Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sistemul public de pensii are la bază principiul solidarității între generații, cei
aflați în câmpul muncii plătesc lunar contribuții sociale, iar statul plătește la rândul
său pensiile celor ieșiți din activitate prin intermediul unui mecanism de redistribuire.
În România trăiesc, în prezent, 5,2 milioane pensionari, conform Institutului
Național de Statistică. Numărul salariaților activi este de 5,6 milioane, această cifră
nu include funcționarii publici și personalul din sistemul de ordine publică și apărare.
Cota CAS este de 25% și se aplică la salariul brut. Spre Pilonul I (pensia publică)
este direcționat un procent de 21,25%, spre Pilonul II (pensia privată obligatorie),
3,75%.
Acest sistem (public) este sustenabil doar când numărul angajaților îl
depășește pe cel al pensionarilor, când există mai mulți oameni aflați în
câmpul muncii decât cei ieșiți din activitate. Este creată, astfel, o relație de
interdependență între angajați, pensionari și stat, în care acesta din urmă
fixează regulile după care funcționează întregul proces. Imaginați-vă două
grupuri A (angajați) si B (pensionari). Cei din grupul A plătesc lunar
contribuții sociale, din care cei din grupul B își primesc pensia, prin
intermediul statului, care fixează regulile acestui proces.
În România avem din ce în ce mai puțini angajați (grupul A)
din cauza sporului natural negativ, a emigrației, dar și a faptului că în
fiecare an tot mai mulți români ajung la pensie și trec din grupul A în
grupul B. În lipsa contribuțiilor sociale sistemul nu putea exista. Pensia
publică este o taxă, nu un beneficiu.
Acest sistem are două dezavantaje majore. Prin intermediul său statul
redistribuie o parte din bani, fără a crea plusvaloare. De aceea sistemul de
pensii Pilon I nu este un fond, ci doar un sistem de redistribuire.
Situația demografică
a României