7 Preluarea fotogrammelor terestre (2 ore).

7.1 Organizarea lucrărilor de preluare a fotogramelor.

7.1 Proiectul de fotografiere, reperajul, preluarea
fotogramelor terestre.
7.2 Preluări speciale.
7.3 Preluarea fotogramelor din baze orizontale
amplasate la înălţime, pe verticală, cu axe de
fotografiere neparalele.
7.1 Organizarea lucrărilor de preluare a fotogramelor.

Ridicările aerofotogrammetrice se execută de pe

platformele aeriene purtătoare a camerelor fotogram-
metrice şi a altor tipuri de sensori. Platformele aeriene
se folosesc în zborurile aerofotogrammetrice în sco-
puri de cartografiere şi pentru veriga aeropurtată a
teledetecţiei necesară calibrării înregistrărilor
satelitare.
 Avioanele amenajate pentru ridicări
aerofotogram-metrice se mai numesc şi avioane
fotogrammetrice.
Condiţiile tehnice generale pe care trebuie să le
îndeplinescă un avion fotogrammetric sunt
următoarele:
a) să asigure vizibilitate bună fiecărui membru al
echipajului în faţă, în jos şi în lateral;
b) avionul să aibă o stabilitate foarte bună şi să se
menţină riguros pe direcţia de zbor. Valorile limită
ale deviaţiilor sunt: în sens longitudinal (tangaj)
±1...2° , transversal (ruliu) ±2...3° , în azimut ±1° , în
înălţime ±0,01 din înălţimea de fotografiere (h);
c) interiorul avionului trebuie să fie spaţios pentru a
instala în condiţii optime aparatura de înregistrare
şi anexele acesteia, să aibă amenajată o cameră
obscură pentru încărcarea şi descărcarea casetelor
în timpul zborului;
d) locul de evacuare a gazelor de la motoare să fie
cât mai departe de trapa deasupra căreia este
instalată aparatura de înregistare, pentru ca aerul
cald şi gazele să nu influenţeze calitatea înregis-
trărilor;
e) autonomia de zbor a avionului să fie mai mare de
şase ore pentru a executa misiuni la distanţe mari şi
pentru a acoperi cu înregistrări zone complete într-
o singură misiune;
f) viteza ascensională trebuie să fie suficient de
mare pentru a atinge plafonul de zbor în timp scurt
(l000m în 3', 3000m în 10', 6000m în 30') şi să
permită folosirea la maximum a timpului pentru
misiuni de înregistrare;
g) corespunzător plafonului de zbor trebuie să
poată realiza, dacă este necesar, o viteză minimă
sub 150Km pe oră, îndeosebi pentru
aerofotografiere la scară mare şi să poată decola şi
ateriza, în unele situaţii, pe aerodromuri de rezervă
(improvizate), de
dimensiuni mici;
h) avionul trebuie să fie înzestrat cu autopilot,
instalaţii de radio, instalaţii pentru oxigen, mijloace
de legătură între membrii echipajului şi instalaţie de
încălzire.
7.1 Proiectul de fotografiere, reperajul, preluarea
fotogramelor terestre.

Ridicarea fotogrammetrică începe cu proiectarea

lucrărilor fotogrammetrice ce urmează a se executa.
Proiectantul trebuie să cunoască suprafaţa de ridicat
care se delimitează pe o hartă la scara 1:100 000 sau
1:50 000.
 Corelaţia optimă între scara planului topografic
şi scara fotogramelor se poate stabili prin relaţia lui
Otto von Gruber :

în care: mF este numitorul scării fotogramelor;

mH este numitorul scării planului sau hărţii;
C este factorul de economicitate care are valori în
jurul lui 200, funcţie de caracteristicile camerelor
aerofotogrammetrice şi ale aparatelor de
stereorestituţie.
Aerofotografierea unei suprafeţe terestre în scopuri
de cartografiere se execută pe baza unui proiect
tehnic de zbor fotogrammetric care cuprinde datele
privind scopul lucrării, caracteristicile acestor
lucrări, elementele calculate referitoare la zbor şi
fotografiere, aparatura şi materialele care se vor
folosi, eficienţa economică a soluţiilor stabilite etc.
7.2 Preluări speciale.

Hărţile folosite în lucrările de aerofotografiere se

împart în hărţi pentru zbor şi hărţi pentru fotogra-
fiere. Hărţile pentru zbor sunt folosite pentru
orientarea generală, iar cele pentru fotografiere se
folosesc de către pilot şi navigator pentru orientarea
de detaliu.
 Reperele de orientare terestre sunt elementele
de pe suprafaţa terenului ce se fotografiază, care
sunt reprezentate pe hartă şi care se pot identifica
din avion pe teren.
 Reperele de orientare situate pe linia AA şi BB sau
cât mai aproape de ele se numesc repere de
orientare iniţiale sau finale. Reperele situate în
continuarea itinerarelor de fotografiere în afara
zonei de ridicat la o distanţă de 5-6Km depărtare se
numesc repere de intrare şi ieşire (∆) şi servesc
pentru orientarea
avionului către banda de fotografiere. Celelalte
repere din interiorul zonei de fotografiat sunt
repere de control şi se aleg pe itinerarul de zbor .
Când nu sunt pe itinerarul de ridicare, ele se
numesc puncte de vizare laterală.
 7.3 Preluarea fotogramelor din baze orizontale
amplasate la înălţime, pe verticală, cu axe de foto-
grafiere neparalele.