1

REFERAT

Sistemul de asigurari sociale de sanatate

NICA DANIELA II-GB

2

Sistemul de asigurari sociale de sanatate

Principiile asigurărilor sociale pentru sănătate

Asigurările sociale pentru sănătate din România sunt organizate şi funcţionează pe
baza următoarelor principii:
a.cuprinderea obligatorie a tuturor cetăţenilor în cadrul sistemului medico-sanitar
coerent de protecţie socială.
b.solidaritatea socială cuprinzătoare între toate categoriile sociale. Practic,
solidaritatea
DOWNLOAD REFERAT
. Principiile asigurărilor sociale pentru sănătate

.Asigurările sociale pentru sănătate din România sunt organizate şi funcţionează pe

baza următoarelor principii:
a.cuprinderea obligatorie a tuturor cetăţenilor în cadrul sistemului medico-sanitar
coerent de protecţie socială.
b.solidaritatea socială cuprinzătoare între toate categoriile sociale. Practic,
solidaritatea

c.socială se realizează între: sănătoşi şi bolnavi; persoanele în vârstă şi cele active;

bogaţi şi săraci; cei ce nu au copii şi cei care şi-au asumat sarcina să crească şi să
educe generaţiile următoare; cei angajaţi şi cei aflaţi în şomaj; persoanele singure şi
cele cu familii care au mai mulţi membri ş.a.m.d.

d.prestarea în favoarea asiguraţilor a unui pachet definit de servicii medico-sanitare.

Persoanele asigurate beneficiază de un complex de servicii medicale şi sanitare,
avându-se în vedere cerinţele de îngrijire a stării de sănătate.
e.finanţarea autonomă şi echilibrul financiar. Asigurările sociale pentru sănătate îţi
constituie fondurile în principal din contribuţiile în părţi egale ale persoanelor fizice şi
a celor juridice, iar în caz de nevoie şi din subvenţii din partea statului.
f.conducerea autonomă a asigurărilor sociale pentru sănătate. Potrivit acestui
principiu, asigurările sociale pentru sănătate au organe proprii de conducere, care
cuprind reprezentanţi ai asigurărilor şi ai persoanelor juridice.
Finanţarea sistemului de asigurări sociale de sănătate şi organizarea financiară a
acestuia
Asigurarea finanţării sistemului de asigurări sociale de sănătate reprezintă baza
structurii financiare a acestuia. În principal, aceasta determină ce nivel al contribuţiilor
este necesar pentru a finanţa serviciile sistemului având în vedere realizarea unui
echilibru financiar al sistemului, precum şi rezervele necesare pentru a preîntâmpina
obligaţii viitoare necunoscute.
Caracteristica sistemului de asigurări sociale de sănătate obligatoriu introdus prin
Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, ca de altfel oricare sistem
de asigurări sociale de sănătate este că se autofinanţează şi deci exclude finanţarea
de la stat ca o sursă majoră de finanţare. Principiul „banii urmează pacientul” este
3

baza formării bugetului de asigurări sociale de sănătate şi nu trebuie să fie neglijat

atunci când se calculează nivelul veniturilor.
Principalele surse de venituri ale sistemului de asigurări sociale de sănătate
sunt:contribuţiile angajatorilor;contribuţiile persoanelor asigurate;subvenţiile de la
stat;alte venituri (coplăţi, etc.).
. Contribuţiile la asigurările sociale de sănătate
Ca şi în alte sisteme de asigurări sociale de sănătate, cotele contribuţiilor de la
angajatori şi angajaţi se aplică la venit. Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale
de sănătate prevede obligativitatea plăţii unei cote de 7% aplicate la salariile brute de
către angajator şi a unei cote de 6,5% din salariul brut de către angajat.
Contribuţia lunară a persoanei asigurate se aplică asupra: veniturilor din salarii care
se supun impozitului pe venit, veniturilor din activităţi desfăşurate de persoane care
exercită profesii libere sau autorizate potrivit legii să desfăşoare activităţi
independente, indemnizaţiile de şomaj şi alocaţiile de sprijin etc. Deci, pentru
persoana asigurată această contribuţie se deduce din impozitul pe salariu sau din
impozitul pe venit, după caz, şi se varsă la casa de asigurări pentru sănătate.
Persoanele fizice şi juridice care angajează personal salariat sunt obligate să reţină
şi să vireze la Casa de Asigurări pentru Sănătate teritorială contribuţia datorată
pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea respectivă şi să depună
declaraţia privind obligaţiile de plată lunar, până la data de 20 a lunii următoare celei
pentru care se datora contribuţia.
În multe ţări, obligativitatea asigurării se limitează numai până la un anumit plafon iar
veniturile la care se aplică contribuţia se limitează la acea parte din venit care nu
depăşeşte plafonul respectiv. În acest caz, aplicarea principiului solidarităţii în
finanţarea asistenţei medicale, care este inerent la stabilirea contribuţiilor în raport cu
veniturile este într-o oarecare măsură diminuată.
În unele ţări angajatorul plăteşte o parte mai mare a contribuţiei şi nu jumătate ca în
ţara noastră. Problema distribuirii poverii contribuţiei între angajaţi şi angajatori este
pe termen lung neesenţială. Pe de o parte, contribuţia angajatorilor reprezintă o parte
a „costului muncii” aşa cum sunt şi salariile însăşi, pe de altă parte comportamentul
angajaţilor ca furnizori de muncă pe piaţa muncii este influenţat de venitul net obţinut
(după plata impozitului şi contribuţiilor) mai mult decât de venitul brut.
În condiţiile în care sistemul de asigurări sociale cuprinde întreaga populaţie,
viabilitatea economică a sistemului de asigurări se va consolida dacă în situaţii de
dezechilibru va beneficia de subvenţii din partea bugetului de stat. Constituţia
României prevede că dreptul la sănătate este garantat, iar statul este obligat să ia
măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

În Statele Unite asigurarea sănătăţii nu este considerat un drept al fiecărui cetăţean,

nu este obligatorie şi milioane de persoane sunt neasigurate. Această abordare nu
este însă proprie şi ţărilor în CE, care au extins cuprinderea în asigurare a populaţiei