BAZELE TEORIEI CERERII ȘI

OFERTEI
 SUBIECTELE TEMEI:

1. Piaţa şi elementele de bază ale ei. Forme de

piaţă
2. Esenţa şi factorii cererii. Legea cererii
3. Esenţa şi factorii ofertei. Legea ofertei
4. Elasticitatea cererii şi ofertei. Echilibrul pieţei
PIAŢA ŞI ELEMENTELE DE BAZĂ
ALE EI. FORME DE PIAŢĂ
ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE
PIEȚEI
1. Piaţa este locul de întâlnire al agenţilor economici,
împărţiţi în două mari categorii: cumpărători şi vânzători.
2. Pe piaţă se întâlnesc cererea şi oferta de bunuri, servicii
şi capitaluri.
3. Pe piaţă se formează preţurile bunurilor economice şi în
funcţie de care agenţii economici se orientează ce şi cât
să producă.
4. Regulatorul pieţei este concurenţa, prin care fiecare agent
economic urmăreşte să-şi realizeze activitatea, scopurile
şi interesele sale.
 DEFINIȚIE

Piaţa reprezintă totalitatea relaţiilor de vânzare –

cumpărare dintr-un anumit spaţiu economic.
Piaţa este constituită din patru elemente de bază:
- cererea
- oferta
- preţul
- concurenţa
 FUNCȚIILE PIEȚEI

1. Funcţia de intermediere. Piaţa este o punte de

legătură între producători şi consumatori, vânzători şi
cumpărători, făcând astfel posibil schimbul.
2. Funcţia de reglementare. Piaţa îi impune pe agenţii
economici individuali să acţioneze în conformitate
cu interesul general al societăţii.
3. Funcţia de formare a preţului. Deşi cheltuielile
individuale sunt diferite, piaţa stabileşte un preţ unic.
 FUNCȚIILE PIEȚEI

4. Funcţia de informare. Piaţa oferă agenţilor

economici informaţia necesară despre mersul
afacerilor în diferite domenii de activitate.

5. Funcţia de diferenţiere a producătorilor. Piaţa îi

îmbogăţeşte pe învingătorii în lupta de
concurenţă şi, în acelaşi timp, penalizează, până
la falimentare, întreprinderile necompetitive.
 CLASIFICAREA PIEȚEI

După modul de acces la piaţă există:

1) piaţă nedezvoltată, cu o pondere însemnată a relaţiilor de
barter (schimb) după schema: marfă – marfă.
2) piaţă liberă (clasică), care întruneşte aşa trăsături ca:
mobilitatea absolută a factorilor de producţie, stabilirea
preţurilor în mod spontan, lipsa monopolului şi a altor
forme de dominaţie a vieţii economice.
3) piaţă reglementată, unde statul intervine în scopul
corectării unor deficienţe ale pieţei, programând
dezvoltarea economică.
 CLASIFICAREA PIEȚEI

Din punct de vedere al obiectului tranzacţiilor:

1) piaţa bunurilor de consum;
2) piaţa capitalului;
3) piaţa muncii;
4) piaţa pământului şi a resurselor naturale;
5) piaţa hârtiilor de valoare;
6) piaţa monetară şi de credit;
7) piața asigurărilor etc.
 CLASIFICAREA PIEȚEI

După extinderea geografică:

1) locală;
2) regională (în cadrul unei ţări sau al unui grup de
ţări);
3) naţională;
4) mondială.
 CLASIFICAREA PIEȚEI
După măsura în care se manifestă concurenţa:
1) piaţă cu concurenţă perfectă;
2) piaţă cu concurenţă imperfectă;
3) piaţă de monopol etc.

Din punct de vedere al corespunderii cu legislaţia

în vigoare:
1) legală;
2) ilegală (neagră).
ESENŢA ŞI FACTORII CERERII.
LEGEA CERERII
DEFINIȚIE

Cererea reprezintă cantitatea dintr-un anumit bun

pe care consumatorul doreşte şi poate să o
cumpere într-un anumit interval de timp, la un
anumit nivel al preţului.
 CLASIFICAREA CERERII

După capacitatea consumatorului de a procura

bunurile dorite:
1) individuală (cantitatea dintr-un bun pe care este
decis să o cumpere un consumator, reeşind din
mijloacele băneşti corespunzătoare);
2) totală (suma cererii tuturor cumpărătorilor de
pe piaţa bunului respectiv).
 CLASIFICAREA CERERII

În dependenţă de bunurile procurate:

1) cererea pentru bunuri substituibile, adică cererea
pentru bunuri care satisfac aceleaşi nevoi (de ex., untul
şi margarina, hainele de bumbac şi hainele de mătase);
2) cererea pentru bunuri complementare, adică cererea
pentru bunuri care se folosesc în consum împreună (de
ex., autoturismele şi benzina);
3) cererea derivată (de ex., cererea pentru făină este
determinată de cererea pentru pîine).
FACTORI DE INFLUENȚĂ ASUPRA CERERII

1. Modificarea veniturilor băneşti ale consumatorilor;

2.Schimbarea preferinţelor consumatorilor sub
influienţa modei sau a publicităţii;
3. Modificarea preţului la bunurile respective;
4. Modificarea numărului şi structurii consumatorilor
(de ex., reducerea natalităţii determină o reducere a
cererii de îmbrăcăminte pentru copii, iar
îmbătrînirea populaţiei sporeşte cererea de
medicamente şi asistenţă socială).
LEGEA CERERII

Legea cererii exprimă raportul dintre

modificarea preţului unitar al unui produs şi
shimbarea cantităţii cerute. Adică, atunci cînd
preţurile scad, cumpărătorul tinde să procure mai
multe mărfuri, adică cererea creşte, iar atunci
cînd preţurile cresc, cererea scade.
ESENŢA ŞI FACTORII OFERTEI.
LEGEA OFERTEI
DEFINIȚIE

Oferta reprezintă cantitatea de bunuri pe care

vînzătorii sunt dispuşi să o vândă, într-o
perioadă de timp, la un anumit nivel al preţului.
 CLASIFICAREA OFERTEI

1) individuală (cantitatea de bunuri pe care un

producător este dispus să o vândă);
2) totală (totalitatea ofertelor individuale).
FACTORI DE INFLUENȚĂ ASUPRA OFERTEI
1. Costul de producţie. Dacă costul de producţie se reduce, atunci
oferta creşte, şi invers.
2. Numărul de ofertanţi, adică numărul firmelor care produc
acelaşi bun. Ieşirea pe piaţă a noilor firme va contribui la
creşterea ofertei, indiferent de preţ.
3. Politica fiscală şi subsidiile. Majorarea impozitului pe profit şi
a altor taxe provoacă o reducere a ofertei, şi invers. Totodată,
atunci când statul acordă unor firme anumite subsidii, acestea
duc la creşterea ofertei.
4. Condiţiile naturale şi social-politice. Calamităţile naturale
condiţionează reducerea ofertei, pe când condiţiile social-
politice pot favoriza atît creşterea ofertei (de ex., stabilitatea
politică), cât şi reducerea ofertei (de ex., schimbarea frecventă a
guvernelor).
 LEGEA OFERTEI

Legea ofertei exprimă raportul

dintre schimbarea preţului şi modi-
ficarea cantităţii de bunuri oferite.
Adică, creşterea preţului determină
creşterea ofertei, şi invers.
ELASTICITATEA CERERII ŞI
OFERTEI. ECHILIBRUL PIEŢEI
DEFINIȚIE

Modificarea cererii şi/sau ofertei sub influienţa

unui anumit factor se numeşte elasticitatea
cererii și/sau elasticitatea ofertei.
COEFICIENTUL ELASTICITĂȚII

Coeficientului elasticităţii reprezintă raportul

dintre variaţiile cantităţilor cerute sau oferite (Q)
şi variaţiile preţului (P) sau ale altui factor.
 FORMELE CERERII ŞI OFERTEI

a) elastică (coef. elasticităţii>1). Modificarea de o

anumită mărime a preţului atrage după sine o
modificare mai mare a cererii/ofertei.
b) elasticitate unitară (coef. elasticităţii=1).
Modificarea preţului determină modificarea în
aceeaşi măsură a cererii/ofertei.
c) rigidă sau inelastică (coef. elasticităţii<1).
Modificarea preţului cu o anumită mărime produce
o modificare în mai mică măsură a cererii
 FACTORI DE INFLUENȚĂ ASUPRA
ELASTICITĂȚII CERERII ȘI OFERTEI

1. Costul de producţie (când costul creşte are loc

scăderea elasticităţii cererii şi ofertei, şi invers);
2. Gradul de substituire a bunurilor (cu cît gradul de
substituire al factorilor de producţie va fi mai mare, cu
atât va fi mai mare şi elasticitatea cererii şi ofertei);
3. Posibilităţile de stocare a bunurilor (cu cât
posibilităţile de stocare a bunurilor sunt mai mari, cu
atât elasticitatea cererii şi ofertei va fi mai mare);
4. Perioada de timp da la modificarea preţului (cu cât
perioada de timp da la modificarea preţului este mai
mare, cu atât elasticitatea cererii şi ofertei va fi mai
mare).
PREȚ DE ECHILIBRU
În urma confruntării permanente dintre cerere şi
ofertă se stabileşte preţul de echilibru (sau preţul
pieţei). Astfel, preţul de echilibru se stabileşte atunci
când la un preţ dat, cantitatea cerută este egală cu
cantitatea oferită.
Acest preţ are rol hotărâtor în orientarea cererii şi
ofertei. Preţul de echilibru are importanţă în luarea
deciziilor de către agenţii economici de a produce sau
nu anumite bunuri economice, în ce cantitate şi când.
Preţul de echilibru se formează în mod liber, fără
intervenţia statului.