Sunteți pe pagina 1din 8

JOCURI MOTRICE PENTRU

COPIII CU CES

REALIZAT DE GHEORGHE IONELIA


COPILUL CU C.E.S

• poate prin joc să-şi exprime sau să-și dezvolte propriile capacităţi.
• Astfel ,prin joc, acesta:
• capătă informaţii despre lumea în care trăieşte,
• intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurător şi
•  învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp.
ALINIEREA

• Scopul jocului: dezvoltarea vitezei, dezvoltarea capacităţii de organizare


• Loc de desfasurare-in aer liber si in sala de sport
• Număr participanţi: 10 – 20
• Spaţiul minim necesar: L – 8 m; l – 8 m
• Descrierea jocului: Jucătorii sunt împărţiţi în patru echipe egale numeric, aşezate în linie pe câte o latură a unui
pătrat desenat pe sol, la marginile suprafeţei de joc. La un semnal, cele patru echipe aleargă la mijlocul pătratului
formând cu toţii un cerc mare, de mâini apucat şi rotindu-se în acelaşi sens până la un nou semnal, când se
desprind de mâini şi fug spre poziţiile iniţiale. Câştigă echipa care reuşeşte prima să se alinieze în formaţia iniţială.
• Modalitati de cestere a complexitatii-o viteza mai mare a jocului
• Modalitati de descrestere a complexitatii- o intensitate mai mica a jocului
SCOATE MINGEA DIN CERC

• Scopul jocului: consolidarea deprinderilor specifice


• Număr participanţi: 8 – 30
• Loc de desfasurare-sala de sport sau in aer liber
• Materiale necesare: minge
• Spaţiul minim necesar: L – 20 m; l – 10 m
• Descrierea jocului: -Jucătorii sunt dispuşi în cerc cu faţa spre interior. În cerc se află un jucător cu o minge, acesta trebuind să conducă mingea
cu piciorul sau în dribling cu ajutorul mâinilor şi să găsească o breşă în cercul format, ieşind astfel în exterior. Dacă reuşeşte să iasă din cerc,
jucătorul primeşte un punct şi dreptul la o nouă încercare. În cazul în care jucătorul nu reuşeşte să iasă din cerc, fiind deposedat de minge,
jucătorul care a reuşit deposedarea intră în interiorul cercului şi jocul continuă. Indicaţii metodice: Jucătorii care formează cercul nu au voie să
se deplaseze, păstrând între ei o distanţă de minim 1m.
• Modalitati de crestere a compexitatii-cresterea trepatata a vitezei jocului,cresterea distantei dintre participanti
• Modalitati de descretere a complexitatii-jocul se joaca la o intensitate mai mica si distanta se micsoreaza
JOCUL,,ARUNCA LA COS,,

Loc de desfasurare-in aer liber sau in sala de sport 2-4 m


Jucatori-nr.min.2 copiii,nr.max.6 copiii
Scopul-dezvoltarea coordonarii si indemanarii
Descriere-
• Coșul poate fi realizat dintr-un recipient , cum ar fi: găleată, cutie, bol, castron, lighean, etc
• La început recipientul poate să aibă un diametru mai mare, apoi poate fi ales un recipient mai mic.
• Mingea de asemenea poate fi înlocuită cu un balon, o pereche de șosete, o minge de hârtie, etc.
• Modalitati de crestere a complexitatii-distanta mai mare dintre cos si participanti
• Modalitati de descrestere a complexitatii-distanta mai mica intre cos si participanti
SOTRONUL

• Loc de desfasurare-in aer liber


• Jucatori-2-4
• Scop-dezvoltarea echilibrului
• Descriere
• Jocul Şotron cu diferite variante  de sărituri: pe un picior, pe 2 picioare, alternativ cu schimbarea
picioarelor, etc
• Modalitati de crestere a complexitatii-se micsoreaza patratele
• Modalitati de descrestere a complexitatii-se deseneaza patratele mai mari
SOTRONUL
BIBLIOGRAFIE

• https://elena1r.wixsite.com/efs-online/exercitii-pentru-copii-cu-ces

S-ar putea să vă placă și