Sunteți pe pagina 1din 16

METODE GENERALE

DE EXAMINARE CLINICĂ

Clasa a-XI-a C
20.11.2023
 Semiologia (semion = semn, simptom) este una dintre
disciplinele care se ocupă cu descoperirea, descrierea şi
interpretarea simptomelor care apar in evoluţia diverselor boli.
Totodată, cuprinde şi tehnica examenului clinic.
 Importanţa practică a semiologiei este deosebită, avându-se în
vedere că activitatea medicului veterinar începe cu fixarea
diagnosticului. Semiologia îşi propune să înarmeze medicul
veterinar cu metode şi tehnici de examinare a animalelor şi, în
acelaşi timp, cu mijloace şi căi de a descoperi simptomele, a le
interpreta în mod corespunzător cu scopul de a aprecia
diagnosticul clinic. Acţiunea de fixare a diagnosticului ca si a
prognosticului au o importanţă hotărâtoare pentru activitatea
medicului veterinar.
Inspecţia
 Inspecţia se efectuează cu ajutorul văzului, mirosului şi a auzului privind
animalul din toate părţile - faţă, spate, lateral, la lumină naturală şi în mod
comparativ examinându-se regiunile simetrice.
 Pentru cel care face inspecţia, obligatoriu trebuie sa cunoasca perfect
anatomia şi fiziologia subiectului examinat, deoarece prin inspecţie se identifică
animalul, se descoperă modificările de formă şi volum ale diferitelor regiuni
corporale, aspectul tegumentelor, starea marilor funcţii.
Palpaţia

 Palpaţia este cea de-a doua


metodă principală de
examinare şi constă în
atingerea sau presiunea
regiunilor de examinat cu
scopul aprecierii
consistenţei, tensiunii,
temperaturii, formei,
dimensiunilor, mişcărilor,
precum si a altor caractere.
 Percuţia constă în
ciocănirea sau lovirea
suprafeţei corpului cu
scopul de a aprecia
starea fizică şi
excitabilitatea zonelor
corespunzătoare.
 Ascultaţia este metoda de
examinare care urmăreşte
descoperirea zgomotelor din
corpul animalelor.
 În cadrul acestei
metode se deosebeşte o
ascultaţie directă, care se
efectuează prin aplicarea
directă a urechii
examinatorului pe suprafaţa
corpului animalului examinat,
şi o ascultaţie indirectă, în care
se utilizează dispozitive
intermediare care transmit
zgomotele la urechea
examinatorului: stetoscop
 Termometria reprezintă înregistrarea temperaturii corporale la
animalele examinate. Temperatura se poate înregistra prin palpaţie şi
termometriere. Înregistrarea temperaturii prin palpaţie este
aproximativă şi se utilizează frecvent pentru aprecierea temperaturii
unor regiuni corporale, a pielii sau a unor cavităţi care pot fi explorate
manual. Se face cu dosul palmei, comparând temperatura cu cea a
regiunilor simetrice ori învecinate .
SPECIA TEMPERATURI
CAL 37,5-38.2
VACĂ 38.0-39.5
BIVOL 37.5-39.0
OAIE, CAPRĂ 38.5-40.0
PORC 37.5-40.0
PURCEL 39.0-40.5
CÂINE 38.0-39.0
PISICA 38.0-39.5
IEPURE 38.5-39.5
PASARI 39.5-42.0-44.0
 Planul de examinare clinică cuprinde:
 identificarea animalului şi alcătuirea foii
semnaletice;
 culegerea datelor anamnetice;
 examenul general al animalului;
 examenul sistematic al diferitelor aparate;
 efectuarea unor examene speciale.
 Examenul general al animalului are
importanţă în examinarea în masa a
animalelor, permiţând descoperirea
animalelor bolnave, dă indicaţii
pentru fixarea diagnosticului.
 Fanerele de acoperire:
părul, penele, ca şi
celelalte fanere –
unghiile, ghearele,
ciocul, pintenii şi
solzii de pe membrele
păsărilor pot prezenta
modificări.
 Mucoasele aparente se examinează numai la
lumina naturală, prin inspecţie şi palpaţie, fiind
obligatorie examinarea regiunilor din jurul
orificiilor naturale. Ordinea de examinare este:
oculară, nazală, bucală, vaginală, prepuţială,
urmărind culoarea, volumul, integritatea,
aspectul, cantitatea şi calitatea secreţiilor.
 Foaia de observaţie este un
document medical, ştiinţific
şi juridic. Ea consemnează
datele referitoare la
animalul bolnav;
înregistrează date obţinute
prin observaţii clinice;
certifică examinarea,
diagnosticul, evoluţia,
prognosticul şi tratamentul
bolii.
FOAIA DE OBSERVATIE CLINICA
Instituţia medical veterinară Nr.
înregistrare/data…….
Medic veterinar…………

FOAIA DE OBSERVAŢIE CLINICĂ

Specia …………………… Rasa ……………. Vârsta ………… Sexul…… Talia/greutatea


……………… Serviciul…….………….. Culoarea ……..… ………… Semne particulare
……………………………. Numele animalului (nr. matricol) ……………………. Proprietarul
………………………………… Anamneza………….
……………………………………………………………… …………………………..
Examenul general
Habitusul: Conformaţia …………….. Constituţia ……………. Starea de întreţinere
……………… Faciesul ……………. Temperamentul …………………… Atitudini
…………………………………………………………….…………
Examenul pielii şi a fanerelor …………………………………………………...
………………………………………………………………………………….
Examenul mucoaselor aparente …………………………………………
Examenul sistemului limfatic …………………………………………...
EXAMENUL PE APARATE…………………………………………………………….`

GRAFICUL TPR (TEMPERATURĂ, PULS, RESPIRAŢIE)

T P R D S D S D S D S D S

S-ar putea să vă placă și