FOAIA DE OBSERVAŢIE CLINICĂ

Foaia de observaţie (F.O.) este un document medical în care sunt

consemnate toate datele furnizate de explorarea clinico-paraclinică a
bolnavilor.

Foaia de observaţie reprezintă un document cu triplă semnificaţie:

 - document medical şi ştiinţific

 - document medico-judiciar
 - document contabil
 F.O. este un document medical şi ştiinţific pentru că duce la
elaborarea diagnosticului şi reprezintă o sursă de prelucrare
ştiinţifică a datelor acumulate pe un număr mare de bolnavi, de boli
diverse şi de metode de investigaţie paraclinică.

 F.O. este un document medico-judiciar pentru că poate fi utilă în

diverse situaţii juridice cu care se confruntă pacientul sau familia
acestuia.

 F.O. este un document contabil pentru că foloseşte la justificarea

cheltuielilor produse prin investigaţiile şi tratamentele necesare
fiecărui bolnav.

Din aceste motive este necesară o deosebită atenţie, competenţă

profesională şi responsabilitate în întocmirea foii de observaţie.
 F.O. este compusă din 6 părţi:
 Partea I – Date personale ale bolnavului
 Partea II – Date anamnestice
 Partea III – Examenul obiectiv
 Partea IV – Explorările paraclinice
 Partea V – Evoluţia bolii, regimul alimentar, tratamentul aplicat şi
eficienţa acestuia
 Partea VI – Epicriza – reprezintă sinteza cazului cu datele esenţiale
din anamneză, examenul obiectiv, investigaţiile concludente,
tratamentul şi evoluţia în cursul spitalizării precum şi indicaţiile
oferite pacientului pentru continuarea tratamentului sau a
investigaţiilor după externare.
 PARTEA I

DATE PERSONALE ALE BOLNAVULUI

Cuprind: nume, prenume, vârstă, sex, profesie, domiciliu.

NUME, PRENUME – au semnificaţie medicală redusă.
VÂRSTA – joacă un rol important în ceea ce priveşte receptivitatea
faţă de unele afecţiuni.

 sugari: prezintă mai frecvent gastroenterocolite şi tulburări de

nutriţie

 prima copilărie se caracterizează prin apariţia:

 bolilor eruptive (rujeolă, scarlatină, varicelă, rubeolă)

 bolilor congenitale
 rahitismului
 adolescenţii prezintă cu prevalenţă:

 tuberculoză pulmonară
 hepatită acută virală
 angină streptococică
 RAA
 glomerulonefrită acută
 boli venerice
 tulburări hormonale şi psihice legate de pubertate (în jurul vârstei de
11 ani la fete şi 13 ani la băieţi)
  adulţii sunt expuşi întregii patologii:
 boli cardiovasculare: HTA, IMA, arteriopatii
 boli digestive: ulcer gastroduodenal, colecistite, hepatită cronică
 boli respiratorii: bronşite cronice, astm bronşic
 tumori
 diabet zaharat

 vârsta “a 3-a” (după 65 ani): se caracterizează prin procese

degenerative :

 pulmonare (fibroze)
 vasculare (ateroscleroză)
 articulare (artroze)
 la bărbat hipertrofia de prostată cu consecinţele ei
 SEXUL – există un mod diferit de a reacţiona faţă de diverşi factori
etiologici în funcţie de sex, fiind implicate mecanisme genetice, umorale sau
neuroendocrine. Astfel se întâlnesc mai frecvent:

 la femei:
- boli cardiovasculare: valvulopatii (SM),
tromboflebite
- boli respiratorii: astm bronşic
- boli digestive: colecistite, litiază biliară
- infecţii urinare
- boli endocrine: hipertiroidie, spasmofilie, tulburări
de climax
- tulburări neuropsihice
- poliartrita reumatoidă
- lupusul eritematos sistemic
- neoplasmul mamar
 la bărbaţi:

- insuficienţa aortică
- infarctul miocardic
- trombangeita obliterantă
- bronşiectaziile
- ulcerul duodenal şi/sau gastric
- litiaza renală
- guta
- neoplasmul bronhopulmonar
- spondilita anchilozantă
 LOCUL DE ORIGINE ŞI DOMICILIUL - unele boli prezintă o
distribuţie geografică, legată de caracteristicile climatului, a
obiceiurilor alimentare şi a standardului de viaţă

 Transilvania, Banat: alimentaţie hipercalorică cu incidenţă

crescută a obezităţii, aterosclerozei, colecistitelor ( mai ales
litiazice)

 Dobrogea, Lunca Dunării: malaria

 Oltenia, Banat (zona Mehedinţi): nefropatia endemică

 Munţii Apuseni, Maramureş şi o parte din Podişul Transilvaniei:

zone guşogene (conţinut scăzut de iod în sol şi apă)

 eventualitatea provenienţei din zone contaminate (holeră,

toxinfecţii)
OCUPAŢIA ŞI LOCUL DE MUNCĂ – profesia actuală sau anterioară
pensionării (importantă pentru a aduce lămuriri privind existenţa
noxelor, a gazelor sau a condiţiilor improprii de lucru precum şi
prezenţa stressului, a poziţiilor vicioase în timpul muncii).

 silicoza - datorată dioxidului de siliciu

 saturnismul – datorat intoxicaţiei acute şi/sau cronice cu plumb
(tipografi, industria metalelor neferoase, acumulatori)
 suflătorii din industria sticlei, muzicanţii – dezvoltă mai frecvent
emfizem pulmonar
 veterinarii, măcelarii, tăbăcarii – sunt predispuşi la erizipel,
bruceloză, antrax (cărbune)
 cei cu munci de răspundere – fac mai frecvent: HTA, CICD, boli
dismetabolice (obezitate, diabet)
 PARTEA II

ANAMNEZA

Noţiunea de “anamneză” provine din asocierea a două cuvinte

greceşti: ana = pe, deasupra, din nou şi mnesis = memorie.
Reprezintă totalitatea datelor culese de la bolnav şi/sau familie în
cursul conversaţiei.
Neglijarea anamnezei este una din cele mai frecvente surse de
eroare în medicină.

Tehnica luării anamnezei trebuie şi ea individualizată în funcţie de

bolnav, metodele fiind:

 ascultarea – bolnavul este cel care îşi descrie suferinţa

 interogatoriul – medicul formulează întrebări în legătură cu boala
 chestionarul – metoda foloseşte un formular tipărit
Dificultăţile în luarea anamnezei pot fi generate de:

 medic:
– număr mare de bolnavi
– grabă
– criză de timp

 bolnav:
– timorat de medic sau de gravitatea bolii
– inhibat de prezenţa celorlalţi bolnavi din salon
– incoerent, iraţional sau comatos
– retardat
Anamneza cuprinde:

a. Motivele internării

b. Antecedentele heredocolaterale

c. Antecedentele personale:
 fiziologice
 patologice

d. Condiţiile de viaţă şi muncă

e. Istoricul bolii
 Motivele internării

- cuprind simptomele majore care l-au determinat pe bolnav să se

adreseze medicului
- se consemnează succint, în ordinea dominanţei şi a semnificaţiei
lor
- nu trebuie să cuprindă termeni de diagnostic sau rezultatul unei
investigaţii paraclinice.
Antecedentele heredocolaterale se referă la bolile de care au suferit
părinţii şi ceilalţi membri ai familiei (rude directe, nu cele prin alianţă)

Ele urmăresc trei categorii de situaţii patologice:

- boli ereditare
- boli cu predispoziţie ereditară
- boli prin contagiune familială sau coabitare

 Boli ereditare:
- hemofilia
- microsferocitoza ereditară
- rinichiul polichistic
- diabetul insipid
 Boli cu predispoziţie ereditară:
- hipertensiunea arterială
- diabetul zaharat
- ulcerul duodenal
- litiaza biliară
- litiaza renală
- obezitatea
- epilepsia
- schizofrenia

 Boli prin contagiune familială sau coabitare:

- tuberculoza
- rahitismul
- hepatita acută virală
- parazitozele
- sifilisul
 Antecedentele personale se pot grupa în:
- fiziologice
- patologice

Antecedentele personale fiziologice au o importanţă deosebită la

femei:
- apariţia menstruaţiei - menarha
- regularitatea şi durata ciclului
- durata şi abundenţa fluxului menstrual
- data ultimei menstruaţii
- numărul de sarcini
- numărul de naşteri
- numărul de avorturi:
- spontane
- provocate
- terapeutice
- apariţia menopauzei:
- spontană
- indusă: chirurgical sau prin radioterapie
La bărbaţi antecedentele personale fiziologice se referă la:

- momentul şi modul instalării pubertăţii

- viaţa sexuală
- momentul şi modul instalării andropauzei

Antecedentele personale patologice - se referă la principalele

afecţiuni de care a suferit pacientul, din copilărie până în momentul
internării.

 Bolile infectocontagioase acute:

- scarlatina, angina streptococică: pot duce ulterior la RAA,

glomerulonefrită acută
- hepatita acută virală duce uneori la hepatopatii cronice
- tusea convulsivă induce bronşiectazii
- parotidita epidemică poate produce pancreatită, orhită
 Boli infecţioase cronice: TBC, lues, supuraţii cronice

 Boli venerice: gonoree, sifilis, trichomoniază, SIDA

 Boli respiratorii, cardiovasculare, digestive, renale, endocrine,

neurologice

 Intervenţii chirurgicale

 Traumatisme

 Intoxicaţii, transfuzii sau diferite tratamente de lungă durată

 Condiţiile de viaţă şi muncă

Factorii de mediu şi alimentari pot constitui uneori elemente de risc

pentru apariţia şi agravarea unor boli.

– locuinţa
 crizele de astm bronşic pot fi declanşate de inhalarea prafului de
casă
 o locuinţă friguroasă, umedă sau aglomerată este favorizantă
pentru apariţia rahitismului, a tuberculozei sau a reumatismului.
– alimentaţia

 carenţa în proteine, vitamine poate genera avitaminoze,

disproteinemii

 excesul de glucide şi/sau lipide predispune la obezitate,

diabet zaharat, ateroscleroză

 igiena precară şi programul dezorganizat pot fi factori nocivi,

cu consecinţe în special digestive: gastrite, ulcer
gastroduodenal, hepatopatii
 – consumul de toxice
 alcoolul: se urmăreşte cantitatea şi ritmul de consum; predispune la:
boli hepatice, cardiace, neurologice, psihice, gastrointestinale

 fumatul: constituie factor de risc pentru: neoplasme

bronhopulmonare, ateroscleroză, trombangeită obliterantă, afecţiuni
coronariene

 cafeaua: consumul excesiv determină manifestări cardiovasculare,

manifestări neuropsihice, creşterea secreţiei acide gastrice,
ateroscleroză

 consumul excesiv de medicamente (fenacetină, anticoncepţionale) –

poate produce boli grave şi diverse

 consumul de droguri: morfină, heroină

 – condiţiile de muncă

Cunoaşterea profesiei pacientului şi a mediului de muncă al acestuia

este foarte importantă pentru medic, deoarece în anumite condiţii
pot surveni boli profesionale sau se pot agrava diferite alte boli
preexistente sau apărute din alte cauze.

Trebuie cunoscute:
 noxele profesionale: plumb, azbest, beriliu, poluare sonoră, praf,
temperatură ridicată
 umiditatea, frigul
 poziţiile defectuoase ale corpului
 substanţele radioactive
 Istoricul bolii
 are o mare valoare diagnostică, dar implică şi o mare
responsabilitate profesională, motiv pentru care necesită
acordarea unui timp suficient.

 pentru realizarea corectă a unui istoric, trebuie precizate:

- debutul bolii (acut sau cronic)
- simptomele (generale sau locale)
- circumstanţele de apariţie
- cronologia şi succesiunea simptomelor
- localizarea
- intensitatea, evoluţia
- asocierea altor simptome
- atitudinea bolnavului faţă de afecţiunea sa (consultaţii, internări,
tratamente ambulatorii, investigaţii)
 PARTEA III
EXAMENUL OBIECTIV
Metodele clasice ale examenului obiectiv sunt inspecţia, palparea, percuţia şi
asculaţia.

1. Inspecţia

 începe de la primul contact al medicului cu bolnavul

 se face în condiţii de luminozitate corespunzătoare, de preferat

lumina naturală.

 trebuie să fie completă (se ţine cont de pudoarea bolnavului)

 se începe cu extremitatea cefalică→ gât→ torace → membre

superioare → membre inferioare

 examinarea se face în poziţie statică sau în mişcare

2. Palparea

 dă informaţii asupra volumului, tonusului muscular, suprafeţelor,

temperaturii generale şi locale, a senzaţiei simţite la atingerea
pielii, crepitaţii şi mai ales sensibilitatea dureroasă a unor zone sau
organe.

 Metode:
– palpare superficială cu faţa palmară fără apăsare

– palpare profundă – prin apăsare monomanuală sau bimanuală

3. Percuţia

- constă în lovirea uşoară, repetată a suprafeţei corpului

- cel mai frecvent este indirectă sau mediată – prin interpunerea
unui plesimetru (de obicei deget) între mâna care percută şi
suprafaţa corpului
- se aude un sunet cu intensitate, tonalitate şi timbru
caracteristice
- aceste caractere depind de prezenţa sau absenţa aerului în zona
percutată.
– sunet sonor:

 are intensitate mare şi tonalitate scăzută

 la percuţia plămânului - se obţine un sunet sonor numit
sonoritate pulmonară
 la percuţia abdomenului – se obţine un sunet cu
amplitudine mare, tonalitate joasă, muzical numit sunet
timpanic (dat de conţinutul aerian din spaţii închise, cu
pereţi regulaţi: stomac, intestin)
 – sunet mat:
 se caracterizează prin intensitate scăzută, tonalitate
crescută
 se obţine prin percuţia ţesuturilor şi organelor fără conţinut
aerian (muşchi, ficat, splină) sau proceselor patologice
dense (tumoră, colecţie de lichid)

– sunet submat:
 este intermediar între sunetul mat şi cel sonor
 este determinat de percuţia zonelor cu diminuarea
conţinutului aerian (procese de condensare pulmonară)
 4. Ascultaţia

– permite perceperea zgomotelor normale sau patologice ce se

produc în organele interne în timpul activităţii acestora (cord,
plămân, vase)
– înregistrarea poate fi:
 directă (aplicarea urechii pe regiunea respectivă)
 indirectă (mediată) cu stetoscopul
 PARTEA IV

EXPLORĂRILE PARACLINICE

 ajută la precizarea diagnosticului clinic, la urmărirea evoluţiei pacientului

sub tratament şi la depistarea precoce a apariţiei unor complicaţii ale bolii.

 Analizele curente – se recoltează şi se efectuează tuturor pacienţilor internaţi,

cu scop de triaj şi prediagnostic (hemoleucogramă, VSH, glicemie, uree,
transaminaze, RBW sau VDRL, examen sumar de urină, MRF, EKG, examen
ginecologic şi de prostată)

 Analizele ţintite – se constituie dintr-o multitudine de examene serologice,

bacteriologice, imunologice, radiologice, biopsii şi puncţii (cutaneo-mucoase,
medulare sau din colecţii lichidiene).

Ele au drept scop final precizarea etiologiei bolii cercetate, a stadiului ei

evolutiv, a complicaţiilor şi al prognosticului.
 PARTEA V

FOAIA DE EVOLUŢIE
 se consemnează date zilnice privind evoluţia pacientului sub tratament
 în cazurile grave notările se fac pe ore

FOAIA DE TEMPERATURĂ
 este ultima pagină a foii de observaţie
 sunt reprezentate: zilele săptămânii (dimineaţa şi seara), curbele de
temperatură, puls, TA, respiraţie; diureza, scaunul şi dieta pacientului
SIMPTOME GENERALE
CEFALEEA
 Definiţie: Durerea resimţită la nivelul capului şi care se datorează
unei stimulări anormale a formaţiunilor sensibile ale craniului şi feţei.

Mecanismele de producere: sunt variate şi adeseori intricate. Ele

sunt reprezentate de:
 excitaţia receptorilor durerii de la nivelul durei mater,
arterelor şi venelor cerebrale
 stimularea asociată a nervilor cranieni senzoriali şi a
ramurilor lor vegetative, prin procese inflamatorii
 vasodilatație
 vasoconstricţie
 presiune
 tracţiune.
 Cauzele cefaleei
1. Vasculare
 cefaleea vasomotorie este
cea mai frecvent legată de:
- surmenaj intelectual sau fizic
- foame
- situaţii conflictuale
- intoxicaţie cronică (CO, metale
grele)
- consum de alcool, cafea, tutun
- postmedicamentos (nitroglicerină,
nifedipin)
 Caractere:
- apăsare, difuză, chinuitoare
- înţepătură, sfredelire
 cefaleea prin modificările
tensiunii arteriale
 HTA:
- are apariţie matinală
- este asociată cu ameţeli, tulburări
vizuale (fosfene) sau auditive
(acufene)
- este localizată: occipital,
temporooccipital (în cască) sau
frontal
 hTA:
- are localizare frontală
- este declanşată de schimbările
de poziţie
 cefaleea prin tulburări
vasculare determinate de:
- spasme de acomodare
(localizare frontală, apariţie
consecutivă cititului sau
scrisului)
- stază cerebrală – apare în
cordul pulmonar cronic –
cefaleea este bifazică (miezul
nopţii şi dimineaţa), are caracter
difuz şi se asociază cu somno-
lenţă
- edemul cerebral – din
glomerulonefrita acută difuză –
cefaleea evoluează cu anasarcă
 migrena (hemicrania)
- este determinată de
vasoconstricţie urmată de
vasodilataţie intensă a vaselor
intracraniene
- are caracter pulsatil
- se însoţeşte de
hipersensibilitate la lumină şi
zgomot, precum şi de
hipersensibilitatea pielii
păroase a capului
- paloare a hemifaciesului
- ameţeli, tahicardie,
transpiraţii, greţuri, vărsături
2. Procese intracraniene

 tumori cerebrale

- cefaleea este progresivă, permanentă

- are simptome asociate: tulburări vizuale, vărsături explozive
neprecedate de greaţă, bradicardie
- intensitatea durerii poate fi influenţată de schimbările poziţiei
capului

 alte cauze: encefalite, meningite, abces cerebral, hematoame

cerebrale, după puncţie rahidiană sau boli ale cutiei craniene
(boala Paget, mielom multiplu)
3. Cauze extracraniene

 de vecinătate:
- spondiloza cervicală – cefaleea este accentuată la mişcările capului
- otite, mastoidite - cefaleea este temporală, unilaterală, intermitentă
- sinuzita frontală, etmoidală, maxilară – cefaleea are caracter de durere
persistentă, accentuată dimineaţa şi la aplecarea capului
- afecţiuni dentare
- nevralgiile nervilor cranieni

 la distanţă: - infecţii
- boli digestive: boala ulceroasă, suferinţe hepatice şi
biliare, parazitoze
- boli renale
- boli hematologice
- boli endocrine şi boli metabolice (mai ales diabetul
zaharat decompensat)
DUREREA
 - simptom des întâlnit printre motivele internării
- capătă denumirea organului sau părţii din corp unde este
localizată (durere precordială, toracică, abdominală, lombară)

- se descriu următoarele caractere:

 factori provocatori, de accentuare sau de ameliorare
 calitatea durerii (junghi, apăsare, arsură)
 localizare
 iradiere
 durată
 severitate
- ea poate sau nu să fie însoţită de greţuri, vărsături, tulburări
vizuale, digestive, neurologice sau de diureză
OBOSEALA
 Definiţie: Oboseala reprezintă diminuarea capacităţii funcţionale a unui
aparat, sistem funcţional sau a întregului organism.
Forme clinice:

A) Oboseala fiziologică (surmenajul fizic) – secundară unui efort fizic

excesiv

B) Oboseala patologică are următoarele forme clinice:

- psihogenă - apare în situaţii de stress
- boli febrile (virale, bacteriene)
- boli endocrine:
- boala Addison – oboseala are caracter vesperal, apoi devine
permanentă
- tireotoxicoza – bolnavul este mai obosit dimineaţa
- hiperaldosteronismul primar (boala Conn)
- boli metabolice - diabet decompensat (hipoglicemie)
- boli cardiovasculare: valvulopatii, insuficienţă cardiacă
- boli hepatice: oboseala este postprandială
- boli renale: insuficienţă renală cronică - oboseala are caracter progresiv
- tumori maligne
- boli hematologice: anemii, limfoame
- intoxicaţii cronice: alcool, Pb, nicotină
TULBURARILE SOMNULUI
 Necesităţile fiziologice de somn pentru un adult sunt de 7-9 ore/zi,
ele variind cu vârsta şi cu munca depusă în timpul zilei.

INSOMNIA
Definiţie: reducerea duratei normale de somn prin adormire dificilă,
trezire în cursul nopţii sau trezirea foarte matinală.
Cauze:
 ocazională (incidentală) – condiţii excitante pentru sistemul nervos
central
- interne (endogene)
- muncă intensă de concentrare
- oboseală fizică excesivă
- preocupări, griji, anxietate
- externe (exogene)
- ambianţă excitantă (căldură, lumină, zgomot)
- condiţii speciale meteorologice (vânt, furtună)
- ingestie alimentară sau medicamentoasă excitantă
(cafea, ciocolată, digitală)
  de durată (de fond)
- afecţiuni neuropsihice: traumatisme craniene, tumori cerebrale
- infecţii acute sau subacute: dureri şi/sau febră
- toxice: etilismul cronic
- afecţiuni viscerale diverse
- tusigene şi dispneizante (bronşită cronică, bronşiectazii, astm
bronşic, insuficienţă cardiacă stângă)
- dureri nocturne: ulcer duodenal
- tulburări urinare: cistită, adenom de prostată
- endocrinopatii: hipertiroidia

HIPERSOMNIA
Definiţie: stare caracterizată printr-un exces de somn
Cauze:
 fiziologice:
- oboseală excesivă
- convalescenţa unor boli prelungite
 patologice:
- neurologice - ateroscleroza cerebrală
- tumori cerebrale
- endocrine: hipotiroidie (mixedem)
TRANSPIRATIA
 Definiţie: Transpiraţia
reprezintă creşterea secreţiei
sudorale a pielii, ea fiind
semnalată de pacient la anamneză
sau remarcată la examenul
obiectiv.
Cauze:
a). Transpiraţia generalizată
apare în:
 boli febrile, când scade
temperatura
 necorelată cu febra, rece,
profuză: IMA, EPA, HDS
 după valuri de căldură -
menopauză
 nocturne – TBC, RAA, boala
Hodgkin
b). Transpiraţia localizată
 la faţă şi palme:
– hipertiroidie
– rahitism
 la palme şi plante:
– hipertiroidie
– nevrotici, anxioşi
 hemicorporală - hemiplegii
c). Transpiraţia acută,
explozivă sau în accese
 IMA
 HDS
 hipoglicemie
 intoxicaţie acută (CO,
benzină)
 hipertensiunea paroxistică
(feocromocitom)
PRURITUL
Definiţie: Pruritul reprezintă senzaţia subiectivă produsă de o
stimulare de natură chimică, mecanică sau termică a receptorilor
specializaţi situaţi la joncţiunea dermoepidermică.

Cauze:
 afecţiuni alergice – urticarie, şoc anafilactic
 afecţiuni metabolice – diabet zaharat
 afecţiuni hepatice - icter (de retenţie, insuficienţa hepatică)
ciroză
 afecţiuni renale – insuficienţă renală cronică (stadiul uremic)
 afecţiuni hematologice - boala Hodgkin
- policitemia vera
 afecţiuni parazitare – ţânţari, scabie, oxiuri
 afecţiuni dermatologice – eczeme, herpes
SUGHIŢUL
Definiţie: Sughiţul este un simptom datorat excitaţiei nervului
frenic care determină o contracţie bruscă a diafragmului şi un
spasm al corzilor vocale, manifestat printr-un zgomot
caracteristic.

Tipuri: - sughiţul de lungă durată

- sughiţul trecător

Sughiţul de lungă durată este condiţionat organic şi după

mecanismul de producere poate fi:
a) de origine centrală: meningită, tumori, ateroscleroză, comă
diabetică, etilism, uremie
b) de origine periferică: adenopatii cervicale, hilare, guşă,
neoplasm bronşic, neoplasm esofagian
c) de origine reflexă: peritonită, ascită, abcese subfrenice

Sughiţul trecător: după consumul de băuturi gazoase, tahifagie,

psihopaţi.
SETEA
 Definiţie: Setea reprezintă senzaţia de uscăciune a mucoasei buco-
faringiene care necesită ingestia de lichide.

Tipuri a) Setea fiziologică

b) Setea patologică
Setea patologică – 2 variante - polidipsia
- hipodipsia (adipsia)
Polidipsia – creşterea senzaţiei de sete şi a consumului de lichide
 primară (dipsomania) - nevroze
 hipertiroidie
 diabet insipid
 diabet zaharat
 transpiraţii abundente (efort, febră)
- diaree, vărsături abundente
 hemoragii masive
 insuficienţă cardiacă
 etilism cronic
 postmedicamentoasă: după diuretice

Hipodipsia/adipsia
 leziuni hipotalamice
MIROSUL
 Are importanţă atât ca senzaţie
olfactivă particulară percepută de
medic, cât şi ca tulburare senzorială
percepută de bolnav.
a). Tulburările senzoriale
olfactive sunt:
 anosmia – pierderea totală a
simţului mirosului (cauze locale -
nazale sau centrale)
 hipoosmia – diminuarea senzaţiei
olfactive (fumători)
 hiperosmia – perceperea
exagerată a mirosului (cocainomani,
histerie)
 paraosmia( confuzia mirosurilor) -
aprecierea unor mirosuri dezagreabile ca
fiind agreabile (la gravide)
b). Senzaţii olfactive percepute de
medic:
 foetor “ex ore” – halenă fetidă: carii
dentare, amigdalită, pioree alveolară,
stenoză pilorică
 miros de acetonă (mere
fermentate) – diabet zaharat cu
acidocetoză
 miros amoniacal (urină) – uremici,
prostatici
 mirosul fetid al hepaticilor (fructe
putrede) – ciroze
 miros putrid – abces pulmonar,
bronşiectazii
 miros fecaloid – ocluzie intestinală
sau fistule gastrocolice
 mirosuri particulare apar în
intoxicaţii:
- miros de migdale amare (intoxicaţia
cu cianuri)
- miros de usturoi (intoxicaţia cu
organofosforate)
FRISONUL
Definiţie: Senzaţia bruscă de frig, asociată cu tremurături
inegale, neregulate, de scurtă durată şi piloerecţie.

Tipuri:
 frison psihic – provocat de frică
 frison reflex – determinat de acţiunea bruscă a frigului asupra
pielii
 frison febril
 frison iatrogen - după perfuzii sau transfuzii
 MODIFICĂRILE VOCII ŞI
TULBURĂRILE DE VORBIRE
 A. Modificările vocii
- fiziologice: graviditate, pubertate, perioadă premenstruală
- patologice: laringite, neoplasm laringian, mixedem
B. Tulburările de vorbire
 răguşeala (disfonia) reprezintă diminuarea intensităţii şi tonalităţii
sunetelor.
- acută - laringita acută
- intoxicaţiii acute (alcool, barbiturice)
- accident vascular cerebral
- cronică - laringită cronică nespecifică şi specifică (TBC, lues)
- polipi laringieni
- neoplasm laringian
- paralizie de nerv recurent (neoplasm esofagian, adenopatii
mediastinale)

 afazia este tulburarea de înţelegere şi întrebuinţare a cuvintelor

Apare în: encefalite, epilepsie, abcese cerebrale, tabes, accidente vasculare cere-
brale, tumori cerebrale

 dizartria este dificultatea de vorbire cu sau fără tulburări de deglutiţie

Apare în : ateroscleroza cerebrală, accidente vasculare cerebrale, tumori cerebrale,

boală Parkinson
FEBRA
 În mod normal temperatura corpului nu depăşeşte 37C.

Se descriu:
 Temperatura periferică (cutanată) – se determină la nivelul axilei
sau al plicii inghinale (pentru copii)

 Temperatura centrală – se determină la nivelul cavităţii bucale,

rectului, vaginului. Temperatura centrală este cu aproximativ 0,5C
mai mare decât cea axilară.

Febra reprezintă ridicarea temperaturii corpului de cauze

patologice (fervere=a fi fierbinte)
 Cauze:
 infecţioase
- infecţii generalizate acute sau
cronice fără semne de localizare
(viroze, bacteriemii)
- infecţii generale cu semne de
localizare: TBC, endocardită
- infecţii localizate superficiale
(celulite)
- infecţii localizate profunde
(flegmon, abces subfrenic)
 neinfecţioase
- neoplazii: ficat, rinichi
- hemopatii maligne: boala
Hodgkin
- boli de colagen: LES
- boli neurologice: accidente
vasculare cerebrale
- boli metabolice: uremie, acidoză
- postmedicamentoasă
Grade de febră:
- stare subfebrilă (37-38C)
- stare febrilă - moderată 38-39C
- ridicată 39-
41C
- hipertermie 41-42C
Creşterea temperaturii urmează 3
etape:
- perioada incipientă – stadium
incrementi
- perioada de stare - fastigium
- perioada de declin – stadium
decrementi: încet (in lizis) sau brusc
(in crisis)
Simptome asociate: tahicardie,
cefalee, frison, transpiraţii, mialgii,
herpes labial, astenie, anorexie.
Tipuri de febră
1. Febră continuă (în platou)
- diferenţa de temperatură între dimineaţă şi seară este sub 1C
- apare în pneumonia francă lobară, osteomielită, erizipel

2. Febră remitentă
- diferenţa între dimineaţă şi seară este peste 1C dar nu scade
sub 37C
- apare în TBC, septicemii

3. Febră intermitentă
- febră cu variaţii mari, bolnavul devenind uneori afebril
- survine la intervale diferite
– cotidiană: febra apare după o zi de afebrilitate (în septicemii)
– terţă: febra apare după două zile de afebrilitate (malarie cu Plasmo-
dium Falciparium)
– quartă: febra apare după trei zile de afebrilitate (malarie cu Plasmo-
dium malariae)

4. Febră hectică
- cu oscilaţii zilnice foarte mari, 3-5C
- tuberculoză, septicemie
 5. Febră recurentă
- două sau mai multe episoade febrile separate de câteva episoade
afebrile
- apare în febra recurentă, boala Hodgkin, infecţii urinare,
episoade biliare, tuberculoză

6. Febră ondulantă
- prezintă o curbă febrilă ascendentă până la apogeu, apoi
urmează o descreştere treptată până la afebrilitate
- apare în boala Hodgkin, neoplasme, endocardite

7. Febră inversă
- temperatura matinală este mai mare decât cea vesperală
- apare în unele forme de tuberculoză pulmonară şi supuraţii
închise

8. Febră neregulată
- nesistematizată
- apare în tuberculoză cavitară, supuraţii, septicemii
INSPECŢIA GENERALĂ A
ORGANISMULUI
 ATITUDINI ŞI POZIŢII
Poziţia spontană a bolnavului permite unele aprecieri referitoare la
gravitatea îmbolnăvirii.
Această poziţie a bolnavului poate fi:
 activă – liberă, cu posibilităţi de mişcare
 pasivă – adinamică, cu imposibilitatea de mişcare
 forţată – impusă de suferinţele bolnavului

Atitudini şi poziţii forţate, antalgice : sunt poziţii forţate de diverse

dureri în evoluţia unor boli.
– decubit lateral pe partea sănătoasă - în pleurită
– ghemuită – bolnavul îşi flectează coapsele şi cu pumnii apasă
abdomenul pentru a-şi atenua durerea - în ulcerul
gastroduodenal
– decubit ventral – în colicile intestinale
– decubit lateral drept – la cardiaci
– şezândă – în neoplasmul pancreatic
– rigidă, imobilă – în angina pectorală
Atitudini şi poziţii forţate, antidispneice
 ortopneea
– este poziţia şezândă, cu hiperextensia capului şi
sprijinirea în braţe, adoptată spontan de bolnav pentru
ameliorarea respiraţiei
– caracterizează insuficienţa ventriculară stângă şi
astmul bronşic în criză
 decubit lateral de partea afectată
– este adoptat de bolnav pentru a ameliora respiraţia şi
hematoza în hemitoracele sănătos
– apare în pleurezia exudativă
 semnul pernei sau semnul rugăciunii mahomedane
• bolnavul se aşează aplecat anterior pe o pernă pusă
pe genunchi sau stă în genunchi sprijinit anterior pe
coate. Prin aplecarea înainte a toracelui, lichidul
pericardic se deplasează anterior decomprimând
vasele mari de la baza inimii
• apare în pericardita exudativă
 poziţia ghemuită “pe vine” – apare în cardiopatii
congenitale cianogene
Atitudini şi poziţii contracturante
 poziţia “în cocoş de puşcă”
– culcat lateral cu capul în extensie şi cu coapsele şi
gambele flectate
• apare în meningite
 opistotonus
• decubit dorsal, cu corpul sprijinit doar pe cap şi
călcâie, luând formă de arc
• apare în tetanos
 torticolis
– înclinarea laterală a capului, cu limitarea mişcărilor
datorită contracturii muşchilor laterocervicali
– apare în afecţiuni ale coloanei cervicale, torticolis
congenital, flegmon amigdalian
 MERSUL

Poate fi un indiciu important privind diagnosticul, în special în

diverse boli neurologice dar şi în afecţiuni ale aparatului locomotor
sau în intoxicaţii.
 mersul cosit - membrul inferior descrie un arc de cerc în timpul
mersului -în hemipareze spastice
 mersul rigid – cu paşi mici – în ateroscleroză şi parkinsonism
 mersul antalgic, şchiopătat – în afecţiuni reumatismale şi în
sciatică
 mersul talonat – dezordonat, loveşte pământul cu călcâiul – în
tabes
 mersul stepat – în paralizia de sciatic popliteu extern
 mersul ebrios – de om beat - în tulburări labirintice şi cerebeloase
şi în intoxicaţiile cu etanol
 mersul de “raţă” – legănat – în miopatii grave, luxaţia
congenitală de şold, coxartroză
 mersul ataxic – cu picioarele îndepărtate şi cu privirea în jos spre
pământ – în suferinţele cerebeloase
MIŞCĂRI INVOLUNTARE
Tremurăturile – sunt oscilaţii ale extremităţilor corpului
Pot fi:
- rapide şi fine – la membrele superioare: emoţii, consum excesiv
de cafea, alcool, hipertiroidism
- ample şi rare:
 flepping-tremor (ca bătăile aripilor de păsări) – în
encefalopatia portală
 boala Parkinson
 ateroscleroză cerebrală – “tremor senil”

Contracţiile musculare – sunt de cele mai multe ori involuntare

 trismusul - imposibilitatea deschiderii gurii prin contracţia
muşchilor maseteri
cauze:
• centrale: tetanie, meningite, tumori cerebrale
• periferice: angine severe, stomatita ulcerată, tumori
parotidiene
 ticul nervos - spasm muscular involuntar facial sau cu altă
localizare
• este accentuat de emoţii şi stress
• apare în encefalită şi la nevropaţi
 convulsiile - sunt contracţii intermitente ale muşchilor, cu o
durată variabilă
Tipuri:
• clonice: mişcări ample, violente, dezordonate ale
întregului corp
• tonice: rigiditatea segmentelor interesate
• tonico-clonice
Apar în : epilepsie, hipertensiune intracraniană,
intoxicaţii exogene
 crampele - sunt contracţii dureroase ale unor grupe
musculare apărute după efort fizic intens, intoxicaţii alcoolice,
nicotinice, ischemie musculară sau hipoperfuzie arterială
(arteriopatie obliterantă)
 mişcările coreice - sunt mişcări dezordonate, bruşte ce
cuprind extremităţile sau faţa
• coreea Sydenham – RAA
 FACIESUL

Definiţie:
Reprezintă modificarea fizică a feţei ce apare ca urmare a unei
boli.

Are semnificaţie de mare valoare în semiologie şi în stabilirea

diagnosticului.
 FACIESUL ÎN BOLI CU AFECTARE SISTEMICĂ
1. FACIESUL ÎN COLAGENOZE
Faciesul din lupusul eritematos Faciesul din sclerodermie:
sistemic:  imaginea clasică de “icoană
 prezintă o erupţie eritemato- bizantină”
scuamoasă-cicatriceală ce  atrofierea, indurarea şi subţierea
acoperă dosul nasului şi umerii pielii
obrajilor - cu aspect de fluture –  aderenţa de planurile profunde
“vespertilio”sau rash malar  pliurile dispărute
 este respectată regiunea  subţierea buzelor, nasului
perioculară  micşorarea orificiului bucal
(microstomie)
 limbă scurtată
 mimică imposibilă cu aspect rigid
de mască
 atrofia mucoaselor se întinde în
jos către faringe şi esofag,
determinând dificultăţi de vorbire
şi alimentare
Faciesul din dermatomiozită:
 eritem periocular bilateral
(eritem “în ochelari”)
 culoare liliachie a pleoapelor
 teleangiectazii
 iritaţie conjunctivală
 aspect înlăcrimat, trist
Faciesul din sindromul Sjőgren:
 atrofia glandelor lacrimale şi
salivare
 afectare exclusiv feminină
 keratoconjuctivită
 secreţie conjunctivală
vâscoasă
 buze subţiri, uscate, cu fisuri
sau ragade comisurale
 2. FACIESUL ÎN BOLILE ENDOCRINE
Faciesul din hipertiroidie (boală
Basedow):
 exoftalmie bilaterală uşor
asimetrică
 fantă palpebrală larg deschisă
 strălucire particulară a sclerei
 clipeşte rar
 pleoapele închise, tremură
 retracţia pleoapei superioare
 întȃrzierea coborȃrii pleoapei
superioare la privirea în
jos(asinergism oculopalpebral)
 piele caldă, umedă, subţire
 păr mătăsos , subţire, friabil
 unghii lucioase, subţiri
 tremurăturile fine ale extremităţilor
 tahicardie, transpiraţii, nervozitate
 scădere ponderală
 toleranţă crescuta la frig
 cu sau fără mărirea de volum a
glandei tiroide
Faciesul din hipotiroidie
(mixedem):
 privire inexpresivă
 aspect adormit, buhăit
 piele aspră, îngroşată, rece,
ceroasă
 păr aspru, decolorat, uscat
 alopecia jumătăţii externe a
sprâncenelor – semnul
Hertoghe
 edem palpebral, blefaroptoză
 buze groase, limba edemaţiată
cu amprente dentare
 unghii groase, mate, casante şi
cu striaţii longitudinale
 bradilalie, bradipsihie,
bradikinezie
 voce aspră şi groasă
 toleranţă scăzută la frig
 Faciesul din hipercorticism
(boala Cushing) :
 faţă rotundă, în “lună plină”,
aspect congestiv, pletoric
 grăsimea este depusă la
nivelul obrajilor, bărbiei şi
submentonier
 gât scurt, gros, cu strat
adipos interscapulovertebral –
“ceafă de bizon”
 piele subţire cu
teleangiectazii şi acnee
 hirsutism
 vergeturi roz-violacee pe
abdomen, coapse şi fese
Faciesul din acromegalie:
 cap mare, mandibula
proemină “în galoş”
 frunte îngustă, proeminentă,
cu arcade sprâncenare bine
vizibile (aspect simian)
 nas mare, turtit, urechile şi
buzele mari
 pliurile frunţii îngroşate
 limbă mărită cu amprente
dentare
 dinţii “în evantai” – spaţii
interdentare lărgite
 mâini şi picioare mari
 Faciesul din hipocorticism (boala Addison):
 hiperpigmentarea tegumentelor şi mucoaselor, cu aspect
cafeniu
 pe fondul de hiperpigmntare apar pete mai pigmentate dând

tegumentelor un aspect murdar

 pigmentări accentuate ale plicilor, liniei albe abdominale,

şanţurilor palmo-plantare
 3. FACIESUL DIN BOLILE INFECŢIOASE

Faciesul din rujeolă:

 catar conjunctival asociat cu cel nazal
 aspect de copil plâns

Faciesul din oreion (parotidita epidemică):

 hipertrofia glandelor parotide
 capul ia aspect de “pară”
 4. FACIESUL DIN BOLILE DE SÂNGE

Faciesul din anemii:

 facies palid - “alb ca varul” – anemii acute posthemoragice
- galben “pai” – anemii megaloblastice
- galben “auriu” – anemii hemolitice
- palid “teros” - neoplazii
- palid “cafea cu lapte” – endocardite

Faciesul din poliglobulii:

 coloraţia roşie a feţei, cu cianoză intensă a buzelor şi pomeţilor
 hiperemie conjunctivală
 FACIESUL DIN BOLILE VISCERALE
1. BOLI RESPIRATORII
Faciesul vultuos
 congestia unilaterală sau bilaterală
Faciesul ftizic
a pomeţilor
 palid-teros
 herpes nazolabial
 faţa emaciată, pomeţi cianotici
sau roşii – “trandafii cimitirului”
 ochi sclipitori agitaţi
 faciesul comparat cu picturile
 apare în pneumonie şi alte boli
lui Tizian (facies veneţian)
febrile

Faciesul asfixic apare în

bronşita cronică, emfizemul
pulmonar, procese masive
pulmonare sau pleurale
 “roz gâfâitor” – pink puffer –
predomină emfizemul
 “buhăit cianotic” – blue bloated–
predomină bronşita
 2. BOLI CARDIACE

Faciesul mitral apare în

Faciesul endocarditic
stenoza mitrală şi este  paloare “cafea cu lapte”
caracterizat prin:  hemoragii conjunctivale
 roşeaţa pomeţilor sau
cianoză
 buze cianotice
 nas cianotic, urechi cianotice
 aspect de “păpuşă fardată”

Faciesul aortic apare în

insuficienţa aortică
 palid-gălbui
 conjunctive palide
 pulsatilitatea vaselor de la
baza gâtului
 Faciesul pletoric (al măcelarilor)
 faciesul este roşu cu teleangiectazii pe pomeţii obrajilor
 apare la hipertensivi, obezi, picnici
 sunt agitaţi şi joviali

Faciesul din angina pectorală, infarctul miocardic

 expresie anxioasă, cu privire fixă, buze cianotice
 în IMA cu stare de şoc – paloare marcată, tegumente acoperite cu
transpiraţii reci

Faciesul cianotic
 cianoza feţei
 cianoza accentuată a buzelor şi limbii, mai evidentă la efort
 hipocratism digital
 apare în cardiopatii congenitale cianogene cu şunt dreapta- stânga
 3. BOLI DIGESTIVE
Faciesul peritoneal (hipocratic)
 facies palid teros
 ochii înfundaţi în orbite,
încercănaţi
 nasul subţire
 buze cianotice
 limba şi buzele fisurate,
acoperite de fuliginozităţi
(buze) şi depozit sabural
(limbă)
 apare în peritonita acută,
diareei profuze, vărsături
incoercibile, holeră,
toxiinfecţie alimentară
Faciesul cirotic
 coloraţie icterică
 venectazii la nivelul pomeţilor
 buze carminate
 cheilită angulară
 limbă depapilată (lăcuită)
 steluţe vasculare
 păr uscat, friabil
 deteriorarea stării de nutriţie
Faciesul ulceros
 aspect obosit
 ochii înfundaţi în orbite
 şanţurile nazolabiale şi
frontale foarte accentuate
 4. BOLI RENALE

Faciesul renal
 apare în nefrite şi sindrom nefrotic
 edeme palpebrale şi ale feţei
 paloare

Faciesul uremic
 apare în insuficienţa renală cronică - stadiul terminal
 tegumentele capătă o culoare palid, murdară
 descuamare furfuracee
 respiraţie acidotică Kűssmaul
 halenă uremică
 5. BOLI NEUROLOGICE

Faciesul în boala Parkinson

 imobil, fix, ca o mască, “fijat”
 pierderea mişcărilor mimicii – stările sufleteşti nu se pot exprima
prin mimică

Faciesul din paralizia facială

 este asimetric
 partea afectată prezintă trăsături şterse
 comisura bucală este trasă în jos
 epifora – lacrimile se scurg pe hemifaţa afectată
 nu poate fluiera
 nu poate umfla obrazul (semnul pipei)
 nu poate închide ochiul (lagoftalmie); dacă încearcă să facă aceasta,
ochiul deviază în sus şi în afară (semnul Bell)
 Faciesul din tetanos – facies sardonicus
 ca o mască
 tracţiunea comisurii bucale în sus şi în afară (modelarea pentru
râs)
 fruntea încreţită, privire tristă
 MODIFICĂRI ALE GLOBILOR OCULARI
a. Modificări ale sclerelor
 Culoare
- roşii – sclerite sau episclerite
- galbene - icter
- albastre – sindromul Lobstein – se asociază cu fracturi de oase
lungi, laxitate ligamentară, surditate, cataractă congenitală, deficit
statural şi psihic
- negre sau brune – boala Addison

b. Modificări ale corneei

 La nivelul limbului sclerocorneean:
- inelul senil (gerontoxon) – alb sidefiu – la bătrâni, persoane
tinere cu hipercolesterolemie; determinat de depunerea de lipide
- inelul Kayser-Fleischer – inel de culoare brun-verzuie,
determinat de depunerea de cupru; apare în degenerescenţa
hepatolenticulară (boala Wilson)
 c. Modificări la nivelul pupilei
 mioza – micşorarea pupilei
- fiziologic – lumină, privirea de aproape
- patologic: intoxicaţii cu opiacee, administrarea de pilocarpină,
uremie, hemoragii pontine, paralizia de simpatic cervical.

 midriaza – mărirea pupilei

- fiziologic – întuneric, privirea la distanţă
- patologic – muribunzi, administrarea de atropină

 inegalitatea pupilară (anizocoria) + abolirea reflexului fotomotor –

semnul Argyll-Robertson din sifilisul nervos.

 hippusul pupilar – modificarea diametrului pupilei ritmată de

bătăile cordului (semnul Landolfi). Apare în insuficienţa aortică.
 d. Modificări ale globilor oculari

EXOFTALMIA
 este definită ca o proeminenţa globilor oculari
 se determină prin măsurarea distanţei la care se găseşte punctul
cel mai proeminent al corneei faţă de planul marginii osoase externe
a orbitei. Valori normale =14-16 mm.
 poate fi:
– bilaterală – boala Basedow
– unilaterală:
 inflamatorie – miozite, flegmon, osteoperiostita
tuberculoasă
 traumatică - hematom retroocular
 vasculară - tromboflebita sinusului cavernos,
anevrisme arteriovenoase (exoftalmie pulsatilă), angiomul
cavernos (exoftalmia se accentuează la tuse şi efort)
 neoplazică: primitivă sau metastaze (neoplasm de sân,
stomac, prostată)
ENOFTALMIA – înfundarea globilor oculari
 unilaterală – sindromul Claude-Bernard-Horner (mioză,

enoftalmie, ptoză palpebrală)

 bilaterală – sclerodermie, deshidratare, hipotiroidism,

boală consumptivă în stadiu avansat.

NISTAGMUSUL
 instabilitate motorie involuntară a globilor oculari

compusă din 2 secuse: una lentă care deviază privirea şi

alta rapidă, de reîntoarcere la punctul fix.
 poate fi orizontal, vertical sau rotatoriu

 apare în sindroame vestibulare, intoxicaţie alcoolică

 STAREA DE CONŞTIENŢĂ
Definiţie : Conştienţa este forma superioară de reflectare a realităţii,
proprie omului.
TULBURĂRILE DE CONŞTIENŢĂ
 obnubilarea
- dificultatea de orientare temporospaţială
- om “rătăcit”
- apare în stări toxice, infecţii sau la bolnavi cu encefalopatii de diverse
cauze (hepatice, hipertensive)
 stupoarea
- tulburare gravă a conştienţei
- dezorientare temporospaţială evidentă şi amnezie (pierderea memoriei)
- privire fixă, fără nici o reacţie
- survine în cazul tumorilor cerebrale, encefalopatiilor sau la cei cu stări
toxice grave
 torpoarea (obtuzia)
- bolnavul se comportă ca un somnoros
- apare după surmenaj fizic sau psihic, boli febrile
 PIERDEREA CONŞTIENŢEI
 lipotimia
 pierderea bruscă, incompletă, totdeauna reversibilă a
conştienţei, de scurtă durată
 apare în hipotensiunea arterială (hemoragii, IMA, vărsături,
diaree), tulburări de ritm (tahicardii sau bradicardii),
valvulopatii aortice
 sincopa
 pierderea bruscă, completă şi potenţial reversibilă, de scurtă
durată a conştienţei
 rărirea marcată până la oprire a cordului
 lipsa pulsului
 rărirea până la oprire a respiraţiei
 prăbuşirea tensiunii arteriale
 manifestări neurologice: convulsii tonico-clonice
 durează 3-4 minute
 cauze: cardiace (tulburări de ritm şi de conducere, IMA,
stenoză aortică), extracardiace (hiperreflectivitate a
sinusului carotidian, tuse, micţiune, acceleraţie şi
deceleraţie, boli metabolice, endocrine, neurologice).
 coma
 pierderea de conştienţă de lungă durată asociată cu tulburări
vegetative (respiratorii, cardiace), oculare şi neurologice
În raport cu intensitatea pierderii conştienţei şi faza de evoluţie
a unei come, sunt descrise următoarele forme clinice:
 starea precomatoasă – predomină obnubilarea

 coma vigilă – bolnavul este confuz, răspunde la excitaţii,

reflexul fotomotor, corneean şi deglutiţia sunt păstrate.

 coma profundă (carus) – bolnav complet areactiv, reflexe

abolite, incontinenţă de urină şi fecale, hipertermie,

tahicardie, tahipnee.
 coma depăşită (ireversibilă) – apare moartea creierului,

respiraţia şi circulaţia sunt menţinute artificial

Cauzele de comă: metabolice (coma diabetică, uremică, hepatică),

exogene (intoxicaţii), cerebrale (hemoragii cerebrale, traumatisme).
EDEMUL
 EDEMUL
Definiţie: Edemul reprezintă acumularea de lichid în spaţiile
interstiţiale, care sunt reprezentate în general de ţesutul celular
subcutanat, cavităţile seroase (pleură, pericard, peritoneu) sau
spaţiile interstiţiale ale viscerelor.
Dacă retenţia de lichid cuprinde toate aceste teritorii, ea se numeşte
anasarcă.

Aspecte clinice generale :

 Inspecţie
– edemul este vizibil clinic în părţile declive ale corpului
(retromaleolar, pretibial, presacrat) şi în zonele cu ţesut celular
lax (pleoape)
– pielea devine subţire, lucioasă
– pe măsură ce edemul se cronicizează, pielea suferă modificări
trofice (hiperpigmentare, ulcerare)

 Palpare – compresiunea pielii pe o suprafaţă osoasă lasă o impresiune

digitală numită godeu.
Semnul godeului
 Tipuri semiologice: - generalizate
- localizate

Mecanisme de producere:
 scăderea presiunii coloidosmotice
 creşterea presiunii hidrostatice
 hiperaldosteronismul
 hipersecreţia de hormon antidiuretic
 creşterea permeabilităţii capilare
 obstrucţie a drenajului limfatic
EDEME GENERALIZATE
1. Edemul cardiac
- apare în: - insuficienţa cardiacă dreaptă
- insuficienţa cardiacă globală
- pericardita constrictivă
- mecanisme - creşterea presiunii hidrostatice
- creşterea permeabilităţii capilare
- scăderea filtratului glomerular
- localizare - retromaleolar
- pretibial
- presacrat
- mod de apariţie - caracter vesperal
- se reduce sau dispare după o noapte de
odihnă
- lipseşte dimineaţa la trezire
- treptat se permanetizează
- caractere: iniţial alb, moale, apoi cianotic, dur, dureros, rece.
Edemul cardiac
2. Edemul renal
- apare în: - glomerulonefrite (edem nefritic)
- sindrom nefrotic (edem nefrotic)
- mecanisme: - creşterea permeabilităţii capilare
- scăderea presiunii coloidosmotice
- localizare: - la faţă (pleoape) iniţial, apoi se extinde la gambe,
presacrat, organe genitale externe, seroase
- mod de apariţie: - accentuat dimineaţa la trezire
- diminuă în cursul zilei
- caractere: - alb, moale, pufos
- lasă godeu adânc
- nedureros
Edemul renal
 3. Edemul hepatic 4. Edemul carenţial
Apare în:
Apare în ciroza hepatică - carenţe alimentare
decompensată vascular
- tulburări de digestie
- mecanisme:
- malabsorbţie intestinală
- scăderea presiunii
coloidosmotice(hipoalbuminemie)
- creşterea presiunii hidrostatice - mecanisme - hipoalbuminemie
în vena portă care duce la scăderea presiunii
- hiperaldosteronism oncotice a plasmei
- hiperestrogenism
- localizare -membre inferioare şi
- localizare - predominant la faţă
membrele inferioare
- caractere - moale, pufos
- caractere - apare după ascită
- culoare alb-gălbui
- pufos
 5. Edemul din mixedem
- apare în mixedem 7. Edemul de sarcină
- mecanisme – acumulare de - localizare - membre
mucopolizaharide în ţesutul inferioare
conjunctiv lax
- caracter - alb, moale,
- localizare - la nivelul feţei cu
tendinţă la generalizare moderat
- caractere - alb, dur - mecanisme
- tegumente palide, - compresia cavei inferioare
reci, uscate - hiperestrogenismul
-hiperaldosteronismul
6. Edemul catamenial (ciclic) secundar
- nefropatia gravidică
- mecanisme - hiperfoliculinemie şi
hiperaldosteronism secundar
- localizare – faţă, membre inferioare, 8. Edemul iatrogen
sâni - secundar tratamentului cu :
- corticoizi
- caractere - alb, moale - estrogeni
-antiinflamatoarele
- apare ciclic – ziua a 14-a şi a nesteroidiene (AINS)
15-a a ciclului sau înainte de
menstruaţie
 EDEME LOCALIZATE

1. Edemul angioneurotic (Quincke)

- apare în alergii diferite
- mecanisme: creşterea permeabilităţii capilare
- localizare - la faţă, buze (“buză de tapir”), pleoape
- se extinde la limbă, laringe, glotă
- caracter - edem acut cu potenţial letal prin edemul glotic
- este moale, alb sau roz
- nedureros
- pruriginos
- tranzitor
- se asociază cu urticarie care poate apare înainte,
în
acelaşi timp sau după edem
Edemul Quincke
2. Edemul limfatic
- cauze: - inflamator - în limfangita primară sau secundară
unei tromboflebite
- neinflamator - în obstrucţii neoplazice, adenopatii
- localizare: membrele inferioare
- caractere - alb, dur, nu lasă godeu
- tegumentele sunt îngroşate
- localizarea este asimetrică

Forma particulară – elefantiazisul – membrele inferioare se

deformează monstruos, cu tegumente groase, dure, scleroase, cu
tulburări trofice, ulceraţii şi dermatită pigmentară
Edemul limfatic
 3. Edemul venos
 are drept cauză creşterea presiunii venoase într-un teritoriu prin :
- obstrucţia unei vene
- disfuncţia valvulelor venoase
- scăderea activităţii musculare

 apare - în tromboflebită - unilaterală sau bilaterală

- în compresii venoase - compresia venei cave superioare şi
venei cave inferioare

 caractere
– edem unilateral, dureros, cu tegumente cianotice, calde –
tromboflebită
– localizat la faţă, gât, regiunea superioară a toracelui şi membre
superioare, “edem în pelerină” în compresia venei cave
superioare
Edemul venos
Compresia venei cave superioare
4. Edemul inflamator
- mecanisme - creşterea permeabilităţii capilare
- creşterea presiunii coloidosmotice în spaţiul
interstiţial
- apare în: - inflamaţii superficiale (furuncul, abces)
- inflamaţii profunde (abces hepatic, abces
perirenal)
- caractere: dureros, roşu, cald

5. Edemul neurotrofic
- interesează membrul paralizat
- este moale, nedureros
- fără modificarea culorii tegumentelor
SEMIOLOGIA TEGUMENTELOR
MUCOASELOR ŞI FANERELOR
 MODIFICĂRI DE CULOARE ALE PIELII

PALOAREA
Definiţie: Dispariţia nuanţei rozate normale a tegumentelor şi
mucoaselor care capătă o culoare deschisă.
Paloarea poate fi:
- generalizată
- localizată
Paloarea generalizată
Poate fi determinată de îngroşarea tegumentelor (mixedem),
reducerea cantităţii de hemoglobină în anemii, vasoconstricţie (frig,
emoţii, şoc) sau hipodezvoltarea reţelei de capilare dermice.
Paloarea este mai greu decelabilă la pacienţii hiperpigmentaţi.
Cercetarea culorii palmelor şi a mucoaselor (conjunctivală,
linguală, bucală) care sunt mai puţin influenţate de alţi factori,
permite să se aprecieze dacă paloarea este expresia unei anemii
reale.
 Paloarea poate îmbrăca diferite nuanţe:
 paloare cu icter; pacienţii sunt mai mult palizi decât icterici

– în anemia hemolitică
 paloare cu nuanţa gălbuie “ca ceara” – în anemia Biermer

 paloare “café au lait” – în endocardita bacteriană subacută

 paloare marcată – “alb ca varul” sau “alb ca hârtia”, cu

piele rece şi umedă (transpiraţii reci) – în anemia

posthemoragică acută
 paloare “gri pământie” – apare în leucemii cronice,

insuficienţă renală cronică, neoplasme

Paloarea localizată – se întâlneşte în obstrucţiile arteriale acute

sau cronice; tegumentul este palid, rece şi pot apărea modificări
ale părului şi unghiilor, iar în cazuri grave gangrenă.
Localizarea cea mai frecventă este la nivelul membrelor
inferioare.
 ERITEMUL (ROŞEAŢA)
Se poate produce prin vasodilataţie pronunţată sau prin creşterea
cantităţii de oxihemoglobină în circulaţia sanguină (poliglobulie).
Poate fi:
 trecător
 durează secunde, minute, zile

 apare frecvent la faţă

 circumstanţele de apariţie sunt: stări emotive, expunere la

soare, boli febrile, intoxicaţie cu CO

 persistent
 generalizat: scarlatină, LLC

 localizat: - la faţă – lupus eritematos diseminat, diabet

zaharat, etilism cronic
- alte localizări: arsuri de gr. I
- la palme – eritroză palmară (ciroză hepatică)
 CIANOZA

Definiţie : reprezintă coloraţia albăstruie a tegumentelor şi

mucoaselor, cauzată de creşterea de peste 5g% a Hb reduse în
sângele capilar (valori normale =2,5g%).

Tipuri:
 cianoza adevărată – hemoglobinică – creşterea Hb reduse
 cianoza prin derivaţi de Hb anormală - hemoglobinopatică
– methemoglobina
– sulfhemoglobina

CIANOZA ADEVĂRATĂ (HEMOGLOBINICĂ)

Poate fi: - centrală
- periferică
 Cianoza centrală poate fi:
 cardiacă
- afecţiuni cardiace cu stază pulmonară (IC dreaptă, IC stângă, IC
globală, pericardita constrictivă, stenoza mitrală, insuficienţa
tricuspidiană)
- afecţiuni cardiace cu şunt dreapta - stânga – maladii congenitale
de cord (tetralogia Fallot)

 pulmonară
- instalare acută: obstrucţie de căi aeriene superioare, pneumonii
acute masive, embolie pulmonară, pneumotorax, edem pulmonar
acut
- instalare cronică: bronşită cronică, astm bronşic, bronşiectazii,
scleroze pulmonare

 mixtă
- cordul pulmonar cronic
 Caracterele cianozei centrale

 este caldă deoarece lipseşte staza şi există o vasodilataţie prin

hipercapnie
 interesează limba şi mucoasa bucală
 nu dispare la masajul lobului urechii (proba Lewis) deoarece
activarea circulaţiei locale modifică doar cianoza de stază
 se ameliorează la administrarea de O2
 Cianoza periferică
Se instalează ca urmare a unei desaturări exagerate a
oxihemoglobinei la nivelul ţesuturilor periferice, cauza
principală fiind staza.
Poate fi:
- generalizată - starea de şoc
- localizată - sindrom Raynaud
- cianoza “în pelerină” - obstacol pe vena cavă
superioară

Caracterele cianozei periferice

 este rece
 dispare în momentul masării lobului urechii după care se
recolorează în roz deschis
 mucoasa bucală şi limba de culoare normală
 nu se ameliorează la administrarea de O2
CIANOZA PRIN HEMOGLOBINĂ ANORMALĂ (HEMOGLOBINOPATICĂ)
– Methemoglobinemie
 cauzată de nitriţi, fenacetină, anilină, sulfamide
 este brun închis
 este tranzitorie, cu durată de ore, zile
 examenul obiectiv este normal

– Sulfhemoglobinemie (cianoza enterogenă)

Apare după:
 abuz de analgetice
 tulburări intestinale
 este cea mai albastră
 ICTERUL

Definiţie : Icterul reprezintă coloraţia galbenă a pielii, sclerelor şi

mucoaselor, datorată impregnării lor cu bilirubină rezultată din
degradarea hemoglobinei.

Există 2 situaţii clinice:

 icter adevărat – determinat de creşterea bilirubinei serice peste
1,6 mg%
 coloraţia galbenă neicterică
– după administrare de atebrină, acid picric
– carotenoză – apare la copii – după alimentaţie cu morcovi în
exces
- mucoasele nu sunt colorate
- bilirubinemia este normală
 În funcţie de mecanismul de producere a icterului, acesta se
împarte în 3 mari tipuri:
1. Icterul prehepatic – icterul hemolitic
 mecanisme:
 distrugere masivă de hematii prin hemoliză
 depăşirea posibilităţii de conjugare a ficatului

 cauze:
 anemii hemolitice
 hemolizele de alte cauze: hematoame extinse,
incompatibilitate transfuzională, infarct pulmonar
 caracteristici:
 icter flavinic cu nuanţă deschisă
 bilirubină indirectă crescută
 sideremie crescută
 urini hipercrome – urobilinogen crescut
 scaune colorate – stercobilinogen crescut
 splenomegalie
 ficatul funcţional normal
 prurit absent
2. Icterul hepatic
 mecanisme: datorat afectării anatomo-funcţionale a
hepatocitelor, care nu mai pot conjuga toată bilirubina liberă
 cauze: hepatită acută, hepatită cronică, ciroză hepatică
 caracteristici:
 icter cu nuanţă roşietică (icter rubinic)

 creşte bilirubina directă şi bilirubina indirectă

 urini hipercrome – conţin bilirubină conjugată şi

urobilinogen
 scaun normal sau hipocrom – prin reducerea cantităţii de

stercobilină
 splenomegalie

 ficatul alterat morfofuncţional

 3. Icterul posthepatic - obstructiv
 mecanisme: - datorat deficitului în eliminarea bilirubinei
conjugate
 cauze: - obstrucţie - intrahepatică (ciroză, neoplasm hepatic)
- extrahepatică (litiază biliară, litiază cole-
dociană, neoplasm de cap de pancreas)
 caracteristici:
 intensitate mare – verdinică sau închisă (negru) – melanică

 predomină bilirubina directă

 urini hipercrome

 scaun deschis, grăsos, chitos

 se însoţeşte de prurit

 splina în limite normale

 ficatul la început funcţional normal

 MODIFICĂRILE FANERELOR
PĂRUL
a). Modificări cantitative
 Alopecia
 defineşte căderea părului
 poate fi ereditară sau dobândită

 poate fi generalizată şi circumscrisă

Alopecia generalizată apare după: radioterapie şi citostatice

Alopecia circumscrisă are două forme:
 peladă – alopecie insulară în legătură cu o anomalie a

foliculilor piloşi determinată genetic şi declanşată de

hipertiroidism sau factori neuropsihici.
 calviţie (chelia) – reprezintă căderea prematură a părului la

nivelul vertexului şi regiunii temporale; ea poate fi senilă

sau precoce, postinfecţioasă sau discrinică (hipofiză,
tiroidă)
 Hipotrichoza: constă în reducerea pilozităţii; apare în hipotiroidie,
boala Addison, ciroze

 Hipertrichoza:
poate fi:
- congenitală: “om maimuţă” – hipertricoza feţei şi a regiunii
sternale
- dobândită: apare după fracturi şi neoplasme

 Hirsutismul
 la femei îmbracă aspectul virilismului primar cu pilozitate
facială tip masculin (barbă, mustaţă) şi pubiană de tip
masculin (mai ales pe linia albă)
 cauze: menopauză, paraneoplazic, boala Cushing,
medicamente (anticoncepţionale, hormoni anabolizanţi)
 b). Modificări de culoare
 Caniţia (încărunţirea)
 reprezintă albirea părului
 fiziologică – apare odată cu înaintarea în vârstă
 patologică – în diabetul zaharat, hipertiroidie, şocuri
psihice

 Leucotrichia – lipsă congenitală a pigmentului, localizată sau

generalizată (albinism)
 UNGHIILE
1. Modificări de culoare
 leuconichia
- unghie albă
- apare în albinism, degerături, hipocalcemie, ciroză
 melanonichia
- culoare brună
- apare după tratamentul cu tetraciclină

2. Modificări de formă
 platonichia
 unghie plată, turtită
 se întâlneşte în anemia feriprivă
 koilonichia
 unghie concavă, “în linguriţă”
 apare în anemia feriprivă, ciroză hepatică
 onicogrifoza
 aspect de gheară
 apare în arsuri, degerături, congenital
 onicofagia
 unghii scurte, neregulate

 apare în nevroze, carenţe de fier, infecţii

 onicoliza
 desprinderea unghiei de patul unghial

 apare în diabet, după panariţiu, posttraumatic

 onicomicoza
 unghii opace, îngroşate

 apare în micoze unghiale

 unghia jumătate
 jumătate de unghie albă

 apare în uremie

 hemoragii subunghiale “în aşchie”

 apar în endocardită bacteriană subacută, leucoze, posttrau-

matic
 degete hipocratice
 unghia este bombată “în sticlă de ceasornic” asociată de

obicei cu hipertrofia ţesuturilor moi ale ultimei falange de

la mâini şi picioare realizând degetul în “băţ de tobă”
Degetele hipocratice apar în:
 boli respiratorii: bronşită cronică, bronşiectazii, supuraţii

pulmonare, neoplasm pulmonar, fibroze interstiţiale

 boli cardiovasculare: cardiopatii congenitale cianogene,

endocardită bacteriană subacută, stenoză de arteră

pulmonară, anevrism de arteră subclavie (hipocratism
unilateral)
 boli digestive: polipoză intestinală, rectocolita
ulcerohemoragică, tumori ale intestinului subţire şi
colonului, ciroză biliară primitivă
 boli de sânge: policitemie vera, poliglobulii secundare