TENDINŢE ATENŢIONALE ȊN

ANXIETATE

GRUPA 5
Constantinescu (Butnariu) Terezia-Julieta
Diţescu Georgiana-Carina
Petre Ana Madălina
Vintilă (Ristea) Simona-Elena

Curs de Neuropsihologie
-USH-
Sumar
DOT-PROBE ŞI AMORSAJ NEGATIV
STROOP-UL EMOŢIONAL
TENDINŢE MNEZICE
ASCULTAREA DIHOTOMICĂ
MEMORIA AMORSAJULUI (PRIMING)
MEMORIA EPISODICĂ

2
 Sarcină Dot-probe.

- In anul 1986, MacLeod, Mathews şi Tata

- subiecţi cu tulburare de anxietate generalizată (GAD)
-“tendinţă atenţională” pentru stimuli relaţionaţi cu ameninţarea,
-Procedura:- să apese o tastă ori de câte ori o bulină înlocuia unul dintre cuvintele ce
apăreau pe un ecran pentru scurt timp, în pereche, unul deasupra celuilalt.
-in unele cazuri unul dintre cuvinte avea o semnificaţie ameninţătoare.
-Rezultate obtinute: pacienţii cu GAD au avut o viteză de răspuns mai mare la
bulinele care înlocuiau cuvintele ameninţătoare, şi mai mică la bulinele care înlocuiau
cuvintele neutre.
-Autorii au justificat performanta acestora de a raspunde la astfel de stimuli, prin
existent unei “tendinţe atenţionale” faţă de cuvintele ameninţătoare a pacienţilor cu
GAD

3
 Sarcină Dot-probe.

-1990, Mathews şi colab

- subiecţi sănătoşi, subiecţi cu GAD şi subiecţi care avuseseră GAD dar erau
în remisie
- sarcinaconsta în depistarea unei ţinte ce putea apărea în diferite locaţii pe un
ecran.
-Rezultate- prezenţa oricărui distractor, indiferent de valenţa sa, creşte timpul
de răspuns la depistarea ţintei pentru pacienţii cu GAD, dar nu şi pentru cei
aflaţi în remisie, sau pentru cei sănătoşi.
-cuvintele distractoare care aveau semnificaţie ameninţătoare afectau
atât performanţa celor cu GAD cât şi a celor în remisie.
- Concluzia: atenţia este captată în special de stimuli ameninţători, iar
anxietatea relaţioneaza nu doar cu o tendinţă atenţională pentru ameninţare,
ci cu o distractibilitate generală.
4
 Sarcină Dot-probe.

In 1995, replica experimentului ( Mathews şi colab.):

-pacienţi cu GAD înainte şi după o terapie comportamentală ce s-a dovedit
eficientă
- precum şi după 3 luni de la terapie
Rezultate- înainte de terapie prezentau tendinţă atenţională faţă de distractori
ameninţători, iar după terapie nu. Deci, terapia avea efect asupra acestui
tip de procesare.

5
 Amorsajul negativ spatial

-in 1994, Fox

- problema distractibilităţii generale a subiecţilor anxioşi
- Amorsajul negativ se referă la creşterea latenţei unui subiect de a răspunde
la o locaţie-ţintă (numită “probe”), dacă anterior această locaţie a fost una ce
trebuia ignorată (proces numit “prime”).
-Rezultat: subiecţii anxioşi nu au demonstrat acest efect de amorsaj negativ.
-Experiment ulterior :
-stimuli ameninţători ca şi ţintă pentru prezentarea iniţială (prime), şi stimuli
ameninţători şi neutrii pentru prezentarea ulterioară (probe)
Rezultate: anxioşii nu prezentau amorsaj negativ după stimulii ameninţători.
Concluzie: anxietatea este asociată cu un deficit general de a inhiba
informaţia distractoare.

6
 Studiile efectuate pe pacienţi cu leziuni cerebrale

-în sarcinile de amorsaj negativ spatial- zona mediană prefrontală dreaptă (incluzând cortexul
cingulat anterior) şi parietalul posterior drept (Stuss şi colab., 1999; Metzler şi Parkin, 2000)
- sistemul vizuospaţial atenţional cu rol în orientarea atenţiei către zona spaţială relevantă (ţintă)
prin orientarea privirii către aceasta.- aria 8 din FEF (frontal eye field) drept împreună cu
parietalul posterior drept (aria 7) şi zone din cerebel (Casey şi colab. (2000)
- FEF are un rol fundamental în
ceea ce se numeşte “setul preparator”, codând atât intenţia de a executa o anumita mişcare, cât şi
gradul de pregătire a executării ei (Connolly şi colab., 2002).
- selectarea ţintelor vizuale în vederea ghidării actelor motorii orientate spre un scop-, cortexul
dorsolateral prefrontal
- selectarea ţintelor din coordonate vizuospaţiale specific- zone diferite din cortexul dorsolateral
prefrontal
- filtrarea locaţiilor care trebuie ignorate, si un rol important în discriminarea unei ţinte înconjurate
de distractori,- cortexul parietal( timpuriu, înaintea celei de la nivel frontal) (Everling şi colab.,
2002)

7
 Studiile efectuate pe pacienţi cu leziuni cerebrale

-circuit responsabil de comutarea atenţiei în reflexul de orientare

- zona parietală posterioară dreaptă - dezangajarea atenţiei de pe o zonă-
ţintă,
-coliculul superior- responsabil de comutarea privirii spre o nouă locaţie
- nucleii pulvinari talamici au rol în fixarea privirii pe noua locaţie (Posner,
1995).

8
 La subiecţii normali

-să ignore o locaţie nerelevantă- creştere metabolică la nivelul nucleilor pulvinari

talamici din partea opusă zonei respective (dreaptă dacă zona era în stânga)(Posner,
1995).
-selecţia sacadelor -FEF şi zona laterală intraperironeală a cortexului parietal,
ambele proiectând către coliculul superior (Hikosaka, Tarikawa şi Kawagoe, 2000).
- orientarea atenţiei prin conexiunile lor de tipul nucleul caudat-substanţa neagră-
coliculul superior - Zonele frontale şi parietale conectate cu ganglionii bazali
- ghidarea sacadelor în funcţie de o informaţie aflată în memoria de lucru- circuite de
tip buclă dintre ganglionii bazali, talamus şi cortex.

Drept urmare: Dacă controlul inhibitor exercitat de către ganglionii bazali asupra
coliculului superior prin intermediul substanţei negre este slab, atunci in-put-uri
excitatorii din diferite zone ale creierului conduc la out-put-uri inadecvate (Hikosaka,
Tarikawa şi Kawagoe, 2000).

9
 Studiu, 2001 ( Jagla şi colab)

-să ignore o locaţie nerelevantă- creştere metabolică la nivelul nucleilor pulvinari

talamici din partea opusă zonei respective (dreaptă dacă zona era în stânga)(Posner,
1995).
-selecţia sacadelor -FEF şi zona laterală intraperironeală a cortexului parietal,
ambele proiectând către coliculul superior (Hikosaka, Tarikawa şi Kawagoe, 2000).
- orientarea atenţiei prin conexiunile lor de tipul nucleul caudat-substanţa neagră-
coliculul superior - Zonele frontale şi parietale conectate cu ganglionii bazali
- ghidarea sacadelor în funcţie de o informaţie aflată în memoria de lucru- circuite de
tip buclă dintre ganglionii bazali, talamus şi cortex.

Drept urmare: Dacă controlul inhibitor exercitat de către ganglionii bazali asupra
coliculului superior prin intermediul substanţei negre este slab, atunci in-put-uri
excitatorii din diferite zone ale creierului conduc la out-put-uri inadecvate (Hikosaka,
Tarikawa şi Kawagoe, 2000).

10
 CONCLUZIE

“distractibilitatea generală” demonstrată de subiecţii cu tulburări anxioase în

sarcinile de căutare atenţională şi de amorsaj negativ se datorează unei
hiperfuncţionalităţi a circuitului implicat în orientarea atenţiei prin sacade
oculare, circuit format din nucleii talamici şi mezencefalici, parietalul
posterior drept şi zona FEF dreaptă.

11
Armony şi Dolan (2002)

- folosind RMN-ul funcţional pe subiecţi sănătoşi

- au studiat corelatele comportamentale şi anatomice ale atenţiei spaţiale.
- au imbinat stimulii ce au fost condiţionaţi aversiv (feţe umane) şi sarcina Dot-probe
- au măsurat timpul de reacţie la detecţia unei ţinte periferice ce era precedată de scurta
prezentare a unui stimul vizual condiţionat, fie în aceeaşi parte, fie în partea opusă a
câmpului vizual.
- S-a observat că- în cazul apariţiei stimulilor condiţionaţi aversiv atenţia este asociată
cu activarea unei reţele largi cuprinzând arii frontale şi parietale cunoscute a fi
implicate în atenţia spaţială (Corbetta şi colab., 2000), dar şi activarea cortexului
orbitofrontal lateral (aria 11).
-celulele cortexului orbitofrontal trimit informaţii privind valoarea
afectivă a stimulilor primite de la amigdală spre ariile corticale ce servesc atenţia
(Dolan şi Armony, 2002).

12
STROOP-UL EMOŢIONAL

-Este o altă paradigmă folosită pentru a demonstra cum tendințele atenționale associate
cu anxietatea reduc performanță într-o sarcina atențională
- În anii ’80 și ’90 s-au efectuat numeroase studii care au demonstrate că diferite
grupuri de populații cu tulburări anxioase, prezintă o încetinire a timpului de reacție
în denumirea culorii la STROOP, dacă apar cuvinte amenințătoare.
- 1996, Williams și colaboratorii, au trecut în revistă studiile făcute pe diferite
categorii de anxioși și pe depresivi, observând efectul produs la cuvintele
amenințătoare, caracteristice fiecărui tip de tulburare, indiferent de modul de
prezentare supra sau subliminal; pe cartoane sau monitor de calculator, precum
și îmbunătățirea performanței după tratament medicamentos sau cognitiv-
comportamental.

13
STUDII
Studiile s-au efectuat pe loturi de:
· Pacienți clinici cu anxietate generalizată: Mathews și MacLeod (1985); Mogg și colab. (1989);
Martin și colab. (1991); Golombok și colab.(1991); Mogg și colab.(1993); Mathews și Klug (1993).
· Subiecți non-clinici cu scoruri mari la STAI că trăsătură :Dawkins și Furnham (1989); Richards și
Millwood (1989); Mogg și colab.(1991); Richards și French (1990); Mogg și Marden (1990); Martin și
colab.(1991); Richard sicolab.(1992); MacLeod și Rutherford (1992); Mogg și colab.(91991); Fox
(1993)
· Subiecții cu PTSD: McNally și colab.(1990); Foa și colab.(1991); Cassiday și colab.(1992);
McNully și colab.(1993); Kaspi și colab.(1995).
· Pacienții cu atac de panică: Ehlers și colab.(1988); McNally și colab.(1990); McNally și colab.
(1992); McNally și colab.(1994)
· Pacienții cu OCD: Foa și colab.(1993); Lavy și colab.(1994)
· Subiecți cu fobie socială: Hope și colab.(1990); Mattia și colab.(1993)
· Subiecți cu fobii specifice: Watts și colab.(1986); Martin și colab.(1992); Mathews și Sebastian
(1993); Lavy și colab.(1993)
14
STUDII

Efectul terapiei asupra performanței a fost evidențiat de Mathews și colab.(1995) pe subiecții

clinici cu anxietate generalizată,
Diminuarea interferențelor după tratamentul cu inhibitori ai MAO și terapia cognitiv-
comportamentală asupra subiecților cu fobie socială evidențiată de Mattia și colab.(1993) și de
Watts și colab.(1986) pe subiecții cu fobii special(fobie de păienjeni).
Studiile din anii ’90, folosind diverse tehnici de imagistică cerebrală, au evidențiat că sarcinile
STROOP activează aceeași zona a prefrontalului – CORTEXUL CINGULAR ANTERIOR.

15
STUDII

Bush și colab.(1998) fac o trecere în revistă a acestor studii și au observant că:

· Toate sarcinile de tip STROOP NON-EMOȚIONAL activează zona
DORSALĂ și CAUDALĂ a CORTEXULUI CINGULAR – Corbbeta, 1991;
Petersen, 1988; Raichle, 1994; Frith, 1991; Păuș, 1993; Murtha, 1996; Pardo, 1990;
Taylor, 1994; Derbyshire, 1997: Carter, 1995; Bush, 1996; George, 1997)
· În timp de sarcinile STROOP EMOȚIONAL activează zona VENTRALĂ A
CORTEXULUI CINGULAR ANTERIOR (Drevets, 1997 – pe subiecții cu depresie
uni și bipolară; Mayberg, 1997 – pe subiecții depresivi; Rauch, 1996 – pe
subiecții cu PTSD; Breiter, 1996; Rauch,1995 – pe subiecții cu fobii sociale;
Whalen, 1997; George, 1994 și Rauch, 1994 – pe subiecții cu OCD).

16
STUDII
Studiile făcute cu ajutorul unei variante numită COUNTING STROOP (interferență creându-se între numărul
de stimuli prezentați și semnificația lor (de exemplu trei de 4, subiectul trebuind să numere stimuli) au arătat
aceeași activare a părții DORSALE A CORTEXULUI CINGULAR ANTERIOR (Bush și colab., 1998), iar
variant EMOȚIONALĂ (de trei ori unul sub altul cuvântul “crimă”) activează zona VENTRALĂ (Whalen și
colab., 1998). Și în cazul sarcinilor STROOP SPAȚIAL se activează tot aceeași zona a creierului (Bargh și
colab., 2001)
Mai specific: când subiectul este în sarcina, există două momente: sesizarea incongruentei duce la activarea
ariilor 24 și 32 ale CORTEXULUI CINGULAR, iar denmirea culorii, deci implementarea
răspunsului activează aria 9 din DORSOLATERALUL PREFRONTAL (MacDonald III și colab., 2000).
Deci: CORTEXUL CINGULAR ANTERIOR este responsabil ;
* de depistarea unui conflict cognitiv sau afectiv, de pregătirea răspunsului la acesta (trimițând
semnale la DORSOLATERALUL PREFRONTAL și GANGLIONII BAZALI) (Gehring și Knight, 2000) și
* de monitorizarea acțiunii de răspuns (prin interacțiunea cu zona 9/46 din DORSOLATERALUL
PREFRONTAL) (Gehring și Knight, 2000)

17
STUDII

Zona VENTRALĂ A CORTEXULUI CINGULAR (ariile 24a, 24b și 32) este denumită Divizia
afectivă a CORTEXULUI CINGULAR (prin contrast cu partea DORSALĂ numită Divizia
cognitivă) și are extinse conexiuni cu zone limbice și paralimbice cum sunt AMIGDALA și
ORBITOFRONTALUL (Wahlen și colab.,1988). Această zona s-a dovedit (în studiul lui
Mayberg citat mai sus) că răspunde de medicația antidepresivă, activarea să în STROOP-ul
EMOȚIONAL crescând după tratament. Wahlen și colab.(1998) asigneaza o funcție
reglatoare acestei zone, responsabilă de detectarea conflictului emoțional și de controlul
inhibitor al amigdalei.

18
STUDII
Un studiu PET efectuat de Isenberg și colab. (1999) pe subiecți sănătoși folosind o
proba STROOP cu cuvinte amenințătoare, a demonstrate o activare a AMIGDALEI (bilateral) și
a GIRUSULUI PARAHOPOCAMPIC STÂNG. Activarea girusului parahipocampic
reprezintă,spun autorii, modularea de către amigdala a caii vizuale ventrale prin care este transmisă
informația privind peicolul, semnificată de cuvintele din sarcina.
Mobilizarea DIVIZIEI AFECTIVE a CORTEXULUI CINGULAR ANTERIOR are rol
în “stăpânirea” valenței emoționale a stimulului, iar deficitul de mobilizare a ei – în cazul
anxiosilor – duce la dificultăți în implementarea controlului executiv, la imposibilitatea de a
alocă “atenție” (a se citi procesare) altei informații decât cele amenințătoare (Whalen și colab.
1998)

19
TENDINŢE MNEZICE

Pacienții cu tulburare anxioasă generalizată, cei cu fobie de păianjeni sau socială nu par
să prezinte tendințe de a-și aminti informații amenințătoare declanșate de cuvinte, spre deosebire
de cei care suferă de stress post-traumatic, cum ar fi veteranii de război, care își aminteau
cuvintele negative, sau pacienții cu atacuri de panică atunci când aud cuvinte amenințătoare,
conform unora dintre studii (apud McNally, 1998).
În 1994, Carter și colaboratorii au decis să afle dacă există asimetrii auditive la pacienții suferinzi
de anxietate generalizată și de atacuri de panică, folosind sarcina de ascultare dihotomică.
(dihotomic = care se bifurcă, sau care se împarte din două în două, cf. dexonline). Astfel, ei au
descoperit că în timpul ruminațiilor (specifice anxietății) are loc o activare mai mare a emisferei
stângi a creierului, adică o activitate generală corticală mai ridicată, decât a emisferei drepte.

20
TENDINŢE MNEZICE

Cu ajutorul RMN-ului funcțional, s-au realizat studii pe subiecți sănătoși care au

relevat că ventrolateralul prefrontal (ariile 45, 46, 47) sunt implicate în memoria de
lucru verbală, cu rolul de a repeta materialul în vederea encodarii (în special aria 45)
dar și în a elimina informația nerelevantă. Ruminațiile, una dintre caracteristicile
anxietății, constau în tentativa verbală de a controla simptomele anxioase,
determinând creșterea fluxului sangvin din zona ventrolaterala stangă.

21
ASCULTAREA DIHOTOMICĂ

În urma studiilor s-a constatat că memoria consolidată a pacienților cu anxietate generalizată se

petrece în urma procesului de asociere a cuvintelor amenințătoare cu anumite sunete. Răspunsul
unor grupuri de neuroni la stimuli auditivi complecşi, cu caracter semantic, au identificat
activarea cortexului ventrolateral prefrontal (Romanski şi Goldman-Rakic, 2002). Activitatea
acestuia însă scade în timpul primingului cuvintelor repetate față de prezentarea lor inițială.
Cu ajutorul RMN-ului functional, s-au detectat activități neuronale modificate in partea
posterioară a girusul temporal superior şi mijlociu din emisfera stângă (Ojemann şi colab., 2001).
Acelaşi loc din creier unde se petrece procesul de orientare - monitorizare a mediului (în special
de la marginea câmpului vizual – 10 grade de la axa centrală, proces numit şi percepţie
parafoveală) precum şi cu procesarea emoţională şi memoria episodică (după Gusnard şi Raichle,
2001). Cele două zone adună în mod continuu informaţii din mediul înconjurător precum şi
senzaţii somatice. Aceste procese se desfăşoară automat, fără alocarea conştientă de resurse
atenţionale, fiind de o importanţă vitală în depistarea posibilelor pericole (prădători, de
exemplu).
22
ASCULTAREA DIHOTOMICĂ

Atunci când apare o schimbare în mediu (extern sau intern) ele se schimbă spre starea
de vigilenţă şi atenţie susţinută (Gusnard şi Raichle, 2001). Astfel acţionează
împreună cu cortexul posterior lateral drept (ariile 39 şi 40), lobul temporal drept (aria
22) şi cortexul occipital drept (aria 19), zone implicate în detecţia unor stimuli ce apar
în locaţii neaşteptate, sau a unor mişcări noi, desemnând atenţia spre aceste locaţii.
Ariile similare din emisfera stângă, sunt implicate în reactualizarea unor informaţii
semnificative din memoria episodică (Gusnard şi Raichle, 2001).

23
MEMORIA AMORSAJULUI (PRIMING)

Zonele parietale laterale, dorsale şi intraparietale drepte, precum şi cortexul cingulat drept
sunt supractivate la pacienţii anxioşi, beneficiind de proiecţii noradrenergice din locus
coeruleus. Astfel funcţiile lor sunt hiperactivate, iar probele de amorsaj repetitiv pun în
evidenţă tocmai acest lucru.
Amorsajul ridicat corelează cu hipervigilenţa atenţională, cu abilitatea de a depista orice
mişcare din zona periferică a câmpului vizual, cu răspunsul de tresărire accentuat la aceste
schimbări (această informaţie periferică fiind prelucrată de ariile mobilizate în procesarea
emoţională) precum şi cu unele tendinţe mnezice ruminative, datorită unei hiperactivări şi
slab control al interferenţelor la nivelul zonei ventrolaterale prefrontale care gestionează
procesarea semantică a informaţiei.

24
MEMORIA EPISODICĂ

- în anul 1994 McNally și colaboratorii realizează un studiu pe veteranii din Vietnam

-ipoteza: veteranii din Vietnam prezintă dificultăți în accesarea anumitor amintiri ca
răspuns la amorse pozitive sau negative, în special în urma expunerii la vizionarea unui
eveniment traumatic
- în anul 1995- autorii au constatat că veteranii din Vietnam cu tulburare de stres post-
traumatic (PTSD) prezintă dificultăți în a-și accesa amintirile personale, în special cele
amorsate de cuvinte ce desemnau trăsături, fie ele trăsături pozitive sau negative
- veteranii care nu suferă de tulburare de stres post-traumatic nu au avut aceste probleme,
având tendința de a-și aminti în special amintirile amorsate de trăsături pozitive

25
MEMORIA EPISODICĂ

Reactualizarea din memoria episodică presupune un set de procese cu substrate neurale

diferite.
Ariile ventrolaterale prefrontale (45 și 47) și cele frontopolare (aria 10) sunt esențiale în
procesul de reactualizare a memoriei episodice (apud Simons și Spiers, 2003).
Cortexul frontopolar (aria 10) se activează în momentul reactualizării materialului verbal
și non -verbal.
Zonele mai posterioare frontale se activează atât în cazul reactualizării, cât și a procesării
materialului verbal ( Braver și clan., 2001). Cu cât reactualizarea este mai dificilă, cu atât
activarea posterioară este mai puternică.

26
MEMORIA EPISODICĂ

Zonele frontale se ocupă de strategiile reactualizării.

Reactualizarea se poate iniția atunci când modularea descendentă de la cortexul frontal interacționează
cu reprezentarea senzorială a amorselor ce declanșează reactualizarea, în cadrul unei rețele ce include
cortexul parietal stâng care semnalizează dacă reprezentarea respectivă este recentă sau
veche (Buckner şi Wheeler, 2001).
Regiunile frontale și parietale pot fi activate doar prin activarea cortexului perirhinal, fără o reactivare
senzorială a ariilor senzoriale, ceea ce oferă un sentiment de familiaritate. O reactualizare conștientă
detaliată se bazează o activitate mai extinsă ce implică hipocampul (Eldridge şi colab., 2000).
Toate circuitele implicate în reactualizare reprezintă conexiuni reciproce între neocortex, regiunea
parahipocampică și hipocampus.
Regiunea parahipocampică mediază convergenţa informaţiilor şi are rol în persistenţa reprezentărilor
mnezice la nivelul neocortexului (Eichenbaum, 2000).
27
MEMORIA EPISODICĂ

Gurvitz și colaboratorii au evidențiat faptul că veteranii din Vietnam cu tulburare de stres

post-traumatic (PTSD) prezintă o diminuare a masei hipocampice (bilateral), comparativ
cu veteranii care nu aveau PTSD sau cu subiecţii care nu au fost în război.
Autorii concluzionează că un volum hipocampic diminuat este relaţionat cu PTSD şi nu cu
un trecut traumatic.
Distrugerea de masă hipocampică (aria CA3) reprezintă o urmare a concentrației prea mare
de cortizol, acesta având un efect toxic asupra neuronilor (Mcewen, 1995) și totodată,
prezentând un efect inhibitor asupra procesului molecular implicit în învățare (LTP)
(DeBellis, 1999).

28
MEMORIA EPISODICĂ

În concluzie, la subiecții cu tulburare de stres post-traumatic reactualizarea informației

episodice nu poate fi realizată, acest demers fiind și mai puțin probabil dacă aceștia sunt
expuși la scene traumatizante, în momentul acela crescând nivelul de cortizol.
Studiile realizate folosind RMN-ul funcţional au evidenţiat o activitate mai scăzută a
cortexului prefrontal ventromedian la pacienţii cu PTSD, atunci când aceştia sunt expuşi la
stimuli similari cu cei pe care i-au experienţiat ca fiind traumatizanţi (apud Quirk şi colab.,
2000).

29
BIBLIOGRAFIE

Cîrneci, D. (2004). TENDINȚE ATENȚIONALE. În D. Cîrneci, DEMASCAREA SECOLULUI: CE

FACE DIN NOI CREIERUL? Cluj-Napoca: EIKON.

30