IMPORTANŢA ALIMENTARĂ A LEGUMELOR

În strategia alimentară, alături de alte produse vegetale, legumele au ocupat din

totdeauna un rol important. Considerente de ordin nutriţional fac ca în alimentaţia omului
modern, supus mai puţin eforturilor fizice şi din ce în ce mai mult celor intelectuale, să
crească consumul de legume şi fructe.
Comparativ cu alte produse folosite în alimentaţie, cum sunt pâinea, laptele şi
carnea, legumele conţin cantităţi mai mici de protide, glucide, lipide şi ca urmare au o
valoare energetică mai mică, dar au cantităţi mai ridicate de vitamine si săruri minerale.
Conform recomandărilor dieteticienilor, pentru o alimentaţie raţională, necesarul
zilnic de hrană al unui adult este de 714 g alimente de natură animală şi 1225g alimente
de natură vegetală din care aproximativ 300-400g de legume (reprezentând un consum
anual de 110-148 kg).
Ponderea pe care o ocupă legumele în alimentaţia populaţiei, corectată cu numărul
de specii din sortimentul de bază, constituie un indicator de apreciere a nivelului de trai
al unui popor.
În U.E. valoarea medie a acesteia este de 120,8 kg/an/cap de locuitor, fiind depăşită
în ţările puternic dezvoltate (Italia – 173 kg; Belgia - 137,4 kg; Franţa – 123,3 kg).
România, cu un consum anual de 149 kg/cap de locuitor în 1998, se situează printre
ţările mari consumatoare de legume din lume, dar sortimentul este destul de restrâns.
Conform datelor furnizate de MAPDR (AGR2B), INS şi Anuarul Statistic al României
2010, pentru anul 2009, consumul mediu de legume / locuitor în ţara noastră a fost de
168,2 kg
 Consumul de legume în câteva ţări din lume
(Kg/cap de locuitor/an)
(date F.A.O.,2008)

Zona Cantitatea

Africa 48,8
Asia 105,8
America Centrală 44,2
Europa 110,3
UE 120,8
America de Nord 120,5
Oceania 92,7
America de Sud 44,4
Australia 91,7
Belgia-Luxemburg 137,4
Brazilia 38,6
Etiopia 8,9
Franţa 123,3
Germania 79,4
Italia 173,2
România 149,0
SUA 121,1
 Legumele au o importanţă deosebită în alimentaţia omului. Acestea au
un efect deosebit de favorabil asupra sănătăţii organismului uman şi
anume:
- hidratarea organismului datorită conţinutului ridicat în apă la legumele
proaspete;
- stimularea activităţii sistemului muscular, prin aportul de hidrocarburi
simple;
- reducerea grăsimilor;
- alcalinizarea plasmei sangvine;
- susţinerea procesului de calcifiere normală;
- blocarea activităţii bacteriilor de fermentaţie;
- menţinerea permeabilităţii membranelor celulare;
- mărirea capacităţii de apărare a organismului;
- reglarea metabolismului prin aportul vitaminelor.
 Legumele au un conţinut ridicat în vitamine. Legumele şi fructele asigură
90-95% din necesarul de Vitamina C, 60-80% din Vitamina A, 20-30% din
complexul de vitamine B, 90-100% din grupul de vitamine P şi o bună parte
din vitaminele K şi E.
Vitamina A (carotenul) are rol în menţinerea vederii şi se găseşte în cantităţi
apreciabile în morcov, frunzele de pătrunjel, spanac, ardei, tomate.
Vitaminele din complexul B (thiamina, riboflavina, acidul pantotenic) au un rol
important în funcţionarea normală a sistemului nervos, în metabolismul
glucidelor. Legumele bogate în complexul de vitamine B sunt: mazărea, sfecla
roşie, sparanghelul, conopida, spanacul, precum şi legumele conservate prin
fermentaţia lactică.
Vitamina C este prezentă în toate legumele sub forma acidului ascorbic, în
cantităţi variabile. Se evidenţiază printr-un conţinut mare: ardeii, frunzele de
pătrunjel, spanacul, conopida, varza, tomatele, gulia.
În legume se găsesc şi alte vitamine: K, E, PP, cu rol important în prevenirea
unor boli şi în echilibrul metabolic al organismului uman.
Vitamina PP se găseşte în conopidă, salată, varză albă, varză creaţă, varză
roşie, vitamina E se găseşte în ţelină şi salată, iar vitamina K în pătrunjel şi
morcov.
 Legumele au un conţinut ridicat în săruri minerale, cu rol important în buna funcţionare a
organismului. Legumele conţin săruri de Ca, P, Fe, K, Mg, S, Cl, Zn, Cu, care intră în constituţia
scheletului, a diferitelor ţesuturi, echilibrează reacţia sucului gastric. Varza, conopida, salata,
ceapa, prin conţinutul lor ridicat în Ca şi P, neutralizează aciditatea provocată de consumul
altor alimente (carne, peşte, făină). Unele legume au rol antianemic (spanacul, pătrunjelul de
frunze, salata), conţinând cantităţi ridicate de Fe.
Sărurile minerale asigură mediul coloidal al protoplasmelor celulare, condiţionează
permeabilitatea celulară pentru substanţe hidrosolubile (Na şi Ca), au acţiune moderatoare
asupra permeabilităţii capilare (Ca şi Mg), condiţionează excitabilitatea musculară şi intervin
în mod activ în procesul de coordonare neuro-musculară (K).
Legumele contribuie în bilanţul energetic al omului prin hidraţii de carbon şi albumine.
Glucidele se găsesc în legume sub diferite forme: zaharuri simple, amidon, glicogen,
celuloză. Conţinut mai ridicat au: usturoiul, mazărea boabe, pepenii, ceapa, morcovul, sfecla,
hreanul.
Protidele conţinute de legume aduc în hrana omului cca. 5-10% din totalul necesar. Se
remarcă printr-un conţinut mai mare în protide ciupercile, mazărea, bobul, usturoiul,
conopida, spanacul, pătrunjelul de frunze.
Lipidele se găsesc în cantitate mai mică în legume, remarcându-se ardeiul cu cel mai mare
conţinut (1%). Din această cauză, legumele constituie alimentul de bază în regimul de slăbire.
Acizii organici, malic, oxalic şi acidul lactic, care se formează în procesul de murare, fac
parte din conţinutul legumelor, dând gust plăcut şi răcoritor acestora.
Unele legume conţin uleiuri eterice, care se găsesc sub forma unor compuşi cu sulf şi care
se mai numesc fitoncide. Astfel de substanţe se găsesc în hrean, ceapă, usturoi, praz, ridichi şi
au un efect bactericid.
Legumele asigură organismului fibrele celulozice necesare bunei funcţionări a aparatului
digestiv.
 Prin efectele multiple, consumul de legume constituie un mijloc preventiv
de combatere a diferitelor boli. Consumul de tomate previne instalarea
arterosclerozei sau a altor afecţiuni ale vaselor de sânge, stimulează secreţia
sucului gastric şi a pancreasului. Varza albă este un veritabil aliment
medicament; sucul de varză are proprietăţi cicatrizante datorită conţinutului de
săruri de potasiu, sulf, vitaminele U şi K, antihemoragică. Varza este
antiscorbutică, revitalizantă, dezinfectează şi tonifică.
Unele neajunsuri pe care le pot avea legumele în alimentaţie sunt legate de:
• vehicularea agenţilor patogeni, ca urmare a fertilizării culturii cu gunoi de
grajd.
•excesul de îngrăşăminte (mai ales azotul), ca şi reziduurile de substanţe
insecto-fungicide pot duce la obţinerea unor produse poluate, dăunătoare
organismului.
De aceea, se impune aplicarea unor tehnologii cât mai corecte şi raţionale,
fără excese, cu respectarea strictă a pauzelor după tratamente.
 IMPORTANŢA ECONOMICĂ A LEGUMELOR
Prin ponderea pe care o ocupă în alimentaţia omului, consumul de legume constituie un
indicator important pentru aprecierea nivelului de trai. Producerea legumelor are o
însemnătate economică deosebit de mare pentru toate ţările.
Prin dezvoltarea culturilor forţate în sere, a celor protejate în diferite adăposturi şi,
odată cu trecerea la concentrarea legumiculturii, profilarea şi specializarea unităţilor,
importanţa economică a legumiculturii a căpătat noi dimensiuni.
Legumicultura a devenit factor determinant pentru crearea şi dezvoltarea unor direcţii
şi unităţi de producţie economică şi industrială specializate (de exemplu, de producere a
elementelor constructive pentru sere şi adăposturi din mase plastice, de realizare a
maşinilor agricole şi tractoarelor specifice pentru cultura legumelor protejate şi în câmp, de
fabricare a mijloacelor de transport adecvate, şi de prelucrare industrială a produselor
legumicole).
Importanţa economică a cultivării legumelor rezidă şi din faptul că acestea permit o
folosire intensivă a terenului. Se apreciază că 1 ha de legume cultivate în câmp echivalează
cu 10-12 ha de grâu, 1 ha de legume cultivate în solarii echivalează cu 150 ha de grâu, iar 1
ha de legume cultivate în sere echivalează cu 200 ha de grâu.
Prin cultura legumelor se obţin producţii foarte ridicate la unitatea de suprafaţă. La
cultura legumelor în câmp se pot obţine frecvent producţii de peste 30 t/ha, la cultura în
solarii de 50-70 t/ha, iar la cultura în sere de 80-120 t/ha. La unele specii şi în sisteme
intensive de cultură (hidroponică) se pot obţine producţii de peste 300 t/ha.
 Prin cultura legumelor se asigură o mai bună valorificare a terenurilor
decât prin multe alte culturi, datorită posibilităţilor de efectuare pe scară
largă a succesiunilor, atât la cultura în câmp liber, dar mai cu seamă la cea
protejată.
Folosirea pe scară largă a culturilor asociate în sere, solarii şi răsadniţe
creează posibilitatea folosirii intensive a bazei materiale şi recuperării într-
un timp mai scurt a investiţiilor.
Cultura legumelor constituie o sursă importantă de venituri pentru
unităţile cultivatoare şi gospodăriile populaţiei. Exportul de legume aduce
venituri mari ţării noastre, favorizând dezvoltarea comerţului exterior cu alte
ţări.
Legumele constituie o importantă sursă de materii prime pentru
industria conservelor. Aceasta a dat posibilitatea de a se dezvolta
intreprinderi mari, integrate de producere şi industrializare a legumelor şi
fructelor.
Cultura legumelor realizează un flux continuu de producţie, pe întregul
an calendaristic, se creează posibilitatea repartizării armonioase a forţei de
muncă, eliminându-se practic caracterul sezonier al activităţilor.
Prin valorificarea eşalonată a producţiei pe tot parcursul anului, se
creează un echilibru dinamic între venituri şi cheltuieli.
 Legumicultura este un sector de producţie intensiv şi cu un înalt nivel
tehnic, care necesită investiţii importante vizând :
•amenajarea terenului pentru irigat
•dotarea tehnică specifică pentru mecanizarea şi automatizarea
proceselor de producţie
•realizarea costrucţiilor specifice.
Prin poziţia sa în sistemul economic naţional, legumicultura reprezintă
un factor determinant pentru crearea sau dezvoltarea unor unităţi care
activează atât în aval (cum sunt cele pentru producerea elementelor
constructive de sere şi solarii, a diferitelor tipuri de materiale de acoperire,
a instalaţiilor de încălzire, aerisire, udare, de dezinfecţie a solului, relizarea
maşinilor şi tractoarelor specifice, a îngrăşămintelor chimice şi pesticide)
cât şi în amonte (proiectarea şi realizarea maşinilor şi instalaţiilor de
sortare, calibrare, condiţionare a legumelor şi seminţelor, producerea
ambalajelor specifice, maşini şi utilaje de transport, depozite de păstrare,
fabrici de conserve, pieţe en gross pentru valorificare).
O parte din resturile vegetale de la unele culturi legumicole se pot
folosi în hrana animalelor ( vărzoase, sfeclă, mazăre, fasole, etc. ), astfel
îmbinându-se două sectoare importante: cel legumicol cu cel zootehnic.
 Repartizarea teritoriala a plantelor legumicole
- zonarea legumiculturii –

Obţinerea unor produse rentabile în legumicultura este condiţionata de

stabilirea celor mai potrivite zone de cultură pentru diferitele specii şi
cultivare (soiuri şi hibrizi) de plante legumicole, în deplină concordanţă cu
cerinţele acestora faţă de factorii pedoclimatici.
Zonarea consta in repartizarea teritoriala a culturilor, în raport de
factorii de mediu şi de caracteristicile pedo-climatice dar in deplina
legătură cu cei socio-economici specifici fiecărei zone.
Criteriul de baza pentru repartizarea teritoriala a producţiei
legumicole este cadrul ecologic.
Zona legumicolă - este considerată un teritoriu cu caracteristici
omogene, în limitele căruia factorii naturali sunt asemănători, iar mijloacele
de producţie echivalente.
 La stabilirea zonei şi gradului de favorabilitate al fiecărei
culturi, trebuie să se ţină seama de un întreg complex de
factori, respectiv:
•factori geografici: latitudine, longitudine, altitudine
•factori climatici: căldura (principal criteriu în zonare; se au
în vedere potenţialul termic, respectiv suma temperaturilor
active ≥ 10oC , numărul zilelor fără îngheţ, data medie a
primului îngheţ în toamnă, data medie a ultimului îngheţ în
primăvară) lumina, precipitaţiile (nivelul şi repartizarea),
vânturile
•factori pedologici, respectiv tipurile de sol şi caracteristicile
fizico-chimice ale acestora
•factori socio-economici: cerinţele populaţiei pentru
consumul de legume; asigurarea forţei de muncă; asigurarea
bazei tehnico-materiale; existenţa unor fabrici de prelucrare
industrială; tradiţia de cultură
 La ora actuală în legumicultura ţării noastre sunt conturate trei zone de
cultura, caracteristice prin condiţiile pedoclimatice în general şi socio-economice în
particular.
•Zona I – reprezentată de Câmpia de Sud şi Câmpia de Vest este
subdivizată în două subzone:
Subzona I cuprinde zona de est, sud-est și sud-vest, respectiv judeţele
Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Olt, Dolj.
Se caracterizează printr-un climat de stepă, cu temperatura medie anuala de 10-11°
C, precipitaţii 400-500 mm anual, umiditatea relativa a aerului de 55-60%.Tipurile de
sol sunt brun de stepa, sol bălan, cernoziom, aluvionar şi nisipos. Verile sunt
foarte călduroase iar iernile sunt aspre, zăpada fiind spulberată de vânt;
Subzona a II-a cuprinde Câmpia de Vest a Banatului şi Crişanei, respectiv
judeţele Timiş, Arad, Bihor. Se caracterizează printr-o temperatură medie anuală de
10,5-11oC, 550-650 mm precipitaţii anuale şi o umiditate relativă de 65-75%, climatul
general fiind cel cu veri călduroase şi ierni blânde. Solurile predominante sunt
cernoziomurile, solurile brun roşcate de pădure, cele aluvionare şi nisipuri
solificate.
În zona I se găseşte cea mai mare suprafaţă cultivată cu legume, cu
numeroase bazine specializate în anumite culturi. Zona este favorabilă pentru
toate tipurile de culturi în toate sistemele de cultură, dar ponderea cea mai mare o
au speciile termofile (tomate, ardei, vinete, pepeni, castraveţi, fasole).
În această zonă sunt amplasate şi cele mai multe fabrici de conserve deoarece
materia primă poate fi asigurată în parametrii optimi.
 •Zona a II-a legumicola cuprinde partea de nord a câmpiei Munteniei şi
Olteniei, Câmpia Moldovei şi o parte din Podişul Transilvaniei, respectiv
judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Satu-
Mare, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi care prezintă
temperaturi medii anuale de 9 - 10°C, precipitaţii de 550-600 mm anual,
umiditatea relativa a aerului de 65-70%, cu soluri brune de pădure ca soluri
dominante, alături de care se mai găsesc lacovişte, soluri de lunca, nisipuri
solificate, iar in unele zone chiar soluri podzolice. Se pot cultiva toate speciile de
legume, dar zona este deficitară în culturi timpurii.

•Zona a III-a legumicola cuprinde regiunile de dealuri din Transilvania,

Oltenia, Muntenia şi Moldova. Se caracterizează prin temperaturi medii anuale
de 8-8,7° C, precipitaţii de 600-650 mm anual, umiditatea relativa a aerului 65-
70%, tipurile de sol variind de la cernoziom la soluri brune de pădure, slab sau
mediu podzolite si soluri aluvionare. În această zonă, iernile sunt aspre iar verile
sunt călduroase. Se cultivă, în principal, speciile mai puţin pretenţioase faţă de
căldură: rădăcinoase, vărzoase şi bulboase. Suprafeţele cultivate cu legume sunt
grupate în special în bazinele din dreptul marilor oraşe (Cluj-Napoca, Târgu Mureş,
Sibiu, Bacău, Suceava, Rădăuţi). Zona este deficitară în culturi timpurii datorită
condiţiilor de mediu mai puţin favorabile şi nu este recomandată pentru culturile
termofile.
Zonarea producţiei legumicole în România
 Bazinele legumicole:
Ca urmare a concentrării legumiculturii în jurul centrelor intens
populate, au luat naștere adevarate bazine legumicole, cunoscute în
întreaga țară.
Astfel, în Câmpia Dunării exista bazinul legumicol din jurul
Bucureștiului, bazinul Argesului si Sabarului, bazinul Ploiestiului,
bazinul Buzăului si bazinul Galatiului.
In campia Olteniei, bazinele cele mai importante sunt: in jurul
Craiovei, valea Oltului (Caracal, Izbiceni) si valea Jiului (Filiasi).
In Dobrogea, bazinele cele mai importante sunt: valea
Carasului si zonele indiguite din Lunca Dunarii.
In vestul tarii sunt cunoscute bazinele legumicole: Arad,
Timisoara, Oradea, Sacuieni-Marghita.
In PodiSul Transilvaniei, bazinele legumicole mai importante
sunt: lunca Ariesului, Sibiu, Medias, Alba-Iulia, Tg. Mures, Ludus.
In Moldova, cele mai importante bazine sunt pe lunca Prutului
si pe lunca Siretului.