Sunteți pe pagina 1din 6

1.

INTRĂ ÎN CERC
Scop: dezvoltă forţa şi îndemânarea Vârsta: 7-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte
Materiale: un număr de bastoane de gimnastica egal cu numărul echipelor formate
Organizarea jocului: Jucătorii se împart în 4 echipe, aşezate câte două faţă în faţă. Intre echipe se
trasează pe sol un cerc cu diametrul de aproximativ 1 m.
Desfăşurarea jocului: La comanda conducătorului de joc, primii elevi din fiecare echipă se aşează în faţa
cercului, prind bastonul de capăt şi încearcă să se tragă unul pe altul în cerc. Jucătorul care intră în cerc
este penalizat, sau scos din joc. Sunt admise mişcări în jurul cercului, dar fără a se da drumul bastonului.
Echipele trebuie să fie egale ca număr.
Regulă:
- Câştigă echipa care are mai puţine penalizări sau jucători penalizaţi.
2.LUPUL
Scop: Jocul dezvoltă viteza şi îndemânarea Vârsta: 7-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Număr jucători:
Materiale: -
Organizarea jocului: Jucătorii sunt împărţiţi în 3-4 echipe aşezaţi în formă de stea cu faţa spre interior;
unul dintre jucători rămâne în afara echipelor.
Desfăşurarea jocului: La comanda conducătorului de joc, elevul rămas în afara echipelor se va plimba în
jurul rozetei, iar la un moment dat va atinge pe umăr pe unul dintre elevii, acesta transmite semnalul
până la primul jucător din şir,acest jucător strigă „Lupul!” şi aleargă în jurul rozetei cu toată echipa. In
acest timp jucătorul care a dat semnalul de începere a jocului urmăreşte să se intercaleze în grupă;
jucătorul rămas fără loc va continua jocul. Grupa care a alergat se va aşeza la loc.
Regulă:
- In timpul alergării nu este voie să se treacă prin interiorul grupelor.
3.MINGEA PE LINIE
Scop: dezvoltarea îndemânării şi a vitezei de execuţie Vârsta: 10-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Numărul jucătorilor:
20-30 Materiale: o minge de fotbal
Organizarea jocului: Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe egale ca număr. Jocul se desfăşoară pe un
teren în formă dreptunghiulară, la fiecare capăt se află câte o echipă.
Desfăşurarea jocului: Conducătorul de joc dă mingea unei echipe, aceasta va căuta ca prin pase, fente
etc. să aşeza mingea pe linia echipei adverse. Elevii din echipa adversă caută să intercepteze mingea şi să
împiedice pe jucători să ducă mingea până la linie. Dacă mingea este interceptată jocul se mută la echipa
cealaltă.
Reguli:
- punerea mingii pe linie înseamnă 1 punct;
- nu este voie să se pună piedici, să se îmbrâncească sau să se lovească jucătorii între ei.
4.OCHEŞTE ŢINTA
Scop: dezvoltarea preciziei mişcării Vârsta: 10-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Numărul jucătorilor: 10-20
Materiale: 2 panouri (se poate folosi şi peretele) pe care sunt lipite 2 ţinte, cu cercuri concentrice
care reprezintă fiecare un număr de puncte; 2 mingi de oină
Organizarea jocului: Colectivul este împărţiţi în două echipe egale ca număr, aflate la o distanţă de
10-15 m în spatele panourilor. Pentru fiecare echipă un jucător se află lângă panou şi notează
numărul de puncte, de asemenea el returnează mingea la echipă.
Desfăşurarea jocului: La comandă primii din fiecare echipă aruncâ mingea în ţintă şi trece în locul
jucătorului de panou.
Regulă:
- Câştigă echipa care totalizează cele mai multe puncte.
5.POŞTA MERGE
Scop: dezvoltă atenţia, viteza de reacţie şi orientarea în spaţiu Vârsta: 7-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Materiale: -
Organizarea jocului: Jucătorii sunt aşezaţi în formaţie de cerc cu faţa spre interior, la o distanţă de două
lungimi de braţ unul de altul. In jurul fiecărui jucător se trasează un cerc, cu diametrul de 1 m. Fiecare
jucător primeşte denumirea unui oraş. Unul dintre jucători va fi în centrul cercului.
Desfăşurarea jocului: Jucătorul din centru va spune: „ Poşta merge de la ... la...!” ex. De la Bucureşti la
Braşov. Cei strigaţi trebuie să schimbe locurile între ei, jucătorul din centru încercând să ocupe unul din
locurile care reprezintă oraşele strigate. Jucătorul rămas fără loc ocupă locul din centru. Jocul continuă
până când toţi elevii – oraşe sunt strigaţi.

6.PROVOCAREA DIN TREI LOVITURI


Scop: dezvoltă viteza de reacţia şi îndemânarea. Vârsta: 7-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Materiale: -
Organizarea jocului: Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe aşezate faţă în faţă la o distanţa 10-15 m una
de alta. O echipă se numără de la stânga la dreapta iar cealaltă de la dreapta la stânga.
Desfăşurarea jocului: La semnalul conducătorului de joc toţi jucătorii ţin un braţ întins în faţă; unul
dintre jucători se apropie de echipa adversă şi o provoacă prin trei lovituri. Jucătorul lovit a treia oară va
alerga după provocator până la echipa acestuia. Dacă l-a atins în spaţiul de joc îl ia prizonier, dacă nu el
este luat prizonier.
Regulă:
- Câştigă echipa care are cei mai mulţi prizonieri luaţi.
7.SCHIMBĂ LOCUL!
Scop: dezvoltarea vitezei de reacţie, de deplasare şi de execuţie Vârsta: 10-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Numărul
jucătorilor:2 0 - 3 0
Materiale: bănci de gimnastică
Organizarea jocului: jucătorii sunt împărţiţi în mod egal, fiecare echipă stă în şezând pe o bancă cu faţă
spre centru, numărul băncilor este ales în funcţie de numărul jucătorilor şi ele sunt aşezate fie în formă
de triunghi fie în formă de pătrat. Fiecare bancă are un număr de ordine. La centru între bănci se află
conducătorul de joc.
Desfăşurarea jocului: Jocul începe prin comanda conducătorului de joc care strigă două numere de
bănci. Jucătorii de pe aceste bănci trebuie să schimbe locurile între ei. Pentru a sporii atenţia jucătorilor
conducătorul poate pronunţa un număr de bancă de două ori. Echipa care execută corect şi se aşează cel
mai repede câştigă.
8.VÂNĂTORUL, VRABIA ŞI ALBINA
Scop: dezvoltarea vitezei, atenţiei şi îndemânării Vârsta: 7-14 ani . Colectivul
poate fi mixt.
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Materiale: -
Organizarea jocului: Jucătorii sunt aşezaţi în două cercuri concentrice, lăsând, pe fiecare cerc, câteva
ferestre pe unde se va alerga. Se aleg trei jucători: vânătorul, vrabia şi o albina care se aşează în puncte
diferite.
Desfăşurarea jocului: La comanda conducătorului de joc începe urmărirea, în sensul că vânătorul alergă
după vrabie şi se fereşte de albină, iar vrabia aleargă după albină şi se fereşte de vânător şi albina
aleargă după vânător şi se fereşte de vrabie. Când unul din cei trei este atins este înlocuit de alt jucător.
Jocul continuă până când toţi jucătorii au ocupat unul din cele trei posturi.
Regulă:
- elevii din cercuri nu vor împiedica buna desfăşurare a jocului.
9.ZBOARĂ, ZBOARĂ
Scop: dezvoltarea vitezei de reacţiei şi a atenţiei.. Vârsta: 7-12 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Materiale: -
Organizarea şi desfăşurarea jocului: Jucătorii sunt aşezaţi în formaţie de careu, sau semicerc având în
faţă un jucător. Jucătorul aşezat în faţa semicercului conduce jocul şi el spune: ”Zboară, zboară ...!”,
mişcându-şi mâinile în lateral, sus şi jos. Jucătorii sunt atenţi pentru a da din mâini în cazul în care
conducătorul de joc anunţă o pasăre sau altceva care zboară. Pentru a sporii atenţia jucătorilor,
conducătorul de joc poate spune şi alte cuvinte care nu reprezintă zburătoare. De exemplu: „Zboară,
zboară elefantul!”. Cei care întârzie cu ridicarea mâinilor sau greşesc sunt eliminaţi din joc. Câştigă
jucătorul care rămâne cel mai mult în joc.
10.ARUNCAREA PRIN CERC
Scop: perfecţionarea deprinderii de aruncare Vârsta: 10-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Numărul jucătorilor:
20-30
Materiale: -2 cercuri de gimnastică, 2 mingi de oină
Organizarea jocului: Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe egale ca număr, aflate în spatele unei linii
trasată pe sol, la o distanţă de 8-10 m fată de cercul agăţat pe zid sau pe un suport, la o înălţime de 3-4
m.
Desfăşurarea jocului: La comanda de începere, primii jucători (care au mingea de oină) aruncă ,
urmărind să treacă mingea prin cerc. Recuperează mingea şi o predau următorului, care continuă
jocul.
Reguli:
- neintroducerea mingii prin cerc se penalizează cu 1 punct;
- câştigă echipa care are cele mai puţine puncte de penalizare.
11.BROSCUŢELE – ÎN LAC , PE MAL
Scop: Jocul dezvoltă viteza de reacţie şi atenţia Vârsta: 7-15 ani
Loc de desfăşurare: Se joacă în sală, teren, curte Materiale: -
Organizarea jocului: Pe sol se marchează un cerc (lacul) mai mare sau mai mic, în funcţie de
numărul jucătorilor – broscuţele. Jucătorii sunt aşezaţi în spatele circumferinţei cercului, unul lângă
altul. In mijlocul cercului stă conducătorul de joc, care strigă „In lac”, sau „pe mal!”
Desfăşurarea jocului: La comanda în lac jucătorii trebuie să sară în interiorul cercului, iar la
comanda pe mal ei trebuie să sară în afara lui. Pentru a verifica atenţia jucătorilor se poate da
aceeaşi comandă de două ori, sau pot fi intercalate cuvinte asemănătoare cu comenzile. Jucătorul
care greşeşte este eliminat din joc.
12.BUCHEŢELELE
Scop: dezvoltă viteza de reacţie, atenţia şi orientarea spaţială Vârsta: 7-12 ani
Loc de desfăşurare: Se joacă în sală, teren, curte Materiale: -
Desfăşurarea jocului: Jucătorii stau pe tot terenul, iar conducătorul de joc strigă un număr.
Jucătorii trebuie să formeze bucheţele care să cuprindă numărul strigat de conducător; jucătorii
care rămân în afara de bucheţele sunt penalizaţi.
13.BASTONUL SĂRIT
Scop: dezvoltarea atenţiei şi a vitezei de reacţie Vârsta: 6-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren Numărul jucătorilor: 20-30
Materiale: 2 bastoane de gimnastică
Organizarea jocului: Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe egale aşezaţi în coloană, câte unul.
Primii din fiecare coloană primesc câte un baston.
Desfăşurarea jocului: La semnal, jucătorii cu bastonul aleargă spre capătul şirului ţinând bastonul în
poziţie orizontală, la o înălţime de 20-50 cm. Jucătorii trebuie să sară peste baston. După efectuarea
cursei bastonul se predă jucătorului următor care repetă acţiunea.
Regulă:
- câştigă echipa care execută mai repede şi fără penalizări.
14. BUM-BUM
Scop: dezvoltarea atenţia Vârsta: 10-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Numărul jucătorilor:
20-30 Materiale: -
Organizarea jocului: Jucătorii sunt dispuşi în formaţie de careu sau semicerc. Desfăşurarea jocului:
Conducătorul de joc pronunţa cu gras tare o cifră şi începe jocul, astfel: jucătorii se numără începând din
flancul drept în continuare şi când se ajunge la cifra propusă jucătorul respectiv va trebui să spună
„bum”, la fel şi în cazul multiplilor cifrei.
Reguli:
- jucătorii care greşesc sunt eliminaţi din joc;
- cifra poate fi schimbată de câte ori se vrea.
15. CRABII ŞI CREVEŢII
Scop: dezvoltarea vitezei de reacţie, atenţiei şi a abilităţii. Vârsta: 7-15 ani
Loc de desfăşurare: Se joacă în sală, teren, curte Materiale: -
Desfăşurarea jocului: Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe egale, dispuşi deoparte şi de alta a unei linii
transversale, la mijlocul terenului. O echipă reprezintă „crabii”, iar cealaltă „creveţii”. Când conducătorul
de joc strigă una din echipe, aceasta va trebui să alerge până în spatele liniei de fund a terenului, cealaltă
echipă aleargă după ei să-i prindă. Cei atinşi în spaţiul de joc vor fi luaţi prizonieri (sau se pot acorda
puncte). Prinzătorii pot să atingă unul sau mai mulţi urmăriţi.
16. CERCUL ZBURĂTOR
Scop: dezvoltarea vitezei de reacţie şi a îndemânării Vârsta: 8-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte
Numărul jucătorilor: 10-30, dacă numărul jucătorilor este mare ei se împart în mai multe
echipe, în aşa fel încât cercul să nu fie prea mare.
Materiale: săculeţ cu nisip prins la un capăt cu o coardă (frânghie) Organizarea jocului: Formaţia
de joc este de cerc, jucătorii stau cu faţa către centru. In centrul cercului de află un jucător care ţine în
mâini frânghia de care este prins săculeţul.
Desfăşurarea jocului: la comanda conducătorului de joc, jucătorul din centru învârte săculeţul descriind
cu el un cerc mai mare de cât cel a jucătorilor, care trebuie să sară ca să nu fie atinşi de săculeţ. Jucătorii
atinşi sunt eliminaţi.
Regulă:
- săculeţul nu va fi ridicat mai sus de genunchii. Câştigă elevul care
rămâne cel mai mult în joc.
17. CURSA PE NUMERE
Scop: dezvoltarea forţei şi a vitezei de execuţie Vârsta: 10-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte
Numărul jucătorilor: 12-30 (jucătorii trebuie să fie în număr par) Materiale: -
Organizarea jocului: Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe aşezaţi în coloană câte unu, şezând cu
picioarele încrucişate; ei sunt numerotaţi de la 1 la .....
Desfăşurarea jocului: La semnalul conducătorului de joc numerele strigate se ridică ocolesc propria
echipă şi se aşează la locul lui. Elevul care câştigă aduce un punct echipei sale. Jocul continuă până când
toţi jucătorii au fost strigaţi
Regulă:
- ocolirea se face în totdeauna spre stânga.
18. CURSA ÎN TREI PICIOARE
Scop: dezvoltarea îndemânării Vârsta: 6-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Numărul jucătorilor:
10-30
Materiale: două panglici cu o lungime de 50 cm sau fulare
Organizarea jocului: Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe în perechi. Primii din fiecare echipă îşi leagă
împreună piciorul din interior. La distanţă de 10-15 m în fată fiecărei echipe se marchează n puncte,
care trebuie ocolit.
Desfăşurarea jocului: La comandă primele perechi aleargă în „trei” picioare, ocolesc semnul, se întorc în
alergare şi predau legătura la perechea următoare, care va continua jocul.
Regulă:
- Câştigă echipa care termină prima fără penalizări.
19. CINE TRANSPORTĂ ROABA MAI REPEDE
Scop: dezvoltarea forţei şi a îndemânării Vârsta: 10-14 ani
loc de desfăşurare: sală Numărul jucătorilor: 10-20
Materiale: -
Organizarea jocului: Jucătorii sunt împărţiţi pe perechi şi se află în spatele unei linii. La distanţă de 10 m
se trasează o altă linie. Unul din fiecare pereche se află sprijinit pe palme, iar colegul îl prinde de gambe.
Desfăşurarea jocului: La comandă, perechile se deplasează până la semn şi se întorc înapoi în acelaşi fel.
Reguli:
- Fiecare pereche trebuie să ajungă la linia de sosire fără să dea drumul picioarelor;
- Jucătorii să fie atenţi să ni se rănească;
- Câştigă perechea care termină primul.
20. CINE SARE MAI DEPARTE
Scop: dezvoltarea forţei membrelor inferioare şi a detentei Vârsta: 10-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Numărul jucătorilor:
10-20 Materiale: -
Organizarea jocului: Colectivul este împărţit în două echipe egale ca număr dispuse în spatele unei linii
trasate pe sol. Fiecare echipă are un jucător care marchează distanţa săriturii.
Desfăşurarea jocului: La comandă, primii din fiecare echipă execută o săritură în lungime de pe loc, iar
jucătorul arbitru însemnează lungimea săriturii. De la acest semn sare următorul jucător şi tot aşa până
sar toţi jucătorii din echipă.
Regulă:
- Câştigă echipa care însumează cea mai mare distanţă.
21. CURĂŢĂ LOCUL
Scop: dezvoltarea vitezei de reacţie şi perspicacitate Vârsta: 10-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Numărul jucătorilor:
20-30
Materiale: cocoloaşe de hârtie sau bureţi din plastic
Organizarea jocului: Colectivul este împărţit în două echipe plasate la distante egale fată de centrul
terenului unde este desenat un cerc cu diametrul de 1,5-2
m. In acest cerc se află împrăştiate cocoloaşele de hârtie sau bureţii. Desfăşurarea jocului: La semnalul
de începere echipele se deplasează la centrul cercului şi
încearcă să adune căte mai multe cocoloaşe, cu piciorul şi să le transporte în spaţiul lor de repaus.
Reguli:
- câştigă echipa care adună cele mai multe cocoloaşe în cel mai scurt timp;
- cocoloaşele pot fi deplasate numai cu piciorul.
22. CINE POATE SCAPĂ
Scop: dezvoltarea vitezei de reacţie şi deplasare; orientarea în spaţiu Vârsta: 10-14 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Numărul jucătorilor:
20-30 Materiale:
Organizarea jocului: Pe mijlocul terenului se marchează n spaţiu prin două linii paralele la distanţă de 3
m una de lata. La distanţă de 6-8 m faţă de culoarul din centru de găseşte zona în care sunt plasaţi
jucătorii în spatele unei lunii. La capătul opus la aceeaşi distanţă faţă de centru se află zona de refugiu.
Pe culoarul din centru se află doi jucători cu rol de prinzători.
Desfăşurarea jocului: La semnal jucătorii încearcă să alerge şi să ajungă în zona de refugiu; jucătorii
prinzători au voie să se deplaseze lateral stânga- dreapta şi să împiedice deplasarea jucătorilor. Aceştia
dacă sunt atinşi devin prinzători
Regulă:
- câştigă jucătorii care rămân cel mai mult în joc.
23. CULESUL CARTOFILOR
Scop: Jocul dezvoltă viteza şi îndemânarea Vârsta: 7-15 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Materiale: 8 mingi de oină şi
două coşuleţe
Organizarea jocului: Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe egale ca număr, care stau în spatele unei linii
marcate pe sol, pe două şiruri la distanţă de 1 m unul de celălalt. Primii jucători din fiecare şir au în mână
coşuleţul, în care vor pune cartofii (mingile de oină) aşezaţi în cuiburi (cerculeţe la distanţă de 2 m unul
de altul).
Desfăşurarea jocului: La comandă jucătorii pornesc în alergare şi adună cartofii pe care îi pun în coşuleţ
se reîntorc în alergare la şir, predă coşuleţul jucătorului următor, care porneşte şi aşează cartofii în
cuiburi. Jocul se reia.
Reguli:
- se penalizează scăparea cartofilor;
- câştigă echipa care termină mai repede.
24. DEPLASAREA PRIN TUNEL
Scop: perfecţionarea deprinderii de târâre Vârsta: 10-14 ani
Loc de desfăşurare: sală
Numărul jucătorilor: 20-30 Materiale: -
Organizarea jocului: Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe egale ca număr, dispuse pe două şiruri, în
spatele unei linii de plecare. Jucătorii stau cu picioarele depărtate şi cu braţele pe umerii celui din faţă
Desfăşurarea jocului: La comanda de începere ultimii, aflaţi în culcat ventral se deplasează, prin târâre,
printre picioarele jucătorilor, ajunge în faţa şirului, se ridică, depărtează picioarele. Şirul se deplasează
înapoi ca întotdeauna să fie în spatele liniei. Jocul continuă până execută toţi trecerea prin tunel.
Regulă:
- câştigă echipa care termină prima.
25. MINGEA PRIN TUNEL
Scop: dezvoltă atenţia şi îndemânarea Vârsta: 7-15 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte
Materiale: două mingi elastice, sau două mingi medicinale de 1 kg.
Organizarea jocului: Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe aşezate paralel la distanţă de 2 m una de
alta. In fată echipelor, pe sol este trasată o linie care nu poate fi depăşită în timpul jocului Cele două
echipe stau în stând depărtat, primul jucător are mingea, pe care aplecându-se o transmite prin tunel
(printre picioarele jucătorilor) după care ultimul jucător apucă mingea şi trece în faţa şirului, cel care a
trasmis-o trece la coada şirului. Jocul continuă.
Regulă:
- se penalizează greşeli de transmiterea mingii şi ne respectarea spaţiului de joc.
26. NĂVODUL
Scop: dezvoltarea viteza şi orientarea in spaţiu Vârsta: 6-12 ani
Loc de desfăşurare: sală, teren, curte Numărul jucătorilor:
10-20 Materiale: -
Organizarea jocului: Jucătorii sunt răspândiţi pe tot terenul, unul dintre ei este ales conducător.
Desfăşurarea jocului: Conducătorul de joc îi urmăreşte pe ceilalţi încercând să- i prindă sau să-i atingă cu
mâna pe unul dintre jucători. Cel atins îl ia de mână pe conducător (formează năvodul) şi continuă
urmărirea altui jucător. Pe măsură ce sunt prinşi mai mulţi jucători năvodul devine tot mai mare.
Reguli:
- Jocul se termină când toţi copiii sunt prinşi;
- Dacă năvodul este prea mare, se poate împărţii în două.

S-ar putea să vă placă și