Sunteți pe pagina 1din 15

Facultatea de Ș tiințe și Litere „Petru Maior”

Curs 9_Priceperile si deprinderile motrice_II

Teoria educatiei fizice si sportului, EFS II, sem. 1

Prof.univ.dr. habil. Dana Badau

Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Exersarea motrica

Metodele de exersare motrică efectivă Această metodă se utilizează cu scopul Metoda poate fi aplicată în
(“metoda practică”, Gh.Cârstea) au la bază însuşiri, consolidării, fixării şi perfecţionării mod individual şi/sau în
activitatea practică a subiecţilor implicaţi în deprinderilor, priceperilor motrice şi a grup, în cadrul unor unităţi
procesul instructiv-educativ de educaţie educării/dezvoltării calităţilor motrice.. de instruire specializate
fizică şi/sau antrenament sportiv. sau/şi în mod independent.

Copyright_Dana Badau, 2015


Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Exersarea motrica

Elementul comun care stă la


baza tuturor variantelor acestei Exersarea motrică prin
metode este exersarea motrică caracterul intenţional al
definită ca ”modalitate prin care organizării şi controlului
subiectul efectuează conştient activităţii propuse spre
(intenţionat) şi repetat exerciţiul ameliorare, se deosebeşte de
fizic, de cele mai multe ori prin simpla repetare, care poate
intermediul şi sub îndrumarea duce, de cele mai multe ori, la
profesorului sau a antrenorului dresaj.
de specialitate”.

Copyright_Dana Badau, 2015


Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Exersarea motrica

Eficienţa exersării depinde de


condiţiile de organizare
Astfel, toate “metodele” prezentate în literatura de metodică a activităţii şi de
specialitate sunt de fapt procedee metodice ale gradul de mobilizare al
metodei exersării, astfel că acolo unde se foloseşte subiectului (motivaţie, efort de
noţiunea de metodă, din considerente ce ţin de atenţie şi voinţă, autoexigenţă
terminologia utilizată de autorii citaţi, cititorii vor şi control permanent al
înţelege că este vorba de procedee metodice. rezultatelor). Finalităţile sale
sunt direct proporţionale cu
cantitatea şi calitatea exersării.

Copyright_Dana Badau, 2015


Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Exersarea motrica

În funcţie de
cantitatea totală de
informaţie pe care o
• - globală (integrală);
conţine o acţiune
motrică, raportată la
• - analitică
cantitatea la care
cadrul didactic face (fragmentată,
apel în procesul de
predare-învăţare,
parţială).
exersarea poate fi:

Copyright_Dana Badau, 2015


Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Exersarea motrica

• Condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru aplicarea acestei


metode sunt (A.Dragnea, Silvia Mate-Teodorescu, 2002):
• - efectuarea mişcărilor componente se exersează într-o
Metoda ordine prestabilită, mereu aceeaşi;
• - precizarea cu exactitate a volumului şi intensităţii;
exersări • - stabilirea cu precizie a duratei pauzelor şi a
i în caracteristicilor lor;
• - condiţii organizatorice şi asigurare materială optimă.
condiţii
standar
d

Copyright_Dana Badau, 2015


Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Exersarea motrica

În funcţie de faza învăţării se pot aplica următoarele variante:

Învăţare iniţială a tehnicii


• - analitic (pe părţi);
• - global (integral);
• - exersarea pe părţi sau faze a exerciţiului (corespunzător abordării analitice).

În faza perfecţionării deprinderilor tehnice şi dezvoltarea calităţilor


motrice:
• - repetarea mişcărilor care implică unele grupe musculare sau calităţi motrice;
• - repetarea integrală în condiţii de concurs.

Copyright_Dana Badau, 2015


Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Exersarea motrica
Exersarea globală Exersarea analitică
- este mai eficientă atunci când se - este indicată atunci când se însuşesc
apelează la ea în cazul învăţării conţinuturi motrice mai complexe sau
actelor sau acţiunilor motrice mai atunci când acestea au în componenţa lor
puţin complexe; anumite secvenţe mai dificil de executat;
- este principalul procedeu utilizat în - se utilizează atunci când exersarea globală
etapele de consolidare şi nu este posibilă fie datorită instalării la
perfecţionare a deprinderilor şi nivelul executantului a unei bariere de
priceperilor motrice; ordin psihic sau acesta este insuficient de
- în cazul executării complexelor de bine pregătit din punct de vedere fizic;
dezvoltare fizică armonioasă, a - în cazul fragmentării conţinutului motric
ştafetelor, a parcursurilor aplicative (acţiune specifică exersării analitice)
etc. devineprocedeu dominant de ordinea efectuării diferitelor secvenţe care
exersare; compun mişcarea este decisă de cadrul
- în funcţie de faza învăţării poate fi didactic care poate sau nu să respecte
organizată în condiţii diferite succesiunea motrică iniţială;
(uşurate, îngreuiate, normale de - secvenţa exersată în mod izolat trebuie
execuţie motrică; integrată ulterior între elementele ce o
- în momentul în care apar greşeli în preced şi o urmează, după care se trece la
realizarea mişcărilor ce se repetă exersarea globală;
frecvent, se renunţă la acest - trecerea de la exersarea analitică la cea
procedeu. globală nu este ireversibilă.

Copyright_Dana Badau, 2015


Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Exersarea motrica

Exersarea globală

Este procedeul metodic prin care subiectul în timpul acţiunii de instruire/educare sau de autoinstruire,
execută în mod repetat şi conştient actul sau acţiunea motrică în totalitatea sa, respectând mecanismul
de bază al acesteia, precum şi succesiunea mişcărilor, cu toate caracteristicile cinematice ale acestora.

Exersarea globală prezintă următoarele avantaje:

• asigură un număr mare de repetări;


• creează, în timpul însuşirii motrice primare, premisele formării cu mai mare uşurinţă a reprezentării corecte a structurii
motrice;
• ajută la înţelegerea de către subiecţi a utilităţii practice a actului sau a acţiunii motrice ce se însuşeşte;
• contribuie la dezvoltarea capacităţii de aplicare în practică şi generalizare a cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor
motrice, pe fondul manifestării superioare a calităţilor motrice implicate în acţiunile respective.

Copyright_Dana Badau, 2015


Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Exersarea motrica

Exersarea
fragmentată
Este procedeul metodic prin
care subiectul, în cadrul
procesului de
instruire/autoinstruire execută
în mod repetat şi conştient
actul sau acţiunea motrică, pe
părţile sale componente.

Copyright_Dana Badau, 2015


Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
FEED-BACK DM

Pentru obţinerea unui proces de învăţare eficient se impune necesitatea cunoaşterii permanente, pe parcursul
desfăşurării celor trei faze ale învăţării, a tuturor aspectelor pozitive şi negative, precum şi a măsurilor care se impun în
corectarea acestora.

Acest circuit care se creează poartă denumirea de “feed–back” şi el trebuie să se repete până la nivelul de
supraînvăţare.

Tudoşi Stefan. (2001), defineşte astfel feed-back-ul “conexiunea inversă, specifică sistemelor cibernetice, prin
care veriga de execuţie influenţează veriga de comandă”.

Copyright_Dana Badau, 2015


Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
TIPOLOGIA FEED-BACK-
ULUI

intrisec –
permite
culegerea de
extrinsec – care
informaţii cu
oferă informaţii
ajutorul
acustice,
analizatorilor
vizuale,
vestibulari şi a
cinematice, de
senzaţiilor
eficienţă, de
proprioceptive
spaţiu şi timp a
cu privire la
rezultatelor
ceea ce se
acţiunii.
întâmplă în
“înăuntrul”
mişcării;

Copyright_Dana Badau, 2015


Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
TRANSFERUL DM

Invăţarea motrică are la bază


procesele de transfer, prin care se
asigură o continuitate în învăţarea
acţiunilor motrice, care au structuri
identice, atât prin efectele pozitive,
cât şi prin cele negative, pe care le
determină, necesare realizării unei
învăţări eficiente.

Copyright_Dana Badau, 2015


Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
TRANSFERUL DM

transfer vertical (când


sarcina este nouă);
Tipologia transferului după caracterul celei de a
(Epuran M. (1982): doua sarcini, avem:
transfer orizontal (când o
sarcină deja învăţată se
aplică la o situaţie nouă).

Copyright_Dana Badau, 2015


Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
TRANSFERUL DM - SISTEMATIZARE

după criteriul • transfer intrasenzorial (capacitatea discriminativă la receptorii


participării efectoriilor pereche şi la cei tactili de la o segment la altul);
• transfer intersenzorial (specific între receptorii diferiţi).
şi percepţiilor:

după influenţa la • transfer bilateral (se manifestă la nivelul segmentelor pereche);


• transfer homolateral (se manifestă la membrele de aceeaşi parte).
nivelul efectorilor:

• transfer apropiat (scop asemănător cu sarcina iniţială);


în funcţie de scop şi • transfer îndepărtat (vizând capacităţi generale aplicabile într-o
aplicabilitate, avem: mare varietate de cazuri).

Copyright_Dana Badau, 2015


Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

S-ar putea să vă placă și