Rezumat: Deșeurile de fructe și legume cauzează pierderi economice

semnificative, dar pot fi valoroase, deoarece conțin substanțe bioactive.

Tehnologiile actuale transformă deșeurile în ingrediente alimentare, compuși
bioactivi și biocombustibili. Metodele ecologice, cum ar fi digestia anaerobă,
fermentarea și extracția asistată de microunde, pot transforma deșeurile în
biocombustibili și alte produse, promovând utilizarea durabilă.

În lume se irosesc anual milioane de tone de fructe și legume, ceea ce

provoacă pierderi economice semnificative și are un impact negativ asupra
mediului. Aceste deșeuri conțin substanțe bioactive cu ingrediente funcționale,
inclusiv antioxidanți și proprietăți antibacteriene. Tehnologiile actuale pot
transforma aceste deșeuri în compuși bioactivi alimentari, biocombustibili și
alte ingrediente. Metodele de biorafinare, cum ar fi digestia anaerobă,
fermentarea, incinerarea, piroliza și gazificarea, pot transforma deșeurile de
fructe și legume în biocombustibili. Cea mai mare cantitate de deșeuri
alimentare provine din fructe și legume, inclusiv rădăcini și tuberculi, în
proporție de aproape 45-50%. Pierderile și risipa de alimente au o corelație
mai mare cu emisiile de gaze cu efect de seră, utilizarea terenurilor și
consumul de apă în cazul deșeurilor de carne decât în cazul altor tipuri de
deșeuri alimentare. America de Nord și țările europene au cea mai mare risipă
alimentară pe cap de locuitor. Țările în curs de dezvoltare au mai multe
deșeuri alimentare în timpul procesării, în timp ce țările dezvoltate au mai
multe deșeuri în timpul consumului. În India, risipa de alimente se datorează
lipsei de depozitare frigorifică eficientă în timpul transportului.

1. Introducere Populația lumii este în creștere, ceea ce pune presiune asupra

resurselor naturale și crește risipa de alimente. ONU preconizează că cererea
mondială de alimente ar putea crește cu 70% până în 2050, cea mai mare
parte a creșterii fiind înregistrată în țările în curs de dezvoltare. În prezent, 14%
din alimentele produse se pierd sau se irosesc, ceea ce, dacă s-ar reduce la
jumătate, ar putea reduce nevoia de 1314 trilioane de kilocalorii pe an până în
2050. Risipa de alimente are un impact economic și de mediu, inclusiv venituri
reduse pentru agricultori, creșterea cheltuielilor de consum, emisii inutile de
gaze cu efect de seră și o utilizare mai redusă a resurselor de teren și de apă.
Pierderile tradiționale de alimente se referă la deteriorarea în timpul producției
sau al procesării, în timp ce risipa alimentară include, de asemenea, alimentele
care sunt încă comestibile, dar care sunt aruncate de către procesatori și
manipulatori. Aproximativ 1,3 miliarde de tone de alimente se pierd sau se
irosesc în fiecare an, o treime dintre acestea având loc în timpul consumului. În
SUA, datele privind pierderile și risipa de alimente de la fermă la masă
depășesc 150 de milioane de tone metrice (MMT), ceea ce include aproximativ
70 MMT de alimente comestibile în fiecare an. Date similare din gospodăriile
europene arată că deșeurile de legume și fructe reprezintă peste 50% din
deșeurile alimentare europene. Cea mai mare cantitate de deșeuri provine din
fructe și legume, inclusiv rădăcini și tuberculi, cu aproape 45-50%. Deșeurile
de carne au o corelație mai mare cu emisiile de gaze cu efect de seră,
utilizarea terenurilor și consumul de apă decât alte tipuri de deșeuri
alimentare. Pierderile de alimente de către persoanele fizice din diferite regiuni
ale lumii variază, America de Nord și țările europene având cele mai mari
cantități personale de deșeuri alimentare. În Statele Unite, mai mult de o
treime din alimente sunt irosite anual, majoritatea fiind aruncate în depozitele
de deșeuri. Cele mai mari categorii de deșeuri alimentare sunt fructele și
legumele, produsele lactate și cerealele. În țările în curs de dezvoltare, cea mai
mare parte a risipei alimentare se datorează echipamentelor ineficiente de
procesare, recoltare, transport, depozitare și producție, în timp ce în țările
dezvoltate, cum ar fi SUA, risipa alimentară apare mai mult în timpul etapei de
procesare. Deșeurile de fructe și legume contribuie în mare măsură la povara
ecologică globală din cauza producției mari de deșeuri în timpul procesării și a
deteriorării cauzate de conținutul ridicat de apă. Este necesar să se reducă și să
se prevină risipa de alimente prin îmbunătățirea condițiilor de depozitare sau
prin reducerea timpului de depozitare.

1.2. Dezvoltare durabilă

Agenda "Dezvoltare durabilă 2030" a ONU din 2015 abordează probleme de
dezvoltare globală, inclusiv sărăcia, ocuparea forței de muncă, protecția socială
și schimbările climatice. Aceasta include 17 obiective și 169 de ținte. Acest
document examinează reducerea deșeurilor de fructe și legume și utilizarea
subproduselor prin intermediul sistemelor durabile, inclusiv a potențialelor
ingrediente funcționale și a proceselor de bioconversie. Această analiză poate
facilita reducerea deșeurilor și îmbunătățirea utilizării subproduselor în cadrul
sistemelor durabile.
PIERDEREA DE ALIMENTE DE CĂTRE INDIVIZI DIN DIFERITE REGIUNI ALE LUMII

2. Utilizarea și tehnologiile de reducere a deșeurilor de fructe și

legume

2.1. Deșeurile de fructe și legume în hrana animalelor și în alimentația

umană: Pe măsură ce populația lumii crește, cererea de carne și lapte poate
crește, ceea ce face ca producția de hrană pentru animale să fie crucială.
Treizeci la sută din deșeurile de fructe și legume la nivel mondial pot fi utilizate
ca ingrediente pentru hrana animalelor și a animalelor. Deșeurile rezultate din
prelucrarea strugurilor și a sfeclei de zahăr conțin compuși bioactivi, cum ar fi
vitamine, minerale, fenolici și carotenoizi. Acești compuși au diverse aplicații în
prelucrarea hranei pentru animale și a alimentelor. Cu toate acestea, utilizarea
deșeurilor ca hrană pentru animale poate avea limitări și ar putea împovăra
stomacul și intestinele oilor și caprelor. Tehnologiile de extracție și utilizarea
deșeurilor ca aditivi nutriționali sunt esențiale pentru o utilizare durabilă.

2 Deșeurile de fructe și legume (DFU) contribuie în mod semnificativ la povara

ecologică globală, cu un nivel ridicat de risipă în America de Nord și Europa.
Dezvoltarea durabilă 2030 își propune să abordeze provocările globale,
inclusiv reducerea deșeurilor alimentare. FVW pot fi utilizate în hrana pentru
animale și în alimentația umană, cu potențial ca aditivi pentru hrana
animalelor și ingrediente alimentare. Compușii bioactivi din FVW, cum ar fi
vitaminele, mineralele, fenolii și carotenoizii, au beneficii pentru sănătate. Un
sistem durabil de circulație a alimentelor și a furajelor poate utiliza FVW, dar
există încă limitări, cum ar fi impactul negativ al turtei de măsline asupra
digestiei oilor și caprelor. Tehnologiile de extracție și utilizarea FVW ca aditivi
nutriționali pot contribui la depășirea acestor provocări.
2.2. Deșeurile de fructe și legume conțin compuși bioactivi. Metodele
tradiționale de extracție, deși sunt utilizate pe scară largă, prezintă
dezavantaje, cum ar fi consumul ridicat de solvenți și duratele lungi de
extracție. Pentru a rezolva aceste probleme, au fost dezvoltate noi metode de
extracție asistată, care oferă o capacitate de extracție ridicată și timpi de
tratare scurți. Aceste noi metode includ utilizarea de solvenți de extracție
"verzi", ecologici, cum ar fi alcoolul, care are un punct de fierbere mai scăzut și
este mai ușor de îndepărtat și de recuperat pentru reutilizare. Alcoolul este un
solvent utilizat în mod obișnuit datorită punctului său de fierbere și căldurii de
vaporizare mai scăzute.

2.2 Tehnici de extracție: Pentru extragerea compușilor bioactivi din

subprodusele din fructe/vegetale se utilizează extracția asistată de microunde
(MAE), fluid supercritic (SFE), asistată de ultrasunete (UAE), lichid presurizat
(PLE), presiune hidrostatică ridicată (HHP), câmp electric pulsat (PEF), asistată
de enzime (EAE) și lichid ionic (ILE). MAE, SFE și UAE au randamente mai mari
decât metodele tradiționale. SFE utilizează CO2 ca solvent, ceea ce asigură
puritatea și siguranța alimentară. PLE utilizează presiunea și temperatura
pentru a extrage eficient procianidina. HHP crește permeabilitatea celulară,
îmbunătățind extracția sulforafanului și a pectinei. PEF, o tehnică non-termică,
afectează dezvoltarea porilor și permeabilitatea membranei celulare. EAE este
o modalitate ecologică de extragere a uleiurilor și a antioxidanților. ILE, care
utilizează lichide organice ca solvenți, dizolvă moleculele hidrofile/ hidrofobe
la temperatura camerei. Aceste tehnici au potențial în procesarea alimentelor,
reducând pierderile economice și de mediu și îmbunătățind siguranța
alimentară și aspectele senzoriale. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe
studii in vivo și toxicologice.

2.4. Deșeurile de fructe și legume în biorafinării: Populația globală în creștere

se bazează în mare măsură pe combustibilii fosili, ceea ce duce la o
concentrare asupra securității și durabilității energetice. Conceptul de
"reducere, reutilizare, reciclare și recuperare" poate transforma materiile prime
într-un sistem circular de valori, utilizând resurse complete și reducând
sarcinile economice, de mediu și sociale. Deșeurile de fructe și legume pot fi o
resursă valoroasă, utilizate în prezent ca hrană pentru animale, compost sau
aruncate în depozitele de deșeuri, provocând emisii de metan. Aceste deșeuri
ar putea fi utilizate în biorafinării, transformându-le în combustibili
regenerabili prin diverse tehnologii. Printre acestea se numără metodele
biologice, digestia anaerobă pentru biogaz și biometan, fermentarea pentru
bioetanol și procesele termice/termochimice pentru căldură, electricitate, gaz
de sinteză, bio-ulei/carbon și carbonizare hidrotermală-hidrocarburi/gaz.

2,4.1.Digestia anaerobă (AD) a deșeurilor de fructe și legume produce

biogaz care conține metan, care poate fi utilizat ca și combustibil sau pentru
producerea de energie electrică. Procesul implică o serie de reacții biochimice
în care microorganismele anaerobe descompun materia organică în materie
organică solubilă, apoi o transformă în acizi organici, etanol, hidrogen și dioxid
de carbon și, în cele din urmă, în metan. Producția de metan variază în funcție
de tipul de deșeuri, cea mai mare producție fiind obținută din deșeuri de
ananas, cu 413 ml CH4/g VS. Co-digestia cu gunoi de grajd de porc poate
ajuta la reglarea nivelului pH-ului. AD transformă deșeurile în metan și dioxid
de carbon și lasă în urmă reziduuri care pot fi utilizate ca amendamente
pentru sol și surse de nutrienți.

2.4.2: Bioetanolul poate fi produs din materii prime nealimentare, cum ar fi

deșeurile de fructe/vegetale, îmbunătățind digestibilitatea lignocelulozei prin
pretratare. Fermentarea utilizează de obicei Saccharomyces cerevisiae, dar și
alte organisme pot prelucra zaharuri pentozice. Uscarea înainte de tratare
poate crește producția de etanol din deșeurile de ananas.

2.4.3: Incinerarea transformă deșeurile de fructe/vegetale în căldură și

energie, reducând dependența de combustibilii fosili. Conținutul ridicat de
umiditate duce adesea la eliminarea în fluxurile generale de deșeuri. Piroliza și
gazificarea transformă deșeurile în bio-ulei, gaz și gaz de sinteză în medii
lipsite de oxigen, producând niveluri mai scăzute de dioxină și un combustibil
adecvat pentru turbinele cu gaz.

Piroliza și gazificarea transformă deșeurile de fructe/legume în bio-ulei, gaz și

cărbune activ. Cojile de nuci au fost studiate în acest scop. HTC, un procedeu
termic umed pentru deșeuri cu umiditate ridicată, tratează deșeurile de
fructe/legume la temperaturi scăzute (180-350°C) și durate scurte (0,2-120
ore), transformând deșeurile în bioenergie și recuperând substanțele nutritive
pentru îngrășăminte. Spre deosebire de digestia anaerobă sau fermentarea,
HTC reține carbonul în produsul hidrochar, reducând emisiile de dioxid de
carbon.
2.4.4. Piroliza și gazeificarea
Piroliza și gazeificarea sunt două procese termice utilizate pentru a transforma deșeurile de
fructe și legume în bio-ulei și gaz. Piroliza se realizează la temperaturi între 400 și 800 C,
rezultând bio-ulei și syngas în absența oxigenului, în timp ce gazeificarea se efectuează la
temperaturi mai ridicate între 800 și 900 C, producând un amestec de gaz combustibil. Aceste
procese pot transforma deșeurile în carbon, bio-ulei, gudron și syngaz. În plus, utilizarea de
catalizatori sau de puterea de microunde poate îmbunătăți producția de hidrocarburi din
uleiul biologic. Acest lucru face ca deșeurile de fructe și legume să fie potrivite pentru
producerea de gaz cu valoare calorică scăzută, utilizat ca combustibil.
2.4.5. Carbonizare hidrotermală (HTC)
HTC este un proces termic care poate trata deșeurile cu conținut ridicat de umiditate, în
special deșeurile de fructe și legume. Acest proces utilizează o temperatură scăzută și
presiune, și poate transforma aceste deșeuri în bioenergie fără a produce mirosuri neplăcute.
Studiile au arătat că HTC poate scurta timpul de reacție și poate recupera nutrienți din
lichidele rezultate, utilizându-i ca îngrășăminte. În plus, carbonul din deșeurile de fructe și
legume rămâne în produsul final, hidrochar-ul, fără a fi emis în atmosferă. Aceste aspecte fac
din HTC o soluție favorabilă pentru un ciclu biologic durabil și o economie îmbunătățită.
Procesul termohidrofractic (HTC) poate trata deșeurile umede, în special deșeurile de fructe și
legume, fără a produce mirosuri neplăcute. Acest proces utilizează temperaturi scăzute și
presiuni, convertind deșeurile în bioenergie și recuperând nutrienți pentru a fi folosiți ca
îngrășăminte. Prin rămânerea carbonului în produsul final, hidrochar-ul, HTC devine o soluție
favorabilă pentru un ciclu biologic durabil.