Alexandru Vodă Ipsilanti

Simionescu Sophia-Maria

Clasa: X E
 Alexandru Ipsilanti, fanariotul care a întocmit primul Cod civil din
Ţara Românească

– Alexandru Vodă Ipsilanti a domnit în Moldova în perioada decembrie 1786 - aprilie 1788.
– Se trăgea dintr-o familie grecească din Constantinopol, care s-a stabilit în țară și s-a înrudit cu boierii
pămînteni. Înainte de a primi domnia, a fost dragoman al Porții. Era un om cult, cunoscător a mai multe
limbi și dornic de reforme. Avînd înainte de domnia în Moldova o domnie în Valahia, unde a realizat o
serie de reforme, a fost apreciat ca cel mai însemnat dintre domnitorii fanarioți.
– A cumpărat domnia Moldovei cu 4 000 de pungi, adică 2 000 000 de lei, în afară de 300 de pungi oferite
marelui vizir. 
– Descris drept un „înţelept“, „bun gospodar“ şi „un om de mare cinste“, Alexandru Ipsilanti este unul dintre puţinii
fanarioţi lăudaţi în unanimitate de istorici. Separarea litigiilor civile de cele penale, sporirea numărului instanţelor de
judecată, introducerea salariilor pentru funcţionari şi reorganizarea învăţământului sunt câteva dintre reformele
apreciate ale domnitorului, privite ca paşi importanti spre modernitate.
– Într-un cadru geopolitic complicat, cu o ţară devastată de războiului ruso-turc din 1768-1774, cu
numeroşi locuitori fugiţi din calea invadatorilor şi nedorit de boieri pe tronul Munteniei, Alexandru
Ipsilanti ajunge la cârma Ţării Româneşti în 1774 şi reuşeşte în cei aproape opt ani de domnie să
dovedească iscusinţă, deosebite calităţi administrative şi un caracter vizionar, influenţat de politica
reformatoare promovată de despoţii iluminaţi europeni. Asta îl face pe Alexandru Ipsilanti şi
singurul domn fanariot apreciat de Mihail Kogălniceanu, unul dintre promotorii paşoptismului ce
condamna cu fermitate, de-a lungul secolului următor, perioada fanariotă, descriindu-l ca „un om
de mare cinste, având toate virtuţile şi talentele necesare unui şef de stat“.
– În ciuda celor trei domnii pe care Alexandru Ipsilanti le-a avut în Ţara Românească (1774-1782 şi 1796-
1797) şi în Moldova (1786-1788), doar prima se remarcă prin realizări importante. „Pravilniceasca
Condică“ sau „Mica rânduială juridică“, considerată primul Cod civil din spaţiul extracarpatic, este cea
mai cunoscută iniţiativă a activităţii sale politice, reprezentând începutul unui proiect mai amplu al
domnitorului de reorganizare a Ţării Româneşti cu numeroare reforme în plan juridic, cât şi
administrativ, fiscal şi cultural.
– Cu toate acestea, apropierea lui Alexandru Ipsilanti faţă de puterile rivale şi politica pro-rusă promovată
de fiul său, Constantin Ipsilanti, duc în final la tragica decapitare a fanariotului la vârsta de 81 de ani,
într-un gest de răzbunare a sultanului.
 Tânărul şcolit pentru înalte funcţii la Poartă

– Descendent al unei familii care îşi are originea în provincia Trapezunt din nordul Asiei Mici,
instalată în secolul al XVII-lea la Constantinopol, unde mai mulţi membri ajung să ocupe
funcţii publice în capitala otomană, Alexandru Ipsilanti se naşte ca fiu al lui Ioan Ipsilanti şi al
Smaragdei Mamona. Rămas orfan de tată la vârsta de nouă ani, mama sa are grijă să îi ofere
o educaţie aleasă care să-l propulseze într-o carieră în administraţia otomană. Cunoaşterea
limbilor occidentale reprezentând un atu indispensabil pentru obţinerea funcţiei de
dragoman al Porţii, Alexandru ajunge să exceleze în limbile franceză şi italiană, fiind
preocupat şi de arabă, persană, greaca veche, filosofie, ştiinţe şi teoria politică a timpului.
– Îşi începe cariera politică în timpul domniei lui Ioan Calimachi în Moldova (1758-1761),
primind funcţiile de vel-postelnic şi mai apoi de vel-vistiernic. Va reprezenta, mai apoi,
la Constantinopol interesele domnitorului muntean Scarlat Ghica, iar o perioadă va
lucra ca adjunct al marelui dragoman al Porţii, urmând în ultima perioadă a războiului
ruso-turc să fie el însuşi mare dragoman, funcţie considerată o rampă de lansare spre
tronurile Principatelor.
– Bucurându-se de încrederea sultanului, Alexandru Ipsilanti este numit, direct de către Poartă, pe 15
septembrie 1774, domn al Ţării Româneşti, contrar intenţiei boierilor munteni de a-şi alege un domn
pământean, dorindu-l „ca domn al lor pe Ştefan Prascoveanu“. În condiţiile date, Ipsilanti caută să
câştige încrederea boierilor, înconjurându-se de aceştia şi oferindu-i lui Ştefan Prascoveanu atribuţii
în sfatul domnesc pentru a-şi asigura sprijinul intern necesar viitoarelor sale reforme. Pentru asta,
însă, era nevoie de o oarecare stabilitate în principat, dar şi de puterea de a limita amestecul Porţii,
iar asta presupunea solicitarea sprijinului din partea Rusiei, garanta stipulaţiilor din tratatul de pace
de la Kuciuk-Kainargi prin care Imperiul Otoman se angaja să recunoască Principatelor o anumită
autonomie..
 Primii paşi în modernizare

– Odată instalat pe tron, Alexandru Ipsilanti începe un demers umanitar prin care caută să elibereze şi
să aducă în ţară un număr mare de locuitori luaţi prizonieri şi robiţi de turci în timpul războiului, unii
dintre aceştia ajunşi în Mesopotamia şi prin împrejurimile Smirnei.

– Prima reformă importantă privea reorganizarea poştei, aşa-numitele „menziuluri“, prin care domnia
prelua serviciul şi se cumpărau „caii de olac“ ce urmau să fie mânaţi de „surugii juni neînsuraţi, slobozi
pururea în toata vremea“, plătiţi cu câte 90 de bani pe lună. Totodată, se stabilea un tarif pentru
transportul călătorilor. Tot în plan administrativ, lui Ipsilanti i se datorează iniţiativa legislativă privind
stabilirea unei remuneraţii pentru dregători, o măsură imperativă pentru crearea unei administraţii
moderne. În acest fel, se înlătura presiunea de pe umerii contribuabililor copleşiţi de taxe şi impozite.
– În domeniul fiscalităţii, domnul fanariot ia o serie de măsuri prin care îmbunătăţeşte
sistemul de colectare a impozitelor. Astfel, în 1775 înlocuieşte „sferturile“, introduse de
Constantin Mavrocordat, care ajunseseră sub administraţia altor domni să crească de
la 4 la 12 sferturi, cu „sămi“ – una destinată plăţii haraciului, iar celelalte trei, a câte un
galben fiecare, pentru nevoile ţării. Totodată, reduce taxele oieritului de la 16,5 la 12
bani de oaie şi sunt stabilite obligaţiile pe care ţăranii le aveau faţă de stăpânii de
moşii, numărul zilelor de clacă fiind stabilit la 12 pe an.
 Sabotat de „fiii rătăcitori“

– Anii de glorie şi prima domnie a lui Ipsilanti în Ţara Românească sunt curmate brusc la sfârşitul anului
1781 de un eveniment neaşteptat în centrul căruia se află chiar fiii fanariotului: Constantin (19 ani) şi
Dumitru (17 ani), care decid să fugă în Ardeal şi apoi în Austria. Se spune că motivele isprăvii necugetate a
tinerilor ar fi fost o neînţelegere familială, determinată de bunica lor, care voia pentru Constantin o
căsătorie politică aranjată, împotriva voinţei lui.  
– Explicaţia dată chiar de fugari generalului imperial din Ardeal stă, însă, în dorinţa fiilor de a servi
împăratului Austriei. Duşmanii lui Ipsilanti au prezentat acest eveniment la Poartă în sensul unei înţelegeri
cu austriecii, motiv pentru care, pentru a preveni urmările grave ale unei asemenea acuzaţii, Alexandru
Ipsilanti şi-a cerut singur mazilirea la începutul lui 1782 şi s-a întors la Constantinopol. 
 Două domnii scurte şi sfârşitul tragic

– Ca urmare a intrigilor succesorului său, Nicolae Caragea, Ipsilanti ajunge să fie exilat preţ de câteva
luni, până în februarie 1783, în Rhodos, dar reuşeşte să revină în capitala Imperiului Otoman prin
plata unei sume considerabile. 
– Interesat în continuare de tronurile principatelor, acesta se va folosi de banii şi de influenţa sa pentru
a fi numit domn al Moldovei în 1786. Însă odată cu începerea războiului ruso-austro-turc, în
contextul agravării situaţiei militare şi al presiunilor otomane, Alexandru Ipsilanti cere să fie „luat
prizonier de război“ de austrieci pentru a se putea îndreptăţi în faţa Porţii şi pentru a-şi salva familia
care era sechestrată. Astfel, ajunge să pribegească patru ani prin Imperiul Habsburgic.
– Iertat de sultan, Alexandru Ipsilanti se întoarce şi este încă o dată numit domn al Ţării
Româneşti în 1796, însă este înlăturat de pe tron după doar un an din dorinţa Porţii de a avea
un om docil în Muntenia. 
– Retras la Constantinopol, fanariotul nu va avea parte de o bătrâneţe liniştită. Fiul său,
Constantin, devenit domn al Ţării Româneşti, a trecut de partea ruşilor în timpul războiului
din 1806-1812, iar această trădare a făcut ca mânia sultanului să se reverse asupra bătrânului
Alexandru Ipsilanti, care a fost arestat, chinuit şi executat în ziua de 25 ianuarie 1807, trupul
său fiind îngropat la biserica Sf. Dumitru din Constantinopol.