Bunurile administraţiei publice.

Domeniul public - regimul juridic, constituire,

utilizare.
Administrarea bunurilor domeniului public.

•1
 BIBLIOGRAFIE
*** Constituţia României, republicată
*** Legea nr. 47/1994 privind organizarea si funcţionarea Preşedinţiei
României, republicată în Monitorul Oficial nr. 210 din 25 aprilie 2001
*** Legea nr. 90/2001 privind organizarea si funcţionarea Guvernului României
şi a ministerelor, Monitorul Oficial nr. 164 din 2 aprilie 2001
*** Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, Monitorul Oficial nr. 658 din
21 iulie 2004
*** Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea MApN, cu modificările
ulterioare
*** Legea nr. 215 din 2001 a administraţiei publice locale, Monitorul Oficial nr.
204 din 23 aprilie 2001
*** Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia,
cu modificările si completările ulterioare
*** Legea contenciosului administrativ nr. 554/02.12.2004, cu modificările şi
completările ulterioare
*** Ordonanţa de urgenţă nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de
reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor
acte normative, 2012.
*** OG 119/1999, privind controlul intern managerial şi controlul financiar 2
preventiv, cu modificările şi completările ulterioare
 DOMENIUL PUBLIC
Pentru a-şi îndeplini prerogativele de asigurare a
funcţionării regulate şi continue a serviciilor publice, administraţia
publică are nevoie de o serie de bunuri mobile şi imobile, care
fac parte din patrimoniul statului sau al colectivităţilor locale,
alcătuind domeniul administrativ.
Domeniul administrativ cuprinde două categorii de bunuri,
şi anume:
•bunuri proprietate publică (domeniu public )
•bunuri proprietate privată (domeniu privat al statului şi
respectiv al unităţilor administrativ teritoriale)
Din textul constituţional rezultă că titular al domeniului
public nu poate fi decât statul sau unităţile administrativ-teritoriale.
Trebuie reţinut că noţiunile de proprietate publică şi de domeniu
public, respectiv de proprietate privată şi domeniu privat NU sunt
sinonime. Proprietatea este o instituţie juridică, iar domeniul
3
reprezintă o totalitate de bunuri care fac obiectul proprietăţii.
 REGIMUL JURIDIC AL DOMENIULUI PUBLIC

Regimul juridic defineşte un ansamblu de reguli

de formă şi fond care sunt aplicabile unei materii
determinate.
Dreptul de proprietate publică asupra bunurilor
domeniului public prezintă o seamă de caractere juridice
specifice, care îl deosebesc, sub aspectul regimului
juridic, faţă de dreptul de proprietate privată. Astfel,
Constituţia prevede: „Bunurile proprietate publică sunt
inalienabile”.
Caracterele juridice ale domeniului public local
sunt clar definite de art. 11(1) din Legea 213/1998
privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia:
„Bunurile care fac parte din domeniul public sunt 4
inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile”.
 CARACTERUL INALIENABIL

Prin caracterul inalienabil al dreptului de

proprietate publică se înţelege că bunurile care
fac obiectul său sunt scoase din circuitul civil,
deci nu pot fi înstrăinate în mod voluntar, prin
acte juridice şi nu pot forma obiectul
exproprierii. Caracterul inalienabil NU permite
dezmembrarea dreptului de proprietate prin
constituirea de drepturi reale derivate cum ar fi:
uzucapiunea, abitaţia, servituţile sau superficia.
De asemenea, bunurile proprietate publică NU
pot garanta obligaţii, nefiind obiect al gajului sau
ipotecii. 5
 CARACTERUL IMPRESCRIPTIBIL

Dreptul de proprietate publică este imprescriptibil.

•Sub aspect extinctiv, imprescriptibilitatea constă în
faptul că acţiunea în revendicarea dreptului de proprietate
publică poate fi introdusă oricând, iar dreptul la acţiune nu
se stinge indiferent cât nu a fost exercitat.
•Sub aspect achizitiv, imprescriptibilitatea constă în faptul
că bunurile proprietate publică nu pot fi dobândite în
proprietate prin uzucapiune sau posesie de bună-credinţă.
Inalienabilitatea şi imprescriptibilitatea domeniului
public au fost afectate unui interes general. Pentru ca
bunurile mobile şi imobile afectate unui interes general să
fie păstrate scopului pentru care au fost afectate, ele au
fost declarate inalienabile şi imprescriptibile.
6
 CARACTERUL INSESIZABIL

• Caracterul insesizabil al dreptului de

proprietate publică este o consecinţă a
inalienabilităţii bunurilor domeniului public.
• Acest caracter juridic, împiedică încălcarea
pe cale ocolită, a inalienabilităţii bunurilor
domeniului public, în situaţia în care bunurile ar
fi urmărite silit de către creditorii proprietarului,
ajungându-se în acest fel la înstrăinarea
acestora pentru acoperirea creanţelor din
preţul obţinut.
7
 CONSTITUIREA DOMENIULUI PUBLIC

• Doctrina şi practica administrativă au consacrat mai multe

procedee folosite în dreptul public pentru constituirea
domeniului public.
• Un astfel de procedeu este ÎNCORPORAREA. Prin această
noţiune se înţelege actul juridic sau fapta materială pe baza
cărora un anumit bun, de regulă imobil, intră în domeniul
public.
• Încorporarea reprezintă procesul de dobândire, pe cale naturală
a proprietăţii publice asupra bunurilor domeniului public. Din
momentul îndeplinirii de către un bun a condiţiilor naturale
prevăzute de lege, acesta devine obiect al domeniului public.
• Încorporarea unui bun în domeniul public presupune şi
afectarea sau clasarea acestuia printr-un act administrativ.
Afectarea se realizează printr-un act administrativ de autoritate
prin care se determină destinaţia şi modul de folosinţă ale
bunurilor (utilitatea acestora), care pot reveni oamenilor, în mod
direct sau prin intermediul unui serviciu public. 8
 CONSTITUIREA DOMENIULUI PUBLIC

Pentru căile de comunicaţie (drumuri, ape navigabile)

sau bunurile aparţinând patrimoniului cultural, afectarea
poartă numele de clasare. Prin operaţiunea de dezafectare
sau declasare, bunurile reintră sau intră în domeniul privat
al administraţiei şi în circuitul civil. Actul administrativ de
dezafectare sau declasare trebuie să prevadă în mod
explicit şi nu implicit această operaţiune.
Pentru ca principiul inalienabilităţii şi al
imprescriptibilităţii să nu devină iluzoriu a fost consacrat
principiul că decizia de dezafectare sau declasare să
aparţină altor autorităţi decât acelea care administrează
domeniul public şi care pot consimţi la înstrăinarea
acestuia.
9
 CONSTITUIREA DOMENIULUI PUBLIC

• Sfera bunurilor domeniului public poate suferi

modificări în timp în sensul lărgirii sau
restrângerii acesteia.
• Unele bunuri, care în prezent nu aparţin
domeniului public, prin:
• expropriere pentru cauză de utilitate publică
(în cazul imobilelor) ori prin
• rechiziţie (în cazul mobilelor) sau prin
• trecerea din domeniul privat
• pot să devină bunuri aparţinând domeniului public,
în condiţiile legii.
10
 CONSTITUIREA DOMENIULUI PUBLIC

• Unele bunuri care în prezent aparţin domeniului

public pot fi incluse în domeniul privat al statului
ori unităţilor administrativ teritoriale, intrând în
circuitul civil general.
• Bunurile proprietate publică enumerate în
Constituţie pot deveni proprietate privată, numai
prin procedura de revizuire a legii fundamentale.
• Alte bunuri proprietate publică pot trece din
domeniul public în cel privat prin dezafectare sau
declasare, realizate printr-un act administrativ de
autoritate, emis de către organul competent, în
condiţiile mai sus arătate.
11
 UTILIZAREA DOMENIULUI PUBLIC

• Proprietatea este dreptul pe care îl are

cineva de a se bucura şi dispune de un
lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în
limitele determinate de lege.
• Proprietarul exercită atributele dreptului său
întotdeauna în putere proprie, nefiind
subordonat nimănui, decât legii. Toate celelalte
persoane exercită aceste atribute atât în
puterea legii, cât şi în puterea proprietarului
care le-a constituit dreptul subiectiv sau
permisiunea utilizării bunurilor sale.
12
 UTILIZAREA DOMENIULUI PUBLIC

Având în vedere conţinutul său juridic şi poziţia

specifică a proprietarului, dreptul de proprietate
este definit ca fiind acel drept care conferă
titularului atributele de posesie, folosinţă şi
dispoziţie asupra unui bun, atribute pe care
numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în
putere proprie şi în interesul său propriu, cu
respectarea normelor juridice în vigoare.

13
 UTILIZAREA DOMENIULUI PUBLIC

Dreptul de proprietate poate fi considerat

dreptul real cel mai deplin, deoarece este singurul
drept subiectiv care îi conferă titularului său cele trei
atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia.
Dreptul de proprietate prezintă o serie de caractere
proprii care îl individualizează în rândul drepturilor
reale.
Astfel, dreptul de proprietate este:
- absolut şi inviolabil (opozabil erga omnes);
- deplin şi exclusiv;
- perpetuu şi transmisibil.
14
 UTILIZAREA DOMENIULUI PUBLIC

Caracterul transmisibil este propriu numai bunurilor

proprietate privată.
Dreptul de proprietate publică, indiferent de obiectul său,
este inalienabil şi deci netransmisibil.
Titularii domeniului public sunt statul şi unităţile
administrativ-teritoriale, care exercită administrarea
generală a bunurilor proprietate publică.
În activitatea de administrare generală a bunurilor domeniului
public, atât statul cât şi colectivităţile locale acţionează în
calitate de autorităţi publice, adică de subiecte de drept
administrativ şi nu de drept civil. Aceasta are drept
consecinţă faptul că „administrarea generală” presupune
exercitarea atributelor cuprinse în sfera de competenţă pe
care legea le-o conferă şi nu exercitarea unor drepturi şi
15
obligaţii de natură civilă.
 UTILIZAREA DOMENIULUI PUBLIC

Modalităţile de utilizare a domeniului public se

pot clasifica după cum urmează:
- exercitarea directă a dreptului de proprietate
asupra bunurilor domeniului public de către titularii
acestuia şi administrarea generală a lor;
- utilizări directe şi colective;
- utilizări privative ale domeniului public.

16
 UTILIZĂRI DIRECTE ŞI COLECTIVE
ALE BUNURILOR DOMENIULUI PUBLIC

• Utilizările comune sau colective ale domeniului

public sunt acelea realizate în mod direct, de către
public, uzul fiind liber şi necondiţionat de o autorizare
prealabilă din partea administraţiei (Exemple:
circulaţia pe drumul public, pe faleza mării, utilizarea
pentru recreere a parcurilor publice etc.)
• Intervenţia administraţiei publice nu are drept scop să
asigure prin măsuri de poliţie administrativă doar
ordinea publică şi prevenirea încălcării acesteia, ci şi
să creeze condiţiile necesare pentru exploatarea
economică, în regim optim, a domeniului public.

17
 UTILIZĂRI DIRECTE ŞI COLECTIVE
ALE BUNURILOR DOMENIULUI PUBLIC

Utilizarea bunurilor domeniului public nu trebuie să fie

făcută în mod abuziv, sau să conducă la stânjenirea
celorlalţi utilizatori, încălcând astfel principiul libertăţii.
Uzul acestor bunuri trebuie să fie conform cu
regulamentele administraţiei care urmăresc realizarea
obligaţiei beneficiarilor de a acţiona astfel încât să nu
împiedice exercitarea egală a dreptului de folosinţă de
către oricare beneficiar, sau degradarea bunurilor.

18
 UTILIZĂRI PRIVATIVE ALE DOMENIULUI PUBLIC

Domeniul public este susceptibil nu numai de utilizări în

comun, ci poate face obiectul unor utilizări privative, în
măsura în care asemenea utilizări sunt compatibile cu
destinaţia generală a bunurilor proprietate publică. Astfel
persoane fizice sau juridice private se pot instala pe o
porţiune determinată a domeniului public, în vederea
desfăşurării unei activităţi, cu excluderea celorlalţi
particulari, care nu posedă autorizaţie administrativă.
În general, scopul utilizării privative este organizarea
unor activităţi comerciale, industriale sau pentru
satisfacerea unor nevoi legate de circulaţia pe drumurile
publice, asigurând atât satisfacerea unor interese
generale ale colectivităţii, cât şi a unor interese ale
19
beneficiarilor particulari.
 UTILIZĂRI PRIVATIVE ALE DOMENIULUI PUBLIC

Regimul juridic al utilizărilor privative are o serie de

particularităţi, care îl deosebesc de utilizările directe şi
colective ale domeniului public. Astfel ele nu pot fi
exercitate decât în urma unei autorizări prealabile din
partea administraţiei, emisă prin organul competent.
Prezenţa actului de învestitură reprezintă o abatere de la
folosinţa generală şi de aceea titularul proprietăţii
publice, prin organele sale, este îndrituit să aprecieze
când asemenea utilizări nu împiedică destinaţia firească
a domeniului public, să aprecieze deci oportunitatea
actului şi conformitatea acestuia cu afectaţiunea bunului.

20
 UTILIZĂRI PRIVATIVE ALE DOMENIULUI PUBLIC

Clasificarea utilizărilor privative poate avea drept criteriu

şi natura actului juridic care stă la baza constituirii lor.
Astfel, putem distinge între utilizări privative întemeiate
pe un act administrativ unilateral, cum sunt:
permisiunea sau autorizaţia de staţionare;
permisiunea de ocupare temporară a domeniului public
şi utilizări privative întemeiate pe un contract.

21
 ADMINISTRAREA BUNURILOR
DOMENIULUI PUBLIC.
În temeiul competenţelor legale cu care sunt învestite
autorităţile publice ale statului sau colectivităţile locale pot
hotărî ca dreptul de proprietate publică asupra unor bunuri
aparţinând domeniului public să fie exercitat în plenitudinea
sa, în mod direct şi nemijlocit de ele însele.
De cele mai multe ori exercitarea atributelor dreptului de
proprietate publică se realizează prin încredinţarea acestora
în administrarea unor subiecte de drept public - regii
autonome sau instituţii publice - aflate în raporturi juridice cu
titularii dreptului de proprietate.
Regiile autonome şi instituţiile publice sunt persoane juridice
de drept public, înfiinţate prin acte administrative de către
autorităţile statului sau colectivităţilor locale, în scopul
realizării serviciilor publice, şi se află în raporturi juridice d
22
subordonare faţă de autorităţile care le-au înfiinţat.
 ADMINISTRAREA BUNURILOR
DOMENIULUI PUBLIC.
Utilizarea bunurilor domeniului public de către serviciul
public exclude utilizarea acestora, în mod direct, de
către public. Uneori, excluderea particularilor are
caracter expres, ca în cazul bunurilor destinate apărării
naţionale, alteori se recunoaşte particularilor posibilitatea
accesului la bunurile domeniului public, dar cu
permisiunea şi în limitele impuse de instituţia publică
care administrează aceste bunuri.
În general, accesul particularilor la bunurile domeniului
public afectate unui serviciu public se face prin utilizarea
serviciului public (spre exemplu: utilizarea căii ferate prin
intermediul serviciului de transport public.)
23
 ADMINISTRAREA BUNURILOR
DOMENIULUI PUBLIC.
Reglementând regimul juridic al proprietăţii, Constituţia
stabileşte principiul conform căruia bunurile proprietate
publică sunt inalienabile, în condiţiile legii organice,
acestea pot fi date în administrare regiilor autonome ori
instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate;
de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită
instituţiilor de utilitate publică.

24
 ADMINISTRAREA BUNURILOR
DOMENIULUI PUBLIC.
Analiza textului constituţional ne permite să
formulam câteva concluzii şi anume:
•bunurile proprietatea publică a statului şi a
unităţilor administrativ - teritoriale pot fi date în
administrare, închiriate ori date în folosinţă
gratuită;
•transmiterea bunurilor publice în administrare şi
închirierea acestora se face în condiţiile
prevăzute de legea organică, dispoziţii aplicabile,
credem noi şi pentru darea în folosinţă a
acestora.
25
 ADMINISTRAREA BUNURILOR
DOMENIULUI PUBLIC.
Dispoziţii care reglementează această materie regăsim
şi în alte acte normative, cum sunt:
•Legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al
acesteia nr. 213/1998, cu modificările şi completările
ulterioare,
•Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare,
•Legea fondului funciar nr.18/1991,O.G.nr.21/2006
privind regimul concesionarii monumentelor istorice
•Legea nr.51/2006 legea serviciilor comunitare de utilităţi
publice.
26
 ADMINISTRAREA BUNURILOR
PROPRIETATE PUBLICĂ
.
Administrarea bunurilor din domeniul public al statului şi al
unităţilor administrativ-teritoriale este reglementataă în art.
12 al Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi
regimul juridic al acesteia, precum şi în alte acte normative.
Darea în administrare a bunurilor proprietate publică se face
prin act administrativ de autoritate, în concret printr-o
hotărâre adoptată, după caz, de către:
a) Guvern, pentru bunurile proprietate publică a
statului;
b) consiliile judeţene, municipale, orăşeneşti sau
comunale pentru bunurile aflate în proprietatea publică a
unităţilor administrativ-teritoriale.
Titularii dreptului de administrare pot fi, după caz: regiile autonome,
prefecturile, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, alte instituţii
publice de interes naţional, judeţean sau local. 27
 ADMINISTRAREA BUNURILOR
PROPRIETATE PUBLICĂ
.
Titularul dreptului de administrare exercită atributele
dreptului de proprietate, şi anume: posesia, folosinţa şi
dispoziţia, dar numai în limitele stabilite prin actul
administrativ de transmitere în administrare. În cazul în
care titularul dreptului de administrare nu-şi exercită
drepturile şi obligaţiile născute din actul de transmitere,
acesta poate fi revocat conform art. 12 alin. 3 din Legea
nr. 213/1998.
În litigiile privitoare la dreptul de administrare, titularul acestui
drept are calitate procesuală proprie, cu alte cuvinte va sta în
nume propriu în proces. Pe de altă parte, în litigiile care au ca
obiect dreptul de proprietate publică asupra unui bun dat în
administrare, titularul dreptului de administrare are obligaţia să
învedereze instanţei persoana juridica titulara a dreptului de 28
proprietate publica, potrivit dispoziţiilor speciale în materie.
 ÎNCHIRIEREA BUNURILOR PROPRIETATE
PUBLICĂ
Închirierea bunurilor proprietate publică este
reglementată în mod succint de legislaţia în materie.
La fel cu concesionarea şi transmiterea în administrare,
închirierea bunurilor proprietatea publică a statului şi a
unităţilor administrativ-teritoriale se aprobă, după caz,
prin hotărâre a Guvernului ori prin hotărâri ale consiliilor
judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, după caz.
Închirierea bunurilor proprietate publică se face prin
licitaţie publică, astfel cum rezultă din art. 15 al Legii
privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia
nr. 213/1998 şi art. 123 alin. 1 din Legea administraţiei
publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare etc.
29
 ÎNCHIRIEREA BUNURILOR PROPRIETATE
PUBLICĂ
Contractul de închiriere se va încheia cu adjudecătorul
licitaţiei care, poate fi după caz, persoană fizică sau
persoană juridică, română ori străină şi va cuprinde
clauze de natură să asigure exploatarea bunului
închiriat, potrivit specificului acestuia.
Art.14 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea
publică şi regimul juridic al acesteia

30
 TRANSMITEREA ÎN FOLOSINŢĂ GRATUITĂ A
BUNURILOR PROPRIETATE PUBLICĂ
La fel cu concesionarea, darea în administrare şi
închirierea bunurilor proprietate publică, transmiterea în
folosinţă gratuită a acestora este dată de lege în
competenţa Guvernului, ori după caz, a consiliilor
judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, prin
hotărâre.
Legea fundamentală lasă legiuitorului competenţa de a
stabili condiţiile de transmitere în folosinţă gratuită a
bunurilor proprietate publică precum şi beneficiarii
acestui drept. În acest context constituţional, considerăm
că materia este reglementată în art.17 al Legii nr.
213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al
acesteia şi de art.124 din Legea administraţiei publice
31
locale nr. 215/2001 şi de alte acte normative.
 TRANSMITEREA ÎN FOLOSINŢĂ GRATUITĂ A
BUNURILOR PROPRIETATE PUBLICĂ
Din cele doua acte normative putem desprinde regimul
juridic privind transmiterea în folosinţă gratuită a
bunurilor proprietate publică prin hotărâre pot fi
transmise în folosinţă gratuită bunuri proprietate publică,
după cum urmează :
folosinţa gratuită se transmite pe termen limitat, stipulat
în mod expres în hotărâre;
hotărârea trebuie sa stipuleze in concret drepturile si
obligaţiile celor doua parţi ,impuse in mod unilateral de
către proprietar;
titularul dreptului de folosinţă gratuită poate fi după caz,
o persoană juridică fără scop lucrativ, care desfăşoară
activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori un
32
serviciu public.
 TRANSMITEREA ÎN FOLOSINŢĂ GRATUITĂ A
BUNURILOR PROPRIETATE PUBLICĂ
În concluzie, trebuie reţinut faptul că deşi sunt
inalienabile bunurile proprietatea publică a statului şi a
unităţilor administrativ-teritoriale pot fi concesionate,
închiriate, date în administrare sau în folosinţă gratuită,
în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României şi ale
legii.

33
 Q?
Vă mulţumesc pentru
atenţie!
34