VALOAREA

BIODIVERSITĂŢII
 Biodiversitatea are 4 categorii de valoare:

 Valoare de folosinţă
 Valoare ecologică
 Valoare de opţiune viitoare
 Valoarea intrinsecă

2
 a. Valoare de folosinţă
Resursele biologice constituie materii prime:

pentru consum în stare proaspătă sau

pentru diverse procese conservată (valoare de consumaţie sau
de producţie artizanală
sau industrială valoare directă)
(valoare de producţie) pentru activităţi comerciale (valoare de piaţă),
reprezintă obiectul unor cercetări (mai
cu seamă în domeniul biotehnologiilor)
pentru particularităţi specifice peisajului şi (valoare de cercetare)
însuşiri benefice pentru comunitatea umană
reprezintă acţiuni de instruire şi educaţie a populaţiei
(valoare recreativă) (valoare cognitivă)

3
 a. Valoare de folosinţă
pentru diverse procese pentru activităţi comerciale (valoare de piaţă),
de producţie artizanală
sau industrială
(valoare de producţie) pentru consum în stare proaspătă sau
conservată (valoare de consumaţie sau
valoare directă)

Resursele biologice constituie materii prime:

pentru particularităţi specifice peisajului şi
însuşiri benefice pentru comunitatea umană
(valoare recreativă)
reprezintă obiectul unor cercetări (mai
cu seamă în domeniul biotehnologiilor)
(valoare de cercetare)

reprezintă acţiuni de instruire şi educaţie a populaţiei

(valoare cognitivă)

4
 b. Valoare ecologică
 valoarea de protecţie şi de reglaj a
întregii noastre ambianţe naturale ori
seminaturale,
 constituie un enorm beneficiu cu urmări
directe sau indirecte în toate sferele
activităţii noastre (sănătate, artă, cultură,
producţie etc.)

5
c. Valoare de opţiune viitoare
 (valoare de moştenire),
 reprezintă zestrea pe care suntem dispuşi
sau obligaţi să o lăsăm generaţiilor viitoare

6
 d. Valoarea intrinsecă
 valoarea de existenţă
 reprezintă un drept al fiecărei fiinţe vii (taxon
idiobiologic sau cenologic) la:
• perpetuare în timp,
• evoluţie,
• diversificare prin procese naturale
 noi, oamenii, nu avem dreptul moral să-l
ignorăm.

7
Sisteme de clasificare a habitatelor

8
9
Principalele sisteme de clasificare a
habitatelor

10
CORINE biotopes habitats

11
Palearctic Habitat

12
EUNIS

13
Natura 2000

14
EMERALD

15
 Direcţii de acţiune:
1. Identificarea elementelor constitutive ale
diversităţii biologice, importante pentru
conservarea ori pentru utilizarea lor durabilă.
 Studiile de biodiversitate nu se mai pot rezuma la
prezentarea unor liste de specii, ci este necesară:
 cunoaşterea variabilităţii în interiorul populaţiilor,
 estimarea efectivelor fiecărei populaţii,
 identificarea tipurilor de ecosisteme care le asigură
conservarea în complexitatea diversităţii lor,
 cunoaşterea acelor specii ori comunităţi care pot fi
exploatate şi care este gradul permis al acestor exploatări;

16
 Direcţii de acţiune:
2. Supravegherea. Aceasta se face prin:
 prelevarea de eşantioane şi prin alte tehnici, a
elementelor constitutive ale diversităţii biologice
identificate
 acordarea unei atenţii speciale acelora care trebuie
de urgenţă să facă obiectul unor măsuri de
conservare, precum şi a celor care oferă cele mai
mari posibilităţi în materie de utilizare durabilă.
 acest obiectiv depăşeşte sfera strictă a biologului, el
necesitând sprijinul adus de etnolog, agronom,
zootehnician, farmacist, biochimist, economist,
sociolog, jurist.

17
 Direcţii de acţiune:
3 Identificarea proceselor şi categoriilor de
activităţi care au (sau riscă a avea) o
influenţă sensibil defavorabilă asupra
conservării şi utilizării durabile a
diversităţii biologice, precum şi
supravegherea efectelor lor prin prelevări
de eşantioane şi prin alte tehnici.

18
 Direcţii de acţiune:
4. Conservarea şi structurarea, cu ajutorul
unui sistem, a datelor rezultate din
activităţile de identificare şi de
supraveghere întreprinse în bănci de
date unitare şi centralizate.

19
 Tipuri de biodiversitate
 Biodiversitatea este abordată
la cele trei mari niveluri de
organizare ale materiei vii,
fiecare utilizând metode de
cercetare şi evaluare
specifice (abordare
sistemică), la care se adaugă
un al patrulea tip, impus de
existenţa Omului:

20
 genetică
 specifică
 ecologică
 culturală

21
 Biodiversitate genetică
 Este biodiversitatea intraspecifică
 Reprezintă variabilitatea
genotipurilor şi genofondului din
interiorul populaţiilor unei specii,
pe întregul său areal de
răspândire

22
23
Biodiversitate specifică
 Interspecifică
 cuprinde totalitatea
speciilor aflate într-un
anumit biotop, o
anumită regiune, ţară
etc., privite sub
aspectul:
 importanţei biogeografice,
 efectivelor populaţiilor
 suprafeţelor ocupate de
acestea

24
25
26
27
28
 Biodiversitate ecologică
 biodiversitatea ecosistemelor priveşte:
 mozaicul realizat de diversele comunităţi de
organisme, integrate într-un anumit biotop,
 complexul de relaţii funcţionale care
guvernează ecosistemele prezente.

29
30
 Biodiversitate culturală
 Nu se poate exclude din relaţia biodiversitate-
conservare, Omul, cu toate tradiţiile sale ce vizează
lumea vie.
 El reuneşte toate practicile, tradiţiile şi creaţile umane,
care au ca obiect ori ca bază de inspiraţie componente
ale viului, în toată complexitatea sa.
 Prin aceste practici şi tradiţii omul a reuşit să creeze
biodiversitate (specii hibride, varietăţi, soiuri şi rase) ori
să conserve anumite fragmente din ecosistemele
apropiate sufletului unei anumite comunităţi umane şi
într-o anumită perioadă a dezvoltării societăţii.

31
 I. Biodiversitatea genetică
(intraspecifică)
 priveşte variabilitatea existentă în interiorul
populaţiilor unei specii, evaluare realizată
prin metodele taxonomiei ori ale geneticii
clasice, geneticii moleculare sau
biochimiei
 rezultatele obţinute au fost folosite practic
în conservare, în biotehnologii sau în alte
sectoare ale vieţii socio-economice

32
 izolarea populaţiilor reprezintă un factor
important în procesul de speciaţie, fie că este
vorba de izolare geografică, ecologică sau
etologică.
 Pe baze fenotipice, taxonomiştii au descris o
serie de subspecii, varietăţi sau forme în cadrul
uneia şi aceleiaşi specii, infrataxoni care
reprezintă modificări ale materialului genetic din
genofondul uneia sau alteia dintre populaţii.

33
 De exemplu, diferenţierea populaţiilor de
broască ţestoasă uriaşă (Geochelone
elephantopus, syn. Testudo elephantopus)
din arhipelagul Galapagos.

34
 Fiecare insulă din arhipelag deţine o populaţie
caracteristică, descrisă de taxonomişti ca o
subspecie aparte.
 Presiunea antropică a dus la dispariţia a 2 din
cele 14 subspecii descrise, iar alte 2 sunt
aproape dispărute.
 Parcul Naţional constituit în acest arhipelag şi
Staţiunea de Cercetări „Ch. Darwin” fac eforturi
pentru refacerea acestor subspecii

35
 Gena pentru glutamat-oxaloacetat-
transaminază (GOT) cuprinde trei
alele (a,b,c)
 acestea sunt distribuite diferit în
popuaţiile diverselor specii:
 la gramineul Gastridium ventricosum
din SV Marii Britanii, fiecare populaţie
conţine numai una din cele trei alele,
 la Agrostis curtisii, din aceeaşi zonă
geografică, fiecare populaţie conţine
toate cele trei alele.

36
 Concluzia conservativă va fi că în
cazul primei specii sunt necesare
minimum trei populaţii pentru a asigura
perenitatea alelelor responsabile
pentru această enzimă, pe când în al
doilea caz este suficientă o singură
populaţie.

 Gastridium ventricosum
Agrostis curtisii
37
 Studiindu-se distanţa genetică (pe baza
secvenţelor de nucleotide din ADN
mitocondrial) a populaţiilor de urs brun
(Ursus arctos) din Europa, s-au identificat
trei grupe (clustere) în dendrograma
realizată:

38
 Laponia

Rusia

România

Ursus arctos

Pirinei

Spania

Abruzzi

Slovenia, Croaţia
39
 În strategia de conservare, cunoscându-se
acest fapt şi presupunând că există o
strânsă corespondenţă între gradul de
heterozigoţie şi succesul reproductiv, se
vor folosi doar indivizi din populaţiile
apropiate genetic, chiar dacă morfologic
urşii sunt asemănători.
 Distanţa genetică mare va împiedica
succesul recolonizărilor, respectiv al
reproducerii între indivizi aparţinând unor
populaţii diferite.
40
 De-a lungul timpului, cel mai adesea prin
metode empirice, comunităţile umane au
obţinut un număr impresionant de soiuri
tradiţionale sau locale (cca 4000 soiuri de
cartof, cca 3000 soiuri de mere, cca 2000
soiuri de orez etc.).

41
 Tot prin studii privitoare la variabilitatea
intraspecifică s-au stabilit şi centrele genetice
ale speciilor cultivate, aspect important pentru
cercetările de ameliorare.
 S-au conturat 10 mari centre din care provin
principalele plante de cultură, regiuni care
adăpostesc cea mai mare variabilitate genetică
a speciilor spontane parentale.
 Se impune conservarea importantelor rezerve
de germoplasmă păstrate în astfel de populaţii.

42
 Studiile clasice de genetică urmăresc
evidenţierea numărului de cromozomi.
Astfel, s-a observat existenţa unor serii
poliploide complete la păiuş:

43
 genul Festuca are
specii diploide (2n=14
cromozomi) –
Festuca pratensis

44
 tetraploide (4n=28) –
Festuca pallens

45
 hexa şi octoploide (6n=42,
respectiv 8n=56)
Festuca rubra

46
 decaploide (10n=70
cromozomi) –
Festuca ovina

47
 Tot prin studii clasice de genetică se
demonstrează manifestarea aneuploidiei,
cu variantele cunoscute: trisomie,
monosomie, nulisomie

48
 Aneuploid – are număr de cromozomi
diferit faţă de cel normal
 trisomie – anomalie datorată prezenţei unui
cromozom suplimentar (2n+1)
 monosomie – anomalie datorată lipsei unui
cromozom (2n-1)
 nulisomie – anomalie datorată lipsei unei
perechi de cromozomi (2n-2)

49
 Cardamine pratensis prezintă populaţii
diploide în pădurile de foioase (2n=16),
pentaploide în rogozişuri (5n=40) şi de tip
nulisonic (4n=30) în pajiştile mezofile

50
 Metodele moderne de genetică experimentală
apreciază diversitatea genetică prin calcularea
unor indici, cum ar fi: varianţa, procentul de
heterozigoţie, procentul de gene variabile în
populaţie, numărul mediu de alele per genă,
distanţa genetică etc.
 Asemenea cercetări, utilizate în farmacologie,
medicină, criminologie, filogeografie etc., sunt
foarte costisitoare, fiind folosite mai ales pentru
identificarea sau obţinerea de OGM-uri
(organisme transformate genetic)

51