterali
ai OL să cuprindă şi capetele inferioare ale PI. Prin aplicarea
forţei de strângere S asupra plăcii de fixare PF, aceasta
deplasează OL în jos. OL va deplasa şi PI în canalele lor
înclinate.

Deplasarea este posibilă până când capetele inferioare ale PI

ajung în contact cu pereţii laterali ai OL. În această situaţie
deplasarea sincronă a PI a realizat semicentrarea. Planul de
simetrie al OL constituie BPSC. Toate cotele care au BC
suprapusă peste acest plan de simetrie vor putea fi realizate cu
precizia impusă.
 DNr.13 Dispozitive de centrare.Dornuri cu pene

În cazul unor alezaje mai mari ale obiectelor de lucru

se pot utiliza dornurile cu pene de construcţia din fig.
10.39.

Penele P sunt montate în canalele cu fundul

înclinat la unghiul α, practicate în corpul CD al
dornului. Deplasarea lor axială se face la împingerea
cu forţa Q a obiectului de lucru OL, de către conul de
strângere CS. Deplasarea axială va provoca şi o
deplasare radială sincronă a penelor P, fapt care va
duce la realizarea fazei de centrare, păstrând invariant
în spaţiu, indiferent de abaterile geometrice ale
alezajului obiectului de lucru, axa de centrare AC.

Arcul elicoidal AE, solicitat la compresiune, precum şi elementul elastic EE sunt necesare pentru readucerea penelor P într-o poziţie care permite
evacuarea, respectiv introducerea unui nou obiect de lucru pe dorn.
În faza a doua se vor crea forţele de strângere S1, necesare păstrării centrării obţinute în faza precedentă, dar pe parcursul prelucrării, când vor
acţiona şi forţele din proces.
Dispozitive de semicentrare cu surub

În acest caz, OL este aşezat pe BPA şi este prins între

două şuruburi, cu filet stânga Ss, respectiv dreapta Sd,
şuruburi care se deplasează sincron cu piuliţele P s,
respectiv Pd. Rotirea sincronă a piuliţelor este realizată
prin intermediul jugului J.
Iniţial, şuruburile Ss şi respectiv Sd sunt reglate
prin înşurubarea lor în piuliţele Ps, respectiv Pd, în
conformitate cu gabaritul OL. La acest reglaj ştifturile
de blocare SB sunt desfăcute.
După efectuarea reglajului amintit, ştifturile SB se
strâng, blocându-se rotirea şuruburilor Ss şi Sd.
DNr. 15: Dispozitive de semicentrare(prisme simple si speciale)
Există două tipuri constructive de prisme, şi anume,
• prisma lată - fig. 10.16a şi
 prisma îngustă, care poate fi: fixă (v. fig. 10.16b) sau mobilă (v. fig. 10.16c)
Prin formarea unui ansamblu de două prisme înguste se obţine
un înlocuitor al prismei late.
Prisma lată păstrează invariant în spaţiu planul de simetrie al
prismei, indiferent de abaterile diametrului suprafeţei cilindrice
a OL. Ea este o poziţionare compusă din două poziţionări
elementare şi anume poziţionări tip dirijare (direcţionare).
Fixarea OL pe prisma de semicentrare se face prin
intermediul unui excentric, care are pe suprafaţa
cilindrică excentrică o suprafaţa profilată în
concordanţă cu suprafaţa cilindrică exterioară a OL
pe care se face fixarea acestuia. Indiferent de
variaţia diametrului semifabricatului, planul de
simetrie al prismei rămâne invariant în spaţiu, el
constituind BPSC pentru acest OL.
DNr. 16 Dispozitive de centrare Dornuri de centrare. Dornuri rigide
10.3.1.1. Dornuri rigide
Dornurile rigide sunt frecvent utilizate datorită simplităţii lor.
Din punct de vedere constructiv, ele pot avea suprafaţa activă cilindrică sau uşor conică.

Pentru a se realiza o centrare, este necesar ca jocul j sa fie consumat. De aceea în construcţia dornului
trebuie să fie prevăzută o suprafaţă conică având o conicitate mică de 1/2000...1/5000 (unghi de înclinare α).
Printr-o presare uşoară a OL pe dorn, se va consuma jocul existent între alezajul OL şi dorn, realizându-se
astfel centrarea OL pe dorn. Axa de centrare AC este menţinută invariantă. O astfel de construcţie de dorn
este prezentată in fig. 10.31.
Există un dezavantaj al acestei construcţii. În cazul semifabricatelor de lăţime L 1 mică (vezi fig.
10.31b) există pericolul ca jocul să fie consumat unilateral şi OL să se poziţioneze înclinat pe dorn, fiind
făcută astfel, o centrare greşită.
În cazul OL cu L mari se vor construi dornuri de forma prezentată în fig. 10.32
 DNr. 23 Donuri de centrare, Donurile cu deformare si donuri cu membrana elastica.

Pe CD este montată membrana elastică ME, pe care se află 4

elemente de centrare-strângere EC. La tragerea spre stânga a
tijei T cu forţa Q, aceasta va deforma elastic ME şi astfel va
micşora diametrul suprafeţei active a elementelor EC. În acest
fel este creat jocul minim necesar introducerii OL în dispozitiv.
La eliberarea tijei T de sub acţiunea forţei Q, ME revine din
deformare, fapt care creează contactul tuturor elementele EC cu
OL, realizându-se astfel faza de centrare. Eforturile datorate
Fig. 10.46. Dorn cu membrană elastică
deformării, încă existente în ME, vor crea forţe de strângere
Elementul constructiv principal a unor astfel de dornuri îl necesare păstrării centrării OL şi în timpul prelucrării.
constituie o membrană elastică, prezentată în fig. 10.46
Dispozitive de centrare, dornuri reglabile, dornuri cu plujere

În cazul acestei soluţii constructive, elementele deplasabile ale

dornului, care realizează centrarea, sunt plunjere cu deplasare
radială. Forma constructivă a unor astfel de dornuri este
redată în figura 10.40 in care, corpul CD al dornului este
prevăzut cu un con C, care asigură posibilitatea de centrare a
dornului în alezajul conic al AP al MU. În acelaşi corp al
dornului sunt montate simetric pe circumferinţă un număr de
trei sau patru plunjere radiale PR. Acestea sunt deplasate radial
datorită deplasării axiale a unei pene multiple PM care este
deplasată axial prin rotirea şurubului de fixare SF.

În prima fază a rotirii şurubului se realizează deplasarea axială a

PR pentru consumarea jocului existent între alezajul OL şi
plunjere. Aşa s-a realizat păstrarea invariantă în spaţiu a axei de
centrare AC. În următoarea fază sunt create forţele de strângere
S1 pe fiecare plunjer, pentru păstrarea poziţionării realizate
anterior. În fig. 10.40 este prezentată construcţia dornului cu
plunjere pe un singur rând. Există construcţii de dornuri cu
plunjere dispuse pe două sau mai multe rânduri, pentru OLcu o
lungime mai mare.
 Cap multiax universal cu elemente flexibile (cardane)

Acest tip de CM este utilizat pentru cazurile

când se doreşte a fi prelucrate simultan mai
multe găuri, dispuse după o configuraţie
circulară sau de patrulater. Forma unui
asemenea CMU este redată în fig. 11.20.

Fig. 11.20. CMU cu axe cardanice şi telescopice

Aceste tipuri de CMU au un sistem de legătura SL a CMU cu m-u pe care o echipează. De asemenea, CMU dispune de o cutie
de viteză CV, o cutie de transmitere a mişcărilor CTM şi o cutie pentru distribuţia mişcărilor CDT. CDT include arborii
cardanici şi telescopici, respectiv braţele B cu APS ai CMU. Poziţia braţelor B se reglează, iar mai apoi se blochează cu
ajutorul şuruburilor de blocare SB. Datorită existenţei CDT, gabaritul axial al CMU cu arbori cardanici şi telescopici este mai
mare decât al celorlalte CMU. Acest lucru face ca aceste CMU să fie utilizate pe maşini speciale de găurit.
Unghiul de deplasare a arborelui cardanic faţă de verticală, pentru a limita şocurile şi vibraţiile care ar putea să apară, este
limitat la ± 300o, deoarece atât transmiterea unghiului de rotaţie, cât şi a momentului de torsiune este neuniformă pe parcursul
unei rotaţii.
DNr. 26: Capate multiaxe: definire, clasificare tehnologica

11.1. Definirea şi clasificarea capetelor multiaxe (CM)

Capul multiax este un dispozitiv de lucru care realizează o instalare multiplă a OL (cel mai frecvent
scule), realizând şi o multiplicare, respective transmitere a mişcărilor necesare prelucrării, având
posibilitatea de a avea atât acţionarea principală cât şi cea de avans proprie.
11.1.1. Clasificarea general a CM
Din clasificarea amplă a capetelor multiaxe disponibilă în literatura de specialitate se prezintă
succint:
a) Capetele multiaxe speciale (CMS) - îşi exercită funcţiile tehnologice asupra OL de acelaşi tip şi
aceiaşi dimensiune. Ele au cotele de reglare (distanţele dintre axele sculelor) fixe şi invariante.
b) Capetele multiaxe specializate (CMSp) - îşi exercită funcţiile tehnologice asupra OL de acelaşi tip dar
de dimensiuni diferite. Modificarea dimensiunilor prelucrate pe OL se face prin montarea succesivă a
unor grupuri de scule în arborii port-sculă APS ai capului multiax. Există şi CM de grup la care pentru
unele dimensiuni ale OL, unii APS nu au montate scule şi deci, nu sunt activi. O altă posibilitate de
adaptare a CM la dimensiunile unor OL din grup se face prin legarea în serie şi/sau paralel a diferitelor
tipuri de CM.
c) Capetele multiaxe universale (CMU) - îşi exercită funcţiile tehnologice asupraOL de tipuri şi
dimensiuni diferite. Distanţele dintre axele sculelor sunt variabile, ele pot fi reglate în domenii relativ
mari. Frecvent, distanţele dintre axe pot fi variate, dar ele rămân paralele între ele, asigurând o schemă de
aşchiere plană.
d) Capetele multiaxe flexibile (CMF) – au, în plus faţă de CMU, posibilitatea de reglare şi dispunere