Modelul organizatoric al

Aeronauticii Regale Române

pentru participarea la cel de-Al

Doilea Război Mondial

Sd. Crăciun Mihai-Cătălin

Meteorologie
 Cuprins

1. Introducere
2. Modelul organizatoric realizat pentru intrarea în razboi
3. Reorganizarea Aeronauticii romane in perioada 1940-
1941
4. Alte modificari în organizare pe parcursul razboiului
5. Concluzii
6. Bibliografie
 INTRODUCERE – Începutul celui de al
Doilea Război Mondial

Pe 23 august 1939  Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat 
pactul Ribbentrop-Molotov , al cărui protocol secret prevedea împărțirea 
Poloniei și României între cele două puteri, URSS revendicând României, 
Bucovina de Nord și Basarabia. În septembrie, Polonia este invadată și
împărțită conform pactului. România, oficial, o țară neutră, a primit și
adăpostit refugiații polonezi și, mai ales, a transportat armata, guvernul și
tezaurul băncii poloneze de la frontiera din Bucovina până în teritoriul
britanic, prin căile ferate, șoselele și porturile românești de la Marea Neagră.

În iunie 1940, ca urmare a ultimului cuvânt dat de 

Uniunea Sovietică, România a fost nevoită să evacueze și să cedeze, fără
luptă, Basarabia și Bucovina de Nord, de asemenea, și Ținutul Herța,
care nu făcea parte nici din Bucovina, nici din Basarabia, și, anterior, nu
fusese revendicat de URSS.
Într-o situație dificilă se afla aviația militară, care la începutul
anului 1934, dispunea - în total, inclusiv aparatele defecte și în stare de
reparație - de 9 avioane de recunoaștere, 101 de observație, 20 de
legătură, 35 de vânătoare și 39 de bombardament.
 Modelul organizatoric realizat pentru intrarea
în razboi

Între anii 1941 şi 1945, aviaţia şi artileria antiaeriană
române au participat la toate campaniile purtate de armata
română în cel de-al Doilea Război Mondial: Frontul de Est
(1941-1944), Apărarea Teritoriului Naţional (1941-1944),
Frontul de Vest (1944-1945).

Tot în anii celui de-al Doilea Război Mondial, doamnele

şi domnişoarele românce cu brevet de aviator care au dorit
să ia parte la efortul românesc de război au fost încadrate
într-o escadrilă sanitară care, având avioanele vopsite în
alb, a fost denumită de jurnalişti „Escadrila Albă”. Această
subunitate aeriană sanitară se înfiinţase în cadrul Aviaţiei
civile, în iunie 1940, la sugestia Marinei Ştirbey, care
văzuse ceva asemănător în timpul unui raid aerian din 1936
în zona Scandinaviei.
Printre femeile pilot care au făcut parte din această
escadrilă au fost Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia
Duţescu şi Smaranda Brăescu.

 Instrucțiunile 2100 şi alte acte normative emise în perioada octombrie
1940 iunie 1941 oferă imaginea relativ exactă a modelului organizatoric al
Aeronauticii Române realizat pentru intrarea acesteia in război. Conținutul

modelului organizatoric realizat viza intre altele:
1) S-au prevăzut două organe centrale de conducere superioară,
subordonate Subsecretariatului de Stat al Aerului: Statul Major al Aerului, care
făcea parte din Marele Stat Major al Armatei, cu scopul de a asigura
„pregătirea de război a forțelor aeriene şi a apărării antiaeriene", funcționând
ca „organ de concepție, conducere şi dotare" a Aeronauticii; Secretariatul
General, care era organ de conducere superioară tehnică şi administrativă a
Aeronauticii;
 2) S-au prevăzut două organe superioare de comandament, control, îndrumare şi
supraveghere a pregătirii de război: Comandamentul Forțelor Aeriene pentru aviație,
aerostație și geniu aeronautic; Comandamentul Apărării Antiaeriene pentru apărarea
antiaeriană, atât a armatelor terestre cât şi a teritoriului; (Anexa nr. 1/4.3.)

3) Învățământul în Aeronautică era coordonat şi condus de Comandamentul Școli şi

Centre de Instrucție de Aeronautică, care pentru apărarea antiaeriană subordona Centrul de
Instrucţie al Apărării Antiaeriene, cel dintâi în strânsă legătură şi cu Secretariatul General.
 4) S-a prevăzut, ca şi anterior, împărțirea teritoriului naţional în trei zone, numite Regiuni
Aeriene. (Anexa nr. 1/4.4.) Regiunile Aeriene constituiau structuri exterioare, de bază, prin care
se realiza comandamentul şi administrația tuturor unităților şi formațiunilor de aviație, aerostaţie
şi apărare antiaeriană aflate pe teritoriul lor, cu excepția învățământului din Școli.

` În cadrul lor se asigura:


a) instrucţia aviației şi aerostației, instrucția apărării antiaeriene, cunoaşterea reciprocă și
conlucrare între ele;
b) pregătirea şi organizarea apărării antiaeriene a țării;
c) pregătirea teritoriului în vederea manevrei forţelor aeriene;
d) mobilizarea aeronauticii

Cu alte cuvinte, prin Regiunile Aeriene se realiza pregătirea de război a aeronauticii, sub
aspectele: administrativ, tehnic, sanitar etc. Regiunile Aeriene se aflau in subordinea şi în relații
directe cu Statul Major al Aerului şi Secretariatul General.
 5) Fortele aeriene au fost organizate pe categorii de aviaţie (vânătoare, bombardament,
informații) in cadrul Flotilelor de aviație, iar acestea pe 2-3 grupuri de aviație, care la rândul lor,
fiecare Grup, se compunea din 2-3 Escadrile de aviație. (Anexa nr. 1/4.5.) Cât priveşte apărarea


antiaeriană, aceasta includea Centrul de Instrucţie al Apărării Antiaeriene şi inițial, 6 Grupări de
Apărare Antiaeriană, cuprinzând fiecare Grupare (= Regiment) câte 4 Grupuri (= Divizioane) de
artilerie antiaeriană, baterii de pândă teritorială, precum şi Baza tehnică a Grupării (Anexa nr.
1/4.6.).

Regimentul 67 Aviatie Vanatoare si

Bombardament Craiova
 Flotilelor de aviație li s-au subordonat câte o Bază Aeriană, structură
de sine stătătoare, care avea în sarcina sa intreaga funcționare tehnică şi
administrativă atât a unităților Flotilei, cât şi a serviciilor sau
formațiunilor de servicii aflate în compunerea Bazei Aeriene.


Această organizare in cadrul Flotilei de aviație s-a dovedit benefică, cel puțin sub
următoarele aspecte:

a) prin degrevarea comandantului de Flotilă de atribuţiunile administrative directe, s-a lăsat

acestuia tot timpul la dispoziție pentru a se ocupa de pregătirea de război: instrucție, mobilizare,
organizare, dotare, disciplină;

b) atât în perioada de instrucție, la pace, cât şi la mobilizare, deplasarea unităților Flotilei pe

diverse terenuri a sporit in rapiditate, eşalonul volant nu a mai depins in principiu de logistica
propriului teren de bază.

Acest ultim aspect, care se prezintă şi astăzi actual, s-a derulat uneori defectuos, mai ales în
perioada operațiilor aeriene in stepele îndepărtate ale Rusiei, la Cotul Donului, Stalingrad şi
Kuban, datorită condițiilor grele de teren şi aprovizionărilor la distanțe foarte mari.
 
De remarcat este faptul că s-a păstrat împărțirea unităților de aviație în două eşaloane,
corespunzător felului lor de mişcare, respectiv în aer şi pe pământ, şi anume:
a) eşalonul zburător sau volant, care cuprindea echipajele şi avioanele, sub comanda
comandantului de unitate;
b) eşalonul rulant, sub comanda ofițerului mecanic al unității, care cuprindea intregul
personal tehnic şi administrativ, precum şi mijloacele aferente (maşini, ateliere etc.).
 Reorganizarea Aeronauticii romane in
perioada 1940-1941

La 1 noiembrie 1940 când s-a trecut la


reorganizare, efectivul disponibil pentru mobilizare
prezenta o reducere de circa 35%. Ca urmare, soluția
rezolvării acestui deficit a fost revizuirea încadrării
organice a tuturor structurilor funcționale. Sprijinul
acordat în acest sens de către Misiunea Militară Germană
în România a fost important.

Structura organică a tuturor categoriilor de aviație a

suferit modificări, după modelul german, care au permis:
a) un grad ridicat de operativitate şi eficiență în acțiunile
de luptă;
b) un spor de personal la toate nivelele: patrula, celula de
luptă, escadrila, grupul, flotila.
 Pe categorii de aviație, situația acestor schimbări în structurile operative organice se prezenta
astfel:


1) Aviația de vânătoare:
a) celula de luptă: 2 avioane, ca în aviația germană, în loc de 3 ca până atunci;

b) escadrila era considerată în continuare ,,unitatea tehnică de luptă"; i s-a redus efectivul în trupă cu
60%; mobilitatea escadrilei a sporit prin celulele de luptă cu 2 avioane;

c) grupul: considerat unitatea tactică şi administrativă în război", a primit o încadrare sporită,

corespunzătoare misiunilor sale (de cele mai multe ori independente, altele decât ale flotilei);

d) flotila: unitatea de luptă aeriană, capabilă de misiuni complexe (vânătoare liberă. însoțirea aviației
de bombardament, atac la sol etc.), de regulă, cu 4 escadrile şi 2 grupuri.
a)
2) Aviația de bombardament: 
celula de luptă: 2-4 avioane, în raport cu tonajul de bombe reclamat de fiecare misiune şi
obiectiv de bombardament în parte;
b) escadrila: ca „unitate tehnică de luptă" a sporit în mobilitate şi încadrare „întărită", cu
ofițeri, subofițeri, maiştri; i s-a redus efectivul trupei cu 55%;
c) grupul: a rămas in continuare ,,unitate tactică, tehnică şi administrativă" de bază în cadrul
flotilei, de regulă, cu 2 escadrile;
d) flotila: a căpătat o încadrare corespunzătoare misiunii sale de a conduce acțiunea
grupurilor, atât în zbor cât şi la sol, funcționând, de regulă, cu 2 grupuri şi 4 escadrile.
 3) Aviația de recunoaştere:
a) celula de luptă: echipajul avionului;
b) escadrila: unitate tactică, tehnică, administrativă de


bază. Încadrarea prevăzută pentru acelaşi număr de
escadrile (4) în noile condiții organizatorice a realizat
un spor de 24 ofițeri, 24 maiştri, operându-se o
reducere de 12 subofițeri şi 184 oameni trupă.

4) Aviația de observație:
a) celula de luptă: echipajul avionului;
b) escadrila: unitatea tactică, tehnică și administrativă; cu o reducere substanțială a
categoriilor de personal. Pentru acelaşi număr de escadrile, efectivele au scăzut cu
36 ofițeri, 24 subofițeri, 12 maiştri şi 576 oameni trupa.
Precizăm că prin reorganizarea din perioada octombrie 1940 - iunie 1941, cele 12
comandamente de aeronautică existente la Corpurile de Armată au fost desființate,
menținându-se, doar la Armate, sub denumirea de Comandamentul Aero 3 şi 4 Armată:
acestea subordonau aviația de observație, de legătură, de transport, eventual de
recunoaştere, precum şi artileria antiaeriană afectată Armatelor.
 5) Aviația de legătură:
a) celula organică: echipajul avionului;
b) escadrila: unitate tehnică şi administrativă, cu întrebuinţare pe
secţii (3 avioane), repartizate Comandamentelor Aero Armată
şi aflate pe terenurile de aviație aparținând diferitelor


escadrile şi grupuri de aviație.
Pentru aceleaşi 6 escadrile de legătură s-a realizat prin noua
organizare, un spor de 6 subofițeri şi o reducere de 6 maiştri şi
174 oameni trupă.
6) Hidroaviația:
a) celula de luptă: echipajul avionului;
b) escadrila: unitate tactică, tehnică şi administrativă,
cu misiuni multiple, rezultate şi din materialul
volant disponibil: recunoaşterea in larg
(hidroinformații) sau patrule de coastă
(hidropatrulare).

7) Aerostația:
Structurile (compania aerostație, secția baloane) au
rămas în principiu acelaşi; s-a constituit doar o comandă de
batalion aerostație spre a se coordona asigurarea observării
aeriene din balon pe frontul unei Regiuni Aeriene, precum şi a
pune la dispoziția comandantului Comandamentului Aero
Armată un consilier tehnic de aerostație.
Alte modificari în organizare pe parcursul
rAzboiului

Până la sfârşitul anului 1941 au fost înființate o unitate de paraşutişti, şase
zone de apărare antiaeriană în Basarabia şi partea de nord a Bucovinei. 
Şi-au schimbat denumirea: Comandamentul Forțelor Aeriene în
Comandamentul Forțelor Aeriene de Luptă, comandamentele 1, 2 şi 3
apărare antiaeriană în brigăzile 1, 2 şi 3 apărare antiaeriană, Şcoala
subofițeri naviganți şi Centrul de perfecționare al aviației în Centrul militar
de pilotaj.
În 1943, Comandamentul Apărării Antiaeriene s-a scindat în
Comandamentul Artileriei Antiaeriene şi în Comandamentul Apărării
Pasive.
În 1944 au mai fost înființate un corp aerian, două escadrile aeriene, un regiment de apărare pasivă,
Regimentul 10 artilerie antiaeriană etc.

La 23 august 1944, Aeronautica dispunea de 11 flotile cu 20 grupuri de aviație, trei batalioane de


aerostație cu 10 companii, patru brigăzi de artilerie antiaeriană cu 10 regimente, două regimente de
transmisiuni, un regiment de pionieri, un regiment de apărare pasivă, un batalion de paraşutişti,
precum şi de numeroase alte servicii de informare aeriană, organe tehnice pentru amenajări de
aerodromuri, formațiuni de balizaj şi construcții etc.

 În total, efectivele Aeronauticii se ridicau la 74.000 de militari, iar numărul avioanelor

la 1 639, din care 508 erau de luptă şi 1.131 de şcoală şi antrenament.

 La 25 octombrie 1944, Aeronautica era încadrată cu 1.291 ofițeri activi (10 generali,
43 colonei, 76 locotenent-colonei, 101 maiori, 411 căpitani, 323 locotenenți, 267 sublocotenenți).
 La 15 decembrie 1944 s-a înființat Comandamentul aviației, iar Batalionul de paraşutişti a


fost transformat în Batalionul 5 pază (desființat la 1 martie 1945).

 La 20 decembrie 1944, Aeronautica dispunea pe front de Corpul 1 aerian, două brigăzi de

artilerie antiaeriană, iar în țară de Subsecretariatul de Stat al Aerului cu Statul Major al
Aerului, Comandamentul Aviației, Comandamentul Artileriei Antiaeriene, Comandamentul
Apărării Pasive, regiunile 1 şi 3 aeriene, Brigada de geniu aeronautic etc.
 Concluzii


 Aviaţia română a obţinut între anii 1941-1944 un număr de 2000 victorii aeriene.
 Printre cei mai buni piloţi români s-au numărat: căpitanul Constantin Cantacuzino - 68 de
victorii, căpitanul Alexandru Şerbănescu a doborât 60 de avioane inamice, locotenentul
Tudor Greceanu 42 de victorii, sublocotenentul Ioan Dicezare 40 de victorii, etc.
 
După 23 august 1944 când România a trecut de partea Naţiunilor Unite, aviaţia militară
reorganizată în Corpul Aerian Român comandat de generalul Emanoil Ionescu (8 septembrie 1944-11
martie 1945) şi generalul Traian Burduloiu (12 martie-12 mai 1945) a contribuit la eliberarea nord-
vestului ţării, a Ungariei şi Cehoslovaciei.
Pe frontul de Vest, aviaţia română a participat la misiuni cu 415 avioane din care au fost
pierdute 176, pierderile Corpului Aerian Român şi al formaţiilor auxiliare şi de spate s-au ridicat la
729 de oameni.
Corpul Aerian Român a executat în intervalul 23 august 1944-12 mai 1945, un număr de 4200
misiuni de luptă la inamic, cu 8300 ieşiri avion, în 11000 ore de zbor.
În timpul acestor misiuni, aviatorii au lansat 1360 tone de bombe, distrugând 126 de avioane
inamice (germane şi maghiare).
În total, între anii 1941-1945, aviaţia română a pierdut 2000 de aviatori, observatori, mecanici
de avioane şi militari din trupele auxiliare.
 Bibliografie

Wikipedia:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Participarea_Rom%C3%A2niei_la_Al_Doilea_R%C
4%83zboi_Mondial#%
C3%8Enceputul_celui_de_al_Doilea_R%C4%83zboi_Mondial

Fortele Aeriene Romane: http://www.roaf.ro/?p=5270

Aurel Pentelescu, Aeronautica Romana pe Frontul de Est (1941-1944), Editura

Universitatii Nationale de Aparare „Carol I” Bucuresti – 2006

Osprey Aircraft of the Aces, Rumanian Aces of World War 2, Denes Bernad
 

Va multumesc pentru atentie!